ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2070/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2070/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

Bacău, reclamanta SC P.E. SRL Comănești, prin administrator special B.V., a

chemat în judecată pe pârâta SC S. SA solicitând să se constate evicțiunea în

ceea ce privește bunurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare

autentificat din 19 decembrie 2002 la BNP U.S.

La al doilea termen

de judecată, reclamanta și-a modificat acțiunea din acțiune în constatare în

acțiune în realizare și, constatând că a intervenit clauza de evicțiune, pârâta

să fie obligată la plata sumei de 3.939.622,0341 ROL reprezentând cuantumul

daunei pentru evicțiune, adică de trei ori prețul din contractul de

vânzare-cumpărare.

Prin întâmpinare, pârâta

a invocat excepțiile netimbrării, lipsei calității de reprezentant al administratorului

special, puterii de lucru judecat, prescripției, lipsei procedurii prealabile.

Analizând cu prioritate

excepția netimbrării, prin sentința civilă nr. 450 din 03 aprilie 2013, Tribunalul

Bacău a anulat acțiunea ca insuficient timbrată.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta SC P.E. SRL,

la data promovării acțiunii, se afla în procedura insolvenței. Astfel, prin încheierea

din 17 decembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 6950/110/2009 s-a deschis procedura

insolvenței și s-a păstrat dreptul de administrare al societății. Fiind promovată

de administratorul special, nu poate fi supusă dispozițiilor art. 77 din Legea

nr. 85/2006 întrucât nu este o acțiune introdusă de administratorul/lichidatorul

judiciar și nu este o acțiune de recuperare a creanțelor. Doctrina a statuat că

toate acțiunile formulate de administratorul special, inclusiv contestațiile formulate

de acesta împotriva tabelului creanțelor, sunt supuse timbrării.

Chiar și în condițiile

în care, ulterior promovării acțiunii, s-a deschis procedura falimentului, timbrarea

se verifică la data introducerii acțiunii, nu în funcție de modificările survenite

în cursul procesului.

Reclamanta a solicitat

suma de 3.939.622,0341 ROL, iar la data de 09 ianuarie 2013 a depus o taxă judiciară

de timbru de 12 RON. La termenul din 27 martie 2013 a precizat, că nu va timbra,

invocând dispozițiile art. 77 din Legea nr. 85/2006. În aceste condiții, sunt aplicabile

dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997.

Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a stabilit în cauza Krenz contra Poloniei faptul că statele nu au obligația

de a asigura, în materie civilă o procedură gratuită, cerința plății taxelor judiciare

de timbru nefiind o restricție incompatibilă cu art. 6 din Convenție.

În cauza de față, reclamanta

are de depus o taxă judiciară de timbru în sumă de 42.582,403 ROL, iar aceasta a

înțeles să invoce dispozițiile art. 77 din Legea nr. 85/2006.

În termen legal, împotriva

hotărârii tribunalului, reclamanta P.E. SRL Comănești, societate în faliment, reprezentată

prin lichidatorul judiciar S.Q. SPRL Bacău, a formulat recurs.

Prin încheierea din 19

septembrie 2013, având în vedere obiectul cauzei, așa cum a fost precizat prin cererea

de modificare a acțiunii – respectiv acțiune în realizarea dreptului – ținând seama

de valoarea obiectului acestei cereri, 3.939.622,0341 ROL, în baza art. 282 C. proc.

civ., Curtea de Apel Bacău a recalificat calea de atac din recurs în apel.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă

a invocat excepția lipsei mandatului de reprezentare a SCA „A., B.”, dat fiind că

apelanta este o societate în faliment. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea

apelului ca nefondat, susținând inaplicabilitatea art. 77 din Legea nr. 85/2006.

Examinând, în ordinea

impusă de art. 137 C. proc. civ., excepția și apelul, curtea de apel a constatat

următoarele:

Procedura generală a insolvenței

SC P.E. SRL Comănești a fost deschisă prin încheierea pronunțată de Tribunalul Bacău

la data de 17 decembrie 2009, în Dosarul nr. 6950/110/2009, fiind păstrat dreptul

de administrare al debitoarei, sub supravegherea administratorului judiciar, S.Q.

SPRL.

