ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1417/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 3 iulie 2002, reclamanta C.C. a chemat în judecată pârâtele Tribunalul Harghita și Ministerul Justiției pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să le oblige pe pârâte la restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate, în procent de 7% din veniturile brute de natură salarială și încasate de pârâte în perioada anterioară datei de 29 martie 2001, reprezentând plata nedatorată precum și la dobânzile legale aferente. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că respectivele rețineri, reprezentând 7% din veniturile salariale ale reclamantei constituie o plată nedatorată, deoarece au fost efectuate ca urmare a unei greșite aplicări a reglementărilor de ordin general conținute în Legea nr. 145/1999.

În acest sens s-a arătat că reclamanta beneficiază de dispozițiile speciale, derogatorii, conținute în Legea nr. 92/1992 și în H.G. nr. 409/1998 care îi conferă dreptul la asistență medicală gratuită. În cauză, pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, pe considerentul că aceasta poate beneficia de asistență medicală gratuită numai în măsura în care face dovada îndeplinirii obligațiilor de plată a contribuțiilor lunare la asigurările de sănătate. A fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalului Harghita și a fost formulată o cerere de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. prin care s-a solicitat că, în ipoteza în care acțiunea principală ar fi admisă, chemata în garanție să fie, la rându-i obligată să restituie contravaloarea sumelor care i-au fost virate ulterior reținerii lor din salariul reclamantei.

Toate aceste apărări și cereri au fost însușite de pârâtul Tribunalul Harghita printr-o întâmpinare formulată la 23 iulie 2002, iar la 6 august 2002 pârâtul Ministerul Justiției a depus o completare la întâmpinarea inițial depusă. Prin sentința civilă nr. 955 din 14 august 2002, Tribunalul Harghita a admis acțiunea reclamantei, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Justiției împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și a fost obligată chemata în garanție CASAOPSNAJ să restituie reclamantei C.C., în locul pârâților, suma de 4.643.389 lei, cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate în procent de 7% lunar, începând cu luna ianuarie 2000 – martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale calculată conform O.G.

nr. 9/2000 de la data reținerii lunare a sumei și până la data plății integrale a datoriei. A respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita. Pronunțând această sentință, instanța a reținut în esență că reclamanta a beneficiat în perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001 de prevederile Legii nr. 92/1992 și de H.G. nr. 409/1998 care au instituit principiul gratuității asistenței medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, cât și pentru familiile acestora. S-a mai reținut că interpretarea acestor reglementări precum și a prevederilor Legii nr. 145/1999 duce la concluzia că principiul amintit implică și exonerarea beneficiarilor de obligația de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate.

Instanța a arătat că noul regim juridic instituit prin Legea nr. 118/2001 nu este relevant în speță, deoarece se aplică materiei analizate numai pentru perioada ulterioară datei – 29 martie 2001 – la care acest act normativ a fost publicat. Tot în considerentele sentinței civile pronunțate s-a susținut că încasarea de către chemata în garanție a sumelor reținute din salariul reclamantei justifică obligarea acesteia la restituirea respectivelor sume în condițiile în care, atât reținerea cât și virarea lor către CASAOPSNAJ s-a făcut fără temei legal. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Justiției în nume propriu și în calitate de reprezentant al Tribunalului Harghita precum și chemata în garanție CASAOPSNAJ.

Prin decizia nr. 904/R din 8 noiembrie 2002 Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, în dosarul nr. 924/2002/C a respins recursurile ca nefondate. La data de 30 iulie 2003, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei dată de instanța de recurs solicitând casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză, precum și respingerea acțiunii și a cererii de chemare în garanție. În motivarea recursului în anulare s-a susținut că o interpretare sistemică a actelor normative aplicabile în cauză duce la concluzia că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită numai în măsura în care își îndeplinesc obligația de a achita lunar contribuția pentru asigurările sociale de sănătate.

S-a arătat că dispozițiile Legii nr. 145/1997, care reglementează această obligație sunt de generală aplicare și că singurele excepții avute în vedere de către legiuitor au fost menționate expres în textul aceluiași act normativ. Odată cu declararea recursului în anulare s-a solicitat conform art. 330 2 C. proc. civ. și suspendarea executării hotărârilor pronunțate în cauză. Intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului în anulare și respingerea acțiunii ca nefondată, pe cale de consecință și respingerea cererii de chemare în garanție. Recursul în anulare este fondat.

În acest sens Curtea are în vedere că publicarea Legii nr. 142/1997, prin care s-au adus modificări substantiale Legii de organizare judecătorească nr. 92/1992, și respectiv publicarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 au avut loc la 25 iulie 1997 și 31 iulie 1997. O corectă solutionare a litigiului este conditionată de respectarea tuturor acestor acte normative, inclusiv a dispozițiilor Legii nr. 92/1992 în forma în care acest act normativ a fost republicat la 30 septembrie 1997 cu modificarile aduse prin Legea nr. 142/1997. Astfel Curtea reține ca fiind de necontestat că, potrivit art. 99 și 141 din Legea nr. 92/1992, magistrații și personalul auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete beneficiază gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Conform însă art. 99 alin. (2) din același act normativ acordarea acestor beneficii operează în condițiile stabilite prin hotărâre de guvern. Înainte ca o astfel de hotărâre să fi intrat în vigoare a fost adoptată Legea nr. 145/1997 care, în art. 4, instituia obligativitatea contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate, iar în art. 6 și 55 menționa expres categoriile de persoane exceptate sau scutite de această obligație. Este de reținut că aceste din urmă categorii nu îi includeau pe beneficiarii de asistență medicală gratuită prevăzuți de art. 99 și 141 din Legea nr. 99/1992 republicată. Ulterior, în executarea acestor din urmă dispozitii legale, a fost emisă H.G. nr. 409/1998 care menționa expres că beneficiul gratuităților prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 operează în condițiile Legii nr. 145/1997.

Interpretarea avută în vedere de instanțele care au solutionat cauza în fond și în recurs, interpretare conform căreia Legea nr. 92/1992 ar fi instituit o derogare de la prevederile art. 4 al Legii nr. 145/1997 este criticabilă sub mai multe aspecte. Este de observat astfel că Legea nr. 92/1992 s-a aflat în vigoare anterior publicarii Legii nr. 145/1997, iar în raport cu această succesiune în timp a celor două acte normative caracterul pretins derogatoriu al legii mai vechi nu poate fi prezumat. În același timp nu se poate omite că modificările aduse Legii de organizare judecatorescă prin Legea nr. 142/1997 au avut loc aproape simultan cu adoptarea Legii asigurarilor sociale de sănătate.

Au existat așadar toate premisele pentru ca, printr-o corelare a dispozitiilor celor doua legi, să se prevada într-o mainieră explicită includerea magistratilor si eventual a personalului auxiliar de specialitate de la instante si parchete în categoria persoanelor exceptate ori scutite de obligatia instituită prin art. 4 din Legea nr. 145/1997. Întrucât o asemenea corelare nu a avut loc, iar prin HG nr. 409/1998 beneficiul gratuităților prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 a fost condiționat de respectarea prevederilor Legii nr. 145/1997 este evident că voința legiuitorului nu a fost în sensul prezumat de instanțele de fond si de recurs.

Pe de altă parte din analiza dispozițiilor art. 6 și art. 55 din Legea nr. 145/1997 rezultă că unicul criteriu pe care legiuitorul l-a avut în vedere în cazurile de exceptare sau de scutire a anumitor categorii de persoane de plata contribuției lunare pentru asigurarile sociale de sănătate este acela al lipsei veniturilor proprii. Acest criteriu nu opereaza însă nici în cazul magistraților și nici în acela al personalului auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete. Prin urmare nu există argumente pentru a se reține ca Legea nr. 92/1992 ar deroga, sub aspectul analizat, de la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 145/1997. Așa fiind interpretarea contrară avută în vedere în speță de cele două instante constituie o încălcare esențială a prevederilor legale menționate, făcând incidente dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc.

civ. În consecință Curtea va admite recursul în anulare și va face aplicarea art. 330 3 și respectiv 314 C. proc. civ. în sensul casării ambelor hotărâri pronunțate în cauză și al respingerii ca nefondată a acțiuniii formulate de reclamantă. În raport cu soluția dată acțiunii principale și cu dispozițiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi de asemenea respinsă cererea de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Întrucât cererea de suspendare a executării hotărârilor pronunțate în cauză devine, în contextul arătat, lipsită de obiect, urmează ca și acesta să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 904 din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă. Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 955 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamanta C.C. în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita. Respinge cererea de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Respinge cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 955 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și deciziei nr. 904 din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Tîrgu Mureș, secția civilă, ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2004.