ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 959/2014

Asupra recursului civil de față, constată următoarele : Prin Sentința civilă nr. 476 din 27 ianuarie 2009 Tribunalul Timiș a admis excepția lipsei calității de reprezentanți ai reclamanților V.M.C., E.M.C. și R.M.M.C., a numiților L.M.S. și L.I. și a anulat cererile conexate ce formează obiectul dosarelor nr. 8061/30/2007, nr. 1707/30/2008, nr. 3159/30/2008, nr. 1743/30/2008, nr. 1742/30/2008, nr. 1744/30/2008 ale Tribunalului Timiș formulate de reclamanții V.M.C., E.M.C. și R.M.M.C., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, pârâta Primăria Municipiului Timișoara, cu sediul în Timișoara, pârâtul Consiliul Local Timișoara, pârâtul Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Timișoara, ca fiind formulate de o persoană fără calitate de reprezentant.

De asemenea, prima instanță a admis cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâților de intervenienții N.L., N.C. și Biroul Notarial S.N. Pentru a hotărî astfel prima instanță a pus în discuția părților excepția lipsei calității de reprezentant a numiților L.M.S. și L.I. S-a reținut că în ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a numitului L.I., în justificarea calității sale de reprezentant al reclamanților V.M.C., E.M.C. și R.M.M.C., s-a depus la dosar Procura nr. 10 emisă de Biroul Notarial nr. 14 din Rio de Janeiro de către funcționar autorizat M.M.S., la 27 februarie 2004. În baza acestei procuri în care se prevedea expres că "mandatarii sunt abilitați să constituie și să numească drept împuterniciți ai lor alte persoane de ele numite, cărora să le confere puteri și prerogative egale cu cele ale prezentului mandat pentru realizarea obiectivelor sale", numita L.M.S.

a fost mandatată de L.I. conform împuternicirilor avocațiale depuse la dosar. Având în vedere că procura sus-menționată a fost eliberată în Brazilia, stat care nu a aderat la Convenția de la Haga din 1961 privind suprimarea cerinței legalizării actelor oficiale străine, pentru a putea fi folosită în fața instanțelor române, instanța de fond a reținut că trebuie să fie supralegalizată în condițiile art. 162 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat. S-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 162 din actul normativ sus-menționat, "Actele oficiale întocmite sau legalizate de către o autoritate străină pot fi folosite în fața instanțelor române numai dacă sunt supralegalizate, pe cale administrativă ierarhică și în continuare de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, spre a li se garanta astfel autenticitatea semnăturilor și sigiliului.

Supralegalizarea pe cale administrativă este supusă procedurii stabilite de statul de origine al actului, urmată de supralegalizarea efectuată fie de către misiunea diplomatică sau oficiul consular român din statul de origine, fie de către misiunea diplomatică sau oficiul consular al statului de origine în România și, în continuare, în ambele situații, de către Ministerul Afacerilor Externe. Scutirea de supralegalizare este permisă în temeiul legii, al unei înțelegeri internaționale la care este parte România sau pe bază de reciprocitate.

Supralegalizarea actelor întocmite sau legalizate de instanțele române se face, din partea autorităților române, de către Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Externe, în această ordine." Din interpretarea acestor dispoziții legale, instanța de fond a constatat că procedura supralegalizării unui act întocmit în Brazilia presupune ca supralegalizarea pe cale administrativă, supusă procedurii stabilite de Brazilia, să fie urmată de supralegalizarea efectuată, fie de misiunea diplomatică sau oficiul consular român din Brazilia, fie de misiunea diplomatică sau oficiul consular al Braziliei în România, și în continuare, în ambele situații, de către Ministerul Afacerilor Externe din România.

Or, în ceea ce privește Procura nr. 10 din 27 februarie 2004 eliberată de Biroul Notarial nr. 14 din Rio de Janeiro nu este îndeplinită condiția supralegalizării de către Ministerul Afacerilor Externe din România, aspect necontestat de numita L.M.S. S-a mai reținut că în ceea ce privește susținerile reprezentantului reclamanților în sensul că procedura notarială în Brazilia prevede că procurile de reprezentare acordate mandatarilor se semnează într-un singur exemplar de către mandanți, respectiv exemplarul care rămâne în arhiva biroului notarial, părților eliberându-se copii nesemnate pe care se aplică ștampila notarului public, instanța reține că prin Încheierea de ședință din 10 noiembrie 2008 i s-a pus în vedere reprezentantului reclamanților ca în temeiul art. 7 din Legea nr. 105/1992 să facă dovada conținutului legii străine în sensul susținerilor sale, însă acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

De asemenea din mențiunile Procurii nr. 10 din 27 februarie 2004, instanța de fond a reținut că ștampila aplicată pe aceasta de către Ministerul Relațiilor Exterioare - Biroul de Reprezentanță în Rio de Janeiro, secția consulară, nu implică acceptarea conținutului documentului. Deși prin Încheierea de ședință din 10 noiembrie 2008, i s-a pus în vedere reprezentantei reclamanților să depună procura sus amintită în exemplar supralegalizat de către Ministerul Afacerilor Externe din România, aceasta nu s-au conformat dispozițiilor instanței, motiv pentru care la termenul din 20 octombrie 2009, instanța de fond a pus în discuție excepția lipsei calității de reprezentant a numiților L.M.S. și L.I.

Așadar, actele procesuale de dispoziție precum cererea de chemare în judecată, achiesare, renunțare la judecată, pot fi aduse la îndeplinire de către mandatar numai dacă el este împuternicit în acest scop printr-o procură specială, această interpretare fiind impusă de art. 69 alin. (1) C. proc. civ. Conform dispozițiilor art. 161 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., când reprezentantul părților nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri, alin. (2) al articolului sus-menționat prevăzând că dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea. Deoarece numita L.M.S. nu a dovedit în cauză existența unui mandat special valabil pentru promovarea acțiunii în numele reclamanților V.M.C., E.M.C.

și R.M.M.C., mandat acordat numitului L.I., astfel încât nici mandatul acordat de L.I. numitei L.M.S. nu este valabil, instanța de fond a constatat că mandatarii L.M.S. și L.I., nu au făcut dovada conform art. 1169 C. civ. a existenței calității lor de reprezentanți ai reclamanților în litigiul de față, motiv pentru care în temeiul art. 137 C. proc. civ., instanța de fond a admis excepția lipsei calității de reprezentant a numiților L.M.S. și L.I. și a anulat cererea ca fiind introdusă de o persoană care nu are calitate de reprezentant. Prima instanță a arătat că având în vedere soluția care va fi dispusă cu privire la cererea principală, față de dispozițiile art. 49 și următoarele C. proc. civ., va admite cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții N.L., N.C.

și Biroul Notarial S.N. în favoarea pârâților. A mai precizat și faptul că solicitările suplimentare ale avocatului reclamanților formulate prin concluziile scrise în sensul redeschiderii dezbaterilor nu vor fi avute în vedere de instanță, deoarece s-au depus după închiderea dezbaterilor în ședință publică, cu încălcarea principiului contradictorialității, iar avocatul reclamanților a beneficiat de un termen rezonabil pentru a se conforma solicitărilor instanței. Împotriva Sentinței civile nr. 476 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș În dosar nr. 8061/30/2007 au declarat apel reclamanții V.M.C., R.M.M.C., E.M.C., solicitând desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Prin Decizia civilă nr. 112 din 19 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă s-a admis apelul declarat de către reclamanții V.M.C., R.M.M.C., E.M.C., împotriva Sentinței civile nr. 476 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 8061/30/2007 în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Local Timișoara, Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Timișoara și intervenienții Biroul Notarial S.N., N.L. și N.C. A anulat hotărârea atacată și a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Timiș. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că: Cauza a fost suspendată, în baza art. 244 pct. 2 C. proc.

civ. până la soluționarea definitivă a cauzei penale în care au fost trimiși în judecată, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara din data de 12 decembrie 2006 numiții L.I., P.G., C.N.R., L.G.I., F.L.V. și I.E. Cauza penală avea legătură cu dosarul civil, deoarece viza, inclusiv acte juridice de reprezentare invocate de părți. Împotriva soluției de suspendare a judecării cauzei reclamanții au declarat recurs, soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 11 decembrie 2009, prin respingerea, ca nefondată, a acestuia. Prin Decizia penală nr. 2.350 din 04 iulie 2012 pronunțată de ÎCCJ București a fost menținută Sentința penală nr. 18 din 13 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosar nr. 13141/325/2006*, în sensul achitării celor 6 persoane trimise în judecată, menționate mai sus.

Urmare a soluționării dosarului penal menționat s-a reținut, că emiterea certificatelor de calitate de moștenitor prin retransmiterea succesiunii, s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile legii civile, iar aceste aspecte privind calitatea de persoană îndreptățită, se opun cu autoritate de lucru judecat, în fața instanței civile. Ca atare, raționamentul juridic reținut de către prima instanță cu privire la caracterul inform al mandatului acordat de către reclamanți numitului L.I.

sau al mandatului acordat de către numitul L.I., numitei L.M., trebuie raportat nu numai la aspectele de drept formal privind întocmirea actelor în Brazilia, ci și la chestiunile reținute de către instanța penală care a conchis în sensul că "procurile folosite în cauzele civile au fost reale, legal întocmite și valabil folosite în cauzele civile" . Această autoritate de lucru judecat stabilită de instanța penală, infirmă argumentele instanței de fond, cu privire la mandatele de reprezentare, nemaiputându-se susține, în prezent, lipsa calității de reprezentanți a numiților L.M.S. și L.I., argumentată pe caracterul inform al procurilor de reprezentare eliberate în Brazilia. Instanța de apel, în conformitate cu prevederile art. 297 C. proc.

civ. și ținând seama de precizarea apelanților cu privire la trimiterea cauzei la prima instanță pentru a se cerceta fondul acesteia, în funcție de noua realitate juridică statuată de către instanța penală, a admis apelul declarat și a anulat Sentința civilă nr. 476 din 27 ianuarie 2009 a Tribunalului Timiș, trimițând cauza pentru rejudecare. S-a statuat că instanța de trimitere va aprecia asupra calității de reprezentant și de persoană îndreptățită în funcție de aspectele soluționate de către instanța penală, precum și de influența chestiunilor privind calitatea procesuală asupra aspectelor de fond solicitate de către reclamanți în sensul valorificării unui pretins drept de proprietate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara prin primar, criticând-o din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În mod corect instanța de fond a apreciat faptul că numita L.M.S. nu a dovedit în cauză existența unui mandat special valabil pentru promovarea acțiunii în numele reclamanților V.M.C., R.M.M.C. și E.M.C., mandat acordat numitului L.I., astfel încât nici mandatul acordat de L.I. numitei L.M.S. nu este valabil. Reclamanții nu au dovedit calitatea de persoană îndreptățită la restituire și nici nu au dovedit calitatea de moștenitori după foștii proprietari tabulari ai imobilului revendicat. La dosarul administrativ notificatorii nu au depus toate actele care să ateste calitatea de persoană îndreptățită, mai mult decât atât, actele de stare civilă depuse cât și certificatele de moștenitori și calitate de moștenitori au fost depuse în copii simple, certificate spre conformitate cu originalul doar de către mandatarul notificatorilor.

Prin hotărârile penale nu s-a verificat legalitatea acestor procuri cu privire la forma cerută în cazul revendicării imobilelor conform Legii nr. 10/2001, ci s-a avut în vedere doar existența în mod real a persoanei emitente și a mandatului dat. Cu toate acestea, forma pe care o poartă respectivele procuri nu a fost analizată în cadrul procesului penal, astfel încât în mod nelegal instanța de apel a statuat că există autoritate de lucru judecat cu privire la emiterea certificatelor de calitate de moștenitor prin retransmiterea succesiunii precum și la forma mandatului acordat. Mandatele de reprezentare date numitului L.I., care a mandatat pe L.M.S., nu sunt conforme cu art. 7 din Legea nr. 105/1992, în sensul că există copii ștampilate de către notarul public, însă nesemnate de către mandatar.

Deși instanța de judecată a solicitat reclamanților în Ședința publică din 10 noiembrie 2008 să facă dovada conținutului legii străine în sensul susținerilor sale ca aceasta este procedura notarială în Brazilia în sensul că, singurul exemplar semnat de mandatar este reținut de către notarul public. Mandatul trebuie supralegalizat de către Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Externe în această ordine iar mandatul depus la dosarul administrativ și în faza de judecată, deși s-a solicitat acest lucru de către instanță, nu a fost supralegalizat. Mai mult decât atât, certificatele de moștenitori depuse la dosarele administrative și care poartă nr. de autentificare 81/2001 și 82/2001, au făcut obiectul unui alt dosar fiind anulate definitiv.

Notificatorii au formulat o acțiune civilă pe rolul Tribunalului Timiș cu nr. 5503/C/2002, printre alte și pentru dezbaterea succesiunii în urma defuncților R.A., R.H. și B.I., foști proprietari tabulari a imobilului din Timișoara, P-ța Ț.V. nr. 1. Recursul este nefondat. Examinând susținerile recurenților-pârâți, Înalta Curte constată că acestea se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și urmează să fie analizate din această perspectivă.

Sunt neîntemeiate criticile pârâților referitoare la ignorarea dispozițiilor Legii nr. 105/1992 de către instanța de apel, în sensul neîndeplinirii cerințelor de formă ale procurii ce a stat la baza formulării acțiunii în justiție, având în vedere hotărârile penale ce au incidență hotărâtoare asupra soluționării cauzei, respectiv Sentința nr. 18 din 13 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală în dosar nr. 1341/325/2006 și Decizia penală nr. 2.350 din 4 iulie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a menținut sentința primei instanțe. Astfel, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că instanța de fond a fost învestită cu o acțiune formulată în numele reclamanților V.M.C., E.M.C.

și R.M.M.C. de către mandatarul L.I. care, ulterior a mandatat-o în acest sens pe L.M.S. Mandatul se întemeiază pe o procură emisă în Brazilia de un notar public, document care a fost depus la dosarul cauzei la Tribunalul Timiș. Mandatarul L.I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni: instigare la fals în declarații, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și înșelăciune, referitor la mai multe documente utilizate în cadrul unor procese civile prin care se urmărea recuperarea unor imobile preluate de stat în perioada 1945 - 1989. Prin Sentința penală nr. 18 din 13 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală în dosar nr. 1341/325/2006 toți inculpații trimiși în judecată au fost achitați, iar în ceea ce-l privește pe L.I., s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia nr. 2.350 din 4 iulie 2012. În considerentele Sentinței penale nr. 18 din 13 octombrie 2011 s-a reținut că procura nr. 10/2004, emisă la 27 februarie 2004 de un birou notarial din Brazilia a fost supralegalizată, ulterior emiterii sale, la data de 29 ianuarie 2009 de către Ministerul Afacerilor Externe al României, în conformitate cu dispozițiile art. 162 alin. (2) din Legea nr. 105/1992. S-a mai statuat de instanța penală că procura emisă de I.M.C., prin care împuternicea pe L.I. și L.Z. să revendice imobilul de pe strada Ț.V. nr. 1, a fost întocmită în fața unui notar public din Rio de Janeiro.

