ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2058/2013

Deliberând

asupra cauzei de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 4 martie 2013, contestatorul M.M. a formulat contestație în anulare

împotriva deciziei penale nr. 638 din 21 februarie 2013 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 15961/63/2011.

Contestația

în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție

sub nr. 1452/1/2013.

În cererea

depusă, contestatorul a arătat că motivele vor fi dezvoltate după motivarea și

redactarea deciziei atacate, in funcție de considerentele instanței de control

judiciar.

Înalta Curte,

din oficiu, a dispus atașarea Dosarului nr. 15961/63/201 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală. Asupra contestației în anulare de față:

Examinând,

potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a

contestației în anulare formulată de contestatorul M.M. împotriva deciziei

penale nr. 638 din 21 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 15961/63/2011, Înalta Curte apreciază

că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen.,

pentru următoarele considerente:

Prin decizia

penală nr. 638 din 21 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 15961/63/2011, a fost respins, ca

nefondat, recursul declarat de petentul M.M. împotriva deciziei penale nr. 281

din 28 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Recurentul

petent a fost obligat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Contestația

în anulare este o cale extraordinară de atac ce nu poate fi exercitată decât

împotriva unei hotărâri definitive a cărei anulare se poate cere, numai pentru

cazurile limitativ determinate prin art. 386 C. proc. pen., privitoare la

încălcarea normelor de procedură cu ocazia judecării recursului sau ca urmare a

pronunțării împotriva unei persoane, a două hotărâri definitive pentru aceeași

faptă.

Prin urmare,

repunerea procesului în etapa anterioară pronunțării hotărârii atacate pe

această cale are loc exclusiv în situația îndeplinirii condițiilor arătate. Or,

în cauză aceste condiții se constată a fi neîndeplinite. Potrivit dispozițiilor

art. 386 lit. e) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se

poate face contestație în anulare când, la judecarea recursului sau la

rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost

ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie conform art. 385

14

alin.

(1

1

)

ori art. 385

6

alin.

(1) C. proc. pen.

În cauză,

ascultarea condamnatului era obligatorie, având în vedere dispozițiile art. 385

14

alin. (1

1

) teza I, C. proc. pen, nefiind audiat la instanța de fond

și de apel. Instanța de recurs a dat eficiență acestor dispoziții legale,

solicitând expres condamnatului prezent la termenul de judecată din 10 ianuarie

2013 să precizeze dacă dorește să fie audiat în cauză, informându-l cu privire

la drepturile sale în proces și consecințele decurgând din formularea unei

declarații, depoziția acestuia fiind ascultată, consemnată și atașată la

dosarul cauzei.

Se constată, așadar,

că instanța de recurs a depus diligentele necesare în vederea respectării dreptului

la apărare, informând condamnatul că are dreptul de a fi audiat, dar și de a păstra

tăcerea cu privire la faptele de care este acuzat, iar în exercitarea acestui drept,

condamnatul a decis să mențină declarațiile anterioare, fără a mai comunica și alte

aspecte suplimentare instanței de judecată. Ori, fațade acest aspect, nu se poate

reține sub nicio formă faptul că inculpatului nu i s-a respectat dreptul de a fi

audiat in cauză, ocazie cu care a fost asistat de apărător ales, avocat P.L.N.,

in substituirea avocatului P.M.

Condamnatul a

avut posibilitatea de a se consulta cu avocatul care îl asista, iar în ceea ce privește

modul în care a fost consiliat se constată cu ușurință că rezultatul consultării

a fost acela de a dori să dea declarație în cauză, alături de alți inculpați, astfel

cum rezultă din încheierea de ședință de la data de 10 ianuarie 2013.

De asemenea, este

de menționat că judecata în recurs a parcurs mai multe termene de judecată, derulate

în majoritate în prezența condamnatului și în mod constant a avocatului său ales.

Aceasta înseamnă că persoana condamnată a avut posibilitatea de a se consulta cu

avocatul său, inclusiv în ceea ce privește modul de exercitare a dreptului de audiere

în proces.

Ca atare, văzând

dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă contestația

în anulare formulată de contestatorul M.M., împotriva deciziei penale nr. 638 din

21 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în Dosarul nr. 15961/63/2011.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de

250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând

onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul M.M. împotriva deciziei penale

nr. 638 din 21 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în Dosarul nr. 15961/63/2011.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 iunie 2013.