ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2121/2007

Constată că prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. 5/2006, SC T.O. SA a

solicitat, în contradictoriu cu Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, anularea

dispoziției emise de acesta, de respingerea a notificării nr. 2466/2005.

În motivarea contestației s-a arătat

că, potrivit notificării expediate, s-a solicitat restituirea unui teren în

suprafață de 247 mp, situat în Sfântu Gheorghe, și că, prin respingerea acestei

notificări, cu motivarea că societatea nu ar avea calitatea de persoană

îndreptățită, s-au încălcat cele statuate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă

(respectiv, decizia civilă nr. 1134/A din 16 iunie 2005 a Curții de Apel

București, secția a III a civilă), prin care s-a stabilit în sens contrar.

Potrivit sentinței civile nr. 174

din 7 martie 2006 a Tribunalului Covasna, contestația a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri,

prima instanță a apreciat că în mod corect, cu aplicarea dispozițiilor art. 3

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea expediată de societatea petentă a

fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât aceasta nu întrunește condițiile

necesare pentru a fi considerată persoană îndreptățită și a beneficia de

măsurile reparatorii ale legii.

Astfel, s-a constatat că, potrivit

textului menționat, nu intră în sfera de reglementare a acestei legi și nu pot

cere măsuri reparatorii, societățile comerciale privatizate (cum este cazul

reclamantei, societate integral privatizată, româno-belgiană, parte din acțiuni

fiind dobândite de D. BV BA Belgia, ceilalți acționari fiind S.I.F. Moldova SA

și 1242 acționari persoane fizice).

Or, acești acționari au dobândit

acțiunile prin raportare la capitalul social existent în momentul privatizării,

fără ca acesta să cuprindă și imobilul pentru care s-au cerut măsuri

reparatorii. În acest con text, ar însemna ca noii acționari să beneficieze de

măsuri reparatorii pentru ceea ce nu au avut niciodată, în timp ce legea

recunoaște dreptul la reparații doar celor care au fost deposedați abuziv.

În privința hotărârii anterioare

(decizia nr. 1134 din 16 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a III a

civilă), despre care reclamanta a pretins că ar fi fost nesocotită prin

modalitatea de rezolvare a notificării, întrucât aceasta i-a recunoscut

calitatea de persoană îndreptățită, instanța a constatat că în speță nu a avut

loc o încălcare a dispozițiilor art. 1210 pct. 4 C. civ. sau ale art. 1201 C.

civ.

Astfel, prin decizia menționată,

instanța anterioară a recunoscut această calitate societății în temeiul art. 3

lit. c) din Legea nr. 10/2001 și cu referire la anumite notificări; dispunând

anularea dispozițiilor emise de primar, enumerate în hotărâre, instanța a

obligat la măsuri reparatorii cu privire la imobile care făcuseră obiectul

respectivelor notificări (soluționate prin dispozițiile anulate).

Față de aceste limite ale desfășurării

judecății în procesul anterior, s-a apreciat că soluția instanței nu poate avea

efect asupra tuturor notificărilor.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât

instanța anterioară nu a avut în vedere excepțiile de la categoria de persoane

juridice îndreptățite la reparații prevăzute de art. 3 alin. (2), soluția

instanței întemeindu-se pe dispozițiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 și

pe ideea de continuitate a persoanei juridice.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamanta SC T.O. SA, care a susținut caracterul nelegal al acesteia întrucât

a nesocotit decizia nr. 1134/A/2005 a Curții de Apel București, care îi

recunoscuse calitatea de persoană îndreptățită.

Ca urmare, instanța de fond a greșit

respingând excepția puterii de lucru judecat, încălcând dispozițiile art. 1201

C. civ.

Apelul a fost respins ca nefondat

prin decizia nr. 191 din 6 octombrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția

civilă.

În considerentele deciziei s-a

reținut că prima instanță a apreciat corect asupra lipsei îndreptățirii

reclamantei de a solicita măsuri reparatorii, în condițiile Legii nr. 10/2001.

Având în vedere că

apelanta-reclamantă este o societate cu capital integral privatizat, exceptarea

de la beneficiul legii menționate este logică, întrucât s-ar acorda drepturi

necuvenite noilor acționari.

Nu întâmplător legiuitorul a

stabilit prin dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, că

au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele fizice,

acționari ai persoanei juridice de la care au fost preluate imobilele, fiind

evidentă voința ca noii acționari să nu se îmbogățească fără justă cauză, iar

reparația să privească pe adevărații acționari, care au fost deposedați abuziv.

Susținerea potrivit căreia în cauză

ar fi operat excepția puterii de lucru judecat a fost găsită neîntemeiată

întrucât, dacă identitatea de părți și cauză este îndeplinită, în schimb, nu se

realizează identitatea de obiect, deoarece în procesul soluționat prin decizia

invocată de către apelantă, obiectul l-au reprezentat alte dispoziții emise de

intimat în soluționarea altor notificări.

S-a mai reținut că în realitate, se

face confuzie între excepția reglementată de dispozițiile art. 166 C. proc.

civ. și puterea de lucru judecat, ca efect al hotărârii, care permite

continuarea celui de-al doilea proces.

De asemenea, s-a avut în vedere

faptul că în primul proces instanța nu a examinat dispozițiile art. 3 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, care reglementează excepțiile de la categoria

persoanelor îndreptățite, excepție în care se încadrează și reclamanta, ca

societate privatizată.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către apelanta-reclamantă, care a formulat critici de nelegalitate cu referire

la dispozițiile art. 1201 C. civ. , susținând ignorarea conținutului deciziei

nr. 1134/2005 a Curții de Apel București, secția a III a civilă (devenită

irevocabilă).

S-a arătat că, potrivit hotărârii

menționate, instanța a soluționat notificarea nr. 304/2001 (ce a făcut obiectul

dispoziției a cărei anulare s-a cerut în prezentul litigiu), obligând Ministerul

Finanțelor Publice la plata măsurilor reparatorii în echivalent.

În aceste condiții, în mod nelegal

instanța de apel nu a admis excepția puterii de lucru judecat și a primit

apărările pe fond formulate de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, ca și

când procesul anterior nu ar fi existat.

Deși criticile formulate nu au fost

încadrate în drept în mod corespunzător (indicându-se, în mod eronat,

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.), Curtea urmează ca, în

aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., să constate că invocându-se

nesocotirea unor norme de drept material, a fost avut în vedere motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimatul a depus întâmpinare, prin

care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenta nu

îndeplinește calitatea de persoană îndreptățită, în raport de dispozițiile art.

3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Examinând criticile formulate,

Curtea constată caracterul neîntemeiat al acestora, față de următoarele

considerente:

Susținerea recurentei, potrivit

căreia în cauză ar fi fost încălcate dispozițiile art. 1201 C. civ. și

nesocotită excepția puterii de lucru judecat, este eronată.

Pentru ca dispozițiile legale

menționate să fie incidente, ar fi trebuit ca în cel de-al doilea proces să se

regăsească tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză), asupra cărora

să fi purtat judecata anterioară, finalizată prin hotărârea invocată cu

autoritate de lucru judecat (decizia nr. 1134/A din16 iunie 2005 a Curții de

Apel București).

Or, pretenția dedusă judecății în

procesul anterior a constat în anularea altor dispoziții emise de primar,

privitoare la alte imobile, decât cea care face obiectul litigiului de față.

Așadar, pretențiile deduse judecății

fiind diferite, obiectul celor două cereri de chemare în judecată nu se

suprapune.

Împrejurarea invocată de recurentă

potrivit căreia prin hotărârea anterioară ar fi fost soluționată și notificarea

cu nr. 304/2001, prin obligarea Ministerului Finanțelor la plata măsurilor

reparatorii, nu poate fi primită.

Dispozitivul hotărârii, ca și

considerentele ce sprijină și lămuresc soluția din dispozitiv, menționează

expres actele unității deținătoare ce au făcut obiect de analiză pentru

instanță (printre acestea nefiind indicată și dispoziția atacată în prezentul

litigiu, care de altfel, nici nu fusese emisă la acea dată).

Faptul că în raportul de expertiză

întocmit în dosarul anterior a fost evaluat, printre alte imobile și cel a

cărui restituire a fost refuzată prin dispoziția atacată în prezent, nu înseamnă

că obiectul judecății anterioare a purtat și asupra acestuia.

Limitele judecății sunt determinate

de cererile formulate de părți, raportul de expertiză având doar valoarea unui

mijloc de probă, fără consecințe în ce privește învestirea legală a instanței

de judecată.

Constatându-se lipsa identității de

obiect, rezultă că excepția puterii de lucru judecat nu putea funcționa în

cauză.

De altfel, invocând această

excepție, recurenta-reclamantă își neagă propriul demers judiciar, pentru că

efectul produs de admiterea unei asemenea excepții constă în oprirea celei de-a

doua judecăți.

Este vorba, atunci când sunt

incidente dispozițiile art. 1201 C. civ. și ale art. 166 C. proc. civ., de

manifestarea efectului negativ al lucrului judecat, adică de interzicerea reluării

verificării jurisdicționale asupra acelorași aspecte care au fost deja tranșate

în cadrul unui proces (în care părțile, beneficiind de respectarea dreptului de

apărare și de toate garanțiile procesuale și-au afirmat și respectiv, apărat

drepturile).

În realitate, invocând nesocotirea

puterii de lucru judecat, recurenta are în vedere efectul pozitiv produs de

aceasta, ceea ce înseamnă ca cele statuate de o instanță să nu poată fi

contrazis de instanța ulterioară (în procesul dintre aceleași părți, în care

chestiunea litigioasă nu se suprapune în totalitate, ca obiect și cauză, cu cea

anterioară).

Acest aspect este reglementat sub

forma prezumției de lucru judecat [art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202

alin. (2) C. civ.] presupunând așadar, că ceea ce s-a stabilit irevocabil în

raporturile juridice dintre părți corespunde realității, fără posibilitatea de

a mai fi contrazis.

Din acest punct de vedere, recurenta

a susținut că decizia anterioară i-a recunoscut calitatea de persoană

îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 și ea nu-i mai putea fi negată

ulterior.

Susținerea este nefondată, instanța

de apel apreciind în mod corect că statuarea, în cadrul judecății anterioare,

asupra calității de persoană îndreptățită a reclamantei s-a făcut cu referire la

dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, reținând

continuitatea față de persoana juridică anterioară, titulară a dreptului de

proprietate, în privința anumitor imobile.

În prezenta cauză însă, fără a se

veni în contradicție cu motivarea soluției anterioare, s-a făcut aplicarea unui

alt text de lege pe baza căruia instanța a reținut că reclamanta nu justifică

dreptul la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001.

În acest sens, s-a constatat în mod

corect că, față de situația reclamantei, aceea de societate privatizată

integral, operează exceptarea de la categoria persoanelor juridice îndreptățite

la restituire, reglementată expres de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Așadar, fără a veni în contradicție

cu cele stabilite de instanța anterioară și fără a încălca efectul pozitiv al

lucrului judecat, instanțele au stabilit în mod corect și pe un alt temei legal

(decât cel care a făcut obiect de analiză anterior) că reclamantei nu i se

cuvin despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001, nejustificând calitatea de

persoană îndreptățită la măsurile reparatorii reglementate de acest act

normativ.

Pentru considerentele arătate,

criticile de nelegalitate formulate au fost găsite neîntemeiate, recursul

urmând a fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC T.O. SA împotriva deciziei civile nr. 191/Ap din 6

octombrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7 martie 2007.