ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7709/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 5823 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei Societatea Națională a Sării SA S., a fost anulată în parte Încheierea nr. 29 din 19 martie 2012, Decizia nr. 3 din 12 ianuarie 2012 și Raportul de control ce a stat la baza acesteia, din 15 decembrie 2011, în ce privește obligația stabilită la art. II pct. 4 din Decizia 3/2012 (primele acordate în 2007 - 2009) și a fost respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Urmare a acțiunii de control privind "situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului" efectuat în perioada 01 septembrie - 16 decembrie 2009 la Societatea Națională a Sării SA a fost încheiat procesul-verbal de constatare nr. 4973/22/12.2009 înregistrat la Curtea de Conturi a României sub nr. 4973 din 22 decembrie 2009. Pentru înlăturarea abaterilor de la legalitate și regularitate constatate, în baza prevederilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României, republicată, a fost emisă Decizia nr. 3/2010, împotriva căreia Societatea Națională a Sării SA a formulat contestația din 30 martie 2010, înregistrată la Curtea de Conturi sub nr. 80.405 din 01 aprilie 2010. Comisia de soluționare a contestațiilor a respins contestația prin Încheierea nr. 4/2010, împotriva căreia entitatea a formulat acțiune la instanța de contencios administrativ, ce formează obiectul Dosarului nr. 5083/2/2010 care a avut termen la data de 13 iunie 2012. Prin Sentința civilă nr. 2256 din 22 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 5083/2/2010 a fost respinsă în totalitate cererea de chemare în judecată prin care au fost contestate măsurile dispuse la pct. 1 și pct. 7 din Decizia nr. 3/2010.

Curtea de Conturi a verificat modul de îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 3/2010 și a fost întocmit Raportul de control nr. 10232 din 15 decembrie 2011, încheiat de Departamentul IV. Pentru aducerea la îndeplinire a abaterilor constatate prin Raportul de control nr. 10232 din 15 decembrie 2011, a fost emisă Decizia nr. 3/2012. Împotriva Deciziei nr. 3/2012 a fost formulată contestația din 31 ianuarie 2012 aceasta fiind respinsă prin Încheierea nr. 29 din 19 martie 2012. Împotriva încheierii nr. 29 din 19 martie 2012 s-a formulat acțiunea ce face obiectul prezentului dosar.

Pentru a pronunța Sentința nr. 5823 din 16 octombrie 2012, Curtea de Apel București a constatat că prima dintre măsuri (conducerea să dispună și să urmărească intrarea în legalitate privind acordarea drepturilor salariale) se referă la viitor, iar pentru primele acordate în perioada 2007 - 2009, deși se reține că sunt acordate cu încălcarea Statutului și a C.C.M.U., să se analizeze oportunitatea acordării acestora. Curtea a mai constatat că nelegalitatea acordării primelor a fost reluată în Decizia nr. 3/2012, fără ca acesteia, deși constatate la controlul din 2009, să i se fi dat eficiență juridică. În opinia instanței, analiza oportunității acordării primelor în alte scopuri decât cele care erau stabilite la art. 165 din C.C.M.U., obligație impusă în sarcina societății naționale prin Decizia nr. 3/2010, nu se poate referi la analiza existenței dreptului de acordare a primelor peste cuantumul respectiv, ci la condițiile concrete în care au fost acordate.

Astfel, Curtea a reținut că interpretarea clauzelor contractului colectiv de muncă unic se realizează cu aplicarea principiului priorității voinței reale a părților.

Din dispozițiile legale aplicabile, în opinia instanței nu s-a putut reține că voința reprezentanților administrației și a sindicatelor a fost ca singurele prime care pot fi acordate personalului să fie cele prevăzute expres de art. 65, în cuantum fix de 350 RON/persoană, sumă netă, cu ocazia Zilei minerului și sărbătoririi Sfintei Varvara, în condițiile în care părțile conveniseră anterior, conform art. 160 din contractul colectiv, să constituie "un fond de premiere a personalului, la dispoziția directorului general, de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar, cumulat de la începutul anului", fond de premiere care să fie "inclus în fondul de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli". A mai apreciat instanța că fondul de premiere fiind "la dispoziția directorului general", conform art. 160 din contract, rezultă că părțile au fost de acord ca aprecierea asupra oportunității și stabilirii în concret a dreptului la prime să fie de competența directorului general.

