ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2134/2014

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 30 martie 2012, și

întemeiată pe Dispozițiile art. 563, art. 566 din Noul C. civ., reclamanții

S.A.S., S.A., A.S., St.A. și St.At. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Comuna Popești, prin Primar, obligarea acesteia să lase în deplină proprietate

și posesie terenul de 5,02 ha și construcțiile existente, fostul conac B. și

grajdul sau să plătească despăgubiri în cuantum de 25.000 euro, obligarea la

537.000 RON contravaloarea a 125.000 euro.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că prin Sentința civilă nr. 1303/1932 a Tribunalului

Ilfov i s-au atribuit lotul nr. III, din care făcea parte terenul în litigiu,

E.C., autoarea reclamanților. Prin certificatul de atestare a calității de

moștenitor nr. 73 din 30 august 2010, reclamanților li s-au atribuit drepturile

prezente și viitoare în ceea ce privește imobilul în litigiu care a făcut

obiectul actului de expropriere nr. 83/1949, atunci când autoarei E.C. i s-a

confiscat averea în care figura și curtea conacului și conacul de 5.02 ha.

Tribunalul Argeș,

prin Sentința civilă nr. 310 din 11 septembrie 2013 a respins acțiunea ca

inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că imobilul în litigiu a fost expropriat

prin Decretul nr. 83/1949 și a fost trecut în proprietatea statului,

actualmente evidențiat în proprietatea Primăriei Popești, și cu privire la care

nu s-a formulat notificare din partea reclamanților pentru restituirea lui.

Drept urmare, a

constatat că reclamanții nu au urmat procedura prealabilă obligatorie

instituită de dispozițiile Legii speciale nr. 10/2001, neefectuând demersurile

utile și necesare în vederea restituirii imobilului. A mai reținut că aceștia

nu au uzat de prevederile Legii nr. 10/2001, deși apariția acestui act normativ

a fost de notorietate și a instituit o procedură relativ rapidă de redobândire

a dreptului de proprietate.

După apariția Legii

nr. 10/2001, singura cale pentru obținerea restituirii imobilelor preluate în

perioada de referință este cea prevăzută de dispozițiile art. 21 și următoarele

din Legea nr. 10/2011.

Raportul dintre legea

specială și dreptul comun a fost tranșat de către Înalta Curte de Casație și

Justiție care prin mai multe decizii în interesul legii, nr. 53/2007, nr.

33/2008, în sensul că nu există posibilitate de a opta între legea specială și

legea generală.

Susținerea reclamanților

în sensul că le sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din Decizia nr. 33/2008,

conform cărora imobilul se află în prezent în proprietatea statului și că nu se

aduce atingere nici unui drept de proprietate nu este în concordanță de Decizia

nr. 33/2008 și nu poate fi admisibilă.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comuna Popești prin primar,

tribunalul a reținut că este nefondată întrucât imobilul în litigiu face parte

din evidențele acesteia, iar în temeiul Legii nr. 10/2001 această parte are

calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel, reclamanții S.A.S., S.A., A.S., St.A. și St.At.

criticând-o pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de apel aceștia au

arătat că în mod greșit în dispozitivul sentinței s-a menționat că hotărârea

este supusă recursului, că există neconcordanță între dispozitivul sentinței,

de respingere pe fond a acțiunii și considerentele acesteia, privind

respingerea ca inadmisibilă a acțiunii, astfel că hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină, că în mod greșit instanța de fond a apreciat că

acțiunea în revendicare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 563, 566 din

Noul C. civ. este inadmisibilă, față de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și

Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în recurs în interesul legii.

Prin Decizia civilă

nr. 14 din 29 ianuarie 2014, Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat de

reclamanți și a trimis cauza spre rejudecare tribunalului.

În pronunțarea

acestei soluții, curtea de apel a reținut următoarele:

Instanța de fond a

soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, calificând greșit

acțiunea reclamanților ca fiind o acțiune de drept comun întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 480 C. civ. anterior și nu pe cele ale art. 563 și ale art.

566 din Noul C. civ. (Legea nr. 287/2009) și a reținut greșit că acțiunea este

inadmisibilă, respingând-o pe această excepție, fără a menționa aceasta și în

dispozitivul sentinței.

Neprocedând în acest

mod și respingând acțiunea ca inadmisibilă, raportat la Codul civil anterior,

instanța de fond a soluționat greșit procesul fără a intra în cercetarea

fondului, potrivit Deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008, obligatorie pentru

instanțe de la data publicării în M. Of. al României, iar prin aceasta s-a

încălcat atât dreptul reclamanților la un proces echitabil prevăzut de art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și dispozițiile art. 21 din

Constituția României privind accesul liber la justiție.

În consecință,

instanța de apel a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile

art. 297 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ. și a dispus desființarea

sentinței tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin recursul

declarat, reclamanții au criticat aplicarea greșită a de către instanța de apel

a prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. în sensul în care în mod greșit

a fost reținut că sunt îndeplinite condițiile textului de lege anterior

menționat și a fost dispusă trimiterea cauzei spre rejudecare.

Învestită cu

soluționarea recursului declarat de către reclamanți, Înalta Curte reține

caracterul fondat al recursului, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 297

alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 27 din

Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării

proceselor, stabilește că regula, în cele două ipoteze prevăzute de text, este

anularea hotărârii apelate și evocarea fondului de către instanța de apel,

trimiterea spre rejudecare constituind o soluție de excepție, ce poate fi

dispusă doar atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții : cel puțin una

dintre părți a solicitat expres trimiterea cauzei spre rejudecare, prin cererea

de apel ori prin întâmpinare, respectiv soluția trimiterii spre rejudecare nu a

mai fost dispusă anterior în cursul procesului.

De asemenea, Înalta

Curte mai reține că din perspectiva aplicării în timp a unora dintre

modificările operate, legiuitorul a înțeles să deroge de la regula generală

conținută de art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia dispozițiile

legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, și

proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor

silite începute sub această lege.

Drept urmare, cererea

de apel, ca act de procedură, declanșează un control judecătoresc total

devolutiv din partea unei instanțe superioare, dispozițiile art. 297 alin. (1)

C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 27 din Legea nr.

202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, fiind

aplicabile numai dacă procesul a început, în primă instanță, după data de 25

noiembrie 2010.

În cauza de față se

constată că cererea introductivă de instanță a fost înregistrată la data de 30

martie 2012, ulterior datei de 25 noiembrie 2010, fiindu-i astfel pe deplin

aplicabile dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în forma modificată

de Legea nr. 202/2010.

Totodată, Înalta

Curte mai reține că potrivit înscrisurilor aflate la dosar, prin cererea de

apel ori prin întâmpinare niciuna dintre părți nu a solicitat expres trimiterea

cauzei spre rejudecare. De asemenea, mai reține că soluția trimiterii spre

rejudecare nu a mai fost dispusă anterior în cursul procesului.

Având în vedere cele

mai sus expuse, constată că nu sunt îndeplinite condițiile trimiterii spre

rejudecare, instanța de apel în mod greșit a făcut aplicarea prevederilor art.

297 alin. (1) C. proc. civ. nereținând cauza spre rejudecare.

Chestiunea de drept

supusă analizei prezentului recurs a făcut obiectul Deciziei nr. 2 din 18

februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în

interesul legii. Prin aceasta s-a statuat că dispozițiile art. 297 alin. (1) C.

proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 27 din Legea nr.

202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, nu se

aplică proceselor în care prima instanță a fost învestită înainte de intrarea

în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor, decizie publicată în M. Of. Partea I nr. 313 din 30

mai 2013 și obligatorie pentru instanțe de la data publicării conform art. 517

alin. (4) C. proc. civ.

Se constată că

decizia recurată a fost pronunțată la data de 29 ianuarie 2014, ulterior datei

la care decizia pronunțată în recursul în interesul legii evocată, a devenit

obligatorie pentru instanțele de judecată.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanții S.A.S., S.A.,

A.S., St.A. și St.At. împotriva Deciziei civile nr. 14 din 29 ianuarie 2014 a

Curții de Apel Pitești, secția I civilă, va casa decizia recurată și va trimite

cauza pentru evocarea fondului aceleiași curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții S.A.S., S.A., A.S., St.A. și St.At. împotriva Deciziei

civile nr. 14 din 29 ianuarie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza pentru evocarea fondului aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 iulie 2014.

Procesat de GGC - LM