ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2266/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 17 iunie 2009, reclamantul S.C.V. a solicitat, în contradictoriu cu C.C.S.D., obligarea pârâtei la desemnarea, de îndată, a unui expert evaluator competent potrivit Capitolelor III și V - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în vederea efectuării expertizei de evaluare a construcției demolate ce face obiectul Dispoziției din 14 decembrie 2006 emisă de Primăria Municipiului București. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin această dispoziție s-a decis acordarea de măsuri reparatorii pentru construcția demolată din București, Str. C., Dosarul aflându-se în evidențele pârâtei sub nr. nr. 36533/CC, în așteptare.

A opinat reclamantul în sensul că intervalul de timp de 2 ani și 6 luni de la emiterea dispoziției nu poate fi calificat ca fiind unul legal sau rezonabil, iar tergiversarea soluționării dispozițiilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001 contravine spiritului legii privind restituirea proprietăților preluate în mod abuziv. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției din 14 decembrie 2006 emisă de Primarul Municipiului București, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului pentru întreg imobilul, deși potrivit certificatului moștenitor nr. x/1958, acesta era deținut în coproprietate de mai multe persoane. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința civilă nr. 4358 din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, pe fondul cauzei respingându-se acțiunea formulată ca neîntemeiată.

În ce privește excepția de nelegalitate invocată, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară, Legea nr. 10/2001 prevăzând o anumită procedură de contestare pentru dispozițiile prin care sunt soluționate notificările formulate în temeiul acestei legi. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că pentru a putea trece la cea de-a treia etapă a procedurii administrative prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, etapa evaluării, este necesară parcurgerea etapei analizării dosarelor de despăgubire de către Secretariatul C.C.S.D., sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării.

Dosarul reclamantului a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură, constatându-se că reclamantul nu face dovada dreptului de proprietate cu privire la întregul imobil ce constituie obiectul notificării, ceea ce a impus restituirea dosarului pentru lămurirea tuturor aspectelor ce vizează dreptul de proprietate invocat de reclamant. A apreciat instanța fondului, că atât timp cât nu sunt clarificate toate aspectele, nu se poate trece la desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor, neputându-se reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 referitoare la nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, respectiv a cererii de desemnare a unui evaluator.

3. Recursurile declarate de părți Împotriva sentinței Curții de apel au formulat recurs, în termen legal, ambele părți, fiecare criticând partea din hotărâre care îi este defavorabilă. 3.1. Recursul reclamantului S.C.V. Recurentul S.C.V. nu și-a încadrat în drept recursul formulat. El susține că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispoziția legală cuprinsă în art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, extinzând nepermis competențele Comisiei Centrale. Câtă vreme Dispoziția din 14 decembrie 2006 emisă de Primarul Municipiului București este în vigoare și nu s-a constatat nelegalitatea respingerii cererii de restituire în natură, procedura administrativă trebuia să-și urmeze cursul prin desemnarea unui evaluator, iar nu prin remiterea dosarului la autoritatea emitentă a dispoziției prin care s-a propus acordarea despăgubirilor, procedură care, de altfel, nu este prevăzută în niciun act normativ.

3.2. Recursul pârâtei C.C.S.D. Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că prima instanță a aplicat greșit legea în privința modului în care a soluționat excepția de nelegalitate invocată. Dezvoltându-și motivul de recurs, C.C.S.D. a susținut că instanța în fața căreia s-a invocat excepția de nelegalitate era obligată să suspende cauza și să trimită dosarul Tribunalului Giurgiu, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, această din urmă instanță fiind singura competentă să examineze legalitatea Dispoziției din 14 decembrie 2006 emisă de Primarul Municipiului București.

Distinct de acest motiv de ordin procedural, recurenta prezintă pe larg argumentele care ar fi trebuit să convingă instanța competentă că, pe "fondul" ei excepția de nelegalitate este întemeiată, în special împrejurarea că prin dispoziția atacată s-au propus măsuri reparatorii în favoarea recurentului-reclamant pentru întregul imobil, deși potrivit certificatului de moștenitor nr. x/1958, acesta era deținut în coproprietate de mai multe persoane. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constă că numai recursul reclamantului este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul recurentei-pârâte de a păși la etapa evaluării imobilului pentru care a formulat notificare, situat în București, sector 3, str. C. (fostă D.C.). Prin Dispoziția din data de 14 decembrie 2006 Primarul General al Municipiului București, soluționând dosarul întocmit în baza notificării înregistrată sub nr. 1928/2001 la executorul judecătoresc, a respins cererea de restituire în natură a imobilului indicat anterior, deoarece construcția este demolată (art. 1); a acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată situată conform Notei de reconstituire în București, str. C., sectorul 3, persoanei îndreptățite S.C.V.

