ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 996/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, sub nr. 2020 din 13 octombrie 2004, contestatoarele P.C., G.I. și T.R. au solicitat anularea Dispoziției nr. 2143/2004 emisă de Primăria Municipiului Curtea de Argeș și restituirea în natură a terenului situat în V.I., în suprafață de aproximativ 5000 mp și a celui cu o suprafață aproximativ identică, situat în str. V. Pentru situația în care nu este posibilă restituirea în natură, s-a cerut acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. În motivele de fapt ale cererii, reclamantele au arătat că autorul lor a avut în proprietate circa 40.000 mp, potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 30 martie 1926, din care i-au fost confiscate în perioada regimului comunist, fără plata despăgubirilor, terenurile a căror restituire s-a cerut.

Prin Sentința civilă nr. 72 din 8 iunie 2005, Tribunalul Argeș a respins contestația formulată, reținând în considerentele hotărârii faptul că autorul reclamanților (P.G.) a deținut teren în suprafață de 40.000 mp, că potrivit Legii nr. 18/1991 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 39.104 mp, pentru diferența de 1380 mp, ce a făcut obiectul unui decret de expropriere, acordându-li-se reclamantelor despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001. S-a constatat, de asemenea, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, că reclamantelor li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, pe vechiul amplasament pentru terenul liber, iar pentru restul terenului, pe un alt amplasament, reconstituirea realizându-se însă pentru întreaga suprafață pentru care a fost justificat dreptul de proprietate.

Prin Decizia civilă nr. 5/A din 16 ianuarie 2006, Curtea de Apel Pitești a admis apelul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. Prin dispozitivul aceleiași decizii a fost respinsă cererea de completare a apelului. În motivarea soluției s-a reținut că, deși pentru stabilirea situației de fapt, în faza judecății în primă instanță s-a efectuat o expertiză, nu s-au identificat și nu s-au individualizat terenurile care au făcut obiectul Legii nr. 18/1991 și separat, terenurile care au constituit obiect al Legii nr. 10/2001. S-a apreciat că se impune efectuarea unei expertize care să aibă în vedere aceste aspecte, să verifice dacă terenurile sunt libere și, ca atare, este necesară soluția de casare cu trimitere spre rejudecare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 7330 din 21 septembrie 2006, a admis recursul, a casat decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. S-a reținut, în motivarea acestei soluții, că decizia recurată este greșită atât din punct de vedere formal, câtă vreme dispozițiile art. 296 și 297 C. proc. civ. prevăd posibilitatea păstrării ori schimbării în tot sau în parte a hotărârii atacate, ori desființarea sau anularea acesteia, cât și din punct de vedere al conținutului și argumentelor aduse în justificarea soluției. În cadrul apelului se devoluează fondul, în vederea stabilirii corecte a situației de fapt, instanța având posibilitatea să încuviințeze refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi.

Prin trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea completării probatoriului, instanța a nesocotit caracterul devolutiv al apelului și a ignorat regulile de procedură ale judecății, în această cale de atac. Pentru individualizarea terenurilor, ce făcuseră obiect al reconstituirii conform Legii nr. 18/1991, și respectiv cele care făceau obiect al Legii nr. 10/2001 - situație considerată insuficient lămurită în prima etapă procesuală -, instanța de apel trebuia să administreze probele pe care le considera necesare. S-a reținut, totodată, că dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. nu erau incidente în speță, deoarece acestea presupun ca judecata să se fi făcut în condiții de lipsă de procedură sau fără cercetarea fondului.

În consecință, s-a admis recursul, dispunându-se rejudecarea apelului, ocazie cu care instanța va avea în vedere și critica referitoare la completarea motivelor de apel, respectiv în ce măsură este vorba de motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, posibil de complinit până cel mai târziu la prima zi de înfățișare sau de o cerere nouă în apel, interzisă de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Pitești sub nr. 7109/46/2005. Prin Decizia civilă nr. 14 A din 25 ianuarie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă, asigurări sociale și cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat sentința în sensul că a admis contestația și a dispus anularea în parte a Dispoziției nr. 2143 din 28 septembrie 2004 emisă de intimată.

A dispus restituirea în natură către apelanta reclamantă a suprafețelor de 8572 mp, 2822 mp, 1016 mp, 595 mp și 437 mp, în total 13.442 mp teren. Pentru diferența de 7435 mp teren s-a constatat că apelantele sunt îndreptățite la titlurile de despăgubiri, conform capitolului VII din Legea nr. 247/2005, Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Autorul reclamanților a fost proprietarul unui teren în suprafață de 40.542 mp, conform actului de vânzare-cumpărare din 30 martie 1926, teren situat în Municipiul Curtea de Argeș, mahalaua Flămânzești, compus din trei parcele: parcela nr. 1 în suprafață de 32.998 mp, parcela nr. 2 în suprafață de 2.280 mp și parcela nr. 3 în suprafață de 3.502 mp teren.

