ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 816/2014

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22 octombrie

2013 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, N.M. a

solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Teleorman, revizuirea

Deciziei nr. 1820 din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a

IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, susținând că

este contradictorie cu Sentința civilă nr. 3477 din 32 noiembrie 2010 a

Tribunalului Teleorman.

În dezvoltarea

motivelor revizuirii, s-a arătat că în mod greșit, prin Decizia nr. 1820/2013 a

Curții de Apel București - prin care s-a admis recursul Casei de Pensii

Teleorman - s-a apreciat că situația reclamantului N.M., pensionat anterior

datei de 1 aprilie 2011, este reglementată de art. II alin. (1) lit. a) teza a

II-a din O.U.G. nr. 100/2008, respectiv art. 169 alin. (2) din Legea nr.

263/2010.

S-a arătat că

obiectul litigiului soluționat prin decizia din recurs menționată anterior l-a

reprezentat revizuirea drepturilor de pensie stabilite prin Decizia nr.

117459/2011, cu luarea în calcul a punctajului cuvenit conform O.U.G. nr.

100/2008 și prin acordarea diferenței dintre punctajul anual stabilit conform

art. 169 din Legea nr. 263/2010 și cel stabilit conform O.U.G. nr. 100/2008

începând cu 1 ianuarie 2011.

În mod greșit

instanța de recurs a apreciat că reclamantul, care beneficiase de recalcularea

pensiei în baza unui stagiu complet de cotizare de 20 ani în aplicarea O.U.G.

nr. 4/2005, nu mai putea beneficia de punctajul suplimentar prevăzut de O.U.G.

nr. 100/2008 și Legea nr. 263/2010, întrucât stagiul de 20 ani luat în considerare

anterior era prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, care reprezenta o

dispoziție legală cu caracter special.

S-a susținut că

această soluție este rezultatul unei interpretări contradictorii a actelor

normative și că ea contravine Sentinței civile nr. 3477 din 03 noiembrie 2010

pronunțată de Tribunalul Teleorman.

Cu ocazia

soluționării Dosarului nr. 3430/87/2010 (prin Sentința civilă nr. 3477/2010),

Tribunalul Teleorman a avut în vedere și Decizia în interesul legii nr. 40/2008

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea,

revizuentul a redat considerentele Sentinței civile nr. 1056 din 14 martie 2013

a Tribunalului Teleorman (modificată în recurs prin decizia a cărei revizuire

se solicită), precum și pe cele ale Deciziei în interesul legii nr. 40/2008,

concluzionând că hotărârea de primă instanță este cea corectă, iar nu cea a

instanței de recurs, a cărei anulare a cerut-o pe calea revizuirii.

A arătat revizuentul

că Decizia nr. 1820/R din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel București

"contravine voinței legiuitorului" și nesocotește considerentele

avute în vedere de instanța supremă la adoptarea Deciziei în interesul legii

nr. 40/2008, iar motivele de recurs redactate de Casa de Pensii în critica de

legalitate adusă Sentinței civile nr. 1056/2013 a Tribunalului Teleorman sunt

relevante în ce privește greșita calificare a noțiunii de stagiu complet de

cotizare.

S-a mai susținut că

"elementul de contradictorialitate" este evidențiat și de argumentele

invocate în Decizia nr. 1820 din 18 septembrie 2013, instanța, analizând cauza

dintr-o perspectivă contrară celei stabilite prin Decizia în interesul legii

nr. 40/2008, cu privire la dispozițiile art. 24 din Legea nr. 3/1977 și că

există o practică total neechitabilă a Casei de Pensii în ce privește acordarea

punctajului suplimentar în temeiul art. 169 din Legea nr. 263/2010.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Analizând aspectele

deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele:

- Fundamentul juridic

al cererii de revizuire promovate este dat de dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., care sancționează situația în care este nesocotită autoritatea de

lucru judecat a unei hotărâri prin pronunțarea altei hotărâri care statuează în

sens contrar primei judecăți.

Astfel, potrivit

textului procedural menționat, revizuirea unei hotărâri se poate cere

"dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același

grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași

persoane, având aceeași calitate".

