ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1413/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 iulie 2002, reclamanta S.P. a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Harghita, pentru a fi obligați la restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate în procent de 7% din veniturile brute de natură salarială, încasate de pârâte în perioada anterioară datei de 29 martie 2001, reprezentând plata nedatorată, cu aplicarea dobânzilor legale sumei aferente. În motivarea acțiunii s-a arătat că respectivele rețineri, reprezentând 7% din veniturile salariale ale reclamantei constituie o plată nedatorată, deoarece au fost efectuate ca urmare a unei greșite aplicări a reglementărilor de ordin general continuate în Legea nr. 145/1999.

În aceeași ordine de idei s-a afirmat că reclamanta beneficiază de dispozițiile speciale, derogatorii, conținute în Legea nr. 92/1992 și în H.G. nr. 409/1998, care îi conferă dreptul la asistență medicală gratuită. Ministerul Justiției, pârât în cauză, prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea cererii reclamantei pe considerentul că aceasta poate beneficia de asistență medicală gratuită numai în măsura în care face dovada îndepliniri obligațiilor de plată a contribuțiilor lunare la asigurările de sănătate. În aceeași întâmpinare a a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Harghita, fiind formulată și o cerere subsidiară de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., prin care s-a solicitat că, în ipoteza în care acțiunea principală ar fi admisă, respectiva chemată în garanție să fie, la rândul său obligată să restituie contravaloarea sumelor care i-au fost virate ulterior obținerii lor, din salariul reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 977 din 14 august 2002, Tribunalul Harghita a admis acțiunea reclamantei și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Justiției împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., a obligat chemata în garanție CASAOPSNAJ să restituie reclamantei, în locul pârâților, suma de 3.654.115 lei, cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate în procent de 7% lunar, începând cu luna ianuarie 2000 – martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale, calculată conform O.G. nr. 9/2000, de la data reținerii lunare a sumei și până la data plății integrale a datoriei. Au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta a beneficiat de prevederile Legii nr. 92/1992 și ale H.G. nr. 409/1998 care au instituit principiul gratuității asistenței medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate și a familiilor acestora. S-a mai reținut că interpretarea acestor reglementări și a prevederilor Legii nr. 145/1999 duce la concluzia că principiul amintit implică și exonerarea beneficiarilor de obligația de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate. Totodată instanța a subliniat că noul regim juridic instituit prin Legea nr. 118/2001 nu este relevant în speță, deoarece se aplică materiei analizate numai pentru perioada ulterioară datei 29 martie 2001, la care acest act normativ a fost publicat.

S-a mai arătat că încasarea de către chemata în garanție a sumelor reținute din salariul reclamantei justifică obligarea acesteia la restituirea sumelor în condițiile în care, atât reținerea cât și virarea lor către CASAOPSNAJ s-a realizat fără temei legal din nou. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției în nume propriu și în calitate de reprezentant al Tribunalului Harghita, precum și chemata în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., iar prin decizia nr. 1001/R din 15 noiembrie 2002 Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins ca nefondate recursurile declarate în cauză, păstrând soluția primei instanțe. La data de 29 iulie 2003, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei date de către instanța de recurs solicitând casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză precum și respingerea acțiunii și a cererii de chemare în garanție.

În motivarea recursului în anulare s-a susținut că o interpretare sistemică a actelor normative aplicate în cauză, duce la concluzia că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită, numai în măsura în care își îndeplinesc obligația de a achita lunar contribuția pentru asigurările sociale de sănătate. S-a mai arătat că dispozițiile Legii nr. 145/1997 care reglementează această obligație sunt de generală aplicare și că singurele excepții avute în vedere de către legiuitor au fost menționate expres în textul aceluiași act normativ. Odată cu declararea recursului în anulare s-a formulat conform art. 330 2 C. proc. civ. și o cererea de suspendare a executării hotărârilor pronunțate în cauză.

Deși legal citată intimata-reclamantă nu s-a prezentat în fața instanței și nu și-a făcut vreo apărare în cauză. Intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului în anulare și respingerea acțiunii ca nefondată, urmând ca pe cale de consecință să fie respinsă și cererea de chemare în garanție. Recursul în anulare este fondat. În acest sens Curtea are în vedere că publicarea Legii nr. 142/1997 - prin care s-au adus modificări substanțiale Legii de organizare judecătorească nr. 92/1992, si respectiv publicarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 au avut loc la 25 iulie 1997 și 31 iulie 1997. O corectă soluționare a litigiului este condiționată de respectarea tuturor acestor acte normative, inclusiv a dispozițiilor Legii nr. 92/1992 în forma în care acest act normativ a fost republicat la 30 septembrie 1997 cu modificările aduse prin Legea nr. 142/1997.