Din terenul în suprafață de 32.998 mp ce face parte din prima parcelă, suprafața de 14.198 mp a fost primită de către apelante în baza Legii nr. 18/1991, suprafață reprezentată pe schița nr. 1 la raportul de expertiză cu culoarea verde. O altă suprafață de 8572 mp este ocupată de alte persoane fizice, fără însă a se depune la dosar eventualele acte de proprietate în baza cărora dețin terenul (schița anexa 1 la expertiză, teren colorat cu galben). Terenurile notate cu S1, S2, S3, S4, S5, S6, S7, S8, S10 și S11 în suprafață totală de 4.247 mp, reprezentate pe schița nr. l cu culoarea albastru, sunt terenuri libere de construcții și detalii de sistematizare și nu sunt cuprinse în domeniul public.

Suprafața de 5.981 mp, reprezentată pe aceeași schiță cu culoarea maro este cuprinsă în domeniul public al Municipiului Curtea de Argeș, fiind teren aferent blocurilor de locuințe CI2, C12A și Z7, precum și zona de siguranță a acestora, parcări, alei, trotuare, drumuri. Terenul în suprafață de 2.280 mp, ce face parte din lotul nr. 2, identificat prin schița nr. 3 anexă la raportul de expertiză este teren ocupat în totalitate de P.I., teren cuprins în domeniul public și ocupat de construcții. Terenul, în suprafață de 3.502 mp, ce face parte din lotul nr. 3, din actul de vânzare-cumpărare al autorului reclamantelor, este reprezentat cu culoarea roșu în schița nr. 2 anexă la raportul de expertiză.

Acest teren este compus din S1 = 1,611 mp și S3 = 1.891 mp. Din suprafața de 1.611 mp, terenul în mărime de 1.016 mp este liber de detalii de sistematizare și construcții, teren reprezentat pe schiță cu portocaliu, iar restul de 595 mp este teren aferent dispensarului uman I.F. Din suprafața de 1.891 mp, parcela m\1 în mărime de 437 mp, reprezentată pe schița nr. 2, cu culoare galbenă, constituie parcare de mașini, amenajată în timpul litigiului, iar restul de 1.981 mp (culoare maro pe aceeași schiță) este teren cuprins în domeniul public și aferent blocului E 9, zona de siguranță a acestuia, trotuar și alei. Terenul deținut de către autorul reclamantelor, mai exact cel de la punctele 1 și 3 din actul de vânzare-cumpărare a fost preluat începând cu anul 1958 și abia în anul 1986 s-a emis Decizia nr. 230 pentru suprafața de 1.380 mp, de expropriere.

Așadar, s-a făcut dovada în cauză a preluării abuzive a terenului, situație recunoscută, de altfel și de către intimată, care pretinde, însă, că pentru terenul în suprafață de 1.380 mp li s-au acordat apelantelor măsuri reparatorii prin Dispoziția nr. 214/2001, iar cea mai mare parte din teren a fost restituită prin procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, este deținută de alte persoane cu acte legale sau constituie domeniu public. S-a stabilit totodată, cu probele administrate, că terenul în litigiu este situat în intravilan. În consecință, sunt incidente în speță prevederile art. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, reclamantele fiind persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură.

Prin Decizia civilă nr. 54 A din 29 august 2008 Curtea de Apel Pitești a respins cererea de completare a Deciziei civile nr. 147 din 25 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că instanța s-a pronunțat în legătură cu cele două terenuri (S2 și S3), aspect ce rezultă din dispozitivul deciziei, prin care s-a admis în parte contestația și tot în parte a fost anulată Dispoziția nr. 2143/2004, cât și din considerentele acesteia, în care se arată că din terenul în suprafață de 4.247 mp, se restituie suprafața de 2.822 mp, mai puțin S2 - 1.351 mp și S3 = 104 mp, teren cu privire la care petentelor li s-a aprobat acordarea de măsuri reparatorii prin Dispoziția nr. 214/2001 a Primarului Municipiului Curtea de Argeș.

S-a motivat nerestituirea în natură a suprafețelor de teren notate cu S2 și S3, prin aceea că nu s-a revenit la dispoziția nr. 214/2001 prin dispoziția contestată, întrucât prima dispoziție a intrat în circuitul civil, a produs efecte juridice și în atare condiții organul emitent nu mai putea reveni cu privire la cele dispuse prin Dispoziția nr. 214/2001, cu atât mai mult cu cât reclamantele nici nu au contestat această dispoziție. În consecință, instanța de apel s-a pronunțat și asupra suprafețelor de teren notate cu S2 și S3, astfel că, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 282 2 C. proc. civ., s-a respins cererea de completare a hotărârii, ca nefondată. Împotriva Deciziei nr. 14/A din 25 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești au declarat recurs reclamanții P.C., G.I.

