ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4182/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4182/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată sub nr. 9116/C din 18 noiembrie 2004 la Tribunalul Timiș,
reclamantul W.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul
municipiului Timișoara
și Consiliul local al municipiului Timișoara anularea
dispoziției nr. 2144 din 8 octombrie 2004, emisă de
Primarul municipiului Timișoara
prin care a
fost respinsă notificarea privind revendicarea imobilului, situat în Timișoara,
fosta proprietate a antecesorilor săi.
A mai solicitat să se
constate preluarea nelegală a imobilului, calitatea sa de persoană îndreptățită
la restituire și să-i fie restituit în natură imobilul
revendicat, cu înscrierea dreptului de proprietate în Cartea Funciară
și să se
constate nulitatea absolută
a actelor de înstrăinare subsecvente preluării.
Ulterior, reclamantul
și-a precizat acțiunea, solicitând introducerea în
cauză în calitate de pârât a persoanelor care au încheiat contracte de
vânzare-
cumpărare pentru apartamentele din imobil, anularea dispoziției
și emiterea unor noi dispoziții pentru fiecare apartament, prin care să se
constate calitatea
sa de persoană
îndreptățită la restituirea în natură, invocând certificatul de
moștenitor
anexat.
La
termenul din 1 aprilie 2005, instanța a dispus disjungerea capetelor de
cerere, vizând
constatarea nelegalei preluări a imobilelor, constatarea calității de
moștenitor, obligarea
pârâților de a restitui imobilul în natură și constatarea
nulității absolute a actelor de
înstrăinare a apartamentelor din imobilul în litigiu.
Prin
sentința civilă nr. 1572/PI din 29 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul
Timiș a fost admisă în parte contestația
precizată formulată de reclamantul
W.M.
împotriva dispoziției nr. 2144 din 8 octombrie 2004, emisă de Primarul
municipiului
Timișoara în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Timișoara și
Consiliul local al municipiului Timișoara.
A fost anulată
dispoziția nr. 2144 din 8 octombrie 2004 și pârâtul Primarul
municipiului Timișoara a fost obligat să emită
dispoziții distincte cu privire la
notificările nr. 65 din 28 mai 2001
și nr. 64 din 28 mai 2001 și s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită a
reclamantului în calitate de moștenitor cu
cota
de 1/6 parte, după defuncta W.L., cu privire la imobilele situate în
Timișoara, trecute în proprietatea statului, în
baza
Decretului nr. 92/1950.
A
fost respinsă contestația privind celelalte capete de cerere.
Pentru
a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că
notificările formulate
de reclamant cu privire la restituirea imobilelor înscrise în C.F. 8690 Timișoara
nr.top 16984/1 și respectiv în C.F. 8098 Timișoara, nr.top 16984/2 (filele 6 și
8 dosar fond) au fost respinse prin dispoziția atacată, cu
motivarea că nu a fost
făcută dovada calității de moștenitor, certificatul de
moștenitor după W.L., nefiind apostilat.
Or,
tribunalul a reținut că reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor
după defuncta W.L.,
coproprietara imobilului preluat abuziv, situație în
care este îndreptățit să solicite cota de 1/6 parte
ce i se cuvine ca urmare a decesului acesteia.
Pe
de altă parte, chiar reclamantul a arătat că rămâne fără obiect capătul de
cerere privind natura
trecerii imobilului în proprietatea Statului Român, precum
și cea în constarea nulității absolute a
actelor de înstrăinare, astfel că respectivele cereri au fost respinse.
Curtea
de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 487 din 8 noiembrie 2007
a admis excepția lipsei
calității procesuale pasive invocată de Consiliul local al
municipiului Timișoara
și a respins apelul declarat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și
Consiliul local al municipiului Timișoara împotriva
sentinței nr. 1572/PI din 29
iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Timiș.
Instanța
de apel a reținut că la 1 aprilie 2005 s-au disjuns unele capete din cererea
formulată de reclamant, inclusiv cel referitor la modalitatea preluării
imobilelor de către stat
și constatarea nulității absolute a înstrăinărilor vizând
apartamentele din imobilul în litigiu.
Deși
instanța s-a desesizat de aceste pretenții, reclamantul a reluat aceste
aspecte prin precizarea cererii de chemare în
judecată în 18 mai 2005,
învederând că
rămân fără obiect ,petitul acțiunii privitor la natura trecerii
imobilului în proprietatea statului, în baza
Decretului nr. 92/1950 și constatarea
nulității absolute a actelor de
înstrăinare".
