ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2605/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2605/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Prin sentința nr. 490
din 9 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj s-a
respins excepția
lipsei calității procesuale pasive a
SC Z. SRL
Rovinari și s-a
admis în parte
acțiunea formulată de reclamanții
SC P.I. SRL Rovinari și M.G.
împotriva pârâților
SC Z. SRL și
Z.G.
În consecință,
pârâții au fost
obligați în solidar la plata sumei de 66.741 lei reprezentând contravaloarea
cheltuielilor și îmbunătățirilor realizate la imobilul din Rovinari, str. Florilor,
respingându-se cererea privind acordarea daunelor interese precum și cererea
privind acordarea unui drept de retenție asupra imobilului. Totodată, s-a admis
cererea reconvențională și a fost obligat
reclamantul
- pârât la plata chiriei pentru spațiul folosit la etajul I al imobilului,
calculată la 2 euro/mp, ce va fi plătită în lei, actualizată la data plății
efective, cu
începere din luna iunie 2006, pentru o perioadă de 11 luni.
Referitor
la excepția lipsei de calitate procesuală pasivă, instanța de fond a
reținut că, deși
spațiul la care reclamantul a făcut îmbunătățiri aparține lui
Z.G.,
SC Z. SRL
are sediul în acel
spațiu, în baza unui contract de comodat iar spațiul a fost amenajat în vederea
funcționării unei discoteci.
Pe
fond, a reținut, din declarațiile martorilor audiați și din celelalte probe
administrate că cele
două părți persoane fizice au făcut o înțelegere verbală în anul 2006 potrivit
căreia pârâtul
Z.G.
pune la dispoziția
reclamantului
M.G.
un spațiu, cu titlu
de locațiune, în vederea
funcționării unei
discoteci. Părțile au convenit ca în contul chiriei reclamantul să
facă
îmbunătățirile necesare la imobil, urmând ca acestea să profite proprietarului.
Pe baza expertizei efectuate, instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut
o mare parte din îmbunătățirile necesare, fără ca acestea să aibă caracter
voluptoriu, toate fără autorizație și că acestea au adus un spor de valoare
imobilului în cuantum de 66.741 lei, ce profită proprietarului.
A mai reținut că
pârâtul nu și-a respectat obligațiile asumate încât reclamantul nu își mai
poate deschide activitatea pentru care a amenajat spațiul și că, în aceste
condiții, proprietarul este dator să îl despăgubească cu sporul de valoare adus
imobilului. Deși părțile au convenit compensarea chiriei cu îmbunătățirile,
tribunalul a constatat că valoarea îmbunătățirilor depășește cu
mult posibila chirie ce ar fi putut fi pretinsă,
urmând ca pârâții în solidar să fie
obligați la contravaloarea
îmbunătățirilor.
Tribunalul a mai
reținut ca nefondat capătul de cerere privind daunele solicitate pentru
repararea prejudiciului ce ar reprezenta beneficiul nerealizat de
reclamantul
M.G.
prin
închiderea activității din Italia. A reținut
că acesta nu a făcut nicio
dovadă a acestui prejudiciu.
În ce privește
dreptul de retenție solicitat de reclamanți, tribunalul a
apreciat că acesta nu poate fi acordat câtă vreme
spațiul a fost predat și se află în
posesia proprietarului.
Tribunalul a apreciat
ca fondată cererea reconvențională reținând că reclamantul a amenajat, fără o
convenție cu proprietarul, la etajul I al imobilului, un apartament, ca spațiu
de locuit pentru cel ce urma să asigure paza, că și la acesta au fost făcute îmbunătățiri
ce profită proprietarului și că pentru acest apartament reclamantul datorează o
chirie de 2 euro/mp pentru o perioadă de 11 luni.
Împotriva acestei
sentințe părțile au declarat apel, soluționat prin Decizia
nr. 333 din 9
decembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, în sensul admiterii apelului pârâților
SC Z.
SRL și
Z.G.,
schimbării sentinței și respingerii acțiunii față de persoana juridică,
menținându-se soluția față de pârâtul persoană fizică. Totodată s-a respins
apelul declarat de reclamanți împotriva aceleiași sentințe, cu obligarea
acestora la cheltuieli de judecată în sumă de 2.492 lei.
Curtea a reținut în
considerentele deciziei pronunțate, următoarele:
În privința apelului
reclamanților, procedura prealabilă de conciliere nu era necesară în speță, iar
oricum, lipsa acesteia nu poate conduce la respingerea acțiunii în faza
apelului, câtă vreme nu a fost invocată până la prima zi de înfățișare la
instanța de fond. Pe de altă parte, art. 720
5
C. proc. civ. prevede
că în materie comercială, pentru cererea reconvențională nu este necesară o
nouă încercare de conciliere.
Reanalizând probele
administrate
în cauză, Curtea constată că reclamantul nu a dovedit că
în înțelegere intra și locațiunea, cu amenajarea corespunzătoare a
spațiului de la
etajul 1 și, în aceste condiții, reclamantul datorează
contravaloarea folosinței acestui spațiu pe o perioadă de 11 luni.