și T.R. și pârâta Primăria Municipiului Curtea de Argeș. Recurenții-reclamanți au criticat și Decizia civilă nr. 54A din 29 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, deoarece în mod greșit s-a respins cererea de completare a Deciziei nr. 14/2008 întrucât, astfel cum au precizat, suprafața ce urmează a li se restitui este de 20.000 mp, incluzând și terenul de 1.380 mp. Prin Decizia nr. 2770/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile reclamantelor și pârâtei, a casat deciziile civile nr. 14 și 54/2008 ale Curții de Apel Pitești și a trimis cauza spre rejudecare pentru a se administra probe și a se stabili cu certitudine suprafețele de teren ce pot fi restituite în natură și care prin echivalent.

În timpul rejudecării apelului cauza a fost strămutată la Curtea de Apel Brașov, unde probatoriul a fost completat cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică. Rejudecând apelul reclamantelor împotriva Sentinței civile nr. 72/2005 a Tribunalului Argeș, Curtea de Apel Brașov a reținut că acesta este întemeiat în parte. Analizând cu precădere excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor G.I. și T.R., excepție invocată de pârâta Primăria Municipiului Curtea de Argeș, curtea a reținut că, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de dispozițiile acestei legi beneficiază moștenitorii legali ori testamentari ai persoanei fizice îndreptățite potrivit regulilor devoluțiunii legale și testamentare.

În speță, imobilele ce fac obiectul notificărilor deduse judecății au aparținut numitului P.G., conform actului de vânzare-cumpărare din 30 martie 1926, născut în 1885 și decedat în 1963. Potrivit certificatului de moștenitor din 20 octombrie 2008, după P.G. (născut în 1885 și decedat în 1963) au calitatea de moștenitori doar P.M. (soție supraviețuitoare) și P.C. - fiică. După decesul soției supraviețuitoare, P.M., succesiunea lui P.I.G. a fost culeasă de reclamanta P.C. în calitate de fiică, aceasta rămânând unica moștenitoare atât a lui P.I.G., cât și a soției acestuia, P.M. Prin urmare, celelalte două notificatoare, reclamantele G.I. și T.R., nu au calitatea de moștenitoare după autorul lor, neavând drept la succesiunea bunicului matern deoarece descendenții vin la succesiune în ordinea apropierii gradului lor de rudenie cu defunctul: descendenții cei mai apropiați în grad (P.C., fiică, descendent gr.

I) înlătură pe cei mai îndepărtați (reclamantele T. și G. , descendente grad II), acestea din urmă neavând calitate procesuală activă. Nu poate fi reținută apărarea potrivit căreia cele două reclamante au calitate procesuală determinată de faptul că au formulat notificare, deoarece potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 "de prevederile prezentei legi beneficiază moștenitorii legali și testamentari ai persoanei fizice îndreptățite", ori după cum s-a arătat, doar reclamanta P.C. are calitate de moștenitoare legală a întregii suprafețe de teren dobândită prin actul de vânzare-cumpărare din 1926 astfel încât, în baza art. 136 C. proc. civ., curtea a admis excepția lipsei calității procesuale active a celorlalte două reclamante, cu consecința respingerii apelului acestora și păstrării hotărârii de la fond și a dispoziției contestate, în ceea ce privește respingerea notificării acestora.

Cu toate acestea, fondul dreptului dedus judecății a fost analizat în raport de unica moștenitoare, P.C. care, după cum s-a arătat, culege întreaga moștenire, iar nu doar jumătate, cum a invocat pârâta, deoarece actul de învoială nr. 596 din 18 noiembrie 1930 nu constituie un act care să modifice raporturile și devoluțiunea succesorală după P.I.G., decedat în 1963, iar faptul că cei doi frați s-au înțeles asupra modului de folosire asupra terenului nu are relevanță asupra dreptului de proprietate. Referitor la apelul reclamantei P.C., curtea a reținut că prin Dispoziția nr. 2143/2004 ce face obiectul prezentei contestații, s-au respins cererile de restituire în natură a terenurilor intravilane situate în Curtea de Argeș, în punctele V.I.

și str. V., precum și acordarea de despăgubiri bănești pentru aceleași terenuri formulate de P.C., G.I. și T.R., prin notificările nr. 329 din 06 august 2001, nr. 549 din 22 octombrie 2001, nr. 550 din 22 octombrie 2001, nr. 551 din 22 octombrie 2001 și nr. 36/E din 24 martie 2003. Pentru a determina cu exactitate terenurile ce fac obiectul contestației s-a reținut că trebuie avute în vedere terenurile ce au fost solicitate prin notificările soluționate prin Dispoziția nr. 2143/2004, ce face obiectul prezentei contestații. Astfel, prin aceste notificări s-a solicitat restituirea în natură sau despăgubiri pentru terenul din str. V.I. și pentru terenul situat în str. V. (fostă str. A.), notificatoarele formulând mai multe cereri pentru aceleași terenuri.

Întrucât, pentru terenul situat în V.I., reclamantele au primit despăgubiri prin Dispoziția nr. 214/2001 neatacată, prin care s-a soluționat notificarea nr. 6541 din 30 aprilie 2001, pârâta a respins notificarea pentru acest teren. Pentru terenul din str. A., pârâta a respins cererile întrucât autorului notificatoarelor P.G. și notificatoarei P.C. li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. Analizând dispoziția contestată, curtea a reținut că aceasta este temeinică în ceea ce privește terenul situat în Curtea de Argeș, V.l., expropriat prin Dispoziția 230/1986, de la autorul părților P.G. deoarece, astfel cum s-a reținut prin dispoziție, pentru acest teren reclamantele au primit despăgubiri prin Dispoziția nr. 214/2001 ce nu a fost atacată în termenul legal, de 30 de zile de la comunicare.

Nu poate fi reținută apărarea reclamantelor potrivit căreia prin dispoziția atacată nr. 2143/2004 s-a "revenit" asupra Dispoziției nr. 214/2001, întrucât această din urmă dispoziție nu a fost desființată, ci dimpotrivă, a constituit doar argument temeinic al respingerii unei noi cereri pentru acest teren, același cu terenul pentru care s-au dat despăgubiri anterior. Reclamanta a inclus acest teren în mai multe cereri, iar prin Dispoziția nr. 214/2001 i-au fost acordate despăgubiri, astfel încât neatacarea acestei dispoziții face ca măsura reparatorie luată să nu mai poată fi pusă în discuție ulterior. Pentru restul terenului, ce face obiectul notificărilor deduse judecății, curtea a dispus completarea probatoriului cu expertiza tehnică efectuată de expert D.V., cu participarea expertului consilier P.P., acesta din urmă depunând o serie de obiecțiuni la raportul de expertiză.

S-a stabilit că aceste terenuri provin din actul de vânzare-cumpărare din 30 martie 1996, prin care autorul reclamantei P.C. a dobândit o suprafață de 40542 mp, situat în municipiul Curtea de Argeș, mahalaua F., compusă din 3 petece. La respingerea notificărilor referitoare la aceste terenuri, prima instanță, prin Sentința civilă nr. 72/2005 a Tribunalului Argeș, și-a însușit argumentația pârâtei din dispoziția atacată, în sensul că pentru aceste terenuri, autorului P.G. și notificatoarei P.C., li s-a reconstituit dreptul de proprietate pe o suprafață simțitor egală de 39.104 mp prin titlurile de proprietate nr. 4099/1999, 4090/1999 și 2827/2003. Această soluție este neîntemeiată, fapt stabilit cu certitudine prin expertiza tehnică efectuată de ing.

I.I. Prin această expertiză s-a stabilit că terenul de 10.000 mp vegetație forestieră, pentru care reclamantele au primit titlu de proprietate din 14 martie 2003, nu face parte din actul de vânzare-cumpărare nr. 2198/1926, ce face obiectul prezentei contestații. De asemenea, prin această expertiză s-a stabilit că din terenurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 1926, s-a determinat, la măsurători, suprafața de 32998, din care s-a reconstituit în baza Legii nr. 18/1991, suprafața de 14198 mp, prin titlul de proprietate din 22 aprilie 1994. Din tot terenul, expertul a identificat mai multe parcele însumând suprafața de 20877 mp din care 13442 mp (pentru care persoanele îndreptățite nu au primit niciun fel de reparații în baza vreunei legi reparatorii și care au fost apreciate ca fiind libere și susceptibile de a fi restituite în natură) și suprafața de 7435 mp (teren ocupat de blocuri pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri).

Toate parcelele din suprafața de 13442 mp au făcut obiectul unei noi expertize efectuată de expert D.V., cu excepția suprafeței de 2280 mp, ocupată de P.I. din care, prin noua expertiză, a fost identificată doar suprafața de 275 mp cu privire la care reclamantele pretindeau că ar fi liberă și care va fi analizată în cele ce urmează. În concluzie, înainte de a proceda la analiza situației juridice a fiecărei suprafețe de teren, curtea a reținut că reclamanta P.C.

este îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru suprafața totală de 20877 mp, din care pentru suprafața de 7435 mp i se cuvin despăgubiri (părțile fiind de acord că nu este liberă iar prin ultimul recurs acest lucru nu a fost contestat), iar pentru suprafața de 13442 mp (pentru care aceasta nu a beneficiat de alte măsuri reparatorii în temeiul aceleiași legi, cum s-a întâmplat cu terenul de 1380 mp pentru care s-au acordat despăgubiri prin dispoziția 214/2001 și nici în temeiul altor legi speciale cum ar fi Legea nr. 18/1991), s-a efectuat expertiza tehnică de către expert D.V. din care a rezultat, de asemenea, că nu există nici o suprafață liberă în sensul Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește modalitatea de restituire propusă de expert - în natură sau prin echivalent - curtea a analizat fiecare porțiune de teren identificată de expert D.V., știut fiind faptul că, potrivit Legii nr. 10/2001 pot și trebuie restituite în natură imobilele libere și care nu au făcut obiectul unor înstrăinări anterioare, care să nu fi fost desființate în instanță. Suprafața de 8572 mp, identificată în planul de situație din anexa 1 și 2 la expertiză, este compusă din două trupuri de teren, unul de 6592 mp ocupată cu proprietăți particulare, redate mai jos și suprafața de 1980 mp, ocupată de proprietatea N.: - C.I.C. este proprietar prin cumpărare, act din 08 ianuarie 2001 pentru parcela cu nr. cadastral aaa (721 mp).

- L.L. este proprietar prin cumpărare, act nr. 3526/2001, nr. cadastral bbb; - G.M. este proprietar prin cumpărare, act nr. 3526/2001 pentru terenul de pe nr. cadastral bbb; - B.V. este proprietar prin cumpărare, act nr. 2338/2005 pentru suprafața de 430 mp, nr. cadastral ccc/1 și suprafața de 126 mp, nr. cadastral qqq; - T.M. este proprietar cu titlu de moștenire și partaj (certificat de moștenitor 282/2008) pentru suprafața de 1709 mp, iar antecesorul acesteia R.A. a dobândit acest teren în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991 conform Ordinului Prefectului nr. 188/2008; - N.P. este proprietar prin cumpărare asupra parcelei identificare în anexa 2 din expertiză, prin contractul nr. 634/1995; - terenul de 275 mp - identificat în anexa 2 (verde) cuprinde o alee pietonală, fiind situat vis-a-vis de blocurile Z8 și Z9.

Opinia expertului potrivit căreia locatarii acestor blocuri pot folosi trotuarul de pe partea cu blocurile și că ar putea fi restituit în natură nu poate fi reținută, deoarece acest teren este de utilitate publică, făcând parte din categoria căilor de comunicație (străzi, alei, trotuare), exceptată de la restituire în natură prin art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007; - terenul de 1016 mp, identificat în anexa 3 (culoarea maro), aparține SC I. SRL conform contractului nr. 4292/2001. Pe acest teren se află un depozit de carburanți; - terenul de 595 mp, identificat în anexa 3 (mov), este proprietatea numitului V. conform contractului nr. 2616 și 1796/2006; - terenul de 437 mp face parte din domeniul public, constituind parcare aferentă blocurilor E 18 și E19 și este nominalizat în anexa nr. 4 poz.

273 din H.G. nr. 447/2002, act administrativ care nu a fost desființat. Faptul că parcarea a fost realizată în timpul soluționării procesului nu are relevanță, câtă vreme terenul făcea parte din domeniul public iar hotărârea de guvern amintită nu a fost atacată potrivit legii contenciosului administrativ. Prin urmare, terenurile identificate prin raportul de expertiză sunt fie proprietăți particulare (suprafața de 8572 mp identificată pe planul de situație anexa 1 și anexa 2 atașat la raportul de expertiză, suprafața de 1016 mp proprietatea I.I. SRL, conturată cu maro pe planul de situație anexa 3, suprafața de 595 mp, colorată cu mov pe planul de situație anexa 3 proprietatea numiților V.C.

și C. și S.S. și V.), fie domeniu public al mun. Curtea de Argeș, suprafața de 437 mp având destinația de parcare aferentă blocurilor E18 și E19, precum și suprafața de 275 mp pe care s-a construit o alee pietonală (un trotuar), teren situat vizavi de blocurile Z7 și Z8. În concluzie, astfel cum rezultă din expertiza tehnică analizată mai sus, terenurile ce au aparținut autorului reclamantei P.C. sunt, în prezent, unele proprietatea unor persoane fizice sau juridice, altele proprietate publică afectate de amenajări de utilitate publică, de blocuri de locuințe, parcări și alei ce deservesc aceste blocuri, astfel cum sunt definite de art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, iar reclamanta nu a făcut dovada desființării nici unui titlu de proprietate al actualilor deținători, astfel încât nu există nicio porțiune liberă în sensul Legii nr. 10/2001 care să poată face obiectul restituirii în natură.

Nu poate fi reținută obiecțiunea reclamantei potrivit căreia expertul nu a identificat toate construcțiile aflate pe fiecare parcelă de teren ce aparține în prezent unor persoane fizice deoarece, după cum s-a arătat, titlurile de proprietate ale acestora nu au fost atacate ori desființate în prealabil, astfel încât restituirea în natură nu mai este posibilă din punct de vedere juridic și material, reclamanta având dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, în speță, despăgubiri, după cum s-a solicitat în subsidiarul notificărilor soluționate prin decizia contestată și, de asemenea, prin contestație. Ca urmare, prin Decizia civilă nr. 27 din 20 martie 2012, Curtea de Apel Brașov a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor G.I.

și T.R., și în consecință: A respins apelul formulat de apelantele contestatoare G.I. și T.R. împotriva Sentinței civile nr. 72 din 8 iunie 2005 a Tribunalului Argeș. A admis în parte apelul formulat de reclamanta P.C. împotriva aceleiași sentințe care a fost schimbată în parte, în sensul că: S-a admis în parte contestația formulată de contestatoarea P.C., și în consecință: S-a dispus anularea parțială a Dispoziției nr. 2143 din 28 septembrie 2004 emisă de către intimata Primăria Municipiului Curtea de Argeș, în ceea ce privește respingerea cererii de acordare de despăgubiri formulată de către notificatoarea P.C. S-a dispus acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantei P.C. pentru terenul în suprafață de 20.877 mp, situat în Curtea de Argeș, str. V., ce a aparținut autorului reclamantei P.I.G.

(născut în 1885 și decedat în 1963), în baza actului de vânzare-cumpărare din 30 martie 1926. S-a respins cererea de restituire în natură. Au fost păstrate dispozițiile privind respingerea contestației față de G.I. și T.R. ca o consecință a admiterii excepției lipsei calității procesuale active. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei P.C. suma de 6.000 RON cheltuieli de judecată parțiale în toate instanțele. Împotriva menționatei hotărâri, a declarat recurs reclamanta P.C., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a susținut următoarele: - instanța de apel, astfel cum a fost învestită prin strămutarea cauzei, nu a ținut cont de motivele de casare reținute în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție și potrivit cărora, în exercitarea rolului activ, era necesar a se stabili cu exactitate care dintre terenurile revendicate puteau fi restituite în natură.

În speță, instanța de trimitere a îndeplinit doar parțial acest obiectiv, întrucât lucrarea de expertiză efectuată în cauză de expert D. nu a ținut seama de toate elementele de identificare ale terenurilor, situația lor juridică reală și nici nu a făcut măsurători exacte, ceea ce a determinat menținerea stării de ambiguitate cu privire la unele dintre terenurile, obiect al litigiului. Deși criticată expertiza, atât de parte cât și de expertul consilier, instanța a respins obiecțiunile și punctul de vedere al expertului parte, pronunțând astfel o soluție greșită din punct de vedere juridic. Celelalte probe administrate în cauză, inclusiv recunoașterile făcute la interogatoriu, au fost pur și simplu ignorate, instanța limitându-se să dispună global, acordarea de despăgubiri.

- hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește modalitatea de soluționare a cererii de restituire în natură a mai multor suprafețe de teren. Potrivit Legii nr. 10/2001 (art. 2 și 3 ), precum și a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, în vigoare la data formulării contestației sale, regula este aceea a restituirii bunului imobil revendicat în natură și numai în mod excepțional, în echivalent. Dispunând, în rejudecare, exclusiv acordarea de despăgubiri pentru toate terenurile revendicate, acest principiu nu și-a mai găsit aplicare, rămânând pur formal, aducându-i-se un prejudiciu substanțial, cu atât mai mult cu cât Fondul Proprietatea și-a dovedit ineficiența.

Reclamanta a învederat încălcarea prevederilor legii speciale cu referire la modalitatea de soluționare a cererii de restituire în natură, făcând trimitere la următoarele terenuri: 1. - terenurile de 8752 mp, terenul de 1016 mp și cel de 595 mp, deținute de persoane fizice, sunt stăpânite în baza unor titluri obținute după formularea notificărilor sale în temeiul Legii nr. 10/2001, precum și în cursul soluționării prezentei contestații. În acest context, nu se poate vorbi de bună-credință, cu atât mai puțin de legalitatea actelor în baza cărora primăria a înstrăinat aceste terenuri în favoarea unor alte persoane, iar nu în favoarea sa, persoană îndreptățită potrivit legii.

Raportul de expertiză întocmit în apel nu a stabilit dacă din aceste suprafețe de teren ar exista porțiuni ce ar putea fi restituite în natură, în condițiile în care unii dintre actualii deținători au revândut, către terți, suprafețe de teren cu mult mai mari decât cele pe care le dețineau și cu care figurau înscriși în evidențele oficiale. Legea nr. 10/2001, republicată, dispune însă că, chiar în situația existenței unor asemenea acte de înstrăinare, dar produse după data apariției legii speciale, instanța nu poate refuza cererea de restituire în natură. Este lipsită de relevanță, în analizarea cererii deduse judecății, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, analiza titlului său în raport de cel deținut de pârât, analiză ce poate fi evidențiată făcută în cadrul unui alt litigiu, de drept comun.

Orice altă analiză, astfel cum a procedat curtea de apel, echivalează cu validarea, de către instanța de judecată, a unei nelegalități, a unui abuz săvârșit de primărie. 2. - terenurile de 2822 mp și 437 mp, ce aparțin domeniului public. Și în privința acestor terenuri, instanța de apel a aplicat greșit prevederile Legii nr. 10/2001, întrucât toate amenajările (parcări, alei pietonale) s-au făcut în timpul soluționării prezentului litigiu. Potrivit legii speciale, apartenența unui bun la domeniul public se analizează în raport de momentul intrării în vigoare, respectiv data de 14 februarie 2001, prevederile art. 21 din lege statuând indisponibilizarea bunurilor supuse legii speciale după momentul menționat.

Constituirea unor înscrisuri în timpul litigiului nu echivalează cu o modalitate legală de trecerea unui bun imobil în proprietatea statului. A susținut că pentru terenul de 8572 mp, deținut de persoanele fizice, înstrăinate acestora de primărie, după formularea notificărilor sale în baza Legii nr. 10/2001, nu a fost identificată, deși au criticat această omisiune, suprafața de teren ocupată de construcții ori de utilități, pentru a se putea determina restul terenului liber, ce poate fi restituit în natură. Terenul de 2822 mp identificat prin reperele S1, S4, S5, S6, S7, S8, S10 și S11, poate fi restituit în natură în integralitatea sa, astfel: - reperul S1, teren în suprafață de 245 mp, pretins a constitui o alee pietonală, s-a dovedit, potrivit lucrării efectuate în cauză, că nu era obligatorie efectuarea ei și că locatarii blocului alăturat pot folosi trotuarul aflat pe aceeași parte a blocurilor, astfel încât acest teren poate fi restituit în natură reclamantei.

Aceeași este și situația terenurilor identificate prin reperele S2 și S3, ce, de asemenea, pot fi restituite în natură. Cât privește restul parcelelor enunțate, raportul de expertiză a reliefat că pe parcela S6 se află o construcție ce a avut destinație de adăpost pentru porcine, în prezent nefiind folosită; pentru ca terenurile identificate prin reperele S4, S5, S7, S8 și S10, aflate în imediata vecinătate a pârâtului V.I., să fie libere și astfel posibil a fi restituite în natură. Terenul de 1016 mp poate fi, de asemenea, restituit în natură, întrucât deși expertiza efectuată în cauză a constatat existența pe acest teren a unui depozit de carburanți, acesta a fost dobândit de deținător, I., la data de 9 noiembrie 2011, după formularea notificării sale.

Și terenul de 595 mp, dobândit în cursul soluționării prezentului litigiu, la data de 17 aprilie 2006, respectiv 10 iunie 2008, este posibil a fi restituit în natură. Nu au acoperire în realitate, constatările expertului desemnat în cauză, cu referire la cele două terenuri, în sensul că acestea ar fi aparținut societății E., care, la rândul ei, l-ar fi dobândit de la F., întrucât atât evidențele privind aceste imobile, cât și actele de proprietate prezentate în cauză, atestă că acestea au aparținut antecesorului său, P.G., de la care au fost preluate de stat prin expropriere. De asemenea, terenul de 437 mp, cu privire la care s-ar susține că ar constitui spațiu verde, ar fi primit această destinație, respectiv aceea de loc de joacă pentru copii, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv la data de 13 ianuarie 2004, astfel încât și aceasta este susceptibilă a fi restituită în natură.

Contrar concluziilor expertizei, restituirea acestui teren nu ar împieta asupra normalei utilizări a terenurilor din zonă. A criticat reclamanta și soluția instanței de limitare a cheltuielilor de judecată acordate în cauză, la suma de 6.000 RON, deși, potrivit actelor anexate, a făcut dovada că acestea se ridică la suma de 11.000 RON, cu titlu de onorarii avocați, onorariu expert și cheltuieli de transport. Recursul nu este fondat Prin Decizia nr. 2770 din 6 mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru deplina lămurire a situației de fapt, atât în ceea ce privește identificarea terenurilor pentru care se solicită restituirea în natură, dar și a stabilirii cu certitudine, dat fiind poziția contradictorie exprimată de părți, a categoriei de măsuri reparatorii pentru bunurile solicitate în procedura Legii nr. 10/2001.

