ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3075/2014

La data de 28 aprilie 2002, reclamanta C.M.I. a chemat în judecată pârâții Consiliul Local și Primăria Municipiului Timișoara, SC O.J.C.V.L.T. SA Timișoara, SC A.D.P. SA, M.F.P. și D.G.F.P Timișoara, F.R., F.M., B.V.L., S.I., C.A., J.O.M., J.M., C.I.I., N.P., N.Ș., M.M.P., M.I.D., P.M., D.P., D.S., M.O.Ș., M.M., T.E., B.I., P.F., R.O.V., R.M., L.Z., L.L., M.M., M.L., M.D., L.D. și a solicitat (cererea fiind precizată și completată ulterior) instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să oblige pârâții să-i lase în deplină proprietate imobilul situat în Timișoara, cu excepția apartamentului să se constate preluarea fără titlu a imobilului de către stat, să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare privind apartamentele din imobil și, în mod subsecvent, nulitatea absolută a certificatului de moștenitor din 2000 emis la decesul cumpărătoarei U.M.

- având ca moștenitor pe L.D. - din care la masa succesorală s-a trecut apartamentul cumpărat, caducitatea testamentului întocmit acestuia pentru un bun care nu a intrat valabil în patrimoniul defunctei, să se constate că suprafața din imobil corespunde cu suprafața locativă inițială, să se desființeze încheierile judecătorului delegat de C.F. prin care s-a aprobat intabularea, în C.F., a drepturilor de proprietate dobândit de pârâții persoane fizice asupra apartamentelor cumpărate, să sisteze cărțile funciare individuale și să readucă în C.F. apartamentele dezmembrate din imobil, rectificarea cărții funciare, prin restabilirea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului, radierea dreptului înscris în favoarea Statului Român, deschiderea succesiunii defuncților R.A., R.H., Bauer Irina, proprietari ai imobilului și a defuncților B.G., B.D.

și intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului dobândit de reclamantă prin moștenire. Reclamanta a arătat că imobilul a aparținut în coproprietate, autorilor R.A. în cotă de 1/4, R.H. - soția acestuia în cotă de 1/4 și B.I.- soră cu R.H.- în cotă de 2/4- conform contractului din 1 noiembrie 1948 și a fost preluat de stat fără titlu valabil deoarece în anexa la Decretul nr. 92/1950 figurează doar B.I., nu și ceilalți coproprietari, și pentru că aceștia erau exceptați de la naționalizare conform art. 11 din Decretul nr. 92/1950, fiind pensionari la data naționalizării. A susținut că vânzarea apartamentelor din imobil de către RA U. SA, SC.A.D.P. SA și SC. O.J.C.V.L.T.

SA, către pârâții persoane fizice, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 112/1992, pentru că imobilul a fost preluat fără just titlu, cu încălcarea art. 10 din aceeași lege, în privința pârâților J., învederând și lipsa calității de chiriași, la data intrării în vigoare a Legii și, deci, încheierea actului cu încălcarea art. 12 lit. b) din H.G. nr. 20/1996- precum și înstrăinarea unei locuințe proprietate personală în Timișoara, după 1 ianuarie 1991 - deci încălcarea art. 9 din Legea nr. 112/1995. Ca o consecință a constatării nulității contractelor de vânzare-cumpărare s-a cerut rectificarea cărților funciare. În cauză au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul Consiliului Local al Municipiului Timișoara, Biroul Notarial, S.D.N.N.

Timișoara, Biroul Notarial T.E., precizând că au calitatea de chiriași, închiriind apartamentele din imobilul revendicat, prin contracte încheiate cu Consiliul Local și susțin apărările formulate în cauză de pârât. Au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul Statului Român, Consiliului Local al Municipiului Timișoara și al pârâților J.O.M., J.M., intervenienții N.L.A.V. și N.C., precizând că au cabinet de avocatură în apartamentul din imobilul cumpărat de pârâții J. și susțin apărările formulate de pârâți în interesul cărora au intervenit, invocând și un drept propriu - dreptul de preemțiune la cumpărarea apartamentului din imobil. Intervenienții D.S.D. și T.P. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând respingerea acțiunii în revendicarea imobilului, întrucât sunt proprietarii apartamentului nr. 8 din imobilul cumpărat în anul 1948 (care a rămas în stăpânirea lor, nefiind preluat de stat).

Cerere de intervenție în interes propriu a formulat și intervenientul M.D.G. prin care a solicitat să se constate că bunul său a deținut în proprietate apartamentul din imobil, în care a funcționat o tipografie, ce a fost preluată fără titlu valabil, să se dispună radierea Statului din cartea funciară și să fie obligat să-i lase în deplină proprietate apartamentul. Pe parcursul judecății, a intervenit decesul reclamantei, calitatea procesuală activă fiind transferată către descendenții acesteia V.M.C., O.C., E.M.C., R.M.M.C., care au fost introduși în cauză în calitate de reclamanți și reprezentați de L.G.I., pe bază de mandat judiciar.

Prin sentința civilă nr. 683 din 3 iunie 2004 pronunțată în Dosar nr. 5503/C/2002, Tribunalul Timiș, a admis în parte acțiunea precizată și completată, a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare - cumpărare a apartamentelor din imobil, încheiate de RA U. SA Timișoara cu pârâții persoane fizice, a dispus restabilirea situației anterioare în C.F. colectivă Timișoara, prin radierea dreptului de proprietate al pârâților cumpărători și reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român. A dispus radierea dreptului de proprietate al titularilor pârâți înscriși în cărțile funciare individuale Timișoara, pentru apartamentul, C.F., pentru apartamentul, C.F., pentru apartamentul, C.F., pentru apartamentul, C.F., pentru apartamentul, C.F., pentru apartament și înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român precum și sistarea cestor cărți funciare în sensul readucerii acestora în cartea funciară colectivă și individual Timișoara.

S-au respins capetele de cerere prin care reclamanții au solicitat: revendicarea imobilului situat în Timișoara, constatarea preluării fără titlu valabil a imobilului, a se constata că suprafața din imobilul care este deținută și ocupată în prezent de către pârâți, este aceeași cu cea revendicată, desființarea încheierilor judecătorului delegat de carte funciară efectuate în C.F. colectiv și individual Timișoara, rectificarea cărții funciare a întregului imobil prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român și reînscrierea dreptului de proprietate al antecesorilor reclamantei, de a se constata deschise succesiunile defuncților R.A., R.H., B.I. și că în urma succesiunii succesive, reclamanta este unica moștenitoare a defuncților, iar în masa succesorală a acestora se afla imobilul și să se dispună intabularea dreptului dobândit prin moștenire, în cartea funciară.

S-au respins cererile reconvenționale formulate de pârâții C.A., M.M.P., M.I.D., B.I., P.F., R.O.V., R.M., B.V.L., S.I., de Biroul Notarial S.D.N..N. Timișoara, Biroul Notarial T.E. și de pârâții J.O.M. și J.M., ca inadmisibile. S-au respins cererile de intervenție accesorii introduse de Biroul Notarial, S.D.N.N. Timișoara, Biroul Notarial T.E. și de intervenienții N.L.V. și N.C., ca inadmisibile. S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de M.D.G., ca inadmisibilă. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție în interes propriu formulată de D.S.D. și T.P. Excepția lipsei calității procesuală active a fost respinsă, în considerentele sentinței reținându-se că reclamanta și-a dovedit legitimitatea dreptului la acțiune în conformitate cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care prevede repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, a moștenitorilor neacceptanți pentru bunurile care fac obiectul legii.

S-a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune privitoare la rectificarea cărții funciare, cu motivarea că în speță nu este aplicabil termenul de 3 ani prevăzut de art. 37 din Decretul lege nr. 115/1938, deoarece textul are în vedere dobânditorii cu act juridic de bună credință, pe când pârâții sunt dobânditori de rea-credință, ipoteză în care acțiunea este imprescriptibilă. Instanța a admis însă excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare. S-au invocat dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, conform cărora bunurile preluate de stat fără titlu valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație și dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001- care prevăd pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau în echivalent, dacă nu a fost respectat termenul de formulare a notificării.

Cu referire la speță, s-a reținut că reclamanta a depus notificare prin executorul judecătoresc cu nr. 319din 23 august 2001, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, însă nu a fost soluționată de către comisie, dar conform principiului "electa una via.", nu poate urma o altă cale în justiție. Cererea în restituirea imobilului, ca și a capetelor de acțiune accesorii, prin care s-a cerut să se constate preluarea abuzivă a imobilului de către stat, caducitatea testamentului întocmit de Uidumac Malvina, desființarea încheierilor judecătorului delegat de carte funciară și dezbaterea succesiunii foștilor proprietari ai imobilului, s-au respins ca inadmisibile.

Instanța s-a considerat competentă să judece cererea de constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, pe care le-a analizat prin prisma dispozițiilor art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 (care sancționează cu nulitatea absolută actele de înstrăinare încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative în vigoare la data încheierii actului juridic) și a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 112/1995, care exceptează de la vânzare locuințele declarate monumente istorice din domeniul patrimoniului național. În fapt, instanța a reținut că la data încheierii contractelor de vânzare - cumpărare imobilul aparținea patrimoniului național, fiind evidențiat la capitolul B - monumente și ansambluri de arhitectură poziția 36 B din Anexa monumentelor istorice 1992 aprobată de C.N.M.I.

din cadrul M.C.C., listă în vigoare și în prezent, astfel că, actele sunt încheiate cu încălcarea unei dispoziții prohibitive, sunt nule. Abrogarea ulterioară a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, prin Legea nr. 422/2001, s-a reținut a fi irelevantă, ca urmare a aplicării principiului neretroactivității legii. În privința contractului încheiat de pârâții J.O. și J.M., s-a reținut că nulitatea absolută operează și în baza art. 9 din Legea nr. 112/1995 coroborat cu art. 6 și 12 din H.G. nr. 20/1996.

Ca urmare a constatării nulității contractelor, restabilirii situației anteriore și în baza art. 35 și 36 din Decretul Lege nr. 115/1938, instanța a motivat că se impune rectificarea cărții funciare colective nr. 970 Timișoara, respectiv radierea dreptului de proprietate înscris de pârâți și reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român, precum și radierea drepturilor de proprietate înscrise în cărțile funciare individuale asupra apartamentelor cumpărate, și reînscrierea dreptului Statului, urmând a se sista aceste cărți funciare. Instanța a argumentat că respingerea ca inadmisibilă a cererii în revendicare și a capetelor acțiunii accesorii revendicării, ar impune respingerea ca inadmisibile și a cererilor reconvenționale și a cererilor de intervenție accesorii formulate în cauză, urmând a fi rezolvate în cadrul procesual stabilit în condițiile Legea nr. 10/2001.

S-a respins, ca inadmisibilă și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul M.D.G. - prin raportarea la cererea principală a reclamantei, cât și la obiectul intervenției întemeiată pe Legea nr. 10/2001. Cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții D.S. și T.P., s-a respins ca lipsită de interes, câtă vreme acțiunea reclamantei nu lezează dreptul de proprietate al intervenților, nefiind revendicat și apartamentul nr. 8 din imobil. Împotriva sentinței Tribunalului Timiș, au declarat apel reclamanții, pârâtul Consiliul Local Timișoara, intervenienții Biroul Notarial T.E., Biroul Notarial, S.D.N.N., pârâții J.O.M. și J.M., intervenienți N.L.A.V., N.C., pârâți C.A., M.I.D.

și M.M.P., B.I. - ulterior decedat - apelul fiind însușit și motivat de moștenitor B.H.C., pârâții P.F., R.O.V. și R.M., și S.I. și S.I., intervenient M.D.G., pârâții D.G.F.P Timiș, Statul Român prin M.F.P., B.V.L., iar pârâta L.Z. a formulat cerere de aderare la apel. Prin Încheierea nr. 2196 din 21 martie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea procesului ce formează obiectul Dosarului nr. 8498/C/2004 al C.A. Timișoara, de la această instanță, la Curtea de Apel Craiova. Prin Decizia civila nr. 3009 din 28 noiembrie 2005, pronunțată în Dosar nr. 1954/2005, Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de reclamanții V.M.C., R.M.M.C., E.M.C., prin mandatar L.G.I., împotriva sentinței civile nr. 683 din 03 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. 5503/C/2002.

A respins apelul declarat de intervenientul în interes propriu M.D.G. împotriva aceleiași sentințe. A admis apelurile declarate de pârâți și ceilalți intervenienți. A admis cererea de aderare la apel formulată de pârâta L.Z. A schimbat sentința, în sensul că a respins în totalitate acțiunea, a admis cererea reconvențională formulate de pârâții J.M.O. și J.M., cererea reconvențională formulată de pârâții C.A., M.M.P., M.I.D., B.I., P.F., R.O.V., R.M., B.V.M. și S.I. și cererile de intervenție accesorie formulate de Biroul Notarial S.D., de Biroul Notarial T.E., de intervenienții N.L.A. și N.C. A anulat certificatele de calitate de moștenitor din 2001 eliberate de B.N.P., C.R. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții V.M.C., R.M.M.C., E.M.C., invocând mai multe motive de nelegalitate.

Prin Decizia civilă nr. 3334 din 13 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca neîntemeiată, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș, ca primă instanță, a Curții de Apel Craiova, ca instanță de apel, și a Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, invocată de intimatul-pârât L.D. A admis recursul declarat de reclamanții V.M.C., R.M.M.C. și E.M.C. împotriva Deciziei civile nr. 3009 din 28 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a casat în parte decizia recurată și a trimis cauza la aceeași curte de apel pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamanți, pârâți și intervenienții accesorii, precum și a cererii de aderare la apel.

A menținut dispoziția din decizie referitoare la respingerea apelului intervenientului în interes propriu M.D.G. Pentru a pronunța aceasta decizie, instanța de recurs a reținut în esență, următoarele. Recurenții au contestat și soluția dată de instanța de apel excepției lipsei calității procesuale active, susținând că în mod nelegal analiza acestei excepții s-a făcut în raport de dispozițiile dreptului comun, iar nu de cele ale Legii nr. 10/2001 (art. 4 alin. (3)), greșeala generată de calificarea eronată dată de instanță cererii în revendicare ca fiind o acțiune de drept comun și de ignorarea cererii în nulitatea actelor de înstrăinare, întemeiată pe art. 46 din Legea nr. 10/2001, astfel că cel puțin în privința acestei cereri, analiza calității procesuale active trebuia făcută în cadrul impus de Legea nr. 10/2001.

Criticile vizând greșita calificare dată de instanța de apel cererii în revendicare deduse judecății sunt neîntemeiate. Contrar susținerilor recurenților, în mod corect instanța de apel a reținut că cererea în revendicare din litigiul pendinte este o acțiune de drept comun. Această calificare juridică se impune față de scopul urmărit de reclamantă prin demersul judiciar inițiat, dedus din obiectul și motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată. Pe cale de consecință, calitatea procesuală activă într-o astfel de acțiune, și anume calitatea reclamantei de moștenitoare a foștilor proprietari ai imobilului revendicat, trebuie justificată în baza dreptului comun, și anume a dispozițiilor C. civ.

referitoare la succesiune, iar nu a dispozițiilor legii speciale de reparație, și anume art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pe care le invocă recurenții. Criticile vizând greșita analizare a excepției lipsei calității procesuale active prin raportare la prevederile dreptului comun, în ceea ce privește cererea în revendicare, sunt așadar neîntemeiate. Certificatele de calitate de moștenitor din 2001, pe care le invocă recurenții în justificarea calității autoarei lor, reclamanta I.M.C., de moștenitoare a defuncților proprietari ai imobilului revendicat, R.A., R.H. și B.I., au fost emise, după cum chiar recurenții susțin, în aplicarea art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care stabilește condițiile repunerii în termenul de acceptare a succesiunii, pentru bunurile ce fac obiectul acestei legi, a succesibilor care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea.

Prin urmare, aceste certificate de calitate de moștenitor nu pot fi valorificate într-o acțiune în revendicare de drept comun, în justificarea calității procesuale active, ele prezentând relevanță numai în acțiunile supuse dispozițiilor Legii nr. 10/2001 (contestația prevăzută de art. 26 alin. (3), acțiunea în nulitatea actelor de înstrăinare prevăzută de art. 45). Potrivit dreptului comun, respectiv dispozițiilor art. 692 coroborat cu art. 689 și art. 700 C. civ., reclamanta ar fi trebuit să dovedească, în șirul moștenirilor succesive, de la foștii proprietari până la ea, acceptarea succesiunii de către fiecare succesibil față de autorul său, în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii (data morții lui de citjus).

Cât timp asemenea dovezi nu au fost făcute în speță, conform situației de fapt stabilite de instanța de apel, ce nu poate fi reevaluată în recurs față de actuala structură a art. 304 C. proc. civ., reclamanta nu se legitimează procesual activ pe cererea în revendicare de drept comun dedusă judecății. Susținerile recurenților în sensul că, în condițiile calificării cererii în revendicare ca fiind o acțiune de drept comun, curtea de apel trebuia să se pronunțe mai întâi asupra excepției inadmisibilității acestei acțiuni formulate după intrarea în vigoare a legii speciale de reparație, iar nu asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, sunt corecte, numai că în raport de efectul la care tinde oricare din cele două excepții, și anume respingerea acțiunii, nu mai are nicio relevanță, în speță, că instanța de apel a inversat ordinea de soluționare a excepțiilor procesuale în discuție.

Față de realizarea efectului menționat, urmare a dezlegării corecte de către curtea de apel a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei pe cererea în revendicare de drept comun, susținerile recurenților privind inadmisibilitatea acestei cereri, respectiv necompetența generală a instanței sunt lipsite de relevanță, neimpunându-se astfel a fi analizate. In ceea ce privește cererea în nulitatea actelor de înstrăinare a unor apartamente din imobilul litigios, întrucât această cerere este guvernată de dispozițiile legii speciale de reparație (art. 45, fost art. 46 din Legea nr. 10/2001), problema calității procesuale active nu poate fi altfel rezolvată decât în cadrul impus de Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, în mod nelegal curtea de apel a extins aplicarea dreptului comun în analiza calității procesuale active pe cererea în nulitatea actelor de înstrăinare, criticile recurenților în acest sens fiind întemeiate. Astfel cum se susține prin motivele de recurs, în dezlegarea problemei calității procesuale active pe cererea în nulitate sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, conform cărora, „Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi.

Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi." În aplicarea acestor dispoziții legale s-au emis, de către B.N.P., C.R., certificatele de calitate de moștenitor din 16 noiembrie 2001. Prin mențiunile primului certificat, se atestă că de pe urma defunctului R.A., decedat, a rămas ca moștenitoare legală soția supraviețuitoare R.H., de pe urma lui R.H., decedată, a rămas ca moștenitor legal B.G., nepot de soră predecedată, de pe urma lui B.G., decedat, a rămas ca moștenitoare legală soția supraviețuitoare B.D., iar de pe urma lui B.D., decedată, a rămas ca moștenitoare legală, în calitate de soră, și testamentară, în calitate de legatar universal, I.M.C.

- reclamanta din prezenta cauză și autoarea recurenților. Prin mențiunile celui de-al doilea certificat, se atestă că de pe urma defunctei B.I., decedată, a rămas ca moștenitor legal fiul acesteia, B.G., de pe urma lui B.G., decedat la data de 06 iulie 1989, a rămas ca moștenitoare legală soția supraviețuitoare B.D., iar de pe urma lui B.D., decedată la data de 20 decembrie 2000, a rămas ca moștenitoare legală, în calitate de soră, și testamentară, în calitate de legatar universal, I.M.C. - reclamanta din prezenta cauză și autoarea recurenților. Legalitatea emiterii acestor două certificate de calitate de moștenitor, din perspectiva dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a fost tranșată jurisdicțional în procesul penal în raport de care s-a dispus suspendarea acestui recurs în baza art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. Instanțele penale au tranșat chestiunea legalității emiterii certificatelor de calitate de moștenitor din 16 noiembrie 2001 din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și, implicit, a calității de moștenitoare, prin retransmitere, a reclamantei din prezenta cauză, I.M.C., de pe urma defuncților proprietari ai imobilului litigios. În consecință, chestiunile menționate nu mai pot fi rediscutate de instanța civilă, sub acest aspect sentința penală nr. 18 din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, definitivă prin Decizia nr. 2350 din 04 iulie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, opunându-se în prezenta cauză cu autoritate de lucru judecat, raportat la dispozițiile art. 22 alin. (1) C. proc.

pen. Potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Fundamentul acestei autorități se explică prin faptul că ceea ce s-a verificat jurisdicțional nu mai poate fi reluat și astfel, efectul pozitiv se impune; de asemenea, se explică prin rațiuni de ordine publică, opunându-se unei repuneri în discuție, cu ocazia dezbaterii raporturilor juridice între persoane particulare, hotărârile date în cadrul unei preocupări de interes general. Prin urmare, autoritatea lucrului judecat în penal asupra civilului nu reprezintă decât aplicarea efectului pozitiv al hotărârii penale cu privire la chestiunile litigioase tranșate: existența faptei, persoana care a săvârșit fapta și vinovăția acesteia.

Cu alte cuvinte, operează și în această situație imutabilitatea verificării și tranșării jurisdicționale asupra numitorului comun dintre cele două tipuri de litigii. Problema autorității lucrului judecat în penal asupra civilului se poate pune nu doar în caz de condamnare a inculpatului, ci și în caz de achitate pentru unul din motivele arătate la art. 10 lit. a)-e) C. proc. pen.

Astfel, hotărârea penală definitivă de achitare va produce autoritate de lucru judecat atunci când este vorba de anume elemente constitutive ale soluției de achitare, ceea ce este și cazul în speță, unde hotărârea penală definitivă de achitare a notarului ce a emis certificatele de calitate de moștenitor din 16 noiembrie 2001, pronunțată pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de fals intelectual în legătură cu emiterea acestor certificate, se opune cu putere de lucru judecat pe aspectul chestiunilor tranșate în fundamentarea acestei soluții, legat de existența faptei, cu consecința că instanța civilă nu mai poate rediscuta aceste chestiuni.

Este vorba despre legalitatea emiterii certificatelor de calitate de moștenitor din 16 noiembrie 2001 din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001, respectiv legala stabilire prin aceste certificate, raportat la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 692 C. civ., a calității de moștenitoare, prin retransmitere, a notificatoarei I.M.C., de pe urma defuncților proprietari ai imobilului litigios. In concluzie, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat din penal - cele statuate de o instanță nu mai pot fi contrazise de o instanță ulterioară, chiar dacă aparține unei jurisdicții diferite - se repercutează în procesul civil, impunând recunoașterea, în cauza pendinte, a faptului că certificatele de calitate de moștenitor din 2001 au fost emise cu respectarea dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 692 C. civ.

și că astfel, ele fac dovada calității de moștenitoare, prin retransmitere, a reclamantei I.M.C. față de defuncții proprietari ai imobilului litigios. Efectul pozitiv al lucrului judecat din penal împiedică, așadar, a se constata, în cauza civilă de față, nulitatea certificatelor de calitate de moștenitor din 2001. Ca o consecință a valabilității acestor certificate, întrucât ele atestă, din perspectiva Legii nr. 10/2001, calitatea de moștenitoare, prin retransmitere, a reclamantei I.M.C. de pe urma, foștilor proprietari ai imobilului litigios, concluzia ce se impune este că reclamanta are calitate procesuală activă pe cererea în nulitatea actelor de înstrăinare privind imobilul litigios, guvernată de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, raportat la efectul pozitiv al lucrului judecat din penal, apare ca nelegală soluția curții de apel privind anularea certificatelor de calitate de moștenitor din 2001 și admiterea excepției lipsei calității procesuale active pe cererea în nulitatea actelor de înstrăinare privind imobilul litigios, fiind astfel întrunite cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia recursul a fost admis, în limitele și pentru considerentele anterior expuse. Întrucât față de această soluție, curtea de apel nu a mai examinat motivele invocate prin apelul reclamanților și celelalte motive invocate prin apelurile principale ale pârâților și intervenienților în interesul pârâților, respectiv prin apelul incident al pârâtei L.Z., Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a admis recursul, a casat în parte decizia recurată și a trimis cauza la aceeași instanță, pentru rejudecarea apelurilor acestor părți, în limita criticilor neanalizate și care exced problemelor de drept dezlegate de instanța de recurs; relativ la criticile din apelul reclamanților vizând soluția primei instanțe de respingere, ca inadmisibile, a capetelor de cerere în revendicare și în constatarea preluării fără titlu valabil a imobilului revendicat, Înalta Curte a apreciat ca se impune ca instanța de trimitere sa lămurească, cu prioritate, dacă aceste critici mai au obiect, față de confirmarea de către instanța de recurs a soluției din decizia recurată, privind admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei pe cererea în revendicare de drept comun dedusă judecății.

S-au dat îndrumări ca, în rejudecare, curtea de apel să aibă în vedere și criticile din recurs care, în raport de soluția casării cu trimitere, nu vor mai fi examinate, și anume criticile vizând lipsa capacității procesuale de exercițiu a intervenienților accesorii B.N.P., S.N. și B.N.P., T.E., caracterul neavenit al apelurilor acestor intervenienți, lipsa calității procesuale active a intervenienților accesorii N., precum și restul excepțiilor invocate prin întâmpinările depuse în această fază procesuală, și anume, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC A.D.P. SA și M.F.P., excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a intervenienților accesorii B.N.P., S.N. și B.N.P., T.E.

(parte din aceste critici și excepții suprapunându-se cu motivele de apel neanalizate în ciclul procesual anterior). În ce privește dispoziția din decizia recurată, referitoare la respingerea apelului intervenientului în interes propriu M.D.G., întrucât aceasta nu a fost atacată pe calea recursului, a fost menținută. Pe parcursul derulării procesului, în căile de atac, dat fiind decesul unora din părți, au fost introduși în cauză moștenitorii acestora. În rejudecare, părțile au depus în scris și au susținut oral mai multe, precizări, argumente, apărări și concluzii cu privire la motivele de apel, invocând, de asemenea, și excepții care nu au făcut obiectul apelurilor.

Față de precizările apelanților reclamanți, privind schimbarea proprietarilor apartamentelor, precum și a apartamentului 5, de la pârâții J., la intervenienții N., și transmiterea calității procesuale, curtea de apel, constatând că nu este învestită cu cerere de constatare a nulității actelor de înstrăinare a apartamentelor, a apreciat că nu este util, pentru soluționarea cauzei, a se face modificări sub acest aspect; referitor la apartamentul, curtea de apel, constatând că subdobânditorii acestui apartament, N.L.A.V. și soțul său N.C., sunt deja părți în prezenta cauză, în calitate de apelanți intervenienți în interesul pârâților J.M. și S. (fostă J.) O.M.

- titularii contractului de vânzare-cumpărare privind apartamentul nr. 5 - poziția procesuală și apărările față de acțiunea reclamanților, fiind aceleași, cu ale pârâților, pentru care au intervenit în proces, încă de la fond - exercitând toate drepturile procedurale, între care, și căile de atac, în această calitate de intervenienți - a apreciat că, în raport și de prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., se justifică menținerea în cauză, în calitate de apelanți, atât a intervenienților, cât și a pârâților care au determinat intervenția în proces, J.M. și S. (fostă J.) O.M., mai ales că aceștia nu au solicitat să fie scoși din cauză, iar, pe de altă parte, dispunând astfel, nu se aduce nici o vătămare intereselor reclamanților.

Prin încheierile din 21 ianuarie 2014 și 18 februarie 2014, având în vedere lipsa vol. I al Dosarului nr. 5503/C/2002 al Tribunalului Timiș și adresa din 20 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - în care se menționează că, în urma verificărilor efectuate, nu s-a identificat Dosarul nr. 5503/C/2002 (vol. I) al Tribunalului Timiș - în conformitate cu dispozițiile art. 583 C. proc.

civ., Curtea a dispus refacerea vol. I al Dosarului nr. 5503/C/2002 al Tribunalului Timiș și toate măsurile legale ce se impun în acest sens, respectiv: a pus în vedere părților prezente să depună la dosarul cauzei cererile și înscrisurile de care s-au folosit în această cauză, începând cu data introducerii acțiunii, anul 2002 și până la data de 08 aprilie 2004; a dispus citarea părților lipsă, cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei cererile și înscrisurile de care s-au folosit în această cauză, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv anul 2002 și până la data de 08 aprilie 2004, în vederea refacerii vol. I al Dosarului nr. 5503/C/2002 al Tribunalului Timiș; a dispus emiterea unei adrese către Tribunalul Timiș, în sensul de a trimite, din registrele instanței, toate datele privitoare la înscrisurile ce se refac, de la data introducerii acțiunii - anul 2002 și până la 08 aprilie 2004. Instanța a trecut la soluționarea cauzei după ce, la termenul de judecată din 4 martie 2014, a constatat că, prin cererile și înscrisurile depuse, este îndeplinită procedura prev. de art. 583 C. proc.

civ., fiind refăcute înscrisurile dispărute, adică vol. I al Dosarului nr. 5503/C/2002 al Tribunalului Timiș. Prin Decizia civilă nr. 725 din data de 12 martie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, s-au respins excepțiile invocate de pârâții Consiliul local Timișoara-Primăria municipiului Timișoara, J.M. și S. (fostă J.) O.M., și intervenient Biroul Notarial S.N., privind autoritatea de lucru judecat, lipsa calității procesuale active și lipsa de interes a reclamanților V.M.C., R.M.M.C., E.M.C. S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A.D.P. SA., invocată de această pârâtă. S-a respins excepțiile invocate de reclamanții V.M.C., R.M.M.C., E.M.C., privind lipsa capacității procesuale de exercițiu și lipsa calității procesuale active a intervenienților B.N.P.

S.N. și B.N.P. T.E. S-a admis excepția invocată de reclamanții V.M.C., R.M.M.C., E.M.C., privind lipsa de interes a intervenienților B.N.P. S.N. și B.N.P. T.E. S-a admis apelul declarat de pârâta D.G.F.P. Timiș, în nume propriu și al M.F.P. București, ca reprezentant al Statului Român, împotriva sentinței civile nr. 683 din 03 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5503/C/2002. A fost schimbată în parte sentința civilă nr. 683 din 03 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5503/C/2002, în sensul că: a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și a respins acțiunea față de M.F.P. și D.G.F.P. Timiș; a respins cererile de intervenție formulate de intervenienții B.N.P., S.N.

și B.N.P., T.E., ca lipsite de interes. A menținut restul dispozițiilor sentinței. S-au respins celelalte apeluri declarate de reclamanți și pârâți împotriva aceleiași sentințe, precum și cererea de aderare la apel formulată de L.Z. și continuată de moștenitorii A. (fostă L.) G., L.C. și L.D.P., în contradictoriu cu intimații pârâți SC O.J.C.V.L.T. SA, Direcția de Patrimoniu din cadrul Primăriei Timișoara (care a preluat activitățile de administrare a fondului locativ de la SC A.D.P. SA), C.I.I., N.P., N.Ș., P.M., D.P., G.S. (fostă D., fostă S.), M.O.Ș., M.M., T.E., L.L. în nume propriu și în calitate de moștenitoare a defunctei M.D., M.M. în nume propriu și în calitate de moștenitor al defunctei M.D., M.L.

în calitate de moștenitor al defunctei M.D., L.D., A. (fostă L.) G., L.C. și L.D.P. (fostă L.) - moștenitori ai defuncților Z.L. și P.L. și intimații intervenienți în nume propriu D.S.D. și T.P., și intervenientul M.D.G. S-au respins cererile apelanților reclamanți, privind cheltuielile de judecată. În motivarea deciziei s-au reținut următoarele. În ceea ce privește excepțiile invocate de apelanții pârâți Consiliul local Timișoara-Primăria municipiului Timișoara, J.M. și S. (fostă J.) O.M., și intervenient Biroul Notarial S.N., privind autoritatea de lucru judecat, lipsa calității procesuale active și lipsa de interes a reclamanților, motivate pe apariția Legii nr. 165/2013, cu trimitere la sentința penală nr. 18 din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2350 din 04 iulie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acestea nu operează în prezenta cauză.

Aceasta, deoarece, Legea nr. 165 din 16mai 2013 reglementează măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, iar art. 4 - care prevede că dispozițiile acestei legi se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor - se referă expres la cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, ceea ce nu este cazul în speță; în actualul cadru procesual, ce vizează numai nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor situate în imobilul - ce face obiectul cererii de restituire, într-un alt dosar - dispozițiile Legii nr. 165 din 16 mai 2013, nu sunt aplicabile. Pe de altă parte, autoritatea lucrului judecat în penal asupra civilului, reprezintă aplicarea efectului pozitiv al hotărârii penale cu privire la chestiunile litigioase tranșate: existența faptei, persoana care a săvârșit fapta și vinovăția acesteia.

În cazul certificatelor de calitate de moștenitor, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, prin decizia de casare, autoritatea lucrului judecat în penal asupra civilului, întrucât legalitatea emiterii celor două certificate a fost tranșată jurisdicțional în procesul penal, proces penal în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată tocmai în legătură cu emiterea celor două certificate de calitate de moștenitor din 16 noiembrie 2001, iar, prin sentința penală nr. 18 din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2350 din 04 iulie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a reținut că certificatele de calitate de moștenitor din 16 noiembrie 2001, prin care s-a stabilit calitatea de moștenitor, prin retransmitere, a numitei I.M.C., s-au eliberat cu respectarea competenței teritoriale și materiale, precum și în conformitate cu legea civilă (Legea nr. 10/2001, Legea nr. 36/1995).

Prin urmare, în acest caz, a fost învestit parchetul și instanța penală, cu o anume chestiune litigioasă, iar aceasta a fost tranșată în mod irevocabil, ceea ce a dus la aplicarea autorității lucrului judecat în penal asupra civilului. Or, în ceea ce privește cesiunea drepturilor litigioase ale reclamanților în favoarea mandatarului L.I. - care ar avea drept consecință, așa cum prevede Legea nr. 165/2013, că actualul proprietar nu mai poate intra în posesia imobilului în natură - nu a existat o învestire și, respectiv, o tranșare definitivă și irevocabilă, prin hotărârea penală invocată, a acestei chestiuni.

Chiar dacă în considerentele hotărârii penale, se fac unele aprecieri sub acest aspect, acestea nu au caracterul unei rezolvări definitive și irevocabile a problemei cesiunii drepturilor litigioase, întrucât instanța penală nu a fost investită și nu s-a pronunțat expres și neechivoc sub acest aspect; dimpotrivă, în cuprinsul sentinței și deciziei penale se face trimitere și la analiza instanțelor civile învestite cu cererea de restituire a imobilului, a aspectului menționat. Ca atare, în ceea ce privește cesiunea drepturilor litigioase, în cauză nu operează autoritatea lucrului judecat în penal asupra civilului, așa încât, față de această apreciere, Curtea nu va reține că a avut loc o cesiune a drepturilor litigioase, care, în raport de Legea nr. 165/2013, nu ar mai justifica interesul și calitatea procesuală activă a reclamanților, în prezentul litigiu.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A.D.P. SA, aceasta este nefondată, întrucât, chiar dacă, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 147 din 01 iunie 1999, s-a hotărât ca, începând cu 01 mai 1999, să înceteze activitățile de administrare a fondului locativ și vânzările de locuințe, care au fost preluate de către Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Timișoara - introdusă în cauză, ca și continuatoare în acest domeniu a SC A.D.P. SA - această preluare a avut loc ulterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, apartamentele fiind vândute de RA U. SA, antecesoare a SC A.D.P. SA. Ca atare, în mod corect prima instanță a admis acțiunea în contradictoriu și cu SC A.D.P.

SA Timișoara, în calitate de succesoare în drepturi a RA U. SA. De altfel, sentința pronunțată în acest mod de prima instanță, nici nu a fost atacată cu apel de către pârâta SC A.D.P. SA Timișoara, aceasta formulând apărări numai pe calea excepției. Referitor la excepțiile invocate de apelanții reclamanți, privind lipsa capacității procesuale de exercițiu și lipsa calității procesuale active a intervenienților B.N.P., S.N. și B.N.P., T.E., acestea sunt, de asemenea, nefondate. Birourile notariale sunt societăți civile, în sensul art. 1493 și urm. C. civ., au patrimoniu propriu, fiind titulare atât de obligații, cât și de drepturi, ceea ce le conferă dreptul de a acționa în justiție pentru valorificarea acestor drepturi, având, deci, capacitate procesuală de exercițiu în sensul prevăzut de art. 41 alin. (1) C. proc.

civ., putând să fie parte în judecată, în orice calitate, și nu numai ca pârâte, cum susțin apelanții reclamanți; trimiterea la alin. (2) al art. 41, nu are justificare în cazul birourilor notariale, întrucât acest text are în vedere numai eliminarea posibilității tragerii la răspundere a asociațiilor sau societăților fără personalitate juridică, dacă acestea nu au organe proprii de conducere, ceea ce nu este cazul în speță. Pe de altă parte, B.N.P., S.N. și B.N.P., T.E., au intervenit în proces încă de la fond, în interesul Consiliului Local, neinvocând un drept propriu, cererea de intervenție având, deci, caracter accesoriu; ca atare, calitatea procesuală a acestor intervenienți este justificată de calitatea procesuală a părții în favoarea căreia au intervenit în proces, și pe care o susțin, respectiv, Consiliului Local, municipiul Timișoara.

A fost apreciată întemeiată, în ceea ce privește pe intervenienții B.N.P., S.N. și B.N.P., T.E., excepția lipsei de interes, dat fiind actualul cadru procesual, în care nu mai intră în discuție revendicarea imobilului, ci numai nulitatea contractelor de vânzare cumpărare, care nu vizează, însă, spațiile din imobil pe care le ocupă intervenienții, întrucât acestea nu au făcut obiectul înstrăinării de către stat. Prin urmare, capătul de cerere în restituirea imobilului, nemaifăcând obiectul litigiului și neexistând contracte de vânzare cumpărare cu privire la spațiile pe care le ocupă, care să facă obiectul cererii de nulitate, intervenienții nu mai justifică interes în cererea de intervenție, așa încât, sub acest aspect, excepția invocată de apelanții reclamanți este întemeiată, ceea ce impune schimbarea sentinței, în sensul respingerii cererilor de intervenție formulate de intervenienții B.N.P.

S.N. și B.N.P. T.E., ca lipsite de interes, astfel că și apelul declarat de acești intervenienți, se apreciază de Curte, ca neavenit. În ceea ce privește apelul declarat de pârâta D.G.F.P. Timiș, în nume propriu și al M.F.P. București, ca reprezentant al Statului Român,- conform împuternicirii M.F.P., fila 12 dosar C.A. Timișoara - acesta este fondat, întrucât, pe de o parte, Statul Român nu a fost parte a raportului juridic, respectiv, în contractele de vânzare cumpărare ce fac obiectul cererii în constatarea nulității, având, deci, calitatea de terț, ceea ce nu-i conferă calitate procesuală de pârât, potențial răspunzător în nume propriu pentru încheierea respectivelor contracte, neavând, deci, calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Pe de altă parte, chiar dacă ar intra în discuție calitatea procesuală pasivă a statului - privind prezentul litigiu ca și litigiu referitor la dreptul de administrare - potrivit Legii nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind bunurile proprietate publică, art. 12 alin. (5): În litigiile privitoare la dreptul de administrare, statul este reprezentat de M.F.P., iar unitățile administrativ-teritoriale de către consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz, președintelui consiliului județean ori primarului. Acesta poate desemna un alt funcționar de stat sau un avocat care să îl reprezinte în fața instanței; ca atare, într-o astfel de ipoteză, în speță, are calitate procesuală Consiliul Local Timișoara, și nu Statul Român.

Prin urmare, critica formulată de D.G.F.P. Timiș în nume propriu și al M.F.P. București, ca reprezentant al Statului Român, fiind întemeiată, și constatând că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea față de M.F.P. și D.G.F.P. Timiș, deși a fost invocată această excepție pe parcursul judecății în fond a cauzei, se impune a fi schimbată sentința și sub acest aspect, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și respingerii acțiunii față de M.F.P. și D.G.F.P. Timiș. Referitor la apelul declarat de reclamanții V.M.C., R.M.M.C., L.G.I., acesta urmează să fie respins, pentru următoarele considerente. Cu referire la lipsa calității procesuale a intervenienților N.L.

și N.C., critica este nefondată, întrucât, ca și intervenientele B.N.P. S.N. și B.N.P. T.E., aceștia au intervenit în proces încă de la fond, dar în interesul pârâților J.M. și S. (fostă J.) O.M., cererea de intervenție având, deci, caracter accesoriu; ca atare, calitatea procesuală a acestor intervenienți este justificată prin calitatea procesuală a părții în favoarea căreia au intervenit în proces, și pe care o susțin, respectiv, pârâții J.; mai mult, spre deosebire de B.N.P. S.N. și B.N.P. T.E., spațiul pe care îl ocupă intervenienții N.L.

și N.C., respectiv, apartamentul - închiriat de la pârâții J. - face obiectul contractului de vânzare cumpărare a cărui nulitate se solicită a se constata, sub acest aspect fiind justificat și interesul intervenienților în păstrarea calității de proprietari ai apartamentului în discuție, a pârâților J., care le-au recunoscut și un drept de preemțiune la cumpărarea apartamentului; în cazul pierderii dreptului de proprietate asupra apartamentului, de către pârâții J., raporturile dintre pârâți, în calitate de proprietari ai apartamentului, și intervenienții N., nu-și mai produc efectele, așa încât, se justifică interesul, ca și, calitatea procesuală a acestora, în prezenta cauză. Critica referitoare la nepronunțarea expresă a instanței, cu privire la părțile comune indivize, deși nu a mai fost susținută, totuși, nu s-a renunțat expres la aceasta, așa încât, se supune examinării instanței.

Această critică nu va fi primită, dat fiind capătul de cerere formulat de reclamanți, de constatare a nulității contractelor de vânzare cumpărare, precum și limitele actualului cadru procesual, care vizează numai acest capăt de cerere; reclamanții, solicitând expres constatarea nulității contractelor, este evident că intră în discuție suprafețele înscrise în contracte, nu și cele care exced acestora; instanța se pronunță, implicit, cu privire la toate elementele contractelor, între care și suprafețele ce fac obiectul acestora, care, în măsura constatării nulității contractelor, se consideră că nu au fost înstrăinate. Alte suprafețe din imobil, care exced celor înscrise în contracte, în măsura în care se susține că au aparținut autorilor reclamanților, pot face obiectul altei judecăți, eventual, de restituire, ca și în cazul celor înscrise în contracte.

Criticile ce vizează nevalabilitatea titlului Statului asupra imobilului, ca și admisibilitatea cererii în revendicare, nu mai pot fi supuse examinării în acest cadru procesual, întrucât privesc însăși lămurirea titularului legal al dreptului de proprietate și, respectiv, al drepturilor acestuia cu privire la imobil, ce face obiectul altei judecăți, în materia Legii nr. 10/2001, cum, de altfel, rezultă și din considerentele deciziei de casare, sub acest aspect apelul reclamanților fiind rămas fără obiect.

În ceea ce privește apelurile celorlalți pârâți și al intervenienților, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei I.M.C., și, respectiv, a moștenitorilor reclamanți, motivată pe lipsa calității de moștenitoare, de pe urma foștilor proprietari ai imobilului litigios, sub acest aspect sunt rămase fără obiect, dată fiind rezolvarea acestei excepții de către Înalta Curte, prin decizia de casare, în sensul că reclamanta este moștenitoare și are calitate procesuală activă pe cererea în nulitatea actelor de înstrăinare privind imobilul litigios, guvernată de dispozițiile Legii nr. 10/2001. Cu privire la nedepunerea actelor de stare civilă sau depunerea cu întârziere a actelor de stare civilă de către moștenitorii reclamantei și eventualele vicii privind procedura de citare a acestora, criticile nu vor fi primite, prin prisma art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., care prevede : ” Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie”. Cum, eventualele neregularități, care nu ar fi asigurat încunoștințarea sau prezența moștenitorilor reclamanți la judecată, nu au prejudiciat pe pârâți și intervenienți, criticile formulate sub acest aspect, de către aceștia, nu se justifică.

Referitor la apelurile pârâților și ale intervenienților, care au invocat excepția lipsei calității de reprezentat al reclamantei, a numitului L.G.I., soluția pronunțată sub acest aspect de instanța de fond, respectiv, că această excepție este neîntemeiată, și confirmată de instanța de apel în primul ciclu procesual, nu a fost atacată cu recurs de către pârâți și intervenienți; prin decizia de casare, Înalta Curte a trimis cauza spre rejudecare, cu privire la capătul de cerere în nulitatea contractelor de vânzare cumpărare, neexaminând în mod expres această excepție, însă, în același timp, nici nu a dat îndrumări instanței de rejudecare, ca în cazul celorlalte excepții, să se pronunțe și asupra excepției lipsei calității de reprezentat al reclamantei, a numitului L.G.I.

Curtea, în rejudecare, apreciind că pârâții și intervenienții nu justificau interes să atace cu recurs decizia de respingere în totalitate a acțiunii - pronunțată în apel, în primul ciclu procesual - examinând critica adusă sentinței sub acest aspect, reține că aceasta nu este fondată, în raport de dispoz. art. 67 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că, dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliu și nici reședința în țară, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat pentru toate actele procesuale. Cum, în speță, mandatul judiciar a fost dat de o persoană cu domiciliul în străinătate și procura este generală, mandatul este presupus a fi dat și pentru promovarea acțiunii ce face obiectul litigiului.

Prin urmare, apelurile pârâților și intervenienților, sub aspectul criticii referitoare la excepția lipsei calității de reprezentat al reclamantei, a numitului L.G.I., sunt nefondate. În ceea ce privește critica referitoare la soluția dată ce