ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2918/2010

Asupra cererii de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin plângerea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, petenții C.I. și C.A. au solicitat anularea Deciziei nr. 1064 din 25 mai 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 3083/1/2009 în materie penală. În motivarea acțiunii, petenții au arătat faptul că Decizia nr. 1064/2009 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost redactată în termenul legal, astfel încât li s-a produs o vătămare prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri. De asemenea, petenții au solicitat angajarea răspunderii statului și, pe cale de acțiune în regres a persoanelor care au cauzat prejudicierea dreptului.

Au solicitat daune civile în valoare de 15.000 euro pentru fiecare petent. Au invocat ca temei în drept dispozițiile art. 11 din Legea contenciosului administrativ, art. 21 și art. 52 alin. (3) din Constituția României, art. 998-1000 C. civ., art. 246 și 249 alin. (1) C. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, sesizată cu soluționarea cererii de față a constatat că este inadmisibilă, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. În conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) coroborate cu art. 129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, a constatat că petenții au solicitat anularea unei decizii pronunțate de Înalta Curte în materie penală, solicitând expres instanței de contencios administrativ să anuleze decizia arătată în temeiul Legii nr. 554/2004. Or, controlul judecătoresc se realizează întotdeauna potrivit unei proceduri stabilite prin lege organică, iar hotărârea unei instanțe penale nu poate constitui niciodată obiect al acțiunii în contencios administrativ, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care reglementează finele de neprimire.

De altfel, Curtea Constituțională a reținut, în considerentele Deciziilor nr. 946/2007 și nr. 182/2006, faptul că textul de Lege (art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004) nu sustrage în mod absolut controlului judecătoresc actele la care se referă, întrucât în mod evident actele respective sunt supuse unei alte proceduri judiciare, deci controlul lor judecătoresc se realizează potrivit unei alte proceduri stabilite prin lege organică. În jurisprudența constantă a Curții Constituționale (Decizia nr. 542/2006, Decizia nr. 464/2003, Decizia nr. 171/2005 și Decizia nr. 243/2006) s-a reținut faptul că accesul la justiție nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului.

În materia soluționării cererilor referitoare la calea de atac formulată împotriva unor hotărâri judecătorești, pronunțate într-o anumită materie, legiuitorul a adoptat o procedură specială, prevăzută de codul de procedură penală, în cazul dedus judecății, fără a periclita însă exercitarea deplină a drepturilor procesuale ale părților și fără ca prin această procedură să se aducă atingere dreptului de acces la un tribunal, în înțelesul dat acestuia de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și reflectat în jurisprudența în materie a C.E.D.O., cât și de Constituția României și jurisprudența constantă a Curții Constituționale.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 52 alin. (2) din Constituție precizează că atât condițiile, cât și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin Lege organică, motiv pentru care urmează să respingă cererea de față, ca o consecință a nesocotirii prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituția României, privind obligativitatea respectării legilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea formulată de C.I. și C.A. ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2010.