ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3560/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 03.10.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea încheierii nr. 17 din 12 septembrie 2019 pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, admiterea contestației formulate împotriva deciziei nr. 07 din 10.07.2019 emisă de către Departamentul XII al Curții de Conturi a României și, în consecință, anularea Deciziei sus menționate precum și anularea parțială a raportului de audit și a procesului-verbal de constatare nr. x din 21 iunie 2019 încheiate de către Departamentul XII al Curții de Conturi a României în urma misiunii de audit asupra situațiilor financiare întocmite la 31 decembrie 2018 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în ceea ce privește cele reținute la pct. IV.3 din raport.

Prin sentința civilă nr. 444 din data de 17.06.2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Înalta Curte de Casație și Justiție în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 444 din data de 17.06.2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susținut în esență că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale care reglementează dreptul la gratuitatea asistenței și a serviciilor medicale pentru personalul din justiție.

A arătat recurenta-reclamantă că, potrivit dispozițiilor art. 79 alin. (8) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, art. 25 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției și art. 67 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cerința care trebuie îndeplinită de către persoanele enumerate în cuprinsul acestora pentru a beneficia în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, este plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate, iar, în condițiile îndeplinirii acestei cerințe, prevederile art. 9 lit. q) din H.G. nr. 762/2010 privind condițiile de acordare, în mod gratuit, a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiției nu pot constitui un impediment de neînlăturat pentru decontarea sumelor plătite pentru serviciile medicale.

În opinia recurentei-reclamante, interpretarea dată de către instanța de fond prevederilor art. 9 lit. q) din H.G. nr. 762/2010 este una formalistă, de natură a aduce atingere însuși dreptului la gratuitatea asistenței medicale prevăzut în favoarea personalului din sistemul justiției prin dispozițiile Legii nr. 303/2004, O.U.G. nr. 27/2006, Legii nr. 567/2004.

A mai învederat recurenta-reclamantă că, în mod greșit instanța de fond a confirmat argumentele intimatei-pârâte în sensul excluderii de la dreptul de decont a contravalorii investigațiilor paraclinice, reținând posibilitatea accesării acestora în mod gratuit în sistemul asigurărilor de sănătate din România, în condițiile în care personalul din domeniul justiției beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției la asigurările sociale, iar conform art. 230 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 95/2006 au dreptul de a-și alege furnizorul de servicii medicale.

Reținând că asigurații nu au făcut dovada faptului că biletul de trimitere a fost utilizat la un furnizor de servicii medicale care se află în relații contractuale cu casa de asigurări, interpretarea prevederilor Hotărârea Guvernului nr. 762/2010 a golit de conținut cadrul legal primar a cărui executare o asigură, ajungându-se la concluzia că personalului din justiție i se recunosc doar drepturile prevăzute de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

A mai arătat recurenta-reclamantă că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că investigațiile medicale de tip RMN/CT urmăreau identificarea și diagnosticarea rapidă a unor maladii grave, cu consecințe ireversibile, ținerea sub observație a unor afecțiuni deja instalate sau efectuarea unor controale de natură preventivă, situație în care respectivele investigații nu beneficiau de gratuitate în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Ca atare, prin decontarea contravalorii investigațiilor medicale, recurenta-reclamantă nu a făcut decât să respecte dreptul la gratuitatea serviciilor medicale acordate în favoarea personalului care își desfășoară activitatea în sistemul de justiție (magistrați și personal auxiliar de specialitate) în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 79 alin. (8) din Legea nr. 303/2004, art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 și art. 67 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, neputându-se reține încălcarea prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

Prin întâmpinarea depusă la data de 7.01.2021, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței nr. 444/17.06.2020 ca fiind legală și temeinică.

Reiterând circumstanțele esențiale ale cauzei, intimata-pârâtă a arătat în esență că actele administrative contestate, respectiv decizia nr. 7/10.07.2019 emisă de Curtea de Conturi prin Departamentul XII, cât și încheierea nr. 17/12.09.2019 pronunțată de Comisia de soluționarea contestațiilor din cadrul autorității intimate au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale incidente în ceea ce privește măsura reținută la pct. IV.3 din Raportului de audit financiar, întrucât nu au fost respectate dispozițiile legislației secundare care reglementează condițiile de acordare gratuită a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru personalul din justiție.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 4 februarie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 15 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ și fiscal pe calea prevăzută de art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 155/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 547/24.07.2014, cu o acțiune în anularea încheierii nr. 17/12.09.2019 pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României prin care a fost respinsă contestația formulată de recurenta-reclamantă împotriva deciziei nr. 7/10.07.2019 emisă de Departamentul XII al Curții de Conturi prin care s-a constatat decontarea unor investigații paraclinice fără respectarea prevederilor H.G. nr. 762/2010.

