ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1413/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3

iulie 2002, reclamanta S.P. a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției,

Tribunalul Harghita, pentru a fi obligați la restituirea sumelor reținute cu

titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate în procent de 7% din veniturile

brute de natură salarială, încasate de pârâte în perioada anterioară datei de

29 martie 2001, reprezentând plata nedatorată, cu aplicarea dobânzilor legale

sumei aferente.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

respectivele rețineri, reprezentând 7% din veniturile salariale ale reclamantei

constituie o plată nedatorată, deoarece au fost efectuate ca urmare a unei

greșite aplicări a reglementărilor de ordin general continuate în Legea nr.

145/1999.

În aceeași ordine de idei s-a

afirmat că reclamanta beneficiază de dispozițiile speciale, derogatorii,

conținute în Legea nr. 92/1992 și în H.G. nr. 409/1998, care îi conferă dreptul

la asistență medicală gratuită.

Ministerul Justiției, pârât în

cauză, prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea cererii reclamantei pe

considerentul că aceasta poate beneficia de asistență medicală gratuită numai

în măsura în care face dovada îndepliniri obligațiilor de plată a

contribuțiilor lunare la asigurările de sănătate.

În aceeași întâmpinare a a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Harghita, fiind

formulată și o cerere subsidiară de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.,

prin care s-a solicitat că, în ipoteza în care acțiunea principală ar fi admisă,

respectiva chemată în garanție să fie, la rândul său obligată să restituie

contravaloarea sumelor care i-au fost virate ulterior obținerii lor, din

salariul reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 977 din 14

august 2002, Tribunalul Harghita a admis acțiunea reclamantei și cererea de

chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Justiției împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.,

a obligat chemata în garanție CASAOPSNAJ să restituie reclamantei, în locul

pârâților, suma de 3.654.115 lei, cu titlu de contribuție de asigurări sociale

de sănătate în procent de 7% lunar, începând cu luna ianuarie 2000 – martie

2001, cu aplicarea dobânzii legale, calculată conform O.G. nr. 9/2000, de la

data reținerii lunare a sumei și până la data plății integrale a datoriei.

Au fost respinse excepțiile lipsei

calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Justiției și

Tribunalul Harghita.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că reclamanta a beneficiat de prevederile Legii nr. 92/1992 și ale H.G.

nr. 409/1998 care au instituit principiul gratuității asistenței medicale

pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate și a familiilor

acestora.

S-a mai reținut că interpretarea

acestor reglementări și a prevederilor Legii nr. 145/1999 duce la concluzia că

principiul amintit implică și exonerarea beneficiarilor de obligația de a

contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate.

Totodată instanța a subliniat că

noul regim juridic instituit prin Legea nr. 118/2001 nu este relevant în speță,

deoarece se aplică materiei analizate numai pentru perioada ulterioară datei 29

martie 2001, la care acest act normativ a fost publicat.

S-a mai arătat că încasarea de către

chemata în garanție a sumelor reținute din salariul reclamantei justifică

obligarea acesteia la restituirea sumelor în condițiile în care, atât reținerea

cât și virarea lor către CASAOPSNAJ s-a realizat fără temei legal din nou.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției în

nume propriu și în calitate de reprezentant al Tribunalului Harghita, precum și

chemata în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., iar prin decizia nr. 1001/R din 15

noiembrie 2002 Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins ca nefondate recursurile

declarate în cauză, păstrând soluția primei instanțe.

La data de 29 iulie 2003, în temeiul

art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei date

de către instanța de recurs solicitând casarea ambelor hotărâri pronunțate în

cauză precum și respingerea acțiunii și a cererii de chemare în garanție.

În motivarea recursului în anulare

s-a susținut că o interpretare sistemică a actelor normative aplicate în cauză,

duce la concluzia că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au

dreptul la asistență medicală gratuită, numai în măsura în care își îndeplinesc

obligația de a achita lunar contribuția pentru asigurările sociale de sănătate.

S-a mai arătat că dispozițiile Legii

nr. 145/1997 care reglementează această obligație sunt de generală aplicare și

că singurele excepții avute în vedere de către legiuitor au fost menționate

expres în textul aceluiași act normativ.

Odată cu declararea recursului în

anulare s-a formulat conform art. 330

2

C. proc. civ. și o cererea de

suspendare a executării hotărârilor pronunțate în cauză.

Deși legal citată

intimata-reclamantă nu s-a prezentat în fața instanței și nu și-a făcut vreo

apărare în cauză.

Intimatul-pârât Ministerul Justiției

a solicitat admiterea recursului în anulare și respingerea acțiunii ca

nefondată, urmând ca pe cale de consecință să fie respinsă și cererea de

chemare în garanție.

Recursul în anulare este fondat.

În acest sens Curtea are

în vedere că publicarea Legii nr. 142/1997 - prin care s-au adus modificări

substanțiale Legii de organizare judecătorească nr. 92/1992, si respectiv

publicarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 au avut loc la 25

iulie 1997 și 31 iulie 1997.