Conformându-se întocmai dispozițiilor instanței de casare, instanța de trimitere a procedat, în rejudecare, la suplimentarea probațiunii potrivit îndrumărilor date prin decizia de casare. În acest context se vădește a nu fi fondată critica privind încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ. de către instanța de rejudecare. Nu poate fi primită nici critica încadrată în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a fost aceasta dezvoltată, întrucât ipoteza acestei norme legale vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecații (înțeles ca negotium), iar nu de apreciere eronată a unei/unora din probele administrate în cauză, ipoteză a unui alt caz de recurs, dar care a fost abrogat (O.U.G.

nr. 138/2000) și nu mai poate astfel constitui obiect de analiză în recurs. Cât privește critica de nelegalitate întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată următoarele: În rejudecare, instanța de apel a reținut corect atât împrejurarea preluării abuzive a bunului litigios și deci supunerea sa dispozițiilor Legii nr. 10/2001, dar și faptul că pentru suprafața de 13442 mp solicitată a fi restituită în natură (pentru diferența de 7435 mp pentru care s-a constatat dreptul la despăgubiri, nefiind contestată această modalitate de reparație), reclamanta nu a beneficiat de măsuri reparatorii în temeiul altor legi speciale reparatorii. În determinarea categoriei măsurilor reparatorii cuvenite reclamantei și în aplicarea dispozițiilor art. 11 cu referire la art. 10 din Legea nr. 10/2001, instanța de trimitere a reținut, legal, imposibilitatea restituirii terenului menționat în natură.

În acest sens, astfel cum corect a reținut curtea de apel, prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 dispun "în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) se vor aplica în mod corespunzător". Pentru ca norma interpretativă a art. 10, respectiv pct. 10.3 din H.G.

nr. 250/2007 (fost pct. 10.3 din H.G. nr. 498/2003), să dispună ca sintagma "amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale" are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Pe de altă parte, în accepțiunea legii speciale, problema restituirii în natură este condiționată de Legea nr. 10/2001, de constatarea nulității actelor de înstrăinare, determinată de reaua-credință a părților contractante (cazul în speță), în conformitate cu prevederile art 45 din lege.

Legiuitorul a impus această cerință, deoarece numai printr-o hotărâre judecătorească se poate constata o sancțiune de drept civil, respectiv lipsirea actului juridic în tot de efectele în vederea căruia a fost întocmit, ca urmare a nesocotirii dispozițiilor legale edictate pentru încheierea sa valabilă, și cum, nulitatea constatată pe cale judecătorească operează atât pentru trecut, cât și pentru viitor, este de aplicat principiul restabilirii situației anterioare, prin restituirea nemișcătorului fostului proprietar. Însă, nulitatea actului de înstrăinare, indiferent de cauza nulității sale (inclusiv încheierea sa cu încălcarea prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001), trebuie solicitată expres de partea interesată, nefiind permis instanței de judecată ca, din oficiu, să se pronunțe în afara limitelor în care a fost învestită.

Or, în speță, cu referire la terenurile deținute de persoane fizice/juridice, astfel cum legal a reținut curtea de apel, reclamanta a solicitat restituirea în natură, fără însă a cere și anularea contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv actelor de proprietate, situație în care, în mod corect a apreciat, relativ la acestea, că reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent în conformitate cu prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Cât privește celelalte suprafețe de teren, aflate în domeniul public al localității, se constată, de asemenea, că legal, în interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale evocate, instanța de apel a constatat dreptul reclamantei tot la măsuri reparatorii prin echivalent.

Aceasta nu în raport de apartenența, ci de afectațiunea pe care o au, de parcarea aferentă unor blocuri, respectiv alee, ori loc de joacă pentru copii, care fiind destinate a deservi nevoilor comunității, devin improprii restituirii în natură, cum prescriu normele legale sus-citate. Criticile constând în ignorarea unor probe, aprecierea greșită a altora ori consemnarea unor date nereale în raportul de expertiză administrat în apel, nu se constituie în critici ce ar putea fi subsumate vreunuia dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ci în critici de netemeinicie ce-și găseau reglementare legală în normele pct. 10 și 11 al textului art. 304 C. proc. civ., dar care, așa cum s-a arătat mai sus, au fost abrogate și nu mai pot constitui astfel obiect de critică în calea extraordinară de atac a recursului.

Cât privește critica privind neacordarea tuturor cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în cauză, se constată, pe de o parte, că reclamanta a expus doar nemulțumirea sa cu referire la această dispoziție a instanței, fără a dezvolta critici în susținerea sa și norma legală încălcată, iar, pe de altă parte, că instanța de apel a dispus, în baza art. 274 C. proc. civ., obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată parțiale către reclamantă, procedând în această manieră în raport de norma art. 276 C. proc. civ., potrivit căreia, când pretențiile au fost încuviințate în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare dintre părți va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 312(1) C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta P.C. împotriva Deciziei nr. 27Ap din 20 martie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2013. Procesat de GGC - NN