ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #133047)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #133047) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contract de credit. Cesiunea creanței. Acțiune în constatarea caracterului abuziv al unor clauze. Calitate procesuală pasivă

Cuprins pe materii : Drept comercial. Contracte

Index alfabetic : acțiune în constatare

-clauze abuzive

-contract de credit

-cesiunea creanței

-excepția lipsei calității procesuale pasive

Acțiunea care vizează constatarea caracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract de credit încheiat cu banca trebuie introdusă împotriva tuturor părților care privesc acel contract, chiar dacă, ulterior încheierii acestuia, creanța care vizează acea convenție de credit a fost cesionată.

Astfel, banca are calitate procesuală pasivă în cauză deoarece la data încheierii contractului de credit a fost parte contractantă, iar scopul urmărit de reclamant este constatarea clauzelor abuzive din acest

contract.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1424 din 22 septembrie 2016

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/62/2010 pe rolul Tribunalului Brașov reclamanta A. în contradictoriu cu Banca B. SA, prin reprezentant legal, a solicitat următoarele: să se constate ca fiind abuzive clauzele indicate în cuprinsul cererii și să fie obligată pârâta Banca B. SA, să respecte contractele de credit, în sensul de a încasa ratele lunare conform graficului de rambursare anexă la contractele de credit, semnate odată cu acestea și corelate cu dobânda EURIBOR, și nu cu dobânda de referință a Băncii B. SA.

Prin cererea reconvențională, Banca B. SA a solicitat ca instanța să adapteze contractele în cauză în sensul luării în considerare a algoritmului de calcul a ratei dobânzii variabile propus de Banca B. SA, respectiv valoarea indicelui de referință aferent valutei în care a fost încheiat fiecare contract, la 6 luni, plus marja formată din valoarea diferenței dintre dobânda de referință aplicabilă în baza prevederilor contractuale inițiale și indicele de referință la 6 luni plus marja fixă din contractul inițial.

Reclamanta a depus, la data de 17.03.2011, o nouă precizare a acțiunii. Se arată că se solicită: 1) constatarea caracterului abuziv și, implicit, nulitatea clauzelor care permit băncii stabilirea unilaterală a cuantumului dobânzii ( pct. 5 din ambele contracte de credit), a clauzelor care permit Băncii B. SA declararea scadenței anticipate a creditului (pct. 9.3 din Condițiile generale de creditare - anexă la Contractele de credit) și a ordinii recuperării creanțelor (pct. 5.6 din Condițiile generale); 2) constatarea ratei dobânzii ca  fiind EURIBOR + 1,20 pp, respectiv 1,5 pp, respectiv interpretarea DRV (dobânzii  de referință variabile) ca fiind dobânda curentă EURIBOR la care se adaugă un procent de 1,2 pp, respectiv 1,5 pp; 3) obligarea pârâtelor B./C. să-i comunice graficele de rambursare aferente contractelor de credit în care să fie indicată dobânda curentă ca fiind EURIBOR + marjele fixe arătate mai sus, pentru perioada cuprinsă de la data introducerii acțiunii și până la data scadenței celor două contracte; se arată că această solicitare este adresată  în principal SC C. SRL care în mod abuziv solicită returnarea integrală a valorii celor două credite înainte de scadența contractuală. Se solicită, din nou, citarea SC C. SRL conform art. 47 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1690/C/14 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul  Brașov au fost respinse excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive a Băncii B. SA; a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Banca B. SA și a constatat caracterul abuziv al clauzelor inserate în art. 5 teza a II-a din contractele de credit bancar nr. 84277/10.08.2007 și 2008742095/17.09.2008 și în art. 9.3 din Condițiile generale de creditare, ce au fost anulate; s-a constatat că dobânda este formată din indicele EURIBOR + 1,2 pp pentru contractul de credit bancar nr. nr. 84277/10.08.2007 și din indicele EURIBOR + 1,5 pp pentru contractul de credit bancar nr. 2008742095/ 17.09.2008; a fost respins capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei inserate în pct. 5.6 din Condițiile generale de creditare, ca nefondat; a fost obligată pârâta Banca B. SA să comunice graficul de rambursare conform celor stabilite prin prezenta hotărâre; a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă Banca B. SA în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A., ca nefondată și a fost obligată pârâta-reclamantă Banca B. SA să achite reclamantei-pârâte A. suma de 2.500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1690/C/14 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul  Brașov au declarat apel atât SC C. SRL cât și Banca B. SA.

Prin decizia civilă nr. 1563/AP din 23 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția civilă au fost respinse apelurile ca nefondate.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în principal, următoarele:

Analizând soluția atacată prin prisma excepției autorității de lucru judecat, instanța de apel a reținut că prin acțiunea dedusă judecății, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat constatarea caracterului abuziv al pct. 5 din contractele de credit nr. 84277/10.08.2007 și nr. 2008742095/19.09.2008; pct. 9.3 din Condițiile generale de creditare, anexă la cele 2 contracte de credit; pct. 5.6 din Condiții generale și constatarea ratei dobânzii ca fiind Euribor și 1,20 pp, respectiv 1,5 pp.

Prin hotărârea instanței de fond ce face obiectul apelurilor deduse judecății s-a constatat caracterul abuziv al art. 5 teza II din același contract de credit nr. 84277/2007, iar cu privire la contractul de credit nr. 2008742095/2008 s-a constatat caracterul abuziv al art. 5 teza 2 și art. 9.3 din Condițiile generale de creditare.

Prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/197/2012 al Judecătoriei Brașov s-au analizat și s-au constatat ca fiind abuzive (prin sentința civilă nr. 6005/2014 a Judecătoriei Brașov, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului) clauzele de la art. 5 teza a II-a și ultima teză, privind dobânda variabilă, art. 8 prima teză și art. 8 lit. e privind Comisionul de administrare - din contractul de credit nr. 84277/2007, precum și art. 5 ultima teză, art. 9 prima teză și art. 9 lit. b din contractul de credit nr. 2008742095/2007.

Întrucât procesul s-a purtat între aceleași părți în calitate de consumatori și Banca B. SA în calitate de comerciant și a vizat, în parte, analizarea caracterului abuziv al acelorași clauze contractuale, în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. referitor la autoritatea de lucru judecat cu privire la clauzele deja analizate și declarate ca fiind abuzive. Este vorba de art. 5 teza a II-a și ultima teză din cele două contracte de credit prin care, după trecerea unui anumit termen, dobânda devine variabilă, fiind formată din dobânda de referință afișată la sediile Băncii B. SA la are se adaugă un procent de 1,2% în cazul contractului nr. 84277/2007 și de 1,5 pp în cazul contractului nr. 2008742095/2007.

Autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 6005/2014 a Judecătoriei Brașov prezintă un aspect pozitiv pentru care a câștigat procesul, în speță pentru reclamanta A., dar și un aspect negativ pentru partea care a pierdut procesul, respectiv pentru creditor, care nu mai poate repune în discuție pretențiile sale în prezentul proces cu privire la ceea ce s-a dezlegat în mod irevocabil prin hotărârea amintită.

În ceea ce privește motivele de apel referitoare la nesoluționarea excepției de inadmisibilitate a acțiunii invocate de către pârâta Banca B. SA, instanța de apel a reținut că acestea sunt nefondate, deoarece instanța de fond s-a pronunțat asupra acestei excepții respingând-o pentru excepții ce sunt legale și temeinice și în acord cu jurisprudența C.J.C.E. cu privire la posibilitatea, chiar din oficiu, de constatare a existenței unor clauze ca abuzive.

Nici motivul de apel referitor la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Băncii B. SA nu poate fi reținut, deoarece cesionarea de către aceasta a celor două contracte de credit către SC C. SRL București nu este opozabilă consumatorilor, iar în aceste contracte ce fac obiectul prezentei judecăți, în calitate de creditoare este Banca B. SA, astfel încât justifică calitatea procesuală pasivă, fiind titulara drepturilor și obligațiilor asumate prin aceste convenții.

În ceea ce privește motivele de apel invocate de ambele apelante pe fondul pretențiilor admise, instanța de apel a reținut că dispoziția primei instanțe prin care s-a constatat că dobânda celor două contracte este formată de indicele Euribor + 1,2 pp respectiv 1,5 pp, constituie o consecință a declarării caracterului abuziv al art. 5 ultima teză din contracte pentru care există autoritate de lucru judecat și are drept temei art. 6 și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 potrivit cărora clauzele constatate abuzive nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare și va fi modificat prin eliminarea clauzei abuzive. După intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 dobânda variabilă, potrivit art. 37, poate fi formată doar dintr-un indice de referință, Euribor în speță, întrucât contractele sunt în moneda Euro sau din rata dobânzii de referință a BNR, la care creditorul poate adăuga doar o marjă fixă pe toată perioada derulării contractului, iar această marjă fixă negociată de părți este de 1,2 pp pentru contractul nr. 84277/2007 și de 1,5 pp pentru cel de al doilea contract.

Împotriva deciziei comerciale nr. 1563/P/23 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov a declarat recurs atât Banca B. SA cât și SC C. SRL.

Recurenta Banca B. S.A. mai arată că instanța de apel nu a motivat soluția respingerii cererii reconvenționale formulată și în mod nelegal a menținut soluția primei instanțe cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 9.3 din condițiile generale.

Intimații D., E., F., G. au formulat întâmpinare la recursurile declarate de Banca B. SA și SC C. SRL solicitând, în principal, anularea cererilor ca netimbrate, iar pe fond respingerea recursurilor ca nefondate.

Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte a reținut următoarele

:

Deși în prezentul litigiu au formulat recurs atât Banca B. SA, cât și SC C. SRL, invocând în motivele de nelegalitate atât aspecte de procedură, cât și de fond, Înalta Curte va analiza cu prioritate critica referitoare la soluționarea excepției autorității de lucru judecat încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și critica Băncii B. SA privitoare la excepțiile inadmisibilității, a lipsei calității procesuale pasive și la nemotivarea deciziei din perspectiva respingerii cererii reconvenționale.

Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Doctrina a statuat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea.

Din actele dosarului, Înalta Curte reține că, deși din încheierea de amânare a pronunțării din 9 noiembrie 2015 rezultă că instanța de apel a pus în discuția părților impactul pe care hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/197/2012 îl are asupra acțiunii, respectiv dacă există putere de lucru judecat sau autoritate de lucru judecat, în considerentele deciziei recurate instanța de apel a reținut autoritatea de lucru judecat.

Astfel, instanța de apel a reținut că în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/197/2012 s-a stabilit prin hotărâre irevocabilă natura abuzivă a clauzelor privind dobânda și comisioanele din cuprinsul celor două contracte ce fac obiectul analizei din prezenta cauză.

Deși părțile din prezenta cauză (A., Banca B. SA, SC C. SRL, D., G., F.) sunt altele decât în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/197/2012 (Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru Brașov, Banca B. SA, H., A., D.), instanța de apel a reținut greșit autoritatea de lucru judecat.

Potrivit art. 1201 vechiul C. civ., există autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Din textul de lege menționat rezultă că pentru existența autorității de lucru judecat este necesară existența a două cereri de chemare în judecată care privesc aceleași părți, același obiect și aceeași cauză.

Or, așa cum am arătat în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/197/2012 sunt alte părți decât cele din prezenta cauză.

Față de faptul că părțile sunt diferite în dosarul nr. x/197/2012 față de dosarul nr. x/62/2010, Înalta Curte apreciază că instanța de apel în mod greșit a reținut autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 6005/2014 a Judecătoriei Brașov pronunțată în dosarul nr. x/197/2012.

