ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3912/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3912/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reclamanta

P.Z. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în cuantum de

200.000 euro echivalent în RON la data plății efective, pentru prejudiciul

moral suferit, conform art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Prin Sentința civilă

nr. 1312 din 1 octombrie 2010, Tribunalul București, secția IV-a civilă a admis

în parte cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul să plătească

reclamantei suma de 2.000 euro în echivalent RON la data plății, cu titlu de

daune morale.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că tatăl reclamantei P.Z., O.N. a fost strămutat

din comuna Lovrin, județul Timiș în comuna Răchitoasa, județul Ialomița pentru

o perioada de 4 ani în baza Deciziei MAI cu nr. 200/1951.

Restricția

domiciliară a fost ridicată la data de 27 decembrie 1955 în baza Deciziei MAI

nr. 6.200/1955.

Prin Decizia nr. 362

din 7 februarie 2008 emisă de Comisia pentru constatarea calității de luptător

în rezistența anticomunistă, s-a acordat autorului reclamantei, O.N., calitatea

de luptător în rezistența anticomunistă.

Conform Adresei nr.

3547 din 25 iunie 2010 eliberată de Casa Locală de Pensii Sector 4, reclamanta

P.Z. figurează în evidențele oficiului cu Dosar pensie nr. 107.820, încasând în

baza Decretului Lege nr. 118/1990 în perioada 1 aprilie 1990 - 31 mai 2010 suma

de 43.650 RON.

Potrivit

Certificatului de deces seria D9 nr. 357988 la data de 5 ianuarie 1995 a

decedat O.N., iar din certificatul de naștere seria N nr. 319437 și

certificatul de căsătorie seria CI nr. 951670 rezultă că reclamanta P.Z. este

fiica Iui O.N.

Instanța de fond a

reținut incidența dispozițiilor art. 5 alin. (1

1

) articol nou

introdus potrivit căruia la stabilirea cuantumului despăgubirilor prevăzute la

alin. (1), instanța ia în considerare, fără a se limita la acestea, durata

pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și

consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și

măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de

dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate

în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, și al O.U.G. nr.

214/1999.

În perioada reținută,

respectiv de 4 ani instanța de fond a reținut că autorului reclamantei i s-a

cauzat un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecințele dăunătoare

neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului

personal nepatrimonial la libertate, cu consecința inclusiv a unor

inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate

totodată acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale -

onoare, reputație, precum și cele care se situează în domeniul afectiv al

vieții umane - relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc

expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.

Fără îndoială că

mutarea forțată într-o altă localitate și stabilirea domiciliului obligatoriu,

fundamentate pe criterii exclusiv politice, reprezintă forme ale lipsirii de

libertate, ce au avut repercusiuni și în planul vieții private și profesionale

a persoanei în cauză, inclusiv după momentul încetării măsurilor, fiindu-i

afectate, datorită condițiilor istorice anterioare anului 1989 viața familială,

imaginea și chiar sursele de venit.

La stabilirea

cuantumului despăgubirii, instanța de fond a ținut cont și de măsurile

reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr.

118/1990.

Drept urmare, în

stabilirea întinderii daunelor, luându-se în considerare plafonul de 5.000 euro

stabilit de legiuitor, măsurile reparatorii deja acordate, consecințele

negative suferite, pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate,

cuantumul suinei pretinse a fost găsit justificat numai în parte. Dându-se

eficiență criteriului unei satisfacții suficiente și echitabile, cererea fiind

admisă pentru suma de 2.000 euro în echivalent RON la data plății, cu titlu de

despăgubiri.

Apelurile declarate

de reclamanta P.Z. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului

București împotriva acestei sentințe, au fost respinse ca nefondate prin

Decizia civilă nr. 860A de la 15 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Pentru a soluționa

astfel, instanța de apel a avut în vedere și hotărârea pronunțată în recurs în

interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 12 din 19 septembrie

2011, publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011 prin care s-a statuat că

urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010,

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora,

și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele

nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios

constituțional în M. Of.

