ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3704/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

7467 din 25 septembrie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A.V.A.S. cu sediul în

București și pârâta A.S.V. Craiova a fost obligată la plata sumei de 3.041.998,99

lei (ron) din care 1.179.533,70 lei dobânzi și 1.862.465,29 lei penalități plus

4.000 lei cheltuieli de judecată; s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere

având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 1.079.805,60 lei.

Pentru a hotărî astfel, s-a

reținut că pârâta datorează daune interese constând în dobânda contractuală

pentru ratele 1-5 neachitate de 1.179.533,70 lei și penalități în cuantum de

1.862.465,29 lei calculate de la data scadenței și până la 25 iulie 2005 pentru

neachitarea ratelor la termenele prevăzute în contract.

A fost respinsă, ca

neîntemeiată, cererea privind acordarea de daune interese constând în suma de

10.798.056 mii lei, reprezentând diferența dintre activul net contabil la data încheierii

contractului de privatizare și data desființării contractului.

Instanța a apreciat că

situația financiară a SC V. SA a devenit precară cu începere din perioada noiembrie

- decembrie 2001 când portofoliul de comenzi necesar desfășurării producției de

vagoane a început să scadă ca și cifra de afaceri, iar diminuarea activului net

a avut loc ca urmare a deschiderii procedurii de faliment împotriva societății

privatizate la data de 22 mai 2002 în cadrul căreia activele societății au fost

înstrăinate așa cum s-a reținut și de expertul contabil.

Nu s-a dovedit că pârâta a

avut o inițiativă care să prejudicieze interesele reclamantei în buna derulare

a procesului de privatizare, pârâtei i se poate imputa numai faptul că nu a

plătit prețul acțiunilor dobândite și din această cauză a fost obligată la dobânzi

și penalități.

Prin decizia comercială nr. 16

din 16 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței

instanței de fond.

A.V.A.S. cu sediul în

București a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei instanței

de apel, admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței Tribunalului

București, în sensul admiterii capătului al doilea de cerere, privind obligarea

intimatei-pârâte la plata sumei de 1.079.805,60 Ron reprezentând alte

prejudicii cauzate A.V.A.S. evidențiate în raportul de expertiză contabilă

conform art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002.

A susținut recurenta în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanța de apel nu a

făcut aplicarea alin. (3) al art. 21 din O.G. nr. 25/2002 și mai mult a negat

existența acestui articol în motivarea deciziei. Că instanța a efectuat o

cercetare superficială a temeiului juridic invocat de A.V.A.S. și a confundat

dispozițiile legale în sensul că a citat cu titlu de exemplu alin. (2) și nu alin.

(3) al art. 21 din Legea nr. 506/2002, care a modificat O.G. nr. 25/2002 și

care prevede că pentru prejudiciile cauzate societății de către cumpărător

aceasta poate cere instanței judecătorești daune-interese.

S-a invocat că daunele,

interese au fost acordate de instanța de fond în temeiul art. 21 alin. (1

1

)

din O.G. nr. 25/2002, dar prin cererea de recurs se solicită aplicarea alin.

(3) al art. 21 din O.G. nr. 25/2002 care se referă la stabilirea prejudiciilor

și a întinderii daunelor interese provocate Autorității pe baza unei expertize

întocmite de persoanele abilitate de lege.

Recurenta a arătat că

motivarea celor două instanțe în ceea ce privește respingerea cererii pentru

daune întemeiate pe dispozițiile textului de lege menționat este contradictorie

și mai mult considerentele hotărârilor se exclud reciproc.

În timp ce prima instanță a

reținut culpa evidentă a intimatei A.S.V. întrucât nu a urmărit buna

desfășurare a activității societății privatizate care a intrat ulterior în

faliment /instanța de apel a reținut contrariul, în sensul că falimentul

societății privatizate s-a datorat unor cauze obiective care nu sunt imputabile

pârâtei și sunt legate de obiectul de activitate a SC V. SA Craiova, care nu a

mai primit comenzi de reparații vagoane.

