ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 959/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 959/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele :

Prin Sentința civilă nr. 476 din 27 ianuarie

2009 Tribunalul Timiș a admis excepția lipsei calității de reprezentanți ai

reclamanților V.M.C., E.M.C. și R.M.M.C., a numiților L.M.S. și L.I. și a

anulat cererile conexate ce formează obiectul dosarelor nr. 8061/30/2007, nr.

1707/30/2008, nr. 3159/30/2008, nr. 1743/30/2008, nr. 1742/30/2008, nr.

1744/30/2008 ale Tribunalului Timiș formulate de reclamanții V.M.C., E.M.C. și

R.M.M.C., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, pârâta

Primăria Municipiului Timișoara, cu sediul în Timișoara, pârâtul Consiliul

Local Timișoara, pârâtul Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului

Timișoara, ca fiind formulate de o persoană fără calitate de reprezentant.

De asemenea, prima

instanță a admis cererea de intervenție accesorie formulată în interesul

pârâților de intervenienții N.L., N.C. și Biroul Notarial S.N.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a pus în discuția părților excepția lipsei calității de

reprezentant a numiților L.M.S. și L.I.

S-a reținut că în

ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a numitului L.I., în

justificarea calității sale de reprezentant al reclamanților V.M.C., E.M.C. și

R.M.M.C., s-a depus la dosar Procura nr. 10 emisă de Biroul Notarial nr. 14 din

Rio de Janeiro de către funcționar autorizat M.M.S., la 27 februarie 2004.

În baza acestei

procuri în care se prevedea expres că "mandatarii sunt abilitați să

constituie și să numească drept împuterniciți ai lor alte persoane de ele

numite, cărora să le confere puteri și prerogative egale cu cele ale prezentului

mandat pentru realizarea obiectivelor sale", numita L.M.S. a fost

mandatată de L.I. conform împuternicirilor avocațiale depuse la dosar.

Având în vedere că

procura sus-menționată a fost eliberată în Brazilia, stat care nu a aderat la

Convenția de la Haga din 1961 privind suprimarea cerinței legalizării actelor

oficiale străine, pentru a putea fi folosită în fața instanțelor române,

instanța de fond a reținut că trebuie să fie supralegalizată în condițiile art.

162 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept

internațional privat.

S-a reținut că

potrivit dispozițiilor art. 162 din actul normativ sus-menționat, "Actele

oficiale întocmite sau legalizate de către o autoritate străină pot fi folosite

în fața instanțelor române numai dacă sunt supralegalizate, pe cale

administrativă ierarhică și în continuare de misiunile diplomatice sau oficiile

consulare ale României, spre a li se garanta astfel autenticitatea semnăturilor

și sigiliului. Supralegalizarea pe cale administrativă este supusă procedurii

stabilite de statul de origine al actului, urmată de supralegalizarea efectuată

fie de către misiunea diplomatică sau oficiul consular român din statul de

origine, fie de către misiunea diplomatică sau oficiul consular al statului de origine

în România și, în continuare, în ambele situații, de către Ministerul

Afacerilor Externe. Scutirea de supralegalizare este permisă în temeiul legii,

al unei înțelegeri internaționale la care este parte România sau pe bază de

reciprocitate. Supralegalizarea actelor întocmite sau legalizate de instanțele

române se face, din partea autorităților române, de către Ministerul Justiției

și Ministerul Afacerilor Externe, în această ordine."

Din interpretarea

acestor dispoziții legale, instanța de fond a constatat că procedura

supralegalizării unui act întocmit în Brazilia presupune ca supralegalizarea pe

cale administrativă, supusă procedurii stabilite de Brazilia, să fie urmată de

supralegalizarea efectuată, fie de misiunea diplomatică sau oficiul consular român

din Brazilia, fie de misiunea diplomatică sau oficiul consular al Braziliei în

România, și în continuare, în ambele situații, de către Ministerul Afacerilor

Externe din România.

Or, în ceea ce

privește Procura nr. 10 din 27 februarie 2004 eliberată de Biroul Notarial nr.

14 din Rio de Janeiro nu este îndeplinită condiția supralegalizării de către

Ministerul Afacerilor Externe din România, aspect necontestat de numita L.M.S.

S-a mai reținut că în

ceea ce privește susținerile reprezentantului reclamanților în sensul că

procedura notarială în Brazilia prevede că procurile de reprezentare acordate

mandatarilor se semnează într-un singur exemplar de către mandanți, respectiv

exemplarul care rămâne în arhiva biroului notarial, părților eliberându-se

copii nesemnate pe care se aplică ștampila notarului public, instanța reține că

prin Încheierea de ședință din 10 noiembrie 2008 i s-a pus în vedere

reprezentantului reclamanților ca în temeiul art. 7 din Legea nr. 105/1992 să

facă dovada conținutului legii străine în sensul susținerilor sale, însă acesta

nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

De asemenea din

mențiunile Procurii nr. 10 din 27 februarie 2004, instanța de fond a reținut că

ștampila aplicată pe aceasta de către Ministerul Relațiilor Exterioare - Biroul

de Reprezentanță în Rio de Janeiro, secția consulară, nu implică acceptarea

conținutului documentului.

Deși prin Încheierea

de ședință din 10 noiembrie 2008, i s-a pus în vedere reprezentantei

reclamanților să depună procura sus amintită în exemplar supralegalizat de

către Ministerul Afacerilor Externe din România, aceasta nu s-au conformat

dispozițiilor instanței, motiv pentru care la termenul din 20 octombrie 2009,

instanța de fond a pus în discuție excepția lipsei calității de reprezentant a

numiților L.M.S. și L.I.

Așadar, actele

procesuale de dispoziție precum cererea de chemare în judecată, achiesare,

renunțare la judecată, pot fi aduse la îndeplinire de către mandatar numai dacă

el este împuternicit în acest scop printr-o procură specială, această interpretare

fiind impusă de art. 69 alin. (1) C. proc. civ.

Conform dispozițiilor

art. 161 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., când reprezentantul părților nu

face dovada calității sale, se poate da un termen pentru îndeplinirea acestor

lipsuri, alin. (2) al articolului sus-menționat prevăzând că dacă lipsurile nu

se împlinesc, instanța va anula cererea.

Deoarece numita

L.M.S. nu a dovedit în cauză existența unui mandat special valabil pentru

promovarea acțiunii în numele reclamanților V.M.C., E.M.C. și R.M.M.C., mandat

acordat numitului L.I., astfel încât nici mandatul acordat de L.I. numitei

L.M.S. nu este valabil, instanța de fond a constatat că mandatarii L.M.S. și

L.I., nu au făcut dovada conform art. 1169 C. civ. a existenței calității lor

de reprezentanți ai reclamanților în litigiul de față, motiv pentru care în

temeiul art. 137 C. proc. civ., instanța de fond a admis excepția lipsei

calității de reprezentant a numiților L.M.S. și L.I. și a anulat cererea ca

fiind introdusă de o persoană care nu are calitate de reprezentant.

Prima instanță a

arătat că având în vedere soluția care va fi dispusă cu privire la cererea

principală, față de dispozițiile art. 49 și următoarele C. proc. civ., va

admite cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții N.L., N.C.

și Biroul Notarial S.N. în favoarea pârâților.

A mai precizat și

faptul că solicitările suplimentare ale avocatului reclamanților formulate prin

concluziile scrise în sensul redeschiderii dezbaterilor nu vor fi avute în

vedere de instanță, deoarece s-au depus după închiderea dezbaterilor în ședință

publică, cu încălcarea principiului contradictorialității, iar avocatul

reclamanților a beneficiat de un termen rezonabil pentru a se conforma

solicitărilor instanței.

Împotriva Sentinței

civile nr. 476 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș În dosar nr.

8061/30/2007 au declarat apel reclamanții V.M.C., R.M.M.C., E.M.C., solicitând

desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Prin Decizia civilă

nr. 112 din 19 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

I civilă s-a admis apelul declarat de către reclamanții V.M.C., R.M.M.C.,

E.M.C., împotriva Sentinței civile nr. 476 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de

Tribunalul Timiș în dosar nr. 8061/30/2007 în contradictoriu cu pârâții

Primarul Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul

Local Timișoara, Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Timișoara și

intervenienții Biroul Notarial S.N., N.L. și N.C.

A anulat hotărârea

atacată și a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Timiș. Pentru a

hotărî astfel, instanța a reținut că:

Cauza a fost

suspendată, în baza art. 244 pct. 2 C. proc. civ. până la soluționarea

definitivă a cauzei penale în care au fost trimiși în judecată, prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara din data de 12

decembrie 2006 numiții L.I., P.G., C.N.R., L.G.I., F.L.V. și I.E.

Cauza penală avea

legătură cu dosarul civil, deoarece viza, inclusiv acte juridice de reprezentare

invocate de părți.

Împotriva soluției de

suspendare a judecării cauzei reclamanții au declarat recurs, soluționat de

Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 11 decembrie 2009, prin

respingerea, ca nefondată, a acestuia.

Prin Decizia penală nr.

2.350 din 04 iulie 2012 pronunțată de ÎCCJ București a fost menținută Sentința

penală nr. 18 din 13 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș

în dosar nr. 13141/325/2006*, în sensul achitării celor 6 persoane trimise în

judecată, menționate mai sus.

Urmare a soluționării

dosarului penal menționat s-a reținut, că emiterea certificatelor de calitate

de moștenitor prin retransmiterea succesiunii, s-a efectuat în conformitate cu

dispozițiile legii civile, iar aceste aspecte privind calitatea de persoană

îndreptățită, se opun cu autoritate de lucru judecat, în fața instanței civile.

Ca atare,

raționamentul juridic reținut de către prima instanță cu privire la caracterul

inform al mandatului acordat de către reclamanți numitului L.I. sau al mandatului

acordat de către numitul L.I., numitei L.M., trebuie raportat nu numai la

aspectele de drept formal privind întocmirea actelor în Brazilia, ci și la

chestiunile reținute de către instanța penală care a conchis în sensul că

"procurile folosite în cauzele civile au fost reale, legal întocmite și

valabil folosite în cauzele civile" .

Această autoritate de

lucru judecat stabilită de instanța penală, infirmă argumentele instanței de

fond, cu privire la mandatele de reprezentare, nemaiputându-se susține, în

prezent, lipsa calității de reprezentanți a numiților L.M.S. și L.I.,

argumentată pe caracterul inform al procurilor de reprezentare eliberate în

Brazilia.

Instanța de apel, în

conformitate cu prevederile art. 297 C. proc. civ. și ținând seama de precizarea

apelanților cu privire la trimiterea cauzei la prima instanță pentru a se

cerceta fondul acesteia, în funcție de noua realitate juridică statuată de

către instanța penală, a admis apelul declarat și a anulat Sentința civilă nr.

476 din 27 ianuarie 2009 a Tribunalului Timiș, trimițând cauza pentru

rejudecare.

S-a statuat că

instanța de trimitere va aprecia asupra calității de reprezentant și de

persoană îndreptățită în funcție de aspectele soluționate de către instanța

penală, precum și de influența chestiunilor privind calitatea procesuală asupra

aspectelor de fond solicitate de către reclamanți în sensul valorificării unui

pretins drept de proprietate.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Consiliul

Local al Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara și Primăria Municipiului

Timișoara prin primar, criticând-o din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ.

În mod corect

instanța de fond a apreciat faptul că numita L.M.S. nu a dovedit în cauză

existența unui mandat special valabil pentru promovarea acțiunii în numele

reclamanților V.M.C., R.M.M.C. și E.M.C., mandat acordat numitului L.I., astfel

încât nici mandatul acordat de L.I. numitei L.M.S. nu este valabil.

Reclamanții nu au

dovedit calitatea de persoană îndreptățită la restituire și nici nu au dovedit

calitatea de moștenitori după foștii proprietari tabulari ai imobilului

revendicat.

La dosarul

administrativ notificatorii nu au depus toate actele care să ateste calitatea

de persoană îndreptățită, mai mult decât atât, actele de stare civilă depuse

cât și certificatele de moștenitori și calitate de moștenitori au fost depuse

în copii simple, certificate spre conformitate cu originalul doar de către

mandatarul notificatorilor.

Prin hotărârile

penale nu s-a verificat legalitatea acestor procuri cu privire la forma cerută

în cazul revendicării imobilelor conform Legii nr. 10/2001, ci s-a avut în

vedere doar existența în mod real a persoanei emitente și a mandatului dat. Cu

toate acestea, forma pe care o poartă respectivele procuri nu a fost analizată

în cadrul procesului penal, astfel încât în mod nelegal instanța de apel a

statuat că există autoritate de lucru judecat cu privire la emiterea

certificatelor de calitate de moștenitor prin retransmiterea succesiunii precum

și la forma mandatului acordat.

