ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 115/2021

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 21.08.2013 sub numărul x/2013 reclamanta Societatea Națională a Sării S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea încheierii nr. 81/31.05.2013 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, în principal ca emisă cu exces de putere si, în subsidiar, ca netemeinică și să se dispună pe cale de consecință și anularea Deciziei nr. 18/31.05.2013 a Curții de Conturi.

1.2 Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 1537 pronunțată în data de 28.04.2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de către reclamanta Societatea Națională a Sării S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, și cu intervenienții accesorii S.C. A. S.R.L., B., și Fondul Proprietatea S.A., ca neîntemeiată. Totodată, a respins cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții S.C. A. S.R.L., B. și Fondul Proprietatea S.A, ca neîntemeiate.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței nr. 1537 din data de 28.04.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au formulat recursuri reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ A SĂRII S.A. și intervenientul accesoriu FONDUL PROPRIETATEA S.A..

Prin recursul său, reclamanta Societatea Națională a Sării S.A. a invocat dispozițiile art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. solicitând, în principal, anularea hotărârii, ca nemotivată și în subsidiar, casarea acesteia și rejudecând cauza, să se admită contestația formulată de societate împotriva încheierii nr. 81/31.05.2013, cu consecința anulării acesteia, în principal, ca fiind emisă cu exces de putere și în subsidiar, ca neîntemeiată.

1.4 Soluția Înaltei Curți asupra recursului

Prin decizia nr. 899 din 17 februarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017 s-au respins recursurile formulate de reclamanta Societatea Națională a Sării S.A. și de intervenientul Fondul Proprietatea S.A. împotriva sentinței civile nr. 1537 din 28 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Împotriva deciziei nr. 899 din 17 februarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, recurenta- reclamantă Societatea Națională a Sării S.A. a formulat contestație în anulare.

2.1 Motivele contestației în anulare

Prin cererea formulată s-a solicitat de către contestatoare, în temeiul art. 508 alin. (3) C. proc. civ., admiterea contestației in anulare, cu consecința anularii Deciziei nr. 899/17.02.2020 si soluționării recursului formulat de Societatea Națională a Sării S.A împotriva sentinței nr. 1537/28.04.2017 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ si Fiscal in dosarul nr. x/2013, susținând în esență următoarele aspecte:

Instanța de recurs a omis sa se pronunțe asupra unui motiv de recurs invocat de reclamanta-recurentă referitor la omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra legalității masurilor 2,9,12,13 si 28 din Decizia Curții de Conturi a României nr. 18/2013.

Potrivit art. 425 noul C. proc. civ., hotărârea instanței trebuie sa cuprindă, intre altele, motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței si cele pentru care au fost înlăturate susținerile pârtilor.

Acest text de lege a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie sa fie motivate, rolul textului de lege indicat fiind acela de a se asigura o buna administrare a justiției si de a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare.

Nemotivarea hotărârii este echivalenta cu nerespectarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului si cu nerespectarea prevederilor art. 6 noul C. proc. civ. privind dreptul la un proces echitabil.

A nu motiva o hotărâre si a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile pârtilor, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, cum este si in speța de fata.

Procedând astfel, instanța de recurs a încălcat anumite principii si drepturi garantate atât prin legislația interna (Constituția României, Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.) dar si prin legislația europeana (Convenția Europeana a Drepturilor Omului -CEDO) si anume principiul contradictorialitatii, dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil. Procedând astfel, judecătorul a încălcat prevederile imperative ale art. 20 din C. proc. civ.

In concret instanța de recurs a omis sa se pronunțe asupra motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., referitor la omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra legalității masurilor nr. 2,9,12,13 si 28 din Decizia Curții de Conturi a României nr. 18/2013.

Contestatoarea precizează că în cererea de anulare a încheierii nr. 81/2013 formulata la data de 20.08.2013, a învederat motivele de nelegalitate a masurilor nr. 2,9,12,13 si 28, instanța de fond fiind investita cu soluționarea acestora, însă aceasta a omis sa se pronunțe asupra acestora prin sentința nr. 1537/28.04.2017.

Cu privire la criticile formulate împotriva celor 5 masuri contestate dispuse de auditori prin Decizia nr. 18/2013, prin apărările formulate in fata instanței de fond si in recurs, a arătat față de fiecare măsură contestată care sunt motivele de nelegalitate pentru fiecare din masurile dispuse.

