ÎCCJ, decizie (scj.ro #83003)

Obligații comerciale. Novație. Efecte și consecințe Cuprins pe materii : Drept comercial. Obligații comerciale Index alfabetic : contract de asociere în participațiune - contract de leasing cu clauză de vânzare - novație - titlu locativ C. civ., art. 1128-1137 O.U.G. nr. 88/1997, art. 27 Din economia art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 rezultă că societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar , care au în derulare contracte de locație de gestiune, de închiriere sau de asociere în participațiune, pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, prin negociere directă cu locatarii sau asociații, în situațiile în care aceștia au efectuat investiții în activele pe care le utilizează.

În cazul în care obligația debitorului de a asigura folosința spațiului comercial, asumată în contractul de asociere în participațiune, este schimbată cu obligația de a asigura folosința aceluiași spațiu în temeiul unui contract de leasing cu clauză de vânzare, drepturile locative asupra spațiului continuă să subziste în virtutea obligației debitorului de a încheia pentru același spațiu contract de leasing. Astfel fiind, debitorul nu poate refuza încheierea contractului de leasing pe motiv că dreptul creditorului de a folosi spațiul comercial a încetat la data expirării contractului de asociere. Secția comercială, Decizia nr. 1779 din 10 mai 2011 Reclamanta SC C. SA Constanța a solicitat prin acțiunea introductivă înregistrată la data de 31 martie 2009 pe rolul Tribunalului Constanța, Secția comercială, evacuarea pârâtei SC M.I.E.

SRL din spațiul comercial situat în Constanța. În motivare reclamanta a arătat că printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă a fost obligată să încheie cu pârâta pentru spațiul comercial susmenționat un contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare prin novarea contractului de asociere în participațiune preexistent; că pârâta a refuzat negocierea directă a elementelor esențiale ale contractului, context în care obligația societății de a încheia contract de leasing a devenit lipsită de cauză și ineficace, astfel că pârâta nu mai are nici un titlu legal pentru a deține spațiul comercial. Tribunalul Constanța, Secția comercială, astfel învestit, prin sentința civilă nr. 1487 din 2 martie 2010, a admis acțiunea reclamantei și în consecință a dispus evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu.

Prima instanță a reținut că dreptul de folosință asupra spațiului comercial a fost transmis pârâtei printr-un contract de asociere, contract care și-a încetat efectele. Cu privire la cele statuate prin sentința comercială nr. 1895/2000, irevocabilă, instanța a apreciat că obligația reclamantei de a încheia cu pârâta contract de leasing asupra spațiului comercial nu consacră și dreptul pârâtei de a deține și folosi spațiul până la încheierea contractului, iar imposibilitatea executării hotărârii nu poate conduce la interpretarea drepturilor consacrate de aceasta într-un sens mai larg decât a decis instanța care a pronunțat-o, cu atât mai mult cu cât executarea obligației nu este condiționată de deținerea spațiului de către pârâtă.

Prin decizia nr. 154/COM, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței fondului. Răspunzând motivelor de apel formulate, motive care au vizat atât stabilirea situației de fapt cât și aplicarea dispozițiilor legale incidente, instanța de control judiciar a constatat că dreptul de folosință asupra spațiului comercial dobândit de pârâta în temeiul contractului de asociere nr. 4253/1991 încheiat cu reclamanta a fost stins ca efect al novației, fiind înlocuit cu dreptul și obligația corelativă de a încheia contract de leasing, iar prin sentința nr. 1895/2000, care consacră dreptul pârâtei de a obține încheierea contractului de leasing, nu se stabilește dreptul de a deține posesia și folosința activului până la încheierea contractului.

Totodată, instanța a reținut, în sprijinul dezlegării date, și faptul că printr-o sentință civilă pronunțată la 2 februarie 2009 de Tribunalul Constanța a fost respinsă acțiunea formulată de pârâtă în contradictoriu cu societatea reclamantă având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de leasing, cu motivarea că instanța nu poate suplini consimțământul părților în ceea ce privește clauzele esențiale ale contractului. Concluzionând, instanța a apreciat că posesia și folosința bunului nu este de esența dreptului la încheierea contractului de leasing, iar reclamanta este îndreptățită să solicite evacuarea pârâtei din spațiul pentru care nu mai are un titlu legal.

Împotriva deciziei nr. 154 dată în apel SC M.I.E. SRL a declarat recurs la data de 20 decembrie 2010.(…) Cu privire la soluționarea apelului în sensul respingerii sale prin decizia atacată, recurenta și-a întemeiat criticile formulate pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. Potrivit recurentei, dreptul său locativ este izvorât din contractul de asociere în participațiune, contract care a fundamentat soluția statuată prin sentința nr. 1895/2000 de obligare a reclamantei să încheie contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare, posesia și folosința bunului fiind de esența dreptului la încheierea contractului de leasing.

Sub un al doilea aspect, recurenta relevă refuzul nejustificat al reclamantei de a încheia acest contract, în condițiile în care, în ceea ce o privește, a epuizat toate formele legale de executare a obligației de a face, inclusiv prin sancționarea reclamantei cu o amendă civilă în favoarea statului urmare refuzului de a executa obligația instituită în sarcina sa. În sfârșit, recurenta consideră că dreptul său locativ izvorât din contractul de asociere subzistă cât timp dreptul statuat prin sentința nr. 1895/2000 nu este prescris, așa cum au reținut și instanțele care s-au pronunțat în litigiile derulate ulterior pronunțării sentinței nr. 1895/2000. Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei și pe fond respingerea acțiunii reclamantei.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate hotărârile atacate în raport de motivele invocate, a constatat următoarele: (…) Dezlegarea dată de prima instanță și menținută de curtea de apel prin decizia ce face obiectul prezentului recurs în sensul inexistenței unui titlu locativ al pârâtei asupra spațiului comercial ocupat, cu consecința evacuării sale din spațiu, este însă greșită, urmare încălcării dispozițiilor legale incidente și nesocotirii celor statuate printr-o hotărâre irevocabilă intrată în puterea lucrului judecat prin care a fost confirmat dreptul pârâtei de a folosi în continuare spațiul comercial în litigiu.

Obligația stabilită în sarcina reclamantei de a încheia cu pârâta contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare potrivit sentinței comerciale nr. 1895/2000 a Tribunalului Constanța, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 4860 din 23 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este o obligație de a face, de rezultat, în condițiile în care debitorul acestei obligații este ținut la un rezultat determinat. Fundamentul acestei obligații, izvorul ei, este legea așa cum rezultă explicit din considerentele hotărârilor susmenționate întemeiate pe dispozițiile art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 99/1999 privind privatizarea societăților comerciale.

Îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 modificată, respectiv utilizarea spațiului în temeiul unui contract de asociere în participațiune și efectuarea unor investiții în activul astfel deținut au fost verificate la data pronunțării hotărârilor judecătorești, statuându-se irevocabil asupra dreptului pârâtei și respectiv obligația reclamantei de a încheia în continuare pentru spațiul comercial respectivul contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare. Prin urmare, dreptul pârâtei de a folosi spațiul comercial nu a încetat la data expirării contractului de asociere așa cum, fără nici un temei, a reținut instanța de apel, ci a continuat să subziste în virtutea obligației reclamantei de a încheia pentru același spațiu contract de leasing, obligație pe care în mod incontestabil a refuzat să și-o îndeplinească.

În acest sens, printr-o hotărâre judecătorească nr. 918/2003 a Judecătoriei Constanța s-a dispus și obligarea reclamantei la plata unei amenzi civile în favoarea statului, constatându-se refuzul său nejustificat cu privire la executarea obligației prevăzute în decizia comercială nr. 1895/2000. Alegația instanței de apel în sensul că posesia și folosința bunului nu este de esența dreptului la încheierea contractului de leasing este eronată deoarece leasingul semnifică prin definiție o transmitere a folosinței unui bun utilizatorului în anumite condiții.

Ca regulă generală, încheierea unui astfel de contract nu este condiționată de existența unor drepturi locative preexistente, dar, în circumstanțele concrete ale cauzei și având în vedere temeiul legal în baza căruia reclamanta a fost obligată să încheie contractul de leasing pentru spațiul deținut deja de pârâtă, ignorarea acestor drepturi locative, pe care instanțele și-au întemeiat hotărârea de obligare a reclamantei, reprezintă o abordare greșită a cauzei, prin eliminarea unui aspect esențial în raporturile dintre părți astfel cum s-au derulat. Raționamentul instanței de apel referitor la aplicarea dispozițiilor novației (art. 1271-1281 C. civ.) raportului juridic obligațional dedus judecății este ambiguu și în bună măsură formalist.

Este adevărat că novația stinge o obligație veche făcând să se nască o nouă obligație, care, deși diferită de vechea obligație, este legată de ea, deoarece vechea obligație este cauza obligației noi, cu alte cuvinte noua obligație este o schimbare în cadrul continuității, respectiv obligația debitorului de a asigura folosința spațiului comercial asumată în contractul de asociere în participațiune a fost schimbată cu obligația de a asigura folosința aceluiași spațiu în temeiul unui contract de leasing cu clauza de vânzare și, prin urmare, nu se susține concluzia instanței în sensul că creditorul obligației și-a pierdut drepturile locative asupra spațiului.

Noutatea noii obligații constă în posibilitatea creditorului de a încheia pentru spațiul folosit contract de vânzare-cumpărare în anumite condiții la expirarea duratei de leasing, fără însă ca această nouă obligație să-i afecteze dreptul de a continua folosința spațiului, ci, dimpotrivă, constituie o recunoaștere și o consolidare a acestui drept prin legătura care se păstrează între obligația veche și cea nouă și care transformă o relație economică în cadrul continuității. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, găsind întemeiate motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a admis recursul împotriva deciziei nr. 154/2010 a Curții de Apel Constanța pe care a modificat-o în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă și schimbării în tot a sentinței fondului cu consecința respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată.(…)