În acest context,

instanța de fond pentru a tranșa litigiul dedus judecății, trebuie să ia în

considerare textul Legii nr. 221/2009. așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr.

62 din 30 iunie 2010, întrucât tribunalul era ținut să aplice legea în vigoare

la data judecării cauzei.

Este neîndoielnic că

în raport de actele depuse la dosarul cauzei apelanta-reclamantă P.Z. este

îndreptățită la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsura

administrativă cu caracter politic luată împotriva tatălui său.

Pentru a stabili

cuantumul despăgubirilor, instanța de fond trebuia să se raporteze la

modificările aduse legii speciale prin O.U.G. nr. 62/2010 care a limitat

cuantumul despăgubirilor până la suma de 5.000 euro pentru soțul/soția sau

descendenții de gradul I, urmând ca instanța la acordarea daunelor morale să

aibă în vedere și măsurile luate prin Decretul-lege nr. 118/1990, precum și

O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența

anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive

politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri

administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de

împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat

în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001 cu

modificările și completările ulterioare.

Astfel, s-a avut în

vedere că apelanta-reclamantă P.Z. figurează în evidențele oficiului cu Dosar

pensie nr. 107.820, încasând în baza Decretului-lege nr. 118/1990 în perioada 1

aprilie 1990 - 31 mai 2010 suma de 43.650 RON.

De asemenea, trebuie

menționat că prin Decizia nr. 362 din 7 februarie 2008 emisă de Comisia pentru

constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, s-a acordat

autorului reclamantei, O.N., calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

În acest context,

cerințele legale au fost respectate, instanța acordând daune morale în cuantum

de 2.000 euro, sumă care se încadrează în valoarea despăgubirilor prevăzută de

Legea nr. 221/2009 așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010 luându-se

în considerare și celelalte criterii prevăzute de lege, respectiv măsurile

reparatorii acordate în baza altor acte normative.

Instanța de apel a

constatat că este nefondată și critica apelantei reclamante cu privire la

aplicarea jurisprudenței CEDO, în raport de faptul că, în primul rând prin

Decizia nr. 12/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat in extenso

incidența temeiurilor convenționale referitoare la aplicarea art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 1

din Protocolul 1 adițional convenției, precum și principiul nediscriminării.

S-a statuat că nu există o încălcare a acestor principii prin aplicarea

dispozitivului deciziei care a lămurit problema de practică a instanțelor, ceea

ce permite soluționarea cauzei în raport de dispozițiile legale în vigoare la

data pronunțării hotărârii judecătorești.

În al doilea rând,

pentru a invoca încălcarea dispozițiilor convenționale trebuie ca partea să se

refere la un drept recunoscut de lege, or dreptul recunoscut de legea internă

se subsumează unui cuantum determinat, astfel, încât analiza efectuată de

instanța de fond se raportează la îndeplinirea condițiilor prevăzute de actul

normativ pentru a stabili îndreptățirea reclamantei la acordarea

despăgubirilor.

Așa fiind, critica

reclamantei referitoare la cuantumul despăgubirilor acordate de instanța de

fond, este nefondată, hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică sub aceste

aspect.

S-a mai reținut că

este neîntemeiată și critica formulată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, referitor la faptul că moștenitorii persoanelor împotriva

cărora s-au luat măsuri administrative cu caracter politic, nu intră sub

incidența legii, având în vedere conținutul art. 5 alin. (1) din Legea nr.

221/2009 și alin. (2) care prevede în mod expres că poate fi acordată o sumă

limită de 5.000 euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I.

Astfel, în raport de

faptul că reclamanta este fiica Iui O.N., împotriva căruia a fost luată măsura

administrativă a dislocării pe o perioadă de 4 ani, este îndreptățită să

solicite despăgubiri în conformitate cu dispozițiile legale menționate mai sus.

În ceea ce privește

cuantumul sumei acordate, aceasta nu este prea mare, așa cum a invocat pârâtul,

suma încadrându-se în cuantumul maxim de 5.000 euro prevăzut de art. 5 alin.

