ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 989/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința comercială nr. 21811 din 22 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială în Dosarul nr. 52024/3/2010 s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în contradictoriu cu pârâtul A.C.O. Pentru a hotărî astfel s-a reținut că reclamanta nu a probat pretențiile deduse judecății, de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri civile și că, înscrisurile depuse la dosar fac numai dovada raporturilor juridice dintre părți. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului care a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei în fond și admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea apelului se critică lipsa de rol activ a instanței de judecată, nesocotirea de către aceasta a dreptului reclamantei la un proces echitabil și modul superficial de analizare a probelor. în continuare se arată că dovada îndeplinirii obligațiilor contractuale îi revenea pârâtului și că tribunalul putea ordona reclamantei probe noi pentru aflarea adevărului. Se mai arată că față de prevederile contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 19 februarie 2004 se dovedește că intimatul nu și-a executat corespunzător obligațiile asumate. Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia nr. 57 din 7 februarie 2012 a respins ca nefondat apelul reclamantei.

În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut că la art. 9.5 părțile au inserat în contract o clauză ce urma a se activa în situația în care pârâtul cumpărător nu obținea o cifră de afaceri (necuantificată) pe o perioadă de 5 ani de la data semnării contractului și că, în lipsa administrării de probe de către reclamantă cu privire la cifrele de afaceri ale societății privatizate, nu se poate examina temeinicia pretențiilor sale de obligare a pârâtului la plata de penalități de întârziere în baza acestei clauze. A mai reținut instanța că reclamanta a fost legal citată în fața primei instanțe, neremarcându-se aspecte ale nesocotirii dreptului la un proces echitabil. Sub aspectul criticilor vizând lipsa de rol activ a tribunalului, instanța a avut în vedere că, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - A.V.A.S., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, admiterea apelului A.V.A.S. și schimbarea sentinței din apel în tot, în sensul admiterea acțiunii A.V.A.S. așa cum a fost formulată și motivată. Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., invocând faptul că ambele instanțe au interpretat și aplicat greșit prevederile clauzelor contractuale nr. 9.5 alin. (1) și 9.10.4 lit. c) din contract și nu și-au îndeplinit rolul activ, prevăzut de dispozițiile art. 129 1 (1) C. proc. civ., în sensul de a stărui prin toate mijloacele legale în stabilirea situației de fapt și aplicarea corectă a legii în cauza dedusă judecății.

Precizează recurenta, prin raportare la art. 304 pct. 8 C. proc. civ., că nu este legală motivarea instanței de apel privind efectele juridice ale clauzei 9.5 din contract, întrucât față de conținutul acestei clauze intimatul este în culpă, întrucât nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor contractuale asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 19 februarie 2004. Arată recurenta că, potrivit doctrinei și practicii judiciare, în materia răspunderii civile contractuale, creditorul trebuie să dovedească numai existența contractului dintre părți - culpa debitorului este prezumată, așadar, A.V.A.S. prin depunerea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 19 februarie 2004 a dovedit temeinicia pretențiilor, împrejurare față de care în mod nelegal au stabilit ambele instanțe că, A.V.A.S.

nu a administrat vreun mijloc de probă cu privire la cifrele de afacere ale societății privatizate, din care să rezulte neîndeplinirea de către intimat a obligațiilor asumate potrivit clauzei nr. 9.5 alin. (1) din contract în condițiile în care intimatul trebuia să dovedească executarea obligațiilor contractuale prin prezentarea documentelor legale. Precizează, de asemenea, recurenta-reclamantă că nu este legală motivarea instanței de apel privind efectele juridice ale clauzei 9.10.4 lit. c) din contract, față de faptul că întregul material probator al cauzei a fost prezentat și administrat de A.V.A.S. toate probele legale prin care au fost cuantificate și dovedite pretențiile. Consideră recurenta-reclamantă că în mod nelegal au stabilit ambele instanțe că, A.V.A.S.

nu a administrat vreun mijloc de probă cu privire la modul de calcul al pretențiilor, situația sumelor investite sau neinvestite la termenele scadente, din care să rezulte neîndeplinirea de către intimat a obligațiilor asumate potrivit clauzei nr. 9.10.4 lit. c) din contract în condițiile în care intimatul trebuia să dovedească executarea obligațiilor contractuale prin prezentarea documentelor legale. Raportându-se la motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă învederează că, în mod nelegal, ambele instanțe au stabilit că A.V.A.S. nu a produs și administrat probele legale, în condițiile legii. Se arată în acest sens că în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri fiind depuse de către A.V.A.S.: convocarea la conciliere, notificarea, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 19 februarie 2004, anexe, declarații, acord social, contract de garanție reală imobiliară, aviz de mediu.

Recurenta A.V.A.S. apreciază că ambele instanțe, nu și-au îndeplinit rolul activ, prevăzut de dispozițiile art. 129 1 (1), în sensul de a stărui prin toate mijloacele legale stabilirea situației de fapt și aplicarea corectă a legii în cauza dedusă judecații.

Conchide recurenta-reclamantă că instanțele, analizând superficial probele cauzei, și nepronunțându-se asupra pretențiilor A.V.A.S., nu au motivat hotărârile judecătorești în condițiile legii, și nu au sancționat pasivitatea intimatului care este în culpă, deoarece având în vedere raporturile juridice dintre părți, avea obligația să depună toate documentele legale prin care să facă dovada îndeplinirii obligațiilor contractuale asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 19 februarie 2004. Concluzionează recurenta-reclamantă că, în raport de art. 969 și 1073 C. civ., instanțele nu au respectat principiile rolului activ și aflarea adevărului în cauză în scopul pronunțării unor hotărâri temeinice și legale, încălcând dreptul A.V.A.S.

la un proces echitabil aducându-i astfel un prejudiciu. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Prevederile cuprinse în clauzele contractuale inserate la art. 9.5 alin. (1) și 9.10.4 lit. c) din contract au fost corect analizate și interpretate din perspectiva îndeplinirii sarcinii probei în raport de art. 1169 C. civ. Practic prin cererea de recurs recurenta-reclamantă reiterează argumentele din acțiune și din cererea de apel, care se rezumă la redarea conținutului celor două clauze și la culpa intimatului dedusă din afirmația recurentei potrivit căreia acesta nu și-ar fi îndeplinit corespunzător obligațiile asumate.

Instanța de apel în mod corect a analizat temeinicia pretențiilor reclamantei atât din perspectiva conținutului lor raportat la clauzele contractuale invocate, dar și din perspectiva probatoriului administrat, prin decizia recurată nefiind încălcate dispozițiile art. 969 și 1073 C. civ. Nu se poate reproșa instanțelor lipsa rolului activ întrucât, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea de a ordona din oficiu probe pe care părțile nu le-au propus și administrat în condițiile legii, neputându-se imputa instanței de apel, sub acest aspect, încălcarea principiilor de drept indicate de recurentă, respectiv a dispozițiilor art. 969 și art. 1073 din C. civ.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor pronunțate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A.V.A.S. București împotriva Deciziei civile nr. 57 din 7 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 12 martie 2013. Procesat de GGC - NN