ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3325/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3325/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată
următoarele:
Prin cererea înregistrată în
Dosarul nr. 3603/85/2009 al Tribunalului Sibiu, precizată ulterior, D.G.F.P.
Sibiu, în numele și pentru pârâtul Statul Român prin M.F.P. a solicitat lămurirea
și completarea dispozitivului sentinței comerciale nr. 953/2010 a Tribunalului
Sibiu, prin indicarea obligației de plată a fiecăruia dintre pârâții A.V.A.S.
și Statul Român prin M.F.P.
În motivarea
cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 281
1
C. proc. civ., a
invocat că, la redactarea hotărârii, instanța de fond a omis să stabilească
obligația fiecărui pârât, impunându-se îndreptarea acestei omisiunii deoarece
organul fiscal este în imposibilitate de a pune în executare hotărârea.
Susține că s-a
reținut culpa pârâtei A.V.A.S., în proporție de 100 %, motiv pentru care
instanța de fond a conchis că va fi obligată la despăgubiri, precum și la
cheltuieli de judecată, doar prin Decizia nr. 112/ A din 15 octombrie 2010
pronunțată în apel constatându-se că obligația M.F.P., ca și reprezentant al
statului, este subsidiară celei a A.V.A.S., neoperând solidaritatea între
pârâte.
Prin încheierea
din 19 martie 2013, Tribunalul Sibiu a respins cererea de lămurire a
dispozitivului sentinței comerciale nr. 953/2010, reținând în considerente că
este neîntemeiată întrucât, potrivit art. 324 alin. (6) din Legea nr. 88/1997,
în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, Statul
garantează îndeplinirea de către instituțiile publice implicate a obligațiilor
prevăzute în art. 324 inclusiv cea privind îndeplinirea de către A.V.A.S. a
obligației de despăgubire.
S-a constatat
că ambele pârâte s-au opus îndeplinirii obligației de despăgubire, iar Curtea
de Apel Alba lulia, în Decizia nr. 112/ A din 15 octombrie 2010, prin care a
soluționat apelul declarat împotriva sentinței nr. 953/2010 a Tribunalului
Sibiu, a reținut că obligația M.F.P., în calitate de reprezentant al Statului,
este subsidiară celei a A.V.A.S., neoperând solidaritatea între pârâte în
îndeplinirea obligației de despăgubire.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat apel D.G.F.P. Sibiu, în numele și pentru pârâtul
Statul Român prin M.F.P. care a solicitat modificarea încheierii, în sensul
admiterii cererii așa cum a fost formulată.
Prin Decizia nr.
40 din 19 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a
civilă, s-a respins apelul declarat de pârâta D.G.F.P. Sibiu împotriva
încheierii din 19 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 3603/85/2009;
s-a respins cererea intimatei SC P. SA Mediaș de acordare a cheltuielilor de
judecată în apel.
În motivarea
acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele considerente:
Pârâtul Statul
Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Sibiu a solicitat, prin cererea
întemeiată pe dispozițiile art. 281
1
C. proc. civ., lămurirea și
completarea dispozitivului unei hotărâri împotriva căreia s-a exercitat atât
apelul, cât și recursul.
Dacă, în
conținutul sentinței comerciale nr. 953/C/2010, s-a prevăzut obligarea
pârâților A.V.A.S. și Statul Român prin M.F.P. la plata de despăgubiri în
favoarea reclamantei, caracterul subsidiar al obligației de despăgubire a
Statului Român a fost menționat în cuprinsul Deciziei nr. 112/ A din 15
octombrie 2010 a Curții de Apel Alba lulia, în justificarea respingerii
criticii privind lipsa de calitate procesuală pasivă a acestei părți.
Această
critică, reiterată și în fața instanței de recurs, a fost respinsă prin Decizia
nr. 1503/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție,
reținându-se expres că obligația de garantare a acestui pârât rezultă din
dispozițiile art. 32
4
alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată
prin Legea nr. 99/1999.
Întrucât o
obligație subsidiară, de garantare, devine efectivă numai în condițiile în
care, din anumite motive, despăgubirea la care are dreptul persoana
îndreptățită nu poate fi obținută de la persoana care este, sau după caz, ar fi
îndatorată, în primul rând să o acorde, prin cererea respinsă de instanța de
fond se reiterează, în fapt, criticile care au fost analizate prin hotărârile
instanțelor de control judiciar, vizând întinderea obligației sale de
despăgubire.
În măsura în
care caracterul subsidiar, iar nu în solidar cu A.V.A.S., a obligației
apelantului a fost stabilit clar, instanța de apel a apreciat că, în mod
judicios, a fost respinsă cererea formulată în temeiul art. 281
1
C. proc.
civ., prin care se solicita lămurirea dispozitivului în sensul dorit de pârât,
soluția fiind menținută prin respingerea apelului ca nefondat, în conformitate
cu prevederile art. 296 C. proc. civ.
Cererea
intimatei SC P. SA Mediaș de acordare a cheltuielilor de judecată în apel a
fost respinsă ca nedovedită, la dosar nefiind depusă dovada efectuării acestor
cheltuieli, în condițiile art. 274 C. proc. civ.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român - M.F.P. - prin D.G.F.P.
Sibiu, neîncadrat în drept.
În motivarea
recursului se susține că prin sentința comercială nr. 953/2010 pronunțată de
Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 3603/85/2009 a fost admisă acțiunea formulată
de reclamanta SC P. SA Mediaș, prin administrator judiciar B.G., în contradictoriu
cu A.V.A.S. București și Statul Român prin M.F.P. din D.G.F.P. Sibiu, fiind
obligați pârâții la plata sumei de 460.643 lei cu titlu de despăgubiri,
reprezentând c/val imobil restituit foștilor proprietari, precum și la plata
sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată", fără a se indica cota parte ce
revine fiecărei pârâte, raportat la culpa fiecărei părți.
Prin acțiunea
civilă ce a făcut obiectul Dosarului nr. 3603/85/2009, privind pe reclamanta SC
P. SA Mediaș, aceasta a solicitat „obligarea pârâtelor A.V.A.S. și M.F.P. la
plata prețului de piață al imobilului situat în loc. Mediaș, jud. Sibiu, în
baza contractului de vânzare cumpărare din 07 februarie 2005 încheiat în cadrul
operațiunii de privatizare în baza Legii nr. 58/1991, imobil pierdut de societate
prin Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 7500/2005
și plata cheltuielilor de judecată".
Instanța de
fond, prin considerente, reține culpa pârâtei A.V.A.S. București în proporție
de 100% motiv pentru care conchide că va obliga pârâta la despăgubiri în
cuantumul stabilit prin expertiza de specialitate efectuată în cauză, precum și
la plata cheltuielilor de judecată. Instanța de fond în considerente trebuia să
stabilească cota, procentul pentru care este răspunzător pârâtul A.V.A.S. și
cota pentru care este răspunzător pârâtul Statul Român prin M.F.P.
Împotriva
sentinței civile nr. 953/2010 s-a formulat apel, iar Curtea de Apel Alba lulia,
ca instanță de apel, prin Decizia comercială nr. 112/ A din 15 octombrie 2010,
respinge apelurile și menține sentința atacată, deși prin considerente la fila
6, reține: „Nici critica pârâtului M.F.P. privind lipsa calității sale
procesuale pasive nu poate fi primită. Statul are obligația de a garanta
îndeplinirea de către A.V.A.S. a obligației de despăgubire, în conformitate cu
dispozițiile art. 324 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr.
99/1999. în speță, ambele pârâte s-au opus îndeplinirii de despăgubire, astfel
că se impune obligarea lor la a asigura plata despăgubirii. Curtea de apel
constată totuși că obligația M.F.P., în calitate de reprezentant al statului,
este subsidiară celei a A.V.A.S., neoperând solidaritatea între pârâte în
îndeplinirea obligației de despăgubire".
La redactarea
hotărârii instanța de fond a omis să menționeze, să stabilească obligația
fiecărui pârât.
Această
omisiune se impune a fi îndreptată deoarece organul fiscal este pus în
imposibilitate de a pune în executare această hotărâre, pentru că nu cunoaște
care este obligația fiecărui pârât în parte.