În speță, revizuentul

a indicat două hotărâri, respectiv Decizia nr. 1820 din 18 septembrie 2013 a

Curții de Apel București - a cărei anulare a cerut-o - și Sentința civilă nr.

3477/2010 a Tribunalului Teleorman, care, în opinia acestuia, ar fi realizat o

primă judecată în materia recalculării drepturilor de pensie ale acestuia,

contrazisă ulterior prin hotărârea a cărei revizuire s-a pretins.

Deși promovarea unei

căi extraordinare de atac presupune exigențe procedurale specifice, cu

indicarea și dezvoltarea elementelor care să facă posibilă anularea celor

statuate irevocabil de o instanță și reluarea judecății, se constată că

revizuentul nu s-a conformat acestor cerințe.

În realitate, cererea

de revizuire conține critici aduse deciziei din recurs (nr. 1820/2013 a Curții

de Apel București), arătându-se că ea se bazează pe o interpretare și aplicare

eronată a actelor normative în materie, precum și a dezlegărilor date prin

Decizia în interesul legii nr. 40/2008.

Tot astfel, contrar

reglementării stricte a căilor extraordinare de atac, revizuentul redă în

motivarea cererii sale, considerentele care au stat la baza adoptării Sentinței

nr. 1056/2013 a Tribunalului Teleorman (modificată însă în recurs, prin decizia

a cărei revizuire s-a solicitat), pe cele care au fundamentat Decizia în

interesul legii nr. 40/2008, inclusiv motivele de recurs ale Casei de Pensii și

cele ale întâmpinării aceleiași părți (formulată în dosarul soluționat prin

Sentința nr. 1056/2013).

Rezultă că, în afara

cadrului procesual creat prin promovarea cererii de revizuire, sunt aduse

judecății elemente străine care nu pot face obiect de analiză, constituindu-se

fie într-o critică de nelegalitate împotriva unei hotărâri irevocabile a

instanței de recurs, fie într-o înșiruire a actelor jurisdicționale sau

procedurale anterioare.

Fără să fie în măsură

să indice în ce ar consta nesocotirea autorității de lucru judecat prin

pronunțarea Deciziei nr. 1820/2013, revizuentul, în singurul argument vizând

"elementul de contradictorialitate", face trimitere la considerentele

acestei decizii, arătând că, prin modalitatea de analiză, instanța de recurs a

contravenit dezlegărilor date prin decizia în interesul legii cu privire la

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977.

Această precizare a

revizuentului reiterează aceeași poziție procesuală inadmisibilă,

constituindu-se într-o critică de nelegalitate împotriva unei hotărâri

irevocabile care, în opinia acestuia, ar fi statuat contrar dezlegărilor cu

valoare interpretativă ale instanței supreme.

Cu ocazia

dezbaterilor, revizuentul a arătat că ceea ce ar fi tranșat diferit cele două

instanțe, se referă la natura juridică a normei legale în baza căreia s-a

apreciat asupra dreptului la recalcularea pensiei. Astfel, s-a precizat că, în

timp ce prin Decizia nr. 1820/2013, s-a considerat că stagiul de cotizare de 20

ani era reglementat de o dispoziție cu caracter special cuprinsă în art. 14 din

Legea nr. 3/1977 (și astfel, partea nu putea să beneficieze de majorarea

pensiei în baza prevederilor art. II alin. (1) lit. a) teza I din O.U.G. nr.

100/2008), în mod diferit, prin Sentința civilă nr. 3477 din 3 noiembrie 2010,

aceeași normă a fost considerată lege generală, fiind aplicată părții și

considerându-se că drepturile de pensie pentru limită de vârstă au fost

deschise în baza Legii nr. 3/1977.

Acceptând că

instituția autorității de lucru judecat protejează nu numai efectul negativ

(imposibilitatea reluării aceleiași judecăți, pentru a se statua în sens

contrar), ci și efectul pozitiv al judecății (un aspect litigios, odată tranșat

jurisdicțional, nu poate fi contrazis de o judecată ulterioară), se constată că

aspectul anterior menționat - în legătură cu natura normei legale în baza

căreia să se procedeze la recalcularea pensiei - este singurul valorificabil pe

calea revizuirii promovate, dar are caracter nefondat.

