ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 66/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

S.I., prin mandatar C.P. a solicitat anularea Deciziei nr. 1871 din 14

noiembrie 2007 emisă de pârâta C.C.S.D.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că raportul de evaluare care a stat la baza

emiterii deciziei a avut în vedere o construcție de paiantă, edificată în anul

1956, în timp ce imobilul expropriat în baza Decretului de expropriere nr. 24

din 23 ianuarie 1986 era o construcție din anul 1972, iar costul dezafectării

construcției este imputat, în mod greșit proprietarului expropriat abuziv.

Pârâta a formulat

întâmpinare invocând excepția lipsei calității de reprezentant și excepția

inadmisibilității acțiunii, ca urmare a neformulării în termen a plângerii

prealabile.

Prin sentința nr. 337

din 3 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității de reprezentant și

a admis excepția lipsei procedurii prealabile, respingând acțiunea formulată de

S.I., prin mandatar C.P. ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește excepția lipsei

calității de reprezentant a mandatarei C.P., aceasta nu este întemeiată,

deoarece aceasta și-a justificat calitatea prin procura autentificată din 24

iulie 2008 de notarul public C.E., iar din conținutul acesteia rezultă

indubitabil voința mandantului de a împuternici pe mandatară să îndeplinească

orice acte și formalități pentru realizarea drepturilor reclamantului cu

privire la reparația ce i se cuvine acestuia pentru exproprierea abuzivă

imobilului.

Pe excepția lipsei

procedurii prealabile, instanța de fond a reținut că din coroborarea

dispozițiilor art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 cu ale art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot

fi atacate, după parcurgerea obligatorie a procedurii plângerii prealabile.

A constatat prima

instanță că din actele dosarului rezultă că reclamantul nu a formulat plângerea

prealabilă în termenul legal de 30 de zile calculat de la comunicarea actului,

fapt ce atrage inadmisibilitatea acțiunii. În acest sens a reținut că decizia

contestată a fost comunicată la data de 14 iunie 2008, fapt ce rezultă din

copia plicului atașat la dosar, iar reclamantul a depus cerere la C.C.S.D. la

data de 6 august 2008, după împlinirea termenului de 30 de zile. De asemenea, instanța

de fond a apreciat că cererea de audiență și audiența la vicepreședintele

Comisie din data de 18 iulie 2008, invocată de reclamant în justificarea

depășirii termenului de 30 de zile, nu echivalează cu procedura plângerii

prealabile.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul S.I., prin mandatar C.P., criticând-o

pentru nelegalitate, prin invocarea dispozițiilor art. 304

1

C. proc.

civ.

În dezvoltarea

cererii de recurs, reclamantul - reclamant susține în esență următoarele:

- în mod greșit

instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii, reținând ca dată

a comunicării deciziei către reclamant ziua de 14 iunie 2008; în realitate

reclamantul a ridicat plicul Decizia nr. 1871/2007 la data de 20 iunie 2008, în

baza avizului poștal, fapt ce rezultă din ștampila aplicată pe plic în dreptul

destinatarului;

- în mod greșit

instanța de fond a apreciat că memoriul și cererea de audiență înregistrate de

către reclamant la autoritatea pârâtă la data de 18 iulie 2008 nu pot fi

considerate plângere prealabilă. Astfel, prin memoriul respectiv s-au detaliat

motivele de nulitate și netemeinicie ale Deciziei nr. 1871 din 14 noiembrie 2007,

natura juridică a înscrisului, prin conținut și finalitate fiind de plângere

prealabilă împotriva deciziei respective. Se mai susține că din interpretarea

logică și literară a înscrisului, reies cu claritate aspectele cerute de lege a

fi inserate în plângerea prealabilă și, în orice caz, interpretarea unui act

juridic - înscris probator nu poate fi efectuată avându-se în vedere doar

titlul său - respectiv „Memoriu”, recurentul neavând pregătire juridică și a

folosit o formulă uzuală pentru orice tip de cereri sau petiții;

- în speță pot fi

incidente și dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 care prevăd

că plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate

introduce, pentru motive temeinice și peste termenul de 30 de zile, dar nu mai

târziu de 6 luni de la data emiterii actului, motivele temeinice constând în

faptul că reclamantul este în vârstă și suferind, acordând mandat fiicei sale

pentru revendicarea fostelor proprietăți.

Recursul este

nefondat.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Analizând critica

adusă sentinței atacate, în sensul că, în mod greșit, instanța de fond a

reținut data de 14 iunie 2008, ca fiind momentul primirii de către recurentul -

reclamant S.I. a Deciziei nr. 1871 din 14 noiembrie 2007 actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată pentru

următoarele argumente:

- din borderoul de

prezentare a trimiterilor recomandate întocmit de A.N.R.P. (aflat la fila 75

din dosarul de fond) rezultă că la data de 10 iunie 2008 s-a expediat prin

serviciul poștal, către S.I. și S.N. cu același domiciliu, Decizia nr. 1871 din

14 noiembrie 2007 privind acordarea de despăgubiri, ambii fiind beneficiari ai

acesteia;

- la filele 6 și

7/66 - 67 din dosarul de fond se află în copie plicul de expediere față - verso,

care cuprinde mențiunea cu semnătura factorului poștal, că la data de 11 iunie

2008, „destinatarul deciziei este lipsă de la domiciliu”, fiind avizat în

legătură cu existența recomandatei, fiind aplicată pe plic ștampila oficiului

poștal de la domiciliul reclamantului, purtând aceeași dată de 11 iunie 2008.

- pe aceeași față a

plicului există inscripționată și data de 14 iunie 2008, pe care, în mod corect

instanța de fond a apreciat-o ca fiind data de ridicare a recomandatei de către

recurentul-reclamant, iar susținerea din cererea de recurs în sensul că pe data

de 14 iunie 2008 s-a făcut doar avizarea destinatarului lipsă de la domiciliu,

este contrazisă de mențiunea lizibilă, sub semnătură efectuată pe plic în care

se specifică data exactă a avizării ca fiind 11 iunie 2008;

- datele existente pe

plicul în care a fost expediată decizia, trebuie coroborate și cu afirmațiile

reclamantului din cererea de chemare în judecată, care, în alin. (2) al

acesteia precizează, în mod expres, că decizia a fost adusă la cunoștința sa în

„luna iunie 2008”, iar pentru data exactă din lună face trimitere la „copia

plicului de înaintare care poartă data poștei”, pe care o anexează. Prin urmare,

reclamantul invocă în acțiune aceleași date rezultate din ștampilele și

mențiunile aplicate pe plic de către oficiul poștal al expeditorului și

respectiv al destinatarului, instanța de fond reținând în mod corect aceste

aspect, data de 20 iunie 2008 indicată pentru prima oară de recurent în

motivele de recurs, ca moment al ridicării recomandatei, neputând fi reținută

de instanță, rămânând la stadiul de simplă afirmație, în lipsa oricăror mențiuni

oficiale și chiar neoficiale menite să confirme această situație.

De altfel, nu poate

fi primită nici afirmația potrivit căreia data de 20 iunie 2008 rezultă din

ștampila aplicată de oficiul poștal deasupra rubricii destinatarului, având în

vedere că ștampila este aplicată de Oficiul Poștal București al expeditorului,

fiind aceeași cu cea aplicată pe Borderoul de trimitere depus la poștă de

autoritate și, chiar dacă este ușor ilizibilă, data de pe aceasta nu poate fi

decât cea a depunerii și expedierii plicului către S.I., respectiv 10 iunie

2008.

Prin urmare, față de

cele analizate anterior, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod legal

și judicios a constatat că potrivit înscrisului oficial depus la dosar atât de

către reclamant, cât și de către autoritatea pârâtă, data la care reclamantul a

ridicat efectiv plicul conținând decizia de acordarea despăgubirilor este 14

iunie 2008.

Pornind de la această

dată, chiar dacă s-ar lua în considerare memoriul datat de către reclamant în

ziua de 18 iulie 2008, ca reprezentând plângere prealabilă formulată în condițiile

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că, în raport de

data comunicării actului administrativ atacat, respectiv 14 iunie 2008,

procedura prealabilă a fost efectuată tardiv, peste termenul legal de 30 de

zile.

Pe de altă parte, se

observă că atât cererea de audiență cât și memoriul anexat acesteia sunt

semnate și datate de către recurentul reclamant, fără avea însă dată certă, în

sensul că nu există dovada înregistrării oficiale la autoritatea pârâtă a

acestor acte și nici nu se poate trage concluzia că audiența a avut loc chiar

în ziua formulării cererii, având în vedere că prin cerere și memoriu, petentul

S.I. a solicitat o „programare în audiență”.

În ceea ce privește

apărarea recurentului - reclamant, dezvoltată în finalul cererii de recurs și

prin care invocă aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, Înalta Curte reține că, potrivit textului legal

menționat termenul de prescripție de 6 luni curge din momentul emiterii actului

administrativ și nu din momentul comunicării acestuia, astfel încât cele 6 luni

calculate de la data de 14 noiembrie 2007 se împlineau în data de 13 mai 2008,

cu mult înainte ca recurentul-reclamant să efectueze demersuri privind anularea

Deciziei nr. 1871 din 14 noiembrie 2007.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este temeinică și

legală și,

În temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.I., prin mandatar C.P., împotriva sentinței civile nr. 337 din 3

februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 ianuarie 2010.