A concluzionat Curtea că acordarea efectivă a primelor către salariați s-a făcut de către directorul general al societății în baza unor referate de premiere aprobate de acesta, în temeiul atribuțiilor acordate de contractul de mandat, în concordanță cu prevederile art. 160 și următoarele din C.C.M.U., și pe baza unei aprecieri proprii care implică cunoașterea nemijlocită a situației de fapt obiective, precum și a eforturilor concrete depuse de salariați în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pentru obținerea unor anumite rezultate. A mai arătat instanța că reclamanta a criticat în al doilea rând măsurile dispuse prin Decizia nr. 3/2012 cu privire la existența unor stocuri fără mișcare în gestiunea Salinei Tg.

Ocna în valoare de 104.492,5 RON care fac obiectul unor procese penale și civile precum și cu privire la decontarea nelegală a unor cheltuieli de protocol de 4.814,62 RON care fac obiectul unui proces civil. Cu privire la stocurile de materiale, piese și subansambluri, în valoare de 104.492,5 RON, prin Decizia nr. 3/2010 s-a constatat că acestea figurează în gestiunea Salinei Târgu Ocna, achiziționate din 2002 și nerecepționate. În ce privește decontarea unor cheltuieli de protocol de 4.814,62 RON, la controlul din 2009 s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate. Curtea a constatat că nu sunt întemeiate criticile reclamantei care arată că cele două măsuri, "dispuse la paragrafele 1.1.

și 1.3. din Decizia nr. 3/2010, nu pot forma, obiectul unei noi decizii a Curții de Conturi, Decizia nr. 3 din 12 ianuarie 2012, câtă vreme ele formează obiectul precedentei decizii și sunt încă pe rolul instanțelor judecătorești". Curtea a constatat că prin Decizia nr. 3/2012 se instituie măsuri față de elementele noi intervenite după emiterea Deciziei nr. 3/2010. 2. Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței nr. 5823 din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel București a declarat recurs Curtea de Conturi României, susținând netemeinicia și nelegalitatea sentinței recurate și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență, se menționează că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii în ceea ce privește obligația stabilită prin Decizia nr. 3/2012, cu privire la primele acordate de entitatea verificată în perioada 2007-20009, fiind formulate următoarele critici: - în mod eronat instanța de fond a reținut că intrarea în legalitate se referă la viitor; - primele din perioada verificată au fost acordate nelegal în raport de dispozițiile art. 160 și 165 din Contractul Colectiv de Muncă Unic pentru anii 2007 și 2008, care prevedeau acordarea de prime numai cu ocazia Zilei Minerului și a Zilei Sfintei Varvara, într-un cuantum stabilit în cuprinsul acestui contract, respectiv 350 RON/persoană, sumă netă; - instanța de fond nu a avut în vedere situația financiară generală a reclamantei care nu justifica și nu permitea acordarea unor prime în cuantum total de 2.859.238 RON în perioada 2007 - 2009, pentru realizarea unor sarcini de serviciu, care constituiau, în fapt, atribuții de serviciu pentru care salariații aveau dreptul numai la salariul stabilit prin contractul individual de muncă; - argumentele reclamantei în sensul că premierea s-a efectuat cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale și O.U.G.

nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economiei, sunt neîntemeiate; - directorul general, potrivit Contractului de mandat nr. 3232 din 28 august 2007 nu avea dreptul de a acorda premii către salariați neprevăzute în contractul colectiv de muncă; - potrivit art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, obligația de a stabili întinderea prejudiciului și dispunerea de măsuri pentru recuperarea acestuia revenea entității auditate. Societatea Națională a Sării SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, combătând criticile recurentei și susținând, în esență, legalitatea primelor acordate în perioada 2007 - 2009 de directorul general din fondul special constituit în acest sens.

