ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4968/2012

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești sub nr. 750/42/2011, reclamanții N.E., B.V., P.V., E.G., G.H., G.S.,

M.R., G.G., R.R., P.G., S.E., F.M., P.E., G.C., D.M. și T.E., în contradictoriu

cu pârâtul Guvernul României, au solicitat anularea O.G. nr. 59/2011, întrucât a

fost încălcată Constituția României.

În motivarea acțiunii,

s-a arătat că pârâta a trecut la elaborarea O.U.G. nr. 59/2011 de anulare a H.G.

nr. 737/2011 și cuprinsă în Legea nr. 119/2010, prin încălcarea flagrantă a legislației

privind transparența decizională, nefiind supusă dezbaterii publice; de asemenea,

nu există avizul C.E.S., această ordonanță este nelegală, întrucât contravine atât

prevederilor art. 15 din Constituția României, cât și prevederilor art. 1 din Protocolul

nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Reclamanții au mai arătat

că, în primul rând, O.U.G. nr. 59/2011, este o normă retroactivă, în condițiile

în care afectează drepturi patrimoniale stabilite anterior intrării sale în vigoare.

S-a mai susținut că, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 567/2004, persoanele pensionate au dreptul de a primi lunar

o indemnizație de 80% din salariul avut. O normă care intervine ulterior și modifică

acest cuantum este, în mod inevitabil, o normă care se aplică retroactiv, modificând

o valoare care era deja stabilită, or, orice normă juridică care se aplică retroactiv,

contravine dispozițiilor art. 15 din Constituție.

Reclamanții au mai susținut

că art. 68 din Legea nr. 567/2004 este încă în vigoare, acest text legal nefiind

încă abrogat, astfel încât reducerea cuantumului pensiilor este, și din acest punct

de vedere, lipsit de orice bază legală în dreptul intern.

La data de 9 septembrie

2011, pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția

inadmisibilității acțiunii.

Prin sentința nr. 318

din 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția inadmisibilității

acțiunii invocată de pârâtul Guvernul României și a respins ca inadmisibilă acțiunea

formulată de reclamanți.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele.

Acțiunea

de față vizează anularea actului administrativ cu caracter normativ reprezentat

de O.U.G. nr. 59/2011.

S-a

reținut că pentru ca o astfel de acțiune să fie admisibilă trebuie ca petitul principal

să vizeze unul din obiectele prevăzute în art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, respectiv acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile

cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în

baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea

unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Cum

în prezenta cauză se solicită doar anularea actului administrativ cu caracter normativ

reprezentat de O.U.G. nr. 59/2011 și nu anularea unui act administrativ emis în

baza acestei ordonanțe, acțiunea nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute

de art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Împotriva sentinței pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești reclamanții au declarat recurs, reiterând argumentele

prezentate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu

există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate, criticile recurenților

urmând a fi înlăturată pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

Art. 126 alin. (6) din

Constituția României, republicată, introduce în competența instanțelor de contencios

administrativ o categorie nouă de litigii având ca obiect cererile persoanelor vătămate

prin ordonanțe sau după caz prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.

Art. 9 a fost adoptat

în aplicarea acestei norme constituționale, dar modul în care a fost conceput a

fost perceput ca o deplasare de la sensul prevederii constituționale, lărgind sfera

acestor litigii și pentru cazurile în care nu a existat o decizie anterioară de

declarare a neconstituționalității ordonanței și inducând ideea că acțiunea ar putea

avea ca obiect principal constatarea neconstituționalității unei ordonanțe sau a

unei dispoziții dintr-o ordonanță.

Prin

Decizia nr. 660/2007 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate

și a constatat că art. 9 este neconstituțional în măsura în care prevederile sale

permit ca acțiunea introdusă la instanța de contencios administrativ să aibă ca

obiect principal constatarea neconstituționalității unei ordonanțe sau a unei dispoziții

dintr-o ordonanță.

Decizia

Curții Constituționale a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a Legii

nr. 262/2007, pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ

nr. 554/2004, dar își păstrează valoarea de principiu, pentru că primele două alineate

ale art. 9 au rămas neschimbate.

Prin

recentele modificări legiuitorul a adus un plus de rigoare în reglementarea mecanismului

acestui tip de acțiuni, stabilind expres, în art. 9 alin. (5), obiectul pe care

îl pot avea: acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe

ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și,după

caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la

realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Astfel,

instanța de contencios administrativ procedează la soluționarea fondului cauzei

numai în situația în care Curtea Constituțională, sesizată în condițiile prevăzute

de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 29 din Legea nr. 47/1992,

declară neconstituțională ordonanța sau o dispoziție a acesteia.

În caz

contrar, acțiunea în contencios administrativ se respinge ca inadmisibilă.

Față de aspectele anterior

menționate, Înalta Curte va menține soluția instanței de fond, urmând ca în temeiul

art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. să respingă recursul ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de N.E., B.V., P.V., E.G., G.H., G.S., M.R., G.G., R.R., P.G., S.E., F.M., P.E.,

G.C., D.M. și T.E. împotriva sentinței nr. 318 din 14 noiembrie 2011 a Curții de

Apel Ploiești, secția a II-a civilă contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 23 noiembrie 2012.