ÎCCJ, Decizia nr. 1820/2013

Revizuire pentru hotărâri potrivnice. Valorificarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuirea.

Index alfabetic :

revizuire

- autoritate de lucru judecat

C.proc.civ. din 1865, art. 322 pct. 7

În condițiile în care cea de-a doua hotărâre, împotriva căreia a fost îndreptată revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.proc.civ., a valorificat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al primei sentințe care, admițând cererea reclamantului de recalculare a pensiei, a dat valoare unei norme cu caracter special, aceeași dispoziție specială fiind cea care a împiedicat admiterea celei de-a doua pretenții de recalculare, rezultă că cele două instanțe care au pronunțat hotărârile pretins contradictorii n-au statuat diferit asupra naturii dispozițiilor legale analizate, ci, dimpotrivă, au dezlegat problema în aceiași termeni, iar aceste aspecte nu sunt de natură să permită anularea unei decizii irevocabile sub motiv că ar fi nesocotit autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare.

Secția I civilă, decizia nr.816 din 12 martie 2014

Prin cererea înregistrată la 22.10.2013 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, N.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii T., revizuirea deciziei nr. 1820 din 18.09.2013 a Curții de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, susținând că este contradictorie cu sentința civilă nr. 3477 din 32.11.2010 a Tribunalului Teleorman.

În dezvoltarea motivelor revizuirii, s-a arătat că în mod greșit, prin decizia nr. 1820/2013 a Curții de Apel București - prin care s-a admis recursul Casei de Pensii T. - s-a apreciat că situația reclamantului N.M., pensionat anterior datei de 1.04.2011, este reglementată de art. II alin. (1) lit. a) teza a II-a din O.U.G. nr. 100/2008, respectiv art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

S-a arătat că obiectul litigiului soluționat prin decizia din recurs menționată anterior l-a reprezentat revizuirea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr. 117459/2011, cu luarea în calcul a punctajului cuvenit conform O.U.G. nr. 100/2008 și prin acordarea diferenței dintre punctajul anual stabilit conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 și cel stabilit conform O.U.G. nr. 100/2008 începând cu 1.01.2011.

În mod greșit instanța de recurs a apreciat că reclamantul, care beneficiase de recalcularea pensiei în baza unui stagiu complet de cotizare de 20 ani în aplicarea O.U.G. nr. 4/2005, nu mai putea beneficia de punctajul suplimentar prevăzut de O.U.G. nr. 100/2008 și Legea nr. 263/2010, întrucât stagiul de 20 ani luat în considerare anterior era prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, care reprezenta o dispoziție legală cu caracter special.

S-a susținut că această soluție este rezultatul unei interpretări contradictorii a actelor normative și că ea contravine sentinței civile nr. 3477 din 03.11.2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman.

Cu ocazia soluționării dosarului nr. 34xx/87/2010 (prin sentința civilă nr. 3477/2010), Tribunalul Teleorman a avut în vedere și decizia în interesul legii nr. 40/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, revizuentul a redat considerentele sentinței civile nr. 1056 din 14.03.2013 a Tribunalului Teleorman (modificată în recurs prin decizia a cărei revizuire se solicită), precum și pe cele ale deciziei în interesul legii nr. 40/2008, concluzionând că hotărârea de primă instanță este cea corectă, iar nu cea a instanței de recurs, a cărei anulare a cerut-o pe calea revizuirii.

A arătat revizuentul că decizia nr. 1820/R din 18.09.2013 a Curții  de Apel București „contravine voinței legiuitorului” și nesocotește considerentele avute în vedere de instanța supremă la adoptarea deciziei în interesul legii nr. 40/2008, iar motivele de recurs redactate de Casa de Pensii în critica de legalitate adusă sentinței civile nr. 1056/2013 a Tribunalului Teleorman sunt relevante în ce privește greșita calificare a noțiunii de stagiu complet de cotizare.

S-a mai susținut că „elementul de contradictorialitate” este evidențiat și de argumentele invocate în decizia nr. 1820 din 18.09.2013, instanța, analizând cauza dintr-o perspectivă contrară celei stabilite prin decizia în interesul legii nr. 40/2008, cu privire la dispozițiile art. 24 din Legea nr. 3/1977 și că există o practică total neechitabilă a Casei de Pensii în ce privește acordarea punctajului suplimentar în temeiul art. 169 din Legea nr. 263/2010.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 7 C.pr.civ.

Analizând aspectele deduse judecății, Înalta Curte a constatat următoarele:

Fundamentul juridic al cererii de revizuire promovate este dat de dispozițiile art. 322 pct. 7 C.pr.civ., care sancționează situația în care este nesocotită autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri prin pronunțarea altei hotărâri care statuează în sens contrar primei judecăți.

Astfel, potrivit textului procedural menționat, revizuirea unei hotărâri se poate cere „dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

În speță, revizuentul a indicat două hotărâri, respectiv decizia nr. 1820 din 18.09.2013 a Curții de Apel București - a cărei anulare a cerut-o - și sentința civilă nr. 3477/2010 a Tribunalului Teleorman, care, în opinia acestuia, ar fi realizat o primă judecată în materia recalculării drepturilor de pensie ale acestuia, contrazisă ulterior prin hotărârea a cărei revizuire s-a pretins.

Deși promovarea unei căi extraordinare de atac presupune exigențe procedurale specifice, cu indicarea și dezvoltarea elementelor care să facă posibilă anularea celor statuate irevocabil de o instanță și reluarea judecății, se constată că revizuentul nu s-a conformat acestor cerințe.

În realitate, cererea de revizuire conține critici aduse deciziei din recurs (nr.1820/2013 a Curții de Apel București), arătându-se că ea se bazează pe o interpretare și aplicare eronată a actelor normative în materie, precum și a dezlegărilor date prin decizia în interesul Legii nr. 40/2008.

Tot astfel, contrar reglementării stricte a căilor extraordinare de atac, revizuentul redă în motivarea cererii sale, considerentele care au stat la baza adoptării sentinței nr. 1056/2013 a Tribunalului Teleorman (modificată însă în recurs, prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat), pe cele care au fundamentat decizia în interesul legii nr. 40/2008, inclusiv motivele de recurs ale Casei de Pensii și cele ale întâmpinării aceleiași părți (formulată în dosarul soluționat prin sentința nr. 1056/2013).

Rezultă că, în afara cadrului procesual creat prin promovarea cererii de revizuire, sunt aduse judecății elemente străine care nu pot face obiect de analiză, constituindu-se fie într-o critică de nelegalitate împotriva unei hotărâri irevocabile a instanței de recurs, fie într-o înșiruire a actelor jurisdicționale sau procedurale anterioare.

Fără să fie în măsură să indice în ce ar consta nesocotirea autorității de lucru judecat prin pronunțarea deciziei nr. 1820/2013, revizuentul, în singurul argument vizând „elementul de contradictorialitate”, face trimitere la considerentele acestei decizii, arătând că, prin modalitatea de analiză, instanța de recurs a contravenit dezlegărilor date prin decizia în interesul legii cu privire la dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977.

Această precizare a revizuentului reiterează aceeași poziție procesuală inadmisibilă, constituindu-se într-o critică de nelegalitate împotriva unei hotărâri irevocabile care, în opinia acestuia, ar fi statuat contrar dezlegărilor cu valoare interpretativă ale instanței supreme.

Cu ocazia dezbaterilor, revizuentul a arătat că ceea ce ar fi tranșat diferit cele două instanțe, se referă la natura juridică a normei legale în baza căreia s-a apreciat asupra dreptului la recalcularea pensiei. Astfel, s-a precizat că, în timp ce prin decizia nr. 1820/2013, s-a considerat că stagiul de cotizare de 20 ani era reglementat de o dispoziție cu caracter special cuprinsă în art. 14 din Legea nr. 3/1977 [și astfel, partea nu putea să beneficieze de majorarea pensiei în baza prevederilor art. II alin. (1) lit. a) teza I din O.U.G. nr. 100/2008], în mod diferit, prin sentința civilă nr.  3477 din 3.11.2010, aceeași normă a fost considerată lege generală, fiind aplicată părții și considerându-se că drepturile de pensie pentru limită de vârstă au fost deschise în baza Legii nr. 3/1977.

Acceptând că instituția autorității de lucru judecat protejează nu numai efectul negativ (imposibilitatea reluării aceleiași judecăți, pentru a se statua în sens contrar), ci și efectul pozitiv al judecății (un aspect litigios, odată tranșat jurisdicțional, nu poate fi contrazis de o judecată ulterioară), se constată că aspectul anterior menționat - în legătură cu natura normei legale în baza căreia să se procedeze la recalcularea pensiei - este singurul valorificabil pe calea revizuirii promovate, dar are caracter nefondat.

Contrar susținerii revizuentului, cele două instanțe care au pronunțat hotărârile pretins contradictorii n-au statuat diferit asupra naturii dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977 ci, dimpotrivă, au dezlegat problema în aceiași termeni.

Astfel, în considerentele sentinței civile nr. 3477 din 03.11.2010 a Tribunalului Teleorman, justificându-se soluția de obligare a Casei de Pensii la recalcularea pensiei, cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, s-a reținut că „în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977, întrucât aceasta are caracterul unei norme speciale ce prevede o vechime minimă necesară deschiderii dreptului la pensie de 20 ani…”

În același sens a statuat decizia nr. 1820 din 18.09.2013 a Curții de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală care, admițând recursul declarat de Casa de Pensii și respingând acțiunea reclamantului vizând recalcularea pensiei, a  motivat soluția prin aceea că „stagiul de cotizare de 20 ani ce i se aplicase reclamantului în baza art. 14 din Legea nr. 3/1977 făcea parte dintr-o dispoziție cu caracter special, aspect evident deoarece, dacă n-ar fi existat dispoziții legale speciale (în speță, art. 14), s-ar fi aplicat dispoziția generală din Legea nr. 3/1977 - art. 8 al acestei legi - care stabilea un stagiu complet de cotizare de 30 ani pentru bărbați”.

Rezultă astfel, nu numai că cele două hotărâri nu se contrazic ci dimpotrivă, că ele dau aceeași dezlegare aspectului referitor la caracterul normei în baza căreia reclamantului i s-a recalculat pensia pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 ani.

Singura apreciere a unei instanțe de judecată în sens contrar - respectiv, faptul că dispoziția referitoare la stagiul complet de cotizare mai favorabilă celor care au prestat munca în grupe o anumită perioadă nu reprezintă o lege specială în sensul O.U.G. nr. 100/2008, ci una derogatorie de la stagiul complet de cotizare general - se regăsește în sentința civilă nr. 1056/2013 a Tribunalului Teleorman, modificată însă în calea de atac a recursului (potrivit deciziei nr. 1820/2013 a  Curții de Apel București).

Reiese, potrivit celor arătate anterior, că revizuentul nu a dedus judecății aspecte care să permită anularea unei decizii irevocabile sub motiv că ar fi nesocotit autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare.

Dimpotrivă, cea de-a doua hotărâre, împotriva căreia a fost îndreptată revizuirea, a valorificat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al primei sentințe care, admițând cererea reclamantului de recalculare a pensiei, a dat valoare unei norme cu caracter special, aceeași dispoziție specială fiind cea care a împiedicat admiterea celei de-a doua pretenții de recalculare.

În realitate, promovând calea de atac a revizuirii, prin motivele dezvoltate în susținerea acesteia, revizuentul și-a exprimat nemulțumirea față de soluția conținută de decizia din recurs, formulând critici de nelegalitate împotriva acesteia de o manieră procedurală inadmisibilă.

Un asemenea demers (care deghizează un recurs împotriva deciziei din recurs) a fost sancționat în mod constant în jurisprudența instanței de contencios european care a statuat că „securitatea juridică implică respectul pentru principiul

res iudicata

, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei (cauza

Mitrea c. României

, publicată în Monitorul Oficial nr. 455 din 1.12.2010, par. 24).

În consecință, potrivit considerentelor expuse, se constată că prin intermediul căii extraordinare de atac formulate, revizuentul a tins la punerea în discuție a autorității de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile deși nu subzistă cerințele procedurale reglementate expres de art. 322 pct. 7 C.pr.civ., așa încât revizuirea va fi respinsă.