ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1418/2004

Deliberând asupra recursului în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 912/ R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 3 iulie 2002, reclamantul C.P. a chemat în judecatã MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL HARGHITA în calitate de ordonatori, principal și respectiv secundar, de credite bugetare solicitând obligarea acestor doi pârâți la restituirea sumelor încasate prin rețineri nelegale din salariul reclamantului în perioada anterioară datei de 29 martie 2001.

În motivarea acestei acțiuni s-a susținut că respectivele rețineri, reprezentând 7% din veniturile salariale ale reclamantului constituie o plată nedatorată, deoarece au fost efectuate ca urmare a unei greșite aplicări a reglementărilor de ordin general conținute în Legea nr. 145/1999.

În aceeași ordine de idei s-a afirmat că reclamantul beneficiază de dispozițiile speciale, derogatorii, conținute în Legea nr. 92/1992 și în H.G. nr. 409/1998 care îi conferă dreptul la asistență medicală gratuită.

Prin acțiune reclamantul a solicitat ca pârâții să fie obligați și la plata dobânzii legale calculate în raport cu sumele reținute pe nedrept și cu dispozițiile O.G. nr. 9/2000.

Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita cu numărul de dosar 2713/2002, iar la 18 iulie 2002 pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului pe considerentul că acesta poate beneficia de asistență medicală gratuită numai în măsura în care face dovada îndeplinirii obligațiilor de plată a contribuțiilor lunare la asigurările de sănătate.

A fost invocată, de asemenea, excepția lipsei calității procesuale a Tribunalului Harghita, fiind formulată și o cerere subsidiară de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. prin care s-a solicitat ca, în ipoteza în care acțiunea principală ar fi admisă, respectiva chemată în garanție să fie la rândul său obligată să restituie contravaloarea sumelor care i-au fost virate ulterior reținerii lor din salariul reclamantului.

Toate aceste apărări și cereri au fost însușite de pârâtul TRIBUNALUL HARGHITA printr-o altă întâmpinare formulată la 24 iulie 2002, iar la 8 august 2002 pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI a depus o completare a întâmpinării sale inițiale.

Prin sentința civilă nr. 1024/ D pronunțată de Tribunalul Harghita la 14 august 2002 au fost admise acțiunea și cererea de chemare în garanție, iar C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a fost obligată „în locul pârâților” să restituie reclamantului suma de 6 018 731 lei „cu aplicarea dobânzii legale calculate conform O.G. nr. 9/2000 de la data reținerii lunare a sumei și până la data plății integrale a datoriei”.

Pronunțând această sentință instanța a reținut în esență că reclamantul a beneficiat în perioada 1 ianuarie 2000 - 1 martie 2001 de prevederile Legii nr. 92/1992 și ale H.G. nr. 409/1998 care au instituit principiul gratuității asistenței medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, ca și pentru familiile acestora.

S-a mai reținut că o interpretare coerentă a acestor reglementări și a prevederilor Legii nr. 145/1999 duce la concluzia ca principiul amintit implică și exonerarea beneficiarilor de obligația de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate.

Totodată instanța a subliniat că noul regim juridic instituit prin Legea nr. 118/2001 nu este relevant în speță, deoarece se aplică materiei analizate numai pentru perioada ulterioară datei, 29 martie 2001, la care acest act normativ a fost publicat.

Tot în considerentele sentinței pronunțate s-a relevat că încasarea de către chemata în garanție a sumelor reținute din salariul reclamantului justifică obligarea acesteia la restituirea respectivelor sume în condițiile în care atât reținerea, cât și virarea lor către C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. s-a făcut fără temei legal.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI „în nume propriu și în calitate de reprezentant al Tribunalului Harghita”, precum și chemata în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., iar prin decizia nr. 912/ R pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, la 8 noiembrie 2002, în dosarul nr. 932 /C/2002 recursurile au fost respinse ca nefondate.

La 30 iulie 2003, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei date de către instanța de recurs solicitând casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză, precum și respingerea acțiunii și a cererii de chemare în garanție.

În motivarea recursului în anulare s-a susținut că o interpretare sistemică a actelor normative aplicabile în cauză duce la concluzia că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită numai în măsura în care își îndeplinesc obligația de a achita lunar contribuția pentru asigurările sociale de sănătate.

S-a relevat, de asemenea, că dispozițiile Legii nr. 145/1997 care reglementează această obligație sunt de generală aplicare și că singurele excepții avute în vedere de către legiuitor au fost menționate expres în textul aceluiași act normativ.

Odată cu declararea recursului în anulare s-a solicitat, conform art. 330

2

C. proc. civ., și suspendarea executării hotărârilor pronunțate în cauză.

Ca urmare a declarării acestui recurs în anulare cauza a fost înregistrată pe rolul secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu numărul de dosar 4283/2003.

Intimatul-reclamant C.P., intimatul-pârât TRIBUNALUL HARGHITA și intimata-chemată în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. nu s-au prezentat în fața acestei Curți și nici nu și-au făcut cunoscute în scris punctele de vedere referitoare la recursul în anulare declarat în cauză.

În ceea ce îl privește, intimatul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI a solicitat admiterea recursului în anulare și respingerea acțiunii ca nefondată, urmând ca pe cale de consecință să fie respinsă și cererea de chemare în garanție.

Recursul în anulare este fondat.

În acest sens, Curtea are în vedere că publicarea Legii nr. 142/1997, prin care s-au adus modificări substanțiale Legii de organizare judecătoreasca nr. 92/992, și respectiv publicarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 au avut loc la 25 iulie 1997 și 31 iulie 1997

O corectã soluționare a litigiului este condiționată de respectarea tuturor acestor acte normative, inclusiv a dispozițiilor Legii nr. 92/1992 în forma în care acest act normativ a fost republicat la 30 septembrie 1997 cu modificările aduse prin Legea nr. 142/1997.

Astfel, Curtea reține ca fiind de necontestat că, potrivit art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistrații și personalul auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete beneficiază gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Conform însă art. 99 alin. (2) din același act normativ, acordare acestor beneficii operează în condițiile stabilite prin hotărâre de guvern.

Înainte ca o astfel de hotărâre să fi intrat în vigoare a fost adoptată Legea nr. 145/1997 care, în art. 4, instituia obligativitatea contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate, iar în art. 6 și art. 55 menționa expres categoriile de persoane exceptate sau scutite de această obligație.

Este de reținut că aceste din urmă categorii nu îi includeau pe beneficiarii de asistență medicală gratuită prevăzuți de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 99/1992 republicată.

Ulterior, în executarea acestor din urmă dispoziții legale, a fost emisã H.G. nr. 409/1998 care menționa expres că beneficiul gratuităților prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 operează în condițiile Legii nr. 145/1997.

Interpretarea avută în vedere de instanțele care au soluționat cauza în fond și în recurs, interpretare conform căreia Legea nr. 92/1992 ar fi instituit o derogare de la prevederile art. 4 al Legii nr. 145/1997 este criticabilã sub mai multe aspecte.

Este de observat astfel că Legea nr. 92/1992 s-a aflat în vigoare anterior publicării Legii nr. 145/1997, iar în raport cu această succesiune în timp a celor două acte normative caracterul pretins derogatoriu al legii mai vechi nu poate fi prezumat.

În același timp nu se poate omite că modificările aduse Legii de organizare judecătorească prin Legea nr. 142/1997 au avut loc aproape simultan cu adoptarea Legii asigurărilor sociale de sănătate.

Au existat așadar toate premisele pentru ca, printr-o corelare a dispozițiilor celor doua legi, să se prevadă într-o manieră explicită includerea magistraților și eventual a personalului auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete în categoria persoanelor exceptate ori scutite de obligația instituită prin art. 4 din Legea nr. 145/1997.

Întrucât o asemenea corelare nu a avut loc, iar prin H.G. nr. 409/1998 beneficiul gratuităților prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 a fost condiționat de respectarea prevederilor Legii nr. 145/199 este evident că voința legiuitorului nu a fost, în sensul prezumat de instanțele de fond și de recurs.

Pe de altă parte din analiza dispozițiilor art. 6 și art. 55 din Legea nr. 145/1997 rezultă că unicul criteriu pe care legiuitorul l-a avut în vedere în cazurile de exceptare sau de scutire a anumitor categorii de persoane de plata contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate este acela al lipsei veniturilor proprii.

Acest criteriu nu operează însă nici în cazul magistraților și nici în acela al personalului auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete.

Prin urmare nu există argumente pentru a se reține ca Legea nr. 92/1992 ar deroga, sub aspectul analizat, de la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 145/1997.

Așa fiind, interpretarea contrară avută în vedere în speță de cele două instanțe constituie o încălcare esențială a prevederilor legale menționate, făcând incidente dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

În consecința, Curtea va admite recursul în anulare și va face aplicarea art. 330

3

și respectiv art. 314 C. proc. civ., în sensul casării ambelor hotărâri pronunțate în cauză și al respingerii ca nefondată a acțiunii formulate de reclamant.

În raport cu soluția dată acțiunii principale și cu dispozițiile art. 60 alin. (1) și art. 63 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi de asemenea respinsă cererea de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Întrucât cererea de suspendare a executării hotărârilor pronunțate în cauză devine, în contextul arătat, lipsită de obiect, urmează ca și acesta să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 912/ R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă.

Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 1024 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și, rejudecând cauza, respinge acțiunea formulată de reclamantul C.P. în contradictoriu cu MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL HARGHITA.

Respinge cererea de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Respinge cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 1024 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și a deciziei nr. 912/ R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2004.