ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1414/2004

Deliberând asupra recursului în anulare

declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva deciziei civile nr. 961/ R din 15 noiembrie 2002 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția civilă, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 3 iulie 2002,

reclamanta H.I. a chemat în judecată MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL

HARGHITA în calitate de ordonatori, principal și respectiv secundar, de credite

bugetare solicitând obligarea acestor doi pârâți la restituirea sumelor

încasate prin rețineri nelegale din salariul reclamantei în perioada anterioară

datei de 29 martie 2001.

În motivarea acestei acțiuni s-a susținut

că respectivele rețineri, reprezentând 7% din veniturile salariale ale

reclamantei constituie o plată nedatorată, deoarece au fost efectuate ca urmare

a unei greșite aplicări a reglementărilor de ordin general conținute în Legea

nr. 145/1999.

În aceeași ordine de idei s-a afirmat că

reclamanta beneficiază de dispozițiile speciale, derogatorii, conținute în

Legea nr. 92/1992 și în H.G. nr. 409/1998 care îi conferă dreptul la asistență

medicală gratuită.

Prin acțiune reclamanta a solicitat ca

pârâții să fie obligați și la plata dobânzii legale calculate în raport cu

sumele reținute pe nedrept și cu dispozițiile O.G. nr. 9/2000.

Acțiunea a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului Harghita cu numărul de dosar 2678/2002, iar la 18 iulie 2002

pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI a formulat o întâmpinare prin care a solicitat

respingerea cererii reclamantei pe considerentul ca aceasta poate beneficia de

asistență medicală gratuită numai în măsura în care face dovada îndeplinirii

obligațiilor de plată a contribuțiilor lunare la asigurările de sănătate.

A fost invocată, de asemenea, excepția

lipsei calității procesuale a Tribunalului Harghita, fiind formulată și o

cerere subsidiară de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. prin care s-a

solicitat ca, în ipoteza în care acțiunea principală ar fi admisă, respectiva

chemată în garanție să fie la rândul său obligată să restituie contravaloarea

sumelor care i-au fost virate ulterior reținerii lor din salariul reclamantei.

Toate aceste apărări și cereri au fost

însușite de pârâtul TRIBUNALUL HARGHITA printr-o altă întâmpinare formulată la

24 iulie 2002, iar la 6 august 2002 pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI a depus o

completare a întâmpinării sale inițiale.

Prin sentința civilă nr. 989/D pronunțată

de Tribunalul Harghita la 14 august 2002 au fost admise acțiunea și cererea de

chemare în garanție, iar C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a fost obligată „în locul

pârâților” să restituie reclamantei suma de 2 133 855 lei „cu aplicarea

dobânzii legale calculate conform O.G. nr. 9/2000 „de la data reținerii lunare

a sumei și până la data plătii integrale a datoriei”.

Pronunțând această sentință, instanța a

reținut în esență că reclamanta a beneficiat în perioada 1 ianuarie 2000 - 1

martie 2001 de prevederile Legii nr. 92/1992 și ale H.G. nr. 409/1998 care au

instituit principiul gratuității asistenței medicale pentru magistrați și

personalul auxiliar de specialitate, ca și pentru familiile acestora.

S-a mai reținut că o interpretare coerentă

a acestor reglementări și a prevederilor Legii nr. 145/1999 duce la concluzia

ca principiul amintit implică și exonerarea beneficiarilor de obligația de a

contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate.

Totodată instanța a subliniat că noul

regim juridic instituit prin Legea nr. 118/2001 nu este relevant în speță,

deoarece se aplică materiei analizate numai pentru perioada ulterioară datei,

29 martie 2001, la care acest act normativ a fost publicat.

Tot în considerentele sentinței pronunțate

s-a relevat că încasarea de către chemata în garanție a sumelor reținute din

salariul reclamantei justifică obligarea acesteia la restituire respectivelor

sume în condițiile în care atât reținerea, cât și virarea lor către

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. s-a făcut fără temei legal.

Împotriva acestei sentințe au declarat

recurs pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI „în nume propriu și în calitate de

reprezentant al Tribunalului Harghita”, precum și chemata în garanție

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J, iar prin decizia nr. 961/ R pronunțată de Curtea de Apel

Târgu Mureș, secția civilă, la 15 noiembrie 2002, în dosarul nr. 954/C/2002

recursurile au fost respinse ca nefondate.

La 29 iulie 2003, în temeiul art. 330 pct.

2 C. proc. civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei date de către

instanța de recurs solicitând casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză,

precum și respingerea acțiunii și a cererii de chemare în garanție.

În motivarea recursului în anulare s-a

susținut că o interpretare sistemică a actelor normative aplicabile în cauză

duce la concluzia că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au

dreptul la asistență medicală gratuită numai în măsura în care își îndeplinesc

obligația de a achita lunar contribuția pentru asigurările sociale de sănătate.

S-a relevat, de asemenea, că dispozițiile

Legii nr. 145/1997 care reglementează această obligație sunt de generală

aplicare și că singurele excepții avute în vedere de către legiuitor au fost

menționate expres în textul aceluiași act normativ.

Odată cu declararea recursului în anulare

s-a solicitat, conform art. 330

2

C. proc. civ., și suspendarea

executării hotărârilor pronunțate în cauză.

Ca urmare a declarării acestui recurs în

anulare, cauza a fost înregistrată pe rolul secției civile a Înaltei Curți de

Casație și Justiție cu numărul de dosar 4217/2003.

