ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 996/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 996/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Argeș, sub nr. 2020 din 13 octombrie 2004, contestatoarele P.C.,

G.I. și T.R. au solicitat anularea Dispoziției nr. 2143/2004 emisă de Primăria

Municipiului Curtea de Argeș și restituirea în natură a terenului situat în

V.I., în suprafață de aproximativ 5000 mp și a celui cu o suprafață aproximativ

identică, situat în str. V. Pentru situația în care nu este posibilă

restituirea în natură, s-a cerut acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent.

În motivele de fapt

ale cererii, reclamantele au arătat că autorul lor a avut în proprietate circa

40.000 mp, potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 30 martie 1926, din

care i-au fost confiscate în perioada regimului comunist, fără plata

despăgubirilor, terenurile a căror restituire s-a cerut.

Prin Sentința civilă

nr. 72 din 8 iunie 2005, Tribunalul Argeș a respins contestația formulată,

reținând în considerentele hotărârii faptul că autorul reclamanților (P.G.) a

deținut teren în suprafață de 40.000 mp, că potrivit Legii nr. 18/1991 s-a

dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 39.104 mp,

pentru diferența de 1380 mp, ce a făcut obiectul unui decret de expropriere,

acordându-li-se reclamantelor despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001.

S-a constatat, de

asemenea, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, că reclamantelor

li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, pe

vechiul amplasament pentru terenul liber, iar pentru restul terenului, pe un

alt amplasament, reconstituirea realizându-se însă pentru întreaga suprafață

pentru care a fost justificat dreptul de proprietate.

Prin Decizia civilă

nr. 5/A din 16 ianuarie 2006, Curtea de Apel Pitești a admis apelul, a casat

sentința și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. Prin dispozitivul

aceleiași decizii a fost respinsă cererea de completare a apelului.

În motivarea soluției

s-a reținut că, deși pentru stabilirea situației de fapt, în faza judecății în

primă instanță s-a efectuat o expertiză, nu s-au identificat și nu s-au

individualizat terenurile care au făcut obiectul Legii nr. 18/1991 și separat,

terenurile care au constituit obiect al Legii nr. 10/2001.

S-a apreciat că se

impune efectuarea unei expertize care să aibă în vedere aceste aspecte, să

verifice dacă terenurile sunt libere și, ca atare, este necesară soluția de

casare cu trimitere spre rejudecare.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 7330 din 21 septembrie 2006, a

admis recursul, a casat decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe.

S-a reținut, în

motivarea acestei soluții, că decizia recurată este greșită atât din punct de

vedere formal, câtă vreme dispozițiile art. 296 și 297 C. proc. civ. prevăd

posibilitatea păstrării ori schimbării în tot sau în parte a hotărârii atacate,

ori desființarea sau anularea acesteia, cât și din punct de vedere al

conținutului și argumentelor aduse în justificarea soluției.

În cadrul apelului se

devoluează fondul, în vederea stabilirii corecte a situației de fapt, instanța

având posibilitatea să încuviințeze refacerea sau completarea probelor

administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi.

Prin trimiterea

cauzei spre rejudecare, în vederea completării probatoriului, instanța a

nesocotit caracterul devolutiv al apelului și a ignorat regulile de procedură

ale judecății, în această cale de atac.

Pentru

individualizarea terenurilor, ce făcuseră obiect al reconstituirii conform

Legii nr. 18/1991, și respectiv cele care făceau obiect al Legii nr. 10/2001 -

situație considerată insuficient lămurită în prima etapă procesuală -, instanța

de apel trebuia să administreze probele pe care le considera necesare.

S-a reținut,

totodată, că dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. nu erau incidente în

speță, deoarece acestea presupun ca judecata să se fi făcut în condiții de

lipsă de procedură sau fără cercetarea fondului.

În consecință, s-a

admis recursul, dispunându-se rejudecarea apelului, ocazie cu care instanța va

avea în vedere și critica referitoare la completarea motivelor de apel,

respectiv în ce măsură este vorba de motivele de fapt și de drept pe care se

întemeiază apelul, posibil de complinit până cel mai târziu la prima zi de

înfățișare sau de o cerere nouă în apel, interzisă de dispozițiile art. 294

alin. (1) C. proc. civ.

Dosarul a fost

înregistrat la Curtea de Apel Pitești sub nr. 7109/46/2005.

Prin Decizia civilă

nr. 14 A din 25 ianuarie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte

de muncă, asigurări sociale și cauze cu minori și de familie a admis apelul

declarat de reclamanți, a schimbat sentința în sensul că a admis contestația și

a dispus anularea în parte a Dispoziției nr. 2143 din 28 septembrie 2004 emisă

de intimată.

A dispus restituirea

în natură către apelanta reclamantă a suprafețelor de 8572 mp, 2822 mp, 1016

mp, 595 mp și 437 mp, în total 13.442 mp teren.

Pentru diferența de

7435 mp teren s-a constatat că apelantele sunt îndreptățite la titlurile de

despăgubiri, conform capitolului VII din Legea nr. 247/2005,

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Autorul reclamanților

a fost proprietarul unui teren în suprafață de 40.542 mp, conform actului de

vânzare-cumpărare din 30 martie 1926, teren situat în Municipiul Curtea de

Argeș, mahalaua Flămânzești, compus din trei parcele: parcela nr. 1 în

suprafață de 32.998 mp, parcela nr. 2 în suprafață de 2.280 mp și parcela nr. 3

în suprafață de 3.502 mp teren.

Din terenul în

suprafață de 32.998 mp ce face parte din prima parcelă, suprafața de 14.198 mp

a fost primită de către apelante în baza Legii nr. 18/1991, suprafață

reprezentată pe schița nr. 1 la raportul de expertiză cu culoarea verde.

O altă suprafață de

8572 mp este ocupată de alte persoane fizice, fără însă a se depune la dosar

eventualele acte de proprietate în baza cărora dețin terenul (schița anexa 1 la

expertiză, teren colorat cu galben).

Terenurile notate cu

S1, S2, S3, S4, S5, S6, S7, S8, S10 și S11 în suprafață totală de 4.247 mp,

reprezentate pe schița nr. l cu culoarea albastru, sunt terenuri libere de

construcții și detalii de sistematizare și nu sunt cuprinse în domeniul public.

Suprafața de 5.981

mp, reprezentată pe aceeași schiță cu culoarea maro este cuprinsă în domeniul

public al Municipiului Curtea de Argeș, fiind teren aferent blocurilor de

locuințe CI2, C12A și Z7, precum și zona de siguranță a acestora, parcări,

alei, trotuare, drumuri.

Terenul în suprafață

de 2.280 mp, ce face parte din lotul nr. 2, identificat prin schița nr. 3 anexă

la raportul de expertiză este teren ocupat în totalitate de P.I., teren cuprins

în domeniul public și ocupat de construcții.

Terenul, în suprafață

de 3.502 mp, ce face parte din lotul nr. 3, din actul de vânzare-cumpărare al

autorului reclamantelor, este reprezentat cu culoarea roșu în schița nr. 2

anexă la raportul de expertiză. Acest teren este compus din S1 = 1,611 mp și S3

= 1.891 mp.

Din suprafața de

1.611 mp, terenul în mărime de 1.016 mp este liber de detalii de sistematizare

și construcții, teren reprezentat pe schiță cu portocaliu, iar restul de 595 mp

este teren aferent dispensarului uman I.F.

Din suprafața de

1.891 mp, parcela m\1 în mărime de 437 mp, reprezentată pe schița nr. 2, cu

culoare galbenă, constituie parcare de mașini, amenajată în timpul litigiului,

iar restul de 1.981 mp (culoare maro pe aceeași schiță) este teren cuprins în

domeniul public și aferent blocului E 9, zona de siguranță a acestuia, trotuar

și alei.

Terenul deținut de

către autorul reclamantelor, mai exact cel de la punctele 1 și 3 din actul de

vânzare-cumpărare a fost preluat începând cu anul 1958 și abia în anul 1986 s-a

emis Decizia nr. 230 pentru suprafața de 1.380 mp, de expropriere.

Așadar, s-a făcut

dovada în cauză a preluării abuzive a terenului, situație recunoscută, de

altfel și de către intimată, care pretinde, însă, că pentru terenul în

suprafață de 1.380 mp li s-au acordat apelantelor măsuri reparatorii prin

Dispoziția nr. 214/2001, iar cea mai mare parte din teren a fost restituită

prin procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, este deținută de alte persoane

cu acte legale sau constituie domeniu public.

S-a stabilit totodată,

cu probele administrate, că terenul în litigiu este situat în intravilan.

În consecință, sunt

incidente în speță prevederile art. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001, republicată,

reclamantele fiind persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, constând în

restituirea în natură.

Prin Decizia civilă

nr. 54 A din 29 august 2008 Curtea de Apel Pitești a respins cererea de

completare a Deciziei civile nr. 147 din 25 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea

de Apel Ploiești.

Pentru a hotărî

astfel, curtea de apel a reținut că instanța s-a pronunțat în legătură cu cele

două terenuri (S2 și S3), aspect ce rezultă din dispozitivul deciziei, prin

care s-a admis în parte contestația și tot în parte a fost anulată Dispoziția

nr. 2143/2004, cât și din considerentele acesteia, în care se arată că din

terenul în suprafață de 4.247 mp, se restituie suprafața de 2.822 mp, mai puțin

S2 - 1.351 mp și S3 = 104 mp, teren cu privire la care petentelor li s-a

aprobat acordarea de măsuri reparatorii prin Dispoziția nr. 214/2001 a Primarului

Municipiului Curtea de Argeș.

S-a motivat

nerestituirea în natură a suprafețelor de teren notate cu S2 și S3, prin aceea

că nu s-a revenit la dispoziția nr. 214/2001 prin dispoziția contestată,

întrucât prima dispoziție a intrat în circuitul civil, a produs efecte juridice

și în atare condiții organul emitent nu mai putea reveni cu privire la cele

dispuse prin Dispoziția nr. 214/2001, cu atât mai mult cu cât reclamantele nici

nu au contestat această dispoziție.

În consecință,

instanța de apel s-a pronunțat și asupra suprafețelor de teren notate cu S2 și

S3, astfel că, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 282

2

C. proc. civ., s-a respins cererea de completare a hotărârii, ca nefondată.

Împotriva Deciziei

nr. 14/A din 25 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești au declarat

recurs reclamanții P.C., G.I. și T.R. și pârâta Primăria Municipiului Curtea de

Argeș.

Recurenții-reclamanți

au criticat și Decizia civilă nr. 54A din 29 februarie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, deoarece în mod greșit s-a respins cererea de

completare a Deciziei nr. 14/2008 întrucât, astfel cum au precizat, suprafața

ce urmează a li se restitui este de 20.000 mp, incluzând și terenul de 1.380

mp.

Prin Decizia nr.

2770/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile

reclamantelor și pârâtei, a casat deciziile civile nr. 14 și 54/2008 ale Curții

de Apel Pitești și a trimis cauza spre rejudecare pentru a se administra probe

și a se stabili cu certitudine suprafețele de teren ce pot fi restituite în

natură și care prin echivalent.

În timpul rejudecării

apelului cauza a fost strămutată la Curtea de Apel Brașov, unde probatoriul a

fost completat cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică.

Rejudecând apelul

reclamantelor împotriva Sentinței civile nr. 72/2005 a Tribunalului Argeș,

Curtea de Apel Brașov a reținut că acesta este întemeiat în parte.

Analizând cu

precădere excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor G.I. și

T.R., excepție invocată de pârâta Primăria Municipiului Curtea de Argeș, curtea

a reținut că, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de dispozițiile

acestei legi beneficiază moștenitorii legali ori testamentari ai persoanei

fizice îndreptățite potrivit regulilor devoluțiunii legale și testamentare.

În speță, imobilele

ce fac obiectul notificărilor deduse judecății au aparținut numitului P.G.,

conform actului de vânzare-cumpărare din 30 martie 1926, născut în 1885 și

decedat în 1963.

Potrivit

certificatului de moștenitor din 20 octombrie 2008, după P.G. (născut în 1885

și decedat în 1963) au calitatea de moștenitori doar P.M. (soție

supraviețuitoare) și P.C. - fiică. După decesul soției supraviețuitoare, P.M.,

succesiunea lui P.I.G. a fost culeasă de reclamanta P.C. în calitate de fiică,

aceasta rămânând unica moștenitoare atât a lui P.I.G., cât și a soției

acestuia, P.M.

Prin urmare,

celelalte două notificatoare, reclamantele G.I. și T.R., nu au calitatea de

moștenitoare după autorul lor, neavând drept la succesiunea bunicului matern

deoarece descendenții vin la succesiune în ordinea apropierii gradului lor de

rudenie cu defunctul: descendenții cei mai apropiați în grad (P.C., fiică,

descendent gr. I) înlătură pe cei mai îndepărtați (reclamantele T. și G. ,

descendente grad II), acestea din urmă neavând calitate procesuală activă.

Nu poate fi reținută

apărarea potrivit căreia cele două reclamante au calitate procesuală

determinată de faptul că au formulat notificare, deoarece potrivit art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 "de prevederile prezentei legi beneficiază

moștenitorii legali și testamentari ai persoanei fizice îndreptățite", ori

după cum s-a arătat, doar reclamanta P.C. are calitate de moștenitoare legală a

întregii suprafețe de teren dobândită prin actul de vânzare-cumpărare din 1926

astfel încât, în baza art. 136 C. proc. civ., curtea a admis excepția lipsei

calității procesuale active a celorlalte două reclamante, cu consecința

respingerii apelului acestora și păstrării hotărârii de la fond și a

dispoziției contestate, în ceea ce privește respingerea notificării acestora.

Cu toate acestea,

fondul dreptului dedus judecății a fost analizat în raport de unica

moștenitoare, P.C. care, după cum s-a arătat, culege întreaga moștenire, iar nu

doar jumătate, cum a invocat pârâta, deoarece actul de învoială nr. 596 din 18

noiembrie 1930 nu constituie un act care să modifice raporturile și

devoluțiunea succesorală după P.I.G., decedat în 1963, iar faptul că cei doi

frați s-au înțeles asupra modului de folosire asupra terenului nu are relevanță

asupra dreptului de proprietate.

Referitor la apelul

reclamantei P.C., curtea a reținut că prin Dispoziția nr. 2143/2004 ce face

obiectul prezentei contestații, s-au respins cererile de restituire în natură a

terenurilor intravilane situate în Curtea de Argeș, în punctele V.I. și str.

V., precum și acordarea de despăgubiri bănești pentru aceleași terenuri

formulate de P.C., G.I. și T.R., prin notificările nr. 329 din 06 august 2001,

nr. 549 din 22 octombrie 2001, nr. 550 din 22 octombrie 2001, nr. 551 din 22

octombrie 2001 și nr. 36/E din 24 martie 2003.

Pentru a determina cu

exactitate terenurile ce fac obiectul contestației s-a reținut că trebuie avute

în vedere terenurile ce au fost solicitate prin notificările soluționate prin

Dispoziția nr. 2143/2004, ce face obiectul prezentei contestații.

Astfel, prin aceste

notificări s-a solicitat restituirea în natură sau despăgubiri pentru terenul

din str. V.I. și pentru terenul situat în str. V. (fostă str. A.),

notificatoarele formulând mai multe cereri pentru aceleași terenuri.

Întrucât, pentru

terenul situat în V.I., reclamantele au primit despăgubiri prin Dispoziția nr.

214/2001 neatacată, prin care s-a soluționat notificarea nr. 6541 din 30

aprilie 2001, pârâta a respins notificarea pentru acest teren.

Pentru terenul din

str. A., pârâta a respins cererile întrucât autorului notificatoarelor P.G. și

notificatoarei P.C. li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii

nr. 18/1991.

Analizând dispoziția

contestată, curtea a reținut că aceasta este temeinică în ceea ce privește terenul

situat în Curtea de Argeș, V.l., expropriat prin Dispoziția 230/1986, de la

autorul părților P.G. deoarece, astfel cum s-a reținut prin dispoziție, pentru

acest teren reclamantele au primit despăgubiri prin Dispoziția nr. 214/2001 ce

nu a fost atacată în termenul legal, de 30 de zile de la comunicare.

Nu poate fi reținută

apărarea reclamantelor potrivit căreia prin dispoziția atacată nr. 2143/2004

s-a "revenit" asupra Dispoziției nr. 214/2001, întrucât această din

urmă dispoziție nu a fost desființată, ci dimpotrivă, a constituit doar

argument temeinic al respingerii unei noi cereri pentru acest teren, același cu

terenul pentru care s-au dat despăgubiri anterior. Reclamanta a inclus acest

teren în mai multe cereri, iar prin Dispoziția nr. 214/2001 i-au fost acordate

despăgubiri, astfel încât neatacarea acestei dispoziții face ca măsura

reparatorie luată să nu mai poată fi pusă în discuție ulterior.

Pentru restul

terenului, ce face obiectul notificărilor deduse judecății, curtea a dispus

completarea probatoriului cu expertiza tehnică efectuată de expert D.V., cu

participarea expertului consilier P.P., acesta din urmă depunând o serie de

obiecțiuni la raportul de expertiză. S-a stabilit că aceste terenuri provin din

actul de vânzare-cumpărare din 30 martie 1996, prin care autorul reclamantei

P.C. a dobândit o suprafață de 40542 mp, situat în municipiul Curtea de Argeș,

mahalaua F., compusă din 3 petece.

La respingerea

notificărilor referitoare la aceste terenuri, prima instanță, prin Sentința

civilă nr. 72/2005 a Tribunalului Argeș, și-a însușit argumentația pârâtei din

dispoziția atacată, în sensul că pentru aceste terenuri, autorului P.G. și

notificatoarei P.C., li s-a reconstituit dreptul de proprietate pe o suprafață

simțitor egală de 39.104 mp prin titlurile de proprietate nr. 4099/1999,

4090/1999 și 2827/2003.

Această soluție este

neîntemeiată, fapt stabilit cu certitudine prin expertiza tehnică efectuată de

ing. I.I. Prin această expertiză s-a stabilit că terenul de 10.000 mp vegetație

forestieră, pentru care reclamantele au primit titlu de proprietate din 14

martie 2003, nu face parte din actul de vânzare-cumpărare nr. 2198/1926, ce

face obiectul prezentei contestații.

De asemenea, prin

această expertiză s-a stabilit că din terenurile ce au făcut obiectul

contractului de vânzare-cumpărare din 1926, s-a determinat, la măsurători,

suprafața de 32998, din care s-a reconstituit în baza Legii nr. 18/1991,

suprafața de 14198 mp, prin titlul de proprietate din 22 aprilie 1994. Din tot

terenul, expertul a identificat mai multe parcele însumând suprafața de 20877

mp din care 13442 mp (pentru care persoanele îndreptățite nu au primit niciun

fel de reparații în baza vreunei legi reparatorii și care au fost apreciate ca

fiind libere și susceptibile de a fi restituite în natură) și suprafața de 7435

mp (teren ocupat de blocuri pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri).

Toate parcelele din

suprafața de 13442 mp au făcut obiectul unei noi expertize efectuată de expert

D.V., cu excepția suprafeței de 2280 mp, ocupată de P.I. din care, prin noua

expertiză, a fost identificată doar suprafața de 275 mp cu privire la care

reclamantele pretindeau că ar fi liberă și care va fi analizată în cele ce

urmează.

În concluzie, înainte

de a proceda la analiza situației juridice a fiecărei suprafețe de teren,

curtea a reținut că reclamanta P.C. este îndreptățită la măsuri reparatorii în

temeiul Legii nr. 10/2001 pentru suprafața totală de 20877 mp, din care pentru

suprafața de 7435 mp i se cuvin despăgubiri (părțile fiind de acord că nu este

liberă iar prin ultimul recurs acest lucru nu a fost contestat), iar pentru

suprafața de 13442 mp (pentru care aceasta nu a beneficiat de alte măsuri

reparatorii în temeiul aceleiași legi, cum s-a întâmplat cu terenul de 1380 mp

pentru care s-au acordat despăgubiri prin dispoziția 214/2001 și nici în

temeiul altor legi speciale cum ar fi Legea nr. 18/1991), s-a efectuat

expertiza tehnică de către expert D.V. din care a rezultat, de asemenea, că nu

există nici o suprafață liberă în sensul Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește

modalitatea de restituire propusă de expert - în natură sau prin echivalent -

curtea a analizat fiecare porțiune de teren identificată de expert D.V., știut

fiind faptul că, potrivit Legii nr. 10/2001 pot și trebuie restituite în natură

imobilele libere și care nu au făcut obiectul unor înstrăinări anterioare, care

să nu fi fost desființate în instanță.

Suprafața de 8572 mp,

identificată în planul de situație din anexa 1 și 2 la expertiză, este compusă

din două trupuri de teren, unul de 6592 mp ocupată cu proprietăți particulare,

redate mai jos și suprafața de 1980 mp, ocupată de proprietatea N.:

- C.I.C. este

proprietar prin cumpărare, act din 08 ianuarie 2001 pentru parcela cu nr.

cadastral aaa (721 mp).

- L.L. este proprietar

prin cumpărare, act nr. 3526/2001, nr. cadastral bbb;

- G.M. este

proprietar prin cumpărare, act nr. 3526/2001 pentru terenul de pe nr. cadastral

bbb;

- B.V. este

proprietar prin cumpărare, act nr. 2338/2005 pentru suprafața de 430 mp, nr.

cadastral ccc/1 și suprafața de 126 mp, nr. cadastral qqq;

- T.M. este

proprietar cu titlu de moștenire și partaj (certificat de moștenitor 282/2008)

pentru suprafața de 1709 mp, iar antecesorul acesteia R.A. a dobândit acest

teren în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991 conform Ordinului Prefectului

nr. 188/2008;

- N.P. este

proprietar prin cumpărare asupra parcelei identificare în anexa 2 din

expertiză, prin contractul nr. 634/1995;

- terenul de 275 mp -

identificat în anexa 2 (verde) cuprinde o alee pietonală, fiind situat

vis-a-vis de blocurile Z8 și Z9. Opinia expertului potrivit căreia locatarii

acestor blocuri pot folosi trotuarul de pe partea cu blocurile și că ar putea

fi restituit în natură nu poate fi reținută, deoarece acest teren este de

utilitate publică, făcând parte din categoria căilor de comunicație (străzi,

alei, trotuare), exceptată de la restituire în natură prin art. 10 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 și pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007;

- terenul de 1016 mp,

identificat în anexa 3 (culoarea maro), aparține SC I. SRL conform contractului

nr. 4292/2001. Pe acest teren se află un depozit de carburanți;

- terenul de 595 mp,

identificat în anexa 3 (mov), este proprietatea numitului V. conform

contractului nr. 2616 și 1796/2006;

- terenul de 437 mp

face parte din domeniul public, constituind parcare aferentă blocurilor E 18 și

E19 și este nominalizat în anexa nr. 4 poz. 273 din H.G. nr. 447/2002, act

administrativ care nu a fost desființat. Faptul că parcarea a fost realizată în

timpul soluționării procesului nu are relevanță, câtă vreme terenul făcea parte

din domeniul public iar hotărârea de guvern amintită nu a fost atacată potrivit

legii contenciosului administrativ.

Prin urmare,

terenurile identificate prin raportul de expertiză sunt fie proprietăți particulare

(suprafața de 8572 mp identificată pe planul de situație anexa 1 și anexa 2

atașat la raportul de expertiză, suprafața de 1016 mp proprietatea I.I. SRL,

conturată cu maro pe planul de situație anexa 3, suprafața de 595 mp, colorată

cu mov pe planul de situație anexa 3 proprietatea numiților V.C. și C. și S.S.

și V.), fie domeniu public al mun. Curtea de Argeș, suprafața de 437 mp având

destinația de parcare aferentă blocurilor E18 și E19, precum și suprafața de

275 mp pe care s-a construit o alee pietonală (un trotuar), teren situat vizavi

de blocurile Z7 și Z8.

În concluzie, astfel

cum rezultă din expertiza tehnică analizată mai sus, terenurile ce au aparținut

autorului reclamantei P.C. sunt, în prezent, unele proprietatea unor persoane

fizice sau juridice, altele proprietate publică afectate de amenajări de

utilitate publică, de blocuri de locuințe, parcări și alei ce deservesc aceste

blocuri, astfel cum sunt definite de art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, iar

reclamanta nu a făcut dovada desființării nici unui titlu de proprietate al

actualilor deținători, astfel încât nu există nicio porțiune liberă în sensul

Legii nr. 10/2001 care să poată face obiectul restituirii în natură.

Nu poate fi reținută

obiecțiunea reclamantei potrivit căreia expertul nu a identificat toate

construcțiile aflate pe fiecare parcelă de teren ce aparține în prezent unor

persoane fizice deoarece, după cum s-a arătat, titlurile de proprietate ale

acestora nu au fost atacate ori desființate în prealabil, astfel încât

restituirea în natură nu mai este posibilă din punct de vedere juridic și

material, reclamanta având dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, în

speță, despăgubiri, după cum s-a solicitat în subsidiarul notificărilor

soluționate prin decizia contestată și, de asemenea, prin contestație.

Ca urmare, prin

Decizia civilă nr. 27 din 20 martie 2012, Curtea de Apel Brașov a admis

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor G.I. și T.R., și în

consecință:

A respins apelul

formulat de apelantele contestatoare G.I. și T.R. împotriva Sentinței civile

nr. 72 din 8 iunie 2005 a Tribunalului Argeș.

A admis în parte

apelul formulat de reclamanta P.C. împotriva aceleiași sentințe care a fost

schimbată în parte, în sensul că:

S-a admis în parte

contestația formulată de contestatoarea P.C., și în consecință:

S-a dispus anularea

parțială a Dispoziției nr. 2143 din 28 septembrie 2004 emisă de către intimata

Primăria Municipiului Curtea de Argeș, în ceea ce privește respingerea cererii

de acordare de despăgubiri formulată de către notificatoarea P.C.

S-a dispus acordarea

de despăgubiri în favoarea reclamantei P.C. pentru terenul în suprafață de

20.877 mp, situat în Curtea de Argeș, str. V., ce a aparținut autorului

reclamantei P.I.G. (născut în 1885 și decedat în 1963), în baza actului de

vânzare-cumpărare din 30 martie 1926.

S-a respins cererea

de restituire în natură.

Au fost păstrate

dispozițiile privind respingerea contestației față de G.I. și T.R. ca o

consecință a admiterii excepției lipsei calității procesuale active.

A fost obligată

pârâta să plătească reclamantei P.C. suma de 6.000 RON cheltuieli de judecată

parțiale în toate instanțele.

Împotriva menționatei

hotărâri, a declarat recurs reclamanta P.C., criticând-o pentru nelegalitate,

sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a

susținut următoarele:

- instanța de apel,

astfel cum a fost învestită prin strămutarea cauzei, nu a ținut cont de

motivele de casare reținute în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție și

potrivit cărora, în exercitarea rolului activ, era necesar a se stabili cu

exactitate care dintre terenurile revendicate puteau fi restituite în natură.

În speță, instanța de trimitere a îndeplinit doar parțial acest obiectiv,

întrucât lucrarea de expertiză efectuată în cauză de expert D. nu a ținut seama

de toate elementele de identificare ale terenurilor, situația lor juridică

reală și nici nu a făcut măsurători exacte, ceea ce a determinat menținerea

stării de ambiguitate cu privire la unele dintre terenurile, obiect al litigiului.

Deși criticată

expertiza, atât de parte cât și de expertul consilier, instanța a respins

obiecțiunile și punctul de vedere al expertului parte, pronunțând astfel o

soluție greșită din punct de vedere juridic.

Celelalte probe

administrate în cauză, inclusiv recunoașterile făcute la interogatoriu, au fost

pur și simplu ignorate, instanța limitându-se să dispună global, acordarea de

despăgubiri.

- hotărârea recurată

a fost dată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește modalitatea de

soluționare a cererii de restituire în natură a mai multor suprafețe de teren.

Potrivit Legii nr.

10/2001 (art. 2 și 3 ), precum și a Normelor metodologice de aplicare a Legii

nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, în vigoare la data formulării

contestației sale, regula este aceea a restituirii bunului imobil revendicat în

natură și numai în mod excepțional, în echivalent.

Dispunând, în

rejudecare, exclusiv acordarea de despăgubiri pentru toate terenurile

revendicate, acest principiu nu și-a mai găsit aplicare, rămânând pur formal,

aducându-i-se un prejudiciu substanțial, cu atât mai mult cu cât Fondul

Proprietatea și-a dovedit ineficiența.

Reclamanta a

învederat încălcarea prevederilor legii speciale cu referire la modalitatea de

soluționare a cererii de restituire în natură, făcând trimitere la următoarele

terenuri:

8752 mp, terenul de 1016 mp și cel de 595 mp, deținute de persoane fizice, sunt

stăpânite în baza unor titluri obținute după formularea notificărilor sale în

temeiul Legii nr. 10/2001, precum și în cursul soluționării prezentei

contestații.

În acest context, nu

se poate vorbi de bună-credință, cu atât mai puțin de legalitatea actelor în

baza cărora primăria a înstrăinat aceste terenuri în favoarea unor alte

persoane, iar nu în favoarea sa, persoană îndreptățită potrivit legii.

Raportul de expertiză

întocmit în apel nu a stabilit dacă din aceste suprafețe de teren ar exista

porțiuni ce ar putea fi restituite în natură, în condițiile în care unii dintre

actualii deținători au revândut, către terți, suprafețe de teren cu mult mai

mari decât cele pe care le dețineau și cu care figurau înscriși în evidențele

oficiale.

Legea nr. 10/2001,

republicată, dispune însă că, chiar în situația existenței unor asemenea acte

de înstrăinare, dar produse după data apariției legii speciale, instanța nu

poate refuza cererea de restituire în natură.

Este lipsită de

relevanță, în analizarea cererii deduse judecății, întemeiată pe dispozițiile

Legii nr. 10/2001, analiza titlului său în raport de cel deținut de pârât,

analiză ce poate fi evidențiată făcută în cadrul unui alt litigiu, de drept

comun.

Orice altă analiză,

astfel cum a procedat curtea de apel, echivalează cu validarea, de către

instanța de judecată, a unei nelegalități, a unui abuz săvârșit de primărie.

2822 mp și 437 mp, ce aparțin domeniului public.

Și în privința

acestor terenuri, instanța de apel a aplicat greșit prevederile Legii nr.

10/2001, întrucât toate amenajările (parcări, alei pietonale) s-au făcut în

timpul soluționării prezentului litigiu.

Potrivit legii

speciale, apartenența unui bun la domeniul public se analizează în raport de

momentul intrării în vigoare, respectiv data de 14 februarie 2001, prevederile

art. 21 din lege statuând indisponibilizarea bunurilor supuse legii speciale

după momentul menționat.

Constituirea unor

înscrisuri în timpul litigiului nu echivalează cu o modalitate legală de

trecerea unui bun imobil în proprietatea statului.

A susținut că pentru

terenul de 8572 mp, deținut de persoanele fizice, înstrăinate acestora de

primărie, după formularea notificărilor sale în baza Legii nr. 10/2001, nu a

fost identificată, deși au criticat această omisiune, suprafața de teren

ocupată de construcții ori de utilități, pentru a se putea determina restul terenului

liber, ce poate fi restituit în natură.

Terenul de 2822 mp

identificat prin reperele S1, S4, S5, S6, S7, S8, S10 și S11, poate fi

restituit în natură în integralitatea sa, astfel:

- reperul S1, teren

în suprafață de 245 mp, pretins a constitui o alee pietonală, s-a dovedit,

potrivit lucrării efectuate în cauză, că nu era obligatorie efectuarea ei și că

locatarii blocului alăturat pot folosi trotuarul aflat pe aceeași parte a

blocurilor, astfel încât acest teren poate fi restituit în natură reclamantei.

Aceeași este și situația terenurilor identificate prin reperele S2 și S3, ce,

de asemenea, pot fi restituite în natură.

Cât privește restul

parcelelor enunțate, raportul de expertiză a reliefat că pe parcela S6 se află

o construcție ce a avut destinație de adăpost pentru porcine, în prezent

nefiind folosită; pentru ca terenurile identificate prin reperele S4, S5, S7,

S8 și S10, aflate în imediata vecinătate a pârâtului V.I., să fie libere și

astfel posibil a fi restituite în natură.

Terenul de 1016 mp poate

fi, de asemenea, restituit în natură, întrucât deși expertiza efectuată în

cauză a constatat existența pe acest teren a unui depozit de carburanți, acesta

a fost dobândit de deținător, I., la data de 9 noiembrie 2011, după formularea

notificării sale.

Și terenul de 595 mp,

dobândit în cursul soluționării prezentului litigiu, la data de 17 aprilie

2006, respectiv 10 iunie 2008, este posibil a fi restituit în natură.

Nu au acoperire în

realitate, constatările expertului desemnat în cauză, cu referire la cele două

terenuri, în sensul că acestea ar fi aparținut societății E., care, la rândul

ei, l-ar fi dobândit de la F., întrucât atât evidențele privind aceste imobile,

cât și actele de proprietate prezentate în cauză, atestă că acestea au

aparținut antecesorului său, P.G., de la care au fost preluate de stat prin

expropriere.

De asemenea, terenul

de 437 mp, cu privire la care s-ar susține că ar constitui spațiu verde, ar fi

primit această destinație, respectiv aceea de loc de joacă pentru copii, după

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv la data de 13 ianuarie 2004,

astfel încât și aceasta este susceptibilă a fi restituită în natură.

Contrar concluziilor

expertizei, restituirea acestui teren nu ar împieta asupra normalei utilizări a

terenurilor din zonă.

A criticat reclamanta

și soluția instanței de limitare a cheltuielilor de judecată acordate în cauză,

la suma de 6.000 RON, deși, potrivit actelor anexate, a făcut dovada că acestea

se ridică la suma de 11.000 RON, cu titlu de onorarii avocați, onorariu expert

și cheltuieli de transport.

Recursul nu este

fondat

Prin Decizia nr. 2770

din 6 mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus casarea deciziei

instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță,

pentru deplina lămurire a situației de fapt, atât în ceea ce privește

identificarea terenurilor pentru care se solicită restituirea în natură, dar și

a stabilirii cu certitudine, dat fiind poziția contradictorie exprimată de

părți, a categoriei de măsuri reparatorii pentru bunurile solicitate în

procedura Legii nr. 10/2001.

Conformându-se

întocmai dispozițiilor instanței de casare, instanța de trimitere a procedat,

în rejudecare, la suplimentarea probațiunii potrivit îndrumărilor date prin

decizia de casare.

În acest context se

vădește a nu fi fondată critica privind încălcarea prevederilor art. 315 C.

proc. civ. de către instanța de rejudecare.

Nu poate fi primită

nici critica încadrată în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., astfel cum

a fost aceasta dezvoltată, întrucât ipoteza acestei norme legale vizează

interpretarea greșită a actului juridic dedus judecații (înțeles ca negotium),

iar nu de apreciere eronată a unei/unora din probele administrate în cauză,

ipoteză a unui alt caz de recurs, dar care a fost abrogat (O.U.G. nr. 138/2000)

și nu mai poate astfel constitui obiect de analiză în recurs.