Potrivit
considerentelor hotărârii instanței de fond, s-a reținut că prima
instanță și-a însușit
manifestarea de voință a reclamantului și față de principiul
disponibilității a respins capetele de cerere
arătate mai sus, fără a mai face referire la disjungere.
Aceste aspecte nu au
fost totuși evocate pe calea apelului, astfel că
instanța, în raport de limitele caracterului devolutiv al apelului și
ținând cont de
prevederile art. 295
alin. (1) C. proc. civ., care nu erau incidente în cauză, nu s-a
considerat sesizată cu soluționarea respectivelor
capete de cerere.
S-a
constatat că, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, în
cazul
imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale, dispozițiile de
restituire se emit de către primar.
În aplicarea acestei
norme, tribunalul a obligat pârâtul emitent al
dispoziției să emită dispoziții distincte pentru fiecare apartament și a
respins în
rest acțiunea. Respingând
celelalte capete de cerere al acțiunii, instanța de fond
a respins-o și
față de pârâtul Consiliul local al municipiului Timișoara, în sarcina acestuia
nefiind stabilită vreo obligație.
Deoarece lipsa
calității procesuale pasive al Consiliului local al
municipiului Timișoara nu a fost reținută în mod expres, aspectul a
fost avut în vedere de către instanța de apel, care s-a pronunțat în mod expres
în raport de
dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la
art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
În
plus, s-a mai reținut că, apelul declarat de pârâtul Consiliul local al
municipiului Timișoara împotriva unei hotărâri prin care nu s-a stabilit nicio
sarcină în obligația sa, a fost respins ca
lipsit de interes.
Cu privire la fondul
cauzei, s-a constatat că imobilele în litigiu au fost
preluate de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950 și se încadrează
în categoria imobilelor preluate abuziv, calificate astfel potrivit
dispozițiilor art. 2
alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Imobilul
fiind preluat abuziv atrage aplicabilitatea dispozițiilor referitoare
la acordarea de măsuri
reparatorii (în natură sau prin echivalent), fără a examina
valabilitatea titlului Statului.
Reglementările
Legii nr. 10/2001 se referă la imobilele preluate abuziv, astfel că susținerile
apelanților cu privire la titlul Statului și trimiterile la art. 6
din Legea nr. 213/1998
s-au reținut ca nerelevante și au fost respinse.
S-a mai reținut că
nici susținerile referitoare la contractele subdobânditorilor nu pot duce la
schimbarea hotărârii instanței de fond,
deoarece
respectivul aspect nu a făcut obiectul judecății în raport de care a fost
pronunțată
hotărârea apelată.
Distinct de cele
arătate, s-a reținut că în mod corect instanța de fond a
constatat dovedită calitatea reclamantului de
moștenitor al defunctei W.L.
, fost
proprietar tabular al imobilelor și că cerința aplicării apostilei nu era
obligatorie față de cerințele art. 3 alin. (1)
din O.G. nr. 66/1999, condiție care, totuși,
era îndeplinită în cauză.
Nici criticile
privind greșita obligare a pârâtului la emiterea a două
dispoziții distincte (câte una pentru fiecare apartament), nu s-au
reținut ca fiind
întemeiate.
În acest sens, s-a
evidențiat că imobilele sunt înscrise în cărți funciare
diferite, antecesoarea reclamantului fiind înscrisă alături de
coproprietari diferiți
în partea întâi a cărții funciare.
Pe de altă parte, s-a
avut în vedere că Legea nr. 10/2001 nu impune obligația emiterii în astfel de
situații a unei dispoziții comune. Legea fiind
adoptată în scopul reparării prejudiciilor cauzate foștilor proprietari
(sau a
succesorilor acestora), instanța de apel a reținut ca neîntemeiat
refuzul
persoanei notificate de a da curs
solicitării persoanei îndreptățite.
Împotriva deciziei
nr. 487 din 8 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, s
ecția civilă, în termen legal a declarat recurs
pârâtul Primarul municipiului Timișoara care, invocând motivele prevăzute de
art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., o
critică pentru nelegalitate pentru
următoarele aspecte:
Sub
un prim aspect, se susține că în mod greșit cele două notificări ale
contestatorului, având ca obiect imobilele
înscrise în două cărți funciare
diferite,
ar fi trebuit soluționate prin două dispoziții diferite.
În sensul criticii
formulate se arată că nu este vorba de două imobile
diferite, ci de un singur corp de clădire, cu două scări, revendicat de
același
notificator.