Intimata-reclamantă H.I. intimatul-pârât

TRIBUNALUL HARGHITA și intimata-chemată în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. nu

s-au prezentat în fata acestei curți și nici nu și-au făcut cunoscute în scris

punctele de vedere referitoare la recursul în anulare declarat în cauză.

În ceea ce îl privește, intimatul pârât

MINISTERUL JUSTIȚIEI a solicitat admiterea recursului în anulare și respingerea

acțiunii ca nefondată, urmând ca pe cale de consecință să fie respinsă și

cererea de chemare în garanție.

Recursul în anulare este fondat.

În acest sens, Curtea are în vedere că

publicarea Legii nr. 142/1997, prin care s-au adus modificări substanțiale

Legii de organizare judecătorească nr. 92/992, și respectiv publicarea Legii

asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 au avut loc la 25 iulie 1997 și

31 iulie 1997.

O corectă soluționare a litigiului este

condiționată de respectarea tuturor acestor acte normative, inclusiv a

dispozițiilor Legii nr. 92/1992 în forma în care acest act normativ a fost

republicat la 30 septembrie 1997 cu modificările aduse prin Legea nr. 142/1997.

Astfel, Curtea reține ca fiind de

necontestat că, potrivit art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistrații

și personalul auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete beneficiază

gratuit de asistență medicală, medicamente si proteze.

Conform însă art. 99 alin. (2) din același

act normativ, acordare acestor beneficii operează în condițiile stabilite prin

hotărâre de guvern.

Înainte ca o astfel de hotărâre să fi

intrat în vigoare a fost adoptată Legea nr. 145/1997 care, în art. 4, instituia

obligativitatea contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate, iar

în art. 6 și art. 55 menționa expres categoriile de persoane exceptate sau

scutite de această obligație.

Este de reținut că aceste din urmă

categorii nu îi includeau pe beneficiarii de asistență medicală gratuită

prevăzuți de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 99/1992 republicată.

Ulterior, în executarea acestor din urmă

dispoziții legale, a fost emisă H.G. nr. 409/1998 care menționa expres că

beneficiul gratuităților prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992

operează în condițiile Legii nr. 145/1997.

Interpretarea avută în vedere de instanțele

care au soluționat cauza în fond și în recurs, interpretare conform căreia

Legea nr. 92/1992 ar fi instituit o derogare de la prevederile art. 4 al Legii

nr. 145/1997 este criticabilă sub mai multe aspecte.

Este de observat astfel că Legea nr.

92/1992 s-a aflat în vigoare anterior publicării Legii nr. 145/1997, iar în

raport cu această succesiune în timp a celor două acte normative caracterul

pretins derogatoriu al legii mai vechi nu poate fi prezumat.

În același timp nu se poate omite că

modificările aduse Legii de organizare judecatorescă prin Legea nr. 142/1997 au

avut loc aproape simultan cu adoptarea Legii asigurărilor sociale de sănătate.

Au existat așadar toate premisele pentru

ca, printr-o corelare a dispozițiilor celor doua legi, să se prevadă într-o

manieră explicită includerea magistraților și eventual a personalului auxiliar

de specialitate de la instanțe și parchete în categoria persoanelor exceptate

ori scutite de obligația instituită prin art. 4 din Legea nr. 145/1997.

Întrucât o asemenea corelare nu a avut loc, iar prin H.G.

nr. 409/1998 beneficiul gratuităților prevăzute de art. 99 și art. 141 din

Legea nr. 92/1992 a fost condiționat de respectarea prevederilor Legii nr.

145/199 este evident că voința legiuitorului nu a fost, în sensul prezumat de

instanțele de fond și de recurs.

Pe de altă parte din analiza dispozițiilor

art. 6 și art. 55 din Legea nr. 145/1997 rezultă că unicul criteriu pe care

legiuitorul l-a avut în vedere în cazurile de exceptare sau de scutire a

anumitor categorii de persoane de plata contribuției lunare pentru asigurările

sociale de sănătate este acela al lipsei veniturilor proprii.

Acest criteriu nu operează însă nici în

cazul magistraților și nici în acela al personalului auxiliar de specialitate

de la instanțe și parchete.

Prin urmare nu există argumente pentru a

se retine ca Legea nr. 92/1992 ar deroga, sub aspectul analizat, de la

dispozițiile art. 4 din Legea nr. 145/1997.

Așa fiind, interpretarea contrară avută în

vedere în speță de cele două instanțe constituie o încălcare esențială a

prevederilor legale menționate, făcând incidente dispozițiile art. 330 pct. 2

C. proc. civ.

În consecință, Curtea va admite recursul

în anulare și va face aplicarea art. 330

3

și respectiv art. 314 C.

proc. civ., în sensul casării ambelor hotărâri pronunțate în cauză și al

respingerii ca nefondată a acțiunii formulate de reclamantă.

În raport cu soluția dată acțiunii

principale și cu dispozițiile art. 60 alin. (1) și art. 63 alin. (1) C. proc.

civ., urmează a fi, de asemenea, respinsă cererea de chemare în garanție a

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Întrucât cererea de suspendare a

executării hotărârilor pronunțate în cauză devine, în contextul arătat, lipsită

de obiect, urmează ca și acesta să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 961/ R din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel

Târgu Mureș, secția civilă.

Casează decizia recurată, precum și

sentința civilă nr. 989 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și,

rejudecând cauza, respinge acțiunea formulată de reclamanta H.I. în

contradictoriu cu MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL HARGHITA.

Respinge cererea de chemare în garanție

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Respinge cererea de suspendare a

executării sentinței civile nr. 989 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita

și a deciziei nr. 961/ R din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș,

secția civilă, ca rămasa fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

februarie 2004.