Se solicită
lămurirea dispozitivului hotărârii prin indicarea obligației de plată a A.V.A.S.-ului
și a Statului Român prin M.F.P.
Având în vedere
că dispozitivul este partea din hotărâre care se execută, acesta trebuie să
conțină elemente clare privind modalitatea de rezolvare a cererilor părților,
întinderea drepturilor recunoscute și identificarea acestora din diferiți
parametri, pentru a putea fi adus la îndeplinite pe calea executării.
În consecință,
recurentul - pârât solicită admiterea recursului formulat și admiterea cererii
în sensul lămuririi și completării dispozitivului sentinței comerciale nr. 953/2010,
pronunțată de Tribunalul Sibiu, în Dosarul nr. 3603/85/2009, în conformitate cu
dispozițiile art. 281
1
C. proc. civ.
Examinând
decizia recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că
recursul este nefondat.
Deși recurentul
nu a încadrat criticile formulate în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc.
civ., susținerile dezvoltate în cadrul cererii de recurs fac posibilă
încadrarea acestora în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. ce vizează aplicarea
greșită de către instanțe a dispozițiilor art. 281
1
alin. (1) C.
proc. civ.
Art. 281
1
alin. (1) C. proc. civ. prevede că în cazul în care sunt necesare lămuriri cu
privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori
acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a
pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile
potrivnice.
Pârâtul
Statului Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Sibiu a solicitat lămurirea
și completarea dispozitivului sentinței comerciale nr. 953/2010, pronunțată de
Tribunalul Sibiu, hotărâre împotriva căreia s-a exercitat atât apelul cât și
recursul.
În mod corect
instanța de apel a reținut în considerentele hotărârii recurate că obligația de
despăgubire a Statului Român are un caracter subsidiar, aspect menționat în
cuprinsul Deciziei nr. 112/A/2010 a Curții de Apel Alba lulia în justificarea
respingerii criticii privind lipsa de calitate procesuală pasivă a acestei
părți.
Oricum, în
cadrul cererii de lămurire a dispozitivului nu este posibilă verificarea
legalității a înseși dispozițiilor adoptate, în sensul dacă instanța a
constatat în mod corect calitatea procesuală pasivă a Statului Român.
Atribuțiile
instanței astfel învestite se limitează la verificarea necesității clarificării
dispozitivului, în vederea executării corespunzătoare, fără a implica un
control de legalitate al deciziei.
O.U. nr. 88/1997
privind privatizarea societăților comerciale, în varianta sa aflată în vigoare
urmare modificărilor aduse prin Legea nr. 99/1999, în art. art. 324 prevede că
instituțiile publice implicate în privatizare asigură repararea prejudiciilor
cauzate societăților comerciale prin restituirea către foștii proprietari a
unor bunuri imobile în baza unei hotărâri judecătorești definitive și
irevocabile, prin plata unei despăgubi care să reprezinte echivalentul bănesc
al prejudiciului. Despăgubirea se stabilește de comun acord cu societățile
comerciale, iar în caz de divergență, prin justiție. Statul garantează
îndeplinirea de către instituțiile publice implicate a obligației de
despăgubire.
Critica vizând
întinderea obligației Statului Român de despăgubire a fost respinsă și prin Decizia
nr. 1503/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție,
reținându-se expres că obligația de garantare a acestui pârât rezultă din
dispozițiile legale mai sus evocate.
În consecință,
în mod corect a fost respinsă cererea formulată de pârât în temeiul art. 281
1
C. proc. civ., stabilindu-se cu claritate caracterul subsidiar al obligației
sale, în speță acesta nefiind obligat în solidar cu A.V.A.S.
În raport de
cele expuse, se constată că dispozitivul reflectă întocmai considerentele
pentru care instanța a adoptat soluția în cauză.
Constatând,
așadar, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe
aspectele contestate și că, astfel, nu sunt îndeplinite condițiile cazului de
modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că
recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) C.
proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român - M.F.P. - prin D.G.F.P. Sibiu
împotriva Deciziei nr. 407 din 19 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba
lulia, secția a ll-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 16 octombrie 2013.