ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3325/2013

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată în Dosarul nr. 3603/85/2009 al Tribunalului Sibiu, precizată ulterior, D.G.F.P. Sibiu, în numele și pentru pârâtul Statul Român prin M.F.P. a solicitat lămurirea și completarea dispozitivului sentinței comerciale nr. 953/2010 a Tribunalului Sibiu, prin indicarea obligației de plată a fiecăruia dintre pârâții A.V.A.S. și Statul Român prin M.F.P. În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ., a invocat că, la redactarea hotărârii, instanța de fond a omis să stabilească obligația fiecărui pârât, impunându-se îndreptarea acestei omisiunii deoarece organul fiscal este în imposibilitate de a pune în executare hotărârea.

Susține că s-a reținut culpa pârâtei A.V.A.S., în proporție de 100 %, motiv pentru care instanța de fond a conchis că va fi obligată la despăgubiri, precum și la cheltuieli de judecată, doar prin Decizia nr. 112/ A din 15 octombrie 2010 pronunțată în apel constatându-se că obligația M.F.P., ca și reprezentant al statului, este subsidiară celei a A.V.A.S., neoperând solidaritatea între pârâte. Prin încheierea din 19 martie 2013, Tribunalul Sibiu a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței comerciale nr. 953/2010, reținând în considerente că este neîntemeiată întrucât, potrivit art. 324 alin. (6) din Legea nr. 88/1997, în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, Statul garantează îndeplinirea de către instituțiile publice implicate a obligațiilor prevăzute în art. 324 inclusiv cea privind îndeplinirea de către A.V.A.S.

a obligației de despăgubire. S-a constatat că ambele pârâte s-au opus îndeplinirii obligației de despăgubire, iar Curtea de Apel Alba lulia, în Decizia nr. 112/ A din 15 octombrie 2010, prin care a soluționat apelul declarat împotriva sentinței nr. 953/2010 a Tribunalului Sibiu, a reținut că obligația M.F.P., în calitate de reprezentant al Statului, este subsidiară celei a A.V.A.S., neoperând solidaritatea între pârâte în îndeplinirea obligației de despăgubire. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel D.G.F.P. Sibiu, în numele și pentru pârâtul Statul Român prin M.F.P. care a solicitat modificarea încheierii, în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată. Prin Decizia nr. 40 din 19 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă, s-a respins apelul declarat de pârâta D.G.F.P.

Sibiu împotriva încheierii din 19 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 3603/85/2009; s-a respins cererea intimatei SC P. SA Mediaș de acordare a cheltuielilor de judecată în apel. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Sibiu a solicitat, prin cererea întemeiată pe dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ., lămurirea și completarea dispozitivului unei hotărâri împotriva căreia s-a exercitat atât apelul, cât și recursul. Dacă, în conținutul sentinței comerciale nr. 953/C/2010, s-a prevăzut obligarea pârâților A.V.A.S. și Statul Român prin M.F.P. la plata de despăgubiri în favoarea reclamantei, caracterul subsidiar al obligației de despăgubire a Statului Român a fost menționat în cuprinsul Deciziei nr. 112/ A din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba lulia, în justificarea respingerii criticii privind lipsa de calitate procesuală pasivă a acestei părți.

Această critică, reiterată și în fața instanței de recurs, a fost respinsă prin Decizia nr. 1503/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, reținându-se expres că obligația de garantare a acestui pârât rezultă din dispozițiile art. 32 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 99/1999. Întrucât o obligație subsidiară, de garantare, devine efectivă numai în condițiile în care, din anumite motive, despăgubirea la care are dreptul persoana îndreptățită nu poate fi obținută de la persoana care este, sau după caz, ar fi îndatorată, în primul rând să o acorde, prin cererea respinsă de instanța de fond se reiterează, în fapt, criticile care au fost analizate prin hotărârile instanțelor de control judiciar, vizând întinderea obligației sale de despăgubire.

În măsura în care caracterul subsidiar, iar nu în solidar cu A.V.A.S., a obligației apelantului a fost stabilit clar, instanța de apel a apreciat că, în mod judicios, a fost respinsă cererea formulată în temeiul art. 281 1 C. proc. civ., prin care se solicita lămurirea dispozitivului în sensul dorit de pârât, soluția fiind menținută prin respingerea apelului ca nefondat, în conformitate cu prevederile art. 296 C. proc. civ. Cererea intimatei SC P. SA Mediaș de acordare a cheltuielilor de judecată în apel a fost respinsă ca nedovedită, la dosar nefiind depusă dovada efectuării acestor cheltuieli, în condițiile art. 274 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român - M.F.P.

- prin D.G.F.P. Sibiu, neîncadrat în drept. În motivarea recursului se susține că prin sentința comercială nr. 953/2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 3603/85/2009 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA Mediaș, prin administrator judiciar B.G., în contradictoriu cu A.V.A.S. București și Statul Român prin M.F.P. din D.G.F.P. Sibiu, fiind obligați pârâții la plata sumei de 460.643 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând c/val imobil restituit foștilor proprietari, precum și la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată", fără a se indica cota parte ce revine fiecărei pârâte, raportat la culpa fiecărei părți. Prin acțiunea civilă ce a făcut obiectul Dosarului nr. 3603/85/2009, privind pe reclamanta SC P. SA Mediaș, aceasta a solicitat „obligarea pârâtelor A.V.A.S.

