ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2958/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 26 martie 2004 reclamanta SC D.P. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC S. SRL pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 1.489.675.464 lei compusă din: 950.611.772 lei debit reprezentând contravaloare facturi neachitat și 539.063.692 lei dobândă legală calculată până la data de 1 februarie 2004, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii se arată că, la data de 29 martie 2001, între părți s-a încheiat contractul nr. 196 având ca obiect vânzarea-cumpărarea pesticide iar cu facturile nr. 2276843 din 18 iunie 2001, nr. 7631656 din 30 august 2001, nr. 415565 din 26 noiembrie 2001, nr. 415582 din 3 decembrie 2001, nr. 415583 din 3 decembrie 2001 s-au livrat pesticide rămânând o creanță în valoare de 950.611.722 lei.

Se mai arată că potrivit art. 12 din contract, cumpărătorul s-a obligat să achite vânzătorului prețul produselor la datele scadente astfel încât cuantumul dobânzii până la data prezentei acțiuni 1 februarie 2004 este pretins prin cerere. În drept, se invocă dispozițiile art. 969, 970, 1073, 1294, 1361, 1363 C. civ., art. 43 C. com., O.U.G. nr. 9/2000. Prin sentința comercială nr. 704 din 10 februarie 2005 pronunțată în dosarul nr. 4177/2004 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea principală precizată, la data de 10 februarie 2005, prin care reclamanta SC D.P.

SRL a solicitat obligarea pârâtei SC S. SRL la plata sumei totale de 1.713.058.807 lei Rol din care 947.557.408 lei Rol reprezentând contravaloare debit-facturi neachitate și 765.501.399 lei rol dobânda legală calculată până la data de 10 februarie 2005, cu obligarea la plata dobânzii legale în continuare până la achitarea integrală a debitului, precum și a cheltuielilor de judecată aferente litigiului. Au fost respinse, ca neîntemeiate, și cererile de chemare în garanție formulate de pârâtă împotriva SC S. SA Sfântu Gheorghe, SC A. SA ANGHELUȘ și PF S.G. S-a dispus anularea, ca netimbrate, a cererilor de intervenție în nume propriu formulate de SC S. SA Sfântu Gheorghe, SC A. SA ANGHELUȘ și Asociația Familială T.V.

și a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de intervenție promovată de PF S.G., reclamanta fiind obligată la plata către pârâtă a sumei de 10.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța fondului a reținut, în esență, că între reclamantă și pârâtă a fost încheiat contractul de distribuție nr. 196/2001, în baza căruia se obliga să vândă pesticide și semințe iar a doua, să distribuie aceste produse producătorilor agricoli, pentru serviciile prestate pârâta distribuitor urmând să primească un comision de 10 % din valoarea mărfii distribuite. În speță, produsul distribuit era D. 750 WP a cărei contravaloare nu s-a putut recupera, întrucât marfa nu a corespuns din punct de vedere calitativ, iar beneficiarii care l-au utilizat au înregistrat prejudicii prin distrugerea recoltelor și nu au achitat valoarea acestui erbicid.

În acest sens, prima instanță a constatat că pârâta a fost sancționată conform procesului-verbal de contravenție nr. 2/2001, calitatea necorespunzătoare rezultând și din conținutul expertizelor tehnice specialitatea agricultură depuse la dosar, precum și din procesul verbal întocmit de D.G.A.I.A. sub nr. 1485 din 21 iunie 2001. Instanța a apreciat, totodată, că înțelegerea contractuală intervenită între părțile în litigiu, reprezintă un contract de comision, comisionarul încheind în nume propriu dar pe seama comitentului contracte de vânzare-cumpărare, astfel încât dreptul de proprietate asupra bunurilor care fac obiectul contractului încheiat între comisionar și terț, ca și riscurile se transmit direct de la comitent la terț și invers, răspunderea comisionarului față de comitent purtând numai asupra încheierii actelor juridice cu terții nu și pentru executarea lor, atâta timp cât contractul părților nu conține o clauză de garanție în sarcina comisionarului.

