ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3933/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta debitoare SC Z. SRL Oradea prin N.L.,

asociat unic în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. București (fostă A.V.A.B.),

care în calitate de cesionară a preluat de la SC B.A. SA București - cedentă,

creanța deținută față de debitoare, în temeiul contractului de cesiune din 16

decembrie 1999, a formulat în cadrul dosarului de faliment nr. 436/2005

aparținând Tribunalului Mureș o cerere în anularea contractului de cesiune din 16

decembrie 1999 cu motivarea că la data întocmirii acestuia debitoarea falită SC

Z. SRL nu avea nicio obligație de plată către SC B.A. SA, întrucât la data de

11 februarie 1997 obligația debitoarei față de bancă s-a stins, așa cum rezultă

din adresa nr. 2279 emisă de către bancă în favoarea Judecătoriei Beiuș.

În drept s-au invocat dispozițiile art.

961, art. 966, art. 970, art. 948, art. 1900 și următoarele C. civ. și

dispozițiile Legii nr. 64/1995, modificată.

Prin decizia nr. 648/

R din 4 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, s-au admis recursurile formulate de

reclamantă și de creditoare împotriva sentinței nr. 3163 din 13 decembrie 2006

și s-a casat în parte hotărârea atacată, s-a trimis spre rejudecare primei

instanțe contestația reclamantei împotriva soldului definitiv de creanță al

debitoarei și s-a disjuns acțiunea reclamantei având ca obiect anularea

contractului de cesiune de creanță, cauza fiind trimisă spre competentă soluționare

Tribunalului Bihor.

După declinare,

Tribunalul Bihor a pronunțat sentința comercială nr. 47/ COM din 30 ianuarie

2008 în Dosarul nr. 4668/111/2007 prin care a admis acțiunea de anulare a

contractului de cesiune de creanță din 16 decembrie 1999 încheiat între SC B.A.

SA și fosta A.V.A.B.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

creditoarea A.V.A.S. și creditoarea SC R.B. SA (fostă SC B.A. SA), iar prin Decizia

nr. 75/2008 - A/C din 17 iunie 2008 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în Dosarul

nr. 4688/111/C/2007, s-au admis apelurile, s-a anulat hotărârea atacată și s-a

trimis cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, pentru o

nouă judecare.

După declinare,

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a pronunțat sentința

comercială nr. 105 din 9 septembrie 2008 în Dosarul nr. 4668/111/2007, prin

care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Mureș, la judecătorul - sindic.

Față de această

decizie a Curții de Apel București, Tribunalul Mureș, a înțeles la rândul său

să își decline competența de soluționare a cauzei, prin sentința comercială nr.

1092 din 22 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2038/1371/2008,

generându-se un conflict negativ de competență între tribunal prin judecătorul

- sindic și Curtea de Apel București astfel încât s-a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Prin decizia nr. 2263

din 2 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

dosarul nr. 2037/1371/2008 a fost stabilită competența de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de Apel București, secția comercială, în considerarea

dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998.

Acțiunea reclamantei

a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

sub nr. 4668/111/2007.

În ședința publică

din 26 ianuarie 2010, pârâta SC R.B. SA a invocat excepția lipsei calității de

reprezentant a societății reclamante a numitei N.L.

Prin sentința

comercială nr. 9 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, a admis excepția formulată de pârâta SC R.B. SA și a anulat

acțiunea formulată pentru lipsa calității de reprezentant al debitoarei SC Z. SRL

Târgu Mureș a numitei N.L.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că față de calificarea dată cererii și regimul

juridic aplicabil acesteia, ca urmare a stabilirii competenței materiale a

acestei instanțe cu raportare la dispozițiile O.U.G. nr. 51/1990, debitoarea nu

putea formula acțiune în anulare decât prin reprezentantul legal, respectiv

lichidatorul judiciar, și nu prin asociatul unic, debitoarei fiindu-i ridicat

dreptul de administrator, conform art. 50 din Legea nr. 64/1995 (art. 47 din

Legea nr. 85/2006).

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta și a invocat motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând în baza art. 312

pct. 5 C. proc. civ. admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.

A susținut că instanța a ignorat dispozițiile

art. 89 din Legea nr. 64/1995 care își găsesc aplicabilitate în cauză, față de

data formulării cererii, iar potrivit art. 149 din Legea nr. 85/2006 raportat

la art. 725 alin. (4) C. proc. civ., actul îndeplinit înainte de intrarea în

vigoare a legii noi, rămâne supus dispozițiilor legii vechi.

Prin urmare, cererea

de chemare în judecată sub imperiul Legii nr. 64/1995, act prin care a fost

sesizată instanța, rămâne valabil, de vreme ce s-au respectat dispozițiile

legii sub imperiul căruia a fost îndeplinit.

Orice altă

interpretare aduce atingere principiului neretroactivității legii consacrat de

Constituție și Codul civil.

Pe de altă parte, a

lipsi de efecte viitoare o situație juridică născută înainte de abrogarea

legii, care a cârmuit-o înseamnă a aduce atingere principiului drepturilor

câștigate.

Intimata - pârâtă SC R.

SA București a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca

nefondat.

Analizând recursul se găsește nefondat.

Așa cum rezultă din

actele dosarului, la data formulării cererii de chemare în judecată - 7 mai

2004, societatea comercială, aflată în procedura falimentului sub incidența

Legii nr. 64/1994, în forma în vigoare de la acea dată nu putea fi reprezentată

în judecată ca titular al cererii decât de lichidatorul judiciar și nu de

administratorul social, căruia prin hotărârea de trecere la faliment i s-a

ridicat dreptul de administrare, conform art. 77 alin. (2) din lege.

Sub acest aspect,

însușirea de către lichidatorul judiciar a cererii introductive și a cererii de

recurs (fila 31) nu mai poate produce efecte juridice sub aspectul

valabilității reprezentării decât cel mult în privința exercitării căii de

atac, fiind făcută abia în recurs.

În ceea ce privește,

invocarea dispozițiilor art. 89 din Legea nr. 64/1995, modificată, acestea nu

au incidență în cauză asupra soluției dată excepției, recurenta făcând confuzie

între excepția lipsei calității procesuale active și aceea a lipsei calității

de reprezentant legal, astfel că nu se poate reține nelegalitatea hotărârii din

această perspectivă.

În cauză, prin

urmare, nu se poate reține nici încălcarea normelor tranzitorii, la care face

trimitere recurenta privind conflictul în timp al normelor și a drepturilor

câștigate, fiind vorba de aplicarea chiar a normelor legale sub incidența

cărora s-a născut actul de procedură.

Așa fiind, în baza art.

312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de

recurenta SC Z. SRL prin N.L., împotriva sentinței Curții de Apel București nr.

9 din 26 ianuarie 2010

,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi,

17 noiembrie 2010.