ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2447/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2447/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.

6244 din 5 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul O.M.V.,

în contradictoriu cu pârâta C.S.A. (în prezent Autoritatea de Supraveghere

Financiară, conform O.U.G. nr. 93/2012), și a înlocuit cu avertismentul, amenda

contravențională aplicată reclamantului prin decizia din 21 iunie 2012, emisă

de pârâtă. Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei contestate iar,

în baza art. 276 C. proc. civ., a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor

de judecată către reclamant, în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariu

avocat.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Din decizia nr. 381

din 21 iunie 2012, contestată în prezenta cauză, rezultă că, urmare a unui

control efectuat cu privire modalitatea de soluționare de către SC

A.R.-A.V.I.G. SA a dosarelor de daune și de plată a despăgubirilor către

persoanele păgubite în urma producerii unor evenimente rutiere, s-au constatat

mai multe încălcări ale normelor aplicabile în materie.

Astfel, prin mai

multe adrese, asigurătorul a fost notificat de C.S.A. cu privire la încălcarea

prevederilor art. 36 alin. (1) din Normele puse în aplicare prin Ordinul nr.

5/2010 și art. 36 alin. (5) din Normele puse în aplicare prin Ordinul nr.

14/2011.

În urma analizării

răspunsurilor formulate, a fost elaborat referatul de constatare din 6 iunie

2012, prezentat consiliului C.S.A., care a dispus sancționarea conducătorului

departamentului daune al asigurătorului cu amendă în cuantum de 10.000 RON.

În decizia din 21

iunie 2012 privind sancționarea cu amendă a reclamantului O.M.V., în calitate de

conducător al departamentului daune la SC A.R.-A.V.I.G. SA s-a constatat că nu a

fost respectat termenul de plată a sumelor cuvenite persoanelor păgubite în urma

producerii unor evenimente rutiere.

S-a constatat că au fost

încălcate prevederile art. 36 alin. (1) din Normele privind asigurarea obligatorie

de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse

în aplicare prin Ordinul nr. 5/2010 și, respectiv art. 36 alin. (5) din Normele

privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin

accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul nr. 14/2011.

Totodată, s-a constatat

că fapta constituie contravenție în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, care

prevede următoarele:

„(2) Constituie contravenții

următoarele fapte: a) nerespectarea, în orice mod, a normelor adoptate conform

art. 8 alin. (1), precum și a deciziilor sau avizelor C.S.A. emise potrivit

art. 4 alin. (26) și art. 8 alin. (2)”.

De asemenea, s-a arătat

în decizie că de săvârșirea acestor fapte se face vinovat domnul O.M.V., în calitate

de conducător al departamentului daune la SC A.R.-A.V.I.G. SA, care, în calitate

de persoană însărcinată cu gestionarea activității de daune din cadrul asigurătorului

este responsabilă, potrivit art. 21 din Normele privind autorizarea asigurătorilor,

puse în aplicare prin Ordinul președintelui C.S.A. nr. 16/2009, pentru deficiențele

constatate de C.S.A. în activitatea asigurătorului.

Motivarea actului administrativ

constituie una dintre condițiile de legalitate și validitate ale acestuia și reprezintă

o garanție împotriva arbitrariului și excesului de putere al autoritarilor administrației

publice.

S-a reținut că susținerea

potrivit căreia pârâta a înlăturat nejustificat apărările reclamantului nu este

întemeiată deoarece pârâta a avut în vedere aceste apărări, reținând în preambulul

deciziei de sancționare relațiile comunicate de reclamanta, însă ele nu au fost

de natură să răstoarne răspunderea contravențională a reclamantului.

În ceea ce privește justificările

reclamantului cu privire la nerespectarea termenului de plată stabilit de actele

normative indicate în cuprinsul deciziei și respectiv în prezenta motivare de către

instanță, pentru un număr de 40 de dosare, s-a reținut că:

În plângerea formulată,

reclamantul a precizat faptul ca pentru dosarele nr. X1, X2, X3, X4, X5, X6 a indicat

necesitatea completării dosarelor cu un număr de documente.