În ceea ce privește recursul declarat de Banca B. SA referitor la criticile care vizează inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității procesuale pasive a Băncii B. SA, Înalta Curte le va înlătura având în vedere următoarele:

Recurenta Banca B. a invocat excepția inadmisibilității față de dispozițiile art. 47 teza a II-a C. proc. civ. în justificarea temeiului juridic al acțiunii formulate în contradictoriu atât cu Banca B. SA, cât și cu SC C. SRL.

Potrivit art. 47 C. proc. civ., mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligațiune comună ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză.

Este adevărat că în prezenta cauză creanțele rezultate din cele două convenții de credit contractate de intimații-reclamanți au fost cesionate către SC C. SRL în baza contractului de cesiune nr. J892/29.09.2010, însă aceasta nu înseamnă că acțiunea este inadmisibilă sau că Banca B. nu mai are calitate procesuală pasivă.

În prezenta cauză reclamanții au solicitat să se constate caracterul abuziv a unor clauze din contractele de credit bancar nr. 84277/10.08.2007 și 2008742095/17.09.2008 încheiate cu Banca B. SA.

Față de faptul că scopul urmărit de intimații-reclamanți este acela de a se constata ca fiind abuzive clauzele menționate în acțiune așa cum a fost precizată, Înalta Curte apreciază că acțiunea care vizează constatarea unor clauze din contractele menționate trebuie introdusă împotriva tuturor părților care privesc acele contracte, chiar dacă, ulterior încheierii acestora, creanțele care vizează cele două convenții de credit au fost cesionate către SC C. SRL.

Cu alte cuvinte, Banca B. SA are calitate procesuală pasivă deoarece la data încheierii contractelor de credit a fost parte contractantă, iar scopul urmărit de reclamanți este constatarea clauzelor abuzive din contractele de credit nr. 84277/10.08.2007 și 2008742095/17.09.2008.

În ceea ce privește critica referitoare la nemotivarea de către instanța de apel a soluției care vizează respingerea cererii reconvenționale încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motivarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prevede că hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Obligația judecătorului de a arăta în scris de ce s-a oprit la soluția dată este o obligație esențială a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că instanța de apel nu a precizat motivele pentru care a menținut soluția primei instanțe de respingere a cererii reconvenționale, singura motivare fiind aceea de a arăta că „motivele ce au stat la baza acestei soluții sunt comune cu cele care au stat la baza admiterii pretențiilor reclamantei”.

Față de faptul că decizia instanței de apel nu este motivată cu privire la acest aspect rezultă că nu poate fi efectuat controlul de legalitate.

Într-o altă exprimare, considerentele deciziei instanței de apel fac imposibilă examinarea legalității soluției pronunțată de instanța de apel, în condițiile în care prin intermediul recursului se verifică numai legalitatea hotărârii criticate.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel urmează să stabilească situația de fapt a cauzei, să răspundă criticilor formulate de părți în susținerea pretențiilor și apărărilor lor într-o formă clară și concisă.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ., a admis recursurile declarate de recurentele-pârâte SC C. SRL și Banca B. SA împotriva deciziei civile nr. 1563/AP din 23 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Potrivit art. 315 alin. (3) C. proc. civ., după casare instanța de apel va judeca din nou ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-09-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1424/2016
Decizia nr. 1424/2016 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/62/2010 pe rolul Tribunalului Brașov reclamanta A. în contradictoriu cu Banca B. SA prin reprezentan
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #128555)
Contract de credit. Caracterul abuziv al sintagmei „dobândă de referință variabilă care se afișează la sediile băncii” Cuprins pe materii : Drept comercial. Contracte Index alfabetic : acțiune în pretenții contract de credit clauză abuzivă
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #87072)
Contract de credit. Acțiune în constatarea nulității absolute a clauzei referitoare la mecanismul de modificare a costului contractului. Condiții și efecte Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte Index alfabetic: acțiune în constatar
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 608/2016
lca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #87098)
Hotărâre judecătorească. Lipsa încheierii de amânare a pronunțării. Consecințe Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura în fața primei instanțe Index alfabetic: încheiere de amânare a pronunțării Codul de procedură civilă de la
Sursă