ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1417/2004

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la 3 iulie 2002, reclamanta C.C. a chemat în judecată

pârâtele Tribunalul Harghita și Ministerul Justiției pentru ca prin sentința ce

instanța va pronunța să le oblige pe pârâte la restituirea sumelor reținute cu

titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate, în procent de 7% din

veniturile brute de natură salarială și încasate de pârâte în perioada

anterioară datei de 29 martie 2001, reprezentând plata nedatorată precum și la

dobânzile legale aferente.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că respectivele rețineri, reprezentând 7% din veniturile salariale ale

reclamantei constituie o plată nedatorată, deoarece au fost efectuate ca urmare

a unei greșite aplicări a reglementărilor de ordin general conținute în Legea nr.

145/1999.

În acest sens s-a arătat că

reclamanta beneficiază de dispozițiile speciale, derogatorii, conținute în

Legea nr. 92/1992 și în H.G. nr. 409/1998 care îi conferă dreptul la asistență

medicală gratuită.

În cauză, pârâtul Ministerul

Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, pe

considerentul că aceasta poate beneficia de asistență medicală gratuită numai

în măsura în care face dovada îndeplinirii obligațiilor de plată a

contribuțiilor lunare la asigurările de sănătate.

A fost invocată excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalului Harghita și a fost

formulată o cerere de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. prin care s-a

solicitat că, în ipoteza în care acțiunea principală ar fi admisă, chemata în

garanție să fie, la rându-i obligată să restituie contravaloarea sumelor care

i-au fost virate ulterior reținerii lor din salariul reclamantei.

Toate aceste apărări și cereri au

fost însușite de pârâtul Tribunalul Harghita printr-o întâmpinare formulată la

23 iulie 2002, iar la 6 august 2002 pârâtul Ministerul Justiției a depus o

completare la întâmpinarea inițial depusă.

Prin sentința civilă nr. 955 din 14

august 2002, Tribunalul Harghita a admis acțiunea reclamantei, a admis cererea

de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Justiției împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

și a fost obligată chemata în garanție CASAOPSNAJ să restituie reclamantei C.C.,

în locul pârâților, suma de 4.643.389 lei, cu titlu de contribuție de asigurări

sociale de sănătate în procent de 7% lunar, începând cu luna ianuarie 2000 –

martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale calculată conform O.G. nr. 9/2000 de

la data reținerii lunare a sumei și până la data plății integrale a datoriei.

A respins excepțiile lipsei

calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Justiției și

Tribunalul Harghita.

Pronunțând această sentință,

instanța a reținut în esență că reclamanta a beneficiat în perioada 1 ianuarie

2000 – 1 martie 2001 de prevederile Legii nr. 92/1992 și de H.G. nr. 409/1998

care au instituit principiul gratuității asistenței medicale pentru magistrați

și personalul auxiliar de specialitate, cât și pentru familiile acestora.

S-a mai reținut că interpretarea

acestor reglementări precum și a prevederilor Legii nr. 145/1999 duce la

concluzia că principiul amintit implică și exonerarea beneficiarilor de

obligația de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate.

Instanța a arătat că noul regim

juridic instituit prin Legea nr. 118/2001 nu este relevant în speță, deoarece

se aplică materiei analizate numai pentru perioada ulterioară datei – 29 martie

2001 – la care acest act normativ a fost publicat.

Tot în considerentele sentinței

civile pronunțate s-a susținut că încasarea de către chemata în garanție a

sumelor reținute din salariul reclamantei justifică obligarea acesteia la

restituirea respectivelor sume în condițiile în care, atât reținerea cât și

virarea lor către CASAOPSNAJ s-a făcut fără temei legal.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs Ministerul Justiției în nume propriu și în calitate de

reprezentant al Tribunalului Harghita precum și chemata în garanție CASAOPSNAJ.

Prin decizia nr. 904/R din 8

noiembrie 2002 Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, în dosarul nr.

924/2002/C a respins recursurile ca nefondate.

La data de 30 iulie 2003, în temeiul

art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei dată

de instanța de recurs solicitând casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză,

precum și respingerea acțiunii și a cererii de chemare în garanție.

În motivarea recursului în anulare

s-a susținut că o interpretare sistemică a actelor normative aplicabile în

cauză duce la concluzia că magistrații și personalul auxiliar de specialitate

au dreptul la asistență medicală gratuită numai în măsura în care își

îndeplinesc obligația de a achita lunar contribuția pentru asigurările sociale

de sănătate.

S-a arătat că dispozițiile Legii nr.

145/1997, care reglementează această obligație sunt de generală aplicare și că

singurele excepții avute în vedere de către legiuitor au fost menționate expres

în textul aceluiași act normativ.

Odată cu declararea recursului în

anulare s-a solicitat conform art. 330

2

C. proc. civ. și suspendarea

executării hotărârilor pronunțate în cauză.

Intimatul-pârât Ministerul Justiției

a solicitat admiterea recursului în anulare și respingerea acțiunii ca

nefondată, pe cale de consecință și respingerea cererii de chemare în garanție.