S-a reținut că, în ceea

ce privește dosarul nr. X1, se indica în cererea de despăgubire faptul că se anexează

factura, deviz, reconstatare, foto auto în lucru, foto auto reparat, plata fiind

efectuată la 26 martie 2012, cu depășirea termenului legal de 10 zile (cererea fiind

înregistrata la asigurator la 16 septembrie 2011).

În dosarul nr. X2, petentul

solicită reparația în regie proprie în baza evaluării asiguratorului, nefiind necesară

în acest caz, depunerea de facturi sau a devizului de reparație, regia proprie implicând

calculul cuantumului despăgubirii de către asigurator pe baza propriei evaluări.

Plata a fost efectuată la data de 20 ianuarie 2012, cu depășirea termenului legal

de 10 zile (cererea fiind înregistrată la asigurator la 19 decembrie 2011).

În dosarul nr. X3, petentul

solicita reparația în regie proprie, nefiind necesară în acest caz, depunerea de

facturi sau a devizului de reparație. Plata a fost efectuată la data de 24

ianuarie 2012, cu depășirea termenului legal de 10 zile (cererea fiind înregistrata

la asigurator la 6 decembrie 2011).

În dosarul nr. X4, petentul

solicita reparația în regie proprie, nefiind necesară în acest caz, depunerea de

facturi sau a devizului de reparație. Din nota de constatare a avariilor nu rezultă

că i-au fost solicitate păgubitului fotografii cu autovehiculul reparat. Plata a

fost efectuată cu depășirea termenului legal de 10 zile (cererea fiind înregistrată

la asigurator la 22 februarie 2012), dat fiind faptul că din referatul din 25

aprilie 2012 rezultă că despăgubirea este aprobată la plată, operațiunea de achitare

fiind în desfășurare.

În dosarul nr. X5, petentul

solicită reparația în regie proprie, nefiind necesară în acest caz, depunerea de

facturi sau a devizului de reparație. Din nota de constatare a avariilor nu rezultă

că i-au fost solicitate păgubitului fotografii cu autovehiculul reparat. Plata a

fost efectuată la 9 februarie 2012, cu depășirea termenului legal de 10 zile (cererea

fiind înregistrata la asigurator la 19 decembrie 2011).

În dosarul nr. X6, petentul

solicita reparația în regie proprie, nefiind necesară în acest caz, depunerea de

facturi sau a devizului de reparație. Din nota de constatare a avariilor nu rezultă

că i-au fost solicitate păgubitului fotografii cu autovehiculul reparat. Plata a

fost efectuată la 31 ianuarie 2012, cu depășirea termenului legal de 10 zile (cererea

fiind înregistrată la asigurator la 12 decembrie 2011).

Referitor la apărarea

reclamantului ca în dosarele nr. X7, nr. X8 și nr. X9 cererea de despăgubire a fost

incompletă lipsind mențiunea băncii, a contului bancar și a titularului de cont,

s-a reținut că:

În dosarul nr. X7 nu s-a

identificat un document din care sa rezulte ca ulterior depunerii cererii de despăgubire

asiguratorul a solicitat petentului indicarea denumirii băncii sau prin care i s-ar

fi comunicat că este incompletă cererea sa de despăgubire. De asemenea, petentul

a solicitat plata în regie proprie, indicând în cererea din 13 ianuarie 2012 și

codul bancar care permite identificarea băncii.

În dosarul nr. X8, cele

două cereri de despăgubire, una are completat contul bancar, iar cealaltă este completată

cu denumirea băncii, ambele având mențiunea privind titularul de cont. Din documentația

anexată nu rezultă existența unui document care să ateste că asiguratorul a solicitat

păgubitului informații suplimentare referitoare la coordonatele bancare/titularul

de cont. Cererea de despăgubire este datată 12 decembrie 2011, iar plata s-a făcut

la 16 februarie 2012, cu depășirea termenului legal de 10 zile.

În dosarul nr. X9 există

două cereri de despăgubire, una datată 14 februarie 2011 cu indicarea contului bancar

cu factura atașată, și o altă cerere datată 17 noiembrie 2011, în care se menționează

că se atașează factura, deviz, extras cont.

Față de susținerea reclamantului

ca în dosarul de daună X10 se solicită plata unei despăgubiri CASCO care este supusă

unor alte rigori și regulamente decât cele analizate în speță, curtea a avut în

vedere justificarea reclamantului, însa, practic, reclamantul nu își poate invoca

propria culpă din moment ce modalitatea de numerotare a dosarelor de daună utilizată

de asigurator nu a permis identificarea dosarelor deschise în baza unei polițe obligatorii

RCA de cele deschise în baza unei polițe facultative CASCO, iar în nota de fundamentare

nu se indică tipul poliței în baza căreia a fost deschis dosarul de daună și nici

petentul nu precizează tipul dosarului de daună deschis la asigurator însă această

împrejurare nu înlătură caracterul contravențional al faptei, care se reține a fi

îndeplinit pentru celelalte dosare de daună.

În ceea ce privește dosarul

nr. X11, cererea de despăgubire din 11 octombrie 2012 are atașat un extras de cont

lizibil, dar plata a fost efectuată la data de 2 martie 2012, cu depășirea termenului

legal de 10 zile.

În ceea ce privește dosarul

de daună nr. X12, petent C.I. cu privire la calitatea de persoana păgubită, din

cuprinsul documentației rezultă existența împuternicirii emise pentru C.G. de proprietarul

autovehiculului SC E. SRL datată 5 ianuarie 2012 data la care au fost întocmite

cererea de despăgubire și factura de reparație. Plata a fost făcută la 1 martie

2012 cu depășirea termenului de 10 zile. S-a constatat că, din documentația aferenta

dosarului respectiv, nu rezultă că asiguratorul ar fi adus la cunoștința persoanei

care a formulat cererea de despăgubire faptul că nu are calitatea de persoană păgubită.

Așa fiind, s-a reținut

că pentru o parte din dosare reclamantul nu contesta plata cu întârziere a sumelor

datorate păgubiților. Pentru alte dosare, reclamantul a arătat că plata a fost condiționată

de depunerea unor documente și informații suplimentare, însă, din documentația aferentă

rezultă că fie documentele și informațiile se aflau la dosar, fie nu erau necesare.

Ca atare, în mod corect

a reținut pârâta că faptele indicate în precedent denotă nerespectarea termenului

de plată prevăzut în Ordinele C.S.A. nr. 5/2010 și nr. 14/2011, astfel cum a fost

reținută în decizia C.S.A. contestată.

Cu privire la individualizarea

faptei s-a reținut că reclamantul a indicat faptul că numărul dosarelor în care

s-a reținut întârzierea la plată este nesemnificativ față de activitatea generală

a societății, în sensul că în primele 5 luni ale anului 2012 au fost în vigoare

X contracte RCA comparativ cu Z asigurări RCA la finele anului 2010. Subscrierea

societății a crescut considerabil în toate categoriile de produse însă cea mai mare

creștere s-a înregistrat în ceea ce privește polițele RCA, ceea ce a atras și o

creștere a numărului de reclamații.

Totodată, din cuprinsul

procesului-verbal privind controlul efectuat la SC A.R.-A.V.I.G. SA încheiat la

data de 9 iulie 2012 rezultă faptul că obiectul controlului a fost verificarea măsurilor

întreprinse de societate pentru soluționarea dosarelor de daune în vederea reducerii

numărului de petiții; modului de înregistrare și evidență a dosarelor de daune etc.

Printre măsurile implementate/aflate

în curs de implementare pentru reducerea numărului de daune s-a reținut suplimentarea

colectivului de soluționare a reclamațiilor, iar această împrejurare definește intenția

societății de asigurare de a preîntâmpina întârzierea îndeplinirii obligațiilor

sale legale și/sau convenționale asumate.

