ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2722/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2722/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

în judecată. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

Societatea Națională N. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de

Colturi a României:

(i)

Anularea parțială a încheierii nr. 89 din 2 august 2012 a Comisiei de

soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, prin care

a fost respinsă, parțial, Contestația reclamantei nr. 6562 din 04 iulie 2012,

formulată împotriva Deciziei nr. 14 din 15 iunie 2012, emisă de Curtea de

Conturi a României, Departamentul IV;

(ii)

Anularea parțială a Deciziei nr. 14 din 15 iunie 2012, emisă de Curtea de

Conturi a României - Departamentul IV, pentru aplicarea măsurilor de

valorificare a constatărilor din Raportul de control nr. 4739 din 16 mai 2012;

(iii)

Anularea parțială a Raportului de control nr. 4739 din 16 mai 2012, încheiat ca

urmare a acțiunii de control a Curții de Conturi, efectuată la SN N. SA în

perioada 08 ianuarie 2012 - 16 mai 2012, cu tema "Situația, evoluția și

modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului la SN N.

S.A.", ca fiind netemeinice și nelegale.

2.Hotărârea

instanței de

fond

Prin

Sentința civilă nr. 6332 din 7 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată

cererea formulată de reclamanta Societatea Națională N. S.A.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că auditorii publici

externi din cadrul Departamentului IV al Curții de Conturi a României au

desfășurat, în perioada 08 ianuarie 2012 - 16 mai 2012, o acțiune de control

privind situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și

privat al statului, la reclamanta Societatea Națională N. SA, constatând o

serie de abateri de la legalitate și regularitate, consemnate în Raportul de

control nr. 4739 din 16 mai 2012.

În baza

acestui raport a fost emisă Decizia nr. 14 din 15 iunie 2012, conținând un

număr de 7 măsuri, dintre care reclamanta a contestat măsurile de la pct. II.9

și 11.10 prin care s-au dispus următoarele:

"(i)

Conducerea SN N. SA va dispune măsuri și va urmări intrarea în legalitate

privind «decontarea contravalorii amortizorilor pe baza de documente care să

certifice execuția acestora în subcontractare de către fabricantul - BASIC Inc

SUA», în conformitate cu prevederile H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea

normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de

achiziție publica din O.U.G. nr. 34/2006, art. 96(1), O.U.G. nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de

concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, art.

45(2) și contractului de furnizare produse nr. 20944 din 02 iunie 2009, art.

20.1, art. 20.2 alin. (1), art. 26. Totodată, se vor dispune măsuri pentru

extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor de achiziție produse din

import, în vederea identificării și a altor cazuri de achiziții pentru care nu

există documente care să certifice originea mărfii, a stabilirii întinderii

eventualului prejudiciu ca urmare a subcontractării achiziției amortizorilor în

alte condiții decât cele stabilite în contractul încheiat între SN N. SA și SC

T.E.N. SA, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea

acestora (inclusiv a beneficiilor nerealizate în condițiile legii, precum și

corectarea rezultatelor contabile înregistrate (pentru înlăturarea abaterii

prezentate la pct. 8 din prezenta Decizie). Termen: 31 decembrie 2012;

"(ii)

Conducerea SN N. SA va dispune măsuri și va urmări intrarea în legalitate

privind "încheierea de polițe de asigurare", în conformitate cu

prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată,

modificată prin Legea 441/2006, art. 153

12

, (3) (4). Totodată, se

vor dispune măsuri pentru extinderea verificărilor asupra tuturor polițelor de

asigurare încheiate în perioada 2009 - 2011, în vederea identificării și a

altor polițe de asigurare încheiate fără bază legală, a stabilirii întinderii

eventualului prejudiciu, ca urmare a decontării polițelor de asigurare de tip

D., încheiate nelegal în baza art. 17 (modificat) din Statutul SN N. SA, în

condițiile în care modificarea acestui articol nu a fost discutată în ședința

AGA, pentru persoanele care dețin funcția de administratori și directori ai SN

N. SA, precum și pentru directorii executivi și administratorii SC E. SA, fără

a fi nominalizat numărul de persoane și nici numele și prenumele persoanelor

asigurate, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea

acestora (inclusiv a beneficiilor nerealizate în condițiile legii, precum și

corectarea rezultatelor contabile înregistrate (pentru înlăturarea abaterii

prezentate la pct. 9 din prezenta Decizie). Termen: 31 decembrie 2012"

Instanța

de fond a mai reținut că, prin Încheierea nr. 89 din 02 august 2012, Curtea de

Conturi a admis în parte contestația formulată de reclamantă împotriva acestor

măsuri după cum urmează:

- a admis

parțial pct. 1 din Contestația nr. 6562 din 04 iulie 2012, respectiv anularea

măsurii dispuse prin Decizia nr. 14/2012, la pct. II 9 cu privire la intrarea

în legalitate privind "decontarea contravalorii amortizorilor pe baza de

documente care să certifice execuția acestora în subcontractare de către

fabricantul - B. SUA", precum și stabilirea întinderii prejudiciului ca

urmare a subcontractării achiziției amortizorilor, în alte condiții decât cele

stabilite în contractul încheiat între SN N. SA și SC T.E.N. SA;

- a

respins parțial pct. 1 din Contestația nr. 6562 din 04 iulie 2012 cu privire la

luarea de măsuri pentru extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor de

achiziție produse din import, în vederea identificării și a altor cazuri de

achiziții pentru care nu există documente care să certifice originea mărfii, a

stabilirii întinderii eventualului prejudiciu, înregistrarea în contabilitate a

sumelor stabilite, recuperarea acestora (inclusiv a beneficiilor nerealizate în

condițiile legii, precum și corectarea rezultatelor contabile

înregistrate."

Examinând

criticile de nelegalitate dezvoltate de reclamantă, prima instanță a apreciat

că deși în cazul contractului încheiat de reclamantă cu SC T.E.N. SA, în urma

verificărilor finalizate ulterior dispunerii măsurii, s-a ajuns la concluzia că

nu există abateri de la legalitate, aceasta nu presupune, implicit, că situația

este aceeași și în cazul celorlalte contracte de achiziție produse din import,

încheiate de reclamantă. Într-o atare situație, se justifică menținerea în sarcina

reclamantei a măsurii constând în extinderea verificărilor asupra tuturor

acestor contracte. A mai reținut instanța că măsura ca atare nu produce vreo

vătămare drepturilor și intereselor legitime ale reclamantei, dat fiind că este

o măsură de autocontrol care permite societății ca, în urma verificării tuturor

contractelor de achiziție de produse din import, să constate și să remedieze

eventualele abateri de la lege, scopul fiind acela de intrare în legalitate.

În

continuare, analizând dispozițiile art. 153

12

alin. (3) și (4) din

Legea nr. 31/1990, precum și pe cele ale art. 138

1

din același act

normativ, prima instanță a mai concluzionat că numai directorul general al S.N.

N. SA este persoana care trebuie să aibă poliță de asigurare de răspundere

profesională. Or, în urma examinării polițelor de asigurare încheiate de

reclamantă, s-a constatat că nu se poate cunoaște cu exactitate care sunt de

fapt persoanele care beneficiază de asigurare, întrucât sunt colective, iar

prin polița de asigurare de tip D. au fost asigurate și persoane din afara SN

N. SA, așa cum se precizează și în Nota nr. 11464 din 23 noiembrie 2009, fără a

se menționa dacă, prin aceasta, s-ar fi influențat sau nu nivelul primei de

asigurare, fiind astfel încălcate prevederile Legii nr. 31/1990, încheierea de

polițe de asigurare pe principiul solidarității răspunderii persoanelor cu

drept de decizie în conducerea unei companii nefiind reglementată prin lege.

3.