Recursul în anulare este fondat.

În acest sens Curtea are

în vedere că publicarea Legii nr. 142/1997, prin care s-au adus modificări

substantiale Legii de organizare judecătorească nr. 92/1992, și respectiv

publicarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 au avut loc la 25

iulie 1997 și 31 iulie 1997.

O corectă solutionare a

litigiului este conditionată de respectarea tuturor acestor acte normative,

inclusiv a dispozițiilor Legii nr. 92/1992 în forma în care acest act normativ a

fost republicat la 30 septembrie 1997 cu modificarile aduse prin Legea nr.

142/1997.

Astfel Curtea reține ca fiind

de necontestat că, potrivit art. 99 și 141 din Legea nr. 92/1992, magistrații și

personalul auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete beneficiază gratuit

de asistență medicală, medicamente și proteze.

Conform însă art. 99 alin. (2)

din același act normativ acordarea acestor beneficii operează în condițiile

stabilite prin hotărâre de guvern.

Înainte ca o astfel de

hotărâre să fi intrat în vigoare a fost adoptată Legea nr. 145/1997 care, în

art. 4, instituia obligativitatea contribuției lunare pentru asigurările

sociale de sănătate, iar în art. 6 și 55 menționa expres categoriile de

persoane exceptate sau scutite de această obligație.

Este de reținut că

aceste din urmă categorii nu îi includeau pe beneficiarii de asistență medicală

gratuită prevăzuți de art. 99 și 141 din Legea nr. 99/1992 republicată.

Ulterior, în executarea

acestor din urmă dispozitii legale, a fost emisă H.G. nr. 409/1998 care menționa

expres că beneficiul gratuităților prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea

nr. 92/1992 operează în condițiile Legii nr. 145/1997.

Interpretarea avută în

vedere de instanțele care au solutionat cauza în fond și în recurs,

interpretare conform căreia Legea nr. 92/1992 ar fi instituit o derogare de la

prevederile art. 4 al Legii nr. 145/1997 este criticabilă sub mai multe

aspecte.

Este de observat astfel

că Legea nr. 92/1992 s-a aflat în vigoare anterior publicarii Legii nr.

145/1997, iar în raport cu această succesiune în timp a celor două acte

normative caracterul pretins derogatoriu al legii mai vechi nu poate fi

prezumat.

În același timp nu se

poate omite că modificările aduse Legii de organizare judecatorescă prin Legea

nr. 142/1997 au avut loc aproape simultan cu adoptarea Legii asigurarilor

sociale de sănătate.

Au existat așadar toate premisele

pentru ca, printr-o corelare a dispozitiilor celor doua legi, să se prevada

într-o mainieră explicită includerea magistratilor si eventual a personalului

auxiliar de specialitate de la instante si parchete în categoria persoanelor

exceptate ori scutite de obligatia instituită prin art. 4 din Legea nr.

145/1997.

Întrucât o asemenea corelare

nu a avut loc, iar prin HG nr. 409/1998 beneficiul gratuităților prevăzute de

art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 a fost condiționat de respectarea

prevederilor Legii nr. 145/1997 este evident că voința legiuitorului nu a fost

în sensul prezumat de instanțele de fond si de recurs.

Pe de altă parte din

analiza dispozițiilor art. 6 și art. 55 din Legea nr. 145/1997 rezultă că

unicul criteriu pe care legiuitorul l-a avut în vedere în cazurile de exceptare

sau de scutire a anumitor categorii de persoane de plata contribuției lunare

pentru asigurarile sociale de sănătate este acela al lipsei veniturilor proprii.

Acest criteriu nu opereaza

însă nici în cazul magistraților și nici în acela al personalului auxiliar de

specialitate de la instanțe și parchete.

Prin urmare nu există

argumente pentru a se reține ca Legea nr. 92/1992 ar deroga, sub aspectul

analizat, de la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 145/1997.

Așa fiind interpretarea

contrară avută în vedere în speță de cele două instante constituie o încălcare

esențială a prevederilor legale menționate, făcând incidente dispozițiile art.

330 pct. 2 C. proc. civ.

În consecință Curtea va

admite recursul în anulare și va face aplicarea art. 330

3

și

respectiv 314 C. proc. civ. în sensul casării ambelor hotărâri pronunțate în

cauză și al respingerii ca nefondată a acțiuniii formulate de reclamantă.

În raport cu soluția dată

acțiunii principale și cu dispozițiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ. urmează

a fi de asemenea respinsă cererea de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Întrucât cererea de

suspendare a executării hotărârilor pronunțate în cauză devine, în contextul

arătat, lipsită de obiect, urmează ca și acesta să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

deciziei nr. 904 din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă.

Casează decizia recurată, precum și

sentința civilă nr. 955 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și

rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamanta C.C. în contradictoriu cu

Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita.

Respinge cererea de chemare în

garanție a

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Respinge cererea de

suspendare a executării sentinței civile nr. 955 din 14 august 2002 a

Tribunalului Harghita și deciziei nr. 904 din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel

Tîrgu Mureș, secția civilă, ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2004.