Prima instanță a considerat

că sancțiunea amenzii precum și cuantumul acesteia nu sunt justificate de niciunul

dintre criteriile stabilite de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 1 și art.

2 din Ordinul C.S.A. nr. 113118/2006.

Astfel, amenda nu e justificată

de gradul de pericol social al faptei, nici de profilul de risc a asigurătorului

și nici de repetarea contravenției, fiind prima sancțiune de acest gen aplicată

reclamantului, aspecte necontestate de pârâtă.

De asemenea prin

alin. (5) al art. 4 din aceeași Normă se stabilește ca la individualizarea sancțiunii

se va ține seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de

conduita făptuitorului, iar față de circumstanțele speței amenda aplicată este o

sancțiune excesivă.

Întârzierea în plata despăgubirilor

este limitată, și ca număr de zile de întârziere și ca pondere în activitatea societății,

și nu a produs urmări grave și a adus o atingere minima ordinii și valorilor sociale

ocrotite prin sancționarea contravenției, iar scopul preventiv al sancțiunii contravenționale

poate fi atins și fără aplicarea unei amenzi contravenționale.

Așa fiind, văzând dispozițiile

art. 1 și art. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 113118/2006, constatând că reclamantul nu

a mai fost sancționat anterior și față de pericolul redus al faptei, s-a apreciat

că se impunea aplicarea graduală a măsurilor sancționatorii stabilite de legiuitor

iar, în speță, măsura avertismentului este suficientă și aptă să sancționeze culpa

reclamantului precum și să prevină, în viitor, comiterea unor fapte contravenționale

în materie.

Pe cale de consecință,

s-ar impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale, aplicată prin decizia

din 21 iunie 2012 emisă de pârâtă, cu avertismentul, și menținerea celorlalte dispoziții

ale deciziei contestate.

Împotriva sentinței pronunțate

de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs atât

reclamantul, cât și pârâta, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul

admiterii acțiunii și anulării actului contestat, respectiv respingerii acțiunii,

ca neîntemeiată.

I. În recursul declarat

de reclamantul O.M.V. s-a arătat că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală.

Un prim motiv de nelegalitate

a fost cel referitor la modul în care instanța a apreciat în legătură cu motivarea

și temeinicia deciziei C.S.A. care face obiectul plângerii.

Recurentul susține că

decizia C.S.A. este nelegală întrucât autoritatea avea obligația de a analiza apărările

formulate de societatea de asigurări față de presupusele întârzieri în plata daunelor,

iar C.S.A. s-a rezumat la a le respinge în mod global, fără motivare, ceea ce echivalează

cu o lipsă a motivării.

Al doilea motiv de recurs

vizează modul în care instanța de fond a apreciat asupra nerespectării termenului

de plată în dosarele de daună analizate.

Instanța de fond, spre

deosebire de C.S.A., susține recurentul, a analizat amănunțit fiecare dosar de daună

și a răspuns argumentelor, dar nu același lucru poate fi spus despre notele de concluzii

pe care le-a formulat în cauză și care au fost ignorate pe deplin de instanța de

fond.

S-au făcut precizări cu

privire la câteva dintre dosarele reținute în motivarea sentinței și s-a arătat

că dacă s-ar face plățile în termen de 10 zile de la data cererii de despăgubire,

independent de depunerea dovezilor justificative și constatarea efectivă a daunei,

ar fi vulnerabilă la tentativele de fraudă, care sunt frecvente în acest domeniu.

Un ultim motiv de recurs

invocat a fost cel legat de neanalizarea de către instanța de fond a unui argument

important, cel ce viza lipsa oricărui prejudiciu adus asiguraților și lipsa pericolului

social al întârzierii constatate.