Cererea și motivele de recurs înfățișate

Împotriva

Sentinței civile nr. 6332 din 7 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ fiscal, a declarat

recurs reclamanta Societatea Națională N. SA, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și solicitând admiterea recursului, ca și a acțiunii astfel cum

a fost formulată.

În

esență, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul unor ample referiri la

situația de fapt, recurenta-reclamantă a înfățișat următoarele critici și

precizări în raport cu hotărârea instanței de fond:

(i) în mod

nelegal și nemotivat, instanța de fond, prin motive contradictorii, a arătat că

nu împărtășește raționamentul societății reclamante, potrivit căruia obligația

stabilită în sarcina acesteia de a lua măsuri pentru extinderea verificărilor

asupra tuturor contractelor de produse din import, în vederea identificării și

a altor cazuri de achiziții pentru care nu există documente care să certifice

originea mărfii, era o obligație subsidiară, în strânsă legătură cu obligația

principală; odată anulată această obligație principală, pe calea contestației

administrative, nu mai poate să subziste vreo obligație subsidiară, în legătură

cu obligația principală anulată;

(ii)

incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ. este atrasă de raționamentul greșit al instanței de fond, care pornește de

la o premisă care nu are acoperire în realitate, și anume ipoteza conform

căreia Controlul ANAF ar fi evidențiat faptul că nu s-au constatat și stabilit

diferențe între prețul de achiziție a amortizorilor și prețul de vânzare al

acestora către societatea recurentă și nici diferențe de impozite și taxe

datorate bugetului de stat sau alte abateri de la legalitate, ceea ce nu este

corespunzător realității;

(iii)

soluția instanței de fond, nelegală și netemeinică în sensul menținerii

obligației impuse de Curtea de Conturi ridică o serie de probleme juridice

referitoare la calificarea juridică a contractelor de import dar și de

impedimente legale în ceea ce privește solicitarea facturilor de la furnizori,

astfel de obligații neputând fi în mod legal duse la îndeplinire;

(iv)

nefondată este și opinia instanței de fond potrivit căreia extinderea

verificărilor asupra tuturor contractelor de import nu este de natură să

producă vreo vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale societății

reclamante; obligația de "autocontrol este absolut nelegală, o atare

atribuție fiind practic de esența activității Curții de Conturi;

(v) este

nefondată soluția instanței de fond și în ceea ce privește măsura dispusă la pct.

II 10 din Decizia Curții de Conturi, întrucât faptul că legislația societăților

comerciale impune obligația expresă de asigurare de răspundere profesională

numai pentru administratorii societății comerciale, nu exclude posibilitatea

încheierii unor astfel de asigurări, de tip D. și pentru alte persoane decât

cele pentru care asigurarea reprezintă o obligație legală;

(vi)

chiar dacă Legea nr. 31/1990 nu obligă societățile comerciale să încheie polițe

de tipul D., aceasta nu înseamnă că dacă acționarii, prin acord de voință,

decid inserarea unei astfel de clauze în statutul societății, o atare prevedere

ar fi ilegală doar pentru că legea nu impune o atare conduită;

(vii)

faptul că societatea recurentă a prevăzut în statutul său obligativitatea

contractării de polițe de tipul D., specifică de altfel directorilor și

administratorilor societăților comerciale, nu intră în niciun fel în

contradicție cu dispozițiile Legii nr. 31/1990;

(viii) cu

referire la afirmația instanței de fond în sensul că prin polițele de asigurare

în cauză au fost asigurate și persoane din afara societății reclamante, este de

precizat că extinderea acoperirii poliței de asigurare de tipul D. la alte

entități reprezintă o extindere standard oferită de asigurătorii specializați,

fără nicio influență asupra nivelului primei de asigurare;

(ix)

nefondată este și susținerea instanței în sensul că, la încheierea acestor

polițe nu ar fi fost respectat principiul eficienței economice, polițele în

discuție fiind încheiate prin raportare la cifra de afaceri a recurentei.

4.