Declarațiile martorilor nu pot reda exact înțelegerea părților încât
reclamantul, care face susținerea, nu a putut să o dovedească deși sarcina
probei îi aparținea.
Curtea apreciază că
reclamantul
M.G.
nu a făcut nicio
dovadă a prejudiciului suferit prin închiderea
activității pe care o desfășura în
Italia.
Faptul că pârâtul
Z.G.
a recunoscut că avea cunoștință de
faptul că reclamantul
avea o activitate în Italia nu este suficient pentru a aprecia
asupra cuantumului
prejudiciului suferit.
Trecând la analizarea
apelului declarat de pârâți, Curtea a reținut că este fondată doar critica
referitoare la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei
SC Z. SRL, această
societate având în spațiul din litigiu doar un drept de locațiune, și ca atare,
sporul de valoare îi profită doar proprietarului, respectiv pârâtului
Z.G. care deține în
mod exclusiv această calitate după cum rezultă din sentința nr. 5804 din 8
iulie 2008 a Judecătoriei Târgu Jiu. Apoi, activitatea de discotecă urma a se
realiza printr-o altă societate comercială decât societatea pârâtă, anume prin SC
P.I. SRL
Pe fond s-a reținut
că apelantul Z.G. nu a făcut dovada susținerilor sale privind împrejurarea că
de la data întocmirii raportului de expert și până în prezent anumite bunuri ce
se aflau în spațiu au fost luate de un reprezentant al reclamanților, spațiul
fiind în posesia sa existând deci, posibilitatea inventarierii bunurilor.
A fost respinsă
critica privind nededucerea din valoarea îmbunătățirilor a chiriei pe perioada
de la predarea spațiului pentru efectuarea îmbunătățirilor și până la
restituire, în lipsa unui contract de închiriere pentru această perioadă.
În privința
îmbunătățirilor aferente apartamentului de la etajul 1 s-a reținut că deși ele
s-au executat în afara înțelegerii părților, au adus un spor de valoare
imobilului, spor ce profită proprietarului. În acest sens s-au reținut
concluziile expertizei din care rezultă că niciuna din cheltuieli nu au
caracter voluptoriu; aprecierile martorilor nu au fost avute în vedere, pe
considerentul că ele nu pot exprima o concluzie corectă și științifică, iar
împrejurarea că lucrările n-au avut la bază o autorizație de construire nu constituie
un argument pentru exonerarea de plată a proprietarului.
Împotriva acestei
decizii părțile au declarat recurs.
Recurenții -
reclamanți SC P.I. SRL Rovinari și M.G. critică decizia pentru netemeinice și
nelegalitate, conform art. 304 pct.7 și 9 C. proc. civ.
Referitor la cererea
reconvențională se apreciază că aceasta trebuia respinsă deoarece instanța,
deși reține că spațiul a fost folosit în baza declarației dată de pârât pentru
sediul societății, unde nu se specifică faptul că din acesta nu ar face parte
încăperile de la etajul 1, totuși, dispune obligarea reclamanților la plata
chiriei aferente acestor încăperi.
În privința cererii
principale, recurenții se raportează la probele administrate cu privire la
activitatea desfășurată în Italia de reclamantul M.G. și din care ar rezulta
daunele pricinuite prin închiderea afacerilor din Italia în favoarea celor din
România. Din această perspectivă se susține că, în mod greșit s-a respins
cererea privind efectuarea unei expertize contabile, cu motivarea că nu a fost
solicitată la instanța de fond, deși contrariul rezultă din cuprinsul cererii
de chemare în judecată.
În legătură cu
cererea privind beneficiul nerealizat pe perioada iunie 2006 - februarie 2007
se susține că pentru a se putea pronunța cu privire la aceste daune - interese
era necesară estimarea veniturilor pe care societatea le-ar fi putut realiza în
situația în care pârâții ar fi respectat înțelegerea, iar activitatea pentru
care a fost înființată societatea s-ar fi putut realiza.
Ultima critică
vizează cheltuielile de judecată, apreciindu-se că obligarea la suportarea în
întregime a acestora este nelegală din moment ce apelul a fost admis doar în
privința
SC
Z. SRL
Prin recursul
declarat de pârâtul
Z.G.
se solicită modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului, schimbării în
întregime a sentinței primei instanțe și pe fond, respingerii acțiunii
reclamanților, cu cheltuieli de judecată. Criticile deciziei sunt, după cum
afirmă recurentul, atât sub aspectul legalității, cât și sub aspectul
temeiniciei.
Astfel, cu privire la
bunurile declarate ca fiind sustrase din spațiul de reprezentantul
reclamanților se invocă rolul activ în administrarea probelor care să
întărească convingerea instanței în legătură cu realitatea afirmațiilor
recurentei.
Apoi, concluzia
instanței de apel cu privire la culpa proprietarului pentru neîncheierea
contractului este greșită, câtă vreme părțile s-au înțeles în sensul că
lucrările se efectuează în contul chiriei.