În fapt, în urma misiunii de audit asupra situațiilor finale încheiate la 31.12.2018 desfășurată în perioada 22.04.2019-21.06.2019, auditorii publici externi au întocmit Raportul de audit financiar din data de 21.06.2019, în cuprinsul căruia la pct. IV.3 intitulat "Legalitatea angajării, lichidării, ordonanțării și plății cheltuielilor din fonduri publice: cheltuieli de personal, cheltuieli cu bunurile și serviciile și cheltuieli de capital" au reținut existența unei abateri de la legalitate constând în decontarea unor investigații paraclinice (RMN și CT) în sumă de 40.584 RON, fără respectarea prevederilor H.G. nr. 762/2010 privind condițiile de acordare, în mod gratuit, a asistenței medicale și protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiției.

Soluționând cauza, curtea de apel a respins criticile de nelegalitate formulate și a menținut actele administrative contestate, reținând în esență că investigațiile paraclinice supuse verificării nu puteau fi decontate din bugetul recurentei-reclamante, întrucât persoanele beneficiare aveau calitatea de asigurat în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România și aveau dreptul să efectueze respectivele investigații în mod gratuit pe baza biletului de trimitere eliberat de medicul specialist, dispozițiile art. 9 lit. q) din H.G. nr. 762/2010 fiind lipsite de echivoc sub acest aspect.

Răspunzând criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Referitor la abaterea de la legalitate din cuprinsul actelor contestate, respectiv decontarea unor investigații paraclinice în sumă de 40.584 RON fără respectarea dispozițiilor art. 9 lit. q) din H.G. nr. 762/2010, criticile recurentei-reclamante au vizat interpretarea greșită a dispozițiilor legale care reglementează dreptul la gratuitatea asistenței și a serviciilor medicale pentru personalul din justiție.

În fapt, la baza dispunerii acestei măsuri, auditorii publici externi au reținut că, potrivit dispozițiilor art. 9 lit. q) din H.G. nr. 762/2010, nu se poate realiza decontarea integrală a serviciilor medicale solicitate de personalul din justiție, ci numai a acelora care nu beneficiază în sistemul asigurărilor sociale din România.

Instanța de fond a constatat legalitatea măsurii dispuse de auditorii publici externi reținând că temeiul legal invocat, respectiv art. 9 lit. q) din H.G. nr. 762/2010 este lipsit de echivoc, fiind justă concluzia autorității intimate în sensul că doar serviciile medicale profilactice specifice personalului din sistemul justiției, altele decât cele prevăzute de Contractul -cadru anual privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pot fi decontate din bugetul recurentei-reclamante.

Înalta Curte reține că dezlegarea dată de instanța de fond nu a ținut seama de împrejurarea că H.G. nr. 762/2020, ca act administrativ emis în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor legale care reglementează dreptul la gratuitatea asistenței și a serviciilor medicale pentru personalul din justiție nu poate primi o interpretare care să conducă la eludarea cadrului legal primar în baza căruia a fost adoptată și a cărui executare o asigură.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 79 alin. (8) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "judecătorii și procurorii în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției la asigurările sociale."

De asemenea, art. 25 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției prevede că: "(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, în activitate sau pensionari, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate. (2) Condițiile de acordare gratuită a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Aceste drepturi nu au caracter salarial și nu se impozitează."

Dispoziții similare au fost stabilite de legiuitor și în favoarea personalului auxiliar și de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, prin intermediul art. 67 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, potrivit cărora: "Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, în activitate sau pensionari, precum și soțul/soția și copiii aflați în întreținerea acestuia beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției la asigurările sociale de sănătate".

În raport de dispozițiile legale sus arătate, Înalta Curte reține că cerința care trebuie îndeplinită de către personalul din justiție pentru a beneficia în mod gratuit de asistență medicală și proteze este plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate.

