ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1591/2013

Asupra recursului de

față.

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 930 din 25 noiembrie

2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 330/110/2011 a fost admisă

excepția lipsei capacității de exercițiu a drepturilor procesuale și în

consecință, s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată și a cererii de

ajutor public judiciar formulată de reclamanta SC I.T. SRL, în contradictoriu

cu pârâta B.R.D.G.S.G. SA - Sucursala Bacău.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, interpretând logic și teleologic

dispozițiile art. 3 pct. 26 și art. 18 din Legea nr. 85/2006, privind procedura

insolvenței, că administratorul special este un participant la procedura

insolvenței, ales de asociații societății, care lucrează în numele, pe seama și

pe cheltuiala acestora. Atribuțiile administratorului special sunt limitate

doar la procedura insolvenței și nu la acțiunile de drept comun, cum este cea

dedusă judecății. Legea nr. 85/2006 a conferit posibilitatea ca administratorul

special să formuleze contestație [art. 18 alin. (2) lit. c)], dar numai în

cadrul procedurii și nu pe calea dreptului comun, cum în mod expres a motivat

în drept acțiunea.

Instanța de fond a

mai reținut că învestirea instanței este un act de dispoziție și nu de

administrare și, prin urmare, excede administratorului special.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel SC I.T. SRL prin administrator special L.E.

Curtea de Apel a

reținut că acțiunea prin care s-a solicitat constatarea nulității a 4 contracte

de credit, încheiate de SC I.T. SRL cu SC B.R.D.G.S.G. SA, a fost formulată la

data de 20 ianuarie 2011 de SC I.T. SRL prin administratorul statutar S.C. La

data introducerii acțiunii SC I.T. SRL se afla în procedura insolvenței, însă

nu-i fusese ridicat dreptul de administrare. Administratorul special a fost

desemnat la data de 19 aprilie 2011, ulterior introducerii acțiunii. Cererea de

precizare a cererii de chemare în judecată depusă la termenul de judecată din

30 septembrie 2009 nu poate fi interpretată ca o cerere prin care se precizează

care este persoana care a formulat acțiunea în numele societății debitoare; în

preambulul cererii se precizează care este reprezentantul debitoarei la acel

moment, momentul completării acțiunii, dat fiind faptul că pe parcursul

soluționării cauzei a fost desemnat administratorul special și date fiind

dispozițiile art. 3 pct. 30 din Legea nr. 85/2006. De altfel și instanța de

fond a reținut că acțiunea este formulată de administratorul statutar și

susținută de administratorul special și a dispus ca debitoarea să timbreze

acțiunea la valoare. Prin urmare, s-a apreciat de către instanța de apel că, în

condițiile în care acțiunea este formulată în numele societății debitoare,

debitoarea este în procedura insolvenței, însă cu păstrarea dreptului de

administrare, în cauză nu se pune problema capacității de exercițiu, ci a

calității de reprezentant,

Curtea a reținut că

cererea de chemare în judecată a fost formulată de debitoare prin

administratorul statutar și, prin urmare, considerațiile instanței și ale

intimatei referitoare la atribuțiile administratorului special nu au relevanță.

În ceea ce privește

îndreptățirea administratorului statutar de a formula o cerere de chemare în

judecată prin care tinde la diminuarea pasivului societății debitoare, s-a

reținut că aceasta nu depășește limitele dreptului de administrare.

În consecință, prin

Decizia nr. 41 din 2 mai 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a admis apelul, a desființat sentința

apelată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta care a solicitat modificarea

deciziei recurate și respingerea apelului ca nefondat.

După prezentarea unui

istoric al cauzei, recurenta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 11 pct. 2

din Legea nr. 146/1997, arătând că apelanta trebuia să achite taxă de timbru de

50% din valoarea reală a contractelor de credit (valoarea contestată), iar în

caz contrar apelul trebuia anulat ca netimbrat.

Pe fondul cauzei, s-a

învederat că administratorul statutar nu avea dreptul de a promova acțiunea în

justiție, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, întrucât, potrivit art.