O corectă soluționare a litigiului

este condiționată de respectarea tuturor acestor acte normative, inclusiv a

dispozițiilor Legii nr. 92/1992 în forma în care acest act normativ a fost

republicat la 30 septembrie 1997 cu modificările aduse prin Legea nr. 142/1997.

Astfel, Curtea reține ca

fiind de necontestat că, potrivit art. 99 si art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistrații

și personalul auxiliar de specialitate de la instanțe si parchete beneficiază gratuit

de asistență medicală, medicamente si proteze.

Conform însă art. 99 alin. (

2) din același

act normativ acordarea acestor beneficii opereaza în condițiile stabilite prin

hotărâre de guvern.

Înainte ca o

astfel de hotărâre să fi intrat în vigoare a fost adoptată Legea nr. 145/1997 care,

în art. 4, instituia obligativitatea contribuției lunare pentru asigurările

sociale de sănătate, iar în art. 6 și art. 55 menționa expres categoriile de

persoane exceptate sau scutite de această obligatie.

Este de reținut că

aceste din urmă categorii nu îi includeau pe beneficiarii de asistență medicală

gratuită prevăzuți de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 99/1992 republicată.

Ulterior, în executarea

acestor din urmă dispoziții legale, a fost emisă H.G. nr. 409/1998 care menționa

expres că beneficiul gratuitătilor prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea

nr. 92/1992 operează în

condițiile

Legii nr. 145/1997.

Interpretarea avută în

vedere de instanțele care au soluționat cauza în fond și în recurs,

interpretare conform căreia Legea nr. 92/1992 ar fi instituit o derogare de la

prevederile art. 4 al Legii nr. 145/1997 este criticabilă sub mai multe

aspecte.

Este de observat, astfel

că Legea nr. 92/1992 s-a aflat în vigoare anterior publicarii Legii nr.

145/1997, iar în raport cu această succesiune în timp a celor două acte

normative caracterul pretins derogatoriu al legii mai vechi nu poate fi

prezumat.

În același timp nu se

poate omite, că modificările aduse Legii de organizare judecătorescă prin Legea

nr. 142/1997 au avut loc aproape simultan cu adoptarea Legii asigurărilor

sociale de sănătate.

Au existat așadar, toate

premisele pentru ca, printr-o corelare a dispozițiilor celor doua legi, să se

prevadă într-o manieră explicită includerea magistraților și eventual a

personalului auxiliar de specialitate de la instante si parchete în categoria

persoanelor exceptate ori scutite de obligația instituită prin art. 4 din Legea

nr. 145/1997.

Întrucât o asemenea corelare

nu a avut loc, iar prin H.G. nr. 409/1998 beneficiul gratuitătilor prevăzute de

art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 a fost condiționat de respectarea

prevederilor Legii nr. 145/1997 este evident că voința legiuitorului nu a fost

în sensul prezumat de instanțele de fond și de recurs.

Pe de altă parte din

analiza dispozițiilor art. 6 si art. 55 din Legea nr. 145/1997 rezultă că

unicul criteriu pe care legiuitorul l-a avut în vedere în cazurile de exceptare

sau de scutire a anumitor categorii de persoane de plata contributiei lunare

pentru asigurarile sociale de sănătate este acela al lipsei veniturilor proprii.

Acest criteriu nu

operează, însă, nici în cazul magistraților și nici în acela al personalului auxiliar

de specialitate de la instanțe și parchete.

Prin urmare nu există

argumente pentru a se reține ca Legea nr. 92/1992 ar deroga - sub aspectul

analizat - de la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 145/1997.

Așa fiind interpretarea

contrară avută în vedere în speță de cele două instanțe constituie o încălcare

esențială a prevederilor legale menționate, făcând incidente dispozitiile art.

330 pct. 2 C. Proc. Civ.

În consecință Curtea va

admite recursul în anulare și va face aplicarea art. 330

3

și

respectiv 314 C. proc. civ., în sensul casării ambelor hotărâri pronunțate în

cauză și al respingerii ca nefondată a acțiuniii formulate de reclamantă.

În raport cu soluția dată

acțiunii principale și cu dispozițiile art. 60 alin. (1) și 63 alin. (1) C.

proc. civ. urmează a fi, de asemenea respinsă cererea de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Întrucât cererea de

suspendare a executării hotărârilor pronunțate în cauză devine - în contextul

arătat - lipsită de obiect, urmează ca și acesta să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei 1001/R din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția

civilă.

Casează decizia recurată, precum și sentința

civilă nr. 977 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și rejudecând

respinge acțiunea formulată de reclamanta S.P. în contradictoriu cu Ministerul Justiției

și Tribunalul Harghita.

Respinge cererea de chemare în

garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. formulată de Ministerul Justiției.

Respinge cererea de suspendare a

executării sentinței civile nr. 977 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita

și deciziei nr. 1001/R din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția

civilă, ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2004.