ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2121/2007

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. 5/2006, SC T.O. SA a solicitat, în contradictoriu cu Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, anularea dispoziției emise de acesta, de respingerea a notificării nr. 2466/2005. În motivarea contestației s-a arătat că, potrivit notificării expediate, s-a solicitat restituirea unui teren în suprafață de 247 mp, situat în Sfântu Gheorghe, și că, prin respingerea acestei notificări, cu motivarea că societatea nu ar avea calitatea de persoană îndreptățită, s-au încălcat cele statuate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă (respectiv, decizia civilă nr. 1134/A din 16 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a III a civilă), prin care s-a stabilit în sens contrar.

Potrivit sentinței civile nr. 174 din 7 martie 2006 a Tribunalului Covasna, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată. Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a apreciat că în mod corect, cu aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea expediată de societatea petentă a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât aceasta nu întrunește condițiile necesare pentru a fi considerată persoană îndreptățită și a beneficia de măsurile reparatorii ale legii. Astfel, s-a constatat că, potrivit textului menționat, nu intră în sfera de reglementare a acestei legi și nu pot cere măsuri reparatorii, societățile comerciale privatizate (cum este cazul reclamantei, societate integral privatizată, româno-belgiană, parte din acțiuni fiind dobândite de D. BV BA Belgia, ceilalți acționari fiind S.I.F.

Moldova SA și 1242 acționari persoane fizice). Or, acești acționari au dobândit acțiunile prin raportare la capitalul social existent în momentul privatizării, fără ca acesta să cuprindă și imobilul pentru care s-au cerut măsuri reparatorii. În acest con text, ar însemna ca noii acționari să beneficieze de măsuri reparatorii pentru ceea ce nu au avut niciodată, în timp ce legea recunoaște dreptul la reparații doar celor care au fost deposedați abuziv. În privința hotărârii anterioare (decizia nr. 1134 din 16 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a III a civilă), despre care reclamanta a pretins că ar fi fost nesocotită prin modalitatea de rezolvare a notificării, întrucât aceasta i-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită, instanța a constatat că în speță nu a avut loc o încălcare a dispozițiilor art. 1210 pct. 4 C. civ.

sau ale art. 1201 C. civ. Astfel, prin decizia menționată, instanța anterioară a recunoscut această calitate societății în temeiul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 și cu referire la anumite notificări; dispunând anularea dispozițiilor emise de primar, enumerate în hotărâre, instanța a obligat la măsuri reparatorii cu privire la imobile care făcuseră obiectul respectivelor notificări (soluționate prin dispozițiile anulate). Față de aceste limite ale desfășurării judecății în procesul anterior, s-a apreciat că soluția instanței nu poate avea efect asupra tuturor notificărilor. Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanța anterioară nu a avut în vedere excepțiile de la categoria de persoane juridice îndreptățite la reparații prevăzute de art. 3 alin. (2), soluția instanței întemeindu-se pe dispozițiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 și pe ideea de continuitate a persoanei juridice.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta SC T.O. SA, care a susținut caracterul nelegal al acesteia întrucât a nesocotit decizia nr. 1134/A/2005 a Curții de Apel București, care îi recunoscuse calitatea de persoană îndreptățită. Ca urmare, instanța de fond a greșit respingând excepția puterii de lucru judecat, încălcând dispozițiile art. 1201 C. civ. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 191 din 6 octombrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. În considerentele deciziei s-a reținut că prima instanță a apreciat corect asupra lipsei îndreptățirii reclamantei de a solicita măsuri reparatorii, în condițiile Legii nr. 10/2001. Având în vedere că apelanta-reclamantă este o societate cu capital integral privatizat, exceptarea de la beneficiul legii menționate este logică, întrucât s-ar acorda drepturi necuvenite noilor acționari.

Nu întâmplător legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, că au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele fizice, acționari ai persoanei juridice de la care au fost preluate imobilele, fiind evidentă voința ca noii acționari să nu se îmbogățească fără justă cauză, iar reparația să privească pe adevărații acționari, care au fost deposedați abuziv. Susținerea potrivit căreia în cauză ar fi operat excepția puterii de lucru judecat a fost găsită neîntemeiată întrucât, dacă identitatea de părți și cauză este îndeplinită, în schimb, nu se realizează identitatea de obiect, deoarece în procesul soluționat prin decizia invocată de către apelantă, obiectul l-au reprezentat alte dispoziții emise de intimat în soluționarea altor notificări.

S-a mai reținut că în realitate, se face confuzie între excepția reglementată de dispozițiile art. 166 C. proc. civ. și puterea de lucru judecat, ca efect al hotărârii, care permite continuarea celui de-al doilea proces. De asemenea, s-a avut în vedere faptul că în primul proces instanța nu a examinat dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care reglementează excepțiile de la categoria persoanelor îndreptățite, excepție în care se încadrează și reclamanta, ca societate privatizată. Decizia a fost atacată cu recurs de către apelanta-reclamantă, care a formulat critici de nelegalitate cu referire la dispozițiile art. 1201 C. civ. , susținând ignorarea conținutului deciziei nr. 1134/2005 a Curții de Apel București, secția a III a civilă (devenită irevocabilă).

S-a arătat că, potrivit hotărârii menționate, instanța a soluționat notificarea nr. 304/2001 (ce a făcut obiectul dispoziției a cărei anulare s-a cerut în prezentul litigiu), obligând Ministerul Finanțelor Publice la plata măsurilor reparatorii în echivalent. În aceste condiții, în mod nelegal instanța de apel nu a admis excepția puterii de lucru judecat și a primit apărările pe fond formulate de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, ca și când procesul anterior nu ar fi existat. Deși criticile formulate nu au fost încadrate în drept în mod corespunzător (indicându-se, în mod eronat, dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ.), Curtea urmează ca, în aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., să constate că invocându-se nesocotirea unor norme de drept material, a fost avut în vedere motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenta nu îndeplinește calitatea de persoană îndreptățită, în raport de dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Examinând criticile formulate, Curtea constată caracterul neîntemeiat al acestora, față de următoarele considerente: Susținerea recurentei, potrivit căreia în cauză ar fi fost încălcate dispozițiile art. 1201 C. civ. și nesocotită excepția puterii de lucru judecat, este eronată. Pentru ca dispozițiile legale menționate să fie incidente, ar fi trebuit ca în cel de-al doilea proces să se regăsească tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză), asupra cărora să fi purtat judecata anterioară, finalizată prin hotărârea invocată cu autoritate de lucru judecat (decizia nr. 1134/A din16 iunie 2005 a Curții de Apel București).

Or, pretenția dedusă judecății în procesul anterior a constat în anularea altor dispoziții emise de primar, privitoare la alte imobile, decât cea care face obiectul litigiului de față. Așadar, pretențiile deduse judecății fiind diferite, obiectul celor două cereri de chemare în judecată nu se suprapune. Împrejurarea invocată de recurentă potrivit căreia prin hotărârea anterioară ar fi fost soluționată și notificarea cu nr. 304/2001, prin obligarea Ministerului Finanțelor la plata măsurilor reparatorii, nu poate fi primită. Dispozitivul hotărârii, ca și considerentele ce sprijină și lămuresc soluția din dispozitiv, menționează expres actele unității deținătoare ce au făcut obiect de analiză pentru instanță (printre acestea nefiind indicată și dispoziția atacată în prezentul litigiu, care de altfel, nici nu fusese emisă la acea dată).

Faptul că în raportul de expertiză întocmit în dosarul anterior a fost evaluat, printre alte imobile și cel a cărui restituire a fost refuzată prin dispoziția atacată în prezent, nu înseamnă că obiectul judecății anterioare a purtat și asupra acestuia. Limitele judecății sunt determinate de cererile formulate de părți, raportul de expertiză având doar valoarea unui mijloc de probă, fără consecințe în ce privește învestirea legală a instanței de judecată. Constatându-se lipsa identității de obiect, rezultă că excepția puterii de lucru judecat nu putea funcționa în cauză. De altfel, invocând această excepție, recurenta-reclamantă își neagă propriul demers judiciar, pentru că efectul produs de admiterea unei asemenea excepții constă în oprirea celei de-a doua judecăți.

Este vorba, atunci când sunt incidente dispozițiile art. 1201 C. civ. și ale art. 166 C. proc. civ., de manifestarea efectului negativ al lucrului judecat, adică de interzicerea reluării verificării jurisdicționale asupra acelorași aspecte care au fost deja tranșate în cadrul unui proces (în care părțile, beneficiind de respectarea dreptului de apărare și de toate garanțiile procesuale și-au afirmat și respectiv, apărat drepturile). În realitate, invocând nesocotirea puterii de lucru judecat, recurenta are în vedere efectul pozitiv produs de aceasta, ceea ce înseamnă ca cele statuate de o instanță să nu poată fi contrazis de instanța ulterioară (în procesul dintre aceleași părți, în care chestiunea litigioasă nu se suprapune în totalitate, ca obiect și cauză, cu cea anterioară).

Acest aspect este reglementat sub forma prezumției de lucru judecat [art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.] presupunând așadar, că ceea ce s-a stabilit irevocabil în raporturile juridice dintre părți corespunde realității, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Din acest punct de vedere, recurenta a susținut că decizia anterioară i-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 și ea nu-i mai putea fi negată ulterior. Susținerea este nefondată, instanța de apel apreciind în mod corect că statuarea, în cadrul judecății anterioare, asupra calității de persoană îndreptățită a reclamantei s-a făcut cu referire la dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, reținând continuitatea față de persoana juridică anterioară, titulară a dreptului de proprietate, în privința anumitor imobile.

În prezenta cauză însă, fără a se veni în contradicție cu motivarea soluției anterioare, s-a făcut aplicarea unui alt text de lege pe baza căruia instanța a reținut că reclamanta nu justifică dreptul la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001. În acest sens, s-a constatat în mod corect că, față de situația reclamantei, aceea de societate privatizată integral, operează exceptarea de la categoria persoanelor juridice îndreptățite la restituire, reglementată expres de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Așadar, fără a veni în contradicție cu cele stabilite de instanța anterioară și fără a încălca efectul pozitiv al lucrului judecat, instanțele au stabilit în mod corect și pe un alt temei legal (decât cel care a făcut obiect de analiză anterior) că reclamantei nu i se cuvin despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001, nejustificând calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii reglementate de acest act normativ.

Pentru considerentele arătate, criticile de nelegalitate formulate au fost găsite neîntemeiate, recursul urmând a fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T.O. SA împotriva deciziei civile nr. 191/Ap din 6 octombrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2007.