ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1064/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1064/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Tribunalul Brașov, reclamantele SC T. SA Ghimbav și A.F. Ghimbav au chemat

în judecată pe pârâții S.R., prin M.F.P. și A.P.A.P.S. (actuala A.V.A.S.)

solicitând obligarea acestora, în temeiul prevederilor referitoare la

răspunderea pentru evicțiune și a celor referitoare la îmbogățirea fără justă

cauză să o despăgubească pe reclamantă cu o sumă de 1.680.633.378 lei,

reactualizată, conform indicelui de devalorizare al monedei naționale, la

momentul plății. Această sumă reprezintă diferența între prețul de circulație

pe piață și prețurile la care, prin hotărâri definitive și irevocabile

reclamanta a fost obligată să vândă, în condițiile Legii nr. 85/1992, trei din

cele patru apartamente ale imobilului proprietatea sa, situat în Ghimbav, Str. Fabicii,

județul Brașov, înscris în CF nr. 2760 al localității Ghimbav.

Tribunalul Brașov, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1502 din 1

iulie 2004, a admis excepțiile privind lipsa calității procesuale active a

reclamantei A.F. Ghimbav și lipsa calității procesuale pasive a S.R. prin M.F.P.

A respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A.P.A.P.S.

A admis în parte acțiunea formulată de SC T. SA împotriva pârâtei A.V.A.S. și

în consecință a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de

960.387.000 lei despăgubiri și 41.052.740 lei, cheltuieli de judecată. A

respins acțiunea reclamantei A.F. Ghimbav și a reclamantei SC T. SA Ghimbav

împotriva pârâtului S.R. prin M.F.P.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

În urma unor hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile, SC T. SA a fost obligată să vândă trei

apartamente dintr-un imobil aflat în proprietatea sa unor persoane fizice, în

caz contrar, sentințele pronunțate urmând a ține loc de act autentic de

vânzare-cumpărare.

Astfel, sentințele

civile nr. 12482 din 20 septembrie 2000, nr. 7766 din 21 iunie 2001 și nr. 7765

din 21 iunie 2001 ale Judecătoriei Brașov au ținut loc de act autentic de

vânzare-cumpărare a apartamentelor situate în imobilul din Ghimbav, Str.

Fabricii pentru O.G. și O.R., A.G. și A.L., respectiv A.C. și A.E.

Prețul de

vânzare-cumpărare stabilit prin hotărâri judecătorești a fost de 13.353.000

lei, 33.980.000 lei, respectiv 42.100.000 lei.

SC T. SA a fost

obligată la vânzarea celor trei apartamente în conformitate cu prevederile

Legii nr. 85/1992 și Legea nr. 112/1995.

Prețul la care

reclamanta a fost obligată să vândă apartamentele este cu mult sub valoarea lor

reală.

Prin expertiza

tehnică efectuată în cauză de către expertul D.C. s-au stabilit valorile de

circulație ale apartamentelor, la data pronunțării sentințelor judecătorești și

la data intentării acțiunii.

Astfel, pentru

apartamentul înstrăinat familiei A., valoarea acestuia era de 457.040.000 lei,

respectiv 711.790.000 lei, pentru apartamentul familiei O. valoarea era de

230.930.000 lei, respectiv 457.200.000 lei, iar pentru apartamentul familiei

Andrei valoarea era de 361.850.000 lei, respectiv 562.260.000 lei.

În valoarea

apartamentelor a fost inclus și valoarea terenului aferent.

Conform art. 32

4

din titlul I al Legii nr. 99/1999 prin care s-a modificat O.U.G. nr. 88/1997

„instituțiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate

societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea

către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat”.

Cu toate că în cauză

imobilul respectiv nu a fost revendicat de foștii proprietari, rațiunea pentru

care societatea trebuie despăgubită este aceeași.

Conform art. 1 alin.

(1) din primul Protocol adițional la C.A.D.O.L.F. „orice persoană fizică sau

juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit

de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile

prevăzute de lege”.

În speță, este cert

că reclamanta a fost lipsită de proprietatea celor 3 apartamente împotriva

voinței ei și ca atare trebuie despăgubită în mod corespunzător.

Instituția publică

implicată în privatizare în speță a fost F.P.S., actualmente A.P.A.P.S.

Împotriva sentinței

au formulat apel reclamanta SC T. SA și pârâta A.V.A.S.

Prin apelul formulat,

reclamanta SC T. SA Ghimbav a solicitat schimbarea în parte a sentinței în

sensul obligării pârâtelor la plata sumei de 1.641.817.000 lei despăgubiri,

pentru următoarele considerente:

Reclamanta a fost

împotriva voinței sale, prin sentințe definitive și irevocabile, lipsită de

dreptul de proprietate asupra celor 3 imobile în litigiu. În interpretarea art.

32

4

alin. (2) din Legea nr. 99/1999 și a principiului îmbogățirii

fără just temei, rezultă că despăgubirea ce trebuie acordată societăților

comerciale privatizate ca urmare a unor acte preparatorii prin care o serie de

imobile au ieșit din patrimoniul lor, trebuie să fie efectivă și reală și să

corespundă valorii cu care a fost diminuat patrimoniul acestor societăți.

Ca atare, valoarea

despăgubirilor nu poate reprezenta decât diferența dintre valoarea actuală de

circulație a imobilelor și valoarea la care reclamanta a fost obligată să vândă

imobilele prin cele 3 hotărâri judecătorești.

Reclamanta nu a avut

nici un moment intenția de a înstrăina cele 3 imobile ce-i aparțin din perioada

interbelică, uzitând de toate căile de atac posibile, inclusiv recursul în

anulare. Acțiunea de față este formulată la un interval scurt de timp față de

momentul primirii răspunsului Parchetului ca urmare a recursului în anulare,

deci nu i se poate imputa reclamantei lipsa de diligență.

În mod greșit a admis

instanța de fond excepția lipsei calității procesuale a S.R., întrucât potrivit

art. 324 alin. (6) din Legea nr. 99/1999, S.R. este garant privitor la

obligația de despăgubire ce incumbă pârâtei A.V.A.S.

Apelanta A.V.A.S.

solicită anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței

competente sau schimbarea în parte în sensul respingerii acțiunii reclamantei,

pentru următoarele motive:

competentă a judeca prezenta cauză este Tribunalul București, secția comercială,

Tribunalul Brașov neavând competență teritorială.

este o acțiune reală, deci competența teritorială revine tribunalului București

în a cărui rază teritorială se află sediul pârâtei. Obiectul acțiunii nu

vizează restituirea în natură a imobilelor ci numai obligarea pârâtei la

prejudiciul cauzat prin restituirea în natură a acestora.

Nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., privind competența alternativă,

întrucât pretențiile nu privesc o obligație comercială izvorâtă dintr-un

contract, ci urmărește valorificarea unui drept patrimonial printr-o acțiune

personală întemeiată pe art. 32

4

din Legea nr. 99/1999.

Semnarea contractului

de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 414 din 9 mai 1996 s-a făcut la București, deci potrivit art. 10 alin. (4) C. proc. civ., instanța Competentă să soluționeze

cererile privitoare la obligațiile comerciale este instanța locului unde a luat

naștere respectiv Tribunalul București.

Mai mult, în cazul în

care pârâta cade în pretenții, potrivit art. 10 alin. (4) teza finală C. proc.

civ., instanța competentă este aceea a locului unde se face plata, respectiv

Tribunalul București.

excepția inadmisibilității acțiunii.

Față de dispozițiile art.

32

4

din Legea nr. 99/1999, în mod greșit a considerat instanța că

deși imobilele nu au fost revendicate de foștii proprietari, ai bunurilor

preluate de stat, rațiunea pentru care societatea trebuie despăgubită este

aceeași, textul legal neputând fi extins și la alte ipoteze.

În caz contrar,

societatea ce urmează a fi despăgubită se va îmbogăți fără justă cauză,

prejudiciind statul prin stabilirea unei valori a imobilelor cu mult mai mare

decât cea existentă în registrele contabile ale societății, în condițiile în

care pentru aceste imobile societatea privatizată a primit deja contravaloarea

acestora.

În practica judiciară

pentru imobilele care cad sub incidența art. 32

4

din Legea nr. 99/1999

s-a stabilit că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită la valoarea contabilă

a acestora indicată în dosarul prezentat întocmai cu ocazia privatizării, iar

momentul de la care se pot calcula despăgubirile este momentul privatizării.

Valoarea imobilelor

stabilită prin hotărârile menționate este reală, reclamanta nefiind

îndreptățită să primească despăgubiri întrucât aceasta nu a demonstrat

prejudiciul suferit și nici nu îndeplinește condițiile stabilite de lege, or art.

32

4

prevede expres plata unei despăgubiri care să reprezinte

echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a

imobilelor.

excepția prescripției dreptului la acțiune, deoarece termenul de 3 luni

prevăzut de art. 32

28

din Legea nr. 99/1999 a început să curgă de la

rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii menționate, împlinindu-se cu

mult înainte de promovarea acțiunii de față.

Și în situația

aplicării termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1954,

acțiunea este prescrisă în ceea ce privește imobilul ce a făcut obiectul

sentinței civile nr. 12482/2000, întrucât data de la care acesta curge este

data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba.

proprietarul imobilelor aflate în patrimoniul societății privatizate nu poate

fi ținut să garanteze cumpărătorul pentru evicțiune față de dispozițiile art. 1337

C. civ. Vânzătorul poate garanta în condițiile legii, liniștita și utila

folosință doar a bunurilor mobile ce au făcut obiectul contractului de

privatizare, respectiv pachetul de acțiuni pe care statul l-a deținut la SC T. SA.

Mai mult, răspunderea

vânzătorului pentru evicțiune nu poate fi invocată decât de cumpărător iar

reclamanții n-au această calitate, fiind chiar proprietarii imobilelor.

Invocarea art. 992 C.

civ., nu are relevanță în speță deoarece nu poate fi vorba de o îmbogățire fără

justă cauză, atâta timp cât A.V.A.S. în calitate de vânzător în contractul de

privatizare are dreptul de a încasa prețul stabilit pentru acțiunile

înstrăinate, cu obligația corelativă de a transmite dreptul de proprietate

asupra acțiunilor.

Dispozițiilor legale

în baza cărora au fost înstrăinate imobilele respectiv Legea nr. 85/1992 și

Legea nr. 112/1995 nu stabilesc răspunderea A.V.A.S. pentru prejudicii, pentru

astfel de situații existând reglementări legale speciale.

Intimata D.G.F.P.

Brașov a depus întâmpinare, solicitând admiterea excepției lipsei calității

procesuale a S.R. și respingerea acțiunii în contradictoriu cu S.R., arătând

următoarele:

Raportat la

conținutul acțiunii introductive întemeiate pe dispozițiile privind răspunderea

pentru evicțiune și îmbogățirea fără justă cauză, între reclamantă și S.R. nu

există nici un raport juridic care să creeze obligații în sarcina S.R.

Prin decizia nr. 254/

Ap din 16 decembrie 2004, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins ambele apeluri.

Această decizie a

fost casată, prin decizia nr. 335 din 31 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, cauza fiind trimisă spre rejudecare

instanței de apel, cu îndrumarea de a se stabili valoarea contabilă a

imobilelor la momentul vânzării de către A.V.A.S. a pachetului de acțiuni. Se

reține în decizia instanței supreme că, pentru imobilele care cad sub incidența

dispozițiilor art. 32

4

din Legea nr. 99/1999, valoarea despăgubirii

trebuie stabilită la valoarea contabilă a acestora, indicată în dosarul de

prezentare întocmit cu ocazia privatizării societăților comerciale.

Rejudecând apelurile,

Curtea, prin decizia nr. 47 din 12 aprilie 2007 pronunțată în dosarul nr. 348/Ap/C/2006,

a admis apelul pârâtei A.V.A.S. schimbând-o în parte, în sensul respingerii

acțiunii reclamantei SC T. SA împotriva pârâtei.

S-au menținut restul

dispozițiilor.

S-a respins apelul

declarat de reclamantă, împotriva sentinței.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut concluziile expertizei contabile,

efectuată în calea devolutivă, prin care s-a stabilit valoarea contabilă a

celor trei apartamente, în momentul privatizării.

Astfel, instanța a

reținut că potrivit acestei expertize valoarea contabilă la data privatizării a

acestora, pe care reclamanta apelantă a fost obligată să le înstrăineze este

următoarele: apartamentul vândut lui O.G. 39.211,90 Rol și apartamentul vândut

lui A.C. 58.171,50 Rol.

Având în vedere că

valoarea acțiunilor societății în momentul privatizării a fost stabilită în

raport de valoarea contabilă a activelor acestei, rezultă că prejudiciul

suferit prin vânzarea celor trei imobile este egal cu diferența dintre valoarea

contabilă a acestor imobile și prețul de vânzare, stabilit prin hotărârile

judecătorești irevocabile.

Aceeași concluzie

rezultă și din decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale

cărei îndrumări date asupra problemelor de drept sunt obligatorii, potrivit art.

315 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât prețul de

înstrăinare depășea valoarea contabilă a apartamentelor la data privatizării

s-a apreciat că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate.

Împotriva acestei

decizii, reclamanta a introdus recurs, invocând motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată s-a

dat cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Din motivarea în fapt

a cererii de recurs, nu rezultă, însă care a fost norma de drept substanțial

încălcată.

Critica vizează în

esență, stabilirea greșită a valorii apartamentelor, ca urmare a omisiunii

instanței de apel de a face aplicarea dispozițiilor legale privitoare la

reactualizarea obligatorie a valorii de inventar a mijloacelor fixe, impusă

prin H.G. nr. 983/1998.

Critica este nefondată.

În primul ciclu

procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție, a casat cauza cu trimitere spre

rejudecare în apel, cu îndrumarea de a se stabili valoarea contabilă a

apartamentelor la momentul vânzării de către A.V.A.S. a pachetului de acțiuni,

pe considerentul că valoarea despăgubirilor trebuie să fie stabilită la

valoarea contabilă a imobilelor indicată în dosarul de prezentare, întocmit cu

ocazia privatizării societății.

Cum din expertiza

contabilă efectuată în cauză a reieșit faptul că, valoarea contabilă a

apartamentelor era mai mică decât valoarea cu care recurenta reclamantă le-a

vândut foștilor chiriași, s-a apreciat corect că acțiunea este neîntemeiată.

Critica privind

modalitatea de stabilire a valorilor, tinde sub acest aspect, spre o repunere

în discuție starea de fapt reținută de instanța de apel.

Or, față de

caracterul extraordinar al căii de atac al recursului, așa cum este impus de

prevederile art. 304 C. proc. civ., se exclude analizarea acestei critici.

Așa fiind, pentru

cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat,

recursul declarat de reclamanta SC T. SA Ghimbav împotriva deciziei nr. 47/ Ap

din 12 aprilie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 14 martie 2008.