Cererile de intervenție în nume propriu au fost anulate, ca netimbrate, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, iar respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție formulată de PF S.G. a fost motivată pe faptul că acesta avea în cauză calitatea de chemat în garanție. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC D.P. SRL susținând, în esență, că în mod greșit, prima instanță a reținut că produsul D. nu a corespuns calitativ și a produs pagube beneficiarilor, fără a avea în vedere că reclamanta a probat că a livrat un produs omologat de organele competente și verificat din punct de vedere calitativ, conform certificatului de omologare nr. 2023 din 26 octombrie 1999, a buletinului de recepție calitativă nr. 104 din 22 martie 2000 și a raportului pentru avizarea acestui erbicid la cultura cartofului.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 729 din 24 octombrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 1246/2005, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta SC D.P. SRL, reținând, în esență, că față de clauzele inserate la art. 2, 11, 12 și 13 din convenția părților, în mod corect instanța fondului a calificat contractul în raport de dispozițiile art. 405 C. com., ca fiind de comision, prin care pârâta-comisionar s-a obligat în temeiul împuternicirii comitentului să încheie acte de comerț în nume propriu, dar pe seama comitentului, în schimbul unei remunerații. S-a arătat că prin art. 16 raportat la art. 2 din contract s-a prevăzut decontarea contravalorii produselor, după încasarea lui de la terți, comisionarul nerăspunzând pentru neexecutarea contractului de către un terț, iar comitentul are doar posibilitatea să solicite intentarea acțiunii împotriva terțului, sau cedarea acestui drept în favoarea sa.

A mai constatat instanța de apel că nu poate fi reținută culpa comitentului în executarea contractului de comision, în sensul neurmăririi încasării prețului mărfurilor furnizate, în cauză rezultând că refuzul de plată a terțului a fost întemeiat, produsele livrate de reclamantă au fost inferioare calitativ și au produs prejudicii beneficiarilor, situație de fapt dovedită prin expertizele extrajudiciare depuse la dosar care au valoarea probatorie a declarațiilor de martori, că buletinele de recepție calitativă nu au fost întocmite în concordanță cu certificatele de omologare fiind prevăzute alte doze și că instituțiile de specialitate după constatarea rezultatelor negative ale testărilor nu au mai omologat produsul și s-a dispus suspendarea acestuia de la import de către ministerul în domeniu.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia comercială nr. 4052 din 8 decembrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 254/2006, a admis recursul declarat de reclamanta SC D.P. SRL împotriva deciziei Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, nr. 729 din 24 octombrie 2005, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe. Potrivit considerentelor care au condus la admiterea recursului, Înalta Curte a constatat ca prin calificarea contractului în litigiu, ca fiind un contract de comision, instanța s-a substituit voinței părților și a concluzionat că pârâta nu răspunde pentru neexecutarea contractului de către un terț, fără însă a analiza prevederile art. 12 din convenție prin care au fost stabilite modalitățile de plată a prețului.

S-a reținut, totodată, că instanța de apel s-a substituit voinței părților și în interpretarea capitolului IV din contractul încheiat privind drepturile și obligațiile părților în executarea convenției. Înalta Curte de Casație și Justiție a menționat că instanța de apel nu a analizat îndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor privind încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu producătorii agricoli, ținerea evidenței debitelor pe producători și urmărirea recuperării acestora, obligații stabilite prin art. 8 din contract și că în raport de reținerea culpei reclamantei în livrarea produselor calitativ inferioare, nu a avut în vedere și apărarea acestei părți privind livrarea unor produse corespunzătoare și care au fost recepționate de către pârâtă.

După casare cu trimitere spre rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, sub nr. 1031/3/2007. În apel după casare, la solicitarea părților în litigiu, Curtea a admis proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu, această ultimă dovadă fiind administrată numai de către intimata-pârâtă, apelanta-reclamantă înțelegând să renunțe la acest mijloc probatoriu.

