ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 989/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 989/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința comercială nr. 21811 din 22
noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială în
Dosarul nr. 52024/3/2010 s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de
reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în contradictoriu
cu pârâtul A.C.O.
Pentru a hotărî
astfel s-a reținut că reclamanta nu a probat pretențiile deduse judecății, de
obligare a pârâtului la plata de despăgubiri civile și că, înscrisurile depuse
la dosar fac numai dovada raporturilor juridice dintre părți.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor
Statului care a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate,
rejudecarea cauzei în fond și admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivarea apelului
se critică lipsa de rol activ a instanței de judecată, nesocotirea de către
aceasta a dreptului reclamantei la un proces echitabil și modul superficial de
analizare a probelor. în continuare se arată că dovada îndeplinirii
obligațiilor contractuale îi revenea pârâtului și că tribunalul putea ordona
reclamantei probe noi pentru aflarea adevărului. Se mai arată că față de
prevederile contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 19 februarie 2004
se dovedește că intimatul nu și-a executat corespunzător obligațiile asumate.
Curtea de Apel
București, secția a V-a civilă, prin Decizia nr. 57 din 7 februarie 2012 a
respins ca nefondat apelul reclamantei.
În fundamentarea
acestei decizii instanța de control judiciar a reținut că la art. 9.5 părțile
au inserat în contract o clauză ce urma a se activa în situația în care pârâtul
cumpărător nu obținea o cifră de afaceri (necuantificată) pe o perioadă de 5
ani de la data semnării contractului și că, în lipsa administrării de probe de
către reclamantă cu privire la cifrele de afaceri ale societății privatizate,
nu se poate examina temeinicia pretențiilor sale de obligare a pârâtului la
plata de penalități de întârziere în baza acestei clauze.
A mai reținut
instanța că reclamanta a fost legal citată în fața primei instanțe,
neremarcându-se aspecte ale nesocotirii dreptului la un proces echitabil.
Sub aspectul
criticilor vizând lipsa de rol activ a tribunalului, instanța a avut în vedere
că, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din
oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor
Statului - A.V.A.S., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a
deciziei recurate, admiterea apelului A.V.A.S. și schimbarea sentinței din apel
în tot, în sensul admiterea acțiunii A.V.A.S. așa cum a fost formulată și
motivată.
Recurenta-reclamantă
își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct.
8 și 9 C. proc. civ., invocând faptul că ambele instanțe au interpretat și
aplicat greșit prevederile clauzelor contractuale nr. 9.5 alin. (1) și 9.10.4
lit. c) din contract și nu și-au îndeplinit rolul activ, prevăzut de
dispozițiile art. 129
1
(1) C. proc. civ., în sensul de a stărui prin
toate mijloacele legale în stabilirea situației de fapt și aplicarea corectă a
legii în cauza dedusă judecății.
Precizează recurenta,
prin raportare la art. 304 pct. 8 C. proc. civ., că nu este legală motivarea
instanței de apel privind efectele juridice ale clauzei 9.5 din contract,
întrucât față de conținutul acestei clauze intimatul este în culpă, întrucât nu
a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor contractuale asumate prin contractul
de vânzare-cumpărare de acțiuni din 19 februarie 2004.
Arată recurenta că,
potrivit doctrinei și practicii judiciare, în materia răspunderii civile
contractuale, creditorul trebuie să dovedească numai existența contractului
dintre părți - culpa debitorului este prezumată, așadar, A.V.A.S. prin
depunerea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 19 februarie 2004 a
dovedit temeinicia pretențiilor, împrejurare față de care în mod nelegal au
stabilit ambele instanțe că, A.V.A.S. nu a administrat vreun mijloc de probă cu
privire la cifrele de afacere ale societății privatizate, din care să rezulte
neîndeplinirea de către intimat a obligațiilor asumate potrivit clauzei nr. 9.5
alin. (1) din contract în condițiile în care intimatul trebuia să dovedească
executarea obligațiilor contractuale prin prezentarea documentelor legale.