În acest sens, contestatoarea reiterează motivele pentru care se impune anularea masurilor contestate, raportat si la considerentele reținute de instanța de fond in cuprinsul hotărârii recurate (in cazul masurilor analizate de instanța de fond).

a. Cu privire Ia măsura 2 din Decizia nr. 18/2013 (criticile de nelegalitate fiind menționate la pag 3 paragraf 5 si pag. 7 paragraf 4 din cererea de chemare in judecata) referitoare la nerespectarea prevederilor legale privind aplicarea masurilor de reducere a cheltuielilor, la societățile naționale cu capital integral sau majoritar de stat, apreciem ca subscrisa nu a incalcat prevederile art. IV din O.U.G. nr. 55/2010 ci din contra le-a aplicat.

Potrivit prevederilor legale anterior enunțate subscrisa avea obligația de a prezenta in termen de 15 zile o rectificare bugetara care sa prevadă o reducere cu 20% a cheltuielilor cu bunurile si serviciile, altele decât cele pentru activitățile de producție, a cheltuielilor cu prestațiile externe, cheltuielilor de protocol, reclama si publicitate, programate pentru semestrul II 2010, societatea a înaintat Ministerului Economiei propunerea de rectificare bugetara (anexa)

Astfel, bugetul inițial pe 2010 al S.N.S aprobat prin H.G. 320/31.03.2010 a fost rectificat si a fost aprobat prin H.G. 787/28.07.2010.

Legiuitorul a avut in vedere prin O.U.G. nr. 55/2010 promovarea unei politici de austeritate in societățile comerciale cu capital majoritar de stat, urmărind prin aceste reduceri ca operatorii economici ce înregistrează pierderi sa Ie reducă, iar cei ce înregistrează profit sa-1 majoreze, prin eliminarea unor cheltuieli care nu sunt indispensabile pentru realizarea obiectului de activitate.

Din execuția bugetară pe anul 2010, rezulta ca au existat depășiri atât la capitolul venituri cat si la capitolul cheltuieli. Astfel, veniturile totale au fost depășite cu 23,67%, in condițiile in care cheltuielile totale au fost depășite cu numai 20,29%, fapt ce a condus la depășire profitului brut prevăzut in bugetul rectificat de 3,76 ori {profit prevăzut in bugetul rectificat 2.980 mii Iei, profit realizat 11.207 mii RON), realizându-se astfel scopul impus de legiuitor prin O.U.G. nr. 55/2010 si anume creșterea profitului.

Creșterea cheltuielilor s-a datorat creșterii cheltuielilor de transport, întrucât o mare parte din acest profit a provenit din activitatea de export, iar in cea mai mare parte exporturile au fost derulate pe calea ferata, in condiția de livrare DAF (prețul include transportul mărfii pana la forntiera), este evident de ce cheltuielile cu prestațiile externe nu aveau cum sa scadă. Nu este de neglijat nici faptul ca O.U.G. nr. 55/2010 instituie o excepție si anume in cazul prestațiilor externe (cum a fost si cazul subscrisei) nu este instituita reducerea cheltuielilor cu 20%.

Din cele arătate rezultă că societatea a respectat prevederile art. IV din O.U.G. nr. 55/2010 în litera si spiritul legii si nu se poate retine o abatere de la legalitate, motiv pentru care se impune anularea măsurii dispuse.

b.Cu privire la măsura 9 din Decizia nr. 18/2013 (criticile de nelegalitate fiind menționate in cererea de chemare in judecata) referitoare la îndeplinirea parțială a măsurii dispuse la pct. l din Decizia nr. 3Al. 03.2010 referitoare la respectarea prevederilor art. 1-4 din H.G. nr. 765/1994 (constituirea fondului necesar realizării, dezvoltării si modernizării producției in sectorul extractive al sari, in cota de 6% din prețul cu ridicata al produselor livrate).

Potrivit dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 765/1994 privind stabilirea cotelor de cheltuieli necesare realizării, dezvoltării și modernizării producției în sectorul extractiv minier, cotele de cheltuieli sunt considerate costuri și sunt cuprinse în prețul de vânzare cu ridicata al produselor.

Potrivit art. 4 al aceluiași act normativ, sumele calculate se colectează la nivelul societății pe măsura valorificării și încasării producției.

Contestatoarea a arătat că a solicitat pe cale judiciara nulitatea actului administrativ normativ intitulat "Instrucțiuni privind gestionarea si utilizarea fondurilor pentru realizarea, dezvoltarea si modernizarea producției", constituite in baza H.G. nr. 765/1994, aprobat prin Ordinul nr. 1659/28.12.1994.