și M.F.P. la plata prețului de piață al imobilului situat în loc. Mediaș, jud. Sibiu, în baza contractului de vânzare cumpărare din 07 februarie 2005 încheiat în cadrul operațiunii de privatizare în baza Legii nr. 58/1991, imobil pierdut de societate prin Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 7500/2005 și plata cheltuielilor de judecată". Instanța de fond, prin considerente, reține culpa pârâtei A.V.A.S. București în proporție de 100% motiv pentru care conchide că va obliga pârâta la despăgubiri în cuantumul stabilit prin expertiza de specialitate efectuată în cauză, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Instanța de fond în considerente trebuia să stabilească cota, procentul pentru care este răspunzător pârâtul A.V.A.S.

și cota pentru care este răspunzător pârâtul Statul Român prin M.F.P. Împotriva sentinței civile nr. 953/2010 s-a formulat apel, iar Curtea de Apel Alba lulia, ca instanță de apel, prin Decizia comercială nr. 112/ A din 15 octombrie 2010, respinge apelurile și menține sentința atacată, deși prin considerente la fila 6, reține: „Nici critica pârâtului M.F.P. privind lipsa calității sale procesuale pasive nu poate fi primită. Statul are obligația de a garanta îndeplinirea de către A.V.A.S. a obligației de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 324 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 99/1999. în speță, ambele pârâte s-au opus îndeplinirii de despăgubire, astfel că se impune obligarea lor la a asigura plata despăgubirii.

Curtea de apel constată totuși că obligația M.F.P., în calitate de reprezentant al statului, este subsidiară celei a A.V.A.S., neoperând solidaritatea între pârâte în îndeplinirea obligației de despăgubire". La redactarea hotărârii instanța de fond a omis să menționeze, să stabilească obligația fiecărui pârât. Această omisiune se impune a fi îndreptată deoarece organul fiscal este pus în imposibilitate de a pune în executare această hotărâre, pentru că nu cunoaște care este obligația fiecărui pârât în parte. Se solicită lămurirea dispozitivului hotărârii prin indicarea obligației de plată a A.V.A.S.-ului și a Statului Român prin M.F.P. Având în vedere că dispozitivul este partea din hotărâre care se execută, acesta trebuie să conțină elemente clare privind modalitatea de rezolvare a cererilor părților, întinderea drepturilor recunoscute și identificarea acestora din diferiți parametri, pentru a putea fi adus la îndeplinite pe calea executării.

În consecință, recurentul - pârât solicită admiterea recursului formulat și admiterea cererii în sensul lămuririi și completării dispozitivului sentinței comerciale nr. 953/2010, pronunțată de Tribunalul Sibiu, în Dosarul nr. 3603/85/2009, în conformitate cu dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Deși recurentul nu a încadrat criticile formulate în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., susținerile dezvoltate în cadrul cererii de recurs fac posibilă încadrarea acestora în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. ce vizează aplicarea greșită de către instanțe a dispozițiilor art. 281 1 alin. (1) C. proc.

civ. Art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ. prevede că în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice. Pârâtul Statului Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Sibiu a solicitat lămurirea și completarea dispozitivului sentinței comerciale nr. 953/2010, pronunțată de Tribunalul Sibiu, hotărâre împotriva căreia s-a exercitat atât apelul cât și recursul. În mod corect instanța de apel a reținut în considerentele hotărârii recurate că obligația de despăgubire a Statului Român are un caracter subsidiar, aspect menționat în cuprinsul Deciziei nr. 112/A/2010 a Curții de Apel Alba lulia în justificarea respingerii criticii privind lipsa de calitate procesuală pasivă a acestei părți.

Oricum, în cadrul cererii de lămurire a dispozitivului nu este posibilă verificarea legalității a înseși dispozițiilor adoptate, în sensul dacă instanța a constatat în mod corect calitatea procesuală pasivă a Statului Român. Atribuțiile instanței astfel învestite se limitează la verificarea necesității clarificării dispozitivului, în vederea executării corespunzătoare, fără a implica un control de legalitate al deciziei. O.U. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, în varianta sa aflată în vigoare urmare modificărilor aduse prin Legea nr. 99/1999, în art. art. 324 prevede că instituțiile publice implicate în privatizare asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale prin restituirea către foștii proprietari a unor bunuri imobile în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin plata unei despăgubi care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului.

Despăgubirea se stabilește de comun acord cu societățile comerciale, iar în caz de divergență, prin justiție. Statul garantează îndeplinirea de către instituțiile publice implicate a obligației de despăgubire. Critica vizând întinderea obligației Statului Român de despăgubire a fost respinsă și prin Decizia nr. 1503/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, reținându-se expres că obligația de garantare a acestui pârât rezultă din dispozițiile legale mai sus evocate. În consecință, în mod corect a fost respinsă cererea formulată de pârât în temeiul art. 281 1 C. proc. civ., stabilindu-se cu claritate caracterul subsidiar al obligației sale, în speță acesta nefiind obligat în solidar cu A.V.A.S.

În raport de cele expuse, se constată că dispozitivul reflectă întocmai considerentele pentru care instanța a adoptat soluția în cauză. Constatând, așadar, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate și că, astfel, nu sunt îndeplinite condițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român - M.F.P. - prin D.G.F.P. Sibiu împotriva Deciziei nr. 407 din 19 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2013.