ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4182/2008

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 9116/C din 18 noiembrie 2004 la Tribunalul Timiș, reclamantul W.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Timișoara și Consiliul local al municipiului Timișoara anularea dispoziției nr. 2144 din 8 octombrie 2004, emisă de Primarul municipiului Timișoara prin care a fost respinsă notificarea privind revendicarea imobilului, situat în Timișoara, fosta proprietate a antecesorilor săi. A mai solicitat să se constate preluarea nelegală a imobilului, calitatea sa de persoană îndreptățită la restituire și să-i fie restituit în natură imobilul revendicat, cu înscrierea dreptului de proprietate în Cartea Funciară și să se constate nulitatea absolută a actelor de înstrăinare subsecvente preluării.

Ulterior, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârât a persoanelor care au încheiat contracte de vânzare- cumpărare pentru apartamentele din imobil, anularea dispoziției și emiterea unor noi dispoziții pentru fiecare apartament, prin care să se constate calitatea sa de persoană îndreptățită la restituirea în natură, invocând certificatul de moștenitor anexat. La termenul din 1 aprilie 2005, instanța a dispus disjungerea capetelor de cerere, vizând constatarea nelegalei preluări a imobilelor, constatarea calității de moștenitor, obligarea pârâților de a restitui imobilul în natură și constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare a apartamentelor din imobilul în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 1572/PI din 29 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș a fost admisă în parte contestația precizată formulată de reclamantul W.M. împotriva dispoziției nr. 2144 din 8 octombrie 2004, emisă de Primarul municipiului Timișoara în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Timișoara și Consiliul local al municipiului Timișoara. A fost anulată dispoziția nr. 2144 din 8 octombrie 2004 și pârâtul Primarul municipiului Timișoara a fost obligat să emită dispoziții distincte cu privire la notificările nr. 65 din 28 mai 2001 și nr. 64 din 28 mai 2001 și s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului în calitate de moștenitor cu cota de 1/6 parte, după defuncta W.L., cu privire la imobilele situate în Timișoara, trecute în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950.

A fost respinsă contestația privind celelalte capete de cerere. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că notificările formulate de reclamant cu privire la restituirea imobilelor înscrise în C.F. 8690 Timișoara nr.top 16984/1 și respectiv în C.F. 8098 Timișoara, nr.top 16984/2 (filele 6 și 8 dosar fond) au fost respinse prin dispoziția atacată, cu motivarea că nu a fost făcută dovada calității de moștenitor, certificatul de moștenitor după W.L., nefiind apostilat. Or, tribunalul a reținut că reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor după defuncta W.L., coproprietara imobilului preluat abuziv, situație în care este îndreptățit să solicite cota de 1/6 parte ce i se cuvine ca urmare a decesului acesteia.

Pe de altă parte, chiar reclamantul a arătat că rămâne fără obiect capătul de cerere privind natura trecerii imobilului în proprietatea Statului Român, precum și cea în constarea nulității absolute a actelor de înstrăinare, astfel că respectivele cereri au fost respinse. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 487 din 8 noiembrie 2007 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul local al municipiului Timișoara și a respins apelul declarat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul local al municipiului Timișoara împotriva sentinței nr. 1572/PI din 29 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Timiș. Instanța de apel a reținut că la 1 aprilie 2005 s-au disjuns unele capete din cererea formulată de reclamant, inclusiv cel referitor la modalitatea preluării imobilelor de către stat și constatarea nulității absolute a înstrăinărilor vizând apartamentele din imobilul în litigiu.

