ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2693/2013

Asupra contestației în anulare,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 4637 din 10 aprilie 2012 Tribunalul București, secția a

Vl-a civilă, a admis cererea principală formulată de reclamanta D.V.B.L. Sector

2 în contradictoriu cu pârâta SB C.E.C. B. SA care a fost obligată să plătească

reclamantei suma de 1.026.630 lei, reprezentând contravaloarea proceselor

verbale de contravenție achitate de către contravenienți în perioada iulie 2008

- martie 2011. Prin aceeași sentință s-a respins cererea de chemare în garanție

formulată de pârâta SB C.E.C. B. SA în contradictoriu cu D.I.T.L. sector 3, ca

fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Apelul declarat de pârâta SB C.E.C. B.

SA împotriva acestei sentințe, a fost anulat ca netimbrat de Curtea de Apel

București, secția a Vl-a civilă, prin Decizia civilă nr. 323 din 6 septembrie

2012, în argumentarea căreia s-a reținut, în esență, că apelanta a fost citată

cu mențiunea de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 7.193 lei și

a timbrului judiciar de 5 lei, corespunzător pretențiilor contestate și în

conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997

republicată privind taxele de timbru și având în vedere neîndeplinirea de către

apelantă a obligației de timbrare, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 146/1997 republicată.

Împotriva acestei decizii pârâta SB C.E.C.

B. SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 2058 din 23 mai 2013

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, s-a

respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SB C.E.C. B. SA împotriva

Deciziei civile nr. 323 din 6 septembrie 2012 a Curții de Apel București,

secția a VI-a civilă.

În motivarea acestei decizii, s-a

reținut că instanța de apel, constatând că pârâta nu a timbrat anticipat

apelul, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997 a

stabilit în sarcina apelantei obligația de a timbra cererea de apel cu suma de

7.193 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, pârâta fiind

citată pentru termenul de judecată din data de 06 septembrie 2012 cu această

mențiune, după cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare

aflată la fila 9 (dosar apel).

S-a constatat că, instanța de apel a

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, anulând apelul ca netimbrat, având în vedere că

pârâta, deși, legal citată în conformitate cu dispozițiile art. 921 C. proc.

civ. nu s-a conformat obligației privind timbrarea apelului.

În alți termeni s-a reținut că accesul

la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea

unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative în

legătură cu plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la

analiza cererilor formulate în acea instanță.

Faptul că pârâta a achitat taxa

judiciară de timbru prin O.P. din 17 august 2012 însă nu la depus la dosarul

cauzei până la primul termen de judecată, respectiv 06 septembrie 2012 când s-a

pronunțat decizia recurată, nu poate fi considerat că pârâta a timbrat apelul

și nici nu se poate reproșa instanței că a aplicat eronat sancțiunea prevăzută

de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995.

Împotriva acestei decizii pârâta SB C.E.C.

B. SA a formulat contestație în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 C.

proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate,

contestatoarea arată că hotărârea pronunțată de instanța de recurs este

rezultatul unei greșeli materiale, întrucât Banca a făcut dovada achitării

taxei de timbru și a timbrului judiciar, cu Ordinul de plată din 17 august 2012,

îndeplinindu-și obligația stabilită în sarcina sa, iar instanța în mod eronat

i-a anulat apelul formulat în cauză.

Având în vedere că apelul a fost soluționat

la data de 06 septembrie 2012, raportat la data la care a fost plătită taxa de

timbru, respectiv 17 august 2012, consideră că obligația plății prealabile a

taxei de timbru a fost îndeplinită, astfel că soluția de respingere a

recursului este rezultatul unei greșeli materiale.

Contestatoarea susține că a aplica o

sancțiune, care nu este reglementată de lege îngrădește însăși accesul liber la

justiție.

Ideea că accesul la justiție implică

obligația corelativă a instanțelor judecătorești de a se pronunța asupra

fondului cauzei reiese și din faptul că, atât art. 10 al Declarației Universale

a Drepturilor Omului, art. 14 al Pactului Internațional privind Drepturile

Civile și Politice, precum și art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor

Omului consacră dreptul persoanelor la un proces echitabil. Un proces poate fi

considerat echitabil atunci când, instanța judecătorească, sesizată printr-o

acțiune, procedează la abordarea ei în fond și o soluționează ținând seama de

susținerile părților și de probele prezentate de acestea.

Contestatoarea invocă dispozițiile art.

21 din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, norme care garantează dreptul de acces la justiție.

În concluzie, solicită admiterea

contestației în anulare, anularea deciziei pronunțate de instanța de recurs cu

consecința rejudecării recursului.

Intimata D.V.B.L. Sector 2 București a

depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare și

menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de recurs.

Analizând contestația în anulare

formulată, Înalta Curte reține următoarele:

Art. 318 teza I C. proc. civ.

reglementează drept motiv de contestație în anulare specială săvârșirea unei

greșeli materiale la dezlegarea recursului.

Textul are în vedere greșelile

materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului,

pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau

reaprecierea probelor.

Intră în această categorie și

neobsenarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a

făcut nicio judecată și care a determinat soluția pronunțată. Când instanța a

cunoscut existența și conținutul actului și a făcut asupra lui o apreciere, nu

mai poate fi vorba despre o greșeală materială în sensul art. 318 C. proc. civ.,

ci despre o eventuală greșeală de judecată, care nu intră sub incidența art. 318

C. proc. civ., neputând fi valorificată în calea de retractare a contestației

în anulare.

În acest context, înalta Curte

reamintește că nu se poate admite ca o cale extraordinară de atac de retractare

să se transforme într-un „recurs deghizat", într-un „recurs la

recurs", prin care partea nemulțumită să tindă a repune în discuție aspectele

de drept deja dezbătute în cadrul recursului, doar pentru a obține o nouă

rejudecare a cauzei, în sens contrar putând fi afectat principiul securității

raporturilor juridice, care protejează prezumția de validitate a hotărârilor

judecătorești irevocabile (a se vedea în acest sens si cauza Mitrea contra

Românei, hotărârea din 29 iulie 2008).

Din conținutul deciziei contestate nu

rezultă existența unor greșeli materiale care să ducă la anularea acesteia.

Din cercetarea considerentelor Deciziei

nr. 2058 din 23 mai 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a ll-a civilă, rezultă că instanța de recurs a confirmat decizia instanței de

apel prin care s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâtă, considerând

că pârâta nu poate invoca faptul că a achitat taxa judiciară de timbru prin O.P.

din 17 august 2012 întrucât acesta nu a fost depus la dosarul cauzei până la

primul termen de judecată, respectiv 06 septembrie 2012 când s-a pronunțat decizia

recurată, motiv pentru care nu poate fi considerat că pârâta a timbrat apelul

și nici nu se poate reproșa instanței că a aplicat eronat sancțiunea prevăzută

de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995,

astfel încât s-a apreciat că se impune soluția respingerii recursului ca

nefondat.

Contestatoarea apreciază că instanța

de recurs a pronunțat o hotărâre nelegală care nu a ținut cont de probele din

dosar, respectiv existența ordinului de plată prin care s-a achitat taxa

judiciară de timbru datorată în apel și depusă în dosarul de recurs. în scopul

urmărit, acela de a demonstra „greșeala materială", contestatoarea a

susținut că data la care a plătit taxa judiciară de timbru este anterioară

celei la care s-a soluționat apelul, astfel că a fost îndeplinită condiția plății

prealabile a taxei de timbru, iar sancțiunea nulității cererii nu poate fi

aplicată.

Demersul contestatoarei și argumentul

invocat în susținerea acestuia nu va fi reținut, întrucât eroarea materială

invocată de parte este în legătură cu aspectele formale ale judecării apelului

și nu reprezintă o greșeală materială, motivat de faptul că instanța de recurs

nu putea să analizeze înscrisuri care nu au fost depuse la data soluționării

apelului, decizia instanței de apel fundamentându-se pe actele existente la

dosarul cauzei la data pronunțării hotărârii.

Astfel, nu pot fi primite susținerile

contestatoarei SB C.E.C. B. SA, conform cărora soluția pronunțată de instanța

de recurs ar fi rezultatul unor erori materiale, în sensul art. art. 318 teza I

C. proc. civ., întrucât aceasta invocă, în realitate, greșeli de judecată, de

interpretare și aplicare a unor dispoziții legale, ce au fundamentat

soluționarea excepției netimbrării apelului, si, implicit, dezlegarea

recursului exercitat în cauză, tinzând la stabilirea altor efecte juridice în

legătură cu actele dosarului, deja analizate sub aspectul validității, ceea ce

nu este permis pe calea contestației în anulare.

În consecința celor expuse, se remarcă

că, în litigiul pendinte, instanța de recurs a indicat cu suficientă claritate

motivele pe care și-a întemeiat hotărârea și a procedat în acord cu

jurisprudența C.E.D.O., asigurând aplicarea garanțiilor generale prevăzute de art.

6.1 din Convenție, precum și în acord cu prevederile Constituției, motiv pentru

care critica în acest sens nu poate fi primită.

Față de cele arătate, nefiind

îndeplinite cerințele art. 318 C. proc. civ. și în raport de prevederile art. 320

C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge, contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatoarea SB C.E.C B. SA împotriva Deciziei nr. 2058 din 23

mai 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.

Irevocabilă.

PronunțatăTn ședință publică, astăzi

18 septembrie 2013.