S-a susținut de către

recurent că numărul de dosare în care s-a reținut întârzierea la plată este nesemnificativ

față de activitatea generală a societății, reprezentând o excepție izolată, respectiv

0,00008% din contractul RCA în derulare.

S-a solicitat admiterea

recursului, modificarea sentinței și admiterea plângerii cu consecința anulării

decizie atacate și înlăturării sancțiunilor aplicate.

II. În recursul declarat

de C.S.A. a fost criticată soluția instanței de fond în ceea ce privește individualizarea

sancțiunii.

Recurenta arată că

art. 2 alin. (1) din Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 113.118/2006 prevede

că măsurile sancționatorii stabilite prin legea specială pot fi aplicate gradual,

fie direct, având în vedere unui sau mai multe dintre criteriile prevăzute de actul

normativ și că, în raport de atribuțiile C.S.A., principalul criteriu de gradualizare

a măsurilor sancționatorii este interesul asiguraților, păgubiților sau al beneficiarilor.

Instanța de contencios

administrativ s-a pronunțat în sensul că nerespectarea termenului de plată a despăgubirilor

de către asigurator afectează în mod direct dreptul persoanelor păgubite în urma

producerii unor evenimente rutiere asupra sumelor plătite cu titlu de despăgubire,

asigurarea obligatorie RCA fiind o asigurare de protecție socială.

Raportat la susținerile

potrivit căruia dosarele de daună pentru care s-au formulat reclamații sunt nesemnificative

față de numărul total de polițe subscrise s-a arătat de către recurentă că acestea

sunt nefondate întrucât activitatea de vânzare de polițe este distinctă de cea de

daune, iar dosarele de daune nu se deschid pentru fiecare poliță subscrisă, iar

raportat la numărul de dosare de daune, numărul reclamațiilor la C.S.A. a fost considerabil.

Referitor la măsurile

luate de societate în vederea optimizării soluționării dosarelor de daune s-a apreciat

că acestea sunt împrejurări de fapt, ulterioare emiterii deciziei de sancționare

și nu pot fi avute în vedere la individualizarea sancțiunii aplicate.

S-a solicitat admiterea

recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii

formulate de reclamantul O.M.V.

de recurs

Analizând recursurile

formulate prin prisma motivelor invocate și în raport de cadrul legal aplicabil,

Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul O.M.V. dar va admite recursul

declarat de C.S.A. (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară) pentru următoarele

considerente:

Instanța de fond a fost

învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a deciziei din 21 iunie 2012 emisă

de C.S.A. prin care a fost sancționat cu amendă reclamantul O.M.V., în calitate

de conducător al Departamentului Daune al SC A.R.-A.V.I.G. SA, pentru că nu a fost

respectat termenul de plată a sumelor cuvenite persoanelor păgubite în urma producerii

unor evenimente rutiere.

Instanța de fond, prin

sentința atacată, a arătat că faptele pentru care s-a dispus sancționarea au fost

reținute corect de către autoritatea pârâtă, respectiv s-a constatat nerespectarea

termenului de plată prevăzut de Ordinele C.S.A. nr. 5/2010 și nr. 4/2011, însă,

cu privire la individualizarea faptei, s-a apreciat că amenda nu este justificată

și că măsura avertismentului este suficientă și aptă să sancționeze culpa reclamantului

și să prevină, în viitor, comiterea de fapte contravenționale.

În recursul declarat de

reclamantul O.M.V. este criticată soluția instanței de fond în ceea ce privește

reținerea faptei de nerespectare a termenului de plată a despăgubirilor, însă aceste

critici sunt nefondate.

Primul motiv de nelegalitate

referitor la motivarea și temeinicia deciziei C.S.A. nu poate fi reținut.

Într-adevăr, motivarea

reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ, iar actul

administrativ este considerat motivat atunci când el enunță motivele de fapt și

de drept pentru care emitentul său îl consideră justificat, fiind o condiție de

legalitate a actului administrativ, iar prin aceasta este prezentat într-un mod

clar și neechivoc raționamentul instituției emitente a actului.

