Decizia nr. 5761/2013 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 12695/2/2010

Termenul de exercitare a cererii de revizuire este cel de o lună prevăzut de art. 324 pct. 4 Cod de procedură civilă, care curge din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă (19 februarie 2013). Cererea de revizuire a fost formulată înăuntrul acestui termen.

Înscrisurile invocate sunt înscrisuri noi, care nu au fost administrate în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată;

Înscrisurile invocate existau la data când a fost pronunțată hotărârea ce s-a cerut a fi revizuită;

Înscrisurile nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, având în vedere că acestea s-au aflat în deținerea exclusivă a Primăriei Municipiului București, partea neavând cunoștință despre această împrejurare; a rezultat că a existat o imposibilitate obiectivă a părții de a prezenta aceste înscrisuri;

Înscrisurile invocate pentru revizuire să fie determinante, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată. Astfel cum s-a arătat anterior, din înscrisurile invocate a rezultat o situație de fapt contrară celei reținute de instanța de fond și menținută de instanța de apel prin hotărârea ce s-a solicitat a fi supusă revizuirii, și anume faptul că reclamantele au revendicat imobilul la data de 16 iulie 1996, prin cererea nr. 1466 înregistrată la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 din cadrul Primăriei. În aceste condiții a fost răsturnată prezumția de bună-credință a părților contractante la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 09 iunie 1997, prin care autorul intimatei-pârâte K.T., H.A., a cumpărat imobilul ce face obiectul judecății. Pentru considerentele expuse, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, iar motivul de revizuire fiind întemeiat, revizuenții au solicitat: - admiterea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 412/ A din 14 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 12695/2/2010; - admiterea apelului, schimbarea hotărârii primei instanțe în tot și, pe fond admiterea acțiunii formulată de reclamantele R.E.M., R.D.G., R.E.S. și P.D., obligarea intimatei-pârâte K.T. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. Londra, teren și construcție, așa cum a fost identificat în contractul de vânzare-cumpărare din 09 iunie 1997. Prin decizia civilă nr. 120/ A din 24 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuientele R.D.G., R.E.M., R.E.S. și P.D., împotriva deciziei civile nr. 412/ A din 14 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Examinând cererea de revizuire formulată, curtea de apel a constatat că aceasta nu este fondată pentru următoarele considerente: Prin Decizia nr. 412/ A din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a cărei retractare prin intermediul acestei căi procedurale s-a pretins, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanții-reclamanți R.D., G.R.E.M., R.E.S. și P.D. împotriva sentinței civile nr. 1443 din 30 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata - pârâtă K.T. În considerentele deciziei s-a reținut că, întrucât concursul dintre legea specială și legea generală, așa cum s-a statuat și prin Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se rezolvă în favoarea legii speciale, protecția juridică a vechiului drept de proprietate al reclamantelor nu se realizează prin redobândirea posesiei ca urmare a formulării unei acțiuni în revendicare de drept comun, ci prin obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. În soluționarea acțiunii în revendicare, s-a reținut că, acțiunea anterioară în revendicare a reclamantelor a fost formulată ulterior înstrăinării imobilului de către Consiliul General al Municipiului București și că prin Sentința nr. 5178/2000 a Judecătoriei sectorului 1 București a fost respinsă acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, astfel că dreptul de proprietate al reclamantelor nu este garantat de prevederile art. 1 din Primul Protocol Adițional. În cazul motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., părțile au invocat drept înscrisuri noi, de natură să conducă, în opinia acestora, la anularea hotărârii și reluarea judecății, adresa nr. 4940 din 19 martie 1999 emisă de Primăria Sectorului 1 București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, borderoul cuprinzând dosarele înaintate Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, poziția 62, cererea cu nr. 1466 petent R.D. pentru imobilul din str. Londra și cererea nr. 1466 din 16 iulie 1996 formulată de R.D.G. (reclamanta) în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru restituirea în natură a imobilului din București, str. Londra, sector 