ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1853/2020

Ședința publică din data de 14 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.07.2019, reclamanta Societatea Națională a Sării S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării încheierii nr. 37/03.07.2019 emise de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi-Departamentul IV, prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva unor măsuri dispuse prin Decizia nr. 4/03.04.2019 a Curții de Conturi a României.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin încheierea de ședință din 20 septembrie 2019, Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii și, rejudecând, admiterea cererii de suspendare și, pe cale de consecință, suspendarea executării încheierii nr. 37/2019 și a Deciziei nr. 4/2019 emise de Curtea de Conturi a României până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea actelor, ce face obiectul Dosarului nr. x/2019

2.1. A apreciat recurenta-reclamantă că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

A apreciat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care, la rândul său, se bazează pe prezumțiile autenticității și veridicității. Prezumția de legalitate este, însă, o prezumție simplă, iar nu absolută.

Referitor la cazul bine justificat, a susținut recurenta-reclamantă că există o aparență de nelegalitate a actelor a căror suspendare o solicită. Astfel, cu titlu de exemplu a arătat că măsura dispusă la pct. I.9-Constatările auditorilor referitoare la presupus nerespectare a prevederilor art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 26/2013 este contrazisă de inspectorii ANAF prin Raportul de inspecție economico-financiară nr. 5070/23.07.2019, care au constatat că societatea nu a depășit limita stabilită conform art. 58 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 2/2018 și art. 10 alin. (1) lit. f) din O.G. nr. 26/2013.

Sub aspectul pagubei iminente, punerea în aplicare a măsurilor dispuse implică și promovarea unor acțiuni împotriva salariaților societății, demers care, însă, nu poate fi înfăptuit, pentru că unele măsuri dispuse prin Decizia nr. 4/2019 nu pot fi puse în practică pentru că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune.

Astfel, orice acțiune pornită împotriva salariaților este sortită eșecului și, în eventualitatea formulării unor acțiuni și a respingerii acțiunilor ca neîntemeiate va fi obligată la plata unor daune interese și cheltuieli de judecată, fapt care va conduce la creșterea cheltuielilor și producerea unui prejudiciu material viitor dar previzibil în patrimoniul său.

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

4.1. Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea nr. 554/2004 prevede în art. 14 și 15 atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

Va putea fi suspendată executarea unui act administrativ unilateral numai în situația în care instanța va constata îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

4.2. În prezenta cauză, argumentele recurentei-reclamante nu au capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Înalta Curte reține că nu este suficient ca reclamanta să afirme existența unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii, evidente, care fără o cercetare aprofundată să permită formarea unui dubiu asupra legalității actului.

Aceste indicii de nelegalitate este necesar să fie evidente, pentru a putea fi identificate cu ușurință la nivelul aparențelor.

Recurenta-reclamantă, în combaterea soluției instanței de fond și în dovedirea cazului bine justificat, s-a limitat la aprecieri teoretice cu privire la instituția suspendării actului administrativ și a invocat un singur aspect, referitor la o așa-zisă contradictorialitate între cele reținute de auditorii Curții de Conturi și de inspectorii fiscali din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Or, acest aspect nu poate fi subsumat condiției cazului bine justificat, întrucât acceptarea unui asemenea raționament ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului care privește examinarea legalității actului atacat. În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, de aceea nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenței unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanță nu li se pot pretinde amploarea și profunzimea probelor și raționamentelor pe care se fundamentează o soluție pronunțată cu privire la acțiunea în anularea actului.

4.3. În ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța de control judiciar nu poate reține alegațiile recurentei privind, în esență, eventuale cheltuieli de judecată pe care le-ar suporta în cazul în care ar pune în aplicare măsurile dispuse prin actele atacate.

Nu în ultimul rând, constatarea faptului că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza condiției prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, atâta timp cât, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

4.4. Soluția instanței de recurs

Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Societatea Națională a Sării S.A. împotriva încheierii din 20 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 mai 2020.