Cât privește critica

de nelegalitate întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se

constată următoarele:

În rejudecare,

instanța de apel a reținut corect atât împrejurarea preluării abuzive a bunului

litigios și deci supunerea sa dispozițiilor Legii nr. 10/2001, dar și faptul că

pentru suprafața de 13442 mp solicitată a fi restituită în natură (pentru

diferența de 7435 mp pentru care s-a constatat dreptul la despăgubiri, nefiind

contestată această modalitate de reparație), reclamanta nu a beneficiat de

măsuri reparatorii în temeiul altor legi speciale reparatorii.

În determinarea

categoriei măsurilor reparatorii cuvenite reclamantei și în aplicarea

dispozițiilor art. 11 cu referire la art. 10 din Legea nr. 10/2001, instanța de

trimitere a reținut, legal, imposibilitatea restituirii terenului menționat în

natură.

În acest sens, astfel

cum corect a reținut curtea de apel, prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 dispun "în cazul în care construcțiile expropriate au fost

integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă

terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a

părții de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcții noi,

autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate

publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se

în echivalent. Dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) se vor aplica în

mod corespunzător".

Pentru ca norma

interpretativă a art. 10, respectiv pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 (fost pct.

10.3 din H.G. nr. 498/2003), să dispună ca sintagma "amenajări de

utilitate publică ale localităților urbane și rurale" are în vedere acele

suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de

teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume

căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc), dotări tehnico-edilitare

subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și

grădini publice, piețe pietonale și altele.

Pe de altă parte, în

accepțiunea legii speciale, problema restituirii în natură este condiționată de

Legea nr. 10/2001, de constatarea nulității actelor de înstrăinare, determinată

de reaua-credință a părților contractante (cazul în speță), în conformitate cu

prevederile art 45 din lege.

Legiuitorul a impus

această cerință, deoarece numai printr-o hotărâre judecătorească se poate

constata o sancțiune de drept civil, respectiv lipsirea actului juridic în tot

de efectele în vederea căruia a fost întocmit, ca urmare a nesocotirii

dispozițiilor legale edictate pentru încheierea sa valabilă, și cum, nulitatea

constatată pe cale judecătorească operează atât pentru trecut, cât și pentru

viitor, este de aplicat principiul restabilirii situației anterioare, prin

restituirea nemișcătorului fostului proprietar.

Însă, nulitatea

actului de înstrăinare, indiferent de cauza nulității sale (inclusiv încheierea

sa cu încălcarea prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001), trebuie

solicitată expres de partea interesată, nefiind permis instanței de judecată

ca, din oficiu, să se pronunțe în afara limitelor în care a fost învestită.

Or, în speță, cu

referire la terenurile deținute de persoane fizice/juridice, astfel cum legal a

reținut curtea de apel, reclamanta a solicitat restituirea în natură, fără însă

a cere și anularea contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv actelor de

proprietate, situație în care, în mod corect a apreciat, relativ la acestea, că

reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent în conformitate cu

prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Cât privește

celelalte suprafețe de teren, aflate în domeniul public al localității, se constată,

de asemenea, că legal, în interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale

evocate, instanța de apel a constatat dreptul reclamantei tot la măsuri

reparatorii prin echivalent. Aceasta nu în raport de apartenența, ci de

afectațiunea pe care o au, de parcarea aferentă unor blocuri, respectiv alee,

ori loc de joacă pentru copii, care fiind destinate a deservi nevoilor

comunității, devin improprii restituirii în natură, cum prescriu normele legale

sus-citate.

Criticile constând în

ignorarea unor probe, aprecierea greșită a altora ori consemnarea unor date

nereale în raportul de expertiză administrat în apel, nu se constituie în

critici ce ar putea fi subsumate vreunuia dintre cazurile de nelegalitate

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ci în critici de netemeinicie ce-și găseau

reglementare legală în normele pct. 10 și 11 al textului art. 304 C. proc.

civ., dar care, așa cum s-a arătat mai sus, au fost abrogate și nu mai pot

constitui astfel obiect de critică în calea extraordinară de atac a recursului.

Cât privește critica

privind neacordarea tuturor cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă

în cauză, se constată, pe de o parte, că reclamanta a expus doar nemulțumirea

sa cu referire la această dispoziție a instanței, fără a dezvolta critici în susținerea

sa și norma legală încălcată, iar, pe de altă parte, că instanța de apel a

dispus, în baza art. 274 C. proc. civ., obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată parțiale către reclamantă, procedând în această

manieră în raport de norma art. 276 C. proc. civ., potrivit căreia, când

pretențiile au fost încuviințate în parte, instanța va aprecia în ce măsură

fiecare dintre părți va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Ca urmare, față de

cele ce preced, în temeiul art. 312(1) C. proc. civ., recursul dedus judecății

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta P.C. împotriva Deciziei nr. 27Ap din

20 martie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2013.

Procesat

de GGC - NN