Mandatele de

reprezentare date numitului L.I., care a mandatat pe L.M.S., nu sunt conforme

cu art. 7 din Legea nr. 105/1992, în sensul că există copii ștampilate de către

notarul public, însă nesemnate de către mandatar. Deși instanța de judecată a

solicitat reclamanților în Ședința publică din 10 noiembrie 2008 să facă dovada

conținutului legii străine în sensul susținerilor sale ca aceasta este

procedura notarială în Brazilia în sensul că, singurul exemplar semnat de

mandatar este reținut de către notarul public.

Mandatul trebuie

supralegalizat de către Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Externe

în această ordine iar mandatul depus la dosarul administrativ și în faza de

judecată, deși s-a solicitat acest lucru de către instanță, nu a fost

supralegalizat.

Mai mult decât atât,

certificatele de moștenitori depuse la dosarele administrative și care poartă

nr. de autentificare 81/2001 și 82/2001, au făcut obiectul unui alt dosar fiind

anulate definitiv. Notificatorii au formulat o acțiune civilă pe rolul

Tribunalului Timiș cu nr. 5503/C/2002, printre alte și pentru dezbaterea

succesiunii în urma defuncților R.A., R.H. și B.I., foști proprietari tabulari

a imobilului din Timișoara, P-ța Ț.V. nr. 1.

Recursul este

nefondat.

Examinând susținerile

recurenților-pârâți, Înalta Curte constată că acestea se încadrează în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și urmează să fie analizate din

această perspectivă.

Sunt neîntemeiate

criticile pârâților referitoare la ignorarea dispozițiilor Legii nr. 105/1992

de către instanța de apel, în sensul neîndeplinirii cerințelor de formă ale

procurii ce a stat la baza formulării acțiunii în justiție, având în vedere

hotărârile penale ce au incidență hotărâtoare asupra soluționării cauzei,

respectiv Sentința nr. 18 din 13 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

Târgu Mureș, secția penală în dosar nr. 1341/325/2006 și Decizia penală nr.

2.350 din 4 iulie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care

a menținut sentința primei instanțe.

Astfel, analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că instanța de fond a fost

învestită cu o acțiune formulată în numele reclamanților V.M.C., E.M.C. și

R.M.M.C. de către mandatarul L.I. care, ulterior a mandatat-o în acest sens pe

L.M.S.

Mandatul se

întemeiază pe o procură emisă în Brazilia de un notar public, document care a

fost depus la dosarul cauzei la Tribunalul Timiș.

Mandatarul L.I. a

fost trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni: instigare la

fals în declarații, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și

înșelăciune, referitor la mai multe documente utilizate în cadrul unor procese

civile prin care se urmărea recuperarea unor imobile preluate de stat în perioada

1945 - 1989.

Prin Sentința penală

nr. 18 din 13 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

penală în dosar nr. 1341/325/2006 toți inculpații trimiși în judecată au fost

achitați, iar în ceea ce-l privește pe L.I., s-a constatat că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii. Sentința a rămas definitivă prin

respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, prin Decizia nr. 2.350 din 4 iulie 2012.

În considerentele

Sentinței penale nr. 18 din 13 octombrie 2011 s-a reținut că procura nr.

10/2004, emisă la 27 februarie 2004 de un birou notarial din Brazilia a fost

supralegalizată, ulterior emiterii sale, la data de 29 ianuarie 2009 de către

Ministerul Afacerilor Externe al României, în conformitate cu dispozițiile art.

162 alin. (2) din Legea nr. 105/1992.