Trimiterile autorității intimate la dispozițiile art. 9 lit. q) din H.G. nr. 762/2010 nu pot conduce la concluzia excluderii personalului din justiție de la dreptul de decontare a tuturor serviciilor medicale care beneficiază de gratuitate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, întrucât prevederile legislației secundare condiționează excluderea de la dreptul de decontare a contravalorii unui serviciu medical de posibilitatea reală și efectivă a accesării acestuia în mod gratuit în cadrul sistemului de asigurări de sănătate din România.

Astfel, potrivit art. 9 lit. q) din H.G. nr. 762/2010, serviciile care nu pot fi decontate din bugetul ordonatorilor de credite din sistemul justiției sunt:

"serviciile medicale, medicamentele, materialele sanitare și dispozitivele medicale la care persoanele prevăzute la art. 1 au dreptul, în mod gratuit, în calitatea lor de asigurați în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România".

De asemenea este de menționat și faptul că prin art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 762/2010 s-a prevăzut că persoanele enumerate la art. 1 din același act "beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile prezentei hotărâri, ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, ale contractului-cadru anual privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și ale normelor de aplicare a acestuia", alin. (2) al aceluiași articol făcând trimitere la cerința stabilită de dispozițiile art. 79 alin. (8) din Legea nr. , 303/2004, art. 25 din O.U.G. nr. 27/2006 și art. 67 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, respectiv a plății contribuției de asigurări sociale de sănătate.

Totodată, în Anexa 17 a Ordinului, care reglementează Condițiile acordării pachetului de bază de servicii medicale în ambulatoriu de specialitate pentru specialitățile paraclinice, la lit. A). pct. 2 Nota 6 se prevede că "Serviciile medicale de înaltă performanța (CT, RMN, scintigrafie, angiografie) se decontează numai pe bază de recomandare medicală asiguraților în următoarele condiții:

a) Urgențe medico-chirurgicale majore nominalizate în anexa nr. 22 la ordin;

b) Afecțiuni în care au fost epuizate toate celelalte posibilități de explorare. Investigațiile menționate mai sus se efectuează pe baza biletelor de trimitere pentru investigații medicale paraclinice; biletele de trimitere se întocmesc în 2 exemplare, din care unul rămâne la furnizorul care a făcut recomandarea și un exemplar la furnizorul care a efectuat serviciul/serviciile de înaltă performanță pe care îl va prezenta casei de asigurări de sănătate doar la solicitarea acesteia. La biletul de trimitere se atașează de către 'medicul trimițător, acolo unde este cazul, rezultatele celorlalte investigații efectuate anterior pentru stabilirea diagnosticului."

Or, în cauză, așa cum rezultă din documentele puse la dispoziția echipei de auditori publici externi investigațiile medicale de tip RMN/CT au urmărit identificarea și diagnosticarea rapidă a unor boli grave, ținerea sub observație a unor afecțiuni deja instalate sau efectuarea unor controale de natură preventivă, ipoteze care nu se încadrează în prevederile anexei 17 la Ordinul 397/836/2018.

Așa fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect recurenta-reclamantă, respectând dreptul la gratuitatea serviciilor medicale acordat în favoarea personalului din justiție reglementat prin dispozițiile art. 79 alin. (8) din Legea nr. 303/2004, art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 și art. 67 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 și apreciind că persoanele cărora li s-a decontat contravaloarea investigațiilor medicale nu se aflau în niciuna din situațiile prevăzute de lit. A) pct. 2 Nota x din Ordinul MS/CNAS nr. 397/836/2018, a procedat la decontarea contravalorii investigațiilor medicale, situație în care nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 444 din 17 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, va casa în parte sentința recurată și rejudecând, va anula încheierea nr. 17 din 12 septembrie 2019 pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României și decizia nr. 07 din 10.07.2019 emisă de către Departamentul XII al Curții de Conturi a României și va anula parțial raportul de audit și procesul-verbal de constatare nr. x din 21 iunie 2019 încheiate de către Departamentul XII al Curții de Conturi a României, în privința constatărilor reținute la pct. IV.3 din raport.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 444 din 17 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și rejudecând:

Anulează încheierea nr. 17 din 12 septembrie 2019 pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României și decizia nr. 07 din 10.07.2019 emisă de către Departamentul XII al Curții de Conturi a României;

Anulează parțial raportul de audit și procesul-verbal de constatare nr. x din 21 iunie 2019 încheiate de către Departamentul XII al Curții de Conturi a României, în privința constatărilor reținute la pct. IV.3 din raport.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 iunie 2021.

GGC - BR