De asemenea,
recurentul a precizat că naționalizarea s-a realizat în baza
unui act normativ în vigoarea la acea dată, cu
respectarea Constituției, astfel că
imobilul
a trecut în proprietatea statului cu titlu, conform art. 6 din Legea
nr.
213/1998.
În
aceste condiții, se pretinde că statul este proprietar ca urmare a aplicării
la situația concretă a legislației specifice
perioadei respective, dobânditorul având convingerea că încheie contractul de
vânzare-cumpărare cu adevăratul
proprietar,
titlul acestuia rezultând din conținutul actelor de preluare.
Se
mai susține că, prin notificările nr. 64 și 65 din 28 mai 2001, reclamantul
a solicitat restituirea
în natură a imobilelor evidențiate în C.F. nr. 8690 Timișoara
și C.F. nr. 8098 Timișoara.
Cu
privire la imobilul înscris în C.F. 8690 Timișoara se precizează că a fost
trecut în proprietatea
statului cu titlul de naționalizare de la numiții G.E.
, W.L., S.M., C.S.M., K.I.
, S.M., K.L. și K.C.I.
Pentru
că reclamantul nu a depus un certificat de moștenire în original față
de proprietarii
tabulari, ci numai o copie a certificatului de moștenitor parțial,
eliberat de Judecătoria Miltemberg nr. VI
70/73, după W.L., fără ca
acesta să fie
apostilat conform Convenției cu privire la suprimarea cerinței
supralegalizării actelor oficiale străine,
adoptată la Haga în 5 octombrie 1961,
act
la care România a aderat prin O.G. nr. 66/1999, recurentul susține că acesta nu
a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul cerut de lege.
Recursul este nefondat pentru
următoarele considerente:
Inițial, prin dispoziția emisă de pârâtul Primarul municipiului
Timișoara
nr.
2144 din 8 octombrie 2004, s-au respins notificările nr. 64 și 65 din 28 mai
2001 formulate de intimatul-reclamant, cu motivarea că nu s-a depus certificat
de moștenitor cu apostilă, potrivit Convenției de la Haga, cu privire la
suprimarea
cerinței
supralegalizării actelor oficiale străine și că nu s-a făcut dovada calității
de persoană
îndreptățită. Imobilul revendicat situat în Timișoara, înscris în C.F. 8690
Timișoara, revendicat prin notificarea nr.64 și
imobilul situat la aceeași
adresă, înscris în C.F. 8098 Timișoara, revendicat prin
notificarea nr.65 au fost
preluate în proprietatea statului prin naționalizare de la
numiții G.E., W.L., S.M., C.S.M.
, K.I., S.M., K.L. și K.C.I.
W.M. este
moștenitorul legal al defunctei W.L. cu o cotă de 1/6 părți din fiecare imobil.
Imobilele fiind preluate de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950
se
încadrează
în categoria celor preluate în mod abuziv, actul conform disp. art. 2
alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
În aceste
condiții, susținerea recurentului cu privire la titlul statului și
trimiterea la dispozițiile art. 6 din Legea nr.
213/1998 nu mai are nicio relevanță,
constatând că preluarea imobilului
a fost abuzivă, așa că în mod corect, prin
hotărârea
recurată s-a menținut soluția instanței de fond, pârâtul fiind obligat să
emită
dispoziții distincte pentru cele două notificări.
În
ceea ce privește critica referitoare la nedovedirea de către reclamant a
calității de persoană
îndreptățită, se reține că este nefondată, deoarece s-a făcut dovada calității
sale de moștenitor după defuncta W.L., fost proprietar
tabular al imobilelor, alături
de ceilalți coproprietari, cota pretinsă de reclamant
fiind numai de 1/6 parte.
Deși se susține că, potrivit art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 66/1999,
reclamantul nu a depus certificatul de moștenitor apostilat, se constată că
această obligație este îndeplinită în cauză, în condițiile în care nu era
obligatorie.
Față de cota parte
pretinsă din imobile, se reține că reclamantul nu era obligat să facă dovada de
persoană îndreptățită ca moștenitor al tuturor proprietarilor tabulari, câtă
vreme a dovedit că este moștenitorul legal .al
antecesoarei sale W.L., ce a avut calitatea de proprietar tabular.
Față
de cele expuse, se reține că niciuna dintre criticile formulate nu este
fondată, reclamantul făcând dovada preluării
abuzive a imobilului a cărui
restituire o
solicită, cât și a calității sale de persoană îndreptățită în conformitate
cu
cerințele Legii nr. 10/2001.
Pentru
considerentele de mai sus, recursul declarat de pârât este nefondat și
urmează să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei
nr. 487 din 8 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția
civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2008.