ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5962/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1878/ PI din 15 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 6510/30/2007 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții F.A. și F.K. în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local Timișoara, a anulat dispoziția din 30 iulie 2007 emisă le pârâtul Primarul Municipiului Timișoara și a obligat același pârât să emită o nouă dispoziție de retrocedare în natură a imobilului înscris în C.F. Timișoara, casă și curte de 734 mp în limita spațiului aflat în patrimoniul Statului și în echivalent în limita spațiului înstrăinat conform Legii nr. 112/1995. Pentru a hotărî astfel. Tribunalul Timiș a reținut că prin notificarea din 22 martie 2001, contestatorii F.A.

și F.K.

au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F.Timișoara, iar prin dispoziția contestată din 30 iulie 2007 emisă de Primarul municipiului Timișoara s-a respins notificarea, cu motivarea că, din actele depuse de contestatori, nu rezultă calitatea acestora de persoane îndreptățite și nici dreptul lor de proprietate conform Legii nr. 10/2001, republicată; că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamanții contestatori au făcut dovada calității lor de persoane îndreptățite la restituirea conform Legii nr. 10/200, calitate conferită, de asemenea, prin cele două sentințe emise de Tribunalul Rabinic Regional Haifa, traduse și apostilate, prin care se face dovada că aceștia surit succesorii numiților F.W.F.W., respectiv ai lui F.I., aceștia din urmă fiind foștii proprietari tabulari ai imobilului revendicat; că imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, iar în ce privește solicitarea de restituire în natură, s-a reținut că nu tot imobilul se mai află în proprietatea statului și s-a dispus emiterea unei noi dispoziții de retrocedare în natură a imobilului înscris în C.F.

Timișoara, casă și curte de 734 mp, în limita spațiului aflat în proprietatea statului și, în echivalent, în limita spațiului înstrăinat conform Legii nr. 112/1995. Prin Decizia civilă nr. 267 din 20 noiembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamantul F.A.

și F.K.; a desființat sentința apelată; a trimis cauza la Tribunalul Timiș pentru soluționarea fondului și a respins apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, reținând în esență, că, în mod legal, a stabilit prima instanță că reclamanții au dovedit calitatea lor de moștenitori ai foștilor proprietari a imobilului, dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 fiind incidente în cauză, față de actele administrate în cauză; că, indiferent de faptul că imobilul este susceptibil de restituire în natură în totalitate sau în parte, Decizia nr. 20 din 19 martie 2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie față de dispozițiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ.

în baza acestei decizii, instanța de judecată are posibilitatea ea însăși ca în situația în care apreciază că în mod nelegal persoana notificată refuză restituirea, să oblige pe aceasta la repararea „în natură a prejudiciului cauzat prin abuziva preluare a imobilului". S-a concluzionat, că prima instanță, reținând că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a apartamentelor nevândute, era ținută să dispună în acest sens și nu să oblige pârâtul Primarul Municipiului Timișoara la emiterea unei noi dispoziții reparatorii în echivalent în sensul art. 20 și 26 din Legea nr. 10/2001; că trebuia 5 să dispună și cu privire la suprafața de teren solicitată de reclamanți și că nu poate fi primită cererea reclamanților prin care au solicitat că, în apel, să se dispună restituirea în natură.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții F.A. și F.G. și pârâtul Primarul Municipiului Timișoara. Prin Decizia civilă nr. 8812 din 29 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 6510/30/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție București, secția civilă și proprietate intelectuală, admite recursul declarat de" reclamanții F.A. și F. (născut; F.) K. împotriva Deciziei civile nr. 267 din 20 noiembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pe care a casat-o în parte. A trimis cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului declarat df reclamanți și a menținut restul dispozițiilor deciziei. A constatat nul recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva aceleiași decizii.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție București, examinând apelul reclamanților prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. a constatat că este fondat, întrucât instanța de apel a soluționat greșit apelul reclamanților fără a intra în cercetarea motivelor de apel, făcând aplicarea greșită a prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., deoarece prima instanță a cercetat fondul litigiului, tranșând chestiunea litigioasă dedusă judecății. În ce privește jecursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, aceeași înaltă Curte de Casație și Justiție București a constatat că acesta este nul, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a fost motivat, în sensul că s-a indicat art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., dar acest recurent pârât nu a formulat critici concrete și dezvoltate privind modul de judecată al instanței care să facă posibilă încadrarea în aceste motive de recurs. Instanța supremă, prin aceeași decizie de casare a mai dispus pe lângă casarea în parte a deciziei atacate cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului reclamanților și menținerea restului dispozițiilor deciziei recurate privind respingerea apelului pârâtului Primarul Municipiului Timișoara. Verificând sentința civilă apelată, în limitele cererii de apel formulat de reclamanți și a deciziei de casare a instanței de recurs - în raport de ansamblul probelor de la dosar administrate la prima instanță, coroborate și cu dispozițiile art. 282 raportat la art. 295 C. proc.

civ., Curtea a stabilit că apelul a reclamanților, aflat în rejudecare, este nefondat, fiind respins ca atare. Din analiza întregului material probator administrat în dosar, instanța de apel a constatat că sentința civilă apelată este temeinică și legală, întrucât prima instanță a reținut o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prevederile de art. 20 alin. (2) și 26 din Legea nr. 10/2001. În ce privește solicitarea reclamanților de restituire în natură, Curtea a reținut că în mod temeinic și just prima instanță a constatat -conform precizării de acțiune - că tot imobilul în litigiu se mai află în proprietatea Statului Român. Astfel, apartamentele au fost înstrăinate conform Legii nr. 112/1995, iar contestatorii nu au făcut dovada in sensul că ar fi solicitat și obținut desființarea acestor înstrăinări.

Prin precizarea adusa contestației de față (fila 174) aceștia au solicitat restituirea în natura doar a apartamentelor, a terenului de 734 mp, precum și a spațiului comercial înscris in C.F. Timișoara. Totodată, în ce privește terenul de 734 mp, au arătat ca în măsura în care se aprecia că nu sunt îndreptățiți la redobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, optează pentru atribuirea unui drept de folosință speciala asupra terenului, conform art. 2 din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002 (fila 185). Curtea a considerat că, pentru apartamentele înstrăinate conform Legii nr. 112/1995, contestatorii sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent care se acordă sau se propun după caz, prin dispoziția motivata a primarului, astfel încât acesta nu este atributul instanței.

Pentru aceste considerente instanța nu a dat curs solicitării contestatorilor în sensul de a se pronunța ea însăși cu privire la restituirea în natura. Astfel, a obligat pe pârâtul Primarul Municipiul Timișoara să statueze asupra notificării contestatorilor, cu observarea dispozițiile art. 20 în corelație cu art. 26 și art. 1 din Legii nr. 10/2001, republicată, adică sa emită o noua dispoziție de retrocedare în natură a imobilului litigios în limita spațiului aflat în patrimoniul Statului și, în echivalent, în limita spațiului înstrăinat. În ce privește terenul de 734 mp, Curtea a stabilit să se aibă în vedere dispozițiile art. 2 din Titlul II al O.U.G.

nr. 184/2002, potrivit cu care cetățenii străini și apatrizii care au calitatea de persoane îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001 la restituirea în natura a unor terenuri, situate în intravilanul localităților, pot opta pentru dobândirea unui drept de folosință special care conferă titularului dreptului și obligațiile conferite de lege proprietarului, cu excepția dreptului de dispoziție. Așa fiind, în raport de considerentele ce preced, Curtea a stabilit că în mod corect și just, prima instanță a admis în parte contestația reclamanților, obligând pârâtul Primarul Municipiului Timișoara să emită o nouă dispoziție motivată de restituire parțială în natură a imobilului din litigiu, în limita spațiului aflat în patrimoniul statului și, în echivalent în limita spațiului înstrăinat, în temeiul Legii nr. 112/1995.

Așadar, prima instanță a apreciat corect că nu se pot restitui în natură apartamentele nevândute prin hotărârea instanței, deoarece pentru partea vândută, în temeiul Legii nr. 112/1995, Primarul urmează să fie obligat să emită o dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent. împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții F.A. și F.K. care au susținut următoarele motive de nelegalitate. S-a considerat că sunt îndreptățiți la restituirea în natură, în condițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, a apartamentelor și spațiului comercial situat în imobilul din Timișoara, precum și terenul aferent. Drept consecință, în cauza de față se impunea ca instanța să dispună restituirea în natură și întabularea dreptului lor de proprietate în cartea funciară.

Se mai consideră că obligarea Primarului la emiterea unei noi dispoziții presupune reluarea procedurii administrative sub aspectul restituirii în natură a apartamentelor și spațiilor nevândute, ceea.ce duce la o tergiversare nejustificată a soluționării notificării depuse de noi în baza Legii nr. 10/2001. De altfel, prin decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul de față s-a dispus ca instanța de apel să soluționeze cererea de restituire în natură, în considerarea deciziei în interesul Legii nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Se apreciază că prin decizia atacată cu recursul de față s-au încălcat prevederile deciziei de casare și, implicit, dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. Analizând decizia recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed: În mod corect Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile a Tribunalului Timiș. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenții -reclamanți este necesar ca instanța de apel să fi interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății ori să fi schimbat natura sau înțelesul vădit neîndoielnic al acesteia. Celălalt motiv de nelegalitate invocat de recurenți vizează incidența art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. ce reglementează situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau este dată cu aplicarea greșită sau încălcarea legii. Instanța de apel, prin menținerea sentinței civile a primei instanțe, a aplicat în mod just dispozițiile legale incidente în cauză și anume art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 conform căruia dacă imobilul a fost vândut cu respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru valoarea de piață, corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. Și dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 au fost corect interpretate de Curtea de apel care, de altfel, s-a conformat deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a statuat că, prin sentința pronunțată, Tribunalul Timiș a cercetat fondul litigiului, tranșând chestiunea litigioasă dedusă judecății.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia recurată, nu a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ. deoarece ca instanță de apel această instanță, a respins apelul declarat de reclamanți și a păstrat sentința primei instanțe, prin care s-a dispus ca pârâtul Primarul Municipiului Timișoara să emită o nouă dispoziție de retrocedare în natura a imobilului în litigiu, în limita în care acesta s-ar afla în patrimoniul statului, și în echivalent în limita imobilelor înstrăinate conform Legii nr. 112/1995. Procedând astfel, Curtea de apel a respectat dispozițiile deciziei de casare de a soluționa fondul apelului reclamanților cu care fusese învestit, pronunțând o hotărâre care nu încalcă dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții F.A. și F.K. împotriva Deciziei civile nr. 39 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2010.