Apărările intimatei

Autoritatea

intimată a formulat întâmpinare la motivele de recurs înfățișate, solicitând

respingerea recursului recurentei-reclamante și menținerea soluției pronunțate

de prima instanță, apreciată ca fiind legală și temeinică.

5.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând

hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei-reclamante, față de

apărările intimatei-pârâte și de cadrul normativ incident dar și sub toate

aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

nu subzistă în cauză motivele de nelegalitate invocate, de natură a antrena

modificarea sentinței recurate, față de considerentele în continuare

prezentate.

Expunerea

rezumativă a considerentelor hotărârii, de mai sus, evidențiază deopotrivă

situația de fapt ca și argumentele instanței de fond în susținerea soluției

adoptate astfel că în contextul analizei motivelor de recurs înfățișate de

recurenta-reclamantă Înalta Curte nu va relua prezentarea acestora.

5.1.

Reevaluând

materialul probator aflat la dosar pentru a răspunde punctual criticilor

recurentei Înalta Curte reține astfel că un prim motiv de nelegalitate invocat

a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Acest

text consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv, respectiv nemotivarea

hotărârii cât și existența unor motive contradictorii sau străine de natura

pricinii în cuprinsul hotărârii.

Niciuna

dintre aceste ipoteze nu este incidentă în cauză.

5.2.

Înalta

Curte arată că prin argumente expuse într-o manieră clară și coerentă, prima

instanță și-a susținut soluția adoptată, răspunzând totodată, susținerilor

ambelor părți.

Împrejurarea

că recurenta-reclamantă critică și/sau își exprimă dezacordul față de

susținerile și argumentele primei instanțe, în mod evident, nu demonstrează

pretinsa nemotivare a hotărârii atacate.

Nici

ipoteza contradicției între considerente sau existența celor străine de

obiectul cauzei nu este, în mod clar, incidentă în speță.

Înalta

Curte constată că nici criticile, mai precis argumentele și susținerile

recurentei-reclamante expuse prin motivele de recurs dezvoltate, circumscrise

motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu sunt

întemeiate.

Astfel,

în ceea ce privește măsura dispusă la pct. II.9 din Decizia nr. 14/2012, emisă

de autoritatea intimată, Înalta Curte apreciază că prima instanță, pe baza unei

analize corecte și pertinente a reținut că nu s-a dovedit nelegalitatea

acesteia, constând în extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor de

achiziție produse din import, în vederea identificării și a altor cazuri de

achiziții pentru care nu există documente care să certifice originea mărfii, a

stabilirii întinderii eventualului prejudiciu, și a recuperării acestora, cu

corectarea rezultatelor contabile înregistrate.

Instanța

de fond a demonstrat, prin considerente pertinente că obligația astfel

stabilită în sarcina recurentei-reclamante nu are o natură subsidiară, în

raport cu obligația vizând remedierea unei deficiențe concrete, înlăturată pe

calea soluționării contestației administrative, prin Încheierea nr. 89 din 2

mai 2012 a Comisiei de soluționare a contestațiilor.

Măsura de

extindere a verificărilor asupra celorlalte contracte de achiziție produse din

import nu are, nici în opinia Înaltei Curți, un caracter subsidiar, dependent

de măsura a cărei implementare a fost înlăturată pe cale administrativă și ca

atare nu se poate susține că menținerea acesteia, per se, apare ca fiind

nelegală.

În plus,

împrejurarea, de asemenea evidențiată și valorificată de prima instanță, în

sensul că admiterea parțială a contestației reclamantei, cu privire la

contractul încheiat de aceasta cu SC T.E.N. SA nu s-a datorat constatării

nelegalității măsurii dispuse inițial, prin Decizia nr. 14 din 15 iunie 2012,

fiind doar consecința verificării și informațiilor suplimentare obținute

ulterior emiterii deciziei, prezintă și în opinia Înaltei Curți relevanță în

ceea ce privește legalitatea, pe de o parte ca și caracterul distinct al

măsurilor dispuse de autoritatea intimată, pe de altă parte.

Nici

argumentația recurentei-reclamante, înfățișată prin motivele de recurs, în mare

parte fundamentată pe premise ipotetice și pur teoretice la acest moment, cum

ar fi anticiparea unor dificultăți de natură juridică în calificarea

contractelor ce urmează a fi supuse auto-controlului ca și a unor impedimente

în gestionarea relației cu unii parteneri contractuali, nu este, în opinia

Înaltei Curți, aptă de a antrena și de a demonstra nelegalitatea măsurii

dispuse de Curtea de Conturi, ținând în mod evident de implementarea și

aducerea efectivă la îndeplinire a acesteia.

În fine,

nici considerentul primei instanțe vizând lipsa producerii efective a unei

vătămări a drepturilor și a intereselor legitime ale reclamantei prin măsura

dispusă, cu caracter de autocontrol, nu a fost răsturnată prin susținerile

recurentei-reclamante, în condițiile în care, în mod evident, nu se poate

susține că o operațiune internă, menită a depista eventuale neregularități ar

putea avea o natură nelegală.

Împrejurarea

că a fost lăsată la latitudinea societății recurente modalitatea concretă de

depistare și de remediere a unor eventuale abateri de la lege reflectă tocmai

aprecierea autorității intimate în sensul că analiza temeinică a tuturor contractelor

încheiate poate fi realizată de recurenta-reclamantă.

5.3.

Nefondate

sunt în opinia Înaltei Curți și toate argumentele și criticile

recurentei-reclamante vizând măsura dispusă la pct. II.10 din Decizia nr.

14/2012, astfel cum a fost menținută prin Încheierea nr. 86/2012.

Prin

considerente clare, detaliate și totodată prin analiza corectă a prevederilor

art. 153

12

din Legea nr. 31/1990, a societăților comerciale, prima

instanță a explicat și argumentat în mod coerent legalitatea și temeinica

constatărilor și a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi.

Curtea de

Conturi nu a contestat modificările aduse la Statutul SN N. SA, efectuate de

către Oficiul Național al Registrului Comerțului, ci a contestat modul în care

a fost emisă Hotărârea AGA SN N. SA nr. 18 din 11 decembrie 2007, în condițiile

în care, cu referire la art. 17 din statutul societății, din procesul-verbal al

ședinței din data de 5 decembrie 2007, nu rezultă discuțiile purtate de membrii

acesteia.

Cu ocazia

efectuării controlului s-a constatat că în respectivul proces-verbal, încheiat

în urma ședinței din data de 5 decembrie 2007 a fost supusă discuției doar

modificarea art. 19 cap. 6 din Statutul SN N. SA, referitor la cenzuri nu și

modificarea art. 17 cu privire la "obligația societății de a încheia o

asigurare de tipul D.".

Totodată

cu deplină justețe s-a reținut că încheierea polițelor de asigurare nu poate

avea unic temei în dispozițiile statutare, câtă vreme conform prevederilor

Legii nr. 31/1990, societățile comerciale nu sunt obligate să încheie polițe de

tip D., iar în cazul concret al recurentei-reclamante au fost asigurate și

persoane din afara acestei societăți, fără a se cunoaște cu exactitate care

sunt de fapt persoanele care beneficiază de asigurare.

Reținând

că și celelalte argumente și critici ale recurentei reprezintă practic reluarea

celor înfățișate și cu ocazia judecății în fond, analizate prin hotărârea

primei instanțe, Înalta Curte concluzionând, față de considerentele expuse,

apreciază că susținerile și motivele cuprinse în recursul de față nu sunt de

natură a reconfigura raționamentul juridic aplicat în soluționarea cauzei,

astfel că, în te

meiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul

declarat de reclamanta Societatea Națională N. SA împotriva Sentinței civile

nr. 6332 din 7 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

Contencios Administrativ și Fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 iunie 2014.

Procesat de GGC - NN