ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2605/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2605/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Prin sentința nr. 490

din 9 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj s-a

respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a

SC Z. SRL

Rovinari și s-a

admis în parte

acțiunea formulată de reclamanții

SC P.I. SRL Rovinari și M.G.

împotriva pârâților

SC Z. SRL și

Z.G.

În consecință,

pârâții au fost

obligați în solidar la plata sumei de 66.741 lei reprezentând contravaloarea

cheltuielilor și îmbunătățirilor realizate la imobilul din Rovinari, str. Florilor,

respingându-se cererea privind acordarea daunelor interese precum și cererea

privind acordarea unui drept de retenție asupra imobilului. Totodată, s-a admis

cererea reconvențională și a fost obligat

reclamantul

- pârât la plata chiriei pentru spațiul folosit la etajul I al imobilului,

calculată la 2 euro/mp, ce va fi plătită în lei, actualizată la data plății

efective, cu

începere din luna iunie 2006, pentru o perioadă de 11 luni.

Referitor

la excepția lipsei de calitate procesuală pasivă, instanța de fond a

reținut că, deși

spațiul la care reclamantul a făcut îmbunătățiri aparține lui

Z.G.,

SC Z. SRL

are sediul în acel

spațiu, în baza unui contract de comodat iar spațiul a fost amenajat în vederea

funcționării unei discoteci.

Pe

fond, a reținut, din declarațiile martorilor audiați și din celelalte probe

administrate că cele

două părți persoane fizice au făcut o înțelegere verbală în anul 2006 potrivit

căreia pârâtul

Z.G.

pune la dispoziția

reclamantului

M.G.

un spațiu, cu titlu

de locațiune, în vederea

funcționării unei

discoteci. Părțile au convenit ca în contul chiriei reclamantul să

facă

îmbunătățirile necesare la imobil, urmând ca acestea să profite proprietarului.

Pe baza expertizei efectuate, instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut

o mare parte din îmbunătățirile necesare, fără ca acestea să aibă caracter

voluptoriu, toate fără autorizație și că acestea au adus un spor de valoare

imobilului în cuantum de 66.741 lei, ce profită proprietarului.

A mai reținut că

pârâtul nu și-a respectat obligațiile asumate încât reclamantul nu își mai

poate deschide activitatea pentru care a amenajat spațiul și că, în aceste

condiții, proprietarul este dator să îl despăgubească cu sporul de valoare adus

imobilului. Deși părțile au convenit compensarea chiriei cu îmbunătățirile,

tribunalul a constatat că valoarea îmbunătățirilor depășește cu

mult posibila chirie ce ar fi putut fi pretinsă,

urmând ca pârâții în solidar să fie

obligați la contravaloarea

îmbunătățirilor.

Tribunalul a mai

reținut ca nefondat capătul de cerere privind daunele solicitate pentru

repararea prejudiciului ce ar reprezenta beneficiul nerealizat de

reclamantul

M.G.

prin

închiderea activității din Italia. A reținut

că acesta nu a făcut nicio

dovadă a acestui prejudiciu.

În ce privește

dreptul de retenție solicitat de reclamanți, tribunalul a

apreciat că acesta nu poate fi acordat câtă vreme

spațiul a fost predat și se află în

posesia proprietarului.

Tribunalul a apreciat

ca fondată cererea reconvențională reținând că reclamantul a amenajat, fără o

convenție cu proprietarul, la etajul I al imobilului, un apartament, ca spațiu

de locuit pentru cel ce urma să asigure paza, că și la acesta au fost făcute îmbunătățiri

ce profită proprietarului și că pentru acest apartament reclamantul datorează o

chirie de 2 euro/mp pentru o perioadă de 11 luni.

Împotriva acestei

sentințe părțile au declarat apel, soluționat prin Decizia

nr. 333 din 9

decembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, în sensul admiterii apelului pârâților

SC Z.

SRL și

Z.G.,

schimbării sentinței și respingerii acțiunii față de persoana juridică,

menținându-se soluția față de pârâtul persoană fizică. Totodată s-a respins

apelul declarat de reclamanți împotriva aceleiași sentințe, cu obligarea

acestora la cheltuieli de judecată în sumă de 2.492 lei.

Curtea a reținut în

considerentele deciziei pronunțate, următoarele:

În privința apelului

reclamanților, procedura prealabilă de conciliere nu era necesară în speță, iar

oricum, lipsa acesteia nu poate conduce la respingerea acțiunii în faza

apelului, câtă vreme nu a fost invocată până la prima zi de înfățișare la

instanța de fond. Pe de altă parte, art. 720

5

C. proc. civ. prevede

că în materie comercială, pentru cererea reconvențională nu este necesară o

nouă încercare de conciliere.

Reanalizând probele

administrate

în cauză, Curtea constată că reclamantul nu a dovedit că

în înțelegere intra și locațiunea, cu amenajarea corespunzătoare a

spațiului de la

etajul 1 și, în aceste condiții, reclamantul datorează

contravaloarea folosinței acestui spațiu pe o perioadă de 11 luni.

