ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5761/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5761/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

La data de 20 martie 2013, revizuientele R.D.G.,

R.E.M., R.E.S. și P.D. au formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 412/

A din 14 aprilie  2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, prin care au solicitat admiterea cererii,

schimbarea hotărârii atacate în tot, admiterea apelului și, pe fond, admiterea acțiunii

formulate de reclamantele R.E.M., R.D.G., R.E.S. și P.D., obligarea

intimatei-pârâte K.T. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul situat în București, str. Londra, teren și construcție, așa

cum a fost identificat în contractul de vânzare-cumpărare din 09 iunie 1997.

Revizuenții au

invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.:

"Revizuirea unei

hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a

unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate

cere în următoarele cazuri:

hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică

sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința

părților (…) ".

Au învederat

instanței împrejurarea că, la termenul de judecată din data de 19 februarie 2013,

în cadrul judecații Dosarului civil nr. 23002/299/2007 în recurs de către

Curtea de Apel, secția a IV-a civilă, au fost prezentate pentru prima dată

înscrisuri determinante, care, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia

judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată.

Aceste înscrisuri au fost

prezentate de Primăria Municipiului București (Municipiul București) - Direcția

Juridică și sunt următoarele:

- adresa nr. 4940 din

19 martie 1999 emisă de Primăria Sectorului 1 București - Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 112/1995;

- borderou cuprinzând

dosarele înaintate Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, poziția 62,

cererea cu nr. 1466 petent R.D. pentru imobilul din str. Londra;

- cererea nr. 1466

din 16 iulie 1996 formulată de R.D.G. (reclamanta) în temeiul Legii nr. 112/1995,

pentru restituirea în natură a imobilului din București, str. Londra.

Din aceste înscrisuri

prezentate de Primăria Municipiului București rezultă o situație de fapt

contrară celei reținute de instanța de fond și menținută de instanța de apel

prin hotărârea ce s-a solicitat a fi supusă revizuirii.

Astfel, în Decizia nr.

412/ A din 14 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, în Dosarul nr. 12695/2/2010, s-a reținut următoarea situație de

fapt:

„Reclamantele-apelante

nu au încunoștințat nici pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București

nici pe pârâtul H.A., în perioada anterioară încheierii contractului acestuia,

despre intenția lor de a revendica imobilul, în calitate de foste proprietare a

acestuia, ori, în aceste condiții, nu poate fi răsturnată prezumția de bună

credință ce operează în favoarea părților în temeiul art. 1899 C. civ.”

Din înscrisurile ce

au fost descoperite recent a rezultat exact contrariul, și anume faptul că

reclamantele au revendicat imobilul la data de 16 iulie 1996, prin cererea nr. 1466

înregistrată la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 din cadrul

Primăriei.

În aceste condiții a

fost răsturnată prezumția de bună-credință a părților contractante la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 09 iunie 1997, prin care

autorul intimatei-pârâte K.T. a cumpărat imobilul ce face obiectul judecații.

În ceea ce privește

condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, revizuenții au solicitat

să se observe că acestea sunt îndeplinite:

exercitare a cererii de revizuire este cel de o lună prevăzut de art. 324 pct. 4

Cod de procedură civilă, care curge din ziua în care s-au descoperit

înscrisurile ce se invocă (19 februarie 2013). Cererea de revizuire a fost

formulată înăuntrul acestui termen.

invocate sunt înscrisuri noi, care nu au fost administrate în procesul în care

s-a pronunțat hotărârea atacată;

invocate existau la data când a fost pronunțată hotărârea ce s-a cerut a fi

revizuită;

putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, având în

vedere că acestea s-au aflat în deținerea exclusivă a Primăriei Municipiului

București, partea neavând cunoștință despre această împrejurare; a rezultat că

a existat o imposibilitate obiectivă a părții de a prezenta aceste înscrisuri;

invocate pentru revizuire să fie determinante, în sensul că, dacă ar fi fost

cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta

decât cea pronunțată.

Astfel cum s-a arătat

anterior, din înscrisurile invocate a rezultat o situație de fapt contrară

celei reținute de instanța de fond și menținută de instanța de apel prin

hotărârea ce s-a solicitat a fi supusă revizuirii, și anume faptul că reclamantele

au revendicat imobilul la data de 16 iulie 1996, prin cererea nr. 1466

înregistrată la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 din cadrul

Primăriei.

În aceste condiții a

fost răsturnată prezumția de bună-credință a părților contractante la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare din 09 iunie 1997, prin care autorul

intimatei-pârâte K.T., H.A., a cumpărat imobilul ce face obiectul judecății.

Pentru considerentele

expuse, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire,

iar motivul de revizuire fiind întemeiat, revizuenții au solicitat:

- admiterea cererii

de revizuire a deciziei civile nr. 412/ A din 14 aprilie 2011, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 12695/2/2010;

- admiterea apelului,

schimbarea hotărârii primei instanțe în tot și, pe fond admiterea acțiunii

formulată de reclamantele R.E.M., R.D.G., R.E.S. și P.D., obligarea

intimatei-pârâte K.T. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul situat în București, str. Londra, teren și construcție, așa

cum a fost identificat în contractul de vânzare-cumpărare din 09 iunie 1997.

Prin

decizia civilă nr. 120/ A din 24 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondată,

cererea de revizuire formulată de

revizuientele R.D.G., R.E.M., R.E.S. și P.D.,

împotriva

deciziei civile nr. 412/ A din 14 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Examinând cererea de

revizuire formulată, curtea de apel a constatat că aceasta nu este fondată

pentru următoarele considerente:

Prin

Decizia nr. 412/ A din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă, a cărei retractare prin intermediul acestei căi procedurale s-a

pretins, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanții-reclamanți R.D.,

G.R.E.M., R.E.S. și P.D. împotriva sentinței civile nr. 1443 din 30 septembrie 2010

pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu

intimata - pârâtă K.T.

În

considerentele deciziei s-a reținut că, întrucât concursul dintre legea

specială și legea generală, așa cum s-a statuat și prin Decizia nr. 33/2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție se rezolvă în favoarea legii speciale, protecția

juridică a vechiului drept de proprietate al reclamantelor nu se realizează

prin redobândirea posesiei ca urmare a formulării unei acțiuni în revendicare

de drept comun, ci prin obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

În

soluționarea acțiunii în revendicare, s-a reținut că, acțiunea anterioară în

revendicare a reclamantelor a fost formulată ulterior înstrăinării imobilului

de către Consiliul General al Municipiului București și că prin Sentința nr. 5178/2000

a Judecătoriei sectorului 1 București a fost respinsă acțiunea în constatarea

nulității contractului de vânzare-cumpărare, astfel că dreptul de proprietate

al reclamantelor nu este garantat de prevederile art. 1 din Primul Protocol Adițional.

În cazul motivului de

revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., părțile au invocat drept

înscrisuri noi, de natură să conducă, în opinia acestora, la anularea hotărârii

și reluarea judecății, adresa nr. 4940 din 19 martie 1999 emisă de Primăria

Sectorului 1 București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, borderoul

cuprinzând dosarele înaintate Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995,

poziția 62, cererea cu nr. 1466 petent R.D. pentru imobilul din str. Londra și

cererea nr. 1466 din 16 iulie 1996 formulată de R.D.G. (reclamanta) în temeiul

Legii nr. 112/1995, pentru restituirea în natură a imobilului din București,

str. Londra, sector 1.

Or, în

sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., un înscris înfățișat cu ocazia revizuirii

este apt să conducă la admiterea acestei căi de atac, în măsura în care este

vorba de un înscris doveditor, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut

fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Așadar,

trebuie ca respectivul înscris să fi existat la data judecății, dar

nevalorificarea sa în proces să se fi datorat conduitei culpabile a părții

adverse (care l-a reținut) sau împrejurării mai presus de voința părții (care,

de asemenea, a împiedicat administrarea).

Nu este

întrunită ipoteza textului de lege și nu este permisă revizuirea atunci când

asemenea înscrisuri sunt procurate de parte ulterior finalizării procesului,

pentru că, într-o asemenea situație, s-ar ajunge la repunerea în discuție a

unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat.

În speță,

este ceea ce tind să obțină revizuenții atunci când prezintă drept cauză a

revizuirii un mijloc de probă nou, respectiv două adrese având ca emitent

primăria, dar și o cerere ce a fost formulată chiar de una din părți personal,

adresată primăriei.

Aceasta

înseamnă că, deși înscrisul a existat la data judecății, fiind vorba, în cazul

primelor două acte, de o instituție publică în calitate de emitentă, partea era

în situația de a-l putea procura și înfățișa în cadrul procedurii judiciare

desfășurate, în măsura în care îl considera relevant pentru obținerea de

consecințe juridice, iar în cazul ultimului act era vorba chiar despre un

înscris ce emana de la parte personal, astfel că putea efectua diligențele

necesare pentru a-l depune la data judecării dosarului.

Nu se

poate admite, astfel cum a susținut partea, că nu a avut cunoștință despre

existența acestor acte întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, este vorba de

cereri formulate în temeiul Legii nr. 112/1995 de parte personal, iar adresele

emise de primărie atestă tocmai depunerea acestei cereri.

De

altfel, prezentând un mijloc de probă nou, în sensul de înscris procurat

ulterior judecății, și pretinzând ca pe baza acestuia să fie revizuită

hotărârea, părțile au tins, de fapt, la nesocotirea autorității de lucru

judecat a celor statuate irevocabil.

Or,

funcția revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce

la reevaluarea judecăților irevocabile în afara condițiilor strict reglementate

procedural.

În sens

contrar, dacă procurarea unui simplu mijloc de probă, fără ca partea să

dovedească împrejurările excepționale, mai presus de voința sa, care au

împiedicat-o să-l înfățișeze în cadrul procesului, ar fi suficientă pentru

retractarea unei hotărâri, atunci stabilitatea juridică și puterea de lucru

judecat, de care trebuiau să se bucure hotărârile judecătorești, ar rămâne fără

niciun fel de eficiență.

Pe de

altă parte, curtea a apreciat că aceste înscrisuri nici nu sunt determinante,

întrucât în hotărârea a cărei revizuire se solicită, nu s-a reținut, drept

motiv al respingerii apelului că “reclamantele-apelante nu au încunoștințat

nici pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București nici pe pârâtul H.A.,

în perioada anterioară încheierii contractului acestuia, despre intenția lor de

a revendica imobilul, în calitate de foste proprietare a acestuia, ori, în

aceste condiții, nu poate fi răsturnată prezumția de bună-credință ce operează

în favoarea părților în temeiul art. 1899 C. civ.”, ci s-a reținut că a fost

respinsă anterior acțiunea reclamantelor având ca obiect constatarea nulității

contractului de vânzare-cumpărare, acestea fiind considerentele respingerii

acelei acțiuni prin sentința civilă nr. 5178/2000 a Judecătoriei sectorului 1,

pe care curtea le-a redat și în decizia ce s-a solicitat a fi revizuită.

Pentru

considerentele arătate, curtea a constatat că, în speță, nu se regăsesc

ipotezele reglementate de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. pentru revizuirea unei

hotărâri, astfel încât calea de atac exercitată a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva

menționatei hotărâri, au declarat recurs revizuenții R.D.G., R.E.M., R.E.S. și P.D.,

criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au susținut că hotărârea curții de

apel este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 322 pct. 5 C.

proc. civ.

Considerând

că nu ar fi întrunită ipoteza textului legal menționat în cazul invocării/prezentării

unor înscrisuri procurate de parte ulterior finalizării procesului, motivul de

revizuire invocat ar fi unul iluzoriu, fără a putea fi aplicat vreodată.

În speță,

înscrisurile invocate existau la data judecății, respectiv la data pronunțării

deciziei nr. 412/ A din 14 aprilie 2011 a cărei revizuire se solicită, fiind

datate 1999 și 1996.

Aceste

înscrisuri emană de la o instituție publică - Primăria sectorului 1 și confirmă

existența unei cereri formulate în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru

restituirea în natură a imobilului din București, str. Londra, sector 4,

context în care acesta nu putea fi supus vânzării.

Fiind

vorba de evidențe deținute de instituții publice cu privire la situația

juridică a imobilelor, acestea ar fi trebuit solicitate de instanțele de judecată

și acțiunile soluționate în mod unitar, astfel nu ar fi fost posibilă

pronunțarea unor hotărâri irevocabile contradictorii, pentru apartamente

situate în același imobil.

Înscrisurile

noi, exhibate în cauză, au fost depuse la dosarul cauzei de alte persoane, terți

în raport cu cauzele în care sunt părți,

respectiv

Primăria municipiului București (Dosarul nr. 23002/299/2007 Curtea de

Apel București).

Considerentul

curții de apel, în sensul că „părțile tind, de fapt, la nesocotirea autorității

de lucru judecat a celor statuate irevocabil”, încalcă dreptul legal al părții

de a uza de exercițiul unei căi de atac de retractare.

Dimpotrivă,

instanțele sunt cele ce au încălcat puterea lucrului judecat prin raportare la

sentința civilă nr. 16947 din 15 noiembrie 1997 a Judecătoriei sector 1, care,

irevocabil, a statuat existența și continuitatea dreptului lor de proprietate

asupra imobilului în litigiu.

În acest

context, prin admiterea cererii de revizuire s-ar respecta puterea de lucru

judecat a hotărârii judecătorești menționate care le conferă, totodată și un

„bun” în sens convențional.

Instanța

de revizuire a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al deciziei ce

se solicită a fi revizuită, întrucât s-a reținut că înscrisurile exhibate nu ar

fi fost determinate în soluționarea cauzei, înscrisurile menționate conducând

la soluționarea cauzei într-o manieră opusă celei reținută de instanța ce a

pronunțat hotărârea ce se solicită a fi retractată.

În acest

context, instanța de revizuire a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor

legale incidente și a interpretat greșit actul juridic dedus judecății,

schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, în cauză fiind

întrunite astfel cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

Au

solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate în

sensul admiterii cererii de revizuire.

Recursul

nu este fondat.

Potrivit art. 304 pct.

8 C. proc. civ. „modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere [.,] când

instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura

ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”, norma menționată

stabilind câmpul de aplicațiune al acestui caz de nelegalitate care vizează

greșita interpretare a actului juridic (înțeles ca negotium) ori a unora dintre

clauzele sale, iar nu o hotărâre judecătorească, act de procedură ce nu poate

fi inclus în noțiunea de act juridic civil și, prin consecință, să poată face

obiectul acestui caz de nelegalitate.

Cât privește

criticile de nelegalitate subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ. se constată, de asemenea, caracterul nefondat al acestora.

Astfel, potrivit art.

322 pct. 5 C. proc. civ., „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța

de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de

recurs atunci când evocă fondul, se poate cere [..]dacă, după darea hotărârii,

s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care

nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, [...].”

Textul legal

menționat, pretinde, pentru admisibilitatea cererii de revizuire pentru motivul

invocat, ca respectivul înscris să fi existat la data judecații, ce nu a putut

fi înfățișat datorită atitudinii culpabile a pârtii potrivnice (care l-a

reținut) sau unei împrejurări mai presus de voința părții, asimilabilă forței

majore, de natură a face admisibilă cererea de revizuire.

Or, astfel cum legal

a reținut curtea de apel, pe de o parte revizuenții nu au invocat atitudinea

culpabilă a părții adverse, iar imposibilitatea prezentării înscrisurilor

menționate, în condițiile în care, astfel cum însăși revizuienții au indicat,

acestea se aflau în păstrarea unei instituții publice, situație ce permitea

procurarea lor în măsura în care partea le considera relevante, și nicidecum

imposibilitatea insurmontabilă, astfel cum pretinde textul, a procurării lor,

fac ca cererea dedusă judecății să nu întrunească condițiile pretinse de norma

legală evocată.

Legea pretinde, de

asemenea, cumulativ, pentru ca înscrisurile ce se prezintă în cererea de

revizuire să fie „înscrisuri doveditoare” în sensul legii, că este necesar ca

ele, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, să fi

putut duce la altă soluție decât cea pronunțată. Or, astfel cum legal a reținut

curtea de apel, soluția dată în apel s-a întemeiat pe alte considerente,

respectiv pe respingerea, anterior soluționării cererii prin hotărârea

solicitată a fi retractată, unei cereri de constatare a nulității contractului

de vânzare-cumpărare exhibat, ceea ce face ca înscrisurile pretins considerate

ca determinante, vizând condițiile încheierii actului în prezentul litigiu să

nu fie determinante în sensul legii și să poată astfel conduce la schimbarea

hotărârii supusă revizuirii.

Ca urmare, față de

cele ce preced, constatând că nu sunt date motivele de recurs prevăzute de art.

304 pct. 8 si 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantele R.D.G., R.E.M., R.E.S. și P.D. împotriva

deciziei nr. 120/ A din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 decembrie 2013.