ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 382/2010

Deliberând asupra contestației in anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia nr. 5303 din 30 septembrie 2008, Înalta Curte de Casație si Justiție, secția civilă si de proprietate intelectuală, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B.G. SA împotriva Deciziei nr. 241/A din 14 septembrie 2007 a Curții de Apel Alba lulia, secția civilă. A dispus obligarea recurentei la plata sumei de 2.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamanta P.P.F. Împotriva deciziei instanței supreme a declarat, la 20 februarie 2009, contestație în anulare, SC B.G. SA, invocând în drept, prevederile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., în sensul că „dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale și instanța, respingând recursul a omis din greșeală a cerceta unul dintre motivele de modificare ori de casare". Astfel, se arată că greșeala materială decurge din exprimarea eronată și interpretarea greșită ce s-a dat procentelor de acțiuni din capitalul social, pe care le deținea Statul Român la SC B.G. SA și, care au fost înstrăinate de către A.V.A.S. București, instanțele reținând greșit că SC B.G. SA nu era integral privatizată la momentul depunerii notificării și, nici la data soluționării cauzei. În sprijinul susținerii sale, contestatoarea a invocat contractele de vânzare de acțiuni din 21 iunie 1999, din 23 iunie 2003 și din 30 iulie 2003, prin care A.V.A.S.

a vândut acțiuni către SC B.G. SA și a precizat că, o consecință a "greșelii materiale" în aprecierea situației potrivit cu care contestatoarea nu era societate privatizată integral, instanța de recurs nu a soluționat, în sensul în care au fost formulate, motivele 2 și 3 din recursul declarat de aceasta împotriva Deciziei nr. 241/2007 a Curții de Apel Alba lulia, secția civilă. Contestație în anulare este nefondată și urmează a fi respinsă, pentru considerentele ce succed. Reglementată ca o cale extraordinară de atac de retractare, contestația în anulare poate conduce la reformarea hotărârii dacă sunt îndeplinite condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., acesta fiind, în drept, motivul contestației în anulare specială, invocat în speță.

În sensul textului procedural mai sus evocat, "greșeala materială "se identifică ca o greșeală de ordin procedural, comisă prin confundarea unor date esențiale, anume, greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere și interpretare a dispozițiilor legale, deci o eroare în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată. În recursul declarat, pârâta SC B.G. SA a invocat temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând hotărârea pronunțată de instanța de apel și susținând că, în mod greșit, a fost confirmată soluția primei instanțe, a Tribunalului Sibiu, prin sentința civilă nr. 348 din 6 martie 2007, de restituire în natură a imobilului ce a format obiectul notificării, întrucât acesta face parte din patrimoniul societății fiind cuprins în valoarea capitalului social al acesteia, conform Ordinului nr. 154 din 29 aprilie 2001, emis de M.C.T.

S-a arătat de către recurenta-pârâtă, în cuprinsul acelorași critici, că terenul în suprafață de 448,06 mp aferent vilei este proprietatea exclusivă a SC B.G. SA, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la 25 aprilie 2003, ambele titluri nefiind contestate și, că imobilul este nerestituibil în natură. Interpretarea dată de instanța de recurs, în sensul că la data formulării notificării, procesul de privatizare al pârâtei nu era finalizat și că aceasta nu a făcut dovada că valoarea acțiunilor deținute de stat la SC B.G. SA era mai mică decât valoarea imobilului ce se solicită a fi restituit în natură, nu poate echivala cu o "greșeală materială," în sensul art. 318 C. proc.

civ., sub aspectul unei exprimări greșite, de calcul ce s-a dat procentelor de acțiuni din capitalul social, astfel cum susține contestatoarea. Pe calea contestației în anulare, se încearcă de către contestatoare a se readuce în discuție o chestiune de fond, ce a fost dezbătută în toate fazele procesule, anume aceea a privatizării integrale a unității deținătoare, condiție în funcție de care se solicita pronunțarea unei soluții de restituire în natură a imobilului. Prevederile art. 318 C. proc. civ. implică ideea că, nu orice greșeală materială poate fi primită ca motiv al contestației în anulare, ci fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, o asemenea eroare trebuie să fi evidentă și, în legătură cu aspectele formale ale judecății, nefiind pertinentă cu privire la soluția pe fondul cauzei.

Nici motivul privind omisiunea instanțe de recurs de a examina criticile formulate nu subzistă unei analize pertinente. Astfel, se poate observa că motivele 2 și 3 din recursul pârâtei, ce vizează nereferirea instanței supreme la titlurile contestatoarei și nelegalitatea hotărârii instanței de apel privind interpretarea și greșita aplicare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, subsumate motivului indicat de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., în prezenta contestație în anulare au fost analizate de instanța de recurs, în considerentele deciziei pronunțate. Instanța de control judiciar extraordinar, răspunzând tuturor criticilor pârâtei a reținut în mod corect că preluarea bunului, fiind una abuzivă, fără titlu valabil, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

S-a evidențiat că reclamanta P.F. este moștenitoarea foștilor proprietari tabulari ai imobilului, preluat abuziv de stat prin aplicarea greșită a dispozițiilor Decretului nr. 92/1950, întrucât autorul notificatoarei, primar în localitate, era exceptat de la naționalizare. Ca atare, în mod corect instanța a reținut caracterul abuziv al preluării și neincidența prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 .argumentând că, în sprijinul acestei soluții sunt și dispozițiile art. 2 alin. (2) din Lege, potrivit cărora persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data deposedării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor legii.

Explicitându-se regimul juridic, s-a arătat că potrivit art. 21 alin. (1) și (2) din același act normativ de reparație, „imobilele-terenuri și construcții-preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a legii, de o regie autonomă, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice, centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, vor fi restituite persoanei îndreptățite în natură, prin decizie sau dispoziție motivată a organelor de conducere ale unităților deținătoare." S-a evidențiat că prevederile mai sus menționate sunt aplicabile și în cazul în care, statul sau o autoritate publică centrală sau locală este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută, or în speță, pârâta nu a făcut dovada că valoarea acțiunilor deținute de stat la SC B.G.

SA, era mai mică decât valoarea imobilului ce s-a solicitat a fi restituit în natură. În consecință, contestația în anularea urmează a fi respinsă și față de motivul privind omisiunea cercetării unor critici din recurs. În speță, instanța supremă a răspuns criticilor formulate în recurs, ea neavând obligația de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de casare, putând grupa în acest sens, argumentele aduse de parte, obligație pe care, în prezenta cauză, instanța de recurs și-a îndeplinit-o, când a analizat structura capitalului social al contestatoarei SC B.G. SA, a motivat de ce aceasta nu a fost integral privatizată, astfel cum rezultă din considerentele aflate la fielele 2-4 din decizie.

Ca atare, sub ambele motive, acela al săvârșirii unor „greșeli materiale" și omisiunea cercetării unor motive de recurs, contestația în anulare nu este fondată și urmează a fi respinsă. Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată" va fi obligată contestatoarea la 2.000 lei către intimata P.P.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC B.G. SA împotriva Deciziei nr. 5303 din 30 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Obligă contestatoarea la plata sumei de 2.000 lei, cheltuieli de judecată către intimata P.P.F. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.