ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2605/2009

Prin sentința nr. 490 din 9 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC Z. SRL Rovinari și s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții SC P.I. SRL Rovinari și M.G. împotriva pârâților SC Z. SRL și Z.G. În consecință, pârâții au fost obligați în solidar la plata sumei de 66.741 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor și îmbunătățirilor realizate la imobilul din Rovinari, str. Florilor, respingându-se cererea privind acordarea daunelor interese precum și cererea privind acordarea unui drept de retenție asupra imobilului. Totodată, s-a admis cererea reconvențională și a fost obligat reclamantul - pârât la plata chiriei pentru spațiul folosit la etajul I al imobilului, calculată la 2 euro/mp, ce va fi plătită în lei, actualizată la data plății efective, cu începere din luna iunie 2006, pentru o perioadă de 11 luni.

Referitor la excepția lipsei de calitate procesuală pasivă, instanța de fond a reținut că, deși spațiul la care reclamantul a făcut îmbunătățiri aparține lui Z.G., SC Z. SRL are sediul în acel spațiu, în baza unui contract de comodat iar spațiul a fost amenajat în vederea funcționării unei discoteci. Pe fond, a reținut, din declarațiile martorilor audiați și din celelalte probe administrate că cele două părți persoane fizice au făcut o înțelegere verbală în anul 2006 potrivit căreia pârâtul Z.G. pune la dispoziția reclamantului M.G. un spațiu, cu titlu de locațiune, în vederea funcționării unei discoteci. Părțile au convenit ca în contul chiriei reclamantul să facă îmbunătățirile necesare la imobil, urmând ca acestea să profite proprietarului.

Pe baza expertizei efectuate, instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut o mare parte din îmbunătățirile necesare, fără ca acestea să aibă caracter voluptoriu, toate fără autorizație și că acestea au adus un spor de valoare imobilului în cuantum de 66.741 lei, ce profită proprietarului. A mai reținut că pârâtul nu și-a respectat obligațiile asumate încât reclamantul nu își mai poate deschide activitatea pentru care a amenajat spațiul și că, în aceste condiții, proprietarul este dator să îl despăgubească cu sporul de valoare adus imobilului. Deși părțile au convenit compensarea chiriei cu îmbunătățirile, tribunalul a constatat că valoarea îmbunătățirilor depășește cu mult posibila chirie ce ar fi putut fi pretinsă, urmând ca pârâții în solidar să fie obligați la contravaloarea îmbunătățirilor.

Tribunalul a mai reținut ca nefondat capătul de cerere privind daunele solicitate pentru repararea prejudiciului ce ar reprezenta beneficiul nerealizat de reclamantul M.G. prin închiderea activității din Italia. A reținut că acesta nu a făcut nicio dovadă a acestui prejudiciu. În ce privește dreptul de retenție solicitat de reclamanți, tribunalul a apreciat că acesta nu poate fi acordat câtă vreme spațiul a fost predat și se află în posesia proprietarului. Tribunalul a apreciat ca fondată cererea reconvențională reținând că reclamantul a amenajat, fără o convenție cu proprietarul, la etajul I al imobilului, un apartament, ca spațiu de locuit pentru cel ce urma să asigure paza, că și la acesta au fost făcute îmbunătățiri ce profită proprietarului și că pentru acest apartament reclamantul datorează o chirie de 2 euro/mp pentru o perioadă de 11 luni.

Împotriva acestei sentințe părțile au declarat apel, soluționat prin Decizia nr. 333 din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, în sensul admiterii apelului pârâților SC Z. SRL și Z.G., schimbării sentinței și respingerii acțiunii față de persoana juridică, menținându-se soluția față de pârâtul persoană fizică. Totodată s-a respins apelul declarat de reclamanți împotriva aceleiași sentințe, cu obligarea acestora la cheltuieli de judecată în sumă de 2.492 lei. Curtea a reținut în considerentele deciziei pronunțate, următoarele: În privința apelului reclamanților, procedura prealabilă de conciliere nu era necesară în speță, iar oricum, lipsa acesteia nu poate conduce la respingerea acțiunii în faza apelului, câtă vreme nu a fost invocată până la prima zi de înfățișare la instanța de fond.

Pe de altă parte, art. 720 5 C. proc. civ. prevede că în materie comercială, pentru cererea reconvențională nu este necesară o nouă încercare de conciliere. Reanalizând probele administrate în cauză, Curtea constată că reclamantul nu a dovedit că în înțelegere intra și locațiunea, cu amenajarea corespunzătoare a spațiului de la etajul 1 și, în aceste condiții, reclamantul datorează contravaloarea folosinței acestui spațiu pe o perioadă de 11 luni. Declarațiile martorilor nu pot reda exact înțelegerea părților încât reclamantul, care face susținerea, nu a putut să o dovedească deși sarcina probei îi aparținea. Curtea apreciază că reclamantul M.G. nu a făcut nicio dovadă a prejudiciului suferit prin închiderea activității pe care o desfășura în Italia.

Faptul că pârâtul Z.G. a recunoscut că avea cunoștință de faptul că reclamantul avea o activitate în Italia nu este suficient pentru a aprecia asupra cuantumului prejudiciului suferit. Trecând la analizarea apelului declarat de pârâți, Curtea a reținut că este fondată doar critica referitoare la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei SC Z. SRL, această societate având în spațiul din litigiu doar un drept de locațiune, și ca atare, sporul de valoare îi profită doar proprietarului, respectiv pârâtului Z.G. care deține în mod exclusiv această calitate după cum rezultă din sentința nr. 5804 din 8 iulie 2008 a Judecătoriei Târgu Jiu. Apoi, activitatea de discotecă urma a se realiza printr-o altă societate comercială decât societatea pârâtă, anume prin SC P.I.

SRL Pe fond s-a reținut că apelantul Z.G. nu a făcut dovada susținerilor sale privind împrejurarea că de la data întocmirii raportului de expert și până în prezent anumite bunuri ce se aflau în spațiu au fost luate de un reprezentant al reclamanților, spațiul fiind în posesia sa existând deci, posibilitatea inventarierii bunurilor. A fost respinsă critica privind nededucerea din valoarea îmbunătățirilor a chiriei pe perioada de la predarea spațiului pentru efectuarea îmbunătățirilor și până la restituire, în lipsa unui contract de închiriere pentru această perioadă. În privința îmbunătățirilor aferente apartamentului de la etajul 1 s-a reținut că deși ele s-au executat în afara înțelegerii părților, au adus un spor de valoare imobilului, spor ce profită proprietarului.

În acest sens s-au reținut concluziile expertizei din care rezultă că niciuna din cheltuieli nu au caracter voluptoriu; aprecierile martorilor nu au fost avute în vedere, pe considerentul că ele nu pot exprima o concluzie corectă și științifică, iar împrejurarea că lucrările n-au avut la bază o autorizație de construire nu constituie un argument pentru exonerarea de plată a proprietarului. Împotriva acestei decizii părțile au declarat recurs. 1. Recurenții - reclamanți SC P.I. SRL Rovinari și M.G. critică decizia pentru netemeinice și nelegalitate, conform art. 304 pct.7 și 9 C. proc. civ. Referitor la cererea reconvențională se apreciază că aceasta trebuia respinsă deoarece instanța, deși reține că spațiul a fost folosit în baza declarației dată de pârât pentru sediul societății, unde nu se specifică faptul că din acesta nu ar face parte încăperile de la etajul 1, totuși, dispune obligarea reclamanților la plata chiriei aferente acestor încăperi.

În privința cererii principale, recurenții se raportează la probele administrate cu privire la activitatea desfășurată în Italia de reclamantul M.G. și din care ar rezulta daunele pricinuite prin închiderea afacerilor din Italia în favoarea celor din România. Din această perspectivă se susține că, în mod greșit s-a respins cererea privind efectuarea unei expertize contabile, cu motivarea că nu a fost solicitată la instanța de fond, deși contrariul rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată. În legătură cu cererea privind beneficiul nerealizat pe perioada iunie 2006 - februarie 2007 se susține că pentru a se putea pronunța cu privire la aceste daune - interese era necesară estimarea veniturilor pe care societatea le-ar fi putut realiza în situația în care pârâții ar fi respectat înțelegerea, iar activitatea pentru care a fost înființată societatea s-ar fi putut realiza.

Ultima critică vizează cheltuielile de judecată, apreciindu-se că obligarea la suportarea în întregime a acestora este nelegală din moment ce apelul a fost admis doar în privința SC Z. SRL 2. Prin recursul declarat de pârâtul Z.G. se solicită modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului, schimbării în întregime a sentinței primei instanțe și pe fond, respingerii acțiunii reclamanților, cu cheltuieli de judecată. Criticile deciziei sunt, după cum afirmă recurentul, atât sub aspectul legalității, cât și sub aspectul temeiniciei. Astfel, cu privire la bunurile declarate ca fiind sustrase din spațiul de reprezentantul reclamanților se invocă rolul activ în administrarea probelor care să întărească convingerea instanței în legătură cu realitatea afirmațiilor recurentei.