Cu privire la măsura 12 din Decizia nr. 18/2013 (criticile de nelegalitate fiind menționate la pag 12 pct. c din cererea de chemare in judecata) referitoare la achiziția de servicii de reparații auto in alte condiții decât cele contractate, apreciază ca aceasta nu se justifica din următoarele motive:

Societatea de la care au fost achiziționate autoturismele " C. " respectiv D. S.R.L. Rm. Valcea s-a desființat, neexistand un alt reprezentant C. in județul Vâlcea. Alti reprezentanți C. contactați au refuzat sa efectueze reparațiile in garanție, motivând ca autoturismele au fost achiziționate de Ia alta societate, propunând efectuarea acestora numai contracost. Menționam ca asa cum este stipulat in contractul de achiziții, garanția se acorda numai in condiții normale de exploatare.

Uzura pieselor pentru aceste autoturisme a fost cauzata, din contra, de utilizarea in condiții de cariera, drumuri cu un grad mare de accidentare si condiții de lucru in sare, înlocuirea acestora s-a aprobat de conducerea sucursalei pe baza referatului de necesitate, a actului de constatare a serviciului tehnic.

Viza de necesitate, oportunitate, legalitate a fost data de responsabilul de contract (viza nr. x) si viza de compartiment cu nr. x (ing.sef producție), persoane de specialitate conform art. 10

4

din O.G. nr. 119/1999, fiind deci astfel respectate prevederile legale, contrar celor reținute de auditorii intimatei-parate.

După avizarea compartimentului de specialitate, facturile emise de S.C. E. au fost supuse controlului financiar preventiv (verificate datele de identificare a furnizorului, acceptul devizului de lucrări, calcul TVA, termene de plata, identitatea autoturismului, respectiv număr circulație). La viza de control preventiv s-au prezentat următoarele documente: factura fiscala furnizor, deviz cheltuieli acceptat de responsabilul de contract, oferta de piese utilizate la reparatie care certifica legalitatea si încadrarea in buget.

Fata de cele prezentate, consideram ca obținerea vizei de control preventiv s-a acordat după viza de necesitate, cu respectarea art. 10 din O.G. 119/31.08.1999, Persoana care acorda viza de control financiar răspunde pentru realitatea, regularitatea si legalitatea operațiunilor ale căror documente justificative le-am certificat (preț piese, normativ, tarif manopera pe ora, încadrare in adaosul maxim).

Calculele privind valoarea reparației stabilite de organul de control includ preturi la piese comparabile, fără a include tariful orar și alte valori, care pot fi mult mai mari fata de firma contractata - S.C. E. S.R.L. Vâlcea. Astfel, nu era prevăzută în contract posibilitatea de reparații și înlocuiri gratuite de piese pentru acele automobile, nefiind uzate în condiții normale de exploatare ci în condiții speciale, grele și corozive de exploatare, iar dealer-ul ce ne-a vândut mașinile își încetase activitatea.

Fata de considerentele arătate, apreciază ca măsura dispusă nu se mai justifica a fi menținută si solicită anularea acesteia.

Cu privire la măsura 13 din Decizia nr. 18/2013 (criticile de nelegalitate fiind menționate la pag 13 si următoarele pct. d din cererea de chemare in judecata), apreciază ca nu exista nicio abatere de la legalitate in sensul celor reținute de auditori.

Din analiza textului si a anexelor H.G. nr. 540/22.06.2000 (4 anexe) se constata ca nu se regăsesc distantele menționate de intimata. Nici chiar aceasta nu indica in mod clar unde in cuprinsul actului normativ se regăsesc aceste valori ci indica generic articolul unic al hotărârii unde nu sunt menționate distante, astfel ca nu se poate retine vreo încălcare a unei prevederi legale care in fapt nu este cuprinsa in actul normativ indicat de intimata.

In ceea ce privește constatările intimatei, acestea nu se justifica întrucât aceasta:

- a calculat un prejudiciu valoric pe baza unor tarife in RON pe cursa, subevaluate in medie cu peste 30% fata de nivelul pieței de transport de la acel moment;

- a dispus luarea de masuri pentru distantele tur-retur, rezultând tarife/sens subevaluate in medie cu peste 65% fata de nivelul pieței de transport.

Pe cale de consecința, nu se susține existenta unei abateri de la legalitate in sensul celor arătate de intimata-parata, neexistând niciun temei legal valid in sensul susținerilor acesteia, motiv pentru care impune anularea acestor masuri.

In ceea ce privește măsura dispusa la punctul 28 din Decizia nr. 18/2013 (criticile de nelegalitate fiind menționate la pag 53 pct. p din cererea de chemare in judecata), auditorii au apreciat ca subscrisa prin încheierea cu S.C. F. S.R.L. a unui contract, a încălcat prevederile art. 53 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011 si ca acest contract este anulabil din acel considerent.

Prevederea legala reținuta a fi încălcata de către auditori a fost scoasa din context si interpretata in mod eronat de către auditorii intimatei-parate.

Auditorii intimatei parate, au reținut in cuprinsul raportului de control, ca societatea a incalcat prevederile legale cuprinse in art. 53 alin. (1) anterior menționate.

O.U.G. nr. 109/2011 dispune, la articolul citat de echipa de control, asupra tranzacțiilor încheiate de întreprinderea publica prin intermediul consiliului de administrație sau de director cu "angajații".

Sintagma angajații se refera la angajat-persoana fizica. Legiuitorul a avut in vedere Ia emiterea prevederilor legale anterior enunțate ca este interzis (fiind anulabil) contractul (tranzacția) pe care o întreprindere publica încheiat de aceasta prin intermediul consiliului de administrație sau de director, cu persoane fizice care sunt angajate ale întreprinderii publice si care astfel beneficiază de un avantaj in plus de pe urma societății.

Mai exista un caz reglementat, diferit ce cel anterior enunțat, chiar ulterior in cuprinsul acestei dispoziții legale si anume ca este anulabil contractul (tranzacția) încheiata de întreprinderea publica prin intermediul consiliului de administrație sau de director cu acționarii care dețin controlul asupra societății sau cu o societate controlată. Ce înseamnă controlul asupra unei societăți ? Potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile, controlul asupra unei societăți este deținut de persoana (fizica sau juridica) care deține cel puțin 51% din capitalul social (care este împărțit în acțiuni in cazul societăților comerciale sau părți sociale, in cazul societățile cu răspundere limitata).

In nici un caz, o persoana care deține 50% din capitalul social nu poate controla aceea societate.

Prin bolduirea unor părți din text, in fapt Curtea a extins, sau cel puțin aceasta reiese din cuprinsul raportului de control întocmit, dispozițiile legii privitoare la "angajati"și Ia societățile controlate de angajați, deși interpretarea gramaticală este extrem de clară: fiind 2 cazuri diferite.

Un alt aspect care nu poate fi trecut cu vederea este si constatarea greșita in sensul ca societatea a "închiriat cu titlu gratuit" suprafața de 420 mp (aferenta fațadei sediului administrativ situat în Calea x, sector 1). La data încheierii contractului (21.12.2011) societatea nu mai deținea in proprietate întreaga clădire situata in Calea x. Ca urmare a derulării unui proces de revendicare, societatea a pierdut proprietatea asupra parterului si etajelor 1-3, rămânând proprietara doar asupra celor subsoluri si a etajului 4. Dreptul de proprietatea asupra a fost tranferat in luna martie 2009.

Astfel la data încheierii contractului cu firma F. S.R.L., societatea si-a dat acordul pentru folosirea doar a pârtii din fațada (aferenta etajului 4 al clădirii), proprietarii parterului si etajelor 1-3 si-au dat acordul pentru folosirea restului de fațada al clădirii.

Auditorii CCR au reținut in mod greșit ca este vorba de un contract de inchiriere cu titlu gratuit. In acest caz, societatea nu a încheiat un contract de comodat (inchiriere cu titlu gratuit) ci un contract de barter (care un alt regim juridic fata de contractul de comodat si nu este cu titlu gratuit). Obiectul contractului de barter (schimb de publicitate contra produse si servicii) ii reprezintă schimbul de produse sau servicii dintre Prestator si Beneficiar.

Având in vedere ca la acea data G. nu putea efectua cheltuieli de promovare sau publicitate a produselor si serviciilor sale, fiind interzise prin Ordonanță nr. 80/2001 din 30 august 2001, dar putea beneficia de spațiul de afisaj pus la dispoziție de S.C. F. gratuit in perioada in care nu ii avea contractat (respectiv in anul 2012 au fost aproximativ 180 de zile cu panotaj Salrom).

Prin acest contract G. S.A. a beneficiat de un serviciu gratuit -afisaj pe una din cele mai circulate artere din București cu un impact vizual major.

Cu privire la neinformarea Consiliului de administrație, reținuta a fi încălcata de auditori, aceasta afirmație nu se susține motivat de faptul ca, conducerea executiva a societății nu avea cunoștința de actionariatul H. S.r.L. Necesitatea mențiunii unui astfel de act juridic intr un capitol distinct in rapoartele semestriale si anuale înaintate către CA nefiind necesare a fi făcute intru cat Consiliul de Administrație a aprobat acest contract, nesolicitând informații suplimentare referitor acționariatul H. S.R.L.

