Decizia nr. 3378/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 382/2003 a Tribunalului Hunedoara

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 382 din 4 iunie 2003, Tribunalul Hunedoara a respins acțiunea formulată de reclamanta Asociația „C.E."în contradictoriu cu pârâții Prefectura județului Hunedoara și Consiliul județean Hunedoara, prin care aceasta a solicitat „obligarea pârâților prin hotărâre judecătorească de a onora dispozițiile Constituției României, anularea actelor administrative emise în urma sesizărilor/notificărilor din 22 octombrie 2001 și din 1 decembrie 2001, obligarea pârâților să reanalizeze aceste notificări." Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Alba lulia, secția civilă, care prin Decizia nr. 399/ A din 1 octombrie 2003, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Pentru a pronunța aceste hotărâri, instanțele au reținut în esență că reclamanta nu a înțeles să respecte dispozițiile legale și nu a atașat la notificare, documentele justificative necesare. Astfel, deși în instanță, reclamanta a fost citată cu mențiunea de a depune acte doveditoare, aceasta nu a dat curs dispoziției instanței, așa încât, soluționarea cauzei s-a făcut exclusiv pe baza probelor existente la dosar, insuficiente pentru exercitarea controlului judiciar. Reclamanta Asociația „C.E." a atacat cu recurs decizia pronunțată în apel, fără a indica în drept criticile expuse în motivele de recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea celor două hotărâri, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 1414 din 8 decembrie 2004, Curtea de Apel Alba lulia a declinat competența soluționării recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 4 alin. (1) C. proc. civ. Prin încheierea din 6 februarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a dispus suspendarea judecării recursului luând act., în acord cu dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., că nici una din părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu s-a solicitat judecata în lipsă. La 21 ianuarie 2010, din oficiu, cauza a fost repusă pe rol, pentru a se verifica incidența dispozițiilor art. 248 C. proc. civ. Deși citate cu această mențiune, părțile nu au înțeles să se prezinte la termenul fixat, din 1 iunie 2010. Se constată că în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 248 și urm. C. proc.

civ., recursul fiind perimat de drept, ca o consecință a lipsei de stăruință a părților în desfășurarea activității judiciare. Astfel, perimarea sancționează dezinteresul manifestat de părți în îndeplinirea obligațiilor procesuale și se întemeiată pe o prezumție de abandonare a judecății, o atare prezumție fiind dedusă din simplul fapt al rămânerii litigiului în nelucrare un anumit interval de timp, stabilit de lege. Ca o condiție a perimării, culpa procesuală exprimă tocmai caracterul de sancțiune al acestei instituții de drept procesual civil. În speță, suspendarea judecății dăinuie de mai mult de 3 ani, interval în care, din culpa părților, s-a înregistrat lipsa oricărei activități procesuale.

Ca atare, în considerarea celor ce preced, urmează a se constata că recursul este perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Constată perimat recursul declarat de reclamanta Asociația „C.E." împotriva Deciziei nr. 399/ A din 1 octombrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2010.