ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2824/2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 01.11.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea încheierii nr. 40/15.10.2018, emise de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României precum și anularea în parte a Deciziei nr. 12/14.08.2018 în ceea ce privește punctele 9 și 11 din Constatări, punctul 9, din Capitolul I din Decizie și, respectiv, punctul 2 din Capitolul II din Decizia nr. 12/2018 emisă de Curtea de Conturi a României în temeiul valorificării constatărilor din Procesul-verbal de constatare nr. x/27.07.2018; suspendarea executării Deciziei Curții de Conturi a României nr. 12/14.08.2018 până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a Deciziei nr. 12/2018, conform art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004; acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2176 din data de 05.07.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. privind suspendarea executarii masurilor dipsuse la punctele I.9 si II.2 din dispozitivul Deciziei nr. 12/14.08.2018 a Curtii de Conturi și cererea de chemare in judecată formulată de acesta în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2176 din data de 05.07.2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate.

În motivarea căii de atac recurentul-reclamant a arătat că sentința a fost pronunțată cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile în speță, iar în dezvoltarea motivului de recurs a reiterat situația de fapt și apărările prezentate pe fondul cauzei.

Se susține, în esență, că în mod greșit instanța de fond a reținut ca lipsită de relevanță susținerea reclamantei potrivit căreia actele adiționale la contractele de muncă trebuiau încheiate sub incidența legii vechi, atâta timp cât acestea au avut în vedere munca prestată sub imperiul legilor respective, prin urmare cu aplicarea legilor în vigoare la acel moment.

Se reiterează incidența în prezenta cauză a principiului ultraactivității legii civile vechi, care presupune aplicarea, la unele situații determinate, a normelor vechi, deși a intrat în vigoare o nouă lege civilă.

Ultraactivitatea legii vechi este justificată de necesitatea ca anumite situații juridice să rămână guvernate de legea sub imperiul căreia au început să se constituie, să se modifice ori să se stingă.

Acest aspect nu a fost avut în vedere de către auditorii financiari ai Curții de Conturi a României, care au considerat că drepturile salariale corectate au fost aprobate și implementate de conducerea A. în mod eronat.

Se menționează că auditorii financiari ai Curții de Conturi a României nu au stabilit un prejudiciu cert datorat plății drepturilor salariale corectate, fapt ce vine în contradicție cu prevederile punctului 5, partea introductivă din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi.

Auditorii financiari ai Curții de Conturi ai României au precizat, în Decizia nr. 12/2018, faptul că drepturile salariale acordate angajaților A. ca urmare a corecției de calcul, sunt sume necuvenite, considerându-se că drepturile salariale au fost acordate în baza unei interpretări eronate a prevederilor legale, fără a se indica modul corect în care aceste drepturi salariale ar fi trebuit calculate.

Mai mult de atât, auditorii nu au cuantificat valoarea, respectiv, nu au stabilit prejudiciul cert care a fost produs, conform obligațiilor stabilite prin Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi.

Se consideră că, în mod eronat, instanța de fond a interpretat prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind fără echivoc, fără a dezvolta opinia juridică și fără a corela teza finală a alin. (3) cu prevederile punctului 5 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi.

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.

Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta reclamanta a investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea încheierii nr. 40/15.10.2018, emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României precum și anularea în parte a Deciziei nr. 12/14.08.2018 în ceea ce privește punctele 9 și 11 din Constatări, punctul 9, din Capitolul I din Decizie și, respectiv, punctul 2 din Capitolul II din Decizia nr. 12/2018 emisă de Curtea de Conturi a României în temeiul valorificării constatărilor din Procesul-verbal de constatare nr. x/27.07.2018.

În urma controlului efectuat, în perioada 02.05.-27.07.2018, auditorii financiari din cadrul Departamentului IX al Curții de Conturi au desfășurat misiunea de audit financiar asupra contului de execuție al ICR aferent anului 2017 iar prin Decizia nr. 12/2018, auditorii financiari ai Curții de Conturi au consemnat că drepturile salariale, acordate ca urmare a corecției de calcul al salariilor din luna decembrie 2017, au fost acordate necuvenit ca urmare a interpretării eronate a prevederilor legale - fapt descris la Capitolul IV: punctele IV.3, IV.5 din Procesul-verbal de constatare nr. x/27.07.2018.

Împotriva Deciziei nr. 12/2018 emisă de Curtea de Conturi a României reclamanta a formulat contestație respinsă prin încheierea Curții de Conturi nr. 40/15.10.2018.

Prin sentința recurată, prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, reținând legalitatea actelor contestate.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., incovând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spriritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Critica referitoare la nevalidarea de către instanța de fond a principiului ultraactivității, principiu invocat de recurent în susținerea legalității corecțiilor salariale efectuate prin încheierea actelor adiționale în luna decembrie 2017, prin care s-au adus modificări contractelor individuale de muncă începând cu data de 01 iunie 2017, în sensul majorării drepturilor de natură salarială, este nefondată.

Așa cum a reținut și instanța de fond, ultraactivitatea legii este o excepție de la principiul aplicării imediate a legii.

Dacă principiul aplicării imediate a legii civile presupune aplicarea legii noi tuturor situațiilor ivite după intrarea în vigoare a ei, ultraactivitatea legii vechi înseamnă aplicarea încă un timp oarecare a legii vechi, deși a intrat în vigoare legea nouă, la unele situații determinate, precizate în legea nouă.

Prin urmare, fiind o situație de excepție, ultraactivitatea legii noi trebuie consacrată expres de lege.

Nefiind prevăzută în noua lege ultraactivitatea legii vechi recalcularea drepturilor salariale trebuia efectuată cu respectarea prevederilor legale în vigoare aferente perioadei pentru care s-a dispus recalcularea, dispozițiile art. 38 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora prevederile legii se aplică începând cu data de 01.07.2017, dată de la care se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, fiind clare și de imediată aplicare.

Prin urmare, la data intrării în vigoare a legii reclamanta avea obligația aplicării dispozițiilor art. 36 alin. (1) potrivit cărora "reîncadrarea personalului salarizat potrivit prezentei legi se face pe noile funcții, grade/trepte profesionale, gradație corespunzătoare vechimii în muncă și vechime în specialitate/vechime în învățământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare potrivit art. 38."

Nici critica ce vizează încălcarea prevederilor punctului 5, partea introductivă din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi ce obligă din perspectiva recurentului stabilirea unui prejudiciu cert datorat plății drepturilor salariale corectate de către auditorii financiari și interpretarea eronată a dispozițiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 nu este fondată.

Instanța de fond a aplicat, în mod corect, dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, stabilirea întinderii prejudiciului revine, conform acestui text de lege, conducerii entității verificate, auditorii publici externi având doar obligația de a estima valoarea erorii/abaterii constatate, potrivit pct. 5 din Regulament, obligație ce a fost îndeplinită de intimata pârâtă, astfel cum rezultă din procesul-verbal de constatare și decizia nr. x/14.08.2018, suma care reprezintă corecții salariale calculate în mod eronat fiind stabilită în cuantum de 847.874 RON.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 2176 din 5 iulie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 2176 din 5 iulie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2021.