Declarațiile martorilor nu pot reda exact înțelegerea părților încât

reclamantul, care face susținerea, nu a putut să o dovedească deși sarcina

probei îi aparținea.

Curtea apreciază că

reclamantul

M.G.

nu a făcut nicio

dovadă a prejudiciului suferit prin închiderea

activității pe care o desfășura în

Italia.

Faptul că pârâtul

Z.G.

a recunoscut că avea cunoștință de

faptul că reclamantul

avea o activitate în Italia nu este suficient pentru a aprecia

asupra cuantumului

prejudiciului suferit.

Trecând la analizarea

apelului declarat de pârâți, Curtea a reținut că este fondată doar critica

referitoare la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei

SC Z. SRL, această

societate având în spațiul din litigiu doar un drept de locațiune, și ca atare,

sporul de valoare îi profită doar proprietarului, respectiv pârâtului

Z.G. care deține în

mod exclusiv această calitate după cum rezultă din sentința nr. 5804 din 8

iulie 2008 a Judecătoriei Târgu Jiu. Apoi, activitatea de discotecă urma a se

realiza printr-o altă societate comercială decât societatea pârâtă, anume prin SC

P.I. SRL

Pe fond s-a reținut

că apelantul Z.G. nu a făcut dovada susținerilor sale privind împrejurarea că

de la data întocmirii raportului de expert și până în prezent anumite bunuri ce

se aflau în spațiu au fost luate de un reprezentant al reclamanților, spațiul

fiind în posesia sa existând deci, posibilitatea inventarierii bunurilor.

A fost respinsă

critica privind nededucerea din valoarea îmbunătățirilor a chiriei pe perioada

de la predarea spațiului pentru efectuarea îmbunătățirilor și până la

restituire, în lipsa unui contract de închiriere pentru această perioadă.

În privința

îmbunătățirilor aferente apartamentului de la etajul 1 s-a reținut că deși ele

s-au executat în afara înțelegerii părților, au adus un spor de valoare

imobilului, spor ce profită proprietarului. În acest sens s-au reținut

concluziile expertizei din care rezultă că niciuna din cheltuieli nu au

caracter voluptoriu; aprecierile martorilor nu au fost avute în vedere, pe

considerentul că ele nu pot exprima o concluzie corectă și științifică, iar

împrejurarea că lucrările n-au avut la bază o autorizație de construire nu constituie

un argument pentru exonerarea de plată a proprietarului.

Împotriva acestei

decizii părțile au declarat recurs.

reclamanți SC P.I. SRL Rovinari și M.G. critică decizia pentru netemeinice și

nelegalitate, conform art. 304 pct.7 și 9 C. proc. civ.

Referitor la cererea

reconvențională se apreciază că aceasta trebuia respinsă deoarece instanța,

deși reține că spațiul a fost folosit în baza declarației dată de pârât pentru

sediul societății, unde nu se specifică faptul că din acesta nu ar face parte

încăperile de la etajul 1, totuși, dispune obligarea reclamanților la plata

chiriei aferente acestor încăperi.

În privința cererii

principale, recurenții se raportează la probele administrate cu privire la

activitatea desfășurată în Italia de reclamantul M.G. și din care ar rezulta

daunele pricinuite prin  închiderea afacerilor din Italia în favoarea celor din

România. Din această perspectivă se susține că, în mod greșit s-a respins

cererea privind efectuarea unei expertize contabile, cu motivarea că nu a fost

solicitată la instanța de fond, deși contrariul rezultă din cuprinsul cererii

de chemare în judecată.

În legătură cu

cererea privind beneficiul nerealizat pe perioada iunie 2006 - februarie 2007

se susține că pentru a se putea pronunța cu privire la aceste daune - interese

era necesară estimarea veniturilor pe care societatea le-ar fi putut realiza în

situația în care pârâții ar fi respectat înțelegerea, iar activitatea pentru

care a fost înființată societatea s-ar fi putut realiza.

Ultima critică

vizează cheltuielile de judecată, apreciindu-se că obligarea la suportarea în

întregime a acestora este nelegală din moment ce apelul a fost admis doar în

privința

SC

Z. SRL

declarat de pârâtul

Z.G.

se solicită modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului, schimbării în

întregime a sentinței primei instanțe și pe fond, respingerii acțiunii

reclamanților, cu cheltuieli de judecată. Criticile deciziei sunt, după cum

afirmă recurentul, atât sub aspectul legalității, cât și sub aspectul

temeiniciei.

Astfel, cu privire la

bunurile declarate ca fiind sustrase din spațiul de reprezentantul

reclamanților se invocă rolul activ în administrarea probelor care să

întărească convingerea instanței în legătură cu realitatea afirmațiilor

recurentei.

Apoi, concluzia

instanței de apel cu privire la culpa proprietarului pentru neîncheierea

contractului este greșită, câtă vreme părțile s-au înțeles în sensul că

lucrările se efectuează în contul chiriei.

