ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3075/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3075/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

La data de 28 aprilie 2002, reclamanta C.M.I.

a chemat în judecată pârâții Consiliul Local și Primăria Municipiului

Timișoara, SC O.J.C.V.L.T. SA Timișoara, SC A.D.P. SA, M.F.P. și D.G.F.P

Timișoara, F.R., F.M., B.V.L., S.I., C.A., J.O.M., J.M., C.I.I., N.P., N.Ș., M.M.P.,

M.I.D., P.M., D.P., D.S., M.O.Ș., M.M., T.E., B.I., P.F., R.O.V., R.M., L.Z., L.L.,

M.M., M.L., M.D., L.D. și a solicitat (cererea fiind precizată și completată

ulterior) instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să oblige pârâții să-i

lase în deplină proprietate imobilul situat în Timișoara, cu excepția

apartamentului să se constate preluarea fără titlu a imobilului de către stat,

să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare privind

apartamentele din imobil și, în mod subsecvent, nulitatea absolută a

certificatului de moștenitor din 2000 emis la decesul cumpărătoarei U.M. -

având ca moștenitor pe L.D. - din care la masa succesorală s-a trecut

apartamentul cumpărat, caducitatea testamentului întocmit acestuia pentru un

bun care nu a intrat valabil în patrimoniul defunctei, să se constate că

suprafața din imobil corespunde cu suprafața locativă inițială, să se

desființeze încheierile judecătorului delegat de C.F. prin care s-a aprobat

intabularea, în C.F., a drepturilor de proprietate dobândit de pârâții persoane

fizice asupra apartamentelor cumpărate, să sisteze cărțile funciare individuale

și să readucă în C.F. apartamentele dezmembrate din imobil, rectificarea cărții

funciare, prin restabilirea dreptului de proprietate al reclamantei asupra

imobilului, radierea dreptului înscris în favoarea Statului Român, deschiderea

succesiunii defuncților R.A., R.H., Bauer Irina, proprietari ai imobilului și a

defuncților B.G., B.D. și intabularea în cartea funciară a dreptului de

proprietate asupra imobilului dobândit de reclamantă prin moștenire.

Reclamanta a arătat

că imobilul a aparținut în coproprietate, autorilor R.A. în cotă de 1/4, R.H. -

soția acestuia în cotă de 1/4 și B.I.- soră cu R.H.- în cotă de 2/4- conform

contractului din 1 noiembrie 1948 și a fost preluat de stat fără titlu valabil

deoarece în anexa la Decretul nr. 92/1950 figurează doar B.I., nu și ceilalți

coproprietari, și pentru că aceștia erau exceptați de la naționalizare conform art.

11 din Decretul nr. 92/1950, fiind pensionari la data naționalizării.

A susținut că

vânzarea apartamentelor din imobil de către RA U. SA, SC.A.D.P. SA și SC.

O.J.C.V.L.T. SA, către pârâții persoane fizice, s-a făcut cu încălcarea

prevederilor art. 1 din Legea nr. 112/1992, pentru că imobilul a fost preluat

fără just titlu, cu încălcarea art. 10 din aceeași lege, în privința pârâților J.,

învederând și lipsa calității de chiriași, la data intrării în vigoare a Legii

și, deci, încheierea actului cu încălcarea art. 12 lit. b) din H.G. nr. 20/1996-

precum și înstrăinarea unei locuințe proprietate personală în Timișoara, după 1

ianuarie 1991 - deci încălcarea art. 9 din Legea nr. 112/1995.

Ca o consecință a

constatării nulității contractelor de vânzare-cumpărare s-a cerut rectificarea

cărților funciare.

În cauză au formulat

cerere de intervenție accesorie în interesul Consiliului Local al Municipiului

Timișoara, Biroul Notarial, S.D.N.N. Timișoara, Biroul Notarial T.E., precizând

că au calitatea de chiriași, închiriind apartamentele din imobilul revendicat,

prin contracte încheiate cu Consiliul Local și susțin apărările formulate în

cauză de pârât.

Au formulat cerere de

intervenție accesorie în interesul Statului Român, Consiliului Local al

Municipiului Timișoara și al pârâților J.O.M., J.M., intervenienții N.L.A.V.

și N.C., precizând că au cabinet de avocatură în apartamentul din imobilul

cumpărat de pârâții J. și susțin apărările formulate de pârâți în interesul

cărora au intervenit, invocând și un drept propriu - dreptul de preemțiune la cumpărarea

apartamentului din imobil.

Intervenienții D.S.D.

și T.P. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând

respingerea acțiunii în revendicarea imobilului, întrucât sunt proprietarii

apartamentului nr. 8 din imobilul cumpărat în anul 1948 (care a rămas în

stăpânirea lor, nefiind preluat de stat).

Cerere de intervenție

în interes propriu a formulat și intervenientul M.D.G. prin care a solicitat să

se constate că bunul său a deținut în proprietate apartamentul din imobil, în

care a funcționat o tipografie, ce a fost preluată fără titlu valabil, să se

dispună radierea Statului din cartea funciară și să fie obligat să-i lase în

deplină proprietate apartamentul.

Pe parcursul

judecății, a intervenit decesul reclamantei, calitatea procesuală activă fiind

transferată către descendenții acesteia V.M.C., O.C., E.M.C., R.M.M.C., care au

fost introduși în cauză în calitate de reclamanți și reprezentați de L.G.I., pe

bază de mandat judiciar.

Prin sentința civilă nr.

683 din 3 iunie 2004 pronunțată în Dosar nr. 5503/C/2002, Tribunalul Timiș, a

admis în parte acțiunea precizată și completată, a constatat nulitatea absolută

a contractelor de vânzare - cumpărare a apartamentelor din imobil, încheiate de

RA U. SA Timișoara cu pârâții persoane fizice, a dispus restabilirea situației

anterioare în C.F. colectivă Timișoara, prin radierea dreptului de proprietate

al pârâților cumpărători și reînscrierea dreptului de proprietate al Statului

Român.

A dispus radierea

dreptului de proprietate al titularilor pârâți înscriși în cărțile funciare

individuale Timișoara, pentru apartamentul, C.F., pentru apartamentul, C.F.,

pentru apartamentul, C.F., pentru apartamentul, C.F., pentru apartamentul, C.F.,

pentru apartament și înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român

precum și sistarea cestor cărți funciare în sensul readucerii acestora în

cartea funciară colectivă și individual Timișoara.

