ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1550/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1891/2008, Tribunalul Constanța, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA împotriva pârâtei SC C. SRL ca nefondată. Reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de asociere din 17 februarie 1993, a contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare din 27 aprilie 1998, având ca obiect spațiul comercial - magazinul nr. 35 situat în Constanța, str. Ștefan cel Mare, parter și a contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare din 27 aprilie 1998, având ca obiect magazinul situat în Mamaia, Complex Cazino.

În considerentele sentinței, instanța de fond a reținut că primul motiv de nulitate - respectiv cauza ilicită - dat de dubla calitate a numitului D.L. de asociat majoritar, administrator la societatea pârâtă și de membru în Consiliul de Administrație al societății reclamante nu a fost dovedit prin probatoriile administrate. S-a mai reținut că pretinsa viciere prin dol a consimțământului constituie o nulitate relativă, iar încălcarea obligației de a se abține atrage doar răspunderea administratorului, iar nu nulitatea actului. De asemenea, s-a mai reținut că prin argumentele aduse în susținerea motivului de nulitate ce a constat în cauza ilicită se tinde la anularea hotărârii adunării generale, iar instanța nu a fost învestită cu o asemenea cerere.

Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 9 din 2 februarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Pentru a se pronunța astfel, instanța apelului a reținut că reclamantei i s-au respectat drepturile procesuale, fiind în căderea judecătorului să aprecieze dacă probatoriile propuse sunt de natură a duce la dezlegarea pricinii, iar pe de altă parte unele dintre acestea au fost încuviințate și administrate de instanța de apel. Pe fondul pricinii s-a constatat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 49 alin. (1), art. 100 alin. (1) și (4), art. 103 alin. (1), art. 104 alin. (5) și art. 145 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 întrucât, la fata încheierii contractului de asociere în participațiune - 17 februarie 1993 - numitul D.L.

nu avea calitatea de administrator la SC C. SA, iar calitatea de asociat la SC C. SRL a dobândit-o în anul 1997. S-a mai apreciat că susținerile privitoare la pretinsa închiriere/subînchiriere/ sub - administrare a spațiilor comerciale ce fac obiectul contractelor, precum și așa-zisele investiții la acestea nu sunt motive de nulitate absolută a contractelor, ci mai degrabă de anulare a hotărârii adunării generale, care fiind în vigoare este obligatorie pentru toți acționarii. Împotriva deciziei, reclamanta a formulat recurs prin care a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia susține următoarele: 1. Așa cum rezultă din considerentele deciziei instanța de apel găsește, oarecum, inadmisibilă acțiunea dedusă judecății pentru că hotărârea A.G.A.

nu a fost desființată prin procedura Legii nr. 31/1990, situație ce ar atrage imposibilitatea reformării actelor juridice subsecvente pe calea constatării nulității lor absolute, chiar dacă se invocă cauza ilicită și frauda la lege. 2. În mod eronat, instanța de apel a respins cererea privind suplimentarea probei testimoniale, aptă de a întări convingerea că Dobrescu Lucian s-a aflat într-o vădită incompatibilitate, astfel că nu s-au stabilit condițiile concrete în care s-a încheiat contractului de asociere în participațiune. 3. Conflictul de interese defăimat prin acțiune atrage nu numai o nulitate relativă pentru dol prin reticență, iar eventualele sancțiuni ale administratorului vinovat de încălcarea art. 103 din Legea nr. 31/1990 nu se pot limita numai la atragerea răspunderii acestuia, instanța ignorând prevederile art. 5, art. 948 pct. 4, art. 966, art. 968 și art. 970 C. civ.

Recurenta susține că instanțele au omis să examineze un fapt esențial în configurarea fraudei la lege sau a cauzei ilicite și imorale și anume, acela că la data încheierii contractului de asociere societatea avea capital majoritar de stat. Reluând aspectele de fapt cu privire la cele două spații comerciale, reclamanta concluzionează că legea a fost fraudată și în sensul art. 5 C. civ. 4. Chiar dacă s-ar reține că D.L. nu ar fi deținut calitatea de administrator real al SC C. SRL la data încheierii contractelor, este evident că nulitatea operează nu neapărat în virtutea legii speciale, ci mai ales în virtutea dreptului comun. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de nelegalitatea invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Susținerile recurentei potrivit cu care, din considerentele deciziei atacate, s-ar deduce că demersul său judiciar - concretizat prin acțiunea dedusă judecății - apare ca fiind inadmisibil, în condițiile în care nu s-a procedat la desființarea hotărârii adunării generale sunt eronate. Rezultă în mod clar din considerentele deciziei - considerente ce sunt în deplin acord cu dispozitivul - că, deși reclamanta a invocat motive de nulitate absolută a actelor subsecvente hotărârii A.G.A., argumentele aduse în susținerea acestora reprezintă de fapt, veritabile critici de natură a atrage anularea hotărârii adunării generale. Or, hotărârea adunării generale nu a fost atacată și câtă vreme este în vigoare, efectele ei sunt obligatorii pentru toți acționarii.

Cu privire la pretinsa nulitate a contractelor ce fac obiectul acțiunii, instanța apelului a constatat în mod just că motivele invocate în nulitatea contractelor nu sunt de natură a atrage desființarea acestora; nefiind contemporane momentului încheierii lor, condiție esențială în cazul nulității absolute. 2. Nici critica privind respingerea greșită a cererii de suplimentare a probatoriilor nu poate fi primită câtă vreme este atributul instanței de apel ca, în cadrul căii de atac devolutive a apelului, să aprecieze asupra oportunității, necesității ori concludenței probelor solicitate. Cât timp, recurenta nu sesizează o încălcare a legii - pe acest aspect - ci susține doar chestiuni ce vizează stabilirea situației de fapt, instanței de recurs nu-i este îngăduit a le lua în examinare, știut fiind că rolul acesteia este limitat strict la motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. 3. Contrar celor susținute de recurentă, instanța apelului nu a ignorat dispozițiile art. 948 pct. 4 C. civ. referitoare la cauza ilicită, nici pe cele ale art. 966 C. civ. ce privesc obligația fără cauză sau cauza falsă și nici prevederile art. 968 C. civ., ci dimpotrivă a statuat că cerințele textelor de lege menționate nu sunt îndeplinite în cauză. De asemenea, în mod just, s-a reținut că pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 103 din Legea nr. 31/1990 nu este de natură a atrage nulitatea actelor ce fac obiectul judecății și că, în măsura în care s-ar demonstra un conflict de interese, respectiv un interes personal, contrar cu cel al societății, sancțiunea aplicabilă constă în atragerea răspunderii administratorului aflat în această situație, neavând relevanță că societatea avea sau nu capital majoritar de stat.

4. Cu privire la faptul că, în cazul în care s-ar fi constatat că prevederile Legii nr. 31/1990 nu sunt aplicabile în cauză ar fi devenit incidente normele dreptului comun în materie de nulitate, așa cum s-a arătat anterior, instanța de apel a constatat în mod just că cerințele acestora nu sunt îndeplinite în cauză, în condițiile în care argumentele aduse în susținerea lor se limitează la prevederi specifice Legii nr. 31/1990. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA Constanța împotriva deciziei civile nr. 9/COM din 2 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal , ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2010.