ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4784/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 1131 din 4 martie 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant și a prescripției dreptului la acțiune și a fost admisă acțiunea reclamantului C.D. în contradictoriu cu M.A.E., în sensul că a fost obligat să primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române într-un termen rezonabil. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită cu soluționarea acțiunii reclamantului a reținut că excepția lipsei calității de reprezentant, invocată de pârât prin întâmpinare, nu este întemeiată, întrucât reclamantul a formulat acțiunea și a semnat-o în nume propriu.

De asemenea, excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de autoritatea pârâtă, este neîntemeiată, întrucât instanța are în vedere ultima cerere formulată de reclamant, cerere rămasă fără soluționare, ca de altfel și cererile anterioare. Pe fondul acțiunii introduse la Curtea de Apel București la data de 2 octombrie 2009, instanța a constatat că, la solicitarea de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei române, formulată de reclamant, precum și a actelor necesare, autoritatea pârâtă nu a comunicat niciun răspuns. Instanța investită cu soluționarea acțiunii introductive a reținut că, în septembrie 2006, reclamantul s-a adresat secției consulare a Ambasadei României din Republica Moldova în vederea depunerii cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române în temeiul Legii nr. 21/1991.

Ulterior, în luna iulie 2009 a depus din nou cerere, însă nu a primit nici un răspuns, motiv pentru care s-a adresat instanței de judecată. Instanța de fond a constatat că reclamantul și-a manifestat intenția de redobândire a cetățeniei române, fără să fie programat pentru depunerea efectivă a documentelor necesare, iar refuzul pârâtului de soluționare a cererii reclamantului are caracter nejustificat, fiind exprimat cu exces de putere. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. Recurentul a arătat că instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale, apreciind că nu există la dosar nicio dovadă a faptului că intimatul-reclamant și-a asumat acest litigiu, apreciind că nu este cert faptul că reclamantul are cunoștință de promovarea acestei acțiuni, întrucât există diferențe ale semnăturii date de acesta, pe diferite acte.

Recurentul a arătat că sentința atacată se întemeiată pe o interpretare greșită a legii, întrucât autoritatea pârâtă a arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termenului în discuție, însă s-a invocat faptul că există o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru a se depune cererea reclamanților de redobândire a cetățeniei române. S-a arătat că nu poate fi reținut un refuz nejustificat, întrucât există un răspuns formulat de autoritatea recurentă, iar acesta nu poate fi considerat ca o exprimare a unei restricționări a unui drept.

Autoritatea recurentă a precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un termen cât mai scurt. Recurentul a precizat că nu a fost afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât în cauză este vorba de un termen administrativ, arătând și faptul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a ne afla în fața unui refuz nejustificat. Recurentul a arătat că instanța de fond nu motivează aspectul răspunsului formulat de autoritatea pârâtă, răspuns comunicat reclamanților și care nu încorporează un refuz explicit, argumentând că nu este indicat un temei legal, pentru a sprijini ideea că stabilirea, în cadrul activității M.A.E.

a unei ordini cronologice de procesare a cererilor de redobândire a cetățeniei, poate fi asimilată unui refuz nejustificat. Recurentul a precizat că în baza de date a secției Consulare a României în Republica Moldova se regăsesc peste 300.000 de cereri de programare pentru depunerea dosarului de redobândire a cetățeniei, criteriu cronologic de programare fixat deja în practica M.A.E., care a dobândit suport legal și care are un caracter obligatoriu. Recurentul a arătat că autoritatea recurentă a depus eforturi de a găsi soluții de lege ferenda și a menționat că la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991.

S-a arătat și faptul că, de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 5/2010, depunerea actelor la secția consulară devine facultativă chiar și pentru cetățenii străini care nu au un drept de ședere în România, precizând că se poate apela foarte ușor la serviciile birourilor teritoriale ale A.N.C. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează. Critica recurentului, cu privire la faptul că nu este sigur că intimatul are cunoștință de promovarea acestei acțiuni este neîntemeiată și, în consecință, va fi respinsă de Înalta Curte, întrucât această vătămare ar fi putut fi invocată numai de intimat.

Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, în vigoare la data formulării cererilor reclamanților, cetățenii moldoveni de naționalitate română pot depune cererile de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României în străinătate, în condițiile în care au reședința sau domiciliul în străinătate. Înalta Curte a reținut că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în redobândirea cetățeniei române, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a C.E.D.O. se constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă (cauza Sporrong și Lonnroth; cauza Străin și alții împotriva României). Or, din această perspectivă Înalta Curte reține că neprimirea cererilor formulate de reclamant, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetățeniei române.

Principiul legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile, or în cauza de față Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a cetățeniei române. Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa C.E.D.O., luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată( cauza Frydlender împotriva Franței și cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).

În opinia Înaltei Curți litigiul născut între reclamant și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar neprimirea cererii adresate instituției pârâte este de natură a crea o vătămare a reclamantului într-un drept prevăzut de lege, drept la care acesta privește cu speranță legitimă. Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituția recurentă a fost în culpă pentru neprimirea cererii, căci trebuia să-și ia toate diligențele pentru rezolvarea situației create. Orice amânare în soluționarea cererii reclamantului ar însemna depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată. De asemenea, Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în actele internaționale.

Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române, văzând dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, dispoziții conform cărora se impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Nici motivele cu privire la modificările legislative intervenite nu pot fi primite de Înalta Curte, pentru invocarea unor cauze exoneratoare de culpă, în sensul că în prezent nu mai există cauze de împiedicare a depunerii cererilor de redobândire a cetățeniei române, întrucât sunt apărări pe care Înalta Curte nu le poate primi și le va respinge ca nefondate, având în vedere că, până la data introducerii acțiunii, cererile reclamantului nu primiseră vreo rezolvare efectivă, iar la data pronunțării hotărârii de fond, de asemenea nu intervenise nicio schimbare de atitudine în poziția exprimată de autoritatea pârâtă.

Faptul că în prezent reclamanții ar putea să depună o cerere și va fi imediat primită nu înseamnă ștergerea vătămării deja produse în privința reclamantului, care nu a primit o soluționare a cererilor sale, formulate inițial în anul 2006. Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de M.A.E. împotriva sentinței nr. 1131 din 4 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2010.