Prin concluziile scrise depuse de recurentă s-a menționat că acțiunea promovată de reclamantă având ca obiect anularea Deciziei nr. 3/2010 a fost soluționată prin Sentința nr. 2256/2011 a Curții de Apel București, irevocabilă, fiind respinsă. Față de acest fapt, se susține că decizia atacată în prezenta cauză, prin care s-au dispus măsuri de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 3/2010, este legală. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile și apărările formulate, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. După cum se constată, recursul vizează soluția instanței de fond referitoare la anularea Încheierii nr. 29 din 19 martie 2012 și a Deciziei nr. 3 din 12 ianuarie 2012 în ceea ce privește obligația stabilită în sarcina reclamantei la art. II pct. 4 din Decizia nr. 3/2012.

Conform art. II pct. 4 din Decizia nr. 3/2012: "Conducerea Societății Naționale a Sării SA va dispune măsuri pentru analiza primelor acordate în perioada 2007 - 2009, în vederea stabilirii primelor acordate salariaților în alte scopuri decât cele prevăzute la art. 160 și art. 1655 din Contractul Colectiv de Muncă Unic al S.N.S. SA (aplicabil în aceeași perioadă) și implicit a cuantumului plăților efectuate.

În acest contest, se vor dispune măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a acordării primelor în perioada 2007 - 2009, în alte scopuri decât cele prevăzute la art. 160 și art. 165 din contractul colectiv de muncă, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora în condițiile legii, precum și corectarea rezultatelor contabile înregistrate". Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată: "În situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității această stare de fapt.

Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate". Prin urmare, conform acestor dispoziții, obligația de a stabili întinderea prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia revine conducerii entității auditate. Această obligație se impunea a fi îndeplinită întrucât nu s-a dovedit că Decizia nr. 3/2010, cu referire la pct. 2 - primele acordate în perioada 2007 - 2009 - a fost contestată/anulată în vreun fel, acest fapt rezultând și din Sentința nr. 2256/2011 a Curții de Apel București, depusă la dosarul cauzei. Astfel, măsurile dispuse prin Decizia nr. 3/2010 referitoare la primele acordate în 2007 - 2009 erau obligatorii pentru intimata-reclamantă care nu a dovedit că le-a și îndeplinit.

În altă ordine, sunt întemeiate criticile referitoare la nelegalitatea primelor acordate de reclamantă în perioada 2007 - 2009, în principal salariaților cu funcții de conducere de la nivel central și de la nivel teritorial, pentru realizarea unor sarcini de serviciu. Potrivit art. 160 și 165 din Contractul Colectiv de Muncă Unic al Societății Naționale a Sării SA, pe anul 2007 și respectiv 2008, entitatea avea dreptul să constituie un fond de premiere a personalului, la dispoziția directorului general, de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar, din care, conducerea executivă a acesteia, avea dreptul de a stimula personalul cu ocazia Zilei Minerului și sărbătoririi Sfintei Varvara, în cuantum fix de 350 RON/persoană, sumă netă.

De altfel, constituirea și utilizarea acestui fond de premiere este reglementată doar de aceste prevederi legale și nu de dispozițiile Legii nr. 31/1990, care nu sunt incidente cauzei, respectiv raporturilor de muncă și acordării primelor. Deci, fondul putea fi utilizat doar în conformitate cu aceste prevederi legale, astfel că acordarea de prime ce exced acestor dispoziții reprezintă o abatere de la legalitate. Deci, directorul general al reclamantei nu putea acorda prime salariaților din fondul menționat, neprevăzute în Contractul Colectiv de Muncă menționat anterior, plata acestora făcându-se nelegal în situația expusă în cuprinsul actelor atacate, care nu a fost contestată. În concluzie, față de considerentele expuse, acțiunea reclamantei este neîntemeiată și sub aceste aspecte, sentința recurată fiind netemeinică și nelegală, fiind întrunit motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9, în condițiile art. 304 1 C. proc.

civ. Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței nr. 5823 din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și respinge acțiunea ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2013. Procesat de GGC - NN