Intrarea în faliment,

în baza art. 107 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006 și dizolvarea SC P.E. SRL

Comănești s-a dispus prin sentința civilă nr. 935 din 02 iulie 2012 pronunțată de

Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 6950/110/2009*, în calitate de lichidator judiciar

fiind confirmat S.Q. SPRL. Această sentință a devenit irevocabilă prin decizia civilă

nr. 923 din 05 martie 3013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 6950/110/2009*/a2;

prin acea decizie a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare

a sentinței recurate. Anterior soluționării (odată cu recursul exercitat împotriva

sentinței civile nr. 935 din 02 iulie 2012) cererii de suspendare a sentinței civile

nr. 935 din 02 iulie 2012, prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel Bacău la

data de 26 iulie 2012, în Dosarul nr. 573/321/2012, s-a dispus suspendarea provizorie

a executării acestei sentințe până la pronunțarea asupra cererii de suspendare de

către instanța de recurs.

Acțiunea cu care a fost

învestit tribunalul în prezenta cauză a fost formulată, prin administratorul special

B.V., la data de 06 decembrie 2012 (data poștei), dată la care sentința civilă

nr. 935 din 02 iulie 2012 era suspendată (prin încheierea din 26 iulie 2012 a Curții

de Apel Bacău). Aceeași situație exista și la data modificării acțiunii, 06

februarie 2013, nu însă și la data pronunțării hotărârii recurate, 03 aprilie 2013,

și a exercitării căii de atac împotriva acesteia, 08 mai 2013, când, prin decizia

civilă nr. 923 din 05 martie 2013, suspendarea executării sentinței civile nr. 935

din 02 iulie 2012 încetase.

Calea de atac împotriva

sentinței civile nr. 450 din 03 aprilie 2013 a fost exercitată, în numele societății

falite, de lichidatorul judiciar S.Q. SPRL, prin avocatul B.L., împuternicit în

acest scop de către lichidatorul judiciar, așa cum rezultă din împuternicirea avocațială

seria: din anul 2013. Având în vedere, astfel, că recursul a fost formulat de reprezentantul

convențional al lichidatorului judiciar S.Q. SPRL, singurul care reprezenta societatea

falită după intrarea acesteia în faliment, excepția lipsei mandatului de reprezentare

a SCA „A., B.” este neîntemeiată.

În ceea ce privește motivele

de apel, instanța a constatat următoarele:

Acțiunea formulată inițial

(la data de 06 decembrie 2012) a fost timbrată ca o acțiune neevaluabilă în bani,

cu suma de 12 RON, pentru care s-a depus chitanța din 09 ianuarie 2013, aceasta

fiind singura sumă stabilită de tribunal ca fiind obligația reclamantei, așa cum

rezultă din încheierea din 09 ianuarie 2013. La termenul următor, din 06

februarie 2013 (care a fost prima zi de înfățișare având în vedere că la primul

termen de judecată, procedura de citare nefiind legal îndeplinită cu pârâta), reclamanta

și-a modificat acțiunea în constatarea existenței unui drept în acțiune în realizare,

solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 3.939.622,0341 RON.

Deși în considerentele

hotărârii recurate, tribunalul a reținut ca nefiind îndeplinită obligația de plată

a unei taxe judiciare de timbru de 42.582,403 RON, aplicarea sancțiunii anulării

acțiunii prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 s-a făcut cu încălcarea

acestor dispoziții având în vedere faptul că tribunalul nu a stabilit nicio altă

taxă judiciară de timbru, cu excepția celei de 12 RON consemnată în încheierea din

09 ianuarie 2013; or, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, dacă taxă

judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării

cererii sau dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai

mare, instanța va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată până la primul

termen de judecată.

Pe de altă parte, starea

de insolvență în care se afla reclamanta determină scutirea de la plata taxei judiciare

de timbru în temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006. Această scutire privește toate

acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea acestei

legi, iar nu doar cele pentru recuperarea creanțelor pentru care legiuitorul a utilizat

termenul de „inclusiv”. Totodată, se constată că, art. 77 se referă la toate acțiunile

introduse de administratorul judiciar ori de lichidator, fiind, prin urmare, irelevant

faptul că, la data modificării acțiunii, hotărârea de intrare în faliment fusese

suspendată provizoriu.