1. Or, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., un înscris înfățișat cu ocazia revizuirii este apt să conducă la admiterea acestei căi de atac, în măsura în care este vorba de un înscris doveditor, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. Așadar, trebuie ca respectivul înscris să fi existat la data judecății, dar nevalorificarea sa în proces să se fi datorat conduitei culpabile a părții adverse (care l-a reținut) sau împrejurării mai presus de voința părții (care, de asemenea, a împiedicat administrarea). Nu este întrunită ipoteza textului de lege și nu este permisă revizuirea atunci când asemenea înscrisuri sunt procurate de parte ulterior finalizării procesului, pentru că, într-o asemenea situație, s-ar ajunge la repunerea în discuție a unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat. În speță, este ceea ce tind să obțină revizuenții atunci când prezintă drept cauză a revizuirii un mijloc de probă nou, respectiv două adrese având ca emitent primăria, dar și o cerere ce a fost formulată chiar de una din părți personal, adresată primăriei. Aceasta înseamnă că, deși înscrisul a existat la data judecății, fiind vorba, în cazul primelor două acte, de o instituție publică în calitate de emitentă, partea era în situația de a-l putea procura și înfățișa în cadrul procedurii judiciare desfășurate, în măsura în care îl considera relevant pentru obținerea de consecințe juridice, iar în cazul ultimului act era vorba chiar despre un înscris ce emana de la parte personal, astfel că putea efectua diligențele necesare pentru a-l depune la data judecării dosarului. Nu se poate admite, astfel cum a susținut partea, că nu a avut cunoștință despre existența acestor acte întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, este vorba de cereri formulate în temeiul Legii nr. 112/1995 de parte personal, iar adresele emise de primărie atestă tocmai depunerea acestei cereri. De altfel, prezentând un mijloc de probă nou, în sensul de înscris procurat ulterior judecății, și pretinzând ca pe baza acestuia să fie revizuită hotărârea, părțile au tins, de fapt, la nesocotirea autorității de lucru judecat a celor statuate irevocabil. Or, funcția revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăților irevocabile în afara condițiilor strict reglementate procedural. În sens contrar, dacă procurarea unui simplu mijloc de probă, fără ca partea să dovedească împrejurările excepționale, mai presus de voința sa, care au împiedicat-o să-l înfățișeze în cadrul procesului, ar fi suficientă pentru retractarea unei hotărâri, atunci stabilitatea juridică și puterea de lucru judecat, de care trebuiau să se bucure hotărârile judecătorești, ar rămâne fără niciun fel de eficiență. Pe de altă parte, curtea a apreciat că aceste înscrisuri nici nu sunt determinante, întrucât în hotărârea a cărei revizuire se solicită, nu s-a reținut, drept motiv al respingerii apelului că “reclamantele-apelante nu au încunoștințat nici pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București nici pe pârâtul H.A., în perioada anterioară încheierii contractului acestuia, despre intenția lor de a revendica imobilul, în calitate de foste proprietare a acestuia, ori, în aceste condiții, nu poate fi răsturnată prezumția de bună-credință ce operează în favoarea părților în temeiul art. 1899 C. civ.”, ci s-a reținut că a fost respinsă anterior acțiunea reclamantelor având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, acestea fiind considerentele respingerii acelei acțiuni prin sentința civilă nr. 5178/2000 a Judecătoriei sectorului 1, pe care curtea le-a redat și în decizia ce s-a solicitat a fi revizuită. Pentru considerentele arătate, curtea a constatat că, în speță, nu se regăsesc ipotezele reglementate de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. pentru revizuirea unei hotărâri, astfel încât calea de atac exercitată a fost respinsă ca nefondată. Împotriva menționatei hotărâri, au declarat recurs revizuenții R.D.G., R.E.M., R.E.S. și P.D., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au susținut că hotărârea curții de apel este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Considerând că nu ar fi întrunită ipoteza textului legal menționat în cazul invocării/prezentării unor înscrisuri procurate de parte ulterior finalizării procesului, motivul de revizuire invocat ar fi unul iluzoriu, fără a putea fi aplicat vreodată. În speță, înscrisurile invocate existau la data judecății, respectiv la data pronunțării deciziei nr. 412/ A din 14 aprilie 2011 a cărei revizuire se solicită, fiind datate 1999 și 1996. Aceste înscrisuri emană de la o instituție publică - Primăria sectorului 1 și confirmă existența unei cereri formulate în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru restituirea în natură a imobilului din București, str. Londra, sector 4, context în care acesta nu putea fi supus vânzării. Fiind vorba de evidențe deținute de instituții publice cu privire la situația juridică a imobilelor, acestea ar fi trebuit solicitate de instanțele de judecată și acțiunile soluționate în mod unitar, astfel nu ar fi fost posibilă pronunțarea unor hotărâri irevocabile contradictorii, pentru apartamente situate în același imobil. Înscrisurile noi, exhibate în cauză, au fost depuse la dosarul cauzei de alte persoane, terți în raport cu cauzele în care sunt părți, respectiv Primăria municipiului București (Dosarul nr. 23002/299/2007 Curtea de Apel București). Considerentul curții de apel, în sensul că „părțile tind, de fapt, la nesocotirea autorității de lucru judecat a celor statuate irevocabil”, încalcă dreptul legal al părții de a uza de exercițiul unei căi de atac de retractare. Dimpotrivă, instanțele sunt cele ce au încălcat puterea lucrului judecat prin raportare la sentința civilă nr. 16947 din 15 noiembrie 1997 a Judecătoriei sector 1, care, irevocabil, a statuat existența și continuitatea dreptului lor de proprietate asupra imobilului în litigiu. În acest context, prin admiterea cererii de revizuire s-ar respecta puterea de lucru judecat a hotărârii judecătorești menționate care le conferă, totodată și un „bun” în sens convențional. Instanța de revizuire a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al deciziei ce se solicită a fi revizuită, întrucât s-a reținut că înscrisurile exhibate nu ar fi fost determinate în soluționarea cauzei, înscrisurile menționate conducând la soluționarea cauzei într-o manieră opusă celei reținută de instanța ce a pronunțat hotărârea ce se solicită a fi retractată. În acest context, instanța de revizuire a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente și a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, în cauză fiind întrunite astfel cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de revizuire. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. „modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere [.,] când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”, norma menționată stabilind câmpul de aplicațiune al acestui caz de nelegalitate care vizează greșita interpretare a actului juridic (înțeles ca negotium) ori a unora dintre clauzele sale, iar nu o hotărâre judecătorească, act de procedură ce nu poate fi inclus în noțiunea de act juridic civil și, prin consecință, să poată face obiectul acestui caz de nelegalitate. Cât privește criticile de nelegalitate subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată, de asemenea, caracterul nefondat al acestora. Astfel, potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere [..]dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, [...].” Textul legal menționat, pretinde, pentru admisibilitatea cererii de revizuire pentru motivul invocat, ca respectivul înscris să fi existat la data judecații, ce nu a putut fi înfățișat datorită atitudinii culpabile a pârtii potrivnice (care l-a reținut) sau unei împrejurări mai presus de voința părții, asimilabilă forței majore, de natură a face admisibilă cererea de revizuire. Or, astfel cum legal a reținut curtea de apel, pe de o parte revizuenții nu au invocat atitudinea culpabilă a părții adverse, iar imposibilitatea prezentării înscrisurilor menționate, în condițiile în care, astfel cum însăși revizuienții au indicat, acestea se aflau în păstrarea unei instituții publice, situație ce permitea procurarea lor în măsura în care partea le considera relevante, și nicidecum imposibilitatea insurmontabilă, astfel cum pretinde textul, a procurării lor, fac ca cererea dedusă judecății să nu întrunească condițiile pretinse de norma legală evocată. Legea pretinde, de asemenea, cumulativ, pentru ca înscrisurile ce se prezintă în cererea de revizuire să fie „înscrisuri doveditoare” în sensul legii, că este necesar ca ele, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, să fi putut duce la altă soluție decât cea pronunțată. Or, astfel cum legal a reținut curtea de apel, soluția dată în apel s-a întemeiat pe alte considerente, respectiv pe respingerea, anterior soluționării cererii prin hotărârea solicitată a fi retractată, unei cereri de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare exhibat, ceea ce face ca înscrisurile pretins considerate ca determinante, vizând condițiile încheierii actului în prezentul litigiu să nu fie determinante în sensul legii și să poată astfel conduce la schimbarea hotărârii supusă revizuirii. Ca urmare, față de cele ce preced, constatând că nu sunt date motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat.