ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1064/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov, reclamantele SC T. SA Ghimbav și A.F. Ghimbav au chemat în judecată pe pârâții S.R., prin M.F.P. și A.P.A.P.S. (actuala A.V.A.S.) solicitând obligarea acestora, în temeiul prevederilor referitoare la răspunderea pentru evicțiune și a celor referitoare la îmbogățirea fără justă cauză să o despăgubească pe reclamantă cu o sumă de 1.680.633.378 lei, reactualizată, conform indicelui de devalorizare al monedei naționale, la momentul plății. Această sumă reprezintă diferența între prețul de circulație pe piață și prețurile la care, prin hotărâri definitive și irevocabile reclamanta a fost obligată să vândă, în condițiile Legii nr. 85/1992, trei din cele patru apartamente ale imobilului proprietatea sa, situat în Ghimbav, Str. Fabicii, județul Brașov, înscris în CF nr. 2760 al localității Ghimbav.

Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1502 din 1 iulie 2004, a admis excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantei A.F. Ghimbav și lipsa calității procesuale pasive a S.R. prin M.F.P. A respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A.P.A.P.S. A admis în parte acțiunea formulată de SC T. SA împotriva pârâtei A.V.A.S. și în consecință a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 960.387.000 lei despăgubiri și 41.052.740 lei, cheltuieli de judecată. A respins acțiunea reclamantei A.F. Ghimbav și a reclamantei SC T. SA Ghimbav împotriva pârâtului S.R. prin M.F.P.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: În urma unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, SC T. SA a fost obligată să vândă trei apartamente dintr-un imobil aflat în proprietatea sa unor persoane fizice, în caz contrar, sentințele pronunțate urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Astfel, sentințele civile nr. 12482 din 20 septembrie 2000, nr. 7766 din 21 iunie 2001 și nr. 7765 din 21 iunie 2001 ale Judecătoriei Brașov au ținut loc de act autentic de vânzare-cumpărare a apartamentelor situate în imobilul din Ghimbav, Str. Fabricii pentru O.G. și O.R., A.G. și A.L., respectiv A.C. și A.E. Prețul de vânzare-cumpărare stabilit prin hotărâri judecătorești a fost de 13.353.000 lei, 33.980.000 lei, respectiv 42.100.000 lei.

SC T. SA a fost obligată la vânzarea celor trei apartamente în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/1992 și Legea nr. 112/1995. Prețul la care reclamanta a fost obligată să vândă apartamentele este cu mult sub valoarea lor reală. Prin expertiza tehnică efectuată în cauză de către expertul D.C. s-au stabilit valorile de circulație ale apartamentelor, la data pronunțării sentințelor judecătorești și la data intentării acțiunii. Astfel, pentru apartamentul înstrăinat familiei A., valoarea acestuia era de 457.040.000 lei, respectiv 711.790.000 lei, pentru apartamentul familiei O. valoarea era de 230.930.000 lei, respectiv 457.200.000 lei, iar pentru apartamentul familiei Andrei valoarea era de 361.850.000 lei, respectiv 562.260.000 lei.

În valoarea apartamentelor a fost inclus și valoarea terenului aferent. Conform art. 32 4 din titlul I al Legii nr. 99/1999 prin care s-a modificat O.U.G. nr. 88/1997 „instituțiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat”. Cu toate că în cauză imobilul respectiv nu a fost revendicat de foștii proprietari, rațiunea pentru care societatea trebuie despăgubită este aceeași. Conform art. 1 alin. (1) din primul Protocol adițional la C.A.D.O.L.F. „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege”.

În speță, este cert că reclamanta a fost lipsită de proprietatea celor 3 apartamente împotriva voinței ei și ca atare trebuie despăgubită în mod corespunzător. Instituția publică implicată în privatizare în speță a fost F.P.S., actualmente A.P.A.P.S. Împotriva sentinței au formulat apel reclamanta SC T. SA și pârâta A.V.A.S. Prin apelul formulat, reclamanta SC T. SA Ghimbav a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâtelor la plata sumei de 1.641.817.000 lei despăgubiri, pentru următoarele considerente: Reclamanta a fost împotriva voinței sale, prin sentințe definitive și irevocabile, lipsită de dreptul de proprietate asupra celor 3 imobile în litigiu.

În interpretarea art. 32 4 alin. (2) din Legea nr. 99/1999 și a principiului îmbogățirii fără just temei, rezultă că despăgubirea ce trebuie acordată societăților comerciale privatizate ca urmare a unor acte preparatorii prin care o serie de imobile au ieșit din patrimoniul lor, trebuie să fie efectivă și reală și să corespundă valorii cu care a fost diminuat patrimoniul acestor societăți. Ca atare, valoarea despăgubirilor nu poate reprezenta decât diferența dintre valoarea actuală de circulație a imobilelor și valoarea la care reclamanta a fost obligată să vândă imobilele prin cele 3 hotărâri judecătorești. Reclamanta nu a avut nici un moment intenția de a înstrăina cele 3 imobile ce-i aparțin din perioada interbelică, uzitând de toate căile de atac posibile, inclusiv recursul în anulare.

Acțiunea de față este formulată la un interval scurt de timp față de momentul primirii răspunsului Parchetului ca urmare a recursului în anulare, deci nu i se poate imputa reclamantei lipsa de diligență. În mod greșit a admis instanța de fond excepția lipsei calității procesuale a S.R., întrucât potrivit art. 324 alin. (6) din Legea nr. 99/1999, S.R. este garant privitor la obligația de despăgubire ce incumbă pârâtei A.V.A.S. Apelanta A.V.A.S. solicită anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente sau schimbarea în parte în sensul respingerii acțiunii reclamantei, pentru următoarele motive: 1. Instanța de fond competentă a judeca prezenta cauză este Tribunalul București, secția comercială, Tribunalul Brașov neavând competență teritorială.

2. Acțiunea de față este o acțiune reală, deci competența teritorială revine tribunalului București în a cărui rază teritorială se află sediul pârâtei. Obiectul acțiunii nu vizează restituirea în natură a imobilelor ci numai obligarea pârâtei la prejudiciul cauzat prin restituirea în natură a acestora. Nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., privind competența alternativă, întrucât pretențiile nu privesc o obligație comercială izvorâtă dintr-un contract, ci urmărește valorificarea unui drept patrimonial printr-o acțiune personală întemeiată pe art. 32 4 din Legea nr. 99/1999. Semnarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 414 din 9 mai 1996 s-a făcut la București, deci potrivit art. 10 alin. (4) C. proc.

civ., instanța Competentă să soluționeze cererile privitoare la obligațiile comerciale este instanța locului unde a luat naștere respectiv Tribunalul București. Mai mult, în cazul în care pârâta cade în pretenții, potrivit art. 10 alin. (4) teza finală C. proc. civ., instanța competentă este aceea a locului unde se face plata, respectiv Tribunalul București. 2. Apelanta invocă excepția inadmisibilității acțiunii. Față de dispozițiile art. 32 4 din Legea nr. 99/1999, în mod greșit a considerat instanța că deși imobilele nu au fost revendicate de foștii proprietari, ai bunurilor preluate de stat, rațiunea pentru care societatea trebuie despăgubită este aceeași, textul legal neputând fi extins și la alte ipoteze.

În caz contrar, societatea ce urmează a fi despăgubită se va îmbogăți fără justă cauză, prejudiciind statul prin stabilirea unei valori a imobilelor cu mult mai mare decât cea existentă în registrele contabile ale societății, în condițiile în care pentru aceste imobile societatea privatizată a primit deja contravaloarea acestora. În practica judiciară pentru imobilele care cad sub incidența art. 32 4 din Legea nr. 99/1999 s-a stabilit că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită la valoarea contabilă a acestora indicată în dosarul prezentat întocmai cu ocazia privatizării, iar momentul de la care se pot calcula despăgubirile este momentul privatizării.

Valoarea imobilelor stabilită prin hotărârile menționate este reală, reclamanta nefiind îndreptățită să primească despăgubiri întrucât aceasta nu a demonstrat prejudiciul suferit și nici nu îndeplinește condițiile stabilite de lege, or art. 32 4 prevede expres plata unei despăgubiri care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor. 3. Apelanta invocă excepția prescripției dreptului la acțiune, deoarece termenul de 3 luni prevăzut de art. 32 28 din Legea nr. 99/1999 a început să curgă de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii menționate, împlinindu-se cu mult înainte de promovarea acțiunii de față. Și în situația aplicării termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1954, acțiunea este prescrisă în ceea ce privește imobilul ce a făcut obiectul sentinței civile nr. 12482/2000, întrucât data de la care acesta curge este data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba.

4. A.V.A.S. nefiind proprietarul imobilelor aflate în patrimoniul societății privatizate nu poate fi ținut să garanteze cumpărătorul pentru evicțiune față de dispozițiile art. 1337 C. civ. Vânzătorul poate garanta în condițiile legii, liniștita și utila folosință doar a bunurilor mobile ce au făcut obiectul contractului de privatizare, respectiv pachetul de acțiuni pe care statul l-a deținut la SC T. SA. Mai mult, răspunderea vânzătorului pentru evicțiune nu poate fi invocată decât de cumpărător iar reclamanții n-au această calitate, fiind chiar proprietarii imobilelor. Invocarea art. 992 C. civ., nu are relevanță în speță deoarece nu poate fi vorba de o îmbogățire fără justă cauză, atâta timp cât A.V.A.S.

în calitate de vânzător în contractul de privatizare are dreptul de a încasa prețul stabilit pentru acțiunile înstrăinate, cu obligația corelativă de a transmite dreptul de proprietate asupra acțiunilor. Dispozițiilor legale în baza cărora au fost înstrăinate imobilele respectiv Legea nr. 85/1992 și Legea nr. 112/1995 nu stabilesc răspunderea A.V.A.S. pentru prejudicii, pentru astfel de situații existând reglementări legale speciale. Intimata D.G.F.P. Brașov a depus întâmpinare, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale a S.R. și respingerea acțiunii în contradictoriu cu S.R., arătând următoarele: Raportat la conținutul acțiunii introductive întemeiate pe dispozițiile privind răspunderea pentru evicțiune și îmbogățirea fără justă cauză, între reclamantă și S.R.

nu există nici un raport juridic care să creeze obligații în sarcina S.R. Prin decizia nr. 254/ Ap din 16 decembrie 2004, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ambele apeluri. Această decizie a fost casată, prin decizia nr. 335 din 31 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, cauza fiind trimisă spre rejudecare instanței de apel, cu îndrumarea de a se stabili valoarea contabilă a imobilelor la momentul vânzării de către A.V.A.S. a pachetului de acțiuni. Se reține în decizia instanței supreme că, pentru imobilele care cad sub incidența dispozițiilor art. 32 4 din Legea nr. 99/1999, valoarea despăgubirii trebuie stabilită la valoarea contabilă a acestora, indicată în dosarul de prezentare întocmit cu ocazia privatizării societăților comerciale.

Rejudecând apelurile, Curtea, prin decizia nr. 47 din 12 aprilie 2007 pronunțată în dosarul nr. 348/Ap/C/2006, a admis apelul pârâtei A.V.A.S. schimbând-o în parte, în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC T. SA împotriva pârâtei. S-au menținut restul dispozițiilor. S-a respins apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinței. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut concluziile expertizei contabile, efectuată în calea devolutivă, prin care s-a stabilit valoarea contabilă a celor trei apartamente, în momentul privatizării. Astfel, instanța a reținut că potrivit acestei expertize valoarea contabilă la data privatizării a acestora, pe care reclamanta apelantă a fost obligată să le înstrăineze este următoarele: apartamentul vândut lui O.G.

39.211,90 Rol și apartamentul vândut lui A.C. 58.171,50 Rol. Având în vedere că valoarea acțiunilor societății în momentul privatizării a fost stabilită în raport de valoarea contabilă a activelor acestei, rezultă că prejudiciul suferit prin vânzarea celor trei imobile este egal cu diferența dintre valoarea contabilă a acestor imobile și prețul de vânzare, stabilit prin hotărârile judecătorești irevocabile. Aceeași concluzie rezultă și din decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale cărei îndrumări date asupra problemelor de drept sunt obligatorii, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Întrucât prețul de înstrăinare depășea valoarea contabilă a apartamentelor la data privatizării s-a apreciat că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a introdus recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată s-a dat cu interpretarea și aplicarea greșită a legii. Din motivarea în fapt a cererii de recurs, nu rezultă, însă care a fost norma de drept substanțial încălcată. Critica vizează în esență, stabilirea greșită a valorii apartamentelor, ca urmare a omisiunii instanței de apel de a face aplicarea dispozițiilor legale privitoare la reactualizarea obligatorie a valorii de inventar a mijloacelor fixe, impusă prin H.G. nr. 983/1998. Critica este nefondată. În primul ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție, a casat cauza cu trimitere spre rejudecare în apel, cu îndrumarea de a se stabili valoarea contabilă a apartamentelor la momentul vânzării de către A.V.A.S.

a pachetului de acțiuni, pe considerentul că valoarea despăgubirilor trebuie să fie stabilită la valoarea contabilă a imobilelor indicată în dosarul de prezentare, întocmit cu ocazia privatizării societății. Cum din expertiza contabilă efectuată în cauză a reieșit faptul că, valoarea contabilă a apartamentelor era mai mică decât valoarea cu care recurenta reclamantă le-a vândut foștilor chiriași, s-a apreciat corect că acțiunea este neîntemeiată. Critica privind modalitatea de stabilire a valorilor, tinde sub acest aspect, spre o repunere în discuție starea de fapt reținută de instanța de apel. Or, față de caracterul extraordinar al căii de atac al recursului, așa cum este impus de prevederile art. 304 C. proc.

civ., se exclude analizarea acestei critici. Așa fiind, pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta SC T. SA Ghimbav împotriva deciziei nr. 47/ Ap din 12 aprilie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 martie 2008.