Deși instanța s-a desesizat de aceste pretenții, reclamantul a reluat aceste aspecte prin precizarea cererii de chemare în judecată în 18 mai 2005, învederând că rămân fără obiect ,petitul acțiunii privitor la natura trecerii imobilului în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950 și constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare". Potrivit considerentelor hotărârii instanței de fond, s-a reținut că prima instanță și-a însușit manifestarea de voință a reclamantului și față de principiul disponibilității a respins capetele de cerere arătate mai sus, fără a mai face referire la disjungere. Aceste aspecte nu au fost totuși evocate pe calea apelului, astfel că instanța, în raport de limitele caracterului devolutiv al apelului și ținând cont de prevederile art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., care nu erau incidente în cauză, nu s-a considerat sesizată cu soluționarea respectivelor capete de cerere. S-a constatat că, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale, dispozițiile de restituire se emit de către primar. În aplicarea acestei norme, tribunalul a obligat pârâtul emitent al dispoziției să emită dispoziții distincte pentru fiecare apartament și a respins în rest acțiunea. Respingând celelalte capete de cerere al acțiunii, instanța de fond a respins-o și față de pârâtul Consiliul local al municipiului Timișoara, în sarcina acestuia nefiind stabilită vreo obligație. Deoarece lipsa calității procesuale pasive al Consiliului local al municipiului Timișoara nu a fost reținută în mod expres, aspectul a fost avut în vedere de către instanța de apel, care s-a pronunțat în mod expres în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc.

civ. raportat la art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. În plus, s-a mai reținut că, apelul declarat de pârâtul Consiliul local al municipiului Timișoara împotriva unei hotărâri prin care nu s-a stabilit nicio sarcină în obligația sa, a fost respins ca lipsit de interes. Cu privire la fondul cauzei, s-a constatat că imobilele în litigiu au fost preluate de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950 și se încadrează în categoria imobilelor preluate abuziv, calificate astfel potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001. Imobilul fiind preluat abuziv atrage aplicabilitatea dispozițiilor referitoare la acordarea de măsuri reparatorii (în natură sau prin echivalent), fără a examina valabilitatea titlului Statului.

Reglementările Legii nr. 10/2001 se referă la imobilele preluate abuziv, astfel că susținerile apelanților cu privire la titlul Statului și trimiterile la art. 6 din Legea nr. 213/1998 s-au reținut ca nerelevante și au fost respinse. S-a mai reținut că nici susținerile referitoare la contractele subdobânditorilor nu pot duce la schimbarea hotărârii instanței de fond, deoarece respectivul aspect nu a făcut obiectul judecății în raport de care a fost pronunțată hotărârea apelată. Distinct de cele arătate, s-a reținut că în mod corect instanța de fond a constatat dovedită calitatea reclamantului de moștenitor al defunctei W.L. , fost proprietar tabular al imobilelor și că cerința aplicării apostilei nu era obligatorie față de cerințele art. 3 alin. (1) din O.G.

nr. 66/1999, condiție care, totuși, era îndeplinită în cauză. Nici criticile privind greșita obligare a pârâtului la emiterea a două dispoziții distincte (câte una pentru fiecare apartament), nu s-au reținut ca fiind întemeiate. În acest sens, s-a evidențiat că imobilele sunt înscrise în cărți funciare diferite, antecesoarea reclamantului fiind înscrisă alături de coproprietari diferiți în partea întâi a cărții funciare. Pe de altă parte, s-a avut în vedere că Legea nr. 10/2001 nu impune obligația emiterii în astfel de situații a unei dispoziții comune. Legea fiind adoptată în scopul reparării prejudiciilor cauzate foștilor proprietari (sau a succesorilor acestora), instanța de apel a reținut ca neîntemeiat refuzul persoanei notificate de a da curs solicitării persoanei îndreptățite.

Împotriva deciziei nr. 487 din 8 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, s ecția civilă, în termen legal a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Timișoara care, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., o critică pentru nelegalitate pentru următoarele aspecte: Sub un prim aspect, se susține că în mod greșit cele două notificări ale contestatorului, având ca obiect imobilele înscrise în două cărți funciare diferite, ar fi trebuit soluționate prin două dispoziții diferite. În sensul criticii formulate se arată că nu este vorba de două imobile diferite, ci de un singur corp de clădire, cu două scări, revendicat de același notificator. De asemenea, recurentul a precizat că naționalizarea s-a realizat în baza unui act normativ în vigoarea la acea dată, cu respectarea Constituției, astfel că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998.