Părțile au depus la dosar precizări scrise și acte în raport de relațiile solicitate din oficiu de instanță, conform mențiunilor înserate în conținutul încheierii întocmită la termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2007, aceste relații fiind dispuse de Curte în raport și de poziția exprimată de părți care nu au fost de acord cu administrarea probei cu expertiză contabilă, dovadă pusă în discuție cu obiectivele inserate în încheierile de ședință de la termenele din 22 mai 2007 și respectiv 13 noiembrie 2007. Examinând sentința comercială atacată prin prisma criticilor formulate prin calea de atac, în considerarea și a prevederilor art. 315 C. proc. civ., cu referire la problemele de drept dezlegate prin hotărârea instanței supreme, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 618 din 13 decembrie 2007, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC D.P.

SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 704 din 10 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 4177/2004, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC S. SRL Brașov, intimatele-chemate în garanție PF S.G. sat Ozun Comuna Ozun, Societatea Agricolă S. (fostă B.) Sat Arkus (FN) Comuna Arkus, Județ Covasna, SC A. SA ANGHELUȘ G., și intimata - intervenientă în nume propriu Asociația Familială T.V. Constanța și în consecință: A schimbat în parte sentința comercială atacată în sensul că pe fond, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta SC D.P. SRL și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei totale de 150.255 Ron din care: 83.112 Ron contravaloare preț produse și 67.143 Ron dobândă legală calculată până la data de 10 februarie 2005 precum și a dobânzii legale în continuare până la achitarea integrală a debitului.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A obligat intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 6.168 Ron cheltuieli de judecată aferente căilor de atac, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că probele administrate atestă faptul că în baza prevederilor art. 1 din contractul de distribuție nr. 196 din 29 martie 2001 încheiat între părți, apelanta-reclamantă în calitate de furnizor, conform avizelor de însoțire marfă și a facturilor anexate în timpul primei judecăți a furnizat următoarele cantități de pesticide: 50 kg dacsulfuron 750 WP, 2000 kg dacmancoz, 100 litri dackilin, 100 kg dackillrat și 67 plicuri dacphosal.

Din aceste produse au fost restituite apelantei-reclamante care a procedat la stornarea prețului prin facturile emise ulterior, cantitățile de 27,2 Kg, dacsulfuron, 900 kg dacmancoz, 56 litri dackilin, 99 kg dackillrat și 67 bucăți dacphosal, conform avizelor atașate la dosar fond. Au rămas deci ca livrate către intimata-pârâtă, fără a fi restituite 22,8 Kg dacsulfuron, 1100 kg dacmancoz, 44 litri dackillin și 1 kg dackillrat, al căror preț a fost solicitat de către reclamanta-apelantă prin acțiunea dedusă prezentei judecăți.

Cantitățile de pesticide furnizate inițial de către reclamantă, cantitățile de produse returnate, respectiv cantitățile rămase de plată, mai sus arătate, au fost confirmate de către intimata-pârâtă prin întâmpinarea depusă la termenul din 17 octombrie 2005 în timpul primei judecăți a apelului în dosarul nr. 1246/2005 precum și prin adresa emisă de aceeași parte sub nr. 412 din 22 august 2001, existentă la dosar fond, la pct. 2 din acest înscris, partea chemată în judecată, obligându-se să achite avansul până la data de 30 septembrie 2001, cu excepția produsului dacsulfuron.

Valoarea prețului produselor furnizate și respectiv cuantumul și modul de calcul al dobânzii legale solicitat prin acțiune de către apelanta - reclamantă, nu au fost contestate în nici un mod de către intimata-pârâtă, singura apărare formulată de aceasta, în justificarea neachitării prețului, fiind aceea a necorespunderii calitative, în principal pentru produsul Dacsulfuron, cauză care a determinat producătorii agricoli chemați în garanție să nu onoreze plata, urmare înregistrării de pagube după utilizarea respectivului pesticid.

Curtea a reținut că intimata-pârâtă prin dispozițiile art. 2 și ale art. 12 din contractul de distribuție încheiat sub nr. 196 din 29 martie 2001 și-a asumat obligația încasării și decontării contravalorii prețului produselor furnizate, plata urmând a avea loc în procent de 27 % la livrare, respectiv 33 % până la 31 august 2001 și diferența de 40 % din valoarea până la 30 noiembrie 2001. Prin art. 8 lit. h) din convenție intimata-pârâtă s-a obligat să deconteze produsele pe care le-a solicitat furnizorului, care au astfel caracter ferm, nemaiputând fi returnate. Prin probele administrate în timpul primei judecăți și în apel, intimata-pârâtă a dovedit necorespunderea calitativă din totalul produselor primite de la apelanta-reclamantă, numai a cantității de 3,5 kg dacsulfuron, reprezentând cantitățile distribuite celor 3 producători agricoli pe care a înțeles să îi cheme în garanție: SC A. SA ANGHELUȘ pentru 1,2 kg, PF S.G.

pentru 0,8 kg și respectiv 1,5 kg pentru SC S. SA. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta SC S. SRL Brașov criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că: 1. - instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.) întrucât, în urma rejudecării după casare, deși admite acțiunea întrucât, în urma rejudecării după casare, deși admite acțiunea reclamantei păstrează soluția instanței de fond cu privire la cererile de chemare în garanție ca fiind neîntemeiate, fără a fi repuse în discuția părților; 2. - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.) întrucât, a înlăturat toate efectele decurgând din „contract”, așa cum au fost stabilite de instanța de fond, fără a motiva și preciza în prezența cărui tip de contract se află părțile; 3. - hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii (art. 304, art. 7 C. proc. civ.) întrucât, potrivit instanței [(alin. (4)] aceasta consideră ca nedovedită afirmația pârâtei privind calitatea necorespunzătoare a întregii cantități de 22,8 Kg de dacsulfurom dar reține, în schimb, defectul de calitate pentru 3,5 kg; 4. - instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății (contractul) schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) reținând că este o înțelegere contractuală.

În consecință, recurenta solicită, în temeiul art. 304 alin. (5), pct. 7 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, în scris, casarea deciziei atacate și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că, în mod corect, instanța de apel a analizat actul juridic dedus judecății și materialul probator administrat în cauză stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți pronunțând o soluție justă care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă. Critica referitoare la faptul că prin decizia atacată instanța de apel a încălcat formele legale prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., păstrând hotărârea instanței de fond cu privire la cererile de chemare în garanție fără a fi repuse în discuția părților, este neîntemeiată întrucât atâta timp cât pârâta-recurentă nu a fost obligată la plata prețului produselor livrate chematelor în garanție (3) nici cererile de chemare în garanție nu puteau fi admise, astfel că instanța de apel nu a încălcat prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Pe de altă parte, cererile de chemare în garanție, formulate în condițiile art. 60 C. proc. civ., în fața primei instanțe, nu trebuiau „repuse în discuție”, așa cum fără temei susține recurenta, ci instanța de apel urma să se pronunțe asupra lor, odată cu judecarea cererii principale și în raport de soluția adoptată, așa cum, în mod corect a procedat instanța de apel.

Critica întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu subzistă deoarece prin conținutul argumentelor aduse de recurentă, se tinde la reținerea unei alte situații de fapt și la o reapreciere a probelor, aspecte care nu se încadrează în ipoteza art. 304 pct. 7. Și critica întemeiată pe denaturarea actului juridic dedus judecății, apare ca nefondată. Instanța de apel, ținută de indicațiile date prin decizia de casare, analizează modul în care părțile și-au îndeplinit obligațiile asumate prin convenție, soluția adoptată fiind în deplină concordanță cu cele statuate de părți și dovedite cu probele administrate. Susținerile recurentei subsumate acestui motiv, vizează aspecte de netemeinicie, care însă exced controlului de legalitate pe calea recursului.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă. În temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC D.P. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 618 din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel București. Obligă recurenta la 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC D.P. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2008.