Precizează, de
asemenea, recurenta-reclamantă că nu este legală motivarea instanței de apel
privind efectele juridice ale clauzei 9.10.4 lit. c) din contract, față de
faptul că întregul material probator al cauzei a fost prezentat și administrat
de A.V.A.S. toate probele legale prin care au fost cuantificate și dovedite
pretențiile.
Consideră
recurenta-reclamantă că în mod nelegal au stabilit ambele instanțe că, A.V.A.S.
nu a administrat vreun mijloc de probă cu privire la modul de calcul al
pretențiilor, situația sumelor investite sau neinvestite la termenele scadente,
din care să rezulte neîndeplinirea de către intimat a obligațiilor asumate
potrivit clauzei nr. 9.10.4 lit. c) din contract în condițiile în care
intimatul trebuia să dovedească executarea obligațiilor contractuale prin
prezentarea documentelor legale.
Raportându-se la
motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
recurenta-reclamantă învederează că, în mod nelegal, ambele instanțe au
stabilit că A.V.A.S. nu a produs și administrat probele legale, în condițiile
legii.
Se arată în acest
sens că în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri fiind depuse de către
A.V.A.S.: convocarea la conciliere, notificarea, contractul de
vânzare-cumpărare de acțiuni din 19 februarie 2004, anexe, declarații, acord
social, contract de garanție reală imobiliară, aviz de mediu.
Recurenta A.V.A.S.
apreciază că ambele instanțe, nu și-au îndeplinit rolul activ, prevăzut de
dispozițiile art. 129
1
(1), în sensul de a stărui prin toate
mijloacele legale stabilirea situației de fapt și aplicarea corectă a legii în
cauza dedusă judecații.
Conchide
recurenta-reclamantă că instanțele, analizând superficial probele cauzei, și
nepronunțându-se asupra pretențiilor A.V.A.S., nu au motivat hotărârile
judecătorești în condițiile legii, și nu au sancționat pasivitatea intimatului
care este în culpă, deoarece având în vedere raporturile juridice dintre părți,
avea obligația să depună toate documentele legale prin care să facă dovada
îndeplinirii obligațiilor contractuale asumate prin contractul de
vânzare-cumpărare de acțiuni din 19 februarie 2004.
Concluzionează
recurenta-reclamantă că, în raport de art. 969 și 1073 C. civ., instanțele nu
au respectat principiile rolului activ și aflarea adevărului în cauză în scopul
pronunțării unor hotărâri temeinice și legale, încălcând dreptul A.V.A.S. la un
proces echitabil aducându-i astfel un prejudiciu.
Înalta Curte,
examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că
recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Prevederile cuprinse
în clauzele contractuale inserate la art. 9.5 alin. (1) și 9.10.4 lit. c) din
contract au fost corect analizate și interpretate din perspectiva îndeplinirii
sarcinii probei în raport de art. 1169 C. civ.
Practic prin cererea
de recurs recurenta-reclamantă reiterează argumentele din acțiune și din
cererea de apel, care se rezumă la redarea conținutului celor două clauze și la
culpa intimatului dedusă din afirmația recurentei potrivit căreia acesta nu
și-ar fi îndeplinit corespunzător obligațiile asumate.
Instanța de apel în
mod corect a analizat temeinicia pretențiilor reclamantei atât din perspectiva
conținutului lor raportat la clauzele contractuale invocate, dar și din
perspectiva probatoriului administrat, prin decizia recurată nefiind încălcate
dispozițiile art. 969 și 1073 C. civ.
Nu se poate reproșa
instanțelor lipsa rolului activ întrucât, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc.
civ., părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea de a ordona din oficiu
probe pe care părțile nu le-au propus și administrat în condițiile legii,
neputându-se imputa instanței de apel, sub acest aspect, încălcarea
principiilor de drept indicate de recurentă, respectiv a dispozițiilor art. 969
și art. 1073 din C. civ.
În considerarea celor
ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de
a fi cenzurată din perspectiva criticilor pronunțate, în temeiul art. 312 C.
proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de recurenta-reclamantă A.V.A.S. București împotriva Deciziei civile
nr. 57 din 7 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
V-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședința publică, astăzi 12 martie 2013.
Procesat
de GGC - NN