Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.07.2014
admis

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2150/2014

HOTĂRÂRE
04.07.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2150/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 27 iunie 2014, petentul T.C. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., completarea dispozitivului Deciziei nr. 1879 din 12 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. 41808/3/2009*, în sensul obligării recurenților reclamanți H.A. și H.M. la plata cheltuielilor de judecată în favoarea sa. În motivarea cererii, petentul a arătat că deși la termenul din 12 iunie 2014, avocat E.S. care l-a reprezentat în cauză, a solicitat atât prin concluziile orale cât și prin notele scrise depuse la dosar, obligarea recurenților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în recurs, reprezentând onorariu de avocat, pentru care a depus la dosarul cauzei chitanța în sumă de 4.000 RON, instanța a omis să se pronunțe asupra acestora.

La termenul din 14 iulie 2014, Înalta Curte a rămas în pronunțare atât asupra încadrării în drept a cererii de completare a dispozitivului cât și asupra fondului cererii. În ceea ce privește încadrarea în drept a cererii, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 543 C. proc. civ. actual, invocate de petent, nu sunt incidente în cauză, având în vedere că dosarul în care s-a pronunțat Decizia 1879 din 12 iunie 2014 s-a judecat pe dispozițiile vechiul cod, iar potrivit art. 27 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Analizând cererea formulată în raport de dispozițiile art. 281 2 alin. (1) C. proc.

civ. incidente în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, urmând a o admite pentru considerentele care urmează: Potrivit dispozițiilor legale sus-menționate, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii. Omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de prevederile art. 281 2 alin. (1) C. proc. civ., sens în care aceasta se poate pronunța, prin hotărâre separată, asupra cererii de completare. Art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

instituie regula conform căreia „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului. Acest drept este recunoscut părții și atunci când ea a solicitat cheltuieli de judecată, dar instanța a omis să se pronunțe asupra lor. În speță, Înalta Curte constată că, la termenul din 12 iunie 2014, avocat E.S., pentru intimatul-reclamant T.C., atât prin concluziile orale cât și prin notele scrise depuse la dosar, a solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 4.000 RON reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depusă fila 45 din dosarul de recurs, solicitare a cărei soluționare nu se regăsește în dispozitivul deciziei, obiect al prezentei cereri.

Or, asupra cheltuielilor de judecată, instanța trebuie să se pronunțe în chiar dispozitivul hotărârii, întrucât acestea nu pot fi valorificate decât prin intermediul executării silite. Prin decizia al cărei dispozitiv se solicită a fi completat, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții H.A. și H.M. împotriva Deciziei nr. 345/A din 3 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Față de soluția adoptată și de solicitarea avocatei E.S., pentru intimatul pârât T.C., de acordare a cheltuielilor de judecată, devin incidente în cauză dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., privind obligarea părții care a căzut în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată, solicitate și dovedite de partea adversă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite cererea petentului și va dispune completarea dispozitivului Deciziei nr. 1679 din 12 iulie 2014 a acestei instanțe, în sensul celor solicitate.

D E C I D E Admite cererea formulată de petentul T.C. Completează dispozitivul Deciziei nr. 1879 din 12 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 41808/3/2009*, în sensul că obligă pe recurenții reclamanți H.A. și H.M. la plata către intimatul pârât T.C. a sumei de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2014. Procesat de GGC - LM

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2566/2014
civ., nu și verificării temeiniciei, prin reaprecierea probatoriului pe baza căruia instanța de apel a stabilit o anumită situație de fapt în cauză. În consecință, Înalta Curte va respinge motivul de recurs pe acest aspect. 3. În ceea ce pr
ÎCCJ 2015-10-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2152/2015
ților este unul ezitant și nu la fel de bine fundamentat ca cel menționat anterior. Potrivit art. 274 C. proc. civ., intimații-reclamanți au fost obligați la 2.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert către apelanții S
ÎCCJ 2019-10-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1587/2019
Prin Decizia civilă nr. 1334 din 2 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva deciziei mai sus-menționate. Cauza a fost reînregistrată pe rolul T
ÎCCJ 2014-10-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2924/2014
Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele: Prin Decizia nr. 605 din 12 iunie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări socia
ÎCCJ 2015-03-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 744/2015
mai 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Prin cererea înregistrată la data de 17 decembrie 2014 petentul B.L. a solicitat instanței, completarea dispozitivului deciziei nr. 3982 din 11 apr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă