ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3704/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 7467 din 25 septembrie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A.V.A.S. cu sediul în București și pârâta A.S.V. Craiova a fost obligată la plata sumei de 3.041.998,99 lei (ron) din care 1.179.533,70 lei dobânzi și 1.862.465,29 lei penalități plus 4.000 lei cheltuieli de judecată; s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 1.079.805,60 lei. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că pârâta datorează daune interese constând în dobânda contractuală pentru ratele 1-5 neachitate de 1.179.533,70 lei și penalități în cuantum de 1.862.465,29 lei calculate de la data scadenței și până la 25 iulie 2005 pentru neachitarea ratelor la termenele prevăzute în contract.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea privind acordarea de daune interese constând în suma de 10.798.056 mii lei, reprezentând diferența dintre activul net contabil la data încheierii contractului de privatizare și data desființării contractului. Instanța a apreciat că situația financiară a SC V. SA a devenit precară cu începere din perioada noiembrie - decembrie 2001 când portofoliul de comenzi necesar desfășurării producției de vagoane a început să scadă ca și cifra de afaceri, iar diminuarea activului net a avut loc ca urmare a deschiderii procedurii de faliment împotriva societății privatizate la data de 22 mai 2002 în cadrul căreia activele societății au fost înstrăinate așa cum s-a reținut și de expertul contabil.

Nu s-a dovedit că pârâta a avut o inițiativă care să prejudicieze interesele reclamantei în buna derulare a procesului de privatizare, pârâtei i se poate imputa numai faptul că nu a plătit prețul acțiunilor dobândite și din această cauză a fost obligată la dobânzi și penalități. Prin decizia comercială nr. 16 din 16 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței instanței de fond. A.V.A.S. cu sediul în București a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei instanței de apel, admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței Tribunalului București, în sensul admiterii capătului al doilea de cerere, privind obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 1.079.805,60 Ron reprezentând alte prejudicii cauzate A.V.A.S.

evidențiate în raportul de expertiză contabilă conform art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002. A susținut recurenta în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanța de apel nu a făcut aplicarea alin. (3) al art. 21 din O.G. nr. 25/2002 și mai mult a negat existența acestui articol în motivarea deciziei. Că instanța a efectuat o cercetare superficială a temeiului juridic invocat de A.V.A.S. și a confundat dispozițiile legale în sensul că a citat cu titlu de exemplu alin. (2) și nu alin. (3) al art. 21 din Legea nr. 506/2002, care a modificat O.G. nr. 25/2002 și care prevede că pentru prejudiciile cauzate societății de către cumpărător aceasta poate cere instanței judecătorești daune-interese.

S-a invocat că daunele, interese au fost acordate de instanța de fond în temeiul art. 21 alin. (1 1 ) din O.G. nr. 25/2002, dar prin cererea de recurs se solicită aplicarea alin. (3) al art. 21 din O.G. nr. 25/2002 care se referă la stabilirea prejudiciilor și a întinderii daunelor interese provocate Autorității pe baza unei expertize întocmite de persoanele abilitate de lege. Recurenta a arătat că motivarea celor două instanțe în ceea ce privește respingerea cererii pentru daune întemeiate pe dispozițiile textului de lege menționat este contradictorie și mai mult considerentele hotărârilor se exclud reciproc. În timp ce prima instanță a reținut culpa evidentă a intimatei A.S.V.

întrucât nu a urmărit buna desfășurare a activității societății privatizate care a intrat ulterior în faliment /instanța de apel a reținut contrariul, în sensul că falimentul societății privatizate s-a datorat unor cauze obiective care nu sunt imputabile pârâtei și sunt legate de obiectul de activitate a SC V. SA Craiova, care nu a mai primit comenzi de reparații vagoane. S-a menționat că, la data de 26 iulie 2005, în urma operării pactului comisoriu din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni pentru neplata ratelor contractuale SC R. SA a confirmat reînscrierea A.V.A.S. ca acționar la SC V. SA, prin transferul acțiunilor reprezentând 69,99 % din capitalul social al asociației în contul A.V.A.S.

Recursul reclamantei nu este fondat. Criticile recurentei întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la faptul că în cauză nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002. Ambele instanțe au admis în mod corect cererea reclamantei întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002 aprobată prin Legea nr. 506/2002 privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor contractuale și penalități în cuantum de 3.041.998,88 lei în urma desființării contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. DJ 24 din 22 iulie 1999 încheiat între F.P.S. și pârâta A.S.V. privind un număr de 292.014 acțiuni nominative, ca urmare a neachitării prețului integral, respectiv a ratelor cu scadența 21 iulie 2000 – 21 iulie 2004 conform actului adițional din 15 septembrie 1999. Inițial, art. 21 alin. (2) din O.G.

nr. 25/2002 prevedea dreptul de a cere instanței judecătorești daune interese de la cumpărător pentru alte prejudicii cauzate în cazul desființării contractului. Ulterior, aceste dispoziții legale au suferit modificări prin Legea nr. 506/2002 de modificare a O.G. nr. 25/2002 în sensul că „pentru prejudiciile cauzate societății de către cumpărător, aceasta poate ce instanței judecătorești daune-interese . Prin alin. (3) al art. 21 din actul normativ menționat, s-a prevăzut că determinarea întinderii prejudiciilor și a daunelor interese prevăzute la alin. (2) se va face pe baza unei expertize economice, financiare întocmite de persoane abilitate prin lege pentru astfel de operațiuni, desemnate de instanța judecătorească.

În raport de prevederile legale, și printr-o interpretare sistematică a acestora, în mod corect instanța de apel a respins cererea recurentei întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002 care se referă numai la modalitatea de stabilire a prejudiciului și a avut în vedere alin. (2) al art. 21 astfel cum a fost modificat, care stabilește că daunele-interese pot fi solicitate numai pentru prejudiciile cauzate societății. De menționat că au fost avute în vedere dispozițiile legale ale O.G.

nr. 25/2002 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 506/2002, în vigoare la data de 26 iulie 2005, când a operat pactul comisoriu privind desființarea de plin drept a contractului de vânzare-cumpărare, stipulat prin clauza de la pct. 5.2 lit. b) din contract așa cum a fost modificată prin Actul adițional la contract din 15 septembrie 1999. În urma operării acestui pact recurenta a devenit din nou acționar majoritar prin transferul acțiunilor reprezentând 69,99 % din capitalul social al asociației în cel al recurentei. Faptul că în considerentele deciziei dintr-o eroare au fost menționate dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 506/2002 în loc de art. 21 alin. (2) astfel cum a fost modificat, nu este un motiv de casare a acesteia, cât timp criticile recurentei (apelantei) au fost examinate în raport de dispozițiile art. 21 alin. (2) modificate, care dă dreptul numai societății la daune interese, cu referire și la alin. (3) al aceluiași articol.

Susținerea recurentei că motivarea hotărârilor celor două instanțe este contradictorie, iar considerentele se exclud reciproc în ceea ce privește stabilirea culpei intimatei A.S.V. în diminuarea activului net al societății și intrarea în faliment a acesteia, pe de o parte nu corespunde realității, iar pe de altă parte, vizează aspecte legate de netemeinicie, respectiv o problemă de apreciere a instanței de judecată și care nu poate fi supusă controlului judiciar. Pentru considerentele reținute urmează ca potrivit art. 312 (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 16 din 16 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2007.