ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2058/2013

Deliberând asupra cauzei de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 4 martie 2013, contestatorul M.M. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 638 din 21 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 15961/63/2011. Contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1452/1/2013. În cererea depusă, contestatorul a arătat că motivele vor fi dezvoltate după motivarea și redactarea deciziei atacate, in funcție de considerentele instanței de control judiciar. Înalta Curte, din oficiu, a dispus atașarea Dosarului nr. 15961/63/201 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Asupra contestației în anulare de față: Examinând, potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată de contestatorul M.M. împotriva deciziei penale nr. 638 din 21 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 15961/63/2011, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., pentru următoarele considerente: Prin decizia penală nr. 638 din 21 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 15961/63/2011, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.M. împotriva deciziei penale nr. 281 din 28 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Recurentul petent a fost obligat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive a cărei anulare se poate cere, numai pentru cazurile limitativ determinate prin art. 386 C. proc. pen., privitoare la încălcarea normelor de procedură cu ocazia judecării recursului sau ca urmare a pronunțării împotriva unei persoane, a două hotărâri definitive pentru aceeași faptă. Prin urmare, repunerea procesului în etapa anterioară pronunțării hotărârii atacate pe această cale are loc exclusiv în situația îndeplinirii condițiilor arătate. Or, în cauză aceste condiții se constată a fi neîndeplinite.

Potrivit dispozițiilor art. 386 lit. e) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie conform art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen. În cauză, ascultarea condamnatului era obligatorie, având în vedere dispozițiile art. 385 14 alin. (1 1 ) teza I, C. proc. pen, nefiind audiat la instanța de fond și de apel. Instanța de recurs a dat eficiență acestor dispoziții legale, solicitând expres condamnatului prezent la termenul de judecată din 10 ianuarie 2013 să precizeze dacă dorește să fie audiat în cauză, informându-l cu privire la drepturile sale în proces și consecințele decurgând din formularea unei declarații, depoziția acestuia fiind ascultată, consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Se constată, așadar, că instanța de recurs a depus diligentele necesare în vederea respectării dreptului la apărare, informând condamnatul că are dreptul de a fi audiat, dar și de a păstra tăcerea cu privire la faptele de care este acuzat, iar în exercitarea acestui drept, condamnatul a decis să mențină declarațiile anterioare, fără a mai comunica și alte aspecte suplimentare instanței de judecată. Ori, fațade acest aspect, nu se poate reține sub nicio formă faptul că inculpatului nu i s-a respectat dreptul de a fi audiat in cauză, ocazie cu care a fost asistat de apărător ales, avocat P.L.N., in substituirea avocatului P.M.

Condamnatul a avut posibilitatea de a se consulta cu avocatul care îl asista, iar în ceea ce privește modul în care a fost consiliat se constată cu ușurință că rezultatul consultării a fost acela de a dori să dea declarație în cauză, alături de alți inculpați, astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la data de 10 ianuarie 2013. De asemenea, este de menționat că judecata în recurs a parcurs mai multe termene de judecată, derulate în majoritate în prezența condamnatului și în mod constant a avocatului său ales. Aceasta înseamnă că persoana condamnată a avut posibilitatea de a se consulta cu avocatul său, inclusiv în ceea ce privește modul de exercitare a dreptului de audiere în proces.

Ca atare, văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul M.M., împotriva deciziei penale nr. 638 din 21 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 15961/63/2011. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.M. împotriva deciziei penale nr. 638 din 21 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 15961/63/2011. Obligă contestatorul la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2013.