Or, în această materie, legea braziliană prevede că originalul procurii rămâne în arhiva notarială, părții eliberându-i-se un certificat de confirmare că ea a fost semnată, acest aspect nefiind imputabil inculpaților, mai ales că și Procurile nr. 160/2001 și 161/2001 au fost supralegalizate în Brazilia și România. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, a confirmat motivarea instanței de fond, arătând că au fost analizate judicios materialul probator și dispozițiile legale în materie civilă și notarială, respectiv ale Legii nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat, statuându-se în legătură cu forma actului juridic că semnatarul unui asemenea act îl poate îndeplini în una din formele prevăzute de legea aplicabilă, conform art. 71 din actul normativ menționat.

Actul este considerat valabil încheiat, dacă respectă legea locului unde a fost întocmit și își produce efectele, nu numai în statul în care a fost încheiat, ci și în străinătate. Mai mult, art. 72 din Legea nr. 105/1992 impune respectarea formei solemne odată ce se respectă prevederile legilor statului în care a fost încheiat actul. Instanța penală a mai reținut că actele civile folosite de inculpat în procesele civile, printre care și procura nr. 10/2004, emisă în Brazilia, sunt reale, nu fictive - acte valabile, iar instanța civilă are dreptul de a judeca litigiile cu care a fost învestită prin folosirea acestor documente. Trebuie subliniat că din Sentința penală nr. 18 din 13 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, instanța a analizat elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, statuând asupra tuturor aspectelor deja expuse.

Or, în conformitate cu dispozițiile art. 22 C. proc. pen., hotărârea pronunțată de instanța penală are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia și, în consecință, se impune și atunci când inculpații au fost achitați. Instanța penală a statuat printr-o hotărâre definitivă că, urmare a analizei elementelor constitutive ale infracțiunilor: "procurile folosite în cauzele civile au fost reale, legal întocmite și valabil folosite în cauzele civile" și că au fost respectate dispozițiile Legii nr. 105/1992, iar actul este considerat valabil încheiat dacă respectă legea locului unde a fost întocmit și își produce efectele, nu numai în statul în care a fost încheiat, ci și în străinătate.

Aceasta înseamnă că aspectele expuse se circumscriu noțiunii de faptă în materie penală, fiind analizate din perspectiva elementului material al infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și, ca atare se impun cu putere de lucru judecat, în ceea ce privește valabilitatea procurii ce stă la baza mandatului pentru formularea acțiunii de chemare în judecată. Puterea de lucru judecat a hotărârii penale asupra civilului este determinată de interesul ordinii publice, nemaifiind posibilă repunerea în discuție de către o altă jurisdicție, instanța civilă nemaiavând competența de a contrazice elementele sentinței penale.

Așa fiind, de vreme ce s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra incidenței în cauză a prevederilor Legii nr. 105/1992, în sensul că acestea au fost respectate și că actul juridic civil supus analizei, respectiv Procura nr. 10/2004 emisă în Brazilia își produce efectele, nu numai în statul în care a fost întocmit, ci și în străinătate, motivele de recurs formulate de recurenții-pârâți pe aceste aspecte sunt nefondate. Deși recurenții au criticat decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acest text a fost invocat formal, fără a se argumenta în ce constă interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății sau a schimbării naturii juridice a acestuia.

În ceea ce privește criticile referitoare la calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților, dezbaterea succesiunii și a valabilității certificatelor de moștenitor, Înalta Curte reține că instanța de fond s-a pronunțat asupra acțiunii, numai din perspectiva lipsei calității de reprezentant a mandatarilor, astfel încât susținerile respective nu au făcut obiectul judecății și nu pot fi analizate pentru prima dată în recurs. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat. În baza dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., urmează să oblige recurenții la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara prin Primar, împotriva Deciziei nr. 112 din 19 septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Obligă pe recurenții-pârâți la 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimatele-reclamante V.M.C., E.M.C. și R.M.M.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2014. Procesat de GGC - AM