ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 382/2010

Deliberând

asupra contestației in anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 5303 din 30

septembrie 2008, Înalta Curte de Casație si Justiție, secția civilă si de

proprietate intelectuală, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC

B.G. SA împotriva Deciziei nr. 241/A din 14 septembrie 2007 a Curții de Apel

Alba lulia, secția civilă.

A dispus

obligarea recurentei la plata sumei de 2.000 lei, cheltuieli de judecată către

reclamanta P.P.F.

Împotriva

deciziei instanței supreme a declarat, la 20 februarie 2009, contestație în

anulare, SC B.G. SA, invocând în drept, prevederile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., în sensul că „dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale

și instanța, respingând recursul a omis din greșeală a cerceta unul dintre

motivele de modificare ori de casare".

Astfel, se

arată că greșeala materială decurge din exprimarea eronată și interpretarea

greșită ce s-a dat procentelor de acțiuni din capitalul social, pe care le

deținea Statul Român la SC B.G. SA și, care au fost înstrăinate de către A.V.A.S.

București, instanțele reținând greșit că SC B.G. SA nu era integral privatizată

la momentul depunerii notificării și, nici la data soluționării cauzei.

În sprijinul

susținerii sale, contestatoarea a invocat contractele de vânzare de acțiuni din

21 iunie 1999, din 23 iunie 2003 și din 30 iulie 2003, prin care A.V.A.S. a

vândut acțiuni către SC B.G. SA și a precizat că, o consecință a "greșelii

materiale" în aprecierea situației potrivit cu care contestatoarea nu era

societate privatizată integral, instanța de recurs nu a soluționat, în sensul

în care au fost formulate, motivele 2 și 3 din recursul declarat de aceasta

împotriva Deciziei nr. 241/2007 a Curții de Apel Alba lulia, secția civilă.

Contestație în

anulare este nefondată și urmează a fi respinsă, pentru considerentele ce

succed.

Reglementată ca

o cale extraordinară de atac de retractare, contestația în anulare poate

conduce la reformarea hotărârii dacă sunt îndeplinite condițiile expres și

limitativ prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., acesta fiind, în

drept, motivul contestației în anulare specială, invocat în speță.

În sensul

textului procedural mai sus evocat, "greșeala materială "se

identifică ca o greșeală de ordin procedural, comisă prin confundarea unor date

esențiale, anume, greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere și

interpretare a dispozițiilor legale, deci o eroare în legătură cu aspectele

formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greșeli

de judecată.

În recursul

declarat, pârâta SC B.G. SA a invocat temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., criticând hotărârea pronunțată de instanța de apel și susținând că,

în mod greșit, a fost confirmată soluția primei instanțe, a Tribunalului Sibiu,

prin sentința civilă nr. 348 din 6 martie 2007, de restituire în natură a

imobilului ce a format obiectul notificării, întrucât acesta face parte din

patrimoniul societății fiind cuprins în valoarea capitalului social al

acesteia, conform Ordinului nr. 154 din 29 aprilie 2001, emis de M.C.T.

S-a arătat de

către recurenta-pârâtă, în cuprinsul acelorași critici, că terenul în suprafață

de 448,06 mp aferent vilei este proprietatea exclusivă a SC B.G. SA, conform

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis

la 25 aprilie 2003, ambele titluri nefiind contestate și, că imobilul este

nerestituibil în natură.

Interpretarea

dată de instanța de recurs, în sensul că la data formulării notificării,

procesul de privatizare al pârâtei nu era finalizat și că aceasta nu a făcut

dovada că valoarea acțiunilor deținute de stat la SC B.G. SA era mai mică decât

valoarea imobilului ce se solicită a fi restituit în natură, nu poate echivala

cu o "greșeală materială," în sensul art. 318 C. proc. civ., sub

aspectul unei exprimări greșite, de calcul ce s-a dat procentelor de acțiuni

din capitalul social, astfel cum susține contestatoarea.

Pe calea

contestației în anulare, se încearcă de către contestatoare a se readuce în

discuție o chestiune de fond, ce a fost dezbătută în toate fazele procesule,

anume aceea a privatizării integrale a unității deținătoare, condiție în

funcție de care se solicita pronunțarea unei soluții de restituire în natură a

imobilului.

Prevederile

art. 318 C. proc. civ. implică ideea că, nu orice greșeală materială poate fi

primită ca motiv al contestației în anulare, ci fiind un text de excepție,

noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, o asemenea

eroare trebuie să fi evidentă și, în legătură cu aspectele formale ale

judecății, nefiind pertinentă cu privire la soluția pe fondul cauzei.

Nici motivul

privind omisiunea instanțe de recurs de a examina criticile formulate nu

subzistă unei analize pertinente.

Astfel, se

poate observa că motivele 2 și 3 din recursul pârâtei, ce vizează nereferirea

instanței supreme la titlurile contestatoarei și nelegalitatea hotărârii

instanței de apel privind interpretarea și greșita aplicare a dispozițiilor

art. 29 din Legea nr. 10/2001, subsumate motivului indicat de art. 318 alin.

(1) C. proc. civ., în prezenta contestație în anulare au fost analizate de

instanța de recurs, în considerentele deciziei pronunțate.

Instanța de

control judiciar extraordinar, răspunzând tuturor criticilor pârâtei a reținut

în mod corect că preluarea bunului, fiind una abuzivă, fără titlu valabil, în

cauză nu sunt incidente prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

S-a evidențiat

că reclamanta P.F. este moștenitoarea foștilor proprietari tabulari ai

imobilului, preluat abuziv de stat prin aplicarea greșită a dispozițiilor

Decretului nr. 92/1950, întrucât autorul notificatoarei, primar în localitate,

era exceptat de la naționalizare.

Ca atare, în

mod corect instanța a reținut caracterul abuziv al preluării și neincidența

prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 .argumentând că, în

sprijinul acestei soluții sunt și dispozițiile art. 2 alin. (2) din Lege,

potrivit cărora persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu

valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data deposedării, pe

care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de

restituire, conform prevederilor legii.

Explicitându-se

regimul juridic, s-a arătat că potrivit art. 21 alin. (1) și (2) din același

act normativ de reparație, „imobilele-terenuri și construcții-preluate în mod

abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în

vigoare a legii, de o regie autonomă, o societate comercială la care statul sau

o autoritate a administrației publice, centrale sau locale este acționar sau

asociat majoritar, vor fi restituite persoanei îndreptățite în natură, prin

decizie sau dispoziție motivată a organelor de conducere ale unităților

deținătoare."

S-a evidențiat

că prevederile mai sus menționate sunt aplicabile și în cazul în care, statul

sau o autoritate publică centrală sau locală este acționar sau asociat

minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau

părților sociale este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a

imobilului a cărui restituire în natură este cerută, or în speță, pârâta nu a

făcut dovada că valoarea acțiunilor deținute de stat la SC B.G. SA, era mai

mică decât valoarea imobilului ce s-a solicitat a fi restituit în natură.

În consecință,

contestația în anularea urmează a fi respinsă și față de motivul privind

omisiunea cercetării unor critici din recurs.

În speță,

instanța supremă a răspuns criticilor formulate în recurs, ea neavând obligația

de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza

fiecare motiv de casare, putând grupa în acest sens, argumentele aduse de

parte, obligație pe care, în prezenta cauză, instanța de recurs și-a

îndeplinit-o, când a analizat structura capitalului social al contestatoarei SC

B.G. SA, a motivat de ce aceasta nu a fost integral privatizată, astfel cum

rezultă din considerentele aflate la fielele 2-4 din decizie.

Ca atare, sub

ambele motive, acela al săvârșirii unor „greșeli materiale" și omisiunea

cercetării unor motive de recurs, contestația în anulare nu este fondată și

urmează a fi respinsă.

Văzând și

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care „partea care

cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de

judecată" va fi obligată contestatoarea la 2.000 lei către intimata P.P.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de SC B.G. SA împotriva Deciziei nr. 5303 din

30 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală.

Obligă

contestatoarea la plata sumei de 2.000 lei, cheltuieli de judecată către

intimata P.P.F.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.