Însă, în cauză, așa cum

a reținut și instanța de fond, condiția motivării a fost îndeplinită în cazul deciziei

din 21 iunie 2012 pentru că autoritatea nu era obligată să răspundă fiecărui argument

invocat de societatea de asigurări, iar decizia a fost motivată, fiind indicate

motivele de fapt și drept care au condus la aplicarea sancțiunii.

Nici al doilea motiv invocat

nu este întemeiat întrucât instanța de fond a apreciat corect asupra nerespectării

termenului de plată în dosarele de daună analizate.

Recurentul susține că

instanța de fond a analizat amănunțit fiecare dosar de daună și a răspuns tuturor

argumentelor formulate de reclamantă în plângere dar că nu a ținut seama de notele

de concluzii formulate în cauză, or, prin notele de concluzii nu pot fi invocate

apărări noi pentru că acestea nu se comunică și nu s-ar mai respecta principiul

contradictorialității, principiu fundamental al procesului civil, astfel că în notele

de concluzii trebuie făcute referiri numai la probele deja administrate, la susținerile

și apărările părților din cursul desfășurării procesului până la încheierea dezbaterilor.

Faptul că instanța de

fond nu a motivat hotărârea în raport de aspecte noi invocate de reclamant în concluziile

scrise nu conduce la nelegalitatea hotărârii și, oricum, acesta vor putea fi avute

în vedere, dacă au fost invocate în recurs, de către instanța de recurs.

S-a invocat de către recurent

că termenul de 10 zile în care avea obligația de a plăti despăgubiri curge de la

data depunerii ultimului act în completarea dosarului de daune și, că, din diverse

motive, acest termen nu a fost respectat, ceea ce presupune că se recunoaște depășirea

acestui termen prevăzut de actele normative în materie, dar a apreciat că această

depășire s-a datorat faptului că au fost solicitate acte pentru completarea dosarului

de daună.

Chiar dacă s-ar aprecia

că depășirea termenului de 10 zile în cazul dosarelor invocate în motivele de recurs,

ar fi justificată, prin decizia din 21 iunie 2012, ce se contestă în prezenta cauză,

s-au făcut trimiteri la un număr mare de dosare în care s-a solicitat completarea

documentației cu documente sau alte informații, iar autoritatea intimată a dovedit

că acestea fie nu erau necesare, fie se regăseau la dosarul de daună și se poate

interpreta că ele au fost solicitate numai pentru a încerca să justifice depășirea

termenului de 10 zile pentru acordarea despăgubirii.

Referitor la ultimul motiv

de recurs invocat de către recurentul O.M.V. se constată că nici acesta nu este

fondat.

Mai întâi, trebuie arătat

că legea prevede aplicarea sancțiunii dacă nu a fost respectat termenul de 10 zile,

indiferent dacă s-a făcut dovada existenței sau nu a unui prejudiciu prin plata

peste acest termen, plecând de la scopul legii, acela de a asigura o despăgubire

cât mai rapidă a asiguratului de către asigurător.

În al doilea rând, recurentul

apreciază că se impune o analiză a activității societății de asigurare și că numărul

de reclamații pentru depășirea acestui termen este foarte mic față de polițele încheiate,

însă și acest susțineri nu pot fi reținute.

Nu prezintă importanță

numărul de contracte RCA aflate în derulare pentru că sancțiunea în speță a fost

stabilită având în vedere plângerile adresate C.S.A. și din verificările efectuate

s-a constatat depășirea termenului în 40 de dosare.

Nu prezintă relevanță

nici faptul că ulterior aplicării sancțiunii nu au mai existat cazuri în care s-ar

fi depășit termenul de 10 zile pentru că sancțiunea se stabilește pentru fiecare

perioadă controlată.

De aceea, se constată

că recursul declarat de reclamantul O.M.V. este nefondat și va fi respins.

Recursul declarat de C.S.A.,

ce vizează individualizarea sancțiunii, va fi admis pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a dispus

înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul apreciind că sancțiunea aplicată

este excesivă.

