ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5730/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5730/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 6372 din 8 noiembrie
2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal a respins excepția tardivității cererii de modificare a acțiunii, a
admis excepția lipsei procedurii prealabile și, pe cale de consecință, a
respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta D.V.A., în
contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, astfel cum a
fost modificată și precizată.
Pentru a pronunța
această soluție instanța de fond a reținut că reclamanta D.V.A. a invocat
nelegalitatea art. 29 alin. (1) lit. b) din Norma privind asigurarea
obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de
vehicule, aprobată prin Ordinul nr. 8 din 16 iunie 2008 emis de președintele
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Instanța de fond a
constatat că, în cauză, cererea de modificare a acțiunii introductive a fost
formulată de reclamantă în termenul prevăzut de art. 132 C. proc. civ.,
respectiv până la prima zi de înfățișare, astfel că excepția tardivității
invocată de pârâtă a fost respinsă.
În ceea ce privește
excepția lipsei procedurii prealabile, instanța de fond a constatat că
susținerile pârâtei sunt întemeiate, întrucât reclamanta nu s-a adresat
acesteia în calitate de autoritate emitentă a Ordinului nr. 8 din 16 iunie
2008, anterior sesizării instanței, cu plângere prealabilă, prin care să
solicite reexaminarea actului administrativ, în sensul revocării în tot sau în
parte a acestuia.
Împotriva hotărârii
instanței de fond reclamanta D.V.A. a declarat recurs, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea
recursului se arată că potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (5) teza finală din
Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 nu este obligatorie plângerea
prealabilă în cazurile prevăzute de art. 4 din același act normativ. Art. 4 din
Legea nr. 554/2004 examinează tocmai excepția de nelegalitate, iar cererea
formulată la curtea de apel are ca obiect (și este motivată în fapt și în
drept) pentru acest mijloc de apărare.
În sensul
inaplicabilității dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 la cererile având
ca obiect excepția de nelegalitate este și jurisprudența constantă a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal
(Decizia nr. 4329 din 26 noiembrie 2008, Decizia nr. 3251 din 2 octombrie 2008,
Decizia nr. 1850 din 13 mai 2008 și Decizia nr. 4311 din 8 noiembrie 2007).
Cererea are ca obiect
constatarea nelegalității unui act administrativ normativ care la data sesizării
instanței era abrogat în mod expres printr-un alt act administrativ normativ,
astfel că îndrumarea instanței către parcurgerea recursului grațios în fața
autorității administrative este inutilă și lipsită de interes practic.
Recurenta mai susține
că, Ordinul nr. 8 din 16 iunie 2008 pentru punerea în aplicare a Normelor
privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse
prin accidente de vehicule, emis de președintele Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor (C.S.A.) (publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 500 din 3
iulie 2008) și-a încetat valabilitatea, iar la data invocării excepției de
nelegalitate el era abrogat în mod expres prin Ordinul nr. 20/2008 pentru
punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere
civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (publicat în M. Of.
al României, Partea I, nr. 762 din 11 noiembrie 2008).
Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.), în calitatea sa de autoritate
administrativă emitentă a actului administrativ normativ contestat, nici dacă
ar vrea nu ar mai putea face o reexaminare a acestuia în sensul revocării sau
modificării lui.
Recurenta mai
prezintă în motivarea recursului motivele de nelegalitate ale Ordinului nr.
8/2008.
Înalta Curte, având
în vedere că instanța de fond a soluționat cauza pe o excepție, nu va analiza
aceste motive.
Examinând cauza și
sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele
invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,
inclusiv cu cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată
că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la
această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare
arătate.
Prin cererea
formulată inițial, reclamanta D.V.A. a solicitat să constate
"nelegalitatea dispozițiilor" art. 29 alin. (1) lit. b) din Normele
puse în aplicare prin Ordinul nr. 8/2008.
La termenul din data
de 17 mai 2012, Curtea de apel a pus în vedere reclamantei să își precizeze
acțiunea sub aspectul obiectului acesteia, temeiului juridic, precum și de a
menționa care este calea procedurală pe care înțelege să o exercite, respectiv
excepție de nelegalitate sau o acțiune în anularea actului administrativ
contestat.
Reclamanta a depus
"modificări și precizări ale cererii introductive", în sensul că
înțelege să solicite anularea actului administrativ contestat, în temeiul
prevederilor art. 8 și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte
examinând actele și lucrările dosarului constată că instanța de fond în mod
corect a reținut că, înainte de a se adresa instanței de contencios
administrativ, reclamanta nu a solicitat pârâtei, în calitate de autoritate
emitentă a actului atacat, revocarea sau modificarea acestuia, potrivit art. 7
alin. (1) și (1
1
) din Legea nr. 554/2004.
De altfel și prin
precizarea la acțiune, reclamanta a arătat că înțelege să solicite anularea
actului administrativ contestat, deci cauza nu are ca obiect soluționarea
excepției de nelegalitate, cum susține recurenta.
Exceptarea de la
obligativitatea parcurgerii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea
nr. 554/2004 se referă la excepția de nelegalitate, nu și la acțiunea în
anularea actului administrativ contestat.
Prin urmare, înainte
de a se adresa instanței de contencios administrativ, reclamanta avea obligația
de a parcurge procedura prealabilă.
Potrivit art. 7 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004, anterior sesizării instanței de contencios
administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un
interes legitim, trebuie să solicite autorității publice emitente, revocarea în
tot sau în parte a actului, în termen de 30 de zile de la data comunicării
acestuia.
În cauză, recurenta
nu a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri.
Așadar, neîndeplinirea
de către recurentă a acestei cerințe procedurale a fost corect constatată de
către instanța de fond în soluționarea excepției invocată de pârât.
Recurenta a avut
cunoștință de această excepție de procedură, prin întâmpinarea depusă de pârâtă
și a cărei copie i-a fost comunicată, conform dispozițiilor cuprinse în
Încheierea de ședință din data de 27 septembrie 2012 a Curții de Apel
București.
Cu toate acestea,
recurenta nu a formulat apărări și nu a prezentat dovezi privind îndeplinirea
procedurii prealabile, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004.
Sub acest aspect
Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
potrivit cărora: „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței
competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile în
condițiile stabilite de acea lege.
Astfel fiind, Înalta
Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu
pot fi primite, iar hotărârea dată de instanța de fond este legală și
temeinică.
În consecință, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc.
civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de D.V.A. împotriva Sentinței nr. 6372 din 8 noiembrie 2012 a Curții
de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 14 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM