ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2722/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată.

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea Națională N. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Colturi a României: (i) Anularea parțială a încheierii nr. 89 din 2 august 2012 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, prin care a fost respinsă, parțial, Contestația reclamantei nr. 6562 din 04 iulie 2012, formulată împotriva Deciziei nr. 14 din 15 iunie 2012, emisă de Curtea de Conturi a României, Departamentul IV; (ii) Anularea parțială a Deciziei nr. 14 din 15 iunie 2012, emisă de Curtea de Conturi a României - Departamentul IV, pentru aplicarea măsurilor de valorificare a constatărilor din Raportul de control nr. 4739 din 16 mai 2012; (iii) Anularea parțială a Raportului de control nr. 4739 din 16 mai 2012, încheiat ca urmare a acțiunii de control a Curții de Conturi, efectuată la SN N. SA în perioada 08 ianuarie 2012 - 16 mai 2012, cu tema "Situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului la SN N. S.A.", ca fiind netemeinice și nelegale.

2.Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 6332 din 7 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Societatea Națională N. S.A.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că auditorii publici externi din cadrul Departamentului IV al Curții de Conturi a României au desfășurat, în perioada 08 ianuarie 2012 - 16 mai 2012, o acțiune de control privind situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului, la reclamanta Societatea Națională N. SA, constatând o serie de abateri de la legalitate și regularitate, consemnate în Raportul de control nr. 4739 din 16 mai 2012. În baza acestui raport a fost emisă Decizia nr. 14 din 15 iunie 2012, conținând un număr de 7 măsuri, dintre care reclamanta a contestat măsurile de la pct. II.9 și 11.10 prin care s-au dispus următoarele: "(i) Conducerea SN N. SA va dispune măsuri și va urmări intrarea în legalitate privind «decontarea contravalorii amortizorilor pe baza de documente care să certifice execuția acestora în subcontractare de către fabricantul - BASIC Inc SUA», în conformitate cu prevederile H.G.

nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publica din O.U.G. nr. 34/2006, art. 96(1), O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, art. 45(2) și contractului de furnizare produse nr. 20944 din 02 iunie 2009, art. 20.1, art. 20.2 alin. (1), art. 26. Totodată, se vor dispune măsuri pentru extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor de achiziție produse din import, în vederea identificării și a altor cazuri de achiziții pentru care nu există documente care să certifice originea mărfii, a stabilirii întinderii eventualului prejudiciu ca urmare a subcontractării achiziției amortizorilor în alte condiții decât cele stabilite în contractul încheiat între SN N. SA și SC T.E.N.

SA, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora (inclusiv a beneficiilor nerealizate în condițiile legii, precum și corectarea rezultatelor contabile înregistrate (pentru înlăturarea abaterii prezentate la pct. 8 din prezenta Decizie).

Termen: 31 decembrie 2012; "(ii) Conducerea SN N. SA va dispune măsuri și va urmări intrarea în legalitate privind "încheierea de polițe de asigurare", în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, modificată prin Legea 441/2006, art. 153 12 , (3) (4). Totodată, se vor dispune măsuri pentru extinderea verificărilor asupra tuturor polițelor de asigurare încheiate în perioada 2009 - 2011, în vederea identificării și a altor polițe de asigurare încheiate fără bază legală, a stabilirii întinderii eventualului prejudiciu, ca urmare a decontării polițelor de asigurare de tip D., încheiate nelegal în baza art. 17 (modificat) din Statutul SN N. SA, în condițiile în care modificarea acestui articol nu a fost discutată în ședința AGA, pentru persoanele care dețin funcția de administratori și directori ai SN N. SA, precum și pentru directorii executivi și administratorii SC E. SA, fără a fi nominalizat numărul de persoane și nici numele și prenumele persoanelor asigurate, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora (inclusiv a beneficiilor nerealizate în condițiile legii, precum și corectarea rezultatelor contabile înregistrate (pentru înlăturarea abaterii prezentate la pct. 9 din prezenta Decizie).

Termen: 31 decembrie 2012" Instanța de fond a mai reținut că, prin Încheierea nr. 89 din 02 august 2012, Curtea de Conturi a admis în parte contestația formulată de reclamantă împotriva acestor măsuri după cum urmează: - a admis parțial pct. 1 din Contestația nr. 6562 din 04 iulie 2012, respectiv anularea măsurii dispuse prin Decizia nr. 14/2012, la pct. II 9 cu privire la intrarea în legalitate privind "decontarea contravalorii amortizorilor pe baza de documente care să certifice execuția acestora în subcontractare de către fabricantul - B. SUA", precum și stabilirea întinderii prejudiciului ca urmare a subcontractării achiziției amortizorilor, în alte condiții decât cele stabilite în contractul încheiat între SN N. SA și SC T.E.N.

SA; - a respins parțial pct. 1 din Contestația nr. 6562 din 04 iulie 2012 cu privire la luarea de măsuri pentru extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor de achiziție produse din import, în vederea identificării și a altor cazuri de achiziții pentru care nu există documente care să certifice originea mărfii, a stabilirii întinderii eventualului prejudiciu, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora (inclusiv a beneficiilor nerealizate în condițiile legii, precum și corectarea rezultatelor contabile înregistrate." Examinând criticile de nelegalitate dezvoltate de reclamantă, prima instanță a apreciat că deși în cazul contractului încheiat de reclamantă cu SC T.E.N.

SA, în urma verificărilor finalizate ulterior dispunerii măsurii, s-a ajuns la concluzia că nu există abateri de la legalitate, aceasta nu presupune, implicit, că situația este aceeași și în cazul celorlalte contracte de achiziție produse din import, încheiate de reclamantă. Într-o atare situație, se justifică menținerea în sarcina reclamantei a măsurii constând în extinderea verificărilor asupra tuturor acestor contracte. A mai reținut instanța că măsura ca atare nu produce vreo vătămare drepturilor și intereselor legitime ale reclamantei, dat fiind că este o măsură de autocontrol care permite societății ca, în urma verificării tuturor contractelor de achiziție de produse din import, să constate și să remedieze eventualele abateri de la lege, scopul fiind acela de intrare în legalitate.

În continuare, analizând dispozițiile art. 153 12 alin. (3) și (4) din Legea nr. 31/1990, precum și pe cele ale art. 138 1 din același act normativ, prima instanță a mai concluzionat că numai directorul general al S.N. N. SA este persoana care trebuie să aibă poliță de asigurare de răspundere profesională.

Or, în urma examinării polițelor de asigurare încheiate de reclamantă, s-a constatat că nu se poate cunoaște cu exactitate care sunt de fapt persoanele care beneficiază de asigurare, întrucât sunt colective, iar prin polița de asigurare de tip D. au fost asigurate și persoane din afara SN N. SA, așa cum se precizează și în Nota nr. 11464 din 23 noiembrie 2009, fără a se menționa dacă, prin aceasta, s-ar fi influențat sau nu nivelul primei de asigurare, fiind astfel încălcate prevederile Legii nr. 31/1990, încheierea de polițe de asigurare pe principiul solidarității răspunderii persoanelor cu drept de decizie în conducerea unei companii nefiind reglementată prin lege.

3. Cererea și motivele de recurs înfățișate Împotriva Sentinței civile nr. 6332 din 7 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea Națională N. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului, ca și a acțiunii astfel cum a fost formulată.

În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul unor ample referiri la situația de fapt, recurenta-reclamantă a înfățișat următoarele critici și precizări în raport cu hotărârea instanței de fond: (i) în mod nelegal și nemotivat, instanța de fond, prin motive contradictorii, a arătat că nu împărtășește raționamentul societății reclamante, potrivit căruia obligația stabilită în sarcina acesteia de a lua măsuri pentru extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor de produse din import, în vederea identificării și a altor cazuri de achiziții pentru care nu există documente care să certifice originea mărfii, era o obligație subsidiară, în strânsă legătură cu obligația principală; odată anulată această obligație principală, pe calea contestației administrative, nu mai poate să subziste vreo obligație subsidiară, în legătură cu obligația principală anulată; (ii) incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ.

este atrasă de raționamentul greșit al instanței de fond, care pornește de la o premisă care nu are acoperire în realitate, și anume ipoteza conform căreia Controlul ANAF ar fi evidențiat faptul că nu s-au constatat și stabilit diferențe între prețul de achiziție a amortizorilor și prețul de vânzare al acestora către societatea recurentă și nici diferențe de impozite și taxe datorate bugetului de stat sau alte abateri de la legalitate, ceea ce nu este corespunzător realității; (iii) soluția instanței de fond, nelegală și netemeinică în sensul menținerii obligației impuse de Curtea de Conturi ridică o serie de probleme juridice referitoare la calificarea juridică a contractelor de import dar și de impedimente legale în ceea ce privește solicitarea facturilor de la furnizori, astfel de obligații neputând fi în mod legal duse la îndeplinire; (iv) nefondată este și opinia instanței de fond potrivit căreia extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor de import nu este de natură să producă vreo vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale societății reclamante; obligația de "autocontrol este absolut nelegală, o atare atribuție fiind practic de esența activității Curții de Conturi; (v) este nefondată soluția instanței de fond și în ceea ce privește măsura dispusă la pct. II 10 din Decizia Curții de Conturi,