Pe cale de consecința, măsura dispusa de auditori nu se susține, neexistând nicio abatere de la legalitate, motiv pentru care solicitam anularea acesteia.

In concluzie, solicită anularea hotărârii ca nemotivată și soluționarea recursului formulat de împotriva sentinței nr. 1537/28.04.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ si Fiscal in dosarul nr. x/2013.

2.2 Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată, intimata Curtea de Conturi a solicitat în principal, respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, în subsidiar ca nefondată și menținerea ca temeinică și legală a deciziei atacate.

2.3 Procedura de soluționare a contestației în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin rezoluția din data de 3 septembrie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 14 ianuarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Înalta Curte analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru considerentele în continuare arătate.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestație în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivul invocat este prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

În concret însă, prin motivele invocate, se reiau criticile formulate în calea de atac a recursului, demersul judiciar fiind construit ca o rejudecare a unei hotărâri intrate în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte amintește că, potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., pe care contestatorul și-a întemeiat calea de atac, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când (...) instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...).

Înalta Curte reține că necercetarea unui caz de casare nu se confundă cu analiza pe care o face instanța de recurs cu privire la apărările părților, și, în egală măsură, nici cu modalitatea în care aceasta evaluează probatoriul administrat în cauză, aceste aspecte neîncadrându-se în teza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., excedând cazul de contestație în anulare invocat, urmărindu-se doar reformarea deciziei pronunțate în recurs, un demers care nu poate fi admis pe această cale.

În cauză, prin cererea sa, contestatoarea critică soluția instanței de recurs, care a realizat o analiză proprie a materialului probator, prin prisma prevederilor aplicabile și a motivelor de recurs.

În esență, contestatoarea invocă neanalizarea motivului de recurs referitor la omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra legalității masurilor 2,9,12,13 si 28 din Decizia Curții de Conturi a României nr. 18/2013.

Contrar susținerilor contestatoarei, Înalta Curte constată că, din examinarea deciziei atacate, rezultă fără echivoc că instanța de recurs a analizat ambele motive de casare invocate de recurenta-reclamantă, reținând cu privire la critica potrivit căreia instanța a omis să se pronunțe asupra unor capete de cerere care sunt menționate în mod expres în contestația împotriva deciziei nr. 18/2013 și a încheierii nr. 81/2013 respectiv, asupra problemei fondului de 6% pentru retehnologizare și a sezonalității activității, că această critică nu poate fi reținută.

În acest sens, s-a arătat în considerentele deciziei de recurs că în mod corect instanța de fond a reținut cu titlul preliminar faptul ca potrivit pct. 227 din I., actul ce se atacă la instanța de contencios administrativ este încheierea pronunțată de Comisia de soluționare contestațiilor, iar controlul de legalitate în contencios fiind exercitat asupra încheierii, nu se pot analiza decât măsurile din decizie în privința cărora s-a formulat contestație, în limita criticilor reiterate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Totodată, instanța de recurs a reținut că prima instanță în mod corect nu a analizat pe de o parte criticile formulate prin cererea de chemare în judecată care nu au fost cuprinse și în cadrul contestației administrative, acestea nefiind analizate în cuprinsul încheierii nr. 81/2013, iar pe de altă parte cu privire la fondul de retehnologizare, criticile reclamantei nu au fost reținute întrucât nu au fost cuprinse în cererea de chemare în judecată, act procesual care potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ. a stabilit limitele învestirii instanței.

Așadar, contestatoarea formulează apărări de fond, interpretări ce reprezintă critici la adresa deciziei care nu pot fi formulate pe calea de atac extraordinară de contestației în anulare, tinzând, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reținute și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestația în anulare de față) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Așa fiind, Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestatoare nu fundamentează, în sensul dispozițiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanței de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de recurs, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că, instanța de control judiciar, pronunțând decizia ce formează obiectul contestației în anulare, a răspuns motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă, expunând pe larg argumentele de fapt și de drept pentru care a reținut că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, corespunzător cerințelor impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. și de art. 6 § 1 din CEDO.

În sensul acestor dispoziții procedurale, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta nu înseamnă, însă, că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește decizia ce formează obiectul contestației în anulare, astfel că nu se poate reține incidența motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. referitor la omisiunea instanței de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurentă.

Prin urmare, în lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, care să se încadreze în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., prezenta contestație în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care motivul de casare invocat prin recursul soluționat prin decizia contestată a fost analizat de instanța de recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Societatea Națională a Sării S.A. împotriva deciziei nr. 899 din 17 februarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2021.