Conform art. 2 din Ordinul

C.S.A. nr. 113118/2006:

(1) Măsurile sancționatorii

prevăzute de art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările

ulterioare, se vor aplica fie gradual, fie direct, ținându-se seama de unul sau

mai multe dintre următoarele elemente:

stabilității activității de asigurare în România;

fiecărui asigurător;

practicate;

al faptei săvârșite;

a fost săvârșită fapta;

de săvârșire a acestei fapte;

și reale ale săvârșirii faptei;

de constatare sau răspunsul contravenientului la notificarea C.S.A., prin care explică

motivul încălcării dispozițiilor legale;

în referatul de constatare/procesul-verbal;

de oportunitate, evaluări și analize calitative.

(2) Sancțiunea stabilită

va fi proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

(3) Cuantificarea nivelului

de gravitate a faptei se va face prin evaluarea impactului abaterii săvârșite asupra

intereselor asiguraților, asupra solvabilității și continuității activității contravenientului,

avându-se în vedere și celelalte elemente prevăzute la alin. (1).

(4) Luarea în considerare

a circumstanțelor săvârșirii faptei și conduita făptuitorului vor fi analizate pe

baza profilului de risc al asigurătorului, a procedurilor de prevenire și a tehnicilor

de reducere a riscurilor, prevăzute în dispozițiile legale (referitoare la normele

minimale privind activitatea de control intern, normele prudențiale privind managementul

asigurătorului, normele privind prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării

actelor de terorism prin intermediul pieței asigurărilor, procedurile de control

intern), în propriul sistem intern de management al riscului și în procedurile antifraudă,

care trebuie să fie adecvate tipului și dimensiunilor fiecărui asigurător.

(5) În cazul săvârșirii

de către o persoană în mod repetat a unor contravenții, următoarea sancțiune va

fi gradual majorată, după caz, până la limita maximă prevăzută de lege.”

Așa cum se poate observa,

măsurile sancționatorii pot fi aplicate fie gradual, fie direct, în raport de unul

sau mai multe criterii prevăzute în Ordinul nr. 113118/2006.

La individualizarea sancțiunii

și înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul, instanța de fond a avut

în vedere numărul de dosare raportat la activitatea generală și măsurile luate pentru

remedierea deficiențelor.

Însă, între elementele

prevăzute la art. 2 alin. (2) din Ordinul nr. 113118/2006, primul dintre acestea

este „interesul asiguraților”, iar raportat la acest aspect aplicarea sancțiunii

avertismentului este greșită.

Referitor la numărul de

dosare raportat la activitatea generală, acest element a fost interpretat greșit

de instanța de fond deoarece nu este corect să se raporteze numărul de dosare de

daune la numărul total de polițe de asigurare, pentru că nu pentru toate polițele

de asigurare se deschidea dosar de daune, iar dintre cele deschise, chiar dacă au

existat întârzieri în plata despăgubirilor, nu toți beneficiarii adresează plângeri

sau reclamații la C.S.A.

Sunt lipsite de relevanță

și măsurile luate după controlul finalizat cu emiterea deciziei contestate în prezenta

cauză întrucât acestea sunt aspecte ulterioare și vor fi avute în vedere la controalele

ce vor fi efectuate, iar aceste măsuri au fost luate și în raport de sancțiunea

contestată în speță, care, poate, a avut rolul de a preîntâmpina repetarea greșelilor

anterioare.

Prin urmare, recursul

declarat de C.S.A. va fi admis, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi modificată

sentința atacată în sensul că acțiunea reclamantei va fi respinsă integral ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul O.M.V. împotriva sentinței civile nr. 6244 din 5 noiembrie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Admite recursul declarat

de pârâta C.S.A. (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară) împotriva aceleiași

sentințe, în sensul că modifică sentința atacată și respinge, integral, acțiunea

formulată de reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 27 mai 2014.