ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1779/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I Obiectul cauzei și hotărârea pronunțată de Tribunalul Constanța ca primă instanță. Reclamanta SC C. SA Constanța, a solicitat prin acțiunea introductivă înregistrată la data de 31 martie 2009 pe rolul Tribunalului Constanța, secția comercială, evacuarea pârâtei SC M.I.E. SRL din spațiul comercial situat în Constanța în suprafață de 80 m 2 parter și 100,48 m 2 subsol. În motivare reclamanta a arătat că printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă a fost obligată să încheie cu pârâta pentru spațiul comercial susmenționat un contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare cumpărare prin novarea contractului de asociere în participațiune preexistent.

Că pârâta a refuzat negocierea directă a elementelor esențiale ale contractului context în care obligația societății de a încheia contract de leasing a devenit lipsită în cauză și ineficace, astfel că pârâta nu mai are nici un titlu legal pentru a deține spațiul comercial. Tribunalul Constanța, secția comercială, astfel investit, prin Sentința civilă nr. 1487 din 2 martie 2010 a admis acțiunea reclamantei și în consecință a dispus evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu. Prima instanță a reținut din analiza înscrisurilor administrate în cadrul probatoriilor încuviințate că dreptul de folosință asupra spațiului comercial a fost transmis pârâtei printr-un contract de asociere, contract care și-a încetat efectele.

Cu privire la cele statuate prin Sentința comercială nr. 1895/2000 irevocabilă, instanța a apreciat că obligația reclamantei de a încheia cu pârâta contract de leasing asupra spațiului comercial nu consacră și dreptul pârâtei de a deține și folosi spațiul până la încheierea contractului, iar imposibilitatea executării hotărârii nu poate conduce la interpretarea drepturilor consacrate de aceasta într-un sens mai larg decât a decis instanța care a pronunțat-o, cu atât mai mult cu cât executarea obligației nu este condiționată de deținerea spațiului de către pârâtă. II Apelul. Decizia Curții de Apel Constanța din data de 11 noiembrie 2010. Prin Decizia nr. 154/ COM din 11 noiembrie 2010, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței fondului.

Răspunzând motivelor de apel formulate, motiv care au vizat atât stabilirea situației de fapt cât și aplicarea dispozițiilor legale incidente, instanța de control judiciar constată că dreptul de folosință asupra spațiului comercial dobândit de pârâta în temeiul Contractului de asociere nr. 4253/1991 încheiat cu reclamanta a fost stins ca efect al novației fiind înlocuit cu dreptul și obligația corelativă de a încheia contract de leasing, iar prin Sentința nr. 1895/2000 care consacră dreptul pârâtei de a obține încheierea contractului de leasing nu se stabilește dreptul de a deține posesia și folosința activului până la încheierea contractului.

Totodată instanța reține în sprijinul dezlegării date și faptul că printr-o sentință civilă pronunțată la 2 februarie 2009 de Tribunalul Constanța a fost respinsă acțiunea formulată de pârâtă în contradictoriu cu societatea reclamantă având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de leasing cu motivarea că instanța nu poate suplini consimțământul părților în ceea ce privește clauzele esențiale ale contractului. Concluzionând instanța apreciază că posesia și folosința bunului nu este de esența dreptului la încheierea contractului de leasing iar reclamanta este îndreptățită să solicite evacuarea pârâtei din spațiul pentru care nu mai are un titlu legal. III Recursul.

