ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.06.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2918/2010

HOTĂRÂRE
02.06.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2918/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cererii de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin plângerea adresată Înaltei Curți de Casație

și Justiție, petenții

C.I.

și C.A. au solicitat anularea Deciziei nr. 1064 din 25 mai 2009 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 3083/1/2009 în materie

penală.

În motivarea acțiunii,

petenții au arătat faptul că Decizia nr. 1064/2009 a secției penale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție nu a fost redactată în termenul legal, astfel

încât li s-a produs o vătămare prin nesoluționarea în termenul legal al unei

cereri.

De asemenea, petenții

au solicitat angajarea răspunderii statului și, pe cale de acțiune în regres a

persoanelor care au cauzat prejudicierea dreptului. Au solicitat daune civile

în valoare de 15.000 euro pentru fiecare petent.

Au invocat ca temei

în drept dispozițiile art. 11 din Legea contenciosului administrativ, art. 21

și art. 52 alin. (3) din Constituția României, art. 998-1000 C. civ., art. 246

și 249 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, sesizată cu

soluționarea cererii de față a constatat că este inadmisibilă, fiind incidente

în cauză dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu dispozițiile

art. 126 alin. (2) coroborate cu art. 129 din Constituție, competența instanțelor

judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar

împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public

pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, a constatat că petenții au solicitat anularea

unei decizii pronunțate de Înalta Curte în materie penală, solicitând expres

instanței de contencios administrativ să anuleze decizia arătată în temeiul

Legii nr. 554/2004.

Or, controlul

judecătoresc se realizează întotdeauna potrivit unei proceduri stabilite prin

lege organică, iar hotărârea unei instanțe penale nu poate constitui niciodată obiect

al acțiunii în contencios administrativ, fiind incidente în cauză dispozițiile art.

5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care reglementează finele de neprimire.

De altfel, Curtea

Constituțională a reținut, în considerentele Deciziilor nr. 946/2007 și nr. 182/2006,

faptul că textul de Lege (art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004) nu sustrage

în mod absolut controlului judecătoresc actele la care se referă, întrucât în

mod evident actele respective sunt supuse unei alte proceduri judiciare, deci

controlul lor judecătoresc se realizează potrivit unei alte proceduri stabilite

prin lege organică.

În jurisprudența

constantă a Curții Constituționale (Decizia nr. 542/2006, Decizia nr. 464/2003,

Decizia nr. 171/2005 și Decizia nr. 243/2006) s-a reținut faptul că accesul la

justiție nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se

înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în

fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de

competența exclusivă a legiuitorului.

În materia

soluționării cererilor referitoare la calea de atac formulată împotriva unor hotărâri

judecătorești, pronunțate într-o anumită materie, legiuitorul a adoptat o

procedură specială, prevăzută de codul de procedură penală, în cazul dedus

judecății, fără a periclita însă exercitarea deplină a drepturilor procesuale

ale părților și fără ca prin această procedură să se aducă atingere dreptului

de acces la un tribunal, în înțelesul dat acestuia de Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale și reflectat în jurisprudența

în materie a C.E.D.O., cât și de Constituția României și jurisprudența

constantă a Curții Constituționale.

Înalta Curte reține

că dispozițiile art. 52 alin. (2) din Constituție precizează că atât

condițiile, cât și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin Lege organică,

motiv pentru care urmează să respingă cererea de față, ca o consecință a

nesocotirii prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituția României, privind

obligativitatea respectării legilor.

Respinge

cererea formulată de

C.I. și C.A. ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 iunie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3139/2010
comunicat petentului că se impune a-și preciza cererea, exercitarea căilor de atac, termenele procedurale și conținutul cererilor fiind strict reglementate de dispoziții procedurale, în condițiile în care Decizia nr. 4961 din 10 noiembrie 2
ÎCCJ 2010-10-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4672/2010
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.G. a solicitat tragerea la
ÎCCJ 2010-01-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 159/2010
la răspundere civilă și repararea daunelor pricinuite prin infracțiune este o acțiune civilă și nu una de contencios administrativ. 3. Considerentele și soluția instanței de recurs Recursul este fondat. Examinând cu precădere motivul de rec
ÎCCJ 2010-11-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4864/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3649 din 3 noiembrie 2009, a admis excepția neîn
ÎCCJ 2011-04-01
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3076/2011
în mod efectiv când doar o parte a atacat hotărârea, ceea ce este cazul în speță, reclamantul fiind singurul care a exercitat un astfel de demers împotriva deciziei pronunțate de Curte. Cu toate acestea, apărările intimatului pârât formulat
Sursă