Astfel, Curtea reține ca fiind de necontestat că, potrivit art. 99 si art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistrații și personalul auxiliar de specialitate de la instanțe si parchete beneficiază gratuit de asistență medicală, medicamente si proteze. Conform însă art. 99 alin. ( 2) din același act normativ acordarea acestor beneficii opereaza în condițiile stabilite prin hotărâre de guvern. Înainte ca o astfel de hotărâre să fi intrat în vigoare a fost adoptată Legea nr. 145/1997 care, în art. 4, instituia obligativitatea contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate, iar în art. 6 și art. 55 menționa expres categoriile de persoane exceptate sau scutite de această obligatie. Este de reținut că aceste din urmă categorii nu îi includeau pe beneficiarii de asistență medicală gratuită prevăzuți de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 99/1992 republicată.

Ulterior, în executarea acestor din urmă dispoziții legale, a fost emisă H.G. nr. 409/1998 care menționa expres că beneficiul gratuitătilor prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 operează în condițiile Legii nr. 145/1997. Interpretarea avută în vedere de instanțele care au soluționat cauza în fond și în recurs, interpretare conform căreia Legea nr. 92/1992 ar fi instituit o derogare de la prevederile art. 4 al Legii nr. 145/1997 este criticabilă sub mai multe aspecte. Este de observat, astfel că Legea nr. 92/1992 s-a aflat în vigoare anterior publicarii Legii nr. 145/1997, iar în raport cu această succesiune în timp a celor două acte normative caracterul pretins derogatoriu al legii mai vechi nu poate fi prezumat.

În același timp nu se poate omite, că modificările aduse Legii de organizare judecătorescă prin Legea nr. 142/1997 au avut loc aproape simultan cu adoptarea Legii asigurărilor sociale de sănătate. Au existat așadar, toate premisele pentru ca, printr-o corelare a dispozițiilor celor doua legi, să se prevadă într-o manieră explicită includerea magistraților și eventual a personalului auxiliar de specialitate de la instante si parchete în categoria persoanelor exceptate ori scutite de obligația instituită prin art. 4 din Legea nr. 145/1997. Întrucât o asemenea corelare nu a avut loc, iar prin H.G. nr. 409/1998 beneficiul gratuitătilor prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 a fost condiționat de respectarea prevederilor Legii nr. 145/1997 este evident că voința legiuitorului nu a fost în sensul prezumat de instanțele de fond și de recurs.

Pe de altă parte din analiza dispozițiilor art. 6 si art. 55 din Legea nr. 145/1997 rezultă că unicul criteriu pe care legiuitorul l-a avut în vedere în cazurile de exceptare sau de scutire a anumitor categorii de persoane de plata contributiei lunare pentru asigurarile sociale de sănătate este acela al lipsei veniturilor proprii. Acest criteriu nu operează, însă, nici în cazul magistraților și nici în acela al personalului auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete. Prin urmare nu există argumente pentru a se reține ca Legea nr. 92/1992 ar deroga - sub aspectul analizat - de la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 145/1997. Așa fiind interpretarea contrară avută în vedere în speță de cele două instanțe constituie o încălcare esențială a prevederilor legale menționate, făcând incidente dispozitiile art. 330 pct. 2 C. Proc.

Civ. În consecință Curtea va admite recursul în anulare și va face aplicarea art. 330 3 și respectiv 314 C. proc. civ., în sensul casării ambelor hotărâri pronunțate în cauză și al respingerii ca nefondată a acțiuniii formulate de reclamantă. În raport cu soluția dată acțiunii principale și cu dispozițiile art. 60 alin. (1) și 63 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi, de asemenea respinsă cererea de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Întrucât cererea de suspendare a executării hotărârilor pronunțate în cauză devine - în contextul arătat - lipsită de obiect, urmează ca și acesta să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei 1001/R din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă. Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 977 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și rejudecând respinge acțiunea formulată de reclamanta S.P. în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita. Respinge cererea de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. formulată de Ministerul Justiției. Respinge cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 977 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și deciziei nr. 1001/R din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2004.