întrucât faptul că legislația societăților comerciale impune obligația expresă de asigurare de răspundere profesională numai pentru administratorii societății comerciale, nu exclude posibilitatea încheierii unor astfel de asigurări, de tip D. și pentru alte persoane decât cele pentru care asigurarea reprezintă o obligație legală; (vi) chiar dacă Legea nr. 31/1990 nu obligă societățile comerciale să încheie polițe de tipul D., aceasta nu înseamnă că dacă acționarii, prin acord de voință, decid inserarea unei astfel de clauze în statutul societății, o atare prevedere ar fi ilegală doar pentru că legea nu impune o atare conduită; (vii) faptul că societatea recurentă a prevăzut în statutul său obligativitatea contractării de polițe de tipul D., specifică de altfel directorilor și administratorilor societăților comerciale, nu intră în niciun fel în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 31/1990; (viii) cu referire la afirmația instanței de fond în sensul că prin polițele de asigurare în cauză au fost asigurate și persoane din afara societății reclamante, este de precizat că extinderea acoperirii poliței de asigurare de tipul D. la alte entități reprezintă o extindere standard oferită de asigurătorii specializați, fără nicio influență asupra nivelului primei de asigurare; (ix) nefondată este și susținerea instanței în sensul că,

la încheierea acestor polițe nu ar fi fost respectat principiul eficienței economice, polițele în discuție fiind încheiate prin raportare la cifra de afaceri a recurentei. 4. Apărările intimatei Autoritatea intimată a formulat întâmpinare la motivele de recurs înfățișate, solicitând respingerea recursului recurentei-reclamante și menținerea soluției pronunțate de prima instanță, apreciată ca fiind legală și temeinică. 5. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei-reclamante, față de apărările intimatei-pârâte și de cadrul normativ incident dar și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu subzistă în cauză motivele de nelegalitate invocate, de natură a antrena modificarea sentinței recurate, față de considerentele în continuare prezentate.

Expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii, de mai sus, evidențiază deopotrivă situația de fapt ca și argumentele instanței de fond în susținerea soluției adoptate astfel că în contextul analizei motivelor de recurs înfățișate de recurenta-reclamantă Înalta Curte nu va relua prezentarea acestora. 5.1. Reevaluând materialul probator aflat la dosar pentru a răspunde punctual criticilor recurentei Înalta Curte reține astfel că un prim motiv de nelegalitate invocat a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Acest text consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv, respectiv nemotivarea hotărârii cât și existența unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii în cuprinsul hotărârii.

Niciuna dintre aceste ipoteze nu este incidentă în cauză. 5.2. Înalta Curte arată că prin argumente expuse într-o manieră clară și coerentă, prima instanță și-a susținut soluția adoptată, răspunzând totodată, susținerilor ambelor părți. Împrejurarea că recurenta-reclamantă critică și/sau își exprimă dezacordul față de susținerile și argumentele primei instanțe, în mod evident, nu demonstrează pretinsa nemotivare a hotărârii atacate. Nici ipoteza contradicției între considerente sau existența celor străine de obiectul cauzei nu este, în mod clar, incidentă în speță. Înalta Curte constată că nici criticile, mai precis argumentele și susținerile recurentei-reclamante expuse prin motivele de recurs dezvoltate, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu sunt întemeiate. Astfel, în ceea ce privește măsura dispusă la pct. II.9 din Decizia nr. 14/2012, emisă de autoritatea intimată, Înalta Curte apreciază că prima instanță, pe baza unei analize corecte și pertinente a reținut că nu s-a dovedit nelegalitatea acesteia, constând în extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor de achiziție produse din import, în vederea identificării și a altor cazuri de achiziții pentru care nu există documente care să certifice originea mărfii, a stabilirii întinderii eventualului prejudiciu, și a recuperării acestora, cu corectarea rezultatelor contabile înregistrate.

