ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3505/2013

R O M Â I N A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1453 din

27 septembrie 2011, Tribunalul Brașov a admis excepția puterii de lucru

judecat, a respins acțiunea formulată și precizată de reclamantul B.I.G., în

contradictoriu cu pârâții S.I., P.S., Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov

și Autoritatea Națională pentru Valorificarea Activelor Statului.

Pentru a

pronunța aceasta hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Unul dintre

efectele hotărârii judecătorești este puterea de lucru judecat; lucrul judecat

trebuie considerat că reflectă adevărul.

Potrivit art.

1201 C. civ., este lucru judecat când a doua cerere de chemare în judecată are

același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este formulată de aceleași

părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate.

În practică

s-a stabilit că există identitate de obiect chiar dacă acesta este formulat

diferit, dar scopul urmărit de parte este același. Cauza cererii de chemare în

judecată privește fundamentul raportului juridic dedus judecății, nefiind permis

să se introducă o a doua acțiune, menținând aceeași cauză, dar invocând numai

motive diferite.

În speță,

prin sentința nr. 645/SIND din 20 septembrie 2007 a Tribunalului Brașov

pronunțată în Dosarul nr. 655/F/2005, modificată prin decizia nr. 559/R din 06

decembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, s-a stabilit răspunderea solidară a

pârâților B.I.O., S.I. și P.S. față de creditorii debitoarei SC S. SRL, respectiv

față de Autoritatea Națională pentru Valorificarea Activelor Statului și Direcția

Generală a Finanțelor Publice Brașov.

În cauză,

obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie stabilirea aceleiași

răspunderi care a fost analizată de instanța de judecată, reclamantul invocând

divizibilitatea răspunderii sale față de pârâții S.I. și P.S. Instanța a

apreciat că din moment ce s-a stabilit cu putere de lucru judecat răspunderea solidară,

nu se poate trece peste hotărârea irevocabilă pronunțată pentru a se reanaliza

felul răspunderii și pentru a se stabili divizibilitatea acesteia.

Prin decizia

civilă nr. 7/Ap din 1 februarie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale,

a respins apelul formulat de reclamantul B.I.O. împotriva sentinței civile nr.

1453/C din 27 septembrie 2011 a Tribunalului Brașov,  secția comercială și de contencios

administrativ.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța a reținut următoarele:

Puterea lucrului

judecat pe care se întemeiază soluția instanței atenuează și simplifică dovada unui

fapt pe care se întemeiază un drept subiectiv și nu se aplică atunci când este vorba

de chestiuni de drept abstracte sau aflarea unei reguli de drept pe cale de interpretare.

Pentru a împiedica

eventualele contradicții, constatarea jurisdicțională făcută într-un proces anterior,

este acceptată ca valabilă pentru soluționarea unui proces ulterior.

În primul proces

soluționat irevocabil prin decizia nr. 559/2007 a Curții ele Apel Brașov s-a stabilit

o obligație, respectiv o răspundere solidară a reclamantului din prezenta cauză

și a pârâților S.I. și P.S., iar în cea de-a doua cauză, se tinde a se dovedi întinderea

obligației fiecăruia dintre debitori în raport cu gradul de culpă în calitatea lor

de administratori, pe care au avut-o la SC S. SRL. Ca o consecință a stabilirii

răspunderii solidare celor trei administratori, în prezenta cauză nu poate fi reanalizată

întinderea culpei și divizibilttatea ei.

Obligația solidară

se caracterizează prin aceea că datoria nu se divide între subiectele raportului

juridic obligațional, ea nefiind divizibilă decât în anumite circumstanțe, anume

prevăzute de lege.

Or, principalul

efect al solidarității pasive, îl constituie obligația fiecăruia dintre codebitori

de a plăti datoria în întregime, deoarece această pluralitate de debitori sunt ținuți

de o prestație unică.

Dispozițiile art.

1052 C. civ. pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată, nu sunt incidente

în cauză.

Textul de lege

se referă la codebitorui care, plătind întreaga datorie la care a fost obligat,

este îndreptățit să se întoarcă împotriva celorlalți codebitori, solidari și să

le pretindă tot ceea ce a plătit peste partea lui. Așadar, numai după efectuarea

plății datoriei dispare solidaritatea între codebitori.

Deși puterea de

lucru judecat împiedică în principiu judecarea fondului cauzei, în speță se impune

consecvență în judecată, în raport cu hotărârea irevocabilă avută în vedere și ținând

seama de efectele obligației solidare pasive.

Pe de altă parte

puterea de lucru judecat, ca prezumție irefragabilă nu admite nici o dovadă contrară,

chestiunea dezlegată printr-o hotărâre irevocabilă trebuie soluționată la fel în

procesele ulterioare (res indicata pro veritate accipietur).

Împotriva deciziei

civile nr. 7/Ap din 1 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale, a declarat recurs reclamantul B.I.O., întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea recursului,

respingerea excepției puterii de lucru judecat și trimiterea cauzei spre rejudecare

instanței de apel, pentru a intra în cercetarea fondului.

Prin criticile

formulate, după o prezentare a situației de fapt, recurentul reclamant a susținut

că decizia pronunțată este nelegală, avându-se în vedere că obiectul acțiunii sale

este diferit față de cel din acțiunea formulată de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Brașov, soluționată de instanța comercială în procedura însoivenței.

Acțiunea formulată

de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov în procedura de insolvență

a avut ca obiect obligarea celor trei administratori, la plata unor sume din pasivul

SC S. SRL, aflată în stare de faliment, situație în care instanța comercială a stabilit

răspunderea solidară a acestora, care au funcționat în calitate de administratori,

în ultimii 5 ani la această societate, avându-se în vedere că din probele administrate

nu s-a putut stabili răspunderea individuală a fiecărui administrator.

Recurentul a susținut

că, prin acțiunea ce face obiectul recursului de față a cerut stabilirea părții

din datorie ce revine fiecărui administrator, în raport de neîndeplinirea obligațiilor

acestora care au cauzat falimentul societății, raportat la perioada de activitate

a fiecăruia și nu schimbarea caracterului solidar al răspunderii stabilite în dosarul

de faliment.

Având în vedere

că acțiunea de față are alt obiect, altă cauză și alt scop, iar părțile au altă

calitate față de cererea de faliment, nu sunt întrunite condițiile puterii de lucru

judecat.

Intimații pârâți

Autoritatea Națională pentru Valorificarea Activelor Statului București și Direcția

Generală a Finanțelor Publice Brașov au formulat în cauză întâmpinări, solicitând

respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul

declarat de reclamantul B.I.O. împotriva deciziei civile nr. 7/Ap din 1 februarie

2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, din perspectiva

criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului

de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Înalta Curte constată

că, în primul proces soluționat irevocabil prin decizia nr. 559/2007 a Curții de

Apel Brașov s-a stabilit o obligație, respectiv o răspundere solidară a reclamantului

din prezenta cauză și a pârâților S.I. și P.S., iar în cea de-a doua cauză ce face

obiectul recursului de față, se tinde a se dovedi întinderea obligației fiecăruia

dintre debitori în raport cu gradul de culpă în calitatea lor de administratori,

pe care au avut-o Ia SC S. SRL, situație în care nu poate fi reanalizată întinderea

culpei și divizibilitatea ei.

Cum obligația

solidară se caracterizează prin aceea că datoria nu se divide între subiectele raportului

juridic obligațional, ea nefiind divizibilă decât în anumite circumstanțe, anume

prevăzute de lege, și cum principalul efect al solidarității pasive, îI constituie

obligația fiecăruia dintre codebitori de a plăti datoria în întregime, deoarece

în această pluralitate de debitori sunt ținuți de o prestație unică, se reține că

dispozițiile art. 1052 C. civ. pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată,

nu sunt incidente în cauză, cum corect a reținut și instanța de apel.

Art. 1052 C.

civ., menționat, se referă la codebitorul care, plătind întreaga datorie la care

a fost obligat, este îndreptățit să se întoarcă împotriva celorlalți codebitori,

solidari și să Ie pretindă tot ceea ce a plătit peste partea Iui, astfel că numai

după efectuarea plății datoriei dispare solidaritatea între codebitori.

Or, în atare situație

trebuie avut în vedere că pe de o parte, puterea de lucru judecat împiedică în principiu

judecarea fondului cauzei, în speță impunându-se consecvență în judecată, în raport

cu hotărârea irevocabilă avută în vedere și ținând seama de efectele obligației

solidare pasive, iar pe de altă parte că puterea de lucru judecat nu admite nicio

dovadă contrară, astfel că chestiunea dezlegată printr-o hotărâre irevocabilă trebuie

soluționată la fel și în procesele ulterioare.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, motiv pentru care

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGlI

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul B.I.O. împotriva deciziei civile nr. 7/Ap din 1

februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 octombrie 2013.