S-a mai statuat de

instanța penală că procura emisă de I.M.C., prin care împuternicea pe L.I. și

L.Z. să revendice imobilul de pe strada Ț.V. nr. 1, a fost întocmită în fața

unui notar public din Rio de Janeiro. Or, în această materie, legea braziliană

prevede că originalul procurii rămâne în arhiva notarială, părții

eliberându-i-se un certificat de confirmare că ea a fost semnată, acest aspect

nefiind imputabil inculpaților, mai ales că și Procurile nr. 160/2001 și

161/2001 au fost supralegalizate în Brazilia și România.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, ca instanță de recurs, a confirmat motivarea instanței de

fond, arătând că au fost analizate judicios materialul probator și dispozițiile

legale în materie civilă și notarială, respectiv ale Legii nr. 105/1992 privind

reglementarea raporturilor de drept internațional privat, statuându-se în

legătură cu forma actului juridic că semnatarul unui asemenea act îl poate

îndeplini în una din formele prevăzute de legea aplicabilă, conform art. 71 din

actul normativ menționat.

Actul este considerat

valabil încheiat, dacă respectă legea locului unde a fost întocmit și își

produce efectele, nu numai în statul în care a fost încheiat, ci și în străinătate.

Mai mult, art. 72 din Legea nr. 105/1992 impune respectarea formei solemne

odată ce se respectă prevederile legilor statului în care a fost încheiat

actul.

Instanța penală a mai

reținut că actele civile folosite de inculpat în procesele civile, printre care

și procura nr. 10/2004, emisă în Brazilia, sunt reale, nu fictive - acte

valabile, iar instanța civilă are dreptul de a judeca litigiile cu care a fost

învestită prin folosirea acestor documente.

Trebuie subliniat că

din Sentința penală nr. 18 din 13 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

Târgu Mureș, instanța a analizat elementele constitutive ale infracțiunilor

pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, statuând asupra tuturor

aspectelor deja expuse.

Or, în conformitate

cu dispozițiile art. 22 C. proc. pen., hotărârea pronunțată de instanța penală

are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la

existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia și, în

consecință, se impune și atunci când inculpații au fost achitați.

Instanța penală a

statuat printr-o hotărâre definitivă că, urmare a analizei elementelor

constitutive ale infracțiunilor: "procurile folosite în cauzele civile au

fost reale, legal întocmite și valabil folosite în cauzele civile" și că

au fost respectate dispozițiile Legii nr. 105/1992, iar actul este considerat

valabil încheiat dacă respectă legea locului unde a fost întocmit și își

produce efectele, nu numai în statul în care a fost încheiat, ci și în

străinătate.

Aceasta înseamnă că

aspectele expuse se circumscriu noțiunii de faptă în materie penală, fiind

analizate din perspectiva elementului material al infracțiunilor pentru care

inculpații au fost trimiși în judecată și, ca atare se impun cu putere de lucru

judecat, în ceea ce privește valabilitatea procurii ce stă la baza mandatului

pentru formularea acțiunii de chemare în judecată.

Puterea de lucru

judecat a hotărârii penale asupra civilului este determinată de interesul

ordinii publice, nemaifiind posibilă repunerea în discuție de către o altă

jurisdicție, instanța civilă nemaiavând competența de a contrazice elementele

sentinței penale.

Așa fiind, de vreme

ce s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra incidenței în cauză a

prevederilor Legii nr. 105/1992, în sensul că acestea au fost respectate și că

actul juridic civil supus analizei, respectiv Procura nr. 10/2004 emisă în

Brazilia își produce efectele, nu numai în statul în care a fost întocmit, ci

și în străinătate, motivele de recurs formulate de recurenții-pârâți pe aceste

aspecte sunt nefondate.

Deși recurenții au

criticat decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acest text a fost invocat formal,

fără a se argumenta în ce constă interpretarea greșită a actului juridic dedus

judecății sau a schimbării naturii juridice a acestuia.

În ceea ce privește

criticile referitoare la calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților,

dezbaterea succesiunii și a valabilității certificatelor de moștenitor, Înalta

Curte reține că instanța de fond s-a pronunțat asupra acțiunii, numai din

perspectiva lipsei calității de reprezentant a mandatarilor, astfel încât

susținerile respective nu au făcut obiectul judecății și nu pot fi analizate

pentru prima dată în recurs.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.

În baza dispozițiilor

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., urmează să oblige recurenții la plata sumei

de 1.500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara,

Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara și Primăria

Municipiului Timișoara prin Primar, împotriva Deciziei nr. 112 din 19

septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Obligă pe

recurenții-pârâți la 1.500 RON cheltuieli de judecată către

intimatele-reclamante V.M.C., E.M.C. și R.M.M.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2014.

Procesat de GGC - AM