Contrar susținerii

revizuentului, cele două instanțe care au pronunțat hotărârile pretins

contradictorii n-au statuat diferit asupra naturii dispozițiilor art. 14 din

Legea nr. 3/1977 ci, dimpotrivă, au dezlegat problema în aceiași termeni.

Astfel, în

considerentele Sentinței civile nr. 3477 din 03 noiembrie 2010 a Tribunalului

Teleorman, justificându-se soluția de obligare a Casei de Pensii la

recalcularea pensiei, cu luarea în considerare a unui stagiu complet de

cotizare de 20 ani, s-a reținut că "în cauză sunt aplicabile dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 3/1977, întrucât aceasta are caracterul unei norme

speciale ce prevede o vechime minimă necesară deschiderii dreptului la pensie

de 20 ani (...)"

În același sens a

statuat Decizia nr. 1820 din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel București,

secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, care,

admițând recursul declarat de Casa de Pensii și respingând acțiunea

reclamantului vizând recalcularea pensiei, a motivat soluția prin aceea că

"stagiul de cotizare de 20 ani ce i se aplicase reclamantului în baza art.

14 din Legea nr. 3/1977 făcea parte dintr-o dispoziție cu caracter special,

aspect evident deoarece, dacă n-ar fi existat dispoziții legale speciale (în

speță, art. 14), s-ar fi aplicat dispoziția generală din Legea nr. 3/1977 -

art. 8 al acestei legi - care stabilea un stagiu complet de cotizare de 30 ani

pentru bărbați".

Rezultă astfel, nu

numai că cele două hotărâri nu se contrazic ci dimpotrivă, că ele dau aceeași

dezlegare aspectului referitor la caracterul normei în baza căreia

reclamantului i s-a recalculat pensia pe baza unui stagiu complet de cotizare

de 20 ani.

Singura apreciere a

unei instanțe de judecată în sens contrar - respectiv, faptul că dispoziția

referitoare la stagiul complet de cotizare mai favorabilă celor care au prestat

munca în grupe o anumită perioadă nu reprezintă o lege specială în sensul

O.U.G. nr. 100/2008, ci una derogatorie de la stagiul complet de cotizare

general - se regăsește în Sentința civilă nr. 1056/2013 a Tribunalului

Teleorman, modificată însă în calea de atac a recursului (potrivit Deciziei nr.

1820/2013 a Curții de Apel București).

Reiese, potrivit

celor arătate anterior, că revizuentul nu a dedus judecății aspecte care să

permită anularea unei decizii irevocabile sub motiv că ar fi nesocotit

autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare.

Dimpotrivă, cea de-a

doua hotărâre, împotriva căreia a fost îndreptată revizuirea, a valorificat

efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al primei sentințe care,

admițând cererea reclamantului de recalculare a pensiei, a dat valoare unei

norme cu caracter special, aceeași dispoziție specială fiind cea care a

împiedicat admiterea celei de-a doua pretenții de recalculare.

În realitate,

promovând calea de atac a revizuirii, prin motivele dezvoltate în susținerea

acesteia, revizuentul și-a exprimat nemulțumirea față de soluția conținută de

decizia din recurs, formulând critici de nelegalitate împotriva acesteia de o

manieră procedurală inadmisibilă.

Un asemenea demers

(care deghizează un recurs împotriva deciziei din recurs) a fost sancționat în

mod constant în jurisprudența instanței de contencios european care a statuat

că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata,

care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești.

Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei

hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a

cauzei (cauza Mitrea împotriva României, publicată în M. Of. nr. 455/1.12.2010,

parag. 24).

În consecință,

potrivit considerentelor expuse, se constată că prin intermediul căii

extraordinare de atac formulate, revizuentul a tins la punerea în discuție a

autorității de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile deși nu subzistă

cerințele procedurale reglementate expres de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., așa

încât revizuirea va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul N.M. împotriva

Deciziei nr. 1820 din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a

IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 martie 2014.

Procesat

de GGC - NN