În aceste condiții, se pretinde că statul este proprietar ca urmare a aplicării la situația concretă a legislației specifice perioadei respective, dobânditorul având convingerea că încheie contractul de vânzare-cumpărare cu adevăratul proprietar, titlul acestuia rezultând din conținutul actelor de preluare. Se mai susține că, prin notificările nr. 64 și 65 din 28 mai 2001, reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilelor evidențiate în C.F. nr. 8690 Timișoara și C.F. nr. 8098 Timișoara. Cu privire la imobilul înscris în C.F. 8690 Timișoara se precizează că a fost trecut în proprietatea statului cu titlul de naționalizare de la numiții G.E. , W.L., S.M., C.S.M., K.I. , S.M., K.L. și K.C.I.

Pentru că reclamantul nu a depus un certificat de moștenire în original față de proprietarii tabulari, ci numai o copie a certificatului de moștenitor parțial, eliberat de Judecătoria Miltemberg nr. VI 70/73, după W.L., fără ca acesta să fie apostilat conform Convenției cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga în 5 octombrie 1961, act la care România a aderat prin O.G. nr. 66/1999, recurentul susține că acesta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul cerut de lege.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Inițial, prin dispoziția emisă de pârâtul Primarul municipiului Timișoara nr. 2144 din 8 octombrie 2004, s-au respins notificările nr. 64 și 65 din 28 mai 2001 formulate de intimatul-reclamant, cu motivarea că nu s-a depus certificat de moștenitor cu apostilă, potrivit Convenției de la Haga, cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine și că nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită. Imobilul revendicat situat în Timișoara, înscris în C.F. 8690 Timișoara, revendicat prin notificarea nr.64 și imobilul situat la aceeași adresă, înscris în C.F. 8098 Timișoara, revendicat prin notificarea nr.65 au fost preluate în proprietatea statului prin naționalizare de la numiții G.E., W.L., S.M., C.S.M.

, K.I., S.M., K.L. și K.C.I. W.M. este moștenitorul legal al defunctei W.L. cu o cotă de 1/6 părți din fiecare imobil. Imobilele fiind preluate de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950 se încadrează în categoria celor preluate în mod abuziv, actul conform disp. art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001. În aceste condiții, susținerea recurentului cu privire la titlul statului și trimiterea la dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 nu mai are nicio relevanță, constatând că preluarea imobilului a fost abuzivă, așa că în mod corect, prin hotărârea recurată s-a menținut soluția instanței de fond, pârâtul fiind obligat să emită dispoziții distincte pentru cele două notificări.

În ceea ce privește critica referitoare la nedovedirea de către reclamant a calității de persoană îndreptățită, se reține că este nefondată, deoarece s-a făcut dovada calității sale de moștenitor după defuncta W.L., fost proprietar tabular al imobilelor, alături de ceilalți coproprietari, cota pretinsă de reclamant fiind numai de 1/6 parte. Deși se susține că, potrivit art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 66/1999, reclamantul nu a depus certificatul de moștenitor apostilat, se constată că această obligație este îndeplinită în cauză, în condițiile în care nu era obligatorie. Față de cota parte pretinsă din imobile, se reține că reclamantul nu era obligat să facă dovada de persoană îndreptățită ca moștenitor al tuturor proprietarilor tabulari, câtă vreme a dovedit că este moștenitorul legal .al antecesoarei sale W.L., ce a avut calitatea de proprietar tabular.

Față de cele expuse, se reține că niciuna dintre criticile formulate nu este fondată, reclamantul făcând dovada preluării abuzive a imobilului a cărui restituire o solicită, cât și a calității sale de persoană îndreptățită în conformitate cu cerințele Legii nr. 10/2001. Pentru considerentele de mai sus, recursul declarat de pârât este nefondat și urmează să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 487 din 8 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2008.