(art. 2); a dispus comunicarea dispoziției Secretariatului C.C.S.D., notificatorului și altor entități interesate (art. 3). În acest context, recurenta-pârâtă a refuzat continuarea procedurii administrative prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (4) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, potrivit cu care: "(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare". Motivul refuzului, considerat justificat de către Curtea de apel, l-a reprezentat faptul că recurentul-reclamant nu a făcut dovada că este proprietarul întregului imobil ce face obiectul notificării. 1.1. Recursul declarat de C.C.S.D. Examinând cu prioritate recursul declarat de pârâtă, întrucât acesta privește partea din hotărâre referitoare la excepția de nelegalitate, Înalta Curte constată că este nefondat.

Excepția de nelegalitate vizează Dispoziția din data de 14 decembrie 2006 emisă de Primarul General al Municipiului București. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.

Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze." Prima instanță, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute în textul citat, a respins în mod corect excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, reținând incidența prevederilor art. 5 alin. (2) din aceeași lege care exceptează de la controlul de legalitate înfăptuit de instanțele de contencios administrativ "actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară". Un astfel de recurs paralel s-a prevăzut prin art. 26 din Legea nr. 10/2001.

În orice caz este inexplicabilă susținerea recurentei că instanța competentă pentru soluționarea excepției de nelegalitate ar fi Tribunalul Giurgiu, în condițiile în care nicio normă de competență teritorială nu conduce la o atare concluzie, reclamantul având domiciliul în București, iar actul administrativ fiind emis de o autoritate locală tot din București. 1.2. Recursul declarat de S.C.V. Evaluând în concret modul în care C.C.S.D.

și-a îndeplinit obligațiile administrative care îi reveneau potrivit dispozițiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, Înalta Curte concluzionează, contrar Curții de apel, că tergiversarea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire o perioadă de peste doi ani și șase luni, cumulată cu invocarea unor motive inconsistente după primirea cererii de chemare în judecată, conturează cu pregnanță condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestui concept.

Potrivit definiției cuprinse în acest text legal, constituie refuz nejustificat de a soluționa o cerere, "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile". În cazul analizat, recurentul-reclamant a demarat procedura pentru acordarea despăgubirilor odată cu notificarea înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 1928 în anul 2001 și a obținut Dispoziția din data de 14 decembrie 2006 prin care Primarul General al Municipiului București a stabilit că i se cuvin măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția demolată din București, str. C., sector 3. Abia după demararea acțiunii judiciare și după primirea citației, cu actul din 6 octombrie 2009 recurenta-pârâtă C.C.S.D.

constată că dosarul examinat ar conține unele lipsuri și inadvertențe, motiv pentru care remite întreaga documentație Primarului General al Municipiului București. Acest procedeu este vădit nelegal și relevă o manieră defectuoasă de organizare a activității entității administrative învestite cu competența emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, câtă vreme în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a unei construcții demolate nu există nicio îndoială. Cât privește pretinsul motiv de nelegalitate, învederat Primarului General al Municipiului București dar și instanței de judecată din perspectiva excepției de nelegalitate acesta este în mod manifest nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, "de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de Capitolul III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire". Cum recurentul-reclamant este singurul moștenitor legal al bunicilor săi S.I. și M. care a formulat notificare conform Legii nr. 10/2001, rezultă cu necesitate că are dreptul la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru întregul imobil. De altfel soluția preconizată de recurenta-pârâtă C.C.S.D. conduce la situații absurde, imputând moștenitorilor diligenței inacțiunea celorlalți. În fine, Înalta Curte nu contestă dificultățile cu care se confruntă recurenta-pârâtă C.C.S.D.

în derularea procedurilor reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, însă nu poate fi acceptată nerezolvarea cererilor persoanelor îndreptățite într-un termen rezonabil și invocarea unor motive nelegale în scopul tergiversării sine die a procedurii, pentru că astfel se neagă însuși dreptul acestora de a se bucura de bunul pe care îl au, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul declarat de reclamant și se va modifica în parte sentința atacată în sensul că va fi admisă acțiunea acestuia și va fi obligată pârâta să continue procedura de stabilire a despăgubirilor și să desemneze un expert evaluator în Dosarul nr. 36533/CC.

Totodată, va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.C.V. împotriva Sentinței civile nr. 4358 din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantului S.C.V. Obligă pârâta C.C.S.D. să continue procedura de stabilire a despăgubirilor și să desemneze un expert evaluator în Dosarul nr. 36533/CC. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Respinge recursul pârâtei C.C.S.D. declarat împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2010.