S-a menționat că, la data de

26 iulie 2005, în urma operării pactului comisoriu din contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni pentru neplata ratelor contractuale SC R. SA a

confirmat reînscrierea A.V.A.S. ca acționar la SC V. SA, prin transferul

acțiunilor reprezentând 69,99 % din capitalul social al asociației în contul A.V.A.S.

Recursul reclamantei nu este

fondat.

Criticile recurentei

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la faptul

că în cauză nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din O.G. nr.

25/2002.

Ambele instanțe au admis în

mod corect cererea reclamantei întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (1) din

O.G. nr. 25/2002 aprobată prin Legea nr. 506/2002 privind obligarea pârâtei la plata

dobânzilor contractuale și penalități în cuantum de 3.041.998,88 lei în urma

desființării contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. DJ 24 din 22 iulie

1999 încheiat între F.P.S. și pârâta A.S.V. privind un număr de 292.014 acțiuni

nominative, ca urmare a neachitării prețului integral, respectiv a ratelor cu

scadența 21 iulie 2000 – 21 iulie 2004 conform actului adițional din 15

septembrie 1999.

Inițial, art. 21 alin. (2)

din O.G. nr. 25/2002 prevedea dreptul de a cere instanței judecătorești daune

interese de la cumpărător pentru alte prejudicii cauzate în cazul desființării

contractului.

Ulterior, aceste dispoziții

legale au suferit modificări prin Legea nr. 506/2002 de modificare a O.G. nr. 25/2002

în sensul că „pentru prejudiciile cauzate societății de către cumpărător,

aceasta poate ce instanței judecătorești daune-interese .

Prin alin. (3) al art. 21

din actul normativ menționat, s-a prevăzut că determinarea întinderii

prejudiciilor și a daunelor interese prevăzute la alin. (2) se va face pe baza

unei expertize economice, financiare întocmite de persoane abilitate prin lege

pentru astfel de operațiuni, desemnate de instanța judecătorească.

În raport de prevederile

legale, și printr-o interpretare sistematică a acestora, în mod corect instanța

de apel a respins cererea recurentei întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin.

(3) din O.G. nr. 25/2002 care se referă numai la modalitatea de stabilire a

prejudiciului și a avut în vedere alin. (2) al art. 21 astfel cum a fost modificat,

care stabilește că daunele-interese pot fi solicitate numai pentru prejudiciile

cauzate societății.

De menționat că au fost

avute în vedere dispozițiile legale ale O.G. nr. 25/2002 astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 506/2002, în vigoare la data de 26 iulie 2005, când a

operat pactul comisoriu privind desființarea de plin drept a contractului de

vânzare-cumpărare, stipulat prin clauza de la pct. 5.2 lit. b) din contract așa

cum a fost modificată prin Actul adițional la contract din 15 septembrie 1999.

În urma operării acestui

pact recurenta a devenit din nou acționar majoritar prin transferul acțiunilor

reprezentând 69,99 % din capitalul social al asociației în cel al recurentei.

Faptul că în considerentele

deciziei dintr-o eroare au fost menționate dispozițiile art. 21 alin. (3) din

Legea nr. 506/2002 în loc de art. 21 alin. (2) astfel cum a fost modificat, nu

este un motiv de casare a acesteia, cât timp criticile recurentei (apelantei)

au fost examinate în raport de dispozițiile art. 21 alin. (2) modificate, care

dă dreptul numai societății la daune interese, cu referire și la alin. (3) al

aceluiași articol.

Susținerea recurentei că

motivarea hotărârilor celor două instanțe este contradictorie, iar

considerentele se exclud reciproc în ceea ce privește stabilirea culpei

intimatei A.S.V. în diminuarea activului net al societății și intrarea în faliment

a acesteia, pe de o parte nu corespunde realității, iar pe de altă parte,

vizează aspecte legate de netemeinicie, respectiv o problemă de apreciere a

instanței de judecată și care nu poate fi supusă controlului judiciar.

Pentru considerentele

reținute urmează ca potrivit art. 312 (1) C. proc. civ., să se respingă, ca

nefondat, recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 16 din 16

ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2007.