ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1550/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1891/2008, Tribunalul

Constanța, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea formulată de reclamanta

SC C. SA împotriva pârâtei SC C. SRL ca

nefondată.

Reclamanta a învestit instanța cu o acțiune

în constatarea nulității absolute a contractului de asociere din 17 februarie

1993, a contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare din 27

aprilie 1998, având ca obiect spațiul comercial - magazinul nr. 35 situat în

Constanța, str. Ștefan

cel Mare, parter și a contractului de

leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de

vânzare din 27 aprilie 1998, având ca obiect magazinul situat în Mamaia,

Complex Cazino.

În considerentele sentinței, instanța de fond

a reținut că primul motiv de nulitate - respectiv cauza ilicită - dat de dubla

calitate a numitului D.L. de asociat majoritar, administrator la societatea

pârâtă și de membru în Consiliul de Administrație al societății reclamante nu a

fost dovedit prin probatoriile administrate.

S-a mai reținut că pretinsa viciere prin dol

a consimțământului constituie o nulitate relativă, iar încălcarea obligației de

a se abține atrage doar răspunderea administratorului, iar nu nulitatea

actului.

De asemenea, s-a mai reținut că prin

argumentele aduse în susținerea motivului de nulitate ce a constat în cauza

ilicită se tinde la anularea hotărârii adunării generale, iar instanța nu a

fost învestită cu o asemenea cerere.

Apelul formulat de reclamantă împotriva

sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia

nr. 9 din 2 februarie

2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

apelului a reținut că reclamantei i s-au respectat drepturile procesuale, fiind

în căderea judecătorului să aprecieze dacă probatoriile propuse sunt de natură

a duce la dezlegarea pricinii, iar pe de altă parte unele dintre acestea au

fost încuviințate și administrate de instanța de apel.

Pe fondul pricinii s-a constatat că în cauză

nu sunt incidente prevederile art. 49 alin. (1), art. 100 alin. (1) și (4), art.

103 alin. (1), art. 104 alin. (5) și art. 145 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

întrucât, la fata încheierii

contractului de asociere în participațiune - 17 februarie

1993 - numitul D.L. nu avea calitatea de administrator la

SC C. SA, iar

calitatea de asociat la SC C. SRL a dobândit-o în anul 1997.

S-a mai apreciat că susținerile privitoare la

pretinsa închiriere/subînchiriere/ sub - administrare a spațiilor comerciale ce

fac obiectul contractelor, precum și așa-zisele investiții la acestea nu sunt

motive de nulitate absolută a contractelor, ci mai degrabă de anulare a

hotărârii adunării generale, care fiind în vigoare este obligatorie pentru toți

acționarii.

Împotriva deciziei, reclamanta a formulat

recurs prin care a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia susține următoarele:

deciziei instanța de apel găsește, oarecum, inadmisibilă acțiunea dedusă

judecății pentru că hotărârea A.G.A. nu a fost desființată prin procedura

Legii

nr. 31/1990, situație

ce ar atrage imposibilitatea reformării actelor juridice subsecvente pe calea

constatării nulității lor absolute, chiar dacă se invocă cauza ilicită și

frauda la lege.

cererea privind suplimentarea probei testimoniale, aptă de a întări convingerea

că

Dobrescu

Lucian s-a aflat într-o vădită incompatibilitate, astfel că nu s-au stabilit

condițiile concrete în care s-a încheiat contractului de asociere în

participațiune.

acțiune atrage nu numai o nulitate relativă pentru dol prin reticență, iar

eventualele sancțiuni ale administratorului vinovat de încălcarea art. 103 din Legea

nr. 31/1990 nu se pot limita numai la atragerea răspunderii acestuia, instanța

ignorând prevederile art. 5, art. 948 pct. 4, art. 966, art. 968 și art. 970 C.

civ.

Recurenta susține că instanțele au omis să

examineze un fapt

esențial

în configurarea fraudei la lege sau a cauzei ilicite și imorale și anume, acela

că la data încheierii contractului de asociere societatea avea capital

majoritar de stat.

Reluând aspectele de fapt cu privire la cele

două spații comerciale, reclamanta concluzionează că legea a fost fraudată și

în sensul art. 5 C. civ.

deținut calitatea de administrator real al SC C. SRL la data încheierii

contractelor, este evident că nulitatea operează nu neapărat în virtutea legii

speciale, ci mai ales în virtutea dreptului comun.

Analizând decizia atacată prin prisma

motivelor de nelegalitatea invocate, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat.

din considerentele deciziei atacate, s-ar deduce că demersul său judiciar -

concretizat prin acțiunea dedusă judecății - apare ca fiind inadmisibil, în

condițiile în care nu s-a procedat la desființarea hotărârii adunării generale

sunt eronate.

Rezultă în mod clar din considerentele

deciziei -

considerente ce sunt în deplin acord cu dispozitivul - că, deși reclamanta a

invocat motive de nulitate absolută a actelor subsecvente hotărârii A.G.A.,

argumentele aduse în susținerea acestora reprezintă de fapt, veritabile critici

de natură a atrage anularea hotărârii adunării generale.

Or, hotărârea adunării generale nu a fost

atacată și câtă vreme este în vigoare, efectele ei sunt obligatorii pentru toți

acționarii.

Cu privire la pretinsa nulitate a

contractelor ce fac obiectul acțiunii, instanța apelului a constatat în mod

just că motivele invocate în nulitatea contractelor nu sunt de natură a atrage

desființarea acestora; nefiind contemporane momentului încheierii lor, condiție

esențială în cazul nulității absolute.

cererii de suplimentare a probatoriilor nu poate fi primită câtă vreme este

atributul instanței de apel ca, în cadrul căii de atac devolutive a apelului,

să aprecieze asupra oportunității, necesității ori concludenței probelor solicitate.

Cât timp, recurenta nu sesizează o încălcare

a legii - pe acest aspect - ci susține doar chestiuni ce vizează stabilirea

situației de fapt, instanței de recurs nu-i este îngăduit a le lua în

examinare, știut fiind că rolul acesteia este limitat strict la motivele de

nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

instanța apelului nu a ignorat dispozițiile art. 948 pct. 4 C. civ. referitoare

la cauza ilicită, nici pe cele ale art. 966 C. civ. ce privesc obligația fără

cauză sau cauza falsă și nici prevederile art. 968 C. civ., ci dimpotrivă a

statuat că cerințele textelor de lege menționate nu sunt îndeplinite în cauză.

De asemenea, în mod just, s-a reținut că

pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 103 din

Legea nr. 31/1990 nu este de natură a

atrage nulitatea actelor ce fac obiectul judecății și că, în măsura în care

s-ar demonstra un conflict de interese, respectiv un interes personal, contrar

cu cel al societății, sancțiunea aplicabilă constă în atragerea răspunderii

administratorului aflat în această situație, neavând relevanță că societatea

avea sau nu capital majoritar de stat.

s-ar fi constatat că prevederile Legii

nr. 31/1990 nu sunt aplicabile în cauză ar fi

devenit incidente normele dreptului comun în materie de nulitate, așa cum s-a

arătat anterior,

instanța

de apel a constatat în mod just că cerințele acestora nu sunt îndeplinite în

cauză, în condițiile în care argumentele aduse în susținerea lor se limitează

la prevederi specifice Legii nr. 31/1990.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei

pronunțate de Curtea de Apel Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

reclamanta SC C. SA Constanța împotriva deciziei civile nr. 9/COM din 2

februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal

, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

5 mai 2010.