Recurentul apreciază că instanța de
apel a interpretat eronat probatoriul administrat în cauză, distorsionând
starea de fapt; în acest sens evocă din concluziile raportului de expertiză
tehnică cu privire la cheltuielile voluptorii, reiterând și susținerile din
apel potrivit cărora în privința lucrărilor ce au determinat aceste cheltuieli,
nu a existat o înțelegere scrisă, fapt recunoscut de reclamant și la
interogatoriu.
Prin întâmpinare,
pârâtul Z.G. a solicitat respingerea recursului reclamanților, arătând în
apărare că cererea reconvențională a fost legal admisă pe motiv că înțelegerea
verbală a vizat doar spațiul de la parter. De asemenea, reclamantul nu a făcut
dovada vreunui beneficiu din activitatea din Italia, iar expertiza contabilă nu
a fost solicită la fond cheltuielile de judecată au fost acordate corect,
apelul reclamanților fiind respins.
Analizând cele două
recursuri prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reține următoarele:
În primul rând,
recursul de față nu poate viza critici de netemeinicie ale deciziei pronunțate
în apel, ci doar pe cele de nelegalitate, după cum nu este considerat motiv de
recurs interpretarea eronată a probatoriului administrat, criticile raportate
la aceste aspecte urmând a nu fi analizate, iar sub aceste aspecte recursurile
declarate fiind nule parțial.
Deși în recursul
reclamanților se invocă art. 304 pct. 7 ca motiv de nelegalitate, din
dezvoltarea motivului de recurs nu rezultă de ce hotărârea atacată nu ar
cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii ori
străine de natura pricinii.
În fapt, interpretând
corect actul juridic dedus judecății, instanța a apreciat în mod legal că
reclamantul datora contravaloarea folosinței spațiului de la etajul 1 pe o
perioadă de 11 luni, nefiind dovedită în înțelegerea părților a intrat și acest
spațiu.
Cu privire la probe,
nu s-a dovedit că instanța a aplicat în mod greșit prevederile art. 292 alin.
(1) C. proc. civ. cu privire la încuviințarea administrării de noi probe a
căror necesitate ar rezulta din dezbateri.
Deasemenea, în raport
de soluția pronunțată în dezlegarea dată apelului, ținând cont și de faptul că
apelul propriu al reclamanților a fost respins, se va reține că s-a făcut o
corectă aplicare a art.274 C. proc. civ. cu privire la partea căzută în
pretenții.
Nefiind fondat, în
temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., reținând că nu se regăsesc motivele
prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca
nefondat recursul reclamanților.
Nefondat este și
recursul declarat de pârâtul Z.G., care va fi respins ca atare, pentru
următoarele considerente:
Recurentul a afirmat
că anumite bunuri i-au fost sustrase din imobil de reprezentantul
reclamantului, fără a proba aceste susțineri, în niciun fel - reține instanța
de apel.
În recurs se
reiterează această afirmație, cu precizarea că ordonanța președințială având ca
obiect inventarierea acestor bunuri a fost respinsă, iar plângerea penală
pentru furt este în curs de soluționare, pârâtul criticând lipsa de rol activ
al instanței în apel, în cazul manifestării de către aceasta a unor dubii cu
privire la afirmațiile pârâtului.
Această critică nu
este fondată. Rolul activ al judecătorului prevăzut de art. 129 alin. (5) C.
proc. civ. nu trebuie interpretat în sensul în care judecătorul devine acela
obligat să probeze pretențiile deduse judecății, în locul celui care le afirmă
și căruia trebuia să-i revină această obligație în baza art. 1169 C. civ.,
precum și în temeiul art. 129 alin. (1) C. proc. civ., iar stăruința instanței
în aflarea adevărului nu trebuie în niciun caz echivalată cu substituirea uneia
sau alteia dintre părți.
În speță, cu privire
la afirmațiile pârâtului nu există niciun început de dovadă, practic se
încearcă, prin invocarea lipsei de rol activ - substituirea instanței în
poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia.
Celelalte critici ale
recurentului nu vizează nelegalitatea deciziei din apel, prin prisma
dispozițiilor art. 304 pct. 9 invocate în recurs, ci, așa cum menționează
recurentul vizează netemeinicia acesteia, aspectele invocate în legătură cu
cheltuielile voluptorii, contravaloarea lipsei de folosință a spațiului având
legătură cu interpretarea probatoriului administrat, despre care pârâtul
susține că s-a realizat în mod eronat.
În baza acestor
considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se vor respinge
ambele recursuri, cu consecința menținerii Deciziei nr. 333 din 9 decembrie
2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de
reclamanții M.G. și SC P.I. SRL Rovinari, împotriva Deciziei Curții de Apel
Craiova nr. 333 din 9 decembrie 2008
, ca nefondat.
Respinge
recursul declarat de
pârâtul Z.G., împotriva aceleiași decizii,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi
28 octombrie 2009.