Recurentul apreciază că instanța de

apel a interpretat eronat probatoriul administrat în cauză, distorsionând

starea de fapt; în acest sens evocă din concluziile raportului de expertiză

tehnică cu privire la cheltuielile voluptorii, reiterând și susținerile din

apel potrivit cărora în privința lucrărilor ce au determinat aceste cheltuieli,

nu a existat o înțelegere scrisă, fapt recunoscut de reclamant și la

interogatoriu.

Prin întâmpinare,

pârâtul Z.G. a solicitat respingerea recursului reclamanților, arătând în

apărare că cererea reconvențională a fost legal admisă pe motiv că înțelegerea

verbală a vizat doar spațiul de la parter. De asemenea, reclamantul nu a făcut

dovada vreunui beneficiu din activitatea din Italia, iar expertiza contabilă nu

a fost solicită la fond cheltuielile de judecată au fost acordate corect,

apelul reclamanților fiind respins.

Analizând cele două

recursuri prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reține următoarele:

În primul rând,

recursul de față nu poate viza critici de netemeinicie ale deciziei pronunțate

în apel, ci doar pe cele de nelegalitate, după cum nu este considerat motiv de

recurs interpretarea eronată a probatoriului administrat, criticile raportate

la aceste  aspecte urmând a nu fi analizate, iar sub aceste aspecte recursurile

declarate fiind nule parțial.

Deși în recursul

reclamanților se invocă art. 304 pct. 7 ca motiv de nelegalitate, din

dezvoltarea motivului de recurs nu rezultă de ce hotărârea atacată nu ar

cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii.

În fapt, interpretând

corect actul juridic dedus judecății, instanța a apreciat în mod legal că

reclamantul datora contravaloarea folosinței spațiului de la etajul 1 pe o

perioadă de 11 luni, nefiind dovedită în înțelegerea părților a intrat și acest

spațiu.

Cu privire la probe,

nu s-a dovedit că instanța a aplicat în mod greșit prevederile art. 292 alin.

(1) C. proc. civ. cu privire la încuviințarea administrării de noi probe a

căror necesitate ar rezulta din dezbateri.

Deasemenea, în raport

de soluția pronunțată în dezlegarea dată apelului, ținând cont și de faptul că

apelul propriu al reclamanților a fost respins, se va reține că s-a făcut o

corectă aplicare a art.274 C. proc. civ. cu privire la partea căzută în

pretenții.

Nefiind fondat, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., reținând că nu se regăsesc motivele

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul reclamanților.

Nefondat este și

recursul declarat de pârâtul Z.G., care va fi respins ca atare, pentru

următoarele considerente:

Recurentul a afirmat

că anumite bunuri i-au fost sustrase din imobil de reprezentantul

reclamantului, fără a proba aceste susțineri, în niciun fel - reține instanța

de apel.

În recurs se

reiterează această afirmație, cu precizarea că ordonanța președințială având ca

obiect inventarierea acestor bunuri a fost respinsă, iar plângerea penală

pentru furt este în curs de soluționare, pârâtul criticând lipsa de rol activ

al instanței în apel, în cazul manifestării de către aceasta a unor dubii cu

privire la afirmațiile pârâtului.

Această critică nu

este fondată. Rolul activ al judecătorului prevăzut de art. 129 alin. (5) C.

proc. civ. nu trebuie interpretat în sensul în care judecătorul devine acela

obligat să probeze pretențiile deduse judecății, în locul celui care le afirmă

și căruia trebuia să-i revină această obligație în baza art. 1169 C. civ.,

precum și în temeiul art. 129 alin. (1) C. proc. civ., iar stăruința instanței

în aflarea adevărului nu trebuie în niciun caz echivalată cu substituirea uneia

sau alteia dintre părți.

În speță, cu privire

la afirmațiile pârâtului nu există niciun început de dovadă, practic se

încearcă, prin invocarea lipsei de rol activ - substituirea instanței în

poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia.

Celelalte critici ale

recurentului nu vizează nelegalitatea deciziei din apel, prin prisma

dispozițiilor art. 304 pct. 9 invocate în recurs, ci, așa cum menționează

recurentul vizează netemeinicia acesteia, aspectele invocate în legătură cu

cheltuielile voluptorii, contravaloarea lipsei de folosință a spațiului având

legătură cu interpretarea probatoriului administrat, despre care pârâtul

susține că s-a realizat în mod eronat.

În baza acestor

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se vor respinge

ambele recursuri, cu consecința menținerii Deciziei nr. 333 din 9 decembrie

2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

reclamanții M.G. și SC P.I. SRL Rovinari, împotriva Deciziei Curții de Apel

Craiova nr. 333 din 9 decembrie 2008

, ca nefondat.

Respinge

recursul declarat de

pârâtul Z.G., împotriva aceleiași decizii,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

28 octombrie 2009.