3 pct. 30 din Legea nr. 85/2006, mandatul administratorilor statutari încetează

de la data ridicării dreptului de administrare sau de la data desemnării

administratorului special.

S-a învederat că la

data introducerii acțiunii era deja numit administrator special în cauză, iar

mandatul administratorului statutar încetase, astfel că instanța de fond a

apreciat corect că reclamanta este reprezentată de administratorul special care

nu are nicio atribuție în proceduri întemeiate pe dreptul comun, conform art.

18 din aceeași lege.

S-a apreciat și că

singura persoană căreia legea îi recunoaște legitimare procesuală pentru

promovarea unei acțiuni de drept comun este administratorul judiciar al

societății care, de altfel, a precizat în mod expres că nu își însușește

cererea de chemare în judecată.

S-au invocat în drept

dispozițiile art. 299 C. proc. civ. și ale Legii nr. 85/2006.

Recursul a fost legal

timbrat.

Analizând decizia

recurată din perspectiva criticilor de nelegalitate care pot fi încadrate în

dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat,

Astfel, critica

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu poate fi primită. Deși pentru

cererea de chemare în judecată a fost stabilită obligația de a achita taxa de

timbru la valoarea pretențiilor, instanța de fond a invocat și în ceea ce

privește acțiunea principală și în ceea ce privește cererea privind acordarea

ajutorului public judiciar excepția lipsei capacității de exercițiu a

drepturilor procesuale ale administratorului special de a învesti instanța în

numele societății în insolvență.

În apel nu a fost

evocat fondul cauzei, fiind lămurită numai problema calității administratorului

statutar de a formula o cerere de chemare în judecată prin care tinde la

diminuarea pasivului societății debitoare

Prin urmare, în apel,

taxa de timbru a fost corect stabilită întrucât nu a existat o valoare

contestată, acesta fiind motivul pentru care situația timbrajului a fost

abordată diferit de instanța de control judiciar.

Pe fondul cauzei, se

reține că, potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 85/2006, în forma în

vigoare la data introducerii acțiunii, administratorul special este

reprezentantul desemnat de adunarea generală a acționarilor/asociaților

debitorului, persoană juridică, împuternicit să efectueze în numele și pe

contul acestuia actele de administrare necesare în perioadele de procedură când

debitorului i se permite să își administreze activitatea și să le reprezinte

interesele în procedură pe perioada în care debitorului i s-a ridicat dreptul

de administrare.

Conform art. 18 din

același act normativ, după deschiderea procedurii, adunarea generală a

acționarilor/asociaților debitorului, persoană juridică, va desemna, pe

cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică,

administrator special, care să reprezinte interesele societății și ale acestora

și să participe la procedură, pe seama debitorului.

Interpretarea

coroborată a textelor legale invocate conduce indubitabil la concluzia că

administratorul special, după deschiderea procedurii insolvenței, reprezintă

interesele societății, fiind persoana desemnată de adunarea generală a

asociaților/acționarilor în acest sens și că acesta are numai atribuțiile

prevăzute de lege în procedura insolvenței.

În consecință, în

ceea ce privește cererile care exced procedurii insolvenței, administratorul

statutar este abilitat să reprezinte societatea aflată în insolvență, căreia nu

i s-a ridicat dreptul de administrare, așa cum, în mod corect, a reținut curtea

de apel.

Motivul de recurs

care privește încălcarea dispozițiilor art. 3 pct. 30 din Legea nr. 85/2006 nu

poate fi primit întrucât, pe de-o parte, administratorul special a fost

desemnat după momentul înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul

tribunalului, iar, pe de altă parte, dispoziția din legea specială se referă la

încetarea atribuțiilor administratorului societății în procedura insolvenței,

iar acțiunea de față este promovată pe calea dreptului comun.

Față de

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta B.R.D.G.S.G. SA - sucursala Bacău împotriva

Deciziei nr. 41/2012 din 2 mai 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 aprilie 2013

Procesat de GGC - AS