Instanța de fond a demonstrat, prin considerente pertinente că obligația astfel stabilită în sarcina recurentei-reclamante nu are o natură subsidiară, în raport cu obligația vizând remedierea unei deficiențe concrete, înlăturată pe calea soluționării contestației administrative, prin Încheierea nr. 89 din 2 mai 2012 a Comisiei de soluționare a contestațiilor. Măsura de extindere a verificărilor asupra celorlalte contracte de achiziție produse din import nu are, nici în opinia Înaltei Curți, un caracter subsidiar, dependent de măsura a cărei implementare a fost înlăturată pe cale administrativă și ca atare nu se poate susține că menținerea acesteia, per se, apare ca fiind nelegală. În plus, împrejurarea, de asemenea evidențiată și valorificată de prima instanță, în sensul că admiterea parțială a contestației reclamantei, cu privire la contractul încheiat de aceasta cu SC T.E.N.

SA nu s-a datorat constatării nelegalității măsurii dispuse inițial, prin Decizia nr. 14 din 15 iunie 2012, fiind doar consecința verificării și informațiilor suplimentare obținute ulterior emiterii deciziei, prezintă și în opinia Înaltei Curți relevanță în ceea ce privește legalitatea, pe de o parte ca și caracterul distinct al măsurilor dispuse de autoritatea intimată, pe de altă parte. Nici argumentația recurentei-reclamante, înfățișată prin motivele de recurs, în mare parte fundamentată pe premise ipotetice și pur teoretice la acest moment, cum ar fi anticiparea unor dificultăți de natură juridică în calificarea contractelor ce urmează a fi supuse auto-controlului ca și a unor impedimente în gestionarea relației cu unii parteneri contractuali, nu este, în opinia Înaltei Curți, aptă de a antrena și de a demonstra nelegalitatea măsurii dispuse de Curtea de Conturi, ținând în mod evident de implementarea și aducerea efectivă la îndeplinire a acesteia.

În fine, nici considerentul primei instanțe vizând lipsa producerii efective a unei vătămări a drepturilor și a intereselor legitime ale reclamantei prin măsura dispusă, cu caracter de autocontrol, nu a fost răsturnată prin susținerile recurentei-reclamante, în condițiile în care, în mod evident, nu se poate susține că o operațiune internă, menită a depista eventuale neregularități ar putea avea o natură nelegală. Împrejurarea că a fost lăsată la latitudinea societății recurente modalitatea concretă de depistare și de remediere a unor eventuale abateri de la lege reflectă tocmai aprecierea autorității intimate în sensul că analiza temeinică a tuturor contractelor încheiate poate fi realizată de recurenta-reclamantă.

5.3. Nefondate sunt în opinia Înaltei Curți și toate argumentele și criticile recurentei-reclamante vizând măsura dispusă la pct. II.10 din Decizia nr. 14/2012, astfel cum a fost menținută prin Încheierea nr. 86/2012. Prin considerente clare, detaliate și totodată prin analiza corectă a prevederilor art. 153 12 din Legea nr. 31/1990, a societăților comerciale, prima instanță a explicat și argumentat în mod coerent legalitatea și temeinica constatărilor și a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi. Curtea de Conturi nu a contestat modificările aduse la Statutul SN N. SA, efectuate de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, ci a contestat modul în care a fost emisă Hotărârea AGA SN N. SA nr. 18 din 11 decembrie 2007, în condițiile în care, cu referire la art. 17 din statutul societății, din procesul-verbal al ședinței din data de 5 decembrie 2007, nu rezultă discuțiile purtate de membrii acesteia.

Cu ocazia efectuării controlului s-a constatat că în respectivul proces-verbal, încheiat în urma ședinței din data de 5 decembrie 2007 a fost supusă discuției doar modificarea art. 19 cap. 6 din Statutul SN N. SA, referitor la cenzuri nu și modificarea art. 17 cu privire la "obligația societății de a încheia o asigurare de tipul D.". Totodată cu deplină justețe s-a reținut că încheierea polițelor de asigurare nu poate avea unic temei în dispozițiile statutare, câtă vreme conform prevederilor Legii nr. 31/1990, societățile comerciale nu sunt obligate să încheie polițe de tip D., iar în cazul concret al recurentei-reclamante au fost asigurate și persoane din afara acestei societăți, fără a se cunoaște cu exactitate care sunt de fapt persoanele care beneficiază de asigurare.

Reținând că și celelalte argumente și critici ale recurentei reprezintă practic reluarea celor înfățișate și cu ocazia judecății în fond, analizate prin hotărârea primei instanțe, Înalta Curte concluzionând, față de considerentele expuse, apreciază că susținerile și motivele cuprinse în recursul de față nu sunt de natură a reconfigura raționamentul juridic aplicat în soluționarea cauzei, astfel că, în te meiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea Națională N. SA împotriva Sentinței civile nr. 6332 din 7 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 iunie 2014. Procesat de GGC - NN