ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2704/2014

Asupra cererii de revizuire de față, constată: Prin decizia nr. 3579 din 18 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a-VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Teleorman împotriva sentinței civile nr. 367 din 30 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 5531/87/2012 în contradictoriu cu intimatul S.A. A modificat în parte sentința recurată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul S.A. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Teleorman, prin care a solicitat acesteia din urmă, revizuirea deciziei de pensionare emisă de pârâtă la data de 11 octombrie 2010 și plata diferențelor drepturilor bănești cuvenite în urma recalculării pensiei, începând cu anul 2008 pentru O.U.G.

nr. 100/2008, respectiv, 01 ianuarie 2011 la zi. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, la data de 28 mai 2014, revizuentul S.A. solicitând instanței anularea deciziei sus menționate și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței civile nr. 367 din 30 ianuarie 2013 a Tribunalului Teleorman. În motivarea cererii de revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, revizuentul a arătat că în cadrul secțiilor a-VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, și a-IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, nu există o practică unitară sub aspectul interpretării dispozițiilor art. II alin. (1) din O.U.G.

nr. 100/2008 și art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 în raport cu aplicarea (neaplicarea) prevederilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, fapt care a determinat ca la soluționarea cauzelor având ca obiect revizuirea drepturilor de pensie, prin valorificarea punctajelor suplimentare prevăzute de textele de lege menționate, soluțiile să fie diferite, deși speța a fost aceeași. Se mai susține că, datorită acestei practici neunitare, Curtea de Apel București a pronunțat hotărâri potrivnice, în condițiile în care, deși revizuentul nu a fost prezent la soluționarea cauzei, în fond, instanța a admis în parte acțiunea, în același Dosar nr. 5531/87/2012, ca apoi, în recurs, să admită calea de atac declarată de pârâta Casa Județeană de Pensii Teleorman împotriva sentinței civile nr. 367 din 30 ianuarie 2013, să o modifice în parte și să respingă acțiunea.

Cererea de revizuire este inadmisibilă și urmează a fi respinsă pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”. Fiind reglementată ca o cale extraordinară de atac de retractare, pentru ca revizuirea întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 să fie admisibilă este necesară existența triplei identități de părți, obiect și cauză, condiție fundamentală față de finalitatea revizuirii, scopul acestei căi de atac, fiind acela de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorității de lucru judecat.

Revizuirea este admisibilă numai dacă se referă la hotărâri potrivnice, or este de observat că, hotărârile pretins potrivnice sunt date în una și aceeași cauză și nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, în situația în care, în același dosar s-au pronunțat soluții diferite, în fond și apoi, în calea de atac a recursului. Nu sunt îndeplinite cerințele textului procedural mai sus evocat, prevederile art. 322 pct. 7 din același Cod neacoperind situațiile rezultate din practica neunitară a instanțelor, a cărei reglare este atributul unor alte mecanisme judiciare. Or, se constată că, tocmai această practică neunitară este invocată de revizuent în susținerea cererii sale, făcându-se trimitere la alte hotărâri pronunțate de aceeași instanță, prin care s-a dat o altă interpretare cererilor având ca obiect drepturi bănești izvorâte din decizia de pensionare.

Altfel spus, tripla identitate de elemente - părți, obiect, cauză - la care face referire art. 1201 C. civ., reglementând conținutul autorității de lucru judecat trebuie să se regăsească în al doilea proces, iar instanța de judecată să fi statuat în sens contrar primei judecăți. În cazul concret dedus judecății, însă, revizuentul nu invocă o asemenea situație, ci aspecte de practică neunitară, însă face referire la soluții diferite date în același dosar, în fond și recurs. Așa fiind, neexistând hotărâri potrivnice care să îl vizeze pe revizuentul S.A., aceasta nu poate pretinde că ar fi nesocotită, prin decizia atacată, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare.

Afirmația, cu titlu general, în sensul că unele instanțe au dat câștig de cauză unor petenți, în timp ce altora - cum este cazul revizuentului - le-a fost respins demersul judiciar (în recurs), nu se poate constitui într-o nesocotire a autorității de lucru judecat, în așa fel încât să fie incident motivul de revizuire reglementat de prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865. În consecință, constatând că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate reglementate de textul procedural care a constituit fundamentul căii de atac promovate în speță, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

Cât privește susținerile revizuentului, în sensul că acestuia i s-a încălcat dreptul la apărare și nu a beneficiat de un tratament egal cu cel al altor petenți, în condițiile în care, în fundamentarea aceluiași temei de drept, acestora din urmă, le-au fost admise acțiunile privind acordarea drepturilor bănești derivate din pensie este de observat că, legiuitorul nu a înțeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal de procedură diferit, care decurge din existența unor faze procesuale diferite și corespunzătoare unor dispoziții legale care reglementează aceste etape. Or, în cazul concret dedus judecății se susține că, în același dosar, fiind pronunțate soluții diferite, această situație ar determina revizuirea unei hotărâri prin care, într-o cale de atac s-a pronunțat o altă soluție, contrară celei de la fond, în care părții revizuente i-a fost admisă acțiunea, iar această ipoteză ar conduce la reformarea hotărârii.

În realitate, în speță, astfel cum s-a arătat, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 referitoare la contrarietate de hotărâri, invocată ca temei al cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul S.A. împotriva deciziei nr. 3579 din 18 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2014.