(2) din Legea nr. 221/2009, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010.

Față de aceste

considerente, instanța de apel în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., a

respins apelurile ca nefondate.

Împotriva acestei

decizii, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București a declarat

recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea

recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său, cu

consecința schimbării sentinței civile apelate și respingerea acțiunii

reclamantei, ca neîntemeiată.

În motivarea

recursului, se susține că instanța de apel în mod greșit a respins apelul său,

nesocotind Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale,

obligatorie potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea

și funcționarea Curții Constituționale, decizie prin care dispozițiile art. 5

alin. (1) din Legea nr. 221/2009. care constituia temeiul de drept al acțiunii,

nu mai exista, deoarece textul legal s-a declarat neconstituțional.

Se mai susține că

legea nouă este aplicabilă de îndată situațiilor care se vor constitui, se vor

modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor

efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi.

În speță, se aplică

legea în forma dobândită după declararea neconstituționalității, chiar dacă

această declarare s-a petrecut în cursul procesului.

Totodată, concluzia

care se impune este aceea că dispoziția de lege declarată neconstituțională nu

se mai poate aplica, instanța învestită cu soluționarea unei acțiuni căreia i

se aplică norma declarată neconstituțională, care continuă soluționarea cauzei

are obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror

neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.

Prin urmare, în

prezent nu mai există un temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca

măsuri reparatorii.

Recurentul solicită

să se observe că prin Decretul-lege nr. 118/1990 legiuitorul a stabilit

condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa

prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, după 20 de ani de la

adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme

de dreptate una din valorile esențiale ale statului de drept.

În consecință, având

în vedere că actualul cadru legal nu mai permite acordarea despăgubirilor

morale în condițiile fostei lit. a) de la art. 5 alin. (1) din Legea nr.

221/2009, nici pentru condamnări politice, nici pentru măsuri administrative cu

caracter politic, concluzia care se impune este aceea că instanța învestită cu

soluționarea unei acțiuni are obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile

legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții

Constituționale.

Recursul este fondat

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile

recurentului vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009 sunt fondate.

Problema de drept ce

se impune a fi lămurită în cauza dedusă judecății este dacă respectivul text de

lege mai poate fi aplicat în cauză, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin

Deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2011 și nr. 1360/2010, publicate în M. Of.

al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Astfel, conform art.

147 din Constituția României, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. Cum,

alin. (4) al aceluiași articol prevede obligativitatea numai pentru viitor - de

la data publicării - și erga omnes s-a pus problema dacă deciziile Curții

Constituționale se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care

nu au formulat încă o cerere în acest sens problemă dezlegată prin Decizia nr.

12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că Deciziile nr.

1358/2010 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale produc efecte juridice

asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acestora în M. Of., cu

excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre

definitivă.

În consecință, urmare

deciziilor anterior menționate, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic

pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de

contencios constituțional în M. Of.

În cauza dedusă

judecății, la data publicării în M. Of. (nr. 761 din 15 noiembrie 2010) a

deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, exista Sentința

civilă nr. 1312 din 1 octombrie 2010 a Tribunalului București, ceea ce denotă

că la data publicării nu se poate reține existența unui drept definitiv

câștigat și nici că reclamanta era titulara unui bun susceptibil de protecție

în sensul reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data publicării Deciziilor Curții

Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 nu exista o hotărâre definitivă,

care să confirme dreptul său.

Față de aceste

considerente, aprecierea instanței de apel cu privire la aplicarea în cauză a

prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 este eronată.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursul și va modifica decizia atacată în parte, în sensul că va

respinge capătul de cerere privind obligarea Statului Român prin Ministerul

Finanțelor Publice la plata daunelor morale. Se vor menține celelalte

dispoziții ale deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.

Modifică în parte

Decizia civilă nr. 860A din 15 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, în sensul că admite apelul declarat de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva Sentinței nr.

1312 din 1 octombrie 2010 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Schimbă în tot

sentința apelată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei P.Z.

Menține în rest

celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM