ÎCCJ, decizie (scj.ro #83003)

Obligații

comerciale.  Novație. Efecte și consecințe

Cuprins

pe materii : Drept comercial. Obligații comerciale

Index

alfabetic : contract de asociere în participațiune

-

contract de leasing cu clauză de vânzare

-

novație

-

titlu locativ

C. civ., art. 1128-1137

O.U.G. nr. 88/1997, art. 27

Din economia art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997

rezultă că societățile comerciale

la care statul sau o autoritate a administrației publice

locale este acționar

,

care au

în derulare contracte de locație de gestiune, de închiriere sau de

asociere în participațiune, pot vinde sau încheia contracte de leasing

imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, prin negociere

directă cu locatarii sau asociații, în situațiile în care aceștia

au efectuat investiții în activele pe care le utilizează.

În cazul în care obligația debitorului de a asigura

folosința spațiului comercial, asumată în contractul de asociere

în participațiune, este schimbată cu obligația de a asigura

folosința aceluiași spațiu în temeiul unui contract de leasing

cu clauză de vânzare, drepturile locative asupra spațiului

continuă să subziste în virtutea obligației debitorului de a

încheia pentru același spațiu contract de leasing. Astfel fiind,

debitorul nu poate refuza încheierea contractului de leasing pe motiv că

dreptul creditorului de a folosi spațiul comercial a încetat la data

expirării contractului de asociere.

Secția

comercială, Decizia nr. 1779 din 10 mai 2011

Reclamanta

SC C. SA Constanța a solicitat prin acțiunea introductivă

înregistrată la data de 31 martie 2009 pe rolul Tribunalului

Constanța, Secția comercială, evacuarea pârâtei SC M.I.E. SRL

din spațiul comercial situat în Constanța.

În

motivare reclamanta a arătat că printr-o hotărâre

judecătorească rămasă irevocabilă a fost obligată

să încheie cu pârâta pentru spațiul comercial susmenționat un

contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de

vânzare-cumpărare prin novarea contractului de asociere în

participațiune preexistent; că pârâta a refuzat negocierea

directă a elementelor esențiale ale contractului, context în care

obligația societății de a încheia contract de leasing a devenit

lipsită de cauză și ineficace, astfel că pârâta nu mai are

nici un titlu legal pentru a deține spațiul comercial.

Tribunalul

Constanța, Secția comercială, astfel învestit, prin

sentința civilă nr. 1487 din 2 martie 2010, a admis acțiunea reclamantei și în consecință a dispus evacuarea pârâtei

din spațiul în litigiu.

Prima

instanță a reținut că dreptul de folosință

asupra  spațiului comercial a fost transmis pârâtei printr-un contract de

asociere, contract care și-a încetat efectele.

Cu

privire la cele statuate prin sentința comercială nr. 1895/2000,

irevocabilă, instanța a apreciat că obligația reclamantei

de a încheia cu pârâta contract de leasing asupra spațiului comercial nu

consacră și dreptul  pârâtei  de a deține și folosi

spațiul până la încheierea contractului, iar imposibilitatea

executării hotărârii nu poate conduce la interpretarea drepturilor

consacrate de aceasta  într-un sens mai larg decât a decis  instanța care

a pronunțat-o, cu atât mai mult cu cât executarea obligației nu este

condiționată de deținerea spațiului de către

pârâtă.

Prin

decizia nr. 154/COM, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat

apelul declarat de  reclamanta împotriva sentinței fondului.

Răspunzând

motivelor de apel formulate, motive care au vizat atât stabilirea

situației de fapt cât și aplicarea dispozițiilor legale

incidente, instanța de control judiciar a constatat că dreptul de

folosință  asupra  spațiului comercial dobândit de pârâta în

temeiul contractului de asociere nr. 4253/1991 încheiat cu reclamanta a fost

stins ca efect  al novației,  fiind înlocuit cu dreptul și

obligația corelativă de a încheia contract de leasing, iar prin

sentința nr. 1895/2000, care consacră dreptul pârâtei de a

obține încheierea contractului de leasing, nu se stabilește dreptul

de a deține posesia și folosința activului până la

încheierea contractului.

Totodată,

instanța a reținut, în sprijinul dezlegării date, și faptul

că printr-o sentință civilă pronunțată la 2

februarie 2009 de Tribunalul Constanța a fost respinsă acțiunea

formulată de pârâtă în contradictoriu cu societatea reclamantă

având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești

care să țină loc de contract de leasing, cu motivarea că

instanța nu poate suplini consimțământul părților în

ceea ce privește clauzele esențiale ale contractului.

Concluzionând,

instanța a apreciat că posesia și folosința bunului nu este

de esența dreptului la încheierea contractului de leasing, iar reclamanta

este îndreptățită să solicite evacuarea pârâtei din

spațiul pentru care nu mai are un titlu legal.

Împotriva

deciziei nr. 154 dată în apel SC M.I.E. SRL a declarat recurs la data de

20 decembrie 2010.(…)

Cu

privire la soluționarea apelului în sensul respingerii sale prin decizia

atacată, recurenta și-a întemeiat criticile formulate pe motivele de

nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit

recurentei, dreptul său locativ este izvorât din contractul de asociere în

participațiune, contract care a fundamentat soluția statuată

prin sentința nr. 1895/2000 de obligare a reclamantei să încheie

contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare, posesia și

folosința bunului fiind de esența dreptului la încheierea

contractului de leasing.

Sub

un al doilea aspect, recurenta relevă refuzul nejustificat al reclamantei

de a încheia acest contract, în condițiile în care, în ceea ce o

privește, a epuizat toate formele legale de executare a obligației de

a face, inclusiv prin sancționarea reclamantei cu o amendă

civilă în favoarea statului urmare refuzului de a executa obligația

instituită în sarcina sa.

În

sfârșit, recurenta consideră că dreptul său locativ izvorât

din contractul de asociere subzistă cât timp dreptul statuat prin

sentința nr. 1895/2000 nu este prescris, așa  cum au reținut

și instanțele care s-au pronunțat în litigiile derulate ulterior

pronunțării sentinței nr. 1895/2000.

Pentru

aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei

și pe fond  respingerea  acțiunii reclamantei.

Înalta

Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate hotărârile atacate

în raport de motivele  invocate, a constatat următoarele: (…)

Dezlegarea

dată de prima instanță și menținută de curtea de

apel prin decizia ce face obiectul prezentului recurs în sensul

inexistenței unui titlu locativ al pârâtei asupra spațiului comercial

ocupat, cu consecința evacuării sale din spațiu, este însă

greșită, urmare încălcării dispozițiilor legale

incidente și nesocotirii celor statuate printr-o hotărâre

irevocabilă intrată în puterea lucrului judecat prin care a fost

confirmat dreptul pârâtei de a folosi în continuare spațiul comercial în

litigiu.

Obligația

stabilită în sarcina reclamantei de a încheia cu pârâta contract de

leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare potrivit

sentinței comerciale nr. 1895/2000 a Tribunalului Constanța,

rămasă irevocabilă prin decizia nr. 4860 din 23 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este o obligație de a face, de

rezultat, în condițiile în care debitorul acestei obligații este

ținut la un rezultat determinat.

Fundamentul

acestei obligații, izvorul ei, este legea așa cum rezultă

explicit din considerentele hotărârilor susmenționate întemeiate pe

dispozițiile art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 99/1999 privind privatizarea

societăților comerciale.

Îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 27 din

O.U.G. nr. 88/1997 modificată, respectiv utilizarea spațiului în

temeiul unui contract de asociere în participațiune și efectuarea

unor investiții în activul astfel deținut au fost verificate la data

pronunțării hotărârilor judecătorești, statuându-se irevocabil

asupra dreptului pârâtei și respectiv obligația reclamantei de a

încheia în continuare pentru spațiul comercial respectivul contract de

leasing cu clauză irevocabilă de vânzare.

Prin

urmare, dreptul pârâtei de a  folosi spațiul comercial nu a încetat la

data  expirării contractului de asociere așa cum, fără nici

un temei, a reținut instanța de apel, ci a continuat să subziste

în virtutea obligației reclamantei de a încheia pentru același

spațiu contract de leasing, obligație pe care în mod incontestabil a

refuzat să și-o îndeplinească.

În

acest sens, printr-o hotărâre judecătorească nr. 918/2003 a

Judecătoriei Constanța s-a dispus și obligarea reclamantei la

plata unei amenzi civile în favoarea statului, constatându-se refuzul său

nejustificat cu privire la executarea obligației prevăzute în decizia

comercială nr. 1895/2000.

Alegația

instanței de apel în sensul că posesia și folosința bunului

nu este de esența dreptului la încheierea contractului de leasing este

eronată deoarece leasingul semnifică prin definiție o

transmitere a folosinței unui bun utilizatorului în anumite condiții.

Ca

regulă generală, încheierea unui astfel de contract nu este

condiționată de existența unor drepturi locative preexistente,

dar, în circumstanțele concrete ale cauzei și având în vedere temeiul

legal în baza căruia reclamanta a fost obligată  să încheie

contractul de leasing pentru spațiul deținut deja de pârâtă,

ignorarea acestor drepturi locative, pe care instanțele și-au

întemeiat hotărârea de obligare a reclamantei, reprezintă o abordare

greșită a cauzei, prin eliminarea unui aspect esențial în

raporturile dintre părți astfel cum s-au derulat.

Raționamentul

instanței de apel referitor la aplicarea dispozițiilor novației

(art. 1271-1281 C. civ.) raportului juridic obligațional dedus

judecății este ambiguu și în bună măsură

formalist.

Este adevărat că novația stinge o obligație

veche făcând să se nască o nouă obligație, care,

deși diferită de vechea obligație, este legată de ea,

deoarece vechea obligație este cauza obligației noi, cu alte cuvinte

noua obligație este o schimbare în cadrul continuității,

respectiv obligația debitorului de a asigura folosința spațiului

comercial asumată în contractul de asociere în participațiune a fost

schimbată cu obligația de a asigura folosința aceluiași

spațiu în temeiul unui contract de leasing cu clauza de vânzare și,

prin urmare, nu se susține concluzia instanței în sensul că

creditorul obligației și-a pierdut drepturile locative asupra

spațiului.

Noutatea noii obligații constă în posibilitatea

creditorului de a încheia pentru spațiul folosit contract de

vânzare-cumpărare în anumite condiții la expirarea duratei de

leasing, fără însă ca această nouă obligație

să-i afecteze dreptul de a continua folosința spațiului, ci, dimpotrivă,

constituie o recunoaștere și o  consolidare a acestui drept prin

legătura care se păstrează între obligația veche și

cea nouă și care transformă o relație economică în

cadrul continuității.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta

Curte, găsind întemeiate motivele de modificare prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., a admis recursul împotriva deciziei nr.

154/2010 a Curții de Apel Constanța pe care a modificat-o în sensul

admiterii apelului declarat de pârâtă și schimbării în tot a

sentinței fondului cu consecința respingerii acțiunii reclamantei

ca nefondată.(…)