S-au respins capetele

de cerere prin care reclamanții au solicitat: revendicarea imobilului situat în

Timișoara, constatarea preluării fără titlu valabil a imobilului, a se constata

că suprafața din imobilul care este deținută și ocupată în prezent de către

pârâți, este aceeași cu cea revendicată, desființarea încheierilor

judecătorului delegat de carte funciară efectuate în C.F. colectiv și

individual Timișoara, rectificarea cărții funciare a întregului imobil prin radierea

dreptului de proprietate al Statului Român și reînscrierea dreptului de

proprietate al antecesorilor reclamantei, de a se constata deschise

succesiunile defuncților R.A., R.H., B.I. și că în urma succesiunii succesive,

reclamanta este unica moștenitoare a defuncților, iar în masa succesorală a

acestora se afla imobilul și să se dispună intabularea dreptului dobândit prin moștenire,

în cartea funciară.

S-au respins cererile

reconvenționale formulate de pârâții C.A., M.M.P., M.I.D., B.I., P.F., R.O.V., R.M.,

B.V.L., S.I., de Biroul Notarial S.D.N..N. Timișoara, Biroul Notarial T.E. și

de pârâții J.O.M. și J.M., ca inadmisibile.

S-au respins cererile

de intervenție accesorii introduse de Biroul Notarial, S.D.N.N. Timișoara,

Biroul Notarial T.E. și de intervenienții N.L.V. și N.C., ca inadmisibile.

S-a respins cererea

de intervenție în interes propriu formulată de M.D.G., ca inadmisibilă.

S-a respins, ca

neîntemeiată, cererea de intervenție în interes propriu formulată de D.S.D. și T.P.

Excepția lipsei calității

procesuală active a fost respinsă, în considerentele sentinței reținându-se că

reclamanta și-a dovedit legitimitatea dreptului la acțiune în conformitate cu art.

4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care prevede repunerea în termenul de

acceptare a succesiunii, a moștenitorilor neacceptanți pentru bunurile care fac

obiectul legii.

S-a respins și

excepția prescripției dreptului la acțiune privitoare la rectificarea cărții

funciare, cu motivarea că în speță nu este aplicabil termenul de 3 ani prevăzut

de art. 37 din Decretul lege nr. 115/1938, deoarece textul are în vedere

dobânditorii cu act juridic de bună credință, pe când pârâții sunt dobânditori

de rea-credință, ipoteză în care acțiunea este imprescriptibilă.

Instanța a admis însă

excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare. S-au invocat dispozițiile art.

6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, conform cărora bunurile preluate de stat

fără titlu valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii

acestora dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație și dispozițiile art.

21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001- care prevăd pierderea dreptului de a

solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau în echivalent, dacă nu a

fost respectat termenul de formulare a notificării.

Cu referire la speță,

s-a reținut că reclamanta a depus notificare prin executorul judecătoresc cu nr.

319din 23 august 2001, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, însă nu a fost

soluționată de către comisie, dar conform principiului "electa una via.",

nu poate urma o altă cale în justiție.

Cererea în

restituirea imobilului, ca și a capetelor de acțiune accesorii, prin care s-a

cerut să se constate preluarea abuzivă a imobilului de către stat, caducitatea

testamentului întocmit de Uidumac Malvina, desființarea încheierilor

judecătorului delegat de carte funciară și dezbaterea succesiunii foștilor

proprietari ai imobilului, s-au respins ca inadmisibile.

Instanța s-a

considerat competentă să judece cererea de constatarea nulității contractelor

de vânzare-cumpărare, pe care le-a analizat prin prisma dispozițiilor art. 46 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001 (care sancționează cu nulitatea absolută actele de

înstrăinare încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative în vigoare la data

încheierii actului juridic) și a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 112/1995,

care exceptează de la vânzare locuințele declarate monumente istorice din

domeniul patrimoniului național.

În fapt, instanța a

reținut că la data încheierii contractelor de vânzare - cumpărare imobilul aparținea

patrimoniului național, fiind evidențiat la capitolul B - monumente și ansambluri

de arhitectură poziția 36 B din Anexa monumentelor istorice 1992 aprobată de C.N.M.I.

din cadrul M.C.C., listă în vigoare și în prezent, astfel că, actele sunt încheiate

cu încălcarea unei dispoziții prohibitive, sunt nule.

Abrogarea ulterioară a

dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, prin Legea nr. 422/2001,

s-a reținut a fi irelevantă, ca urmare a aplicării principiului

neretroactivității legii.

În privința

contractului încheiat de pârâții J.O. și J.M., s-a reținut că nulitatea

absolută operează și în baza art. 9 din Legea nr. 112/1995 coroborat cu art. 6

și 12 din H.G. nr. 20/1996.

Ca urmare a

constatării nulității contractelor, restabilirii situației anteriore și în baza

art. 35 și 36 din Decretul Lege nr. 115/1938, instanța a motivat că se impune

rectificarea cărții funciare colective nr. 970 Timișoara, respectiv radierea

dreptului de proprietate înscris de pârâți și reînscrierea dreptului de proprietate

al Statului Român, precum și radierea drepturilor de proprietate înscrise în

cărțile funciare individuale asupra apartamentelor cumpărate, și reînscrierea

dreptului Statului, urmând a se sista aceste cărți funciare.

Instanța a argumentat

că respingerea ca inadmisibilă a cererii în revendicare și a capetelor acțiunii

accesorii revendicării, ar impune respingerea ca inadmisibile și a cererilor

reconvenționale și a cererilor de intervenție accesorii formulate în cauză,

urmând a fi rezolvate în cadrul procesual stabilit în condițiile Legea nr. 10/2001.

S-a respins, ca

inadmisibilă și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul

M.D.G. - prin raportarea la cererea principală a reclamantei, cât și la

obiectul intervenției întemeiată pe Legea nr. 10/2001.

Cererea de

intervenție în interes propriu formulată de intervenienții D.S. și T.P., s-a

respins ca lipsită de interes, câtă vreme acțiunea reclamantei nu lezează

dreptul de proprietate al intervenților, nefiind revendicat și apartamentul nr.

8 din imobil.

