ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2772/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2772/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei
de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.
9839/302/2007 la Judecătoria sectoruhd 5 București, la data de 01 octombrie
2007, reclamanta R.M.W. a chemat în judecată pe pârâtul statul român, prin
M.F.P. București, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să
oblige pârâtul să restituie în natură sau în echivalent bunurile mobile
menționate în procesul-verhal întocmit la data de 17 noiembrie 1947.
În fapt,
reclamanta și-a motivat cererea arătând că la data de 17 noiembrie 1947,
autorii săi, H. și A.R., proprietarii berăriei B., au fost evacuați din acest
local, iar cu această ocazie, în baza unui ordin de încartiruite,
reprezentanții M.A.I. și U.F.A., au rechiziționat toate bunurile aflate în
localul berăriei, inclusiv cheile localului. Bunurile astfel confiscate nu au
fost restituite niciodată. Din mențiunile procesului verbal întocmit la data de
17 noiembrie 1947, rezultă că bunurile au fost preluate m mod abuziv.
În dreptau fost
invocate dispozițiile art. 480 și ari 998 C. civ.
Prin sentința
civilă nr. 614 din 21 ianuarie 2009 pronunțată în Dosar nr. 9839/302/2007,
Judecătoria sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale,
invbcată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în
favoarea Tribunalului București.
Pentru a
pronunța această soluție, judecătoria a arătat că în cauză a fost efectuat un
raport de expertiză de către expert Ț.P., care a evaluat bunurile în litigiu la
suma de, 1.282.617 lei iar, în raport de această valoare, competența materială
de soluționare a cauzei în primă instanță aparține tribunalului, conform art. 2
pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Cauza a fost
înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, la data de 19 martie
2009, sub număr de Dosar nr. 11235/3/2009.
Prin sentința
civilă nr. 870 din 16 iunie 2009 pronunțată în acest dosar, Tribunalul București
a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat
competența de soluționare a cauzei în. favoarea Judecătoriei sectorului 5
București și a trimis cauza la Curtea de Apei București, pentru soluționarea
conflictului negativ de competență.
Pentru a
pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în
judecată, reclamanta a evaluat bunurile în litigiu la suma de 10.000 euro,
echivalentul a 33.515 lei, iar competența se stabilește în raport de această
valoare, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 151 C. proc. civ.
Prin sentința
civilă nr. 41/F din 3 octombrie 2009 pronunțată in Dosar nr. 11235/3/2009,
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de
familie, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
sectorului 5 București, cu motivarea că stabilirea competenței materiaie pentru
a judeca pricina în prima instanță se face în raport (ie momenîui formulării
cererii de chemare în judecată, în speță luna octombrie 2007. Astfel,
competența materială a instanței se determină după valoarea bunurilor
menționate în acțiunea introductivă, iar instanța legal investită să
soluționeze cauza în raport de valoarea bunurilor la momentul formulării
acțiunii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin
modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect. Cum în speță
nu au fost făcute dovezi din care să reiasă că ia data introducerii acțiunii,
respectiv 01 octombrie 2007, bunurile mobile revendicate aveau altă valoare
decât cea precizată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, instanța
competentă să judece în fond este judecătoria, prin raportare la dispozițiile
art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Cauza a fost
din nou înregistrată la Judecătoria Sectorului 5 București, sub număr de Dosar
nr. 15197/302/2009.
În ședința
publică din data de 08 martie 2011, instanța a dispus, din oficiu, efectuarea
de către 3 experți a unei noi expertize în specialitatea evaluare bunuri
mobile, fiind astfel întocmit raportul depus la filele 103-125 dosar, de către
experții G.M., C.V. și O.D., precum și suplimentul la raport, de la filele
130-134.
Prin sentința
civilă nr. 1078 din 07 februarie 2012 pronunțată în Dosar nr. 15197/302/2009,
Judecătoria sectorului 5 București, secția civilă, a admis excepția
necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Pentru a
pronunța această soluție, judecătoria a reținut că, potrivit raportului de
expertiză întocmit de experții G.M., C.V. și O.D., la data de 28 septembrie
2007, data promovării acțiunii, valoarea bunurilor în litigiu era de
692.21.9,40 lei, astfel că, potrivit art 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.,
competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță aparține
tribunalului.
Cauza a fost
înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, la data de 17
aprilie 2012, sub număr de Dosar nr. 13077/3/2012.
La termenul de
judecată din data de 20 februarie 2013, tribunalul a obligat reclamanta la
plata taxei judiciare de timbra de 11.033 lei și a timbrului judiciar de 5 lei,
precum și suma de 241,05 lei, cheltuieli ocazionate cu expertiza, și 2.700 lei
onorariu de expert.
Împotriva
modului de stabilire a taxei judiciare de timbru nu s-a formulat cerere de
reexaminare. Prin încheierea de ședință din data de 22 mai 2013, tribunalul a
respins ca nefondată cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantă,
neexistând dovezi că această încheiere a fost atacată cu cerere de reexaminare.
Prin sentința
civilă nr. 1290 din 19 octombrie 2013 a Tribunalului București, secția a V-a
civilă, a fost admisă excepția de netimbrare și, în consecință, a fost anulată
acțiunea ca netimbrată.
S-a reținut că
reclamanta nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar și
potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligației de
plată a taxei judiciare de timbru până îa termenul stabilit se sancționează cu
anularea acțiunii sau a. cererii.
În speță, reclamanta
nu și-a îndeplinit "obligația privind plata taxei judiciare de timbru de
11.033 lei și a timbrului judiciar de 5 lei.
Împotriva
acestei soluții a formulat apel reclamanta, solicitând casarea sentinței și
rejudecarea fondului.
Se arată în
susținere că, potrivit art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, reclamanta nu
datora taxă de timbru și cum la data naționalizării bunurile se găseau în
imobil devin incidente aceste dispoziții.
La termenul din
data de 20 februarie 2014 instanța de apel, din oficiu, a invocat excepția
netirnbrării.
Prin Decizia
civilă nr. 60/A din 20 februarie 2014 a Curții de Apei București, secția a IX-a
civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și
asigurări sociale, a fost admisă excepția de netimbrare și, în consecință, a
fost anulat apelul ca netimbrat.
Pentru a hotărî
astfel, instanța a reținut următoarele:
Apelanta-reclamantă
a depus prin poștă acțiunea sa, fiind citată cu mențiunea de a achita timbrul
judiciar în cuantum de 5 lei și taxa judiciară de timbru în cuantum de 5.516,5
lei (fila 3), obligație nemdeplimtă.
Modul de
stabilire a taxei judiciare de timbru nu a fost contestat de către apelantă
potrivit procedurii speciale stabilite de către art 18 din Legea nr. 146/1997
și nici nu s-a formulat cerere de ajutor public judiciar conform O.U.G. nr.
51/2008, deși a beneficiat de reprezentare calificata.
Respingerea
unei cereri de către instanța de fond ca netimbrată nu atrage, în cazul în care
soluția este contestată, exonerarea de la plata taxei judiciare în calea de
atac. Este un aspect cu caracter fiscal prealabil soluționării căi de atac și
doar ia momentul la care această cerință este îndeplinită, instanța, legal
învestită, poate analiza apelul formulat.
În conformitate
cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 neîndeplinirea obligației de plată
până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
Față de aceste
considerentele, văzând că nu s-a achitat taxa judiciară de timbru și nici
timbru judiciar, măsura instanței privind tirnbrajul nefiind contestată confonn
Legii nr. 146/1997, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art.
20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, instanța de apel a admis excepția si a
anulat cererea de apel ca netimbrată.
Împotriva
acestei decizii a formulat recurs reclamanta R.M.W.
În susținerea
motivelor de recurs, reclamanta susține că a solicitat casarea sentinței
instanței de fond în baza faptului că acțiunea i-a fost respinsă, pe caie de
excepție, ca netimbrată.
În acest sens,
a invocat dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, conform cărora
acțiunile care au în vedere revendicarea unor imobile confiscate de stat după
anul 1945, precum și cele accesorii sunt scutite de taxa judiciară de timbru.
Bunurile pe
care Ie revendică, conform procesului-verbal din 17 noiembrie 1947, au fost
confiscate odată cu imobilul în care se găseau, aflat în București, imobil
proprietatea autorului recurentei.
Fiind vorba de
bunuri accesorii ale imobilului, acestea se revendică în condițiile
dispozițiilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, acțiunea în revendicare
fiind scutită de orice taxă de timbru.
Menționează că
imobilul era un restaurant și că bunurile revendicate erau adecvate acestui
specific.
Critică și
mențiunea instanței de apel ca nu a făcut cerere de reexaminare la respingerea
cererii de scutire de taxă de timbru deoarece prin cererea respectivă a arătat
că nu putea fi discriminată față de alte cereri similare în care instanțele au
aplicat corect dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.
Recursul nu a
fost încadrat în drept.
Întimatul-pârât
statul român prin M.F.P. nu a depus întâmpinare.
Înalta Curte
reține că, deși criticile dezvoltate de recurenta-reclamantă nu aii fost
subsumate motivelor de nelegalitate .prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,
aspectele evocate referitoare la stabilirea cuantumului definitiv al taxei
judiciare de către instanța legal învestită cu soluționarea cauzei, cele legate
de formularea cererii de reexaminare și cele privind greșita aplicare a
dispozițiilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 pot fi încadrate în
dispozițiile art. 304 pct 9 C. proc. civ.
Analizând
decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de
legalitate și a temeiului de drept reținut, Înalta Curte constată că recursul
declarat de recurenta-reclamantă este nefondat pentru următoarele considerente:
Criticile
recurentei-reclamante se referă exclusiv la modul de stabilire a taxei
judiciare de timbru, întrucât recurenta apreciază că stabilirea unei taxe de
timbru pentru o acțiune care este scutită, în temeiul art. 15 lit. r) din Legea
nr. 146/1997, de la această obligație, constituie o greșeală de judecată.
Or, îndreptarea
acestei greșeli, care se referă strict la modul de stabilire a taxei judiciare
de timbru, se poate realiza numai pe calea cererii de reexaminare, în temeiul
art. 18 alin. (2) și (3) al Legea nr. 146/1997 potrivit căruia Jmpotriva
modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de
reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a
stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate. Cererea se
soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților,
prin încheiere irevocabilă".
Prin urmare,
legea obligă ca aspectele legate de timbraj să fie soluționate în mod
irevocabil pe calea cererii de reexaminare, în fața instanței unde s~a ridicat
problema modalității în care trebuie stabilită taxa de timbru, iar nu în căile
de atac.
Or,
recurenta-reclamantă nu a exercitat calea de atac a reexaminării împotriva
modalității prin care i s-a stabilit taxa judiciară de timbru în apel, și nici
nu a formulat cerere de ajutor public judiciar conform art. O.U.G. nr. 51/2008.
Astfel fiind,
din moment ce recurenta nu a înțeles să uziteze de calea de atac a reexaminării,
special reglementată pentru verificarea modului de stabilire a taxei judiciare
de timbru, ea nu mai are deschisă o altă cale de atac prin care sa aducă în
discuție aspectele legate de problema timbrajului.
Această
concluzie este justificată de dorința legiuitorului ca aspectele legate de
timbraj să fie tranșate în mod irevocabil, încă din faza procesuală în care au
fost invocate, printr-o cale de atac specifică, soluționată la nivelul
aceleiași instanțe, astfel încât să nu poată fi prelungită durata procesului
printr-o eventuală rejudecare, ca urmare a admiterii unei căi de atac și
trimiterii sau reținerii cauzei spre rejudecare, în cazul constatării greșitei
impuneri a taxei judiciare de timbra.
În plus,
determinarea și achitarea taxelor judiciare de timbru nici nu constituie obiect
al judecății în primă instanță, respectiv, în apel, și, prin urmare, cercetarea
legalității și temeiniciei hotărârii în cadrul controlului judiciar nu ar putea
avea exclusiv un asemenea obiect. Atribuția instanței de judecată de a percepe
taxele datorate conform legii pentru inițierea procesului este una
administrativ-fiscală, delegată prin dispoziții legale de colectorul efectiv ai
acestora, beneficiare fiind, în principal, la acest moment, bugetele locale.
Pe de alta
parte, instanța de control judiciar are oricum obligația de a verifica, din
oficiu, dacă la instanța inferioara s-au perceput taxele legal datorate.
Astfel, potrivit art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, „în situația în care
instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau
extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de
timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la
plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind
titlu executoriu".
În caz contrar,
dacă taxele percepute au avut un cuantum superior celui legal, diferența
încasată în plus se poate restitui la cererea părții interesate, conform
procedurilor legale.
Nu vor fi
primite așadar criticile recurentei-reclamante referitoare la modalitatea de
stabilire a timbrajului în condițiile sus-menționate.
În ce privește
criticile referitoare Ia faptul că, în mod greșit, instanța de apel a reținut
lipsa cererii de reexaminare împotriva soluției de respingere a cererii de
scutire de taxă de timbru, acestea sunt nefondate.
Astfel, se
constată că cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantă în fața
instanței de fond nu a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 lit. r) din
Legea nr. 146/1997 pentru a putea fi calificată ca fiind o cerere de
reexaminare în condițiile art. 18 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997,
ci pe prevederile O.U.G. nr. 51/2008 și art. 6 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului, astfel că, în mod legal, instanța de fond a reținut ca în
cauză nu s-a formulat cerere de reexaminare, drept pentru care a anulat cererea
de chemare în judecată ca netimbrată.
Pentru aceste
argumente și în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanta R.M.W. împotriva Deciziei nr. 60/A
din 20 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și
pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări
sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică astăzi, 17 octombrie 2014.