ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 66/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.I., prin mandatar C.P. a solicitat anularea Deciziei nr. 1871 din 14 noiembrie 2007 emisă de pârâta C.C.S.D. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că raportul de evaluare care a stat la baza emiterii deciziei a avut în vedere o construcție de paiantă, edificată în anul 1956, în timp ce imobilul expropriat în baza Decretului de expropriere nr. 24 din 23 ianuarie 1986 era o construcție din anul 1972, iar costul dezafectării construcției este imputat, în mod greșit proprietarului expropriat abuziv.

Pârâta a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității de reprezentant și excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a neformulării în termen a plângerii prealabile. Prin sentința nr. 337 din 3 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității de reprezentant și a admis excepția lipsei procedurii prealabile, respingând acțiunea formulată de S.I., prin mandatar C.P. ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarei C.P., aceasta nu este întemeiată, deoarece aceasta și-a justificat calitatea prin procura autentificată din 24 iulie 2008 de notarul public C.E., iar din conținutul acesteia rezultă indubitabil voința mandantului de a împuternici pe mandatară să îndeplinească orice acte și formalități pentru realizarea drepturilor reclamantului cu privire la reparația ce i se cuvine acestuia pentru exproprierea abuzivă imobilului. Pe excepția lipsei procedurii prealabile, instanța de fond a reținut că din coroborarea dispozițiilor art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 cu ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că deciziile adoptate de către C.C.S.D.

pot fi atacate, după parcurgerea obligatorie a procedurii plângerii prealabile. A constatat prima instanță că din actele dosarului rezultă că reclamantul nu a formulat plângerea prealabilă în termenul legal de 30 de zile calculat de la comunicarea actului, fapt ce atrage inadmisibilitatea acțiunii. În acest sens a reținut că decizia contestată a fost comunicată la data de 14 iunie 2008, fapt ce rezultă din copia plicului atașat la dosar, iar reclamantul a depus cerere la C.C.S.D. la data de 6 august 2008, după împlinirea termenului de 30 de zile. De asemenea, instanța de fond a apreciat că cererea de audiență și audiența la vicepreședintele Comisie din data de 18 iulie 2008, invocată de reclamant în justificarea depășirii termenului de 30 de zile, nu echivalează cu procedura plângerii prealabile.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S.I., prin mandatar C.P., criticând-o pentru nelegalitate, prin invocarea dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea cererii de recurs, reclamantul - reclamant susține în esență următoarele: - în mod greșit instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii, reținând ca dată a comunicării deciziei către reclamant ziua de 14 iunie 2008; în realitate reclamantul a ridicat plicul Decizia nr. 1871/2007 la data de 20 iunie 2008, în baza avizului poștal, fapt ce rezultă din ștampila aplicată pe plic în dreptul destinatarului; - în mod greșit instanța de fond a apreciat că memoriul și cererea de audiență înregistrate de către reclamant la autoritatea pârâtă la data de 18 iulie 2008 nu pot fi considerate plângere prealabilă.

Astfel, prin memoriul respectiv s-au detaliat motivele de nulitate și netemeinicie ale Deciziei nr. 1871 din 14 noiembrie 2007, natura juridică a înscrisului, prin conținut și finalitate fiind de plângere prealabilă împotriva deciziei respective.

Se mai susține că din interpretarea logică și literară a înscrisului, reies cu claritate aspectele cerute de lege a fi inserate în plângerea prealabilă și, în orice caz, interpretarea unui act juridic - înscris probator nu poate fi efectuată avându-se în vedere doar titlul său - respectiv „Memoriu”, recurentul neavând pregătire juridică și a folosit o formulă uzuală pentru orice tip de cereri sau petiții; - în speță pot fi incidente și dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 care prevăd că plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice și peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, motivele temeinice constând în faptul că reclamantul este în vârstă și suferind, acordând mandat fiicei sale pentru revendicarea fostelor proprietăți.

Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Analizând critica adusă sentinței atacate, în sensul că, în mod greșit, instanța de fond a reținut data de 14 iunie 2008, ca fiind momentul primirii de către recurentul - reclamant S.I. a Deciziei nr. 1871 din 14 noiembrie 2007 actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată pentru următoarele argumente: - din borderoul de prezentare a trimiterilor recomandate întocmit de A.N.R.P.

(aflat la fila 75 din dosarul de fond) rezultă că la data de 10 iunie 2008 s-a expediat prin serviciul poștal, către S.I. și S.N.

cu același domiciliu, Decizia nr. 1871 din 14 noiembrie 2007 privind acordarea de despăgubiri, ambii fiind beneficiari ai acesteia; - la filele 6 și 7/66 - 67 din dosarul de fond se află în copie plicul de expediere față - verso, care cuprinde mențiunea cu semnătura factorului poștal, că la data de 11 iunie 2008, „destinatarul deciziei este lipsă de la domiciliu”, fiind avizat în legătură cu existența recomandatei, fiind aplicată pe plic ștampila oficiului poștal de la domiciliul reclamantului, purtând aceeași dată de 11 iunie 2008. - pe aceeași față a plicului există inscripționată și data de 14 iunie 2008, pe care, în mod corect instanța de fond a apreciat-o ca fiind data de ridicare a recomandatei de către recurentul-reclamant, iar susținerea din cererea de recurs în sensul că pe data de 14 iunie 2008 s-a făcut doar avizarea destinatarului lipsă de la domiciliu, este contrazisă de mențiunea lizibilă, sub semnătură efectuată pe plic în care se specifică data exactă a avizării ca fiind 11 iunie 2008; - datele existente pe plicul în care a fost expediată decizia, trebuie coroborate și cu afirmațiile reclamantului din cererea de chemare în judecată, care, în alin. (2) al acesteia precizează, în mod expres, că decizia a fost adusă la cunoștința sa în „luna iunie 2008”, iar pentru data exactă din lună face trimitere la „copia plicului de înaintare care poartă data poștei”,

pe care o anexează. Prin urmare, reclamantul invocă în acțiune aceleași date rezultate din ștampilele și mențiunile aplicate pe plic de către oficiul poștal al expeditorului și respectiv al destinatarului, instanța de fond reținând în mod corect aceste aspect, data de 20 iunie 2008 indicată pentru prima oară de recurent în motivele de recurs, ca moment al ridicării recomandatei, neputând fi reținută de instanță, rămânând la stadiul de simplă afirmație, în lipsa oricăror mențiuni oficiale și chiar neoficiale menite să confirme această situație.

De altfel, nu poate fi primită nici afirmația potrivit căreia data de 20 iunie 2008 rezultă din ștampila aplicată de oficiul poștal deasupra rubricii destinatarului, având în vedere că ștampila este aplicată de Oficiul Poștal București al expeditorului, fiind aceeași cu cea aplicată pe Borderoul de trimitere depus la poștă de autoritate și, chiar dacă este ușor ilizibilă, data de pe aceasta nu poate fi decât cea a depunerii și expedierii plicului către S.I., respectiv 10 iunie 2008. Prin urmare, față de cele analizate anterior, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod legal și judicios a constatat că potrivit înscrisului oficial depus la dosar atât de către reclamant, cât și de către autoritatea pârâtă, data la care reclamantul a ridicat efectiv plicul conținând decizia de acordarea despăgubirilor este 14 iunie 2008. Pornind de la această dată, chiar dacă s-ar lua în considerare memoriul datat de către reclamant în ziua de 18 iulie 2008, ca reprezentând plângere prealabilă formulată în condițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că, în raport de data comunicării actului administrativ atacat, respectiv 14 iunie 2008, procedura prealabilă a fost efectuată tardiv, peste termenul legal de 30 de zile.

Pe de altă parte, se observă că atât cererea de audiență cât și memoriul anexat acesteia sunt semnate și datate de către recurentul reclamant, fără avea însă dată certă, în sensul că nu există dovada înregistrării oficiale la autoritatea pârâtă a acestor acte și nici nu se poate trage concluzia că audiența a avut loc chiar în ziua formulării cererii, având în vedere că prin cerere și memoriu, petentul S.I. a solicitat o „programare în audiență”.

În ceea ce privește apărarea recurentului - reclamant, dezvoltată în finalul cererii de recurs și prin care invocă aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte reține că, potrivit textului legal menționat termenul de prescripție de 6 luni curge din momentul emiterii actului administrativ și nu din momentul comunicării acestuia, astfel încât cele 6 luni calculate de la data de 14 noiembrie 2007 se împlineau în data de 13 mai 2008, cu mult înainte ca recurentul-reclamant să efectueze demersuri privind anularea Deciziei nr. 1871 din 14 noiembrie 2007. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală și, În temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.I., prin mandatar C.P., împotriva sentinței civile nr. 337 din 3 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2010.