ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2447/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 6244 din 5 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul O.M.V., în contradictoriu cu pârâta C.S.A. (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară, conform O.U.G. nr. 93/2012), și a înlocuit cu avertismentul, amenda contravențională aplicată reclamantului prin decizia din 21 iunie 2012, emisă de pârâtă. Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei contestate iar, în baza art. 276 C. proc. civ., a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Din decizia nr. 381 din 21 iunie 2012, contestată în prezenta cauză, rezultă că, urmare a unui control efectuat cu privire modalitatea de soluționare de către SC A.R.-A.V.I.G. SA a dosarelor de daune și de plată a despăgubirilor către persoanele păgubite în urma producerii unor evenimente rutiere, s-au constatat mai multe încălcări ale normelor aplicabile în materie. Astfel, prin mai multe adrese, asigurătorul a fost notificat de C.S.A. cu privire la încălcarea prevederilor art. 36 alin. (1) din Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 5/2010 și art. 36 alin. (5) din Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 14/2011. În urma analizării răspunsurilor formulate, a fost elaborat referatul de constatare din 6 iunie 2012, prezentat consiliului C.S.A., care a dispus sancționarea conducătorului departamentului daune al asigurătorului cu amendă în cuantum de 10.000 RON.

În decizia din 21 iunie 2012 privind sancționarea cu amendă a reclamantului O.M.V., în calitate de conducător al departamentului daune la SC A.R.-A.V.I.G. SA s-a constatat că nu a fost respectat termenul de plată a sumelor cuvenite persoanelor păgubite în urma producerii unor evenimente rutiere. S-a constatat că au fost încălcate prevederile art. 36 alin. (1) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul nr. 5/2010 și, respectiv art. 36 alin. (5) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul nr. 14/2011.

Totodată, s-a constatat că fapta constituie contravenție în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, care prevede următoarele: „(2) Constituie contravenții următoarele fapte: a) nerespectarea, în orice mod, a normelor adoptate conform art. 8 alin. (1), precum și a deciziilor sau avizelor C.S.A. emise potrivit art. 4 alin. (26) și art. 8 alin. (2)”. De asemenea, s-a arătat în decizie că de săvârșirea acestor fapte se face vinovat domnul O.M.V., în calitate de conducător al departamentului daune la SC A.R.-A.V.I.G. SA, care, în calitate de persoană însărcinată cu gestionarea activității de daune din cadrul asigurătorului este responsabilă, potrivit art. 21 din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul președintelui C.S.A.

nr. 16/2009, pentru deficiențele constatate de C.S.A. în activitatea asigurătorului. Motivarea actului administrativ constituie una dintre condițiile de legalitate și validitate ale acestuia și reprezintă o garanție împotriva arbitrariului și excesului de putere al autoritarilor administrației publice. S-a reținut că susținerea potrivit căreia pârâta a înlăturat nejustificat apărările reclamantului nu este întemeiată deoarece pârâta a avut în vedere aceste apărări, reținând în preambulul deciziei de sancționare relațiile comunicate de reclamanta, însă ele nu au fost de natură să răstoarne răspunderea contravențională a reclamantului.

În ceea ce privește justificările reclamantului cu privire la nerespectarea termenului de plată stabilit de actele normative indicate în cuprinsul deciziei și respectiv în prezenta motivare de către instanță, pentru un număr de 40 de dosare, s-a reținut că: În plângerea formulată, reclamantul a precizat faptul ca pentru dosarele nr. X1, X2, X3, X4, X5, X6 a indicat necesitatea completării dosarelor cu un număr de documente.

S-a reținut că, în ceea ce privește dosarul nr. X1, se indica în cererea de despăgubire faptul că se anexează factura, deviz, reconstatare, foto auto în lucru, foto auto reparat, plata fiind efectuată la 26 martie 2012, cu depășirea termenului legal de 10 zile (cererea fiind înregistrata la asigurator la 16 septembrie 2011). În dosarul nr. X2, petentul solicită reparația în regie proprie în baza evaluării asiguratorului, nefiind necesară în acest caz, depunerea de facturi sau a devizului de reparație, regia proprie implicând calculul cuantumului despăgubirii de către asigurator pe baza propriei evaluări. Plata a fost efectuată la data de 20 ianuarie 2012, cu depășirea termenului legal de 10 zile (cererea fiind înregistrată la asigurator la 19 decembrie 2011). În dosarul nr. X3, petentul solicita reparația în regie proprie, nefiind necesară în acest caz, depunerea de facturi sau a devizului de reparație.

Plata a fost efectuată la data de 24 ianuarie 2012, cu depășirea termenului legal de 10 zile (cererea fiind înregistrata la asigurator la 6 decembrie 2011). În dosarul nr. X4, petentul solicita reparația în regie proprie, nefiind necesară în acest caz, depunerea de facturi sau a devizului de reparație. Din nota de constatare a avariilor nu rezultă că i-au fost solicitate păgubitului fotografii cu autovehiculul reparat. Plata a fost efectuată cu depășirea termenului legal de 10 zile (cererea fiind înregistrată la asigurator la 22 februarie 2012), dat fiind faptul că din referatul din 25 aprilie 2012 rezultă că despăgubirea este aprobată la plată, operațiunea de achitare fiind în desfășurare. În dosarul nr. X5, petentul solicită reparația în regie proprie, nefiind necesară în acest caz, depunerea de facturi sau a devizului de reparație.

Din nota de constatare a avariilor nu rezultă că i-au fost solicitate păgubitului fotografii cu autovehiculul reparat. Plata a fost efectuată la 9 februarie 2012, cu depășirea termenului legal de 10 zile (cererea fiind înregistrata la asigurator la 19 decembrie 2011). În dosarul nr. X6, petentul solicita reparația în regie proprie, nefiind necesară în acest caz, depunerea de facturi sau a devizului de reparație. Din nota de constatare a avariilor nu rezultă că i-au fost solicitate păgubitului fotografii cu autovehiculul reparat.

Plata a fost efectuată la 31 ianuarie 2012, cu depășirea termenului legal de 10 zile (cererea fiind înregistrată la asigurator la 12 decembrie 2011). Referitor la apărarea reclamantului ca în dosarele nr. X7, nr. X8 și nr. X9 cererea de despăgubire a fost incompletă lipsind mențiunea băncii, a contului bancar și a titularului de cont, s-a reținut că: În dosarul nr. X7 nu s-a identificat un document din care sa rezulte ca ulterior depunerii cererii de despăgubire asiguratorul a solicitat petentului indicarea denumirii băncii sau prin care i s-ar fi comunicat că este incompletă cererea sa de despăgubire. De asemenea, petentul a solicitat plata în regie proprie, indicând în cererea din 13 ianuarie 2012 și codul bancar care permite identificarea băncii.

În dosarul nr. X8, cele două cereri de despăgubire, una are completat contul bancar, iar cealaltă este completată cu denumirea băncii, ambele având mențiunea privind titularul de cont. Din documentația anexată nu rezultă existența unui document care să ateste că asiguratorul a solicitat păgubitului informații suplimentare referitoare la coordonatele bancare/titularul de cont. Cererea de despăgubire este datată 12 decembrie 2011, iar plata s-a făcut la 16 februarie 2012, cu depășirea termenului legal de 10 zile. În dosarul nr. X9 există două cereri de despăgubire, una datată 14 februarie 2011 cu indicarea contului bancar cu factura atașată, și o altă cerere datată 17 noiembrie 2011, în care se menționează că se atașează factura, deviz, extras cont.

Față de susținerea reclamantului ca în dosarul de daună X10 se solicită plata unei despăgubiri CASCO care este supusă unor alte rigori și regulamente decât cele analizate în speță, curtea a avut în vedere justificarea reclamantului, însa, practic, reclamantul nu își poate invoca propria culpă din moment ce modalitatea de numerotare a dosarelor de daună utilizată de asigurator nu a permis identificarea dosarelor deschise în baza unei polițe obligatorii RCA de cele deschise în baza unei polițe facultative CASCO, iar în nota de fundamentare nu se indică tipul poliței în baza căreia a fost deschis dosarul de daună și nici petentul nu precizează tipul dosarului de daună deschis la asigurator însă această împrejurare nu înlătură caracterul contravențional al faptei, care se reține a fi îndeplinit pentru celelalte dosare de daună.

În ceea ce privește dosarul nr. X11, cererea de despăgubire din 11 octombrie 2012 are atașat un extras de cont lizibil, dar plata a fost efectuată la data de 2 martie 2012, cu depășirea termenului legal de 10 zile. În ceea ce privește dosarul de daună nr. X12, petent C.I. cu privire la calitatea de persoana păgubită, din cuprinsul documentației rezultă existența împuternicirii emise pentru C.G. de proprietarul autovehiculului SC E. SRL datată 5 ianuarie 2012 data la care au fost întocmite cererea de despăgubire și factura de reparație. Plata a fost făcută la 1 martie 2012 cu depășirea termenului de 10 zile. S-a constatat că, din documentația aferenta dosarului respectiv, nu rezultă că asiguratorul ar fi adus la cunoștința persoanei care a formulat cererea de despăgubire faptul că nu are calitatea de persoană păgubită.

Așa fiind, s-a reținut că pentru o parte din dosare reclamantul nu contesta plata cu întârziere a sumelor datorate păgubiților. Pentru alte dosare, reclamantul a arătat că plata a fost condiționată de depunerea unor documente și informații suplimentare, însă, din documentația aferentă rezultă că fie documentele și informațiile se aflau la dosar, fie nu erau necesare. Ca atare, în mod corect a reținut pârâta că faptele indicate în precedent denotă nerespectarea termenului de plată prevăzut în Ordinele C.S.A. nr. 5/2010 și nr. 14/2011, astfel cum a fost reținută în decizia C.S.A. contestată.

Cu privire la individualizarea faptei s-a reținut că reclamantul a indicat faptul că numărul dosarelor în care s-a reținut întârzierea la plată este nesemnificativ față de activitatea generală a societății, în sensul că în primele 5 luni ale anului 2012 au fost în vigoare X contracte RCA comparativ cu Z asigurări RCA la finele anului 2010. Subscrierea societății a crescut considerabil în toate categoriile de produse însă cea mai mare creștere s-a înregistrat în ceea ce privește polițele RCA, ceea ce a atras și o creștere a numărului de reclamații. Totodată, din cuprinsul procesului-verbal privind controlul efectuat la SC A.R.-A.V.I.G.

SA încheiat la data de 9 iulie 2012 rezultă faptul că obiectul controlului a fost verificarea măsurilor întreprinse de societate pentru soluționarea dosarelor de daune în vederea reducerii numărului de petiții; modului de înregistrare și evidență a dosarelor de daune etc. Printre măsurile implementate/aflate în curs de implementare pentru reducerea numărului de daune s-a reținut suplimentarea colectivului de soluționare a reclamațiilor, iar această împrejurare definește intenția societății de asigurare de a preîntâmpina întârzierea îndeplinirii obligațiilor sale legale și/sau convenționale asumate. Prima instanță a considerat că sancțiunea amenzii precum și cuantumul acesteia nu sunt justificate de niciunul dintre criteriile stabilite de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 1 și art. 2 din Ordinul C.S.A.

nr. 113118/2006. Astfel, amenda nu e justificată de gradul de pericol social al faptei, nici de profilul de risc a asigurătorului și nici de repetarea contravenției, fiind prima sancțiune de acest gen aplicată reclamantului, aspecte necontestate de pârâtă. De asemenea prin alin. (5) al art. 4 din aceeași Normă se stabilește ca la individualizarea sancțiunii se va ține seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita făptuitorului, iar față de circumstanțele speței amenda aplicată este o sancțiune excesivă. Întârzierea în plata despăgubirilor este limitată, și ca număr de zile de întârziere și ca pondere în activitatea societății, și nu a produs urmări grave și a adus o atingere minima ordinii și valorilor sociale ocrotite prin sancționarea contravenției, iar scopul preventiv al sancțiunii contravenționale poate fi atins și fără aplicarea unei amenzi contravenționale.

Așa fiind, văzând dispozițiile art. 1 și art. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 113118/2006, constatând că reclamantul nu a mai fost sancționat anterior și față de pericolul redus al faptei, s-a apreciat că se impunea aplicarea graduală a măsurilor sancționatorii stabilite de legiuitor iar, în speță, măsura avertismentului este suficientă și aptă să sancționeze culpa reclamantului precum și să prevină, în viitor, comiterea unor fapte contravenționale în materie. Pe cale de consecință, s-ar impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale, aplicată prin decizia din 21 iunie 2012 emisă de pârâtă, cu avertismentul, și menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei contestate.

2. Cererile de recurs Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâta, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii și anulării actului contestat, respectiv respingerii acțiunii, ca neîntemeiată. I. În recursul declarat de reclamantul O.M.V. s-a arătat că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală. Un prim motiv de nelegalitate a fost cel referitor la modul în care instanța a apreciat în legătură cu motivarea și temeinicia deciziei C.S.A. care face obiectul plângerii. Recurentul susține că decizia C.S.A. este nelegală întrucât autoritatea avea obligația de a analiza apărările formulate de societatea de asigurări față de presupusele întârzieri în plata daunelor, iar C.S.A.

s-a rezumat la a le respinge în mod global, fără motivare, ceea ce echivalează cu o lipsă a motivării. Al doilea motiv de recurs vizează modul în care instanța de fond a apreciat asupra nerespectării termenului de plată în dosarele de daună analizate. Instanța de fond, spre deosebire de C.S.A., susține recurentul, a analizat amănunțit fiecare dosar de daună și a răspuns argumentelor, dar nu același lucru poate fi spus despre notele de concluzii pe care le-a formulat în cauză și care au fost ignorate pe deplin de instanța de fond. S-au făcut precizări cu privire la câteva dintre dosarele reținute în motivarea sentinței și s-a arătat că dacă s-ar face plățile în termen de 10 zile de la data cererii de despăgubire, independent de depunerea dovezilor justificative și constatarea efectivă a daunei, ar fi vulnerabilă la tentativele de fraudă, care sunt frecvente în acest domeniu.

Un ultim motiv de recurs invocat a fost cel legat de neanalizarea de către instanța de fond a unui argument important, cel ce viza lipsa oricărui prejudiciu adus asiguraților și lipsa pericolului social al întârzierii constatate. S-a susținut de către recurent că numărul de dosare în care s-a reținut întârzierea la plată este nesemnificativ față de activitatea generală a societății, reprezentând o excepție izolată, respectiv 0,00008% din contractul RCA în derulare. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea plângerii cu consecința anulării decizie atacate și înlăturării sancțiunilor aplicate. II. În recursul declarat de C.S.A. a fost criticată soluția instanței de fond în ceea ce privește individualizarea sancțiunii.

Recurenta arată că art. 2 alin. (1) din Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 113.118/2006 prevede că măsurile sancționatorii stabilite prin legea specială pot fi aplicate gradual, fie direct, având în vedere unui sau mai multe dintre criteriile prevăzute de actul normativ și că, în raport de atribuțiile C.S.A., principalul criteriu de gradualizare a măsurilor sancționatorii este interesul asiguraților, păgubiților sau al beneficiarilor. Instanța de contencios administrativ s-a pronunțat în sensul că nerespectarea termenului de plată a despăgubirilor de către asigurator afectează în mod direct dreptul persoanelor păgubite în urma producerii unor evenimente rutiere asupra sumelor plătite cu titlu de despăgubire, asigurarea obligatorie RCA fiind o asigurare de protecție socială.

Raportat la susținerile potrivit căruia dosarele de daună pentru care s-au formulat reclamații sunt nesemnificative față de numărul total de polițe subscrise s-a arătat de către recurentă că acestea sunt nefondate întrucât activitatea de vânzare de polițe este distinctă de cea de daune, iar dosarele de daune nu se deschid pentru fiecare poliță subscrisă, iar raportat la numărul de dosare de daune, numărul reclamațiilor la C.S.A. a fost considerabil. Referitor la măsurile luate de societate în vederea optimizării soluționării dosarelor de daune s-a apreciat că acestea sunt împrejurări de fapt, ulterioare emiterii deciziei de sancționare și nu pot fi avute în vedere la individualizarea sancțiunii aplicate.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii formulate de reclamantul O.M.V. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate și în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul O.M.V. dar va admite recursul declarat de C.S.A. (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară) pentru următoarele considerente: Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a deciziei din 21 iunie 2012 emisă de C.S.A. prin care a fost sancționat cu amendă reclamantul O.M.V., în calitate de conducător al Departamentului Daune al SC A.R.-A.V.I.G.

SA, pentru că nu a fost respectat termenul de plată a sumelor cuvenite persoanelor păgubite în urma producerii unor evenimente rutiere. Instanța de fond, prin sentința atacată, a arătat că faptele pentru care s-a dispus sancționarea au fost reținute corect de către autoritatea pârâtă, respectiv s-a constatat nerespectarea termenului de plată prevăzut de Ordinele C.S.A. nr. 5/2010 și nr. 4/2011, însă, cu privire la individualizarea faptei, s-a apreciat că amenda nu este justificată și că măsura avertismentului este suficientă și aptă să sancționeze culpa reclamantului și să prevină, în viitor, comiterea de fapte contravenționale. În recursul declarat de reclamantul O.M.V. este criticată soluția instanței de fond în ceea ce privește reținerea faptei de nerespectare a termenului de plată a despăgubirilor, însă aceste critici sunt nefondate.

Primul motiv de nelegalitate referitor la motivarea și temeinicia deciziei C.S.A. nu poate fi reținut. Într-adevăr, motivarea reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ, iar actul administrativ este considerat motivat atunci când el enunță motivele de fapt și de drept pentru care emitentul său îl consideră justificat, fiind o condiție de legalitate a actului administrativ, iar prin aceasta este prezentat într-un mod clar și neechivoc raționamentul instituției emitente a actului. Însă, în cauză, așa cum a reținut și instanța de fond, condiția motivării a fost îndeplinită în cazul deciziei din 21 iunie 2012 pentru că autoritatea nu era obligată să răspundă fiecărui argument invocat de societatea de asigurări, iar decizia a fost motivată, fiind indicate motivele de fapt și drept care au condus la aplicarea sancțiunii.

Nici al doilea motiv invocat nu este întemeiat întrucât instanța de fond a apreciat corect asupra nerespectării termenului de plată în dosarele de daună analizate. Recurentul susține că instanța de fond a analizat amănunțit fiecare dosar de daună și a răspuns tuturor argumentelor formulate de reclamantă în plângere dar că nu a ținut seama de notele de concluzii formulate în cauză, or, prin notele de concluzii nu pot fi invocate apărări noi pentru că acestea nu se comunică și nu s-ar mai respecta principiul contradictorialității, principiu fundamental al procesului civil, astfel că în notele de concluzii trebuie făcute referiri numai la probele deja administrate, la susținerile și apărările părților din cursul desfășurării procesului până la încheierea dezbaterilor.

Faptul că instanța de fond nu a motivat hotărârea în raport de aspecte noi invocate de reclamant în concluziile scrise nu conduce la nelegalitatea hotărârii și, oricum, acesta vor putea fi avute în vedere, dacă au fost invocate în recurs, de către instanța de recurs. S-a invocat de către recurent că termenul de 10 zile în care avea obligația de a plăti despăgubiri curge de la data depunerii ultimului act în completarea dosarului de daune și, că, din diverse motive, acest termen nu a fost respectat, ceea ce presupune că se recunoaște depășirea acestui termen prevăzut de actele normative în materie, dar a apreciat că această depășire s-a datorat faptului că au fost solicitate acte pentru completarea dosarului de daună.

Chiar dacă s-ar aprecia că depășirea termenului de 10 zile în cazul dosarelor invocate în motivele de recurs, ar fi justificată, prin decizia din 21 iunie 2012, ce se contestă în prezenta cauză, s-au făcut trimiteri la un număr mare de dosare în care s-a solicitat completarea documentației cu documente sau alte informații, iar autoritatea intimată a dovedit că acestea fie nu erau necesare, fie se regăseau la dosarul de daună și se poate interpreta că ele au fost solicitate numai pentru a încerca să justifice depășirea termenului de 10 zile pentru acordarea despăgubirii. Referitor la ultimul motiv de recurs invocat de către recurentul O.M.V. se constată că nici acesta nu este fondat.

Mai întâi, trebuie arătat că legea prevede aplicarea sancțiunii dacă nu a fost respectat termenul de 10 zile, indiferent dacă s-a făcut dovada existenței sau nu a unui prejudiciu prin plata peste acest termen, plecând de la scopul legii, acela de a asigura o despăgubire cât mai rapidă a asiguratului de către asigurător. În al doilea rând, recurentul apreciază că se impune o analiză a activității societății de asigurare și că numărul de reclamații pentru depășirea acestui termen este foarte mic față de polițele încheiate, însă și acest susțineri nu pot fi reținute. Nu prezintă importanță numărul de contracte RCA aflate în derulare pentru că sancțiunea în speță a fost stabilită având în vedere plângerile adresate C.S.A.

și din verificările efectuate s-a constatat depășirea termenului în 40 de dosare. Nu prezintă relevanță nici faptul că ulterior aplicării sancțiunii nu au mai existat cazuri în care s-ar fi depășit termenul de 10 zile pentru că sancțiunea se stabilește pentru fiecare perioadă controlată. De aceea, se constată că recursul declarat de reclamantul O.M.V. este nefondat și va fi respins. Recursul declarat de C.S.A., ce vizează individualizarea sancțiunii, va fi admis pentru următoarele considerente: Instanța de fond a dispus înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul apreciind că sancțiunea aplicată este excesivă. Conform art. 2 din Ordinul C.S.A.

nr. 113118/2006: (1) Măsurile sancționatorii prevăzute de art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, se vor aplica fie gradual, fie direct, ținându-se seama de unul sau mai multe dintre următoarele elemente: 1. interesul asiguraților; 2. urmarea produsă asupra stabilității activității de asigurare în România; 3. profilul de risc al fiecărui asigurător; 4. categoriile de asigurări practicate; 5. gradul de pericol social al faptei săvârșite; 6. împrejurările în care a fost săvârșită fapta; 7. modul și mijloacele de săvârșire a acestei fapte; 8. scopul urmărit; 9. circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei; 10. obiecțiunile la procesul-verbal de constatare sau răspunsul contravenientului la notificarea C.S.A., prin care explică motivul încălcării dispozițiilor legale; 11. celelalte date înscrise în referatul de constatare/procesul-verbal; 12. alte considerente de oportunitate, evaluări și analize calitative.

(2) Sancțiunea stabilită va fi proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

(3) Cuantificarea nivelului de gravitate a faptei se va face prin evaluarea impactului abaterii săvârșite asupra intereselor asiguraților, asupra solvabilității și continuității activității contravenientului, avându-se în vedere și celelalte elemente prevăzute la alin. (1). (4) Luarea în considerare a circumstanțelor săvârșirii faptei și conduita făptuitorului vor fi analizate pe baza profilului de risc al asigurătorului, a procedurilor de prevenire și a tehnicilor de reducere a riscurilor, prevăzute în dispozițiile legale (referitoare la normele minimale privind activitatea de control intern, normele prudențiale privind managementul asigurătorului, normele privind prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării actelor de terorism prin intermediul pieței asigurărilor, procedurile de control intern), în propriul sistem intern de management al riscului și în procedurile antifraudă, care trebuie să fie adecvate tipului și dimensiunilor fiecărui asigurător.

(5) În cazul săvârșirii de către o persoană în mod repetat a unor contravenții, următoarea sancțiune va fi gradual majorată, după caz, până la limita maximă prevăzută de lege.” Așa cum se poate observa, măsurile sancționatorii pot fi aplicate fie gradual, fie direct, în raport de unul sau mai multe criterii prevăzute în Ordinul nr. 113118/2006. La individualizarea sancțiunii și înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul, instanța de fond a avut în vedere numărul de dosare raportat la activitatea generală și măsurile luate pentru remedierea deficiențelor. Însă, între elementele prevăzute la art. 2 alin. (2) din Ordinul nr. 113118/2006, primul dintre acestea este „interesul asiguraților”, iar raportat la acest aspect aplicarea sancțiunii avertismentului este greșită.

Referitor la numărul de dosare raportat la activitatea generală, acest element a fost interpretat greșit de instanța de fond deoarece nu este corect să se raporteze numărul de dosare de daune la numărul total de polițe de asigurare, pentru că nu pentru toate polițele de asigurare se deschidea dosar de daune, iar dintre cele deschise, chiar dacă au existat întârzieri în plata despăgubirilor, nu toți beneficiarii adresează plângeri sau reclamații la C.S.A. Sunt lipsite de relevanță și măsurile luate după controlul finalizat cu emiterea deciziei contestate în prezenta cauză întrucât acestea sunt aspecte ulterioare și vor fi avute în vedere la controalele ce vor fi efectuate, iar aceste măsuri au fost luate și în raport de sancțiunea contestată în speță, care, poate, a avut rolul de a preîntâmpina repetarea greșelilor anterioare.

Prin urmare, recursul declarat de C.S.A. va fi admis, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi modificată sentința atacată în sensul că acțiunea reclamantei va fi respinsă integral ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul O.M.V. împotriva sentinței civile nr. 6244 din 5 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de pârâta C.S.A. (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară) împotriva aceleiași sentințe, în sensul că modifică sentința atacată și respinge, integral, acțiunea formulată de reclamant. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 mai 2014.