Împotriva sentinței

Tribunalului Timiș, au declarat apel reclamanții, pârâtul Consiliul Local

Timișoara, intervenienții Biroul Notarial T.E., Biroul Notarial, S.D.N.N., pârâții

J.O.M. și J.M., intervenienți N.L.A.V., N.C., pârâți C.A., M.I.D. și M.M.P.,

B.I. - ulterior decedat - apelul fiind însușit și motivat de moștenitor B.H.C.,

pârâții P.F., R.O.V. și R.M., și S.I. și S.I., intervenient M.D.G., pârâții

D.G.F.P Timiș, Statul Român prin M.F.P., B.V.L., iar pârâta L.Z. a formulat cerere

de aderare la apel.

Prin Încheierea nr. 2196

din 21 martie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea

procesului ce formează obiectul Dosarului nr. 8498/C/2004 al C.A. Timișoara, de

la această instanță, la Curtea de Apel Craiova.

Prin Decizia civila nr.

3009 din 28 noiembrie 2005, pronunțată în Dosar nr. 1954/2005, Curtea de Apel

Craiova a respins apelul declarat de reclamanții V.M.C., R.M.M.C., E.M.C., prin

mandatar L.G.I., împotriva sentinței civile nr. 683 din 03 iunie 2004, pronunțată

de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. 5503/C/2002. A respins apelul declarat de

intervenientul în interes propriu M.D.G. împotriva aceleiași sentințe. A admis

apelurile declarate de pârâți și ceilalți intervenienți. A admis

cererea de aderare la apel formulată de pârâta L.Z.

A schimbat sentința,

în sensul că a respins în totalitate acțiunea, a admis cererea reconvențională

formulate de pârâții J.M.O. și J.M., cererea reconvențională formulată de

pârâții C.A., M.M.P., M.I.D., B.I., P.F., R.O.V., R.M., B.V.M. și S.I. și

cererile de intervenție accesorie formulate de Biroul Notarial S.D., de Biroul

Notarial T.E., de intervenienții N.L.A. și N.C.

A anulat

certificatele de calitate de moștenitor din 2001 eliberate de B.N.P., C.R.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții V.M.C., R.M.M.C., E.M.C., invocând mai

multe motive de nelegalitate.

Prin Decizia civilă nr.

3334 din 13 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca

neîntemeiată, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș,

ca primă instanță, a Curții de Apel Craiova, ca instanță de

apel, și a Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță

de recurs, invocată de intimatul-pârât L.D.

A admis recursul

declarat de reclamanții V.M.C., R.M.M.C. și E.M.C. împotriva Deciziei civile

nr. 3009 din 28 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, a casat în parte decizia recurată și a trimis cauza la aceeași curte de

apel pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamanți, pârâți și intervenienții

accesorii, precum și a cererii de aderare la apel.

A menținut dispoziția

din decizie referitoare la respingerea apelului intervenientului în interes propriu

M.D.G.

Pentru a pronunța

aceasta decizie, instanța de recurs a reținut în esență, următoarele.

Recurenții

au contestat și soluția dată de instanța de apel excepției lipsei calității

procesuale active, susținând că în mod nelegal analiza acestei excepții s-a

făcut în raport de dispozițiile dreptului comun, iar nu de cele ale Legii nr. 10/2001

(art. 4 alin. (3)), greșeala generată de calificarea eronată dată de instanță

cererii în revendicare ca fiind o acțiune de drept comun și de ignorarea

cererii în nulitatea actelor de înstrăinare, întemeiată pe art. 46 din Legea nr.

10/2001, astfel că cel puțin în privința acestei cereri, analiza calității

procesuale active trebuia făcută în cadrul impus de Legea nr. 10/2001.

Criticile

vizând greșita calificare dată de instanța de apel cererii în revendicare

deduse judecății sunt neîntemeiate.

Contrar

susținerilor recurenților, în mod corect instanța de apel a reținut că cererea

în revendicare din litigiul pendinte este o acțiune de drept comun. Această

calificare juridică se impune față de scopul urmărit de reclamantă prin

demersul judiciar inițiat, dedus din obiectul și motivele de fapt ale cererii

de chemare în judecată.

Pe cale de

consecință, calitatea procesuală activă într-o astfel de acțiune, și anume

calitatea reclamantei de moștenitoare a foștilor proprietari ai imobilului

revendicat, trebuie justificată în baza dreptului comun, și anume a

dispozițiilor C. civ. referitoare la succesiune, iar nu a dispozițiilor legii

speciale de reparație, și anume art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pe care

le invocă recurenții.

Criticile vizând

greșita analizare a excepției lipsei calității procesuale active prin raportare

la prevederile dreptului comun, în ceea ce privește cererea în revendicare,

sunt așadar neîntemeiate.

Certificatele de

calitate de moștenitor din 2001, pe care le invocă recurenții în justificarea

calității autoarei lor, reclamanta I.M.C., de moștenitoare a defuncților

proprietari ai imobilului revendicat, R.A., R.H. și B.I., au fost emise, după

cum chiar recurenții susțin, în aplicarea art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

care stabilește condițiile repunerii în termenul de acceptare a succesiunii,

pentru bunurile ce fac obiectul acestei legi, a succesibilor care, după data de

6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea.

Prin urmare, aceste

certificate de calitate de moștenitor nu pot fi valorificate într-o acțiune în

revendicare de drept comun, în justificarea calității procesuale active, ele

prezentând relevanță numai în acțiunile supuse dispozițiilor Legii nr. 10/2001

(contestația prevăzută de art. 26 alin. (3), acțiunea în nulitatea actelor de

înstrăinare prevăzută de art. 45).

Potrivit dreptului

comun, respectiv dispozițiilor art. 692 coroborat cu art. 689 și art. 700 C.

civ., reclamanta ar fi trebuit să dovedească, în șirul moștenirilor succesive,

de la foștii proprietari până la ea, acceptarea succesiunii de către fiecare

succesibil față de autorul său, în termen de 6 luni de la data deschiderii

succesiunii (data morții lui de citjus). Cât timp asemenea dovezi nu au fost

făcute în speță, conform situației de fapt stabilite de instanța de apel, ce nu

poate fi reevaluată în recurs față de actuala structură a art. 304 C. proc.

civ., reclamanta nu se legitimează procesual activ pe cererea în revendicare de

drept comun dedusă judecății.

Susținerile

recurenților în sensul că, în condițiile calificării cererii în revendicare ca

fiind o acțiune de drept comun, curtea de apel trebuia să se pronunțe mai întâi

asupra excepției inadmisibilității acestei acțiuni formulate după intrarea în

vigoare a legii speciale de reparație, iar nu asupra excepției lipsei calității

procesuale active a reclamantei, sunt corecte, numai că în raport de efectul la

care tinde oricare din cele două excepții, și anume respingerea acțiunii, nu

mai are nicio relevanță, în speță, că instanța de apel a inversat ordinea de

soluționare a excepțiilor procesuale în discuție.

Față de realizarea

efectului menționat, urmare a dezlegării corecte de către curtea de apel a

excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei pe cererea în

revendicare de drept comun, susținerile recurenților privind inadmisibilitatea acestei

cereri, respectiv necompetența generală a instanței sunt lipsite de relevanță,

neimpunându-se astfel a fi analizate.

In ceea ce privește

cererea în nulitatea actelor de înstrăinare a unor apartamente din imobilul

litigios, întrucât această cerere este guvernată de dispozițiile legii speciale

de reparație (art. 45, fost art. 46 din Legea nr. 10/2001), problema calității

procesuale active nu poate fi altfel rezolvată decât în cadrul impus de Legea nr.

10/2001.

Prin urmare, în mod

nelegal curtea de apel a extins aplicarea dreptului comun în analiza calității

procesuale active pe cererea în nulitatea actelor de înstrăinare, criticile

recurenților în acest sens fiind întemeiate.

Astfel cum se susține

prin motivele de recurs, în dezlegarea problemei calității procesuale active pe

cererea în nulitate sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

conform cărora, „Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat

moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru

bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de

acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în

temeiul prezentei legi."

În aplicarea acestor

dispoziții legale s-au emis, de către B.N.P., C.R., certificatele de calitate

de moștenitor din 16 noiembrie 2001. Prin mențiunile primului certificat, se

atestă că de pe urma defunctului R.A., decedat, a rămas ca moștenitoare legală

soția supraviețuitoare R.H., de pe urma lui R.H., decedată, a rămas ca

moștenitor legal B.G., nepot de soră predecedată, de pe urma lui B.G., decedat,

a rămas ca moștenitoare legală soția supraviețuitoare B.D., iar de pe urma lui B.D.,

decedată, a rămas ca moștenitoare legală, în calitate de soră, și testamentară,

în calitate de legatar universal, I.M.C. - reclamanta din prezenta cauză și

autoarea recurenților. Prin mențiunile celui de-al doilea certificat, se atestă

că de pe urma defunctei B.I., decedată, a rămas ca moștenitor legal fiul

acesteia, B.G., de pe urma lui B.G., decedat la data de 06 iulie 1989, a rămas

ca moștenitoare legală soția supraviețuitoare B.D., iar de pe urma lui B.D.,

decedată la data de 20 decembrie 2000, a rămas ca moștenitoare legală, în

calitate de soră, și testamentară, în calitate de legatar universal, I.M.C. -

reclamanta din prezenta cauză și autoarea recurenților.

Legalitatea emiterii

acestor două certificate de calitate de moștenitor, din perspectiva

dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a fost tranșată jurisdicțional

în procesul penal în raport de care s-a dispus suspendarea acestui recurs în

baza art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Instanțele penale au

tranșat chestiunea legalității emiterii certificatelor de calitate de

moștenitor din 16 noiembrie 2001 din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001

și, implicit, a calității de moștenitoare, prin retransmitere, a reclamantei

din prezenta cauză, I.M.C., de pe urma defuncților proprietari ai imobilului

litigios.

În consecință,

chestiunile menționate nu mai pot fi rediscutate de instanța civilă, sub acest

aspect sentința penală nr. 18 din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel Târgu

Mureș, definitivă prin Decizia nr. 2350 din 04 iulie 2012 a Înaltei Curții

de Casație și Justiție, secția penală, opunându-se în prezenta

cauză cu autoritate de lucru judecat, raportat la dispozițiile art. 22 alin.

(1) C. proc. pen.

Potrivit art. 22 alin.

(1) C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de

lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire

la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

Fundamentul acestei

autorități se explică prin faptul că ceea ce s-a verificat jurisdicțional nu

mai poate fi reluat și astfel, efectul pozitiv se impune; de asemenea, se

explică prin rațiuni de ordine publică, opunându-se unei repuneri în discuție,

cu ocazia dezbaterii raporturilor juridice între persoane particulare,

hotărârile date în cadrul unei preocupări de interes general.

Prin urmare,

autoritatea lucrului judecat în penal asupra civilului nu reprezintă decât

aplicarea efectului pozitiv al hotărârii penale cu privire la chestiunile

litigioase tranșate: existența faptei, persoana care a săvârșit fapta și

vinovăția acesteia. Cu alte cuvinte, operează și în această situație

imutabilitatea verificării și tranșării jurisdicționale asupra numitorului

comun dintre cele două tipuri de litigii.

Problema autorității

lucrului judecat în penal asupra civilului se poate pune nu doar în caz de

condamnare a inculpatului, ci și în caz de achitate pentru unul din motivele

arătate la art. 10 lit. a)-e) C. proc. pen.

Astfel, hotărârea

penală definitivă de achitare va produce autoritate de lucru judecat atunci

când este vorba de anume elemente constitutive ale soluției de achitare, ceea

ce este și cazul în speță, unde hotărârea penală definitivă de achitare a

notarului ce a emis certificatele de calitate de moștenitor din 16 noiembrie 2001,

pronunțată pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de

fals intelectual în legătură cu emiterea acestor certificate, se opune cu

putere de lucru judecat pe aspectul chestiunilor tranșate în fundamentarea

acestei soluții, legat de existența faptei, cu consecința că instanța civilă nu

mai poate rediscuta aceste chestiuni. Este vorba despre legalitatea emiterii

certificatelor de calitate de moștenitor din 16 noiembrie 2001 din perspectiva

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, respectiv legala stabilire prin aceste

certificate, raportat la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 692 C.

civ., a calității de moștenitoare, prin retransmitere, a notificatoarei I.M.C.,

de pe urma defuncților proprietari ai imobilului litigios.

In concluzie, efectul

pozitiv al autorității de lucru judecat din penal - cele statuate de o instanță

nu mai pot fi contrazise de o instanță ulterioară, chiar dacă aparține unei

jurisdicții diferite - se repercutează în procesul civil, impunând

recunoașterea, în cauza pendinte, a faptului că certificatele de calitate de

moștenitor din 2001 au fost emise cu respectarea dispozițiilor art. 4 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001 și art. 692 C. civ. și că astfel, ele fac dovada

calității de moștenitoare, prin retransmitere, a reclamantei I.M.C. față de

defuncții proprietari ai imobilului litigios.

Efectul pozitiv al

lucrului judecat din penal împiedică, așadar, a se constata, în cauza civilă de

față, nulitatea certificatelor de calitate de moștenitor din 2001.

Ca o consecință a

valabilității acestor certificate, întrucât ele atestă, din perspectiva Legii nr.

10/2001, calitatea de moștenitoare, prin retransmitere, a reclamantei I.M.C. de

pe urma, foștilor proprietari ai imobilului litigios, concluzia ce se impune

este că reclamanta are calitate procesuală activă pe cererea în nulitatea

actelor de înstrăinare privind imobilul litigios, guvernată de dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, raportat

la efectul pozitiv al lucrului judecat din penal, apare ca nelegală soluția

curții de apel privind anularea certificatelor de calitate de moștenitor din 2001

și admiterea excepției lipsei calității procesuale active pe cererea în

nulitatea actelor de înstrăinare privind imobilul litigios, fiind astfel

întrunite cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în temeiul căruia recursul a fost admis, în limitele și pentru

considerentele anterior expuse.

Întrucât față de

această soluție, curtea de apel nu a mai examinat motivele invocate prin apelul

reclamanților și celelalte motive invocate prin apelurile principale ale

pârâților și intervenienților în interesul pârâților, respectiv prin apelul

incident al pârâtei L.Z., Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) cu referire

la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursul, a casat în parte decizia

recurată și a trimis cauza la aceeași instanță, pentru rejudecarea apelurilor

acestor părți, în limita criticilor neanalizate și care exced problemelor de

drept dezlegate de instanța de recurs; relativ la criticile din apelul

reclamanților vizând soluția primei instanțe de respingere, ca inadmisibile, a

capetelor de cerere în revendicare și în constatarea preluării fără titlu

valabil a imobilului revendicat, Înalta Curte a apreciat ca se impune ca

instanța de trimitere sa lămurească, cu prioritate, dacă aceste critici mai au

obiect, față de confirmarea de către instanța de recurs a soluției din decizia

recurată, privind admiterea excepției lipsei calității procesuale active a

reclamantei pe cererea în revendicare de drept comun dedusă judecății.

S-au dat îndrumări

ca, în rejudecare, curtea de apel să aibă în vedere și criticile din recurs

care, în raport de soluția casării cu trimitere, nu vor mai fi examinate, și

anume criticile vizând lipsa capacității procesuale de exercițiu a

intervenienților accesorii B.N.P., S.N. și B.N.P., T.E., caracterul neavenit al

apelurilor acestor intervenienți, lipsa calității procesuale active a

intervenienților accesorii N., precum și restul excepțiilor invocate prin

întâmpinările depuse în această fază procesuală, și anume, excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților SC A.D.P. SA și M.F.P., excepția lipsei

capacității procesuale de exercițiu a intervenienților accesorii B.N.P., S.N.

și B.N.P., T.E. (parte din aceste critici și excepții suprapunându-se cu

motivele de apel neanalizate în ciclul procesual anterior).

În ce privește

dispoziția din decizia recurată, referitoare la respingerea apelului

intervenientului în interes propriu M.D.G., întrucât aceasta nu a fost atacată pe

calea recursului, a fost menținută.

Pe parcursul

derulării procesului, în căile de atac, dat fiind decesul unora din părți, au

fost introduși în cauză moștenitorii acestora.

În

rejudecare, părțile au depus în scris și au susținut oral mai multe, precizări,

argumente, apărări și concluzii cu privire la motivele de apel, invocând, de

asemenea, și excepții care nu au făcut obiectul apelurilor.

Față de precizările

apelanților reclamanți, privind schimbarea proprietarilor apartamentelor,

precum și a apartamentului 5, de la pârâții J., la intervenienții N., și transmiterea

calității procesuale, curtea de apel, constatând că nu este învestită cu cerere

de constatare a nulității actelor de înstrăinare a apartamentelor, a apreciat

că nu este util, pentru soluționarea cauzei, a se face modificări sub acest

aspect; referitor la apartamentul, curtea de apel, constatând că

subdobânditorii acestui apartament, N.L.A.V. și soțul său N.C., sunt deja părți

în prezenta cauză, în calitate de apelanți intervenienți în interesul pârâților

J.M. și S. (fostă J.) O.M. - titularii contractului de vânzare-cumpărare

privind apartamentul nr. 5 - poziția procesuală și apărările față de acțiunea

reclamanților, fiind aceleași, cu ale pârâților, pentru care au intervenit în

proces, încă de la fond - exercitând toate drepturile procedurale, între care,

și căile de atac, în această calitate de intervenienți - a apreciat că, în

raport și de prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., se justifică menținerea

în cauză, în calitate de apelanți, atât a intervenienților, cât și a pârâților

care au determinat intervenția în proces, J.M. și S. (fostă J.) O.M., mai ales

că aceștia nu au solicitat să fie scoși din cauză, iar, pe de altă parte,

dispunând astfel, nu se aduce nici o vătămare intereselor reclamanților.

Prin încheierile din

21 ianuarie 2014 și 18 februarie 2014, având în vedere lipsa vol. I al Dosarului

nr. 5503/C/2002 al Tribunalului Timiș și adresa din 20 ianuarie 2014 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție - în care se menționează că, în urma verificărilor

efectuate, nu s-a identificat Dosarul nr. 5503/C/2002 (vol. I) al Tribunalului

Timiș - în conformitate cu dispozițiile art. 583 C. proc. civ., Curtea a dispus

refacerea vol. I al Dosarului nr. 5503/C/2002 al Tribunalului Timiș și toate

măsurile legale ce se impun în acest sens, respectiv: a pus în vedere părților

prezente să depună la dosarul cauzei cererile și înscrisurile de care s-au

folosit în această cauză, începând cu data introducerii acțiunii, anul 2002 și

până la data de 08 aprilie 2004; a dispus citarea părților lipsă, cu mențiunea

de a depune la dosarul cauzei cererile și înscrisurile de care s-au folosit în

această cauză, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv anul 2002 și

până la data de 08 aprilie 2004, în vederea refacerii vol. I al Dosarului nr. 5503/C/2002

al Tribunalului Timiș; a dispus emiterea unei adrese către Tribunalul Timiș, în

sensul de a trimite, din registrele instanței, toate datele privitoare la

înscrisurile ce se refac, de la data introducerii acțiunii - anul 2002 și până

la 08 aprilie 2004.

Instanța a trecut la

soluționarea cauzei după ce, la termenul de judecată din 4 martie 2014, a

constatat că, prin cererile și înscrisurile depuse, este îndeplinită procedura

prev. de art. 583 C. proc. civ., fiind refăcute înscrisurile dispărute, adică vol.

I al Dosarului nr. 5503/C/2002 al Tribunalului Timiș.

Prin Decizia civilă nr.

725 din data de 12 martie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, s-au

respins excepțiile invocate de pârâții Consiliul local Timișoara-Primăria

municipiului Timișoara, J.M. și S. (fostă J.) O.M., și intervenient Biroul Notarial

S.N., privind autoritatea de lucru judecat, lipsa calității procesuale active

și lipsa de interes a reclamanților V.M.C., R.M.M.C., E.M.C.

S-a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a SC A.D.P. SA., invocată de această pârâtă.

S-a respins

excepțiile invocate de reclamanții V.M.C., R.M.M.C., E.M.C., privind lipsa

capacității procesuale de exercițiu și lipsa calității procesuale active a

intervenienților B.N.P. S.N. și B.N.P. T.E.

S-a admis excepția

invocată de reclamanții V.M.C., R.M.M.C., E.M.C., privind lipsa de interes a

intervenienților B.N.P. S.N. și B.N.P. T.E.

S-a admis apelul

declarat de pârâta D.G.F.P. Timiș, în nume propriu și al M.F.P. București, ca

reprezentant al Statului Român, împotriva sentinței civile nr. 683 din 03 iunie

2004 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5503/C/2002.

A fost schimbată în

parte sentința civilă nr. 683 din 03 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Timiș

în Dosarul nr. 5503/C/2002, în sensul că: a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Statului Român și a respins acțiunea față de M.F.P. și

D.G.F.P. Timiș; a respins cererile de intervenție formulate de intervenienții

B.N.P., S.N. și B.N.P., T.E., ca lipsite de interes. A menținut restul

dispozițiilor sentinței.

S-au respins

celelalte apeluri declarate de reclamanți și pârâți împotriva aceleiași

sentințe, precum și cererea de aderare la apel formulată de L.Z. și continuată

de moștenitorii A. (fostă L.) G., L.C. și L.D.P., în contradictoriu cu

intimații pârâți SC O.J.C.V.L.T. SA, Direcția de Patrimoniu din cadrul Primăriei

Timișoara (care a preluat activitățile de administrare a fondului locativ de la

SC A.D.P. SA), C.I.I., N.P., N.Ș., P.M., D.P., G.S. (fostă D., fostă S.), M.O.Ș.,

M.M., T.E., L.L. în nume propriu și în calitate de moștenitoare a defunctei M.D.,

M.M. în nume propriu și în calitate de moștenitor al defunctei M.D., M.L. în

calitate de moștenitor al defunctei M.D., L.D., A. (fostă L.) G., L.C. și L.D.P.

(fostă L.) - moștenitori ai defuncților Z.L. și P.L. și intimații intervenienți

în nume propriu D.S.D. și T.P., și intervenientul M.D.G.

S-au respins cererile

apelanților reclamanți, privind cheltuielile de judecată.

În motivarea deciziei

s-au reținut următoarele.

În ceea ce privește

excepțiile invocate de apelanții pârâți Consiliul local Timișoara-Primăria

municipiului Timișoara, J.M. și S. (fostă J.) O.M., și intervenient Biroul

Notarial S.N., privind autoritatea de lucru judecat, lipsa calității procesuale

active și lipsa de interes a reclamanților, motivate pe apariția Legii nr.

165/2013, cu trimitere la sentința penală nr. 18 din 13 octombrie 2011 a Curții

de Apel Târgu Mureș, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2350 din 04 iulie 2012

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acestea nu operează în prezenta cauză.

Aceasta, deoarece,

Legea nr. 165 din 16mai 2013 reglementează măsurile pentru finalizarea

procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate

în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, iar art. 4 - care

prevede că dispozițiile acestei legi se aplică și cauzelor aflate pe rolul

instanțelor - se referă expres la cauzele în materia restituirii imobilelor

preluate abuziv, ceea ce nu este cazul în speță; în actualul cadru procesual,

ce vizează numai nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor

situate în imobilul - ce face obiectul cererii de restituire, într-un alt dosar

- dispozițiile Legii nr. 165 din 16 mai 2013, nu sunt aplicabile.

Pe de altă parte,

autoritatea lucrului judecat în penal asupra civilului, reprezintă aplicarea

efectului pozitiv al hotărârii penale cu privire la chestiunile litigioase

tranșate: existența faptei, persoana care a săvârșit fapta și vinovăția

acesteia.

În cazul

certificatelor de calitate de moștenitor, Înalta Curte de Casație și Justiție a

reținut, prin decizia de casare, autoritatea lucrului judecat în penal asupra

civilului, întrucât legalitatea emiterii celor două certificate a fost tranșată

jurisdicțional în procesul penal, proces penal în care s-a dispus punerea în

mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată tocmai în legătură cu

emiterea celor două certificate de calitate de moștenitor din 16 noiembrie 2001,

iar, prin sentința penală nr. 18 din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, rămasă definitivă

prin Decizia nr. 2350 din 04 iulie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, s-a reținut că certificatele de calitate de moștenitor din 16

noiembrie 2001, prin care s-a stabilit calitatea de moștenitor, prin

retransmitere, a numitei I.M.C., s-au eliberat cu respectarea competenței

teritoriale și materiale, precum și în conformitate cu legea civilă (Legea nr. 10/2001,

Legea nr. 36/1995).

Prin urmare, în acest

caz, a fost învestit parchetul și instanța penală, cu o anume chestiune

litigioasă, iar aceasta a fost tranșată în mod irevocabil, ceea ce a dus la

aplicarea autorității lucrului judecat în penal asupra civilului.

Or, în ceea ce

privește cesiunea drepturilor litigioase ale reclamanților în favoarea mandatarului

L.I. - care ar avea drept consecință, așa cum prevede Legea nr. 165/2013, că

actualul proprietar nu mai poate intra în posesia imobilului în natură - nu a

existat o învestire și, respectiv, o tranșare definitivă și irevocabilă, prin

hotărârea penală invocată, a acestei chestiuni.

Chiar dacă în

considerentele hotărârii penale, se fac unele aprecieri sub acest aspect,

acestea nu au caracterul unei rezolvări definitive și irevocabile a problemei

cesiunii drepturilor litigioase, întrucât instanța penală nu a fost investită

și nu s-a pronunțat expres și neechivoc sub acest aspect; dimpotrivă, în

cuprinsul sentinței și deciziei penale se face trimitere și la analiza

instanțelor civile învestite cu cererea de restituire a imobilului, a

aspectului menționat.

Ca atare, în ceea ce

privește cesiunea drepturilor litigioase, în cauză nu operează autoritatea

lucrului judecat în penal asupra civilului, așa încât, față de această

apreciere, Curtea nu va reține că a avut loc o cesiune a drepturilor

litigioase, care, în raport de Legea nr. 165/2013, nu ar mai justifica

interesul și calitatea procesuală activă a reclamanților, în prezentul litigiu.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A.D.P. SA, aceasta este

nefondată, întrucât, chiar dacă, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 147 din 01

iunie 1999, s-a hotărât ca, începând cu 01 mai 1999, să înceteze activitățile

de administrare a fondului locativ și vânzările de locuințe, care au fost

preluate de către Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Timișoara -

introdusă în cauză, ca și continuatoare în acest domeniu a SC A.D.P. SA -

această preluare a avut loc ulterior încheierii contractelor de

vânzare-cumpărare, apartamentele fiind vândute de RA U. SA, antecesoare a SC

A.D.P. SA.

Ca atare, în mod

corect prima instanță a admis acțiunea în contradictoriu și cu SC A.D.P. SA

Timișoara, în calitate de succesoare în drepturi a RA U. SA.

De altfel, sentința

pronunțată în acest mod de prima instanță, nici nu a fost atacată cu apel de

către pârâta SC A.D.P. SA Timișoara, aceasta formulând apărări numai pe calea

excepției.

Referitor la

excepțiile invocate de apelanții reclamanți, privind lipsa capacității

procesuale de exercițiu și lipsa calității procesuale active a intervenienților

B.N.P., S.N. și B.N.P., T.E., acestea sunt, de asemenea, nefondate. Birourile

notariale sunt societăți civile, în sensul art. 1493 și urm. C. civ., au

patrimoniu propriu, fiind titulare atât de obligații, cât și de drepturi, ceea

ce le conferă dreptul de a acționa în justiție pentru valorificarea acestor

drepturi, având, deci, capacitate procesuală de exercițiu în sensul prevăzut de

art. 41 alin. (1) C. proc. civ., putând să fie parte în judecată, în orice

calitate, și nu numai ca pârâte, cum susțin apelanții reclamanți; trimiterea la

alin. (2) al art. 41, nu are justificare în cazul birourilor notariale,

întrucât acest text are în vedere numai eliminarea posibilității tragerii la

răspundere a asociațiilor sau societăților fără personalitate juridică, dacă

acestea nu au organe proprii de conducere, ceea ce nu este cazul în speță. Pe

de altă parte, B.N.P., S.N. și B.N.P., T.E., au intervenit în proces încă de la

fond, în interesul Consiliului Local, neinvocând un drept propriu, cererea de

intervenție având, deci, caracter accesoriu; ca atare, calitatea procesuală a

acestor intervenienți este justificată de calitatea procesuală a părții în

favoarea căreia au intervenit în proces, și pe care o susțin, respectiv,

Consiliului Local, municipiul Timișoara.

A fost apreciată

întemeiată, în ceea ce privește pe intervenienții B.N.P., S.N. și B.N.P., T.E.,

excepția lipsei de interes, dat fiind actualul cadru procesual, în care nu mai

intră în discuție revendicarea imobilului, ci numai nulitatea contractelor de

vânzare cumpărare, care nu vizează, însă, spațiile din imobil pe care le ocupă

intervenienții, întrucât acestea nu au făcut obiectul înstrăinării de către

stat.

Prin urmare, capătul

de cerere în restituirea imobilului, nemaifăcând obiectul litigiului și

neexistând contracte de vânzare cumpărare cu privire la spațiile pe care le

ocupă, care să facă obiectul cererii de nulitate, intervenienții nu mai

justifică interes în cererea de intervenție, așa încât, sub acest aspect,

excepția invocată de apelanții reclamanți este întemeiată, ceea ce impune

schimbarea sentinței, în sensul respingerii cererilor de intervenție formulate

de intervenienții B.N.P. S.N. și B.N.P. T.E., ca lipsite de interes, astfel că

și apelul declarat de acești intervenienți, se apreciază de Curte, ca

neavenit.

În ceea ce privește

apelul declarat de pârâta D.G.F.P. Timiș, în nume propriu și al M.F.P.

București, ca reprezentant al Statului Român,- conform împuternicirii M.F.P.,

fila 12 dosar C.A. Timișoara - acesta este fondat, întrucât, pe de o parte, Statul

Român nu a fost parte a raportului juridic, respectiv, în contractele de

vânzare cumpărare ce fac obiectul cererii în constatarea nulității, având,

deci, calitatea de terț, ceea ce nu-i conferă calitate procesuală de pârât,

potențial răspunzător în nume propriu pentru încheierea respectivelor

contracte, neavând, deci, calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Pe de

altă parte, chiar dacă ar intra în discuție calitatea procesuală pasivă a statului

- privind prezentul litigiu ca și

litigiu referitor la

dreptul de administrare

- potrivit

Legii nr. 213

din 17 noiembrie 1998

privind bunurile proprietate publică,

art. 12 alin.

(5):

În litigiile privitoare la dreptul de administrare, statul este

reprezentat de M.F.P., iar unitățile administrativ-teritoriale de către

consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de

consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz, președintelui

consiliului județean ori primarului. Acesta poate desemna un alt funcționar de

stat sau un avocat care să îl reprezinte în fața instanței; ca atare, într-o

astfel de ipoteză, în speță, are calitate procesuală Consiliul Local Timișoara,

și nu Statul Român.

Prin urmare, critica

formulată de D.G.F.P. Timiș în nume propriu și al M.F.P. București, ca

reprezentant al Statului Român, fiind întemeiată, și constatând că în mod

greșit prima instanță a admis acțiunea față de M.F.P. și D.G.F.P. Timiș, deși a

fost invocată această excepție pe parcursul judecății în fond a cauzei, se

impune a fi schimbată sentința și sub acest aspect, în sensul admiterii

excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și respingerii

acțiunii față de M.F.P. și D.G.F.P. Timiș.

Referitor la apelul

declarat de reclamanții V.M.C., R.M.M.C., L.G.I., acesta urmează să fie

respins, pentru următoarele considerente.

Cu referire la lipsa

calității procesuale a intervenienților N.L. și N.C., critica este nefondată,

întrucât, ca și intervenientele B.N.P. S.N. și B.N.P. T.E., aceștia au

intervenit în proces încă de la fond, dar în interesul pârâților J.M. și S.

(fostă J.) O.M., cererea de intervenție având, deci, caracter accesoriu; ca

atare, calitatea procesuală a acestor intervenienți este justificată prin

calitatea procesuală a părții în favoarea căreia au intervenit în proces, și pe

care o susțin, respectiv, pârâții J.; mai mult, spre deosebire de B.N.P. S.N. și

B.N.P. T.E., spațiul pe care îl ocupă intervenienții N.L. și N.C., respectiv,

apartamentul - închiriat de la pârâții J. - face obiectul contractului de

vânzare cumpărare a cărui nulitate se solicită a se constata, sub acest aspect

fiind justificat și interesul intervenienților în păstrarea calității de

proprietari ai apartamentului în discuție, a pârâților J., care le-au

recunoscut și un drept de preemțiune la cumpărarea apartamentului; în cazul

pierderii dreptului de proprietate asupra apartamentului, de către pârâții J.,

raporturile dintre pârâți, în calitate de proprietari ai apartamentului, și

intervenienții N., nu-și mai produc efectele, așa încât, se justifică

interesul, ca și, calitatea procesuală a acestora, în prezenta cauză.

Critica referitoare

la nepronunțarea expresă a instanței, cu privire la părțile comune indivize,

deși nu a mai fost susținută, totuși, nu s-a renunțat expres la aceasta, așa

încât, se supune examinării instanței. Această critică nu va fi primită, dat

fiind capătul de cerere formulat de reclamanți, de constatare a nulității

contractelor de vânzare cumpărare, precum și limitele actualului cadru

procesual, care vizează numai acest capăt de cerere; reclamanții, solicitând

expres constatarea nulității contractelor, este evident că intră în discuție

suprafețele înscrise în contracte, nu și cele care exced acestora; instanța se

pronunță, implicit, cu privire la toate elementele contractelor, între care și

suprafețele ce fac obiectul acestora, care, în măsura constatării nulității

contractelor, se consideră că nu au fost înstrăinate. Alte suprafețe din

imobil, care exced celor înscrise în contracte, în măsura în care se susține că

au aparținut autorilor reclamanților, pot face obiectul altei judecăți,

eventual, de restituire, ca și în cazul celor înscrise în contracte.

Criticile ce vizează

nevalabilitatea titlului Statului asupra imobilului, ca și admisibilitatea

cererii în revendicare, nu mai pot fi supuse examinării în acest cadru

procesual, întrucât privesc însăși lămurirea titularului legal al dreptului de

proprietate și, respectiv, al drepturilor acestuia cu privire la imobil, ce

face obiectul altei judecăți, în materia Legii nr. 10/2001, cum, de altfel,

rezultă și din considerentele deciziei de casare, sub acest aspect apelul

reclamanților fiind rămas fără obiect.

În ceea ce privește

apelurile celorlalți pârâți și al intervenienților, prin care au invocat excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei I.M.C., și, respectiv, a

moștenitorilor reclamanți, motivată pe lipsa calității de moștenitoare, de pe

urma foștilor proprietari ai imobilului litigios, sub acest aspect sunt rămase

fără obiect, dată fiind rezolvarea acestei excepții de către Înalta Curte, prin

decizia de casare, în sensul că reclamanta este moștenitoare și are calitate

procesuală activă pe cererea în nulitatea actelor de înstrăinare privind

imobilul litigios, guvernată de dispozițiile Legii nr. 10/2001. Cu privire la

nedepunerea actelor de stare civilă sau depunerea cu întârziere a actelor de

stare civilă de către moștenitorii reclamantei și eventualele vicii privind

procedura de citare a acestora, criticile nu vor fi primite, prin prisma art. 105

alin. (2) C. proc. civ., care prevede : ”

Actele îndeplinite

cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara

nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate

înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege,

vătămarea se presupune până la dovada contrarie”. Cum, eventualele

neregularități, care nu ar fi asigurat încunoștințarea sau prezența

moștenitorilor reclamanți la judecată, nu au prejudiciat pe pârâți și

intervenienți, criticile formulate sub acest aspect, de către aceștia, nu se

justifică.

Referitor la

apelurile pârâților și ale intervenienților, care au invocat excepția lipsei

calității de reprezentat al reclamantei, a numitului L.G.I., soluția pronunțată

sub acest aspect de instanța de fond, respectiv, că această excepție este

neîntemeiată, și confirmată de instanța de apel în primul ciclu procesual, nu a

fost atacată cu recurs de către pârâți și intervenienți; prin decizia de

casare, Înalta Curte a trimis cauza spre rejudecare, cu privire la capătul de

cerere în nulitatea contractelor de vânzare cumpărare, neexaminând în mod

expres această excepție, însă, în același timp, nici nu a dat îndrumări

instanței de rejudecare, ca în cazul celorlalte excepții, să se pronunțe și

asupra excepției lipsei calității de reprezentat al reclamantei, a numitului L.G.I.

Curtea, în

rejudecare, apreciind că pârâții și intervenienții nu justificau interes să

atace cu recurs decizia de respingere în totalitate a acțiunii - pronunțată în

apel, în primul ciclu procesual - examinând critica adusă sentinței sub acest

aspect, reține că aceasta nu este fondată, în raport de dispoz. art. 67 alin.

(3) C. proc. civ., care prevede că, dacă cel care a dat procură generală nu are

domiciliu și nici reședința în țară, dreptul de reprezentare în judecată se

presupune dat pentru toate actele procesuale. Cum, în speță, mandatul judiciar

a fost dat de o persoană cu domiciliul în străinătate și procura este generală,

mandatul este presupus a fi dat și pentru promovarea acțiunii ce face obiectul

litigiului.

Prin urmare,

apelurile pârâților și intervenienților, sub aspectul criticii referitoare la

excepția lipsei calității de reprezentat al reclamantei, a numitului L.G.I.,

sunt nefondate.

În ceea ce privește

critica referitoare la soluția dată ce