Față de cele ce preced,

curtea de apel a constatat că, în mod greșit, tribunal a soluționat cauza fără a

intra în cercetarea fondului. Având în vedere acest aspect, precum și cererea expresă

a apelantei (din cererea de apel), de trimitere a cauzei spre rejudecare, curtea

de apel, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a anulat hotărârea, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În consecință, Curtea

de Apel Bacău, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin

decizia nr. 94/2013 din 17 octombrie 2013 a respins excepția lipsei calității de

reprezentant; a admis apelul declarat de către apelanta-reclamantă SC P.E. SRL,

prin lichidator judiciar S.Q. SPRL; a anulat hotărârea apelată și a trimis cauza

spre rejudecare Tribunalului Bacău.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs pârâta SC S. SA, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea

deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și menținerea sentinței de fond.

În susținerea cererii

de recurs, recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Apreciază că în mod greșit

instanța de apel a reținut ca moment important în analiză situația juridică a societății

reclamante la momentul pronunțării, în loc de momentul investirii Tribunalului Bacău

sau cel mult cea de la prima zi de înfățișare când s-a modificat acțiunea.

Instanța de fond a nesocotit

dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997 și a reținut de asemenea,

că în mod greșit că nu s-a pus în vedere reclamantei diferența de taxă de timbru

ce trebuie achitată și că nu s-a acordat termen în acest sens, în condițiile în

care la momentul introducerii acțiunii și până la momentul pronunțării au fost cinci

termene de judecată în care reclamanta și-a modificat punctul de vedere.

Mai mult decât atât reclamanta

a avut apărare calificată la momentul dezbaterilor.

Recurenta reiterează situația

de fapt, în sensul că acțiunea a fost formulată prin administrator special, deși

anterior acestei date, la 02 iulie 2012 s-a pronunțat hotărârea de deschidere a

procedurii, ale cărei efecte au fost suspendate provizoriu până la data de 05 martie

2013.

În consecință, recurenta

susține că dispozițiile art. 77 din Legea nr. 85/2006 au fost interpretate greșit

în sensul că la momentul introducerii acțiunii și până la punerea în vedere a timbrajului,

societatea a fost administrată de administratorul special.

Recurenta solicită ca

instanța de recurs să aibă în vedere și faptul că ulterior formulării cererii modificatoare,

reclamanta a învederat că intenționează a formula cerere de abținere.

Intimata reclamantă în

combaterea cererii de recurs a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Analizând decizia recurată

prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat.

Analiza căii de atac exercitată

de către pârâtă urmează a porni de la precizarea că instanța de apel a stabilit

corect situația de fapt.

Astfel, acțiunea cu care

a fost investit Tribunalul Bacău a fost formulată de administratorul special al

SC P.E. SRL, fiind timbrată inițial cu suma de 12 RON, aferentă unei acțiuni neevaluabile

în bani. Ulterior, reclamanta a procedat la modificarea acțiunii, instanța stabilind

un cuantum al taxei de timbru aferent unei cereri evaluabile în bani.

La termenul de judecată

din data de 27 martie 2013, reprezentantul reclamantei, a învederat instanței că

până la acel moment, s-a aflat în perioada de observație, cu păstrarea dreptului

de administrare fiind reprezentată de administrator special, însă la acel termen

depune la dosar sentința de deschidere a procedurii insolvenței prin care au fost

confirmați în calitate de lichidator judiciar, solicitând acordarea unui termen

pentru a se proceda la însușirea cererii de chemare în judecată.

Valorificând aceste considerente,

Înalta Curte arată că potrivit art. 47 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii

insolvenței ridică debitorului dreptul de administrare – constând în dreptul de

a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune

de acestea - dacă nu a fost manifestată intenția de reorganizare în temeiul

art. 28 alin. (1) lit. h) și art. 33 alin. (6).

Din dispozițiile menționate

rezultă cu forța evidenței faptul că deschiderea procedurii falimentului are ca

efect, pierderea de către debitor (cu excepțiile prevăzute de lege) a dreptului

de a-și conduce activitatea și de a-și administra bunurile, iar din punctul de vedere

al patrimoniului prin deschiderea procedurii falimentului se produce o indisponibilizare

a bunurilor în scopul urmărit prin această procedură, acela de a satisface creanțele

creditorilor. A doua semnificație a ridicării dreptului de administrare – trebuie

privită din punctul de vedere al mandatului aparținând administratorului statutar

sau statutar, care încetează, acest drept revenindu-i lichidatorului în scopul și

condițiile legii. În privința ridicării dreptului de administrare Legea nr. 85/2006

operează cu dispoziții imperative atunci când stabilește că dreptul de administrare

al debitorului încetează de drept de la data la care se dispune începerea falimentului

[art. 46 alin. (4)].

Confirmarea lichidatorului

prin încheierea de ședință din data de 26 iulie 2012 a Curții de Apel Bacău, pronunțată

în Dosar nr. 6950/110/2009*/a2 reprezintă o autorizare în condițiile legii a persoanei

care va conduce activitatea debitorului prin exercitarea atribuțiilor prevăzute

de art. 25 din Legea nr. 85/2006. Această desemnare a lichidatorului are consecințe

și asupra drepturilor procesuale în sensul că lichidatorului îi revin obligații

în legătură cu valorificarea drepturilor privind încasarea creanțelor precum și

alte drepturi procedurale care se exercită prin intermediul instanțelor judecătorești

pe calea acțiunii. Pentru realizarea atribuțiilor prevăzute de art. 25 din Legea

nr. 85/2006, lichidatorul stă în instanță și în acest sens sunt de observat și dispozițiile

procedurale (art. 87) din C. proc. civ. prin care se stabilește obligația de citare

a persoanei juridice aflată în faliment prin lichidator judiciar.

Din acest punct de vedere

se observă o strânsă legătură între calitatea părții și obligația de a fi îndeplinită

procedura ținând seama de persoana în drept să stea în instanță.

Revenind la criticile

recurentei, care încearcă să valorifice momentul la care instanța a pus în vedere

reclamantei să depună taxa judiciară de timbru, calculată la valoarea cererii, care

este anterior deschiderii procedurii, se constată că în mod greșit instanța a trecut

peste această împrejurare legată de persoana care trebuie să stea în judecată.

De asemenea instanța de

fond nu a procedat la lămurirea aspectului invocat în ședința din data de 27 martie

2013, unde reclamanta a invocat scutirea de la plata taxei judiciare de timbru,

la termenul următor soluționând cererea prin prisma analizării cu prioritate a excepției

de netimbrare a acțiunii.

Prin cererea de apel,

reclamanta a procedat la formularea cererii prin administratorul judiciar desemnat

să administreze procedura falimentului debitoarei, ceea ce reprezintă o însușire

a acțiunii de către lichidatorul judiciar.

Din punct de vedere al

aplicării greșite a dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006, Înalta Curte constată

critica nefondată.

Astfel, legea acordă scutiri

de la plata taxei judiciare de timbru, cu caracter obiectiv sau subiectiv, cele

de ordin subiectiv având în considerare calitatea părților, concluzia care rezultă

fiind aceea că scutirea devine operantă de la data la care partea se află în această

situație.

Legea nr. 85/2006 în

art. 77 instituie o astfel de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, care

a fost stabilită în considerarea calității părții, care se află în procedura insolvenței.

Potrivit art. 77 din Legea

nr. 85/2006 „Toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator

în aplicarea dispozițiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanțelor,

sunt scutite de taxe de timbru”.

Întrucât acțiunea de față

se subsumează unei acțiuni introduse de administratorul judiciar sau de lichidator

în aplicarea Legii nr. 85/2006, Înalta Curte constată incidente dispozițiile

art. 77 din această lege.

În ce privește motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că a fost invocat formal de către recurentă, fără a fi argumentat potrivit dispozițiilor

art. 304 C. proc. civ.

Se observă din considerentele

deciziei pronunțate în apel, că acestea exprimă explicit raționamentul instanței

de control în adoptarea soluției anulare a sentinței fondului. Examinarea efectivă

a criticilor reclamantei, prin raportare la conținutul normei juridice invocate,

constituie în sensul art. 261 C. proc. civ., argumentele de fapt și de drept care

au format convingerea instanței, argumente care sunt în deplină concordanță cu soluția

pronunțată.

În raport de aceste considerente,

recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâta SC S. SA împotriva deciziei nr. 94/2013 din

17 octombrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie

2014.