Motivele de recurs. Împotriva Deciziei nr. 154/ COM din 11 noiembrie 2010 dată în apel precum și împotriva încheierii din data de 2 noiembrie 2010 pronunțată de un complet legal constituit din cadrul Curții de apel prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată de pârâtă împotriva judecătorilor investiți cu judecata apelului, societatea SC M.I.E. SRL a declarat recurs la data de 20 decembrie 2010. Cu privire la cererea de recuzare a judecătorilor cauzei, soluționată prin Încheierea din 2 noiembrie 2010, recurenta a arătat că și-a întemeiat acest demers procedural pe dispozițiile art. 27 pct. 3 C. proc. civ., în condițiile în care argumentele pentru care a fost respinsă cererea sa de suspendare a judecății apelului în baza art. 244 C. proc.

civ., se converteau într-o antepronunțare asupra fondului apelului, ceea ce impunea soluția admiterii cererii de recuzare. În consecință recurenta solicită admiterea recursului, modificarea încheierii în sensul admiterii cererii de recuzare, constatarea nulității actelor de procedură săvârșite de judecătorii recuzați cu trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de apel. Cu privire la soluționarea apelului în sensul respingerii sale prin decizia atacată, recurenta și-a întemeiat criticile formulate pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. Potrivit recurentei, dreptul său locativ este izvorât din contractul de asociere în participațiune, contract care a fundamentat soluția statuată prin Sentința nr. 1895/2000 de obligare a reclamantei să încheie contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare, posesie și folosința bunului fiind de esența dreptului la încheierea contractului de leasing.

Sub un al doilea aspect, recurenta relevă refuzul nejustificat al reclamantei de a încheia acest contract, în condițiile în care, în ceea ce o privește, a epuizat toate formele legale de executare a obligației de a face inclusiv prin sancționarea reclamantei cu o amendă civilă în favoarea statului urmare refuzului de a executa obligația instituită în sarcina sa. În sfârșit, recurenta consideră că dreptul său locativ izvorât din contractul de asociere, subzistă cât timp dreptul statuat prin Sentința nr. 1895/2000 nu este prescris, așa cum au reținut și instanțele care s-au pronunțat în litigiile derulate ulterior pronunțării Sentinței nr. 1895/2000. Pentru acele motive recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei și pe fond respingerea acțiunii reclamantei . IV Asupra recursului.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate hotărârile atacate în raport de motivele invocate constată următoarele: 1. Criticile aduse încheierii din data de 2 noiembrie 2010 dată în Camera de Consiliu prin care a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorilor membrii în completul de judecată investit aleatoriu cu soluționarea apelului, se vădesc nefondate. Argumentele instanței de apel cu privire la respingerea cererii de suspendare a judecății apelului în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. expuse în considerentele încheierii din 30 septembrie 2010 nu semnifică o antepronunțare asupra fondului cauzei, ci se circumscriu numai chestiunea suspendării judecății și a modului în care litigiul existent pe rolul unei alte instanțe ar avea o influență asupra dezlegării din apel.

Este adevărat că instanța de apel s-a raportat la obiectul prezentului litigiu și la cel în legătură cu care se solicită suspendare judecății, dar aceasta era conduita de urmat în vederea soluționării acestui incident procedural, ceea ce nu echivalează cu o antepronunțare în sensul art. 27 alin. (3) C. proc. civ. 2. Dezlegarea dată de prima instanță și menținută de curtea de apel prin decizia ce face obiectul prezentului recurs în sensul inexistenței unui titlu locativ al pârâtei asupra spațiului comercial ocupat, cu consecința evacuării sale din spațiu, este însă greșită, urmare încălcării dispozițiilor legale incidente și nesocotirii celor statuate printr-o hotărâre irevocabilă intrată în puterea lucrului judecat prin care a fost confirmat dreptul pârâtei de a folosi în continuare spațiul comercial în litigiu.

Obligația stabilită în sarcina reclamantei de a încheia cu pârâta contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare potrivit Sentinței comerciale nr. 1895/2000 a Tribunalului Constanța rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4860 din 23 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este o obligație de a face, de rezultat, în condițiile în care debitorul acestei obligații este ținut la un rezultat determinat. Fundamentul acestei obligații, izvorul ei, este legea așa cum rezultă explicit din considerentele hotărârilor susmenționate întemeiate pe dispozițiile art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 99/1999 privind privatizarea societăților comerciale.

Îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 modificată, respectiv utilizarea spațiului în temeiul unui contract de asociere în participațiune și efectuarea unor investiții în activul astfel deținut, au fost verificate la data pronunțării hotărârilor judecătorești, statuându-se irevocabil asupra dreptului pârâtei și respectiv obligația reclamantei de a încheia în continuare pentru spațiul comercial respectiv contract de leasing cu clauze irevocabile de vânzare. Prin urmare, dreptul pârâtei de a folosi spațiul comercial nu a încetat la data expirării contractului de asociere așa cum, fără nici un temei, reține instanța de apel, ci a continuat să subziste în virtutea obligației reclamantei de a încheia pentru același spațiu contract de leasing, obligație pe care în mod incontestabil a refuzat să și-o îndeplinească.

În acest sens, printr-o hotărâre judecătorească nr. 918/2003 a Judecătoriei Constanța s-a dispus și obligarea reclamantei la plata unei amenzi civile în favoarea statului, constatându-se refuzul său nejustificat cu privire la executarea obligației prevăzute în Decizia comerciale nr. 1895/2000. Alegația instanței de apel în sensul că posesia și folosința bunului nu este de esența dreptului la încheierea contractului de leasing este eronată deoarece leasingul semnifică prin definiție o transmitere a folosinței unui bun utilizatorului în anumite condiții.

Ca regulă generală, încheierea unui astfel de contract nu este condiționată de existența unor drepturi locative preexistente, dar, în circumstanțele concrete ale cauzei și având în vedere temeiul legal în baza căruia reclamanta a fost obligată să încheie contractul de leasing pentru spațiul deținut deja de pârâtă, ignorarea acestor drepturi locative pe care instanțele și-au întemeiat hotărârea de obligare a reclamantei, reprezintă o abordare greșită a cauzei, prin eliminarea unui aspect esențial în raporturile dintre părți astfel cum s-au derulat. Raționamentul instanței de apel referitor la aplicarea dispozițiilor novației (art. 1271-1281 C. civ.) raportului juridic obligațional dedus judecății, este ambigu și în bună măsură formalist.

Este adevărat că novația stinge o obligație veche făcând să se nască o nouă obligație, care deși diferită de vechea obligație, este legată de ea, deoarece vechea obligație este cauza obligației noi, cu alte cuvinte noua obligație este o schimbare în cadrul continuității, respectiv obligația debitorului de a asigura folosința spațiului comercial asumată în contractul de asociere în participațiune a fost schimbată cu obligația de a asigura folosința aceluiași spațiu în temeiul unui contract de leasing cu clauza de vânzare și prin urmare nu se susține concluzia instanței în sensul că, creditorul obligației și-a pierdut drepturile locative asupra spațiului.

Noutatea noii obligații constă în posibilitatea creditorului de a încheia pentru spațiul folosit contract de vânzare-cumpărare în anumite condiții la expirarea duratei de leasing, fără însă ca această nouă obligație să-i afecteze dreptul de a continua folosința spațiului, ci, dimpotrivă, constituie o recunoaștere și o consolidare a acestui drept prin legătura care se păstrează între obligația veche și cea nouă și care transformă o relație economică în cadrul continuității. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte găsind întemeiate motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. va admite recursul împotriva Deciziei nr. 154/ COM din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel Constanța pe care o va modifica în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă și schimbării în tot a sentinței fondului cu consecința respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată.

Recursul declarat de recurentă împotriva Încheierii din 2 noiembrie 2010 va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC M.I.E. SRL CONSTANȚA împotriva Deciziei civile nr. 154/ COM din 11 noiembrie 2010, pe care o modifică și în consecință: Admite apelul pârâtei împotriva Sentinței civile nr. 1487/ C din 2 martie 2010 a Tribunalului Constanța, secția comercială contencios administrativ și fiscal, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC C. SA Constanța. Respinge recursul declarat de pârâta SC M.I.E. SRL Constanța împotriva Încheierii din 2 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2011.