Apoi, concluzia instanței de apel cu privire la culpa proprietarului pentru neîncheierea contractului este greșită, câtă vreme părțile s-au înțeles în sensul că lucrările se efectuează în contul chiriei. Recurentul apreciază că instanța de apel a interpretat eronat probatoriul administrat în cauză, distorsionând starea de fapt; în acest sens evocă din concluziile raportului de expertiză tehnică cu privire la cheltuielile voluptorii, reiterând și susținerile din apel potrivit cărora în privința lucrărilor ce au determinat aceste cheltuieli, nu a existat o înțelegere scrisă, fapt recunoscut de reclamant și la interogatoriu. Prin întâmpinare, pârâtul Z.G. a solicitat respingerea recursului reclamanților, arătând în apărare că cererea reconvențională a fost legal admisă pe motiv că înțelegerea verbală a vizat doar spațiul de la parter.

De asemenea, reclamantul nu a făcut dovada vreunui beneficiu din activitatea din Italia, iar expertiza contabilă nu a fost solicită la fond cheltuielile de judecată au fost acordate corect, apelul reclamanților fiind respins. Analizând cele două recursuri prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reține următoarele: În primul rând, recursul de față nu poate viza critici de netemeinicie ale deciziei pronunțate în apel, ci doar pe cele de nelegalitate, după cum nu este considerat motiv de recurs interpretarea eronată a probatoriului administrat, criticile raportate la aceste aspecte urmând a nu fi analizate, iar sub aceste aspecte recursurile declarate fiind nule parțial. Deși în recursul reclamanților se invocă art. 304 pct. 7 ca motiv de nelegalitate, din dezvoltarea motivului de recurs nu rezultă de ce hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În fapt, interpretând corect actul juridic dedus judecății, instanța a apreciat în mod legal că reclamantul datora contravaloarea folosinței spațiului de la etajul 1 pe o perioadă de 11 luni, nefiind dovedită în înțelegerea părților a intrat și acest spațiu. Cu privire la probe, nu s-a dovedit că instanța a aplicat în mod greșit prevederile art. 292 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la încuviințarea administrării de noi probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri. Deasemenea, în raport de soluția pronunțată în dezlegarea dată apelului, ținând cont și de faptul că apelul propriu al reclamanților a fost respins, se va reține că s-a făcut o corectă aplicare a art.274 C. proc. civ. cu privire la partea căzută în pretenții.

Nefiind fondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., reținând că nu se regăsesc motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamanților. Nefondat este și recursul declarat de pârâtul Z.G., care va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Recurentul a afirmat că anumite bunuri i-au fost sustrase din imobil de reprezentantul reclamantului, fără a proba aceste susțineri, în niciun fel - reține instanța de apel. În recurs se reiterează această afirmație, cu precizarea că ordonanța președințială având ca obiect inventarierea acestor bunuri a fost respinsă, iar plângerea penală pentru furt este în curs de soluționare, pârâtul criticând lipsa de rol activ al instanței în apel, în cazul manifestării de către aceasta a unor dubii cu privire la afirmațiile pârâtului.

Această critică nu este fondată. Rolul activ al judecătorului prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. nu trebuie interpretat în sensul în care judecătorul devine acela obligat să probeze pretențiile deduse judecății, în locul celui care le afirmă și căruia trebuia să-i revină această obligație în baza art. 1169 C. civ., precum și în temeiul art. 129 alin. (1) C. proc. civ., iar stăruința instanței în aflarea adevărului nu trebuie în niciun caz echivalată cu substituirea uneia sau alteia dintre părți. În speță, cu privire la afirmațiile pârâtului nu există niciun început de dovadă, practic se încearcă, prin invocarea lipsei de rol activ - substituirea instanței în poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia.

Celelalte critici ale recurentului nu vizează nelegalitatea deciziei din apel, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 invocate în recurs, ci, așa cum menționează recurentul vizează netemeinicia acesteia, aspectele invocate în legătură cu cheltuielile voluptorii, contravaloarea lipsei de folosință a spațiului având legătură cu interpretarea probatoriului administrat, despre care pârâtul susține că s-a realizat în mod eronat. În baza acestor considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se vor respinge ambele recursuri, cu consecința menținerii Deciziei nr. 333 din 9 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții M.G. și SC P.I. SRL Rovinari, împotriva Deciziei Curții de Apel Craiova nr. 333 din 9 decembrie 2008